Procurorii au declansat cercetari cu privire la bebelusul care a fost uitat in incubator, saptamina trecuta, la Maternitatea „Bucur”, au declarat surse judiciare. Parchetul Inaltei Curti de Casatie si Justitie a preluat, ieri, de la Parchetul Judecatoriei sectorului 4 Bucuresti, cazul lui Alexandru, care a fost victima unei asistente care l-a uitat in incubator. Pe de alta parte, contractul de munca al asistentei medicale care l-a uitat in incubator a fost desfacut, salariile si indemnizatiile sefului Sectiei neonatologie si al asistentei sefe vor fi reduse cu zece la suta timp de trei luni, acestia doi urmind sa fie schimbati din functii. Aceste decizii au fost luate in urma anchetei interne efectuate la Maternitatea Bucur, ancheta in cadrul careia s-au constatat mai multe disfunctionalitati. Bebelusul a fost supus, ieri, unei interventii de transplant de piele la Spitalul „Grigore Alexandrescu”, starea sa fiind extrem de grava, pina la prinz, medicii reusind sa opereze 18% din suprafata carbonizata, raminind de facut o interventie pentru fata si ureche. „Din pacate, arsura a afectat chiar si masa musculara. Am scos 18% din necroze. Operatia a fost efectuata sub anestezie generala, prognosticul raminind rezervat in acest caz”, a declarat managerul Spitalului de Copii „Grigore Alexandrescu”, Dan Enescu, chirurgul care l-a operat pe baietel. Medicul a spus ca in aceasta interventie s-a concentrat pe zona carbonizata de la umar, brat, degete, torace, lasind pentru mai tirziu fata si urechea. Chirurgul a facut apel la mama sa reuseasca sa fie calma si sa aiba un tonus bun „intrucit ea este in continuare legata prin cordonul ombilical de micutul care a fost operat”. Enescu a mai declarat ca, anterior operatiei, au fost citeva discutii legate de efectuarea acestei interventii, dar ca aceasta este unica sansa pentru copil.
Mercedes a cumparat Brawn GP
Constructorul de automobile Mercedes-Benz a preluat pachetul majoritar de actiuni al team-ului de Formula 1 Brawn GP, iar incepind cu sezonul 2010 echipa se va numi Mercedes Grand Prix, a anuntat, ieri, proprietarul societatii germane, Dieter Zetsche. „Mercedes va avea in 2010 propria echipa Mercedes GP”, a precizat Zetsche. Mercedes va detine in viitor 45,1 la suta din team-ul Brawn, in timp ce Aabar, un grup de investitii din Abu Dhabi, a preluat alte 30 la suta din actiunile echipei britanice. „Compania Aabar este incintata sa-si uneasca fortele cu Daimler si cu marca sa de top, Mercedes-Benz, in scopul de a crea o noua echipa de Formula 1, care va continua traditia de succes a faimoaselor «sageti argintii»”, a declarat Khadem al Qubaisi, presedintele Aabar, companie ce detine si 9,1 la suta din Daimler. Intre 1934 si 1939, masinile de curse Mercedes au fost cunoscute sub numele de „sagetile aurii”, la fel ca monoposturile de Formula 1 ale constructorului german din 1954-1955. Acest supranume a fost preluat neoficial si de monopsturile McLaren-Mercedes, dupa ce Mercedes s-au alaturat team-ului de la Woking. Potrivit cotidianului Bild, Ross Brawn va ramin conducatorul echipei Mercedes, iar pilotul numarul unu va fi germanul Nico Rosberg. „Al doilea loc pentru postul de pilot ramine inca deschis, iar campionul mondial Jason Button ar putea trece la McLaren, ca multumire pentru consimtamintului team-ul McLaren la formare noii echipe”, a notat „Bild”.
Prin achizitia BrawnGP, Mercedes a dat practic lovitura, preluind o echipa destul de ieftina si care, in plus, a reusit chiar in primul an in F1 sa cistige atit titlul la constructori, cit si pe cel de la piloti. Afacerea este una in cel mai pur stil nemtesc, Mercedes ajungind astfel sa-si reduca investitiile cu aproximativ 25%. Altfel, in doar doua sezoane, echipa Honda s-a transformat in BrawnGP, iar acum in Mercedes GP.
Alibec, fericit ca a fost felicitat de Mourinho
Mijlocasul echipei Inter Milano, Denis Alibec, convocat si prezent la echipa nationala de tineret a României, pentru amicalul cu Polonia, povesteste cum a aratat debutul sau sub comanda tehnicianului Jose Mourinho: „Dupa amicalul cu FC Vaduz, Mourinho m-a felicitat si mi-a zis sa muncesc mai mult. M-am obisnuit cu baietii de acolo. Eu stau la campusul echipei «Primavera» si fac antrenamente cu echipa mare”, a spus Alibec. Fostul fotbalist al formatiei Farul a debutat, simbata, la echipa mare a Interului intr-un meci test cistigat cu 2-1 in fata celor de la FC Vaduz. Alibec a fost coautor la primul gol inscris de Arnautovici. In virsta de 18 ani, Alibec a evoluat pina acum la echipa „Primavera”, iar cu trupa din Liechtenstein a fost folosit de Mourinho pe toata durata amicalului.
MITICĂ FOREVER
Asa cum era de asteptat, avind in vedere ca a candidat de unul singur, Dumitru Dragomir a fost reales, ieri, in functia de presedinte al LPF. Dragomir a intrunit 16 voturi pentru, existind o abtinere, din partea clubului campion, Unirea Urziceni, caruia nu stim ce i-a venit. De la Adunarea Generala a lipsit reprezentantul formatiei Pandurii Tirgu Jiu, Marin Condescu, acesta nedorind sa se implice in mascarada, fiind el insusi un mascarici. Mitica Dragomir este lider la Liga Profesionista inca din 1996, perioada in care a condus destinele fotbalului prim-divizionar asa cum a crezut el de cuviinta, in general bine, spre foarte prost.
*Unirea s-a ofuscat…*
Unirea Urziceni s-a abtinut, dar nu a votat impotriva, temindu-se probabil de eventuale repercusiuni. Motivatia e insa ciudata, el fiind legata de absenta lui Mitica de la meciurile disputate de urzicenari in UCL. „Domnul Dragomir este un presedinte al LPF, dar nu este si un presedinte pentru Unirea Urziceni la Liga Profesionista de Fotbal. Un presedinte ar trebui sa reprezinte interesele tuturor cluburilor din Liga I, asa simtim noi. De exemplu, nu l-am vazut pe domnul presedinte la niciun meci al Unirii Urziceni in Liga Campionilor, desi invitatii au fost. A fost toata Liga, doar domnul presedinte nu. Sint convins ca nu este impotriva noastra, nici vorba, dar probabil ca nu se simte asa de apropiat fata de noi”, a spus directorul general Felix Grigore. Cum Dragomir a replicat ca nu a primit nicio invitatie din partea Unirii, povestea nu merita atentie.
*… Gorjenii fac pe mironositele*
Presedintele clubului Pandurii, Marin Condescu, afirma ca n-avea sens ca un reprezentat al clubul gorjean sa se afle la Adunarea Generala a LPF, intrucit oficialii ligii nu doreau aceasta prezenta. „Pe mine m-au suspendat, de ce sa ma mai duc? Au spus ca nu am voie sa reprezint clubul timp de sase luni. Nu am boicotat alegerile, dar daca au suspendat presedintele de la Pandurii atunci noi intelegem ca au suspendat si clubul. Oricum am fi votat impotriva lui Dumitru Dragomir. Nu avem putearea sa-l schimbam, cita vreme nu avea contracandidat si nu aveam cum sa alegem pe altcineva”, a precizat Condescu.
Antrenorul Constantin Cirstea a incetat din viata
Fostul director tehnic al echipei Gloria Bistrita, Constatin Cirstea (60 de ani) a decedat, in noaptea de duminica spre luni, dupa ce metastaza canceroasa de care suferea s-a agravat. Medicii de la spitalul din Pitesti, unde a fost internat Cirstea, au spus ca boala s-ar fi declansat dupa ce oficialului i-a fost extirpata o alunita pe care o avea la mina stinga. Constantin Cirstea suferise, pe data de 9 august a.c, un atac celebral in urma caruia a intrat in coma si a fost internat in Spitalul din Bistrita. Ulterior, el si-a revenit, iar dupa citeva zile a fost transportat la Pitesti cu o salvare SMURD. Din cauza drumului lung dintre Bistrita si Pitesti, oficialului bistritean i s-a facut rau din nou si a intrat pentru a doua oara in coma, stare din care si-a revenit pe 13 august. Cirstea a fost externat din spitalul din Pitesti in urma cu aproximativ o luna si jumatate, dar a revenit la clinica pitesteana in urma cu doua zile dupa ce s-a simtit rau. Cirstea a fost de doua ori campion cu FC Arges, in 1972 si 1979. Marele sau regret este ca la fotografia echipei campioane din anul 1972 nu a aparut si el. „Clubul nu avea decit 17 tricouri, iar atunci cind s-a facut fotografia, eu n-am mai apucat”, afirma Cirstea in urma cu citeva luni. Teribila boala care i-a adus sfirsitul s-a declansat in urma cu doi ani si jumatate. Costel Cirstea avea o alunita mai mare pe obraz, si cind s-a barbierit, a taiat-o putin. Pentru ca nu-i trecea s-a dus la doctor. Cum boala era maligna, doctorii i-au prescris citostatice. Si Constantin Cirstea a facut tratament cu citostatice timp de doi ani si jumatate fara ca familia lui sa stie… La sfirsitul lunii iulie si-a pierdut mama, iar peste numai citeva zile si din cauza supararii, boala s-a agravat brusc. A fost in coma timp de aproape o luna, apoi si-a revenit, a plecat din spital acasa si se parea ca isi va reveni complet… Luni, 16 noiembrie la ora 3.00, Constantin Cirstea a fost invins de boala…
Ziua Internationala a Tolerantei, celebrata in sectorul 4
Directia de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Sector 4, cu sprijinul unor ONG-uri ce isi desfasoara activitatea in domeniul protectiei sociale, a organizat un mars prilejuit de celebrarea Zilei Internationale a Tolerantei. Manifestarea a debutat la ora 11.30, desfasurindu-se pe traseul Piata Unirii – Bd. Dimitrie Cantemir – Bd. Gheorghe Sincai – Bd. Tineretului – Parcul Copilului si s-a bucurat de participarea copiilor institutionalizati in cadrul centrelor „Robin Hood” si „Sfintul Spiridon”, precum si de la „APADAR”, „Asociatia Ateliere Protejate”, dar si a unor persoane cu dizabilitati, aflate in grija Directiei de Asistenta Sociala Sector 4. La finalul marsului, in Parcul Copilului au avut loc o serie de dezbateri ce au readus in discutie problema tolerantei, in scopul prevenirii marginalizarii diferitelor grupuri sociale: copii abandonati, adulti, copii cu handicap, minoritati nationale si refugiati.
Plasticele feminizeaza creierul baietilor
Chimicalele folosite in plastice „feminizeaza” creierul baietilor in timp ce acestia inca se afla in uter. Bebelusii nenascuti expusi la doze mari au mai putine sanse sa prefere jucarii „masculine” precum masinile, evitind de asemenea si jocurile dure. Cercetarea se adauga unor dovezi anterioare ca zeci de mii de produse menajere ce contin chimicale care afecteaza hormonii interfereaza cu dezvoltarea copiilor. Studiul a urmarit „ftalatii”, chimicale ce pot imita hormonul feminin estrogen. Unii experti sint de parere ca acestea poarta o parte din vina pentru cresterea defectelor genitale la baieti si o calitate scazuta a spermei la barbati, inregistrata in ultimele decenii. Desi industria plasticelor insista ca ftalatii sint siguri, Uniunea Europeana a interzis folosirea lor in cosmetice sau jucarii pentru copii. Cu toate acestea, femeile insarcinate sint inca expuse la ftalati, utilizati pentru a „inmuia” plastice din care sint produse diverse obiecte casnice, precum mobila din plastic, pantofi, podea din PVC sau perdele pentru dusuri. De asemenea, aceste chimicale pot fi transferate in mincaruri si bauturi din ambalajele din plastic. Majoritatea expertilor sint de parere ca ftalatii reduc nivelul hormonului masculin testosteron la baietii nenascuti, in timpul unei „ferestre” critice de dezvoltare intre a opta si a 24-a saptamina de sarcina, alterindu-le dezvoltarea creierului si a organelor genitale.
Minighid de agatat sexul opus
Toate femeile au un lucru in comun: nu pot refuza un barbat care nu le rezista. Daca le face sa se simta dorite, atunci si ele se simt bine in pielea lor, dragute si sexy. Niciodata nu se presupune ca femeile stiu deja ca barbatii le gasesc sexy doar pentru ca poarta o rochie decoltata si tocuri provocatoare. Unii oameni sint foarte buni pentru a le aminti femeilor cit de sexy sint. Dar cei care nu cunosc aceasta arta, ce pot face? Ca sa faceti o femeie sa se simta atragatoare, trebuie sa simtiti si dumneavoastra asta. Asa ca nu faceti complimente gratuite! Alte sfaturi pentru un barbat care este interesat de o femeie ar fi sa fie atent la ce vorbeste, sa o priveasca in ochi cind poarta o discutie si sa o flateze. Barbatii trebuie sa evite fraze ca: „Doamne, ce sexy esti!”, pentru ca au toate sansele sa fie respinsi si sa para disperati. Atunci cind o femeie vrea sa agate un barbat lucrurile se simplifica putin. Doamnele trebuie sa retina ca nu trebuie sa vorbeasca direct cu un barbat, deorece acesta intra la suspiciuni. Se va intreba ce urmareste de fapt femeia respectiva, daca nu incearca sa cistige cumva un pariu. O femeie trebuie sa vorbeasca normal cu tipul pe care vrea sa-l agate si sa para relaxata, chiar daca are emotii. Citeva sfaturi scurte, dar demne de luat in seama ar mai fi: imbracati-va provocator, dar nu vorbiti vulgar, decit daca e cazul; si nu-l puneti niciodata pe barbatul pe care vreti sa-l agatati sa danseze.
Pusca si cureaua lata
A fost odata, ca niciodata, o fata sfioasa si devreme acasa. Dar ursitoarele i-au menit Augustei Dumitrascu un destin nesperat. Ajunsa prezentatoare TV, l-a cunoscut pe regele divertismentului televizat, Valeriu Lazarov, care s-a indragostit de ea, luind-o degraba de sotie. Intr-o zi nefericita, regele a plecat in lumea celor drepti, iar regina lui, vesnic neconsolata, a mostenit jumatate din imparatie. Inca tinara si frumoasa, Augusta isi va gasi, cu siguranta, un print pe cal alb, care sa-i ostoiasca durerea.
Cu ce se mai lauda Eva Kent
Pentru ca, in ultima vreme, tabloidele au tratat-o cu o indiferenta de-a dreptul dureroasa, porno-starleta Eva Kent iese la interval cu o noua istorioara apartinind genului thriller (cel putin, asa crede duduia). Cica si-a parcat si ea masina, ca orice blonda, in apropierea unui club din Herastrau si a venit un individ care s-a ratoit la ea, ba chiar a si injurat-o, spunind ca filmele porno in care a “jucat” nu-i dau dreptul sa parcheze aiurea, blocind un spatiu in care ar fi incaput si masina lui. Povestea spune ca nici Eva n-a ramas datoare si i-a intors amabilitatile, fapt care l-ar fi infuriat atit de tare pe cetatean, incit a scos un pistol si l-a fluturat pe sub nasul “vedetei”. Povestea pare destul de verosimila, doar partea cu pistolul pare fictiune. Eva, esti sigura ca ala cu care te ameninta era un pistol?
Sorina si-a dislocat umarul cintind
E clar, ghinioanele se tin lant in cazul Sorinei. Dupa ce a fost intepata, in partile moi, cu un bat de frigaruie, jumatatea bruneta a trupei Senzual o pateste din nou. Weekendul trecut, cind “senzualele” au avut programate opt concerte in deplasare, juna a reusit sa-si disloce umarul. Cica in timpul celui de-al treilea concert, in niste imprejurari misterioase, Sorina s-a trezit luxata. Ca sa-si poata continua cintarea, Marian (din trupa “Haiducii”), care se afla prin preajma, i-a fixat, cu talent, umarul la loc. “Am fost un pic inconstienti si iresponsabili, atit eu cit si Marian, insa totul s-a derulat atit de repede si n-am stiut ce altceva sa fac in acel moment, asa ca am ales varianta cea mai buna pentru a continua concertele. Am ales sa nu-l bag in gips, pentru ca noi chiar cintam live si nu vreau sa pun in pericol concertele pe care le avem deja programate”, explica “senzuala” bruneta. Desi nu a acceptat sa fie imobilizata in gips, Sorina a fost examinata de catre niste medici adevarati, care i-au fixat umarul inca o data. O adevarata placere. Totusi, intrebarea care se pune e: Sorina cinta cu mina, sau danseaza stind in miini in timp ce cinta?!
Mihai Cuptor s-a insurat cu o pictorita
Mihai Cuptor, unul dintre cei mai bogati oameni de afaceri din România, s-a casatorit recent cu o pictorita foarte frumoasa, Cosmina. Cununia civila a avut loc pe 30 octombrie, la Primaria Sectorului 1, iar nasi au fost doi buni prieteni de familie. La fericitul eveniment a participat si Michael, fiul din prima casatorie a afaceristului. Reamintim ca Mihai Cuptor a mai fost insurat cu Alina Chivulescu, actrita ce joaca in telenovelele postului Acasa. Dupa divort, Alina a ramas cu baietelul Michael, dar si cu 800.000 de euro, plus o vila superba in centrul Bucurestiului. Cea de-a doua sotie a lui Cuptor este, se pare, verisoara cu Alina Chivulescu. Cosmina are 31 de ani, e blonda si inzestrata bine de mama-natura. Un motiv in plus pentru care Mihai Cuptor a cerut-o de nevasta este si acela ca tinara se intelege de minune cu Michael. Proaspetii insuratei locuiesc intr-o vila la Snagov, in care s-au mutat de curind. Cununia religioasa va avea loc in ianuarie, intr-unul dintre cele mai luxoase localuri din Snagov. Petrecerea va fi una intima.
Mel Gibson planteaza legume pentru a fi mai bun
Mel Gibson crede ca a planta legume este cea mai buna modalitate de a deveni o persoana mai buna. Actorul – care recent a devenit tata pentru a opta oara, dupa ce iubita sa Oksana a nascut o fetita – spune ca tot timpul urmareste sa devina o persoana mai buna si este convins ca cea mai buna sugestie pe care a primit-o a fost sa se apuce de gradinarit. De asemenea, starul in virsta de 53 de ani spune ca cele mai mari schimbari pe care le-a observat pe masura ce a imbatrinit au fost in ceea ce priveste simtul umorului.
Eva Longoria, filantroapa anului
Actrita Eva Longoria, o cunoscuta activista pentru drepturile omului, dar si star al serialului TV „Neveste disperate”, a primit titlul de filantroapa anului din partea revistei The Hollywood Reporter (THR). Numarul de ieri al revistei The Hollywood Reporter pune accentul pe actiunile caritabile desfasurate de Eva Longoria Parker. THR a organizat, totodata, o petrecere privata, in onoarea actritei americane. Eva Longoria a primit acest premiu datorita implicarii ei totale in sprijinirea cauzelor umanitare si pentru angajamentul ei fata de cauza comunitatilor latino. Starul din serialul TV „Neveste disperate” este purtatoarea de cuvint a asociatiei Padres Contra El Cancer (Parinti impotriva Cancerului), o organizatie nonprofit care doreste sa amelioreze conditiile de viata ale copiilor latino bolnavi de cancer si ale familiilor lor. In 2006, actrita americana a infiintat Eva’s Heroes, o organizatie nonprofit in orasul ei, San Antonio, care asigura un program educational intensiv, in regim after-school, pentru copiii cu dizabilitati. Actrita a fost, totodata, producator executiv, in colaborare cu asociatia Shine Global, al filmului „The Harvest”, un documentar care prezinta conditiile mizere de trai ale 500.000 de copii de fermieri din America, dintre care cei mai multi sint de origine latino.
Vandici se bucura prea devreme
Dupa ce relatia cu Alin Cocos s-a dezumflat suierind subtire, vedeta Antenei 2, Ilinca Vandici, n-a stat sa jeleasca prea multa vreme. Zburdind vioaie prin cluburi, balaioara l-a cunoscut pe fotbalistul Marica, aflat si el la finalul idilei cu Ginuta Pistol si al altui amor pasager, cu manechinul Denisa Tanase. Baiat chipes, Marica nu e niciodata singur. In vremea cind fugarea mingea la Donetk, avea o iubita rusoaica, iar acum, ca joaca la Stuttgart, e greu de crezut ca duce o viata de ascet prin cele strainatati. Ilinca e fericita ca l-a cucerit pe Ciprian si sustine chiar ca ar putea fi barbatul vietii ei. Asa o fi, pina la proba contrarie.
Ce model alege Razvan: Lucescu sau Piturca?
Cind Razvan Lucescu a fost instalat la cirma primei reprezentative de fotbal a României, lumea s-a asteptat de la acesta, in primul rind, sa modifice radical relatia rece existenta pe vremea predecesorului Victor Piturca, cu ramificatiile sale, anume cea dintre selectioner si jucatori, pe de o parte, si intre selectioner si suporterii nationalei, pe de alta parte. Evident, lumea a sperat si la obtinerea unor performante sportive, desi operatiunea World Cup 2010 fusese deja compromisa. Rezultatele au venit, dar n-au fost tocmai cele mai bune – asta daca ne gindim doar la esecul usturator de la Belgrad. Inainte de infringerea cu Serbia (daca aducem in discutie cazul Florin Costea) si imediat dupa (daca ne referim doar la Adrian Mutu), Razvan Lucescu si-a abandonat principiile pentru care militase si militaseram cu totii. El a intrat intr-un razboi total cu presedintii de cluburi, dar mai ales cu „briliantele” nationalei.
*Un regulament atacabil*
Desi motive existau si exista, Razvan a devenit prea repede la fel de rigid precum Victor Piturca, la fel de irascibil si la fel de zbir ca inaintasul sau. Si nici nu da impresia ca va alege o alta cale, adincind o prapastie inutila. Antrenorul nationalei i-a pus la index pe Florin Costea, Adrian Mutu, Adrian Cristea, s-a contrat cu veteranul Cosmin Contra – desi logic ar fi fost sa-i explice acestuia ca singur s-a cerut afara – a intocmit un regulament de ordine interioara la nationala, cu ore si amenzi, un cod discutabil si, foarte important, atacabil din punctul de vedere al legalitatii sale.
*Sapunaru – „executat”. „Ucidem” si banda dreapta!*
Ultimul episod, cel cu presupusa betie comisa de catre internationalul Cristian Sapunaru, in avionul de intoarcere din Polonia, tinde sa ingroase numarul fotbalistilor plasati/plasabili pe lista neagra a lui Razvan. Selectionerul a vorbit mai intii de amendarea fundasului lui FC Porto, ulterior alegind ca Sapunaru sa nu mai fie chemat la lot pentru urmatoarele doua meciuri. In conditiile in care avem nevoie de jucatori de banda dreapta, si nu dispunem de prea multe solutii pe acest post, am putea spune ca sintem chiar deficitari, eventuala renuntare la Sapunaru ar fi o decizie care tine mai degraba de orgoliu decit de intelepciune.
*Spritul, o placere si a generatiei ’80*
Stam si ne intrebam: ce model alege Razvan? Modelul tatalui sau, Mircea Lucescu, ori pe cel al lui Victor Piturca? Doar antecesorul sau se supara ca vacaru’ pe sat si tuna: „Gata, tu de azi nu mai vii!”. A procedat astfel cu Mirel Radoi, pe care nu l-a chemat la lot vreo doi ani, la fel s-a comportat cu Ionel Danciulescu, asta ca sa dam citeva exemple. In schimb, Mircea Lucescu a fost suficient de diplomat incit sa-si tina jucatorii aproape, indiferent de derapajele extrasportive ale acestora. Vorbim cu totii despre generatia lui Mutu si Chivu ca despre o generatie ratata, de alcoolisti, de lepre. Opinia publica i-a pus aceasta eticheta pe baza rezultatelor nesatisfacatoare (din 2000 incoace, nationala a izbutit o singura prezenta la un turneu final – Euro 2008), dar si a numeroaselor scandaluri bahico-trupesti. Tentatia lui Razvan, pe baza nemultumirii generale, ar fi aceea sa dea cu barda, sa rada tot cu miroase a proasta-crestere si mai ales a boasca. Dar nimeni nu aminteste ca si generatia anilor ’80, antrenata de „Il Luce”, era una alcatuita din fotbalisti carora le placea spritul. Notati citeva nume: Moraru, Iovan, Irimescu, Iorgulescu, Augustin, Negrila, Klein, Ungureanu, Balaci, Andone, Mateut, Coras sau Camataru. Au fost, intr-adevar, mari jucatori, dar si vajnici „jucatori”.
*Mircea Lucescu a educat, a „resapat”*
Mircea Lucescu a avut insa diplomatie. A lasat deoparte orgoliul si le-a apreciat acestora calitatile de fotbalisti, trecind cu vederea ceea ce faceau vedetele dincolo de gazon. A acceptat valorile si cu slabiciunile lor. A stiut sa scoata ce-i mai bun din ele. Le-a educat, asa cum Razvan nu este dispus sa o faca (vezi afirmatia lansata vizavi de Mutu. Angelo Niculescu este injurat si acum, dupa 40 de ani, ca nu l-a bagat pe Dobrin in Mexic). In plus, amintiti-va de Danut Lupu, amintiti-va de neimblinzitul Sergen Yalcin ori de talentatul, dar neintelesul Ilhan Mansiz. Toti acestia au fost „reeducati” de Mircea Lucescu, desi nimeni nu le mai acorda nici cea mai mica sansa. Asa ca revenim la intrebarea de mai sus: ce model alege Razvan?
Fasolea alba scade glicemia
O substanta continuta de fasolea alba este in stare sa controleze indicele glicemic (IG) influentat de carbohidratii din alimentatie, din produsele de patiserie si din piinea alba, anunta un studiu condus de cercetatorii de la Universitatea de Medicina din Los Angeles, UCLA. Indicele glicemic (IG) masoara si decide cantitatea de carbohidrati care este eliberata in corpul nostru, care asigura cresterea glucozei din singe.
In cadrul studiului cercetatorii au supus testului 13 voluntari sanatosi, cu virsta cuprinsa intre 24 si 44 de ani. Niciunul dintre participanti nu a avut probleme legate de alimentatie, boli gastrointestinale, diabet sau tulburari endocrinologice. Au fost impartiti in doua grupuri. Acestia au consumat piine alba cu unt si capsule care contineau praf de fasole alba. In urma unei analize s-a descoperit ca substanta continuta de fasolea alba, numita de acestia Phase 2, inhiba enzima digestiva alfa-amilaza, care este secretata de pancreas si saliva si este responsabila pentru descompunerea amidonului in zaharuri.
„Datorita acestui fapt si deoarece IG are functia de absorbtie a glucozei la nivelul intestinului, inhibarea alfa-amilazei ajuta la un indice glicemic scazut”, au sugerat cercetatorii.
Femeile seduc cu… pielea lor
Pina de curind se credea ca ceea ce conteaza cel mai mult cind vine vorba de atractie este simetria fetei, ca ne simtim atrasi iremediabil si deloc constient de chipurile simetrice. Un studiu recent a aratat insa ca mai exista ceva de care tinem cont in mod inconstient: pielea. Mai exact, o piele frumoasa, radioasa, este un bun indicator al starii de sanatate. Tocmai de aceea ne ferim in mod inconstient privirea daca ceea ce vedem nu ne este pe plac. Concluzia a reiesit dintr-un studiu realizat de Universitatea Gottingen, Germania, unde voluntarilor li s-au aratat mai multe fotografii, in care pielea modelului fusese modificata pe calculator. S-a descoperit ca, atunci cind pielea era mai putin atractiva, cei 430 de voluntari isi mutau privirea mai repede. Chiar si femeile de peste 50 de ani care aveau pielea modificata pe calculator, ridurile fiind sterse, au fost considerate frumoase si sanatoase. Mai mult, dupa parerea dr. Bernhard Fink, coordonatorul studiului, pielea frumoasa este chiar un indicator al sanatatii reproductive.
Botoxul injectat gresit poate provoca paralizie sau orbire
Pentru ca s-au inmultit cazurile celor care cumpara Botox online apoi si-l injecteaza singuri, specialistii avertizeaza ca efectele unei administrari neprofesioniste a acidului botulinic pot fi devastatoare, putind duce chiar pina la paralizie sau orbire. In Marea Britanie, numarul celor care apeleaza la Botox a crescut cu 57%, din 2007. O treime dintre acestia si-l cumpara de pe Internet, ei preferind sa plateasca 100 de lire sterline in loc de 250 sau 300 de lire sterline, cit ar plati intr-o clinica. Dintre acestia, 83% nu ezita sa si-l injecteze singuri, conform datelor gasite online, din filmulete postate de „generosi”.
In SUA s-au inregistrat deja 16 decese cauzate de Botox, acesta putind sa ajunga la organe vitale si sa le opreasca functionarea sau sa provoace soc anafilactic. Injectat in mod necorespunzator, acidul botulinic, extrem de toxic, poate da probleme de respiratie, neputinta de a zimbi, si poate face mincatul si bautul sa devina aproape imposibile. Peste 5.000 de site-uri ofera spre vinzare Botox, de cele mai multe ori produs in Rusia.
Energia vindecatoare a bunelor semnificatii!
Orice putem vedea cu ochi putin mai blinzi, putin mai buni, putin mai calzi si mai prietenosi, devine energie lucratoare in noi si pentru noi, dar si in cei din jur si pentru cei din jur. Un singur gind de iubire, un simplu zimbet, un simplu dans al bucuriei ce ne lumineaza chipul intr-o clipa devin creatori al iubirii, ai zimbetului, ai bucuriei intr-o clipa din viitor. Un zimbet face lumea putin mai buna si-un zvicnet curajos al perceptiei umane poate construi un castel de curaj pentru altii. Asa cum un simplu rasarit imprastie intunericul prezent in absenta soarelui ori o simpla luminare imprastie intunericul prezent intr-o camera fara ferestre, un gind de iubire lumineaza inimile prinse in suferinta. Tot asa, cea mai banala modificare a perceptiei asupra unui lucru prinde puteri nebanuite si trezeste mintea ce nu mai poate vedea uneori alte semnificatii. Sa ne deschidem mintea, sa ne deschidem inima si sa patrundem in taina semnificatiilor prin care ne cream credintele si convingerile. Un gind putin mai bun are un efect automat, instantaneu asupra propriei minti. Un sentiment putin mai placut se revarsa automat, ca o stare putin mai placuta in corpul fizic. O semnificatie putin mai dulce, mai ingaduitoare, mai calda, mai tandra ori mai deschisa catre frumusete si bucurie devine „lucratoare” in cel ce-o gaseste. Motivatia acestei cautari a bunelor semnificatii ale lucrurilor, ale lumii, ale fiintei noastre se ascunde in transformarea imediata a propriei fiinte in ceea ce vedem, observam sau intelegem ca este. Iubirea de sine si iubirea de altul nu este optionala. De aceea Isus a pus-o in fruntea legilor si in tainicele legi ale creatiei. Semnificatia din sine se reflecta automat asupra sinelui. Ceea ce crezi, vezi, spui, gindesti, simti, auzi, cinti, faci, ceea ce privesti, ce iubesti, ce vezi cu bucurie se reflecta automat asupra ta ca „iubire de sine si iubire de ceea ce privesti in afara ta”. Iata de ce este un act de maxima inteligenta si iubire sa-i cauti vietii semnificatii vindecatoare. Sa-i cauti lumii meritele si sa-l incurajezi pe cel de linga tine chiar daca mintea lui iti arata comportamente, probleme si lucruri ce-ti displac. Suferinta prezenta se vindeca printr-o modificare a semnificatiei sale. Poate ca nu-i atit de evident precum pastila care-ti ia durerea de cap si nu-i atit de imediat eficienta aceasta schimbare cum sint unele dintre tehnologiile lumii fizice. Dar o schimbare de semnificatie pusa linga alta, un gind mai bun asezat linga un gind putin mai bun, un sentiment mai ingaduitor si mai blind adus linga altul devin energie lucratoare in timp si atunci cind te astepti mai putin. In momentele cele mai grele ale vietii, apare de acolo, din adincuri, o putere ce-ti indruma pasii si-ti aduce-n cale barca salvatoare. Daca sintem – de cite ori putem – constructori ai bunelor semnificatii si chiar constient cautam un sens in toate cele, fie placute sau nu, devenim constructori ai energiilor care inalta si vibreaza ca un cintec datator de frumusete lumii. Un gind mai bun atrage un alt gind mai bun si acela atrage trei ginduri mai bune si asa putem gindi cu gindurile binelui fara sa mai avem nevoie de efortul de a schimba deliberat semnificatia.
Razboi intre Columbia si Venezuela?
Razboiul verbal lansat de presedintele Hugo Chavez impotriva omologului sau columbian Alvaro Uribe risca sa se transforme intr-unul cit se poate de real. La sfirsitul saptaminii trecute, ambele tari aveau trupe masate la granita iar relatiile diplomatice dintre ele sint „inghetate” – adica, practic, inexistente, dupa ce Hugo Chavez a ordonat armatei venezuelene sa fie pregatita „pentru un razboi impotriva Columbiei si SUA”. In plus, autoritatile de la Bogota au arestat patru membri ai Garzii Nationale a Venezuelei, care intrasera pe teritoriul columbian. Furia lui Chavez – care l-a numit pe Alvaro Uribe „un mafiot care vine dintr-o lume a formatiunilor paramilitare si a traficantilor de droguri, un fals politician lipsit de orice principii” – este in continua crestere. Motivul acestei furii il constituie tratatul columbiano-american semnat la inceputul acestei luni, prin care SUA primesc baze militare permanente in Columbia. La rindul sau, Columbia acuza Venezuela de sprijin fatis acordat gherilelor marxiste FARC (Fortele Armate Revolutionare ale Columbiei) si ELN (Armata Nationala de Eliberare), care se auto-finanteaza din traficul de droguri si executa raiduri pe teritoriul columbian, pornind de la bazele lor venezuelene. Pe scurt, Chavez a suplimentat efectivele militare stationate la granita cu Columbia (tara din care crede ca va fi atacat de americani) cu 15.000 de soldati, in timp ce armata columbiana si-a adaugat inca o divizie. Analistii militari occidentali sint unanimi in a aprecia ca orice incursiune a FARC sau ELN pe teritoriul columbian poate degenera intr-un razboi, care ar putea, pe termen lung, antrena si SUA.
Consumatorii chinezi, posibili salvatori ai economiei mondiale
Daca precedentele crize economice au fost depasite datorita consumatorilor americani, viitorul „motor al economiei mondiale” se contureaza a fi China. Nu numai ca producator: avintul economic din ultimii ani, care s-a concretizat printr-o crestere a PIB cu 8,9%, s-a tradus si printr-o crestere cu 76% a vinzarilor de automobile. Prosperitatea economica, odinioara un apanaj rezervat exclusiv doar Shanghaiului si altor orase de pe coasta sudica, se face acum simtita si in centrul tarii, unde in orase ca Xi’an (8 milioane de locuitori), vinzarile la automobile, frigidere si televizoare cu inalta definitie au crescut cu 19% (in comparatie cu 14,8% in restul Chinei). Poate ca economia mondiala ar fi fost salvata deja de consumatorii chinezi daca economisirea nu ar fi avut o traditie milenara in Imperiul Celest. O „familie medie” din mediul urban economiseste 28% din venitul sau anual – printre altele, si pentru a putea face fata oricarei situatii generate de sistemul de asigurari sociale sau de cel sanitar – motiv pentru care nu-si cheltuieste decit 35% din venituri pentru a-si creste confortul. Trecute sint vremurile cind chinezii cumparau doar strictul necesar – dar in multe zone ale Chinei, mai ales in mediul rural, saracia continua sa faca ravagii.
Frattini vrea armata europeana
Ministerul italian de Externe, Franco Frattini, considera necesara infiintarea unei armate europene dupa adoptarea Tratatului de la Lisabona. Era un „obiectiv necesar sa avem o armata europeana”, a estimat ministrul italian de Externe, Franco Frattini, intr-un interviu acordat cotidianului The Times. „Sa luam spre exemplu Afganistanul: in prezent, presedintele Obama cere trupe suplimentare Poloniei, Italiei sau Marii Britanii. Daca ar fi existat o armata europeana, ar fi avut o «cutie cu unelte» din care sa aleaga. De exemplu, “Italia ar putea trimite avioane, Franta ar putea trimite tancuri, Marea Britanie ar putea trimite transportoare blindate si in acest fel ne-am putea optimiza folosirea propriilor noastre resurse. Probabil nu vom ajunge la acest stadiu imediat, dar aceasta este ideea unei armate europene”, a explicat el. Intrebat despre modalitatea in care echipamentele si sistemele nationale diferite ar putea fi integrate, Franco Frattini a afirmat ca razboiul din Afganistan a aratat deja cum. „Nu exista probleme in actualele zone de conflict. Colaboram bine in Afganistan. In provincia Herat, noi italienii lucram cu spaniolii. De ce sa nu cream o forta comuna? Acest lucru ar aduce si beneficii economice, pentru ca tarile implicate ar suporta impreuna costurile angajamentului militar din strainatate”. In plus, Frattini se teme ca, in lipsa unor masuri clare, “Europa ar putea deveni irelevanta” iar “locul Axei Atlanticului ar putea fi luat de o Axa a Pacificului, care se contureaza intre SUA si China”.
Chavez, zeul ploii
Hugo Chavez a declarat ca „se va alatura unei echipe de savanti cubanezi” pentru a „bombarda norii” si a pune astfel capat unei secete care a paralizat agricultura Venezuelei si a altor tari latino-americane. Echipa cubaneza se afla deja in Venezuela, fiind echipata cu un avion special cu care va survola riul Orinoco, deasupra caruia va „vina” nori aducatori de ploaie. Procedeul a fost, de altfel, folosit in Rusia si China si consta in bombardarea norilor cu iodat de argint. Hugo Chavez, care nu pierde niciun prilej de a fi in prim-plan, nu putea rata ocazia de a fi „omul care aduce ploaia”. Dar, cum respectivul rol a fost jucat de americanul Burt Lancaster, probabil ca lui Chavez i-ar placea mai mult sa fie comparat cu Tlaloc, zeul aztec al ploii si fertilitatii…
Pe ce (nu) mai da bani românul in criza
Chiar daca piata locala a bunurilor de folosinta indelungata a crescut in trimestrul trei al acestui an fata de trimestrul precedent, raportat la anul 2008, piata a inregistrat o scadere severa, care confirma inca un apetit destul de scazut al românilor pentru aceste categorii de produse. Astfel, piata a scazut in primele trei trimestre ale anului cu 42,3% fata de aceeasi perioada a anului 2008.
*Scadere la noua luni de 45,8%*
Piata locala a produselor electrice monitorizate de GfK TEMAX a fost de 336 milioane de euro in al treilea trimestru al acestui an. Chiar daca rezultatele au fost mai bune decit in trimestrul anterior, in comparatie cu al treilea trimestru al anului 2008, piata a scazut cu 45,8%. Primele trei trimestre ale anului 2009 au totalizat 1.000 milioane de euro, ceea ce inseamna cu 42,3% mai putin decit in aceeasi perioada a anului 2008.
Sectoarele electrocasnicelor mici si telecomunicatiilor au scazut cu 23,2% si 28,6% in primele trei trimestre ale anului. Vinzarile de electrocasnice mari au avut din nou un trimestru bun, comparativ cu inceputul anului 2009, dar fata de 2008, vinzarile au scazut cu 37,6%. Electronicele de larg consum au scazut, de asemenea, cu 43,3%, in timp ce sectorul foto a inregistrat o descrestere de 46,9% in 2009. Sectoarele IT si de echipamente de birou au avut cea mai slaba performanta, scazind cu 50,8%, respectiv cu 53,2%.
Caldura româneasca, cea mai scumpa din Europa
Uniunea Europeana ne tot trage de mineca sa aliniem pretul la utilitati la nivelul celor din Vest. Lucru care partial s-a si intimplat. Numai ca, avind preturile la electricitate, gaz metan, pacura, agent termic similare cu cele din tarile UE, este o adevarata povara pentru români, din cauza veniturilor mult mai mici fata de cele din Uniunea in care, cu onor, sintem integrati. De parca inaltii oficiali de la Bruxelles ar fi zis “asta e un amanunt care nu ne intereseaza, oricum românii sint prosti si nu se prind. Au vrut sa fie cetateni ai UE, sa plateasca la fel ca ceilalti”.
*PIB-ul nu se pune*
Un studiu al AT Kearney ne releva cu gratie faptul ca in România consumatorii platesc in medie cu 18% mai mult pentru energia termica in sistem centralizat comparativ cu celelalte state europene. Motivul? Vesnica ineficienta a companiilor care asigura acest serviciu. De aceea, pretul gigacaloriei in România este in medie de 60 de euro, nivel similar cu cel din Germania, insa Produsul Intern Brut (PIB) pe locuitor este de aproape cinci ori mai mic.
Astfel, potrivit AT Kearney, PIB pe locuitor este de 6.334 de euro, in timp ce in Germania se ridica la 30.428 de euro. Mai mult, tara care are printre cele mai mari niveluri de trai din Europa – Finlanda, cu un PIB pe locuitor de 35.094 euro, plateste pentru gigacalorie 59 de euro, mai putin cu un euro fata de noi. De asemenea, in Lituania, tara cu un PIB pe locuitor de 9.582 de euro, pretul gigacaloriei este de numai 39 de euro. “Pretul din România genereaza o importanta povara suplimentara asupra bugetelor locale si de stat care subventioneaza pretul consumatorilor casnici, in timp ce industria româneasca sufera din cauza costurilor mai mari de productie”, precizeaza studiul.
*Subventiile si criza*
Sint semne ca statul ar putea fi in imposibilitatea de a mai plati diferite subventii si de aceea ne intrebam ce s-ar intimpla daca nu ar mai putea subventiona agentul termic care ne incalzeste casele. Raspunsul e simplu: subventiile in pretul final al gigacaloriei acopera, in medie, aproximativ 48% din costurile totale de productie, distributie si furnizare. De aceea, pretul gigacaloriei, care este acum de 60 de euro, cel mai probabil s-ar majora cu circa 48% si ar ajunge undeva la 80-90 de euro, pret care ar ingheta instantaneu caloriferele. Explicatiile profitabilitatii scazute a majoritatii companiilor din sectorul energiei termice sint, potrivit AT Kearney, preturile in crestere ale combustibililor, in special al gazelor naturale, mecanismele improprii de ajustare a preturilor fata de cursul valutar, investitiile insuficiente in retele de transport si distributie a energiei termice si lipsa masurilor de restructurare.