Dupa ce a inotat prin apele tulburi ale politicii românesti, a jucat un fel de ping-pong decizional si s-a luat la trinta cu adversarii, presedintele Traian Basescu a decis sa renunte la activitatile care solicita fizicul si sa se dedice sportului mintii. Prin urmare, in calitatea sa de prim barbat al tarii, seful statului si-a organizat propriul turneu de sah. Aflat la prima editie, Turneul Presedintelui la sah va incepe miercuri si va fi dedicat… doamnelor. Potrivit organizatorilor, la competitie vor participa zece Mari Maestre Internationale, care fac parte din top 100 FIDE. Turneul se va desfasura in Sala de Spectacole a Palatului Cotroceni, sub inaltul patronaj al presedintelui Basescu, evident. Cel mai probabil seful statului va face si prima mutare. Speram sa nu mute cu nebunul…
Danutz SRL – trei luni cu salariile busite
Emisiunea “Danutz SRL”, in care un cirpaci cu aere de ninja a dislocat dintr-o lovitura de sabie freza chitaristului Romeo Dediu, s-a lasat cu unele represalii din partea producatorului, Societatea Mondofilm. Intr-un comunicat semnat de directorul general al societatii, Dumitru Morosanu, se spune: “Societatea Mondofilm SRL, producator al emisiunii «Danutz SRL», a analizat cu toata seriozitatea incidentul ce a avut loc la editia din 31 ianuarie 2010 si care s-a soldat cu accidentarea usoara a domnului Romeo Dediu. In cadrul emisiunii din data de 7 februarie, producatorii si-au exprimat regretul profund pentru cele intimplate si doresc pe aceasta cale sa-si ceara scuze in mod oficial domnului Romeo Dediu”. In acelasi comunicat ni se da de stire ca firma producatoare a decis sanctionarea intregii echipe de realizatori, condusa de Nicoleta Ilie, cu diminuarea salariului pe o perioada de trei luni. Pe de alta parte, TVR se spala pe miini, precum Pilat din Pont, specificind intr-un comunicat: «Emisiunea Danutz SRL» este o coproductie TVR – Mondofilm, aceasta din urma isi asuma intreaga raspundere pentru partea editoriala, inclusiv cele intimplate.” Ca sa nu ramina cu treaba nefacuta, Consiliul National al Audiovizualului a “pedepsit” Televiziunea Nationala cu o… somatie publica. Orice alta televiziune prinsa cu o asemenea fofirlica ar fi fost amendata singeros. Cit despre diminuarea salariului pe trei luni al celor care se joaca astfel cu vietile oamenilor (si nervii telespectatorilor), e un mizilic. Un praf aruncat in ochii naivilor.
La Polul Nord e din ce in ce mai cald
Mai cald decit se asteptau oamenii de stiinta in cele mai pesimiste scenarii facute pina acum. Daca ritmul incalzirii se va mentine, Polul Nord se va elibera de calota de gheata nu in 2100 cum se credea, ci in intervalul 2013-2030. Aceasta este concluzia la care a ajuns un studiu inceput in iunie 2007 si in care au fost implicati 370 de cercetatori din 27 de tari, care au petrecut, in total, 15 luni la bordul unei nave de cercetari ce a strabatut in permanenta Arctica.
Este pentru prima oara cind o nava patruleaza in apele din zona Polului Nord pe toata durata iernii. Pierderea calotei polare va avea implicatii majore nu doar asupra animalelor din zona, care isi pierd habitatul, ci si asupra unor specii precum acelea de balene care indraznesc acum sa se aventureze in apele cindva acoperite complet de gheata.
Principala problema este insa ca, odata cu topirea ghetarilor polari, Arctica nu va mai putea sa contribuie la racirea temperaturii Globului, ceea ce va produce pina in 2050 pierderi de peste 2,4 triliarde de dolari. Desi efectele viitoare sint inca neclare, un lucru e limpede: Arctica se incalzeste de doua ori mai repede decit restul Pamintului.
Daca ritmul incalzirii se va mentine, Polul Nord se va elibera de calota de gheata nu in 2100 cum se credea, ci in intervalul 2013-2030.
Cinci case de schimb valutar, inchise de OPC
Cinci case de schimb valutar din Bucuresti au fost inchise temporar de Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorului (ANPC), din cauza neregulilor, iar inspectorii au aplicat amenzi in valoare de 34.000 de lei.
Inspectorii OPC au verificat 13 case de schimb valutar din Bucuresti, in urma actiunii fiind aplicate noua amenzi contraventionale si un avertisment. In acelasi timp, cinci puncte de lucru au fost inchise temporar, pina la intrarea in legalitate. Potrivit unui comunicat al ANPC, inspectorii au constatat ca unii operatori redactau formularul de acceptare a tranzactiei in alt format decit cel prevazut de lege si nu aveau toate elementele pentru informarea corecta.
Alte case de schimb nu afisau cursul valutar la exterior, iar unul dintre operatori a primit un avertisment pentru lipsa afisarii orarului de functionare.
La una din casele de schimb, cursurile valutare pentru cumparare si vinzare erau afisate in aceeasi coloana, pe panoul exterior, contrar prevederilor legii.
O alta casa de schimb a fost amendata pentru ca a afisat formularele de acceptare a tranzactiei cu negru pe fond roz, in conditiile in care legea prevede ca acestea sa fie scrise cu negru pe fond alb.l
Radio ZU, cel mai ascultat post de radio din Bucuresti
Radio ZU isi pastreaza pozitia de lider al audientelor in Capitala. Rezultatele ultimului val de masuratori ale Studiului de Audienta Radio realizat in perioada 31 august – 20 decembrie 2009 de catre IMAS si Mercury Research SRL confirma ca Radio ZU ramine cel mai ascultat post de radio din Bucuresti. Mai mult, ZU a depasit pragul de 1 milion de ascultatori pe zi la nivel urban.
Radio ZU se situeaza pentru a treia oara consecutiv pe primul loc in topul celor mai ascultate posturi de radio private din Capitala. ZU este ales de peste 221.600 de bucuresteni in fiecare zi, astfel isi mentine pozitia de lider absolut al audientelor in Bucuresti. Pe locul doi se situeaza Kiss FM, urmat de Radio 21. La nivel urban, postul de radio la care Buzdugan si Morar dau trezirea a depasit un milion de ascultatori pe zi. ZU ocupa locul 3 in topul posturilor de radio private din orasele tarii si detine o cota de piata de 11,5% – cu doua puncte mai mult decit a inregistrat in perioada de vara.l
Persoane fara adapost gasite pe strazile din sectorul 2
Peste 30 de persoane fara adapost au fost gasite, in ultimele doua zile, in sectorul 2 al Capitalei de catre asistenti sociali si politisti comunitari, unii dintre acestia fiind dusi in adaposturile sociale, a anuntat, ieri, Primaria Sectorului 2. Din cele 33 de persoane fara adapost gasite pe strazi in ultimele doua zile, 11 au fost duse la Adapostul Social de Urgenta pentru Persoane Adulte, din Soseaua Pantelimon si 21 au refuzat sa mearga la acest centru. O persoana a fost transportata la Sectia de Ortopedie a Spitalului Clinic de Urgenta „Sfintul Pantelimon”, intrucit avea o fractura de membru inferior drept, celelalte neavind probleme medicale grave care sa necesite asistenta in unitati sanitare. Persoanele care au refuzat sa mearga la adapostul social vor fi monitorizate in permanenta de echipajele Ambulantei Sociale si ale Politiei Comunitare Sector 2, pe toata perioada cu temperaturi scazute, pentru a evita eventualele probleme ce ar putea sa apara, cum ar fi degeraturi, hipotermie, tulburari de ritm cardiac, agravarea bolilor cronice pulmonare si chiar deces.
Masinile parcate aiurea vor fi ridicate
Primarul general, Sorin Oprescu, a cerut ieri dimineata ca autoturismele parcate neregulamentar, care impiedica actiunea utilajelor de deszapezire, sa fie ridicate, in acest sens fiind solicitat si sprijinul echipajelor Politiei Rutiere. Potrivit unui comunicat de ieri, primarul general Sorin Oprescu le-a solicitat firmelor de salubrizare sa continue interventia pe marile bulevarde, mentinind cel putin doua pluguri pe fiecare artera importanta si, de asemenea, sa se continue curatarea statiilor RATB si a gurilor de metrou, a liniilor de tramvai si sa se intervina imediat pentru inlaturarea podurilor de gheata formate pe carosabil. In urma verificarilor din teren s-a constatat faptul ca s-au efectuat actiuni de pluguire pe majoritatea arterelor de circulatie, iar in unele sectoare s-a actionat si pe strazile adiacente acestora. De asemenea, in marile intersectii s-a incarcat si transportat zapada.
Justin Timberlake, in sutien si pantofi cu toc pe covorul rosu
Saptamina trecuta, Justin Timberlake a primit premiul „Hasty Pudding Pot Barbatul Anului” din partea Universitatii Harvard. Amuzant din fire, J.T. s-a tinut de glume si de aceasta data si a purtat o peruca blonda si pantofi rosii cu toc. „Ţinuta” a fost completata de un sutien albastru pus peste costum, de ale carei cupe erau atirnate doua cutii de cadou. Mai mult, artistul si-a indoit elegant un picior si a pozat precum o domnisoara jucausa, zimbind sfios.
Plantele au hormoni si sex
Cercetatorii au descoperit prezenta hormonului sexual feminin progesteron in componenta unui nuc, informatie ce demonteaza convingerile de pina acum referitoare la diferentele dintre animale si plante. Pina acum, expertii credeau ca numai animalele pot produce progesteron, un steroid hormonal secretat de ovare ce pregateste uterul pentru sarcina si mentine acest proces. „Semnificatia identificarii progesteronului in acest caz este uluitoare. In timp ce rolul biologic al hormonului a fost studiat intens la mamifere, motivul prezentei lui la plante este greu de inteles”, declara unul dintre cercetatori. Echipa de experti crede ca hormonul, ca si alti hormoni steroizi, ar putea fi un bioregulator stravechi, ce a evoluat cu miliarde de ani in urma, inaintea aparitiei plantelor si animalelor moderne. Noua descoperire ar putea schimba intelegerea evolutiei si a functiei progesteronului in cazul fiintelor vii.
Blestemul lui Dumnezeu: anotimpurile
Cind eram noi mai mici, toti copiii isi doreau o iarna atit de aspra, incit sa se inchida scolile. A si venit, doar ca atunci am constatat ca nu e atit de bine pe cit credeam. In primul rind, daca ieseai pe-afara, era destul de greu sa te misti in cele trei pulovere tricotate de bunica trase unul peste altul, astea fiind cam singurele haine cit de cit calduroase pe care parintii ti le puteau procura. Nici in casa nu era mai bine, o data ca era cam la fel de frig ca afara, si apoi nici nu prea aveai mare lucru de facut – program la televizor era doar doua ore pe zi, internetul nu se inventase, iar jocurile erau foarte plicticoase (de pilda, cel mai rau lucru care ti se putea intimpla la Piticot era sa te intorci la casuta 1, nu ca acum, cind trebuie sa lupti cu tot soiul de psihopati, monstri oribili sau soldati dementi, jocuri care, pe linga evidentele virtuti deconectante, te pregatesc pentru atunci cind o sa fii mare – de pilda, lucrurile invatate acum te vor ajuta mai tirziu sa fii un bun sofer). Dupa aceea, toata lumea si-a dorit doar ierni usoare, cu putina zapada. Cind am avut ani de-a rindul doar asa ceva, fireste ca toata lumea s-a plins ca astea nu sint ierni, ca in loc de zapada e doar noroi pe jos si ca ala nu e Craciun, fara zapada (asta cam asa este; Craciun fara Iisus mai merge, dar fara zapada chiar ca nu e Craciun). Televiziunile deplingeau faptul ca nici anul asta, din pacate, bietii copii nu vor avea zapada, probabil ca sa poata vedea ceva alb-murdar pe geam cind se ridica de la calculator sa-si puna un pahar de suc. Dupa ce bietii copii au primit zapada, acum iar nu e bine fiindca, spre surprinderea tuturor, zapada nu se asterne doar in locurile de joaca ale copiilor, ci si pe drumurile publice.
Nici vara nu e mai prejos. Intr-o vreme, acest anotimp se caracteriza prin temperaturi ridicate si lipsa precipitatiilor. Românii au inaltat rugi spre cer si l-au implorat pe Dumnezeu sa dea ploi si vara. Cind au venit ploile, a fost jale, pentru ca s-a facut prea mult griu, am avut criza de supraproductie si nici nu a mai mers lumea pe litoral. Afacerile cu inghetata, bauturi racoritoare si bere au mers prost, iar românii au inceput sa-si aduca aminte ce bine era in alti ani cind era canicula, vara era vara si cind, chiar daca n-aveai bani de concediu, te puteai bronza la fel de bine si pe terasa blocului – de fapt, nimeni nu merge la mare ca sa faca baie, ci ca sa poata arunca pe jos chistoace si pet-uri, sa manince saorma si sa asculte manele, deci urcatul pe terasa blocului si mersul la mare sint cam acelasi lucru.
Teoria noastra e ca de fapt Dumnezeu nu tine cu noi (comentatorii sportivi stiau asta de mult, dar nimeni nu i-a crezut). In fiecare an ne pedepseste dindu-ne exact ceea ce-i cerem. Probabil ca la anul niste cretini or sa-i ceara sa ploua cu aur si nestemate. Evident ca dupa aia o sa vedem la stiri doar tarani din Teleorman plingind ca lingourile le-au stricat acoperisurile de la bordeie si ultima ploaie de rubine a distrus complet recolta de rapita.
l
Paris Hilton, imaginea Loteriei israeliene
Nu stim daca de vina este pasiunea pentru roz a fashionistei, aceea pentru gentile supradimensionate si cateii minusculi sau rarul dar de a fi celebra pentru ca este celebra. Cert este ca reprezentantii Loteriei israeliene au considerat-o pe Paris Hilton cea mai buna intruchipare a norocului chior. Altfel nu se explica de ce au ales-o sa joace intr-o reclama menita sa convinga cit mai multi cetateni israelieni sa joace la varianta locala de 6 din 49. Din fericire pentru toti cei care iubesc arta cinematografica, Paris nu a trebuit decit sa se plimbe pe strazile New Yorkului imbracata ca o papusa Barbie, in roz, si parind ca nu este deloc deranjata de paparazzi. Cam ca in viata de zi cu zi. Ar fi fost interesant de stiut totusi daca, atunci cind au luat decizia de a o distribui in rolul de ideal in viata, oficialii israelieni aveau habar ca diva tocmai fusese calcata de hoti. Sau daca stiau si motivul pentru care pungasii s-au hotarit sa o atace, a declarat in arest unul dintre infractori, Nick Prugo. Se pare ca tilharii au pariat pe faptul ca Paris e atit de proasta, incit casa ei va fi usor de spart. Si se pare ca au cistigat.
Proteza din vis
Ma uit afara cum ninge. Ninge-n lung si-n lat si totul e paralizat. Pleoapele mi se inchid incet. Capul incepe sa-mi alunece pe pervaz spre perna. Cu un colt de ochi vad, in cadere, un titlu dintr-un ziar din multele ce le am pe pat: “Incepind din 2020, virsta de pensionare pentru barbati va fi de 72 de ani”. Adorm. Si visez… Ma visez cu un an inainte de pensie. La 71 de ani. Visul: “Ma trezesc, la ora 8. Imi tirasc incet mina stinga catre paharul de pe noptiera. Imi iau proteza. O fixez. Ma ridic greu din pat. Am spondiloza. Tiris, grapis, ajutat de doua bastoane ma grabesc sa ma spal, sa maninc si sa o iau fuga spre serviciu. Vad in vis cum miscarile imi sint nesigure. Merg greu din cauza bolilor. Pe linga spondiloza am si o artrita, dar si doua preinfarcturi la activ si un inceput de discopatie. In fata casei ma asteapta microbuzul de la firma care face turul orasului si ia toti angajatii in varsta de acasa. Un fel de microbuz pentru copiii de gradinita, dar pe invers. Ajung la birou. Sint specialist in dinamica vietii inter-sociale in grupurile de tineri conectate la reteaua interplanetara de optimizare holistico-planetara. La serviciu nu e rau. Atit ca, din cauza prostatei, trebuie sa merg din ora in ora la toaleta. Poate chiar mai des. Jumatate dintre angajati au peste 68 de ani. E o atmosfera de azil, dar foarte tehnologizata. Multi dintre colegii mei merg pe scaun cu rotile. La sfirsitul programului ma insoteste acasa o femeie cam de virsta mea. In vis o cheama Juli. Sintem prieteni vechi. Doar prieteni. Ajungem la mine si Juli incepe sa gateasca. Miroase bine. Ma duc in baie sa-mi iau medicamentele. Bag mina in dulapior, scot cutiile si-mi dau seama ca
n-am ochelarii pe nas. Plictisit iau vreo trei pilule pe bijbiite si merg la masa. Maninc si-i spun Juliei ca ma culc. Julie spune ca spala vasele si pleaca si ea. Ma bag in pat si ma apuca un sentiment ciudat. Aoleo, cred ca am luat din greseala viagra. Mai era o pilula dintr-un set cumparat acum vreo 10 ani, cind am avut ultima aventura. Ma apuca asa, o caldura in tot corpul. O strig pe Juli. Ea vine in dormitor si strig din nou: «Da-mi proteza din pahar, sa te musc, sa fiu barbar!!!»”. Si ma trezesc… In salon…
Dana Nastase, audiata de DNA
In timp ce sotul – Adrian Nastase – se juca frumos, cu colegii, de-a viitorul PSD-ului, prin sediul din Kiseleff, Dana Nastase dadea cu subsemnatul la DNA. Mai exact, sotia fostului premier s-a prezentat in fata procurorilor pentru a studia materialul de urmarire penala in dosarul privind achizitiile de obiecte din China si pentru a formula eventuale obiectiuni.
“Dosarul va merge mai departe, astept si eu sa vad ce se va intimpla”, a declarat Dana Nastase, la iesirea de la DNA. Politicosi din fire, anchetatorii nu au dorit sa o tina prea mult in suspans pe fosta/viitoarea prima-doamna a PSD-ului, transmitind “pe surse” ca urmatoarea faza procedurala va fi intocmirea rechizitoriului si trimiterea in instanta a dosarului.l
De la Pandele citire: „Vanghelie arata ca un sef de toaleta publica”
Florentin Pandele a platit cu calitatea de membru PSD diagnosticul pus partidului condus de Geoana si decizia de a infrunta public cuplul Vanghelie-Geoana: “PSD este intr-o criza de diabet si are prea multa sare liberala si prea multa grasime pedelista, totul luminat violet”, “Vanghelie are prea mare influenta asupra liderilor partidului”. “Il suspendam pe Pandele” – au ripostat, ieri, pesedistii ilfoveni dirijati de Vanghelie.
*Vanghelie incearca sa o dea cotita*
Dupa sedinta PSD Ilfov, Vanghelie s-a spalat pe miini mai ceva ca anticul Pilat: “Am spus inclusiv acolo, dupa ce s-a terminat sedinta, am spus ca eu am incercat o forma de echilibru, sa-i rog sa se depaseasca acest lucru pina dupa Congres. Nu stiu ce hotarire au luat, cred ca este pripita si gresita. Pandele trebuia lasat sa se termine congresul, dupa aceea sa se intimple ceea ce doream eu sa se intimple cu el. N-avea rost sa cream o vedeta din Pandele, o vedeta care nu exista”.
Jihadul vanghelian impotriva lui Pandele s-a declansat atunci cind primarul din Voluntari a contestat, la Consiliul National, “transformarea lui Marian Vanghelie in vector de imagine al partidului” si mult prea mare influenta pe care acesta o are asupra lui Mircea Geoana.
Coordonator al organizatiei din Ilfov, Vanghelie a tras sforile in
weekend si l-a exmatriculat mintenas pe cel care il amenintase ca-l va contracara la orice functie, chiar si la cea de sef al unui… WC public.
Desi a participat si el la “exorcizarea” PSD Ilfov de Pandele, Vanghelie a pretins ulterior, cu o ipocrizie deloc credibila, ca el personal considera suspendarea “o masura pripita si gresita”.
*O rusine pentru PSD*
“Marian Vanghelie arata ca un sef de toaleta publica de dinainte de ’89. Acum a luat figura de domnisoara si sustine ca nu-l transforma pe Pandele in vedeta. Ma deranjeaza ca liderii partidului nu iau atitudine si nu au curajul sa-l infrunte pe Vanghelie. De politica de borfas a acestui personaj se foloseste si Mircea Geoana” – a declarat la rindul sau Pandele, dupa suspendare. Votat cu 91,27% de locuitorii din Voluntari, Pandele a facut si rechizitoriul actualilor lideri ai PSD: “Se mindreau cu mine, eram cel mai votat primar de la toate partidele. Se facea mare vilva, imi era jena pentru ca ma ridicau in picioare pe la toate adunarile (…) Am ramas in PSD (dupa plecarea lui Gabriel Oprea – n.r.), crezind ca lucrurile se vor schimba. Din pacate, ce se intimpla in PSD de mai bine de doi ani incoace si mai ales ceea ce se intimpla de cind Vanghelie a devenit asa-zis vector de imagine, cum se considera el, este o mare rusine. Si nu numai pentru PSD, ci pentru toti românii”.
*I-am sugerat sa se retraga*
Odata pornit, Pandele explica si de ce a izbucnit joi, la Consiliu: “Cind am constatat ca Vanghelie a devenit placa turnanta a congresului nu am mai putut sa tac. Ma deranjeaza faptul ca Mircea Geoana nu a inteles ca Vanghelie nu este solutia. A stat cu Marian Vanghelie lipit ca marca pe scrisoare si nu a facut altceva decit sa piarda. PSD este acum in degringolada mai rau decit a fost in 1996 cind a pierdut alegerile”. Pandele mai afirma si ca actuala conducere a PSD trebuie sa plece, acuzindu-l totodata pe Vanghelie ca deja a pus la cale fraudarea Congresului, in favoarea lui Geoana: “Nu pot sa-l am sef politic pe Vanghelie. A pus mina pe organizatia de la Giurgiu si pe cea de la Ilfov. Eu am avut curajul sa-i spun sa-si vada de treaba, ba chiar i-am sugerat sa se retraga, sa nu mai fie atit de vizibil. Vanghelie este o ghiulea pentru PSD. In PSD trebuie o reforma reala, nu sa minjim cerul cu stele si marea cu valuri, sa ne facem ca alegem o noua conducere dar sa vina tot Marian Vanghelie si Mircea Geoana. Atentie, spun Marian Vanghelie si Mircea Geoana, nu invers”. l
Alte stiri din sport
Sapunaru a semnat cu Rapid
George Copos, patronul clubului giulestean, a anuntat ieri ca fundasul a semnat deja contractul cu Rapid. „Nu mai pot aparea probleme in cazul transferului lui Sapunaru. Totul este rezolvat, el a semnat deja contractul si va juca la Rapid pina la vara”, a declarat Copos. Cristian Sapunaru a fost transferat in iulie 2008 de la Rapid la FC Porto pentru 6 milioane de euro, suma din care giulestenii au incasat deja 2,5 milioane de euro. Fotbalistul a venit in Giulesti in vara lui 2006, de la Progresul.
Leonardo la Dinamo
Brazilianul Henrique Leonardo Veloso, care a fost testat de antrenorul Cornel Ţalnar in meciurile amicale din Antalya cu Zakarpatia si Coreea de Nord, va semna un contract cu Dinamo pentru 3 sau 4 ani, a declarat Nicolae Badea, presedintele CA al gruparii alb-rosii. „Leonardo va ramine la Dinamo. Am vorbit cu Ţalnar si am inteles ca au fost de ajuns cele 45 de minute din partida cu Zakarpatia pentru a se edifica. E vorba de un transfer definitiv cu optiune de prelungire din partea noastra. Contractul va fi pe 3 sau 4 ani, dar cu o reconfirmare dupa o anume perioada, cel mai probabil 6 luni”, a declarat Badea. Leonardo, in virsta de 22 de ani, a evoluat sezonul trecut la echipa olandeza Willem II Tilburg.
Codrea si Radu – criticati
Paul Codrea, care a fost integralist in meciul pierdut de Siena, pe teren propriu, scor 1-2 cu Sampdoria, in etapa a 23-a din Serie A, nu a fost, in opinia presei italiene, prea eficient la inchidere in partida de duminica. „Codrea nu a fost destul de eficient la inchidere, dar cu siguranta s-a evidentiat mai mult in faza de constructie”, noteaza „Datasport”, care i-a acordat internationalului român nota 6. De asemenea, si Stefan Radu,integralist in meciul pierdut de Lazio Roma pe teren propriu, scor 0-1 cu Catania, a avut o prestatie mai putin sigura. „In partea secunda a facut anumite erori care ar fi putut sa-l coste”, a scris „Datasport”, care l-a notat pe român cu 5,5. l
Rapidul nu intra in insolventa
Tribunalul Bucuresti a hotarit inchiderea procedurii insolventei in cazul FC Rapid, care a fost deschisa la cererea societatii „Elite Events”, in septembrie 2009. Creanta pentru care s-a deschis procedura de insolventa a clubului de fotbal a rezultat in urma unor raporturi comerciale, constind in prestari servicii catering ale societatii „Elite Events” pentru anii 2008-2009. In septembrie 2009, Tribunalul Bucuresti deschisese procedura falimentului cerut de „SC Elite Events SRL”, iar in 12 ianuarie 2010 instanta a hotarit inchiderea procedurii insolventei, insa sentinta a fost atacata cu apel. Curtea de Apel Bucuresti urmeaza sa ia in discutie contestatia in data de 26 aprilie 2010. Si compania aeriana Blue Air a cerut in septembrie anul trecut deschiderea insolventei in cazul clubului Rapid. l
CFR Cluj da 150.000 de euro pentru imprumutul italianului De Zerbi
Mijlocasul ofensiv Roberto De Zerbi va fi imprumutat pina la finalul acestui sezon de la SSC Napoli la CFR Cluj. Ieri, italianul urma sa efectueze vizita medicala in România, inainte de a semna contractul cu liderul Ligii 1. „De Zerbi, mijlocasul lui Napoli, este jucatorul formatiei CFR Cluj, fiind imprumutat pentru urmatoarele sase luni. Clubul român se angajeaza sa plateasca 150.000 de euro din salariul de 700.000 pe care De Zerbi il primeste la Napoli”, a scris site-ul italian „itasportpress.it”. De-a lungul carierei sale, fotbalistul in virsta de 30 de ani a mai evoluat la formatiile Padova, Monza, Como, Foggia, Lecco, Arezzo si Catania. l
Singuri impotriva ploii
In România, furtuni de zapada, in Antalya, ploi torentiale. Oriunde s-ar „ascunde”, echipele din Liga 1 n-au parte de un cadru adecvat perioadei de pregatire. Ieri, Antalya a fost lovita din nou de o puternica furtuna, programul de antrenamente al formatiilor Steaua, Dinamo, FC Timisoara, FC Vaslui, Unirea Urziceni si CFR Cluj fiind dat complet peste cap. De dimineata, doar rapidistii au iesit pe terenul din complexul unde sint cazati si au efectuat citeva exercitii fizice, tehnicianul Nicolae Manea considerind ca ploaia si rafalele de vint ii vor cali pe jucatorii sai. In schimb, celelalte echipe au preferat adapostul hotelurilor si relaxarea la bazinele de inot. l
Hopa Mitica!
Dumitru Dragomir a anuntat ieri ca Liga Profesionista nu mai solicita aminarea inceperii returului Ligii I din cauza conditiilor meteo, etapa a 18-a urmind sa se dispute pe 20 februarie, conform programarii initiale. „Conducerea LPF a decis sa nu amine returul. Pentru ce sa aminam? Pentru ca ninge acum? Am in fata prognoza meteo pentru perioada respectiva si e mai mult decit favorabila. Pe 20 februarie vor fi +4 grade Celsius, iar apoi temperaturile cresc”, a spus Dragomir, care sustine ca sint cluburi care au cerut aminarea: „Au venit citeva solicitari scrise, dar ce sa facem acum, aminam returul pentru ca e zapada pe un stadion? Daca ninge si e zapada pe teren sa o dea la o parte, ce, e prima oara? Dar o sa fie cald cind incepe returul, nu o sa avem probleme”. Duminica, Mitica era de alta parere: „Daca vremea va continua sa fie la fel si saptamina viitoare, cu ninsori si viscol, vom amina inceputul returului, pentru ca daca s-ar juca pe o asemenea vreme ne-am bate joc de fotbalisti si de spectatori. Daca iese soarele de miine si se topeste zapada, atunci returul va incepe normal”. l
L-a marcat pe Batistuta
Steaua incearca sa fie campioana perioadei de mercato. „Ros-albastrii” i-au adus la echipa pe fratii Arman si Artiom Karamian, pe bulgarul Jivko Jelev si pe cipriotul Stelios Parpas, in asteptare fiind alti cinci jucatori: columbianul Pepe Moreno, lituanianul Tadas Kijanskas, bielorusul Serghei Sosnovsky, senegalezul Gora Tall si nigerianul Isaac Okoronkwo. Ultimul este, la 31 de ani, un veritabil globetrotter, evoluind de-a lungul carierei la nu mai putin de zece formatii de pe trei continente: Europa (Sheriff Tiraspol, Sahtior Donetk, Wolverhampton, Alania Vladikavkaz si FC Moscova), Africa (Enymba, Iwuanyanwu Nationale si Julius Berger) si Asia (Al Rayyan). In 2003, nigerianul era cedat de Sahtior Donetk la gruparea Wolverhampton si afirma in presa britanica: „Ma astept sa intru imediat in primul «11», de aia am si venit aici. Nu iau in calcul sa stau pe banca de rezerve”. Tupeul aratat in declaratii nu s-a vazut pe terenul de joc, unde Okoronkwo n-a prins decit sapte meciuri. In mod firesc, a intervenit ruperea contractului la nici un an de la semnarea cu „lupii”. La plecare, Okoronkwo s-a plins ca nu i s-au acordat mai multe sanse: „Cei care joaca nu sint mai buni decit mine. Exista un motiv pentru faptul ca nu sint folosit, dar nu stiu care este”. Drept multumire ca a trecut prin campionatul lor, presa din Anglia i-a acordat titlul de „cel mai prost transfer din Premier League in sezonul 2003/ 2004”.
Intr-un interviu acordat presei din Rusia, pe cind juca la FC Moscova, Isaac Okoronkwo a declarat ca adversarii cei mai periculosi pe care i-a avut in cariera au fost Thierry Henry, Michael Owen, Emile Heskey si Gabriel Batistuta, cu ultimii trei duelindu-se la Cupa Mondiala din 2002, Isaac Okoronkwo fiind titular in „11-le” Nigeriei. De altfel, marele regret al fotbalistului dorit de Steaua este legat tocmai de Mondialul asiatic: „Daca as putea, as schimba soarta partidei Nigeria – Suedia, in care am condus cu 1-0, dar am pierdut cu 1-2”.
Isaac Okoronkwo era asteptat sa soseasca ieri in cantonamentul Stelei din Antalya. Fundasul nigerian este jucator liber de contract dupa ce angajamentul sau cu FC Moscova s-a incheiat in luna decembrie. Pentru rusi, Okoronkwo a bifat 20 de meciuri in sezonul trecut, toate ca titular.
*S-a ales praful de „Arsenal de România”*
Proiectul lui Gigi Becali de a forma o echipa tinara in perspectiva editiilor viitoare de campionat s-a dus pe Apa Simbetei. „Arsenal de România” este, acum, istorie, ieri fiind transferat (sub forma de imprumut) si Emil Ninu, la Farul Constanta. In aceasta iarna, Steaua l-a pus pe liber si pe Mihai Onicas, trimis la Poli Iasi, tot in Copou urmind a ajunge si Andrei Ionescu. Lor li se adauga si „veteranii” Sorin Ghionea si Ionut Rada.
Tamas s-a dres in Anglia
Fundasul central Gabriel Tamas a declarat ca West Bromwich Albion are puterea sa termine sezonul din Championship pe primul sau al doilea loc, pozitii care asigura promovarea directa in Premier League, evolutia din ultimul meci, 1-0 cu Plymouth, fiind considerata de român una foarte buna, informeaza „Birmingham Mail”.
„Sint bucuros pentru ca sintem pe locul doi si speram sa terminam pe aceasta pozitie sau pe primul loc. Sint multe meciuri de jucat, dar daca evoluam cum am facut-o cu Plymouth nimeni nu ne poate invinge. A fost o alta victorie importanta si trei puncte mari. Terenul nu a fost prea bun, iar Plymouth este o echipa care evolueaza foarte bine pe teren propriu. Dar am trecut testul asta important si am cistigat”, a spus Tamas, considerat de „Birmingham Mail” cel mai bun jucator al partidei Plymouth – WBA, scor 0-1. WBA este pe locul 2 in liga a doua engleza, cu 56 de puncte, la trei in urma liderului Newcastle si cu unul in fata lui Nottingham Forest, ocupanta locului 3. l
Bucur, o afacere profitabila
Desi Marian Iancu si Ovidiu Sabau regreta despartirea de Gigel Bucur, trebuie spus ca transferul atacantului la Kuban Krasnodar, in liga a doua rusa, este o afacere in adevaratul sens al cuvintului. In plan strict fotbalistic, Bucur a facut cam tot ce se putea face pentru Timisoara. In cei patru ani si jumatate pe care i-a petrecut in Banat, Bucur a jucat 144 de meciuri, in toate competitiile, marcind 62 de goluri. Ca o comparatie, inainte de FC Timisoara, Gigel a disputat 169 de partide si a marcat 76 de goluri pentru Sportul Studentesc, asta in sapte ani. In plan financiar, Bucur a fost adus de la Sportul pentru 800.000 de euro, fiind vindut acum cu o suma aproape dubla, 1,5 milioane de euro! Afacerea e cu atit mai apreciata cu cit este aproape imposibil, in ziua de astazi, sa vinzi un jucator in schimbul unei sume superioare celei investite, in conditiile in care ti-ai facut treaba cu el, exploatindu-i la maximum calitatile.
*Avantaj la primire*
Nu doar Timisoara cistiga de pe urma acestui transfer. Si fotbalistul este multumit, urmind sa primeasca la Kuban un salariu anual de 450.000 de euro, care poate urca la 600.000 de euro in functie de performantele realizate de echipa antrenata de Dan Petrescu. Golgeter al României in doua rinduri (21 de goluri in 2005 – la egalitate cu Cl.Niculescu si 17 goluri in 2009 – la egalitate cu Fl.Costea), Gigel Bucur va semna cu gruparea rusa un contract pentru trei ani.
*Copos stie!*
In România, George Copos, patronul din Giulesti, se poate lauda cu cele mai mari „tunuri”. Exceptind afacerea Ionita (atacantul a fost vindut la FC Koln pe 2,5 milioane de euro, dupa o investitie de nici 10.000 de euro), unde este vorba despre un jucator crescut de club, Copos a facut mari afaceri cu Daniel Pancu (luat de la Iasi cu 100.000 de dolari si vindut la Cesena cu 800.000 de dolari; recuperat apoi de la italieni cu 600.000 de euro si revindut la Besiktas pentru 2 milioane de euro), cu Ionut Mazilu (luat de la Sportul cu 1,5 milioane de euro si vindut la Dnepr pentru 3,75 milioane de euro), Cristian Sapunaru (adus de la FC National cu 1 milion de euro si dat la FC Porto pentru 6 milioane de euro), ba chiar si cu Ranko Despotovic, luat de la Vojvodina cu 1 milion de euro si vindut la Murcia cu 1,8 milioane de euro).
*Steaua in echilibru*
Gruparea din Ghencea nu uita nici acum milioanele aruncate pe Elton (1,2) si Dayro Moreno (1,8), din care a recuperat doar citeva sute de mii. In schimb, Nicolae Dica (adus pe 250.000 de euro de la FC Arges) a fost vindut la Catania cu 2,1 milioane de euro, Claudiu Raducanu (200.000 de euro s-au platit lui Extensiv, 1,5 milioane de euro s-au luat de la Espanyol) si Cyril Thereau (adus cu 750.000 de euro de la Charleroi si vindut la Anderlecht pentru 2,5 milioane de euro) au fost adevarate succese, ca sa nu mai vorbim de Mirel Radoi, adus pe citeva sute de mii de dolari de la Extensiv si vindut pe 6 milioane de euro arabilor de la Al Hilal.
*Ţepe la Dinamo*
In „Groapa”, investitiile au insemnat practic bani aruncati pe fereastra. Daca in cazul jucatorilor din propria pepiniera s-au incasat bani seriosi (Marius Niculae, Ciprian Marica si Ianis Zicu au adus peste 5 milioane de euro), in cazul celor adusi din afara s-a mers pe pierdere. Osvaldo Miranda a costat 1,5 milioane de euro, Pekaric a fost adus pe 500.000 de euro si nimeni n-a mai auzit de el, iar Stanic, Vranjikovic si Galliquio au costat si ei aproape 2 milioane de euro, fiind lasati sa plece gratis. l
Mosita de un politist
Un politist din comuna Poieni, judetul Teleorman, a ajutat o gravida sa nasca, indrumat telefonic de medici, intrucit nici o ambulanta nu putea ajunge la caz din cauza zapezii. „Avem probleme din cauza zapezii si a viscolului, dar exista un spirit de solidaritate extraordinar intre autoritati, medici si localnici, a declarat subsecretarul de stat in Ministerul Sanatatii, Raed Arafat. El a dat drept exemplu un caz de duminica noaptea, cind un politist a mosit o gravida, ajutind astfel la nasterea unui bebelus. „Apoi un medic dintr-o localitate invecinata comunei Poieni a ajuns si el la femeia care abia nascuse. Pina acum si mama, si copilul sint bine”, a mai spus subsecretarul de stat. Arafat a mai spus ca, in zonele cu zapada multa, ambulantele sint insotite de utilaje de deszapezire. l
Inca un mandat de arestare pentru Bahaian
Omul de afaceri Sergiu Bahaian, suspectat ca ar fi comandat uciderea a patru persoane, a fost arestat preventiv, ieri, pentru 30 de zile, decizia fiind luata de Tribunalul Constanta. Acuzatiile care i se aduc lui Bahaian sint de instigare la omor calificat si instigare la omor deosebit de grav, in cazul uciderii lui Ionel Ulezu si Petrica Captalan, constituire a unui grup infractional organizat si inselaciune. In urma acestei decizii, Bahaian a facut recurs, care se va judeca la Curtea de Apel Constanta. Sergiu Bahaian este in prezent arestat preventiv, alaturi de alte trei persoane – Edward Marculescu, Mihai Dascalete si Gheorghe Teleaga – pentru inselaciune si constituire a unui grup infractional organizat si intr-un caz instrumentat de anchetatorii din Slobozia.
„Avatar”, detronat de o drama romantica
Filmul SF 3D „Avatar” a pierdut prima pozitie in box-office-ul nord-american, dupa opt saptamini de prezenta in cinematografele din SUA si Canada, fiind detronat de pelicula „Dear John”, o drama romantica ajunsa in fruntea clasamentului dupa primele trei zile de proiectii. Intrat direct pe prima pozitie, filmul „Dear John”, o adaptare a romanului omonim de Nicholas Sparks, cu Channing Tatum si Amanda Seyfried in rolurile principale, prezinta povestea de dragoste dintre un soldat american si o studenta. In ciuda criticilor primite, filmul a generat incasari de 32,4 milioane de dolari.
Superproductia 3D „Avatar”, regizata de James Cameron, care a primit, saptamina trecuta, noua nominalizari la premiile Oscar, a avut incasari de 23,6 milioane de dolari.
Pe locul al treilea s-a clasat filmul „Din Paris, cu dragoste / From Paris with Love”, cu incasari de 8,1 milioane de dolari.
Pe pozitia a patra s-a situat thrillerul „Scapat de sub control / Edge of Darkness”, care a obtinut incasari de 7 milioane de dolari.
Comedia fantastica „Zina Maseluta / Tooth Fairy” a coborit o pozitie, pina pe locul al cincilea, dupa ce a obtinut incasari de 6,5 milioane de dolari.
„Amor la Roma / When in Rome” a coborit pe pozitia a sasea a clasamentului, cu incasari de 5,5 milioane de dolari.
Filmul SF „Cartea lui Eli / The Book of Eli” a coborit de pe a cincea pe a saptea pozitie, cu incasari de 4,8 milioane de dolari.
Pe locul al optulea s-a situat filmul „Crazy Heart”, cu incasari de 3,6 milioane de dolari, protagonistul peliculei, Jeff Bridges, fiind considerat unul dintre marii favoriti la Oscarul pentru cel mai bun actor intr-un rol principal.
Pe pozitia a noua s-a situat horrorul „Legiunea / Legion”, cu incasari de 3,4 milioane de dolari.
Filmul de actiune „Sherlock Holmes” incheie topul 10 al filmelor cu cele mai mari incasari in America de Nord la sfirsitul saptaminii trecute, dupa ce a vindut bilete in valoare de 2,6 milioane de dolari.l
Iertarea „curata” energiile negative!
„Celor ce le veti ierta pacatele, vor fi iertate, iar celor ce le veti tinea, vor fi tinute”, a spus Iisus Hristos. Si, prin aceasta, ni se deschid pupilele si ni se ascut urechile, pentru a intra in miezul simplu al existentei noastre de zi cu zi. Iertarea este o forma de acceptare, care presupune intelegere a firii omenesti, toleranta, blindete si rabdare. Iertarea este o forma superioara de dragoste; dragostea pentru firea omeneasca si acceptarea acestei firi buclucase, care nu poate fi conceputa fara de greselile, pacatele si micile sale nebunii. Si, nu doar ca putem elibera propriul nostru suflet si pe noi insine din inchisoarea erorii, a firii ratacitoare si a dispretului de sine, dar iata, iertarea este un instrument de eliberare pentru cei din jur. Prin iertare, putem sa-l dezlegam pe altul de greseala sa. Iertindu-l, noi il binecuvintam, deschidem portile inchisorii in care se cufunda, pentru ca-n inima lui sa patrunda iertarea si iubirea. In fiecare zi putem incerca exercitiul simplu al iertarii, caci zi de zi emotiile si sentimentele noastre ne pun la incercare aceasta capacitate. Supararea tinuta ramine in energia noastra. Colindam strazile si apoi ne ducem acasa cu vrafuri marete de suparari, cu deseuri si cu vorbe-n vint, care s-ar putea purifica iertind. Noi, insa, uitam sa iertam si, iata, inconstient, depunem prin sertarele uriase ale Universului nevazut energia unor marunte greseli omenesti. Ne legam prin ele de oamenii care ne gresesc si ducem apoi in cimpul nostru de existenta poveri ce se pot dizolva in citeva clipe. Printr-un simplu cuvint, printr-o simpla stare de acceptare a firii omenesti noi putem purifica inima si cugetul altui om, precum si inimile si cugetele proprii. Sa facem in fiecare zi exercitiul binecuvintat al iertarii, pentru ca firea noastra sa nu se inraiasca si sa piara in groapa pacatelor altuia. Caci ceea ce nu putem ierta, noua nu ne iertam si ceea ce nu-i acceptam altuia, noua nu ne putem accepta. Inteligenta, ratiunea inalta, mintea fascinanta si memoria fara hotare palesc in fata unei simple bucurii de a ierta. Nu ne-am nascut pentru a citi cu totii biblioteca din Alexandria, nici pentru a fi cu totii savanti si intelepti. Dar pentru iertare si pentru dragoste sintem cu totii egali. Daca maturi strada, tot ai sa te superi si ai nevoie sa ierti. Si daca esti un savant renumit, ca si omul de pe strada, va veni ziua in care capacitatea ta de a ierta va fi pusa la incercare. Iarta intotdeauna cind altul iti greseste, pentru ca greseala lui sa nu ramina agatata de tine si de viata ta. Si Iisus a spus: „Sa nu apuna soarele peste minia voastra” si aceasta pentru ca noi sintem cei ce dormim in propria minie cind nu iertam. Dar putem adormi seara de seara in pace si-n armonie, iertind de zeci, de sute de ori daca trebuie. Iarta-i altuia pacatul, ca sa te poti elibera de propriul tau pacat si sa cunosti in experienta acestei vieti libertatea si stralucirea inimii tale. Pacatele altuia se tin dupa tine cind nu esti capabil sa ierti, iar legatura ta subtila cu acel altul continua pina cind vei intelege ca iertarea te vindeca pe tine. Te insenineaza. Iti curata mintea si-i permite inimii tale sa iubeasca. Iata ce simplu poti invata ca energia negativa pe care vrei s-o indepartezi prin exercitii/tehnici si invataturi nenumarate dispare prin iertare. Iertarea elibereaza energiile blocate in tine insuti si rupe de la sine legaturile nocive. Iertarea vindeca si o face mai profund decit ar face-o orice alt vindecator de pe Pamint.
l