Dacă ați fi întrebat în urmă cu câteva luni de unde ar putea să vină următoarea criză financiară, probabil că majoritatea oamenilor nu ar fi spus că de la băncile regionale. Mai degrabă ar fi ghicit că este vorba despre sectorul bancar paralel, care a crescut dramatic de la criza globală din 2008. Și rămâne mult mai puțin reglementat decât băncile tradiționale.

Când pandemia a lovit, non-bancari precum fondurile speculative și fondurile deschise de pe piața monetară s-au retras de pe piețele cheie de credit, forțând guvernele să intervină pentru a stabiliza lucrurile.

Potrivit Financial Times, băncile din umbră vor deveni un adevărat „nod de risc” în acest an și după aceea. Economiștii dau exemplul problemelor  care se pregătesc în cazul împrumuturilor pentru proprietăți comerciale și al fondurilor imobiliare cu capital privat.

Aici se întâlnesc poveștile despre banca din umbră și băncile mici. Băncile mici dețin 70 % din totalul împrumuturilor imobiliare comerciale, a căror creștere a fost mai mult decât triplată din 2021. Ca urmare a relaxării normelor pentru băncile comunitare, instituțiile financiare mai mici au investit, de asemenea, mai mult în active mai riscante deținute de fondurile de capital privat și fondurile speculative (la fel ca și alte instituții care caută randamente mai bune, inclusiv fondurile de pensii).

Finanțarea băncilor mici pentru imobiliarele comerciale se restrânge acum. Împreună cu creșterile ratelor dobânzilor, va deraia investițiile și va pune presiune asupra fondurilor de capital privat cu împrumuturi care ajung la scadență sau care au nevoie de injecții de capital.

După cum a stabilit o notă recentă a TS Lombard, se așteaptă ca nivelul scadențelor datoriilor imobiliare în 2023 să fie ridicat. Asta  înseamnă că managerii de active ar putea fi nevoiți să apeleze la investitori pentru mai mult capital (ceea ce va fi o negociere dificilă în acest moment) sau să vândă proprietăți din portofoliul lor pentru a acoperi împrumuturile.

Marii indici imobiliari au devenit deja negativi în 2022. Este posibil ca preocupările legate de sectorul imobiliar comercial să înceapă să scoată la iveală alte vulnerabilități – sau cel puțin asimetrii – din sistemul financiar și, în special, din băncile din umbră.

Administratorii de active nebancare au devenit bogați pentru că au reușit să facă tranzacții pe care băncile mai reglementate nu le-ar putea face.Luna aceasta, politologul Brett Christophers va publica o carte intitulată Our Lives in Their Portfolios: Why Asset Managers Own the World. El crede că am trecut de la capitalismul financiarizat la ceva mai insidios – o societate a managerilor de active în care titanii finanțelor dețin „sisteme și cadre fizice esențiale” – casele în care locuim, clădirile în care lucrăm și sistemele de energie care ne luminează orașele. Este un proces care a fost accelerat de planurile de stimulare fiscală post-Covid, care au încurajat mai multe parteneriate public-privat pentru infrastructură.

Citatul de început al cărții lui Christophers este cel al lui Bruce Flatt, director executiv al Brookfield Asset Management, care spune: „Ceea ce facem noi este în spatele scenei. Nimeni nu știe că suntem acolo”.

Ei bine, nu mai este cazul. Problema capitalului privat în sectorul imobiliar rezidențial a fost bine explorată. Odată cu iminenta criză din sectorul imobiliar comercial, este posibil să ne uităm mult mai atent la imperiile de cărămidă și mortar cu grad ridicat de îndatorare construite de băncile din umbră și la riscurile pe care le prezintă privatizarea acestor active.

Miliardarul Bernard Arnault, aflat la conducerea gigantului de lux LVHM,  nu mai trebuie să plătească ISF (impozitul pe avere) în Franța. Cu toate acestea, o nouă taxă ar putea fi introdusă în curând.

Într-adevăr, 130 de eurodeputați și economiști solicită o taxă globală pentru ultra-bogați. Printre ei se numără Aurore Lalucq (economist și europarlamentar), Joseph Stiglitz (economist american) și Gabriel Zucman, cunoscut mai ales pentru monitorizarea paradisurilor fiscale.

Semnatarii petiției cer Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică(OECD) și ONU să introducă o taxă internațională progresivă pe averea celor mai bogați.Pentru a-și susține cererea, ei citează cifrele Oxfam. Într-un raport publicat la începutul lunii ianuarie, agenția  a afirmat că, începând din 2020, cei mai bogați (1%) au acaparat aproape două treimi din cele 42.000 de miliarde de dolari de noi averi.

Deși există bogăție extremă, sărăcia extremă este, de asemenea, foarte reală și a crescut considerabil. Salariile a aproape două miliarde de oameni din lume nu sunt suficiente pentru a face față inflației galopante.

Impozitarea ultra-bogaților este deosebit de scăzută sau inexistentă: în 2018, Elon Musk (al doilea cel mai bogat om din lume la acel moment) nu a plătit niciun impozit federal; Jeff Bezos (Amazon) a scăpat de impozite în 2007 și 2011; în Franța, cele mai bogate 370 de familii sunt impozitate cu 3%. Schemele fiscale elaborate, în special, permit acestor bogătași să scape de impozite, chiar dacă au mijloace pentru a le plăti.

Semnatarii petiției amintesc că la sfârșitul anului 2022 a fost adoptat un acord global privind impozitarea minimă a multinaționalelor. „Ceea ce am realizat pentru multinaționale, trebuie să facem pentru cei bogați”, scriu ei. Este menționat un impozit de 1,5% pe o avere de 50 de milioane de euro.

De remarcat că unii dintre cei bogați și ultra-bogați doresc să fie impozitați mai mult. Într-o scrisoare transmisă de Oxfam la începutul anului, 200 de milionari cer să plătească mai multe taxe. Dorința lor ar putea fi îndeplinită în curând.

SUA și UE negociază un acord limitat privind mineralele critice, dar agenda protecționistă a Washingtonului provoacă în continuare neliniște la Bruxelles: americanii au nevoie de ajutor pentru a face presiuni asupra Chinei. Între timp, administrația Biden rămâne frustrată de ceea ce consideră a fi aderarea rigidă a europenilor la un sistem comercial bazat pe reguli care nu mai este adecvat scopului.

Dacă SUA și UE își pot reduce decalajele în materie de comerț, ar putea păstra bastionul economic al Occidentului împotriva ascensiunii Chinei și a expansionismului Rusiei. Dar dacă discuțiile eșuează, un nou război comercial transatlantic ar putea submina un pilon al ordinii economice mondiale și ar putea crea probleme de  durată pentru creșterea globală.

De la preluarea mandatului, Biden a făcut o încercare considerabilă de a repara o relație transatlantică care s-a deteriorat în timpul războaielor comerciale costisitoare ale lui Trump.

SUA și UE au încheiat un armistițiu important în 2021 într-o dispută de lungă durată privind subvențiile ilegale acordate companiilor Airbus  și Boeing, iar ambele părți au renunțat la taxele vamale pentru exporturile comune de aproximativ 11,5 miliarde de dolari.

Un an mai târziu, războiul lui Putin în Ucraina a forțat Europa să-și reorienteze rapid politica energetică pentru a reduce influența economică a Rusiei, iar regulile Covid de la Beijing au încurajat America să-și diversifice lanțurile de aprovizionare în afara Chinei.

Acum, administrația Biden rămâne fixată pe China și arată mult mai puțin interes pentru a discuta modalități de îmbunătățire a cooperării comerciale transatlantice.

Legea de reducere a inflației(IRA)  își propune să provoace dominația Chinei în tehnologiile verzi și să revoluționeze piața de energie curată din America, oferind 369 de miliarde de dolari în credite fiscale și alte stimulente – deși cifra finală ar putea ajunge să fie mult mai mare.

Comisia Europeană a răspuns programului de subvenții al SUA cu propriul Act Net Zero Industry. Dar și-a  seama că mărimea beneficiilor oferite de IRA era atât de mare încât va declanșa un exod al companiilor europene pe pământ american.

De asemenea,  regulile esențiale ale legii privind mineralele ar crea o concurență nesănătoasă între SUA și UE pentru bunurile rare situate în afara Chinei, ceea ce ar forța în mod paradoxal companiile europene să devină mai dependente de inputurile chineze decât oricând înainte.

În cele din urmă, SUA dorește să creeze un club de țări care sunt de acord să își reducă dependența de China pentru materii prime precum litiu, cobalt, nichel și magneziu, care sunt ingrediente cheie pentru motoarele electrice și baterii.

Acordul cu minerale critice poate fi un pas pozitiv, dar liniile directoare ale Departamentului de Trezorerie al SUA pentru subvenții verzi nu vor aborda toate preocupările UE.

China a făcut incursiuni semnificative pe piața europeană și și-a consolidat relațiile cu Germania, Franța și Olanda.  Anul trecut, președintele chinez Xi Jinping l-a găzduit pe cancelarul german Olaf Scholz și o delegație puternică de directori de la BASF , Deutsche Bank  și BioNTech  pentru a sublinia legăturile strânse ale Beijingului cu cea mai mare economie a Europei.

Xi știe că piața de consum de 6,8 trilioane de dolari din China este o destinație critică pentru exporturile europene.Prin urmare, UE nu se poate decupla de China așa cum doresc americanii.

SUA și UE speră să încheie Acordul global privind oțelul și aluminiul durabil înainte de expirarea unui armistițiu tarifar bilateral în octombrie. În caz contrar, ar putea declanșa o recidivă a războiului comercial și ar putea restabili automat tarifele din era Trump pentru exporturi transatlantice de peste 10 miliarde de dolari – cum ar fi motocicletele Harley Davidson și vinul francez – imediat de la 1 ianuarie.