Acasă Blog Pagina 8245

Dalia Pusca si Cosmina Pasarin vorbesc una peste alta

0

Cele doua dudui sustin ca se inteleg si se completeaza perfect. Numai ca vorbele sint infirmate mereu de fapte. Emisiunea pe care o modereaza cele doua, la TVR 2, are sonoritatea unei ograzi cu gaini nevricoase. Fiecare incearca sa para mai desteapta si s-o eclipseze pe cealalta, vorbind in acelasi timp si cit mai tare. Ieri, Pasarin a rememorat ce le-a invatat actrita Rodica Mandache: ‘’Sa nu ne mai incalecam. Adica sa nu mai vorbim una peste alta!’’. In momentul urmator, cele doua cotcodaceau din nou in cor, fapt care i-a atras Daliei un repros din partea Cosminei. Pusca a rapait scurt in directia Pasarinei: ‘’Pai, te oprisei!’’ Sa zicem ca suportam trancaneala incalecata a celor doua, suportam chiar si faptul ca-i ‘’incaleca’’ si pe musafiri, dar violarea gramaticii ne produce cucuie pe timpan. Daca Dalia n-ar fi chiulit de la scoala, ar fi stiut ca mai mult ca perfectul verbului a (se) opri, la persoana a doua, singular, este ‘’te oprisesi’’. Ce sa-i faci, fatttaaaa, la scoala vietii nu se preda si gramatica.

Crina Matei a luat-o, iar, razna

0

Dupa ce s-a aflat ca nu obisnuieste sa-si plateasca intretinerea, actrita a hotarit sa se razbune pe vecini si a pornit la lupta, cu bigudiurile in par. Iata ce a povestit femeia care se ocupa cu administrarea facturilor blocului: „Era in fata usii mele, vorbea la telefon, spunea ca sint o frizerita, ca fata mea e curva, numai vorbe urite. N-am mai rezistat si am iesit afara sa o intreb de ce vorbeste asa. A inceput sa-mi vorbeasca urit, tipa la mine.(…)Era pe punctul de a ma lovi, cind a vazut pe palier o echipa de televiziune. In acel moment a intrat la mine in casa, fara sa-mi ceara permisiunea, si s-a ascuns in sufragerie, dupa canapea. M-am dus dupa ea, am cautat-o prin casa. Cind am vazut-o cum statea ascunsa, ca o pupaza speriata, m-a pufnit risul. Am intrebat-o ce face acolo, nu mi-a raspuns, a iesit din casa si a luat-o la fuga pe scari”. E clar, bigudiurile mari si colorate sint de natura sa faca mare deranj in mansarda Crinutei.

Moldovenii nu-l agreeaza pe Dan Negru

0

La inceputul anilor ’90, românii au strins mii si mii de carti, pentru a le face biblioteci ‘’fratilor de peste Prut’’. Dar, odata ajunsi in Republica Moldova, cu tonele de carti, au primit un raspuns dezolant : ‘’N-avem nevoie de cartile voastre!’’ Crezind ca va stringe legaturile dintre românii aflati pe ambele maluri ale Prutului si, astfel, isi va creste, si el, audienta, in timpul emisiunii pe care o face la Chisinau, Dan Negru i-a omagiat pe sotii Aldea-Teodorovici si pe Grigore Vieru, i-a felicitat pe tinerii care au participat la revolta anticomunista de la 7 aprilie si i-a ironizat pe rusi, spunind, printre altele, ca au ‘’gura mare’’. Urmarea? Dan Negru a fost potopit cu mesaje de amenintare. In cea mai curata limba româna. Asta e, Danute. Asa patesti daca vrei s-o ajuti cu forta pe baba sa treaca strada.
VD Negru & VD Tot

Mel Gibson s-a despartit de iubita sa, Oksana Grigorieva

0

Actorul australian Mel Gibson si iubita sa, Oksana Grigorieva, s-au despartit, la cinci luni de la nasterea fetitei lor, au informat, recent, mai multe publicatii americane. Conform unor surse apropiate cuplului, Mel Gibson, in virsta de 54 de ani, si Oksana Grigorieva, in virsta de 39 de ani, s-ar fi despartit in urma cu citeva saptamini. Purtatorul de cuvint al actorului australian a refuzat sa comenteze aceste informatii. Pe site-ul revistei People se afirma ca cei doi „au mers pe drumuri separate”, potrivit unor prieteni ai cuplului, care au precizat ca despartirea a fost una amiabila si ca cei doi fosti parteneri de viata spera sa o poata creste impreuna pe fiica lor, Lucia. Acesta este cel de-al optulea copil al lui Gibson, care mai are sapte copii cu fosta lui sotie.

Larry King, la al optulea divort

0

Prezentatorul de televiziune american Larry King si cea de-a saptea lui sotie au anuntat, recent, ca au depus actele de divort, punind astfel capat unei casnicii care a durat 13 ani. Larry King a fost casatorit cu sapte femei diferite, insa acesta va fi cel de-al optulea lui divort, deoarece el s-a recasatorit la un moment dat cu o fosta sotie a sa. Un purtator de cuvint al lui Larry King, in virsta de 76 de ani, a declarat ca angajatul postului CNN a cerut divortul de Shawn Southwick, in virsta de 50 de ani, cu care are doi copii. „Principala lui preocupare este binele copiilor sai si in afara de acest lucru nu va mai face niciun comentariu despre acest divort”, a declarat Howard Rubenstein, avocatul lui Larry King. La citeva minute dupa ce avocatii lui Larry King au depus actele de divort ale clientului lor, avocatii lui Southwick, de profesie cintareata, au depus si ei actele de divort la un tribunal din Los Angeles. Ambele parti au citat diferente ireconciliabile.

Bianca a fost prinsa cu minciuna?

0

E destul de indoielnic detectorul de minciuni „inventat” de Ion Dumitru (altadata, invitat favorit al lui Diaconescu Direct), dar, neavind o vedeta adevarata la indemina, Capatos s-a gindit sa-l cheme in emisiune pe „inventator” si s-o supuna pe Bianca Dragusanu la o proba a adevarului. Totul a decurs normal, atit timp cit intrebarile au fost de convenienta. Iata, insa, ca, intrebata daca vrea un copil cu Bote, blonda a raspuns afirmativ, iar aparatul a zis ca minte. S-a dovedit a fi o gogoasa si acel „nu” hotarit care a urmat dupa intrebarea referitoare la relatia ei amoroasa cu Cristea. Speriata, Bianca a refuzat sa mai clarifice daca a avut sau nu o „relatie” cu Adrian Mutu. Cu sau fara detectorul de minciuni, e la indemina oricui sa-si dea seama ca Bianca e o maestra a lansarii de gogosi.

Pusca si cureaua lata

0

De mica, Geanina Corondan a dezvaluit o personalitate puternica. Mai tirziu, imaginea ei originala a devenit model pentru cei aflati in cautarea unui stil care sfideaza banalitatea. Vedeta de televiziune si cintareata, Geanina a stiut sa intoarca foaia atunci cind lucrurile n-au stat asa cum isi dorea. A divortat, dupa o scurta casnicie si a parasit trupa Quartz cind a constatat o oarecare lipsa de seriozitate. Desi publicatiile de scandal au lansat stirea ca nu mai lucreaza la TVR, Geanina isi vede netulburata de proiectele ei, la acelasi post de televiziune.

LAS-O, FRATE, SĂ-I ADMIRĂM BĂRBĂŢIA!

0

Manechinul brazilian Joana Machado – un melanj intre Sexy Braileanca, Iulia Tabacaru, Nikita, Bianca Dragusanu si Magda Ciumac – a dezvaluit unui ziar brazilian ca logodnicul ei, faimosul fotbalist Adriano (Flamengo Rio de Janeiro) i-a oferit doua milioane de reali (aproximativ 1,1 milioane dolari) pentru a nu aparea despuiata in Playboy. Potrivit Agerpres, Joana a povestit ziaristilor ca, pentru a neutraliza propunerea editiei braziliene “Playboy”, Adriano s-a aratat dispus sa dea dublu. “Playboy” de Brazilia i-a oferit manechinului un milion de reali pentru a face exact ceea ce face Daniela Crudu gratis in fiecare dimineata, la “Razvan si Dani”, adica se dezbraca. Exista, totusi, riscul ca fanii publicatiei sa aiba parte de o mare surpriza: sa o vada pe logodnica lui Adriano … in toata splendoarea lui!

Cuc si sfirc

1. RUPEŢI-LE CAPUL! 2. SI PICIOARELE!

0

Antrenorul echipei FC Vaslui, Marius Lacatus, le-a transmis elevilor sai, vasluieni nascuti la Zilina, Vila Velha, Linhares, San Pedro Sula, Lomé, Pointe-a-Pitre, Sofia sau Belgrad, sa fie agresivi in partida de miine seara, cu FC Brasov, din semifinalele Cupei României. Lacatus – fiul Brasovului – apreciaza ca in revansa cu echipa lui Viorel Moldovan, FC Vaslui trebuie sa arate o “agresivitate dusa pina la limita regulamentului, pentru ca nici ei n-au fost in tur niste «mielusei», si nu ne-au primit cu flori”. Nu, nu v-au primit cu flori, imi amintesc, dar cu seminte tot v-au primit!

Saminta de scandal si de bostan

Bursucul antreneaza intr-un campionat mai putin anonim decit al nostru

0

Antrenorul lui Kuban Krasnodar considera ca fotbalul practicat in liga a doua rusa – de la Bryansk si pina la Vladivostok – e peste nivelul celui fruntas din România. “As vrea sa spun ca multe dintre partidele din Liga 1 sint sub ceea ce se joaca in Liga 2 din Rusia. Sint echipe foarte puternice aici, bine construite, iar din punct de vedere fizic este o diferenta enorma fata de România. In partidele amicale am avut alta viata, se juca lejer, te lasau sa traiesti. Lucrurile s-au schimbat odata cu meciurile oficiale, in campionat este un joc bazat pe un angajament total”, a precizat Petrescu pentru Hotnews. Fostul antrenor al Unirii e neinvins dupa primele patru etape de campionat, Kuban acumulind opt puncte, aflindu-se insa sub Ural Sverdlovskaya, Jemsujina Soci, FK Krasnodar si FK Khimki. Altfel, cel poreclit “Bursucul” nu si-a uitat fostii colaboratori, apreciind – cu franchetea de care intotdeauna a dat dovada – ca Unirea Urziceni nu va mai izbuti isprava din 2009, cind a cistigat campionatul, evident cauza fiind absenta unui antrenor capabil pe banca. Desi ne-am fi asteptat din partea lui MM Stoica la o replica taioasa, oficialul Unirii s-a aratat increzator, totusi, in sansele Kubanului, managerul general al Unirii fiind 100% convins ca formatia din Krasnodar va repeta “succesul” din sezonul trecut, cind a retrogradat din primul esalon!

Khimki Riki Miki

Micul mitocan las

0

In fiecare zi, presa geme de fufe batute pe temeinice motive conjugale. Nu stau sa ma intreb daca ele merita acest tratament, pentru ca am raspunsul. Unora li se cuvine, din cind in cind, cite o cafteala. Dar ce fel de barbat esti atunci cind iti bati nevasta? Iarasi am raspunsul. Nu esti niciun fel de barbat, ci doar un mic mitocan las. Nu intri in categoria barbatilor atunci cind dai, ci cind te controlezi! Daca nu-ti convine ce face o femeie, e (si) vina ta! De aia ai luat-o, ca s-o zdrobesti? Cine isi smardoieste sotia sau iubita e un rahat care nu se poate pune cu barbatii si se razbuna pe amaritele alea. Le vedem tumefiate prin ziare, iar alaturi sint prezentate argumentele domnilor. „Eram suparat”, asta-i leitmotivul. Nu, ma, boule, erai suparat pe tine fiindca esti (urmeaza 2.000 de caracterizari, cel putin 5 potrivindu-se fiecarui mascul bataus) ratat, prost, fricos, panarama cu prohab, dator la banca, bautor de bere ieftina, ocolit de prieteni, chinuit sau neglijat la serviciu, urit de subalterni sau dispretuit de sefi, detestat de vecini, scalpat de viitor si cu trecut alb! Lista ramine deschisa. L-ai mai votat si pe Iliescu, in ’90, idiotule, si de-aia ma bucur ca suferi, purtatorule de chiloti maroniti care conduce o masina care se strica mereu!

Florin Piersic, student la 74 de ani

0

Actorul Florin Piersic s-a inscris ieri in anul intii la Facultatea de Psihologie si Stiintele Educatiei din cadrul Universitatii „Petre Andrei” din Iasi, el completind formularul de inscriere la Decanatul facultatii. Florin Piersic, in virsta de 74 de ani, a luat aceasta decizie in urma unei intilniri cu studentii acestei facultati. „Eu vreau sa ma pregatesc pe bune la aceasta facultate. Am facut asta pentru ca aici am gasit o atmosfera placuta, cu studenti care pur si simplu m-au primit precum suporterii pe Hagi. Sigur ca nu voi putea sa vin la cursuri, dar o sa ma pregatesc pentru anul I, nu glumesc, din placerea de a studia”, a declarat, ieri, Florin Piersic. El a adaugat ca vrea sa-si pastreze „sufletul tinar” si ca are la Iasi numerosi prieteni. „Acum, la 74 de ani, nesilit de nimeni si de bunavoie, am zis «ce-ar fi, dom’le, sa fiu din nou student?»”, a adaugat actorul. Rectorul Universitatii Petre Andrei din Iasi, Doru Tompea a afirmat ca este bucuros sa auda ca Florin Piersic vrea sa devina student. „Sint extrem de bucuros ca putem institui, probabil in premiera in România, calitatea de student onorific, mai cu seama ca este vorba de un monument cultural de talia lui Florin Piersic”, a spus rectorul Doru Tompea.

„Oricum ma veti trece la examene, ca doar nu ma veti lasa repetent sa ajung
la 80 de ani tot in anul intii. In plus, am si interes, pentru ca am vazut multe studente frumoase aici”.
Florin Piersic

„Ciro a ales pe altcineva decit propriul copil”

0

Satula de tevatura facuta de intreaga presa pe seama infidelitatilor fostului sau iubit, Ciro Castellano, Raluca Sandu a decis sa puna lucurile la punct printr-o scrisoare deschisa. Vedeta face apel pentru a fi lasata in pace si il critica dur pe fostul iubit.

„In pofida faptului ca in urma cu jumatate de an, am hotarit sa nu mai fac nici un fel de declaratii in legatura cu viata mea privata, astazi simt nevoia sa o fac… In urma unor articole, telefonul meu suna incontinuu, indiferent de ora, zi sau noapte. Nu mi se pare normal, firesc sau uman, sa nu mi se acorde linistea de care am nevoie in acest moment ca sa ma pot ocupa si bucura in totalitate de copilul meu. Nu ma intereseaza cu cine si-a petrecut domnul Castellano seara in care eu am nascut-o pe fetita noastra si nu cred ca este nevoie de vreun comentariu in plus din partea mea. Faptele lui vorbesc de la sine. In pofida a tot ce s-a intimplat pe parcursul relatiei noastre si cum s-a terminat, eu i-am lasat totusi libertatea de a alege intre a fi sau nu prezent atit la nasterea fetitei lui in sala de nastere, cit si in viata ei. A ales… A considerat alte lucruri, persoane si «asocieri» mai importante decit propriul lui copil. Este o alegere pe care a facut-o si ale carei consecinte sint singura ca le va resimti pentru tot restul vietii… Din acest moment nu mai am nimic de adaugat sau comentat la adresa domnului Castellano.”

Guvernul taie si din concediul medical

0

Pe linga verificarile la domiciliu si amenizile aplicate medicilor care acorda concedii medicale in mod abuziv, guvernantii au decis si reducerea numarului zilelor “de refacere” de la 45 la 30. Anuntul a fost facut, ieri, la finalul sedintei de Guvern, de ministrul Sanatatii Cseke Attila. Acesta a sustinut ca in urma aplicarii noilor masuri, ar putea fi facuta o economie la buget de circa 142 de milioane de lei pina la sfirsitul anului, aratind ca, in 2009, au fost eliberate 2,7 milioane de certificate de concediu, in conditiile in care exista aproximativ 5 milioane de angajati.

Premiera in România: Spitalul Sf. Ioan, pus sub acuzare

0

Ancheta declansata in cazul nou-nascutului ars in incubator inregistreaza o premiera in România: urmarirea penala a unui spital, unitatea bucuresteana Sf. Ioan in acest caz. Accidentul a avut loc la maternitatea Bucur, subordonata spitalului Sf. Ioan, iar concluziile trase pina acum de procurori o indica pe moasa Emilia Baron ca fiind vinovata de vatamare corporala grava din culpa, aceeasi acuzatie fiind adusa si unitatii sanitare. Chestionat pe tema, directorul spitatului Sf. Ioan Alexandru Ciocilteu a confirmat posibilitatea inchiderii maternitatii prin decizia instantei: „Acest risc este de luat in calcul. M-ar deranja pentru personalul de acolo care ar avea serioase probleme sociale. Sa nu uitam ca maternitatea Bucur este cea mai mare din Capitala”.

“Dumnezeu” scrie cu greseli de ortografie pe piciorul Magdei Ciumac

0

Desi Tolea Ciumac a obtinut, legal, custodia micutului Sasa, acesta se afla, pentru zece zile, la mama sa, Magda Ciumac. Banuind ca Magda va face noi smecherii pentru a-l tine departe de fiul sau, Tolea este hotarit sa faca o plingere penala, in urma careia Magda sa fie decazuta din drepturi. Pentru a demonstra ca fosta sa sotie are probleme la bibilica, Tolea a prezentat un filmulet in care vedem piciorul Magdei, pe care e scris cu carioca un mesaj semnat “Dumnezeu”. Tolea zice ca a intrebat-o de ce scrie “Dumnezeu” cu greseli de ortografie, iar Magda i-a dat un raspuns transant: “Dumnezeu stie mai bine cum se scrie!” Mesajele “divine” au continuat sa apara in casa celor doi, scrise pe parchet. Mai mult decit atit, Magda i-a transmis lui Tolea un mesaj de la “ingeras“, in care i se cerea sa-i plateasca nevestei sale niste silicoane. Tolea s-a executat cu smerenie. Intre timp, a devenit constient ca tot ce facea Magda era doar un spectacol ieftin. Si e foarte suparat, fiind perfect constient de faptul ca singurul care are de suferit in toata povestea asta urita este copilul.

VD Tot

10 ani de circotit

0

Circotasii de la Prima Tv au sarbatorit marti, 13 aprilie 2010, un deceniu de cind Serban Huidu si Mihai Gainusa au “imprastiat” umorul, apucindu-se de circotit. Cei 10 ani au fost sarbatoriti cu o petrecere grandioasa. Astfel, sarbatoritii au primit un tort personalizat, iar colegii le-au pregatit un cadou pe masura, in persoana lui Catalin Zmarandescu, “impachetat” intr-o cutie uriasa. Misu’ a fost foarte emotionat, dar si putin panicat cind a vazut ce se ascunde in cadoul imens, Zmarandescu tinind neaparat sa-i felicite personal pe Circotasi. Atmosfera a fost intretinuta de interpretul Nelu Ploiesteanu care le-a compus o melodie special pentru aniversarea celor 10 ani.

Gabriela Grigoriev

Benzina, adevarata regina a stirilor

0

Azi, pretul benzinei s-a modificat din nou cu vreo 3 bani. Nu stiu daca s-a scumpit sau s-a ieftinit si sincer nu ma intereseaza, dat fiind ca un calcul simplu arata ca singurul mod in care as putea fi afectat semnificativ ar fi sa am avion si sa consum o suta de litri doar ca sa-l scot din fata blocului si sa merg pina la Big. De asemenea, in vreo doua saptamini pretul va reveni la valoarea initiala: daca azi s-a scumpit, atunci se va ieftini si invers. Va intrebati cum am aflat ceva atit de irelevant? Fiindca a fost stire de deschidere in presa de azi.
Am impresia ca schimbarile astea de pret nu au nicio legatura cu marketingul – oricum, daca ati mai fost prin benzinarii de curind, sigur ati remarcat ca nu prea ii mai intereseaza carburantii, dar sint foarte motivati sa iti vinda napolitane si ciocolatele, asa ca presupun ca in curind o sa alimentam de la cofetarii. Cred mai degraba ca baietii de la Realitatea, cind n-au nici o stire si n-au avut noroc de o catastrofa cu mii de morti, ca sa poata umple Tatulici programul cu un teledon sau macar un duplex, suna la colegii de la Petrom, ca tot sint in trust, si-i roaga sa mai umble un pic la pretul carburantilor. Asa pot sa deschida jurnalul cu „Se scumpeste benzina!”, dupa care sa-i cheme pe Pârvulescu si Chirieac la o dezbatere alerta pe aceasta tema, foarte potrivita pentru somnicul de dupa-amiaza. Dupa aia vede cineva de la Antene stirea si zice: „Ba, noi de ce n-avem asta? Suna-l si pe Stan si zi-i, sa aiba timp pina diseara sa afle daca de vina e Basescu sau extraterestrii. Nu, lui Guran nu-i spune, ce, esti timpit, vrei sa faca ceva serios despre asta?”. Apoi afla si tabloidele si baga repede un titlu: „Benzino, cit te-ai facut!”. La PRO, unde au ceva mai mult discernamint, stirea nu intra chiar prima, fiindca au in deschidere un material de Emmy despre un mos violat in Vaslui. Cotidianele quality se reorienteaza si ele si pregatesc pentru a doua zi un DVD cu viata incitanta a angajatilor din benzinarii sau o carte despre emiratul Ras Al-Khaimah, de unde puteti afla cum niste seici malefici traiesc doar pentru a-i umili pe ghiauri uneltind schimbari derutante ale pretului la pompa de la Petrom. Mai pe seara, domnu’ Dan o cheama in direct pe nepoata din Adjud a dinozaurului care acum milioane de ani s-a inecat intr-o mocirla si s-a facut petrol.
Ceea ce ma mai linisteste insa e faptul ca stiu ca toata chestia cu carburantii e doar o nebunie trecatoare a presei. In vreo doua-trei zile o sa treaca si o sa revenim la stiri de deschidere normale, cu Tanase si bomba-sexy.

Elie Saab a cucerit piata româneasca in timp record

0

Recent, magazinul Victoria 46 si-a imbogatit paleta de branduri cu un nume pe care fidelele cliente ale luxului bucurestean il asteapta de ceva vreme: Elie Saab, libanezul ale carui pretioase rochii imbraca de fiecare data divele de pe covorul rosu.
Cind Halle Berry si-a facut aparitia in anul 2002 la decernarea Premiilor Oscar purtind deja legendara rochie Elie Saab, revistele de moda din intreaga lume au luat-o razna. De atunci, creatiile sale sint unele dintre cele mai bine vindute, iar pentru multe dintre acestea inca se practica liste de asteptare. Cu atit mai mare a fost bucuria româncelor care erau nevoite pina vinerea trecuta sa bata lungul drum al Parisului pentru a-si achizitiona o astfel de piesa-bijuterie. Cele douazeci de rochii aduse de curind la adresa de pe Calea Victoriei au facut ravagii printre femeile dornice sa afiseze tinute demne de cele mai fastuoase ceremonii. Aceleasi care tin sa ne arate ca nici macar recesiunea nu este un argument care sa le stea in cale, dat fiind ca pentru o astfel de creatie româncele au scos din buzunar intre 2.400 si 5.100 de euro.

Fashion Hunter

Camasa de forta: Un «pa» exhaustiv

0

“Pandane tata, nu mai scapi”, imi zice domn’ doctor in cabinetu’ lui printre ochelari. “Cum adica nene?! De ce sa nu mai scap?”. “Deci, Pandane, dupa cum bine stii, oamenii de stiinta confirma toata povestea cu universul cuantic, cu care ne-ai innebunit pe toti aici. Adica ai dreptate Pandane. Iar asta confirma ca nu esti nebun. Asa ca nu mai ai ce cauta aici. Cind se va intruni comisia de diagnostic voi sugera sa-ti dea drumul fara audiere, pe raspunderea mea”. Aoleo, am imbulinat-o. Ce naiba fac daca ies de aici, gindesc eu in sinea mea disperata. Jurnalist nu mai pot sa fiu ca am dunga rosie pe buletin. “Aaaaa… Apropo domn’ doctor, dar de dunga de pe buletin scap”, intreb eu intr-o doara. “Asta nu stiu Pandane. La internare ai avut un diagnostic corect. D-aia nu cred ca poti sa scapi de dunga. In anale, vei fi considerat nebun toata viata”. “Domn’ doctor, in conditiile astea nu vreau sa plec. Ce fac eu afara? Ma apuc sa cultiv fluturi? Sau poate imi fac o crescatorie de turturi… Sau sa pescuiesc fragute in sezon. Hai, chiar asa domn’ doctor, daca ies afara sint halit. O sa dorm prin copaci, zau asa!”. “Nu stiu Pandane ce-o sa faci tu afara, dar din punctul meu de vedere esti sanatos, asa ca nu mai ai ce cauta aici. Luna viitoare vine comisia si stabilim atunci”. “Bine domn’ doctor, cum zici matale. Auzi? Ţi-am povestit de Ţonel?” “Nu Pandane, nu mi-ai povestit”. “Deci, Ţonel este cel mai bun prieten al meu si are, ca si mine, puteri paranormale. Atit de paranormale incit si-a construit casa unde locuieste si acum inainte de a se naste. Atit e de tare. Traieste in prezentul contiunuum si face dese escapade in viitor. Si mie-mi povesteste tot. Si avem si un prieten bun, comun. E vorba de Dindirica, mare poet, sculptor si filozof. Cel putin la fel de mare ca Leonardo da Vinci. Pacat insa ca Dindirica a murit la nastere…” Domn’ doctor se uita la mine asa, intr-o dunga. “Pandane, tu vorbesti serios?”. Nu-i raspund. Ma-ntorc brusc si-i fac, in drum spre salon, un semn exhaustiv cu mina…

Pandan Bogturu

Arsenie il maimutareste pe Elvis

0

Dupa ce a disparut, o vreme, din peisaj, Arsenie Todiras – fost O-Zone, fost Arsenium, actualmente pur si simplu Arsenie – reapare pe firmament cu un videoclip intitulat “Minimum”. Vocea i-a ramas intacta, nici piesa nu e rea, numai ca, urmarind filmuletul, desi mesajul e melancolic, te buseste risul. Versurile vorbesc – se putea altfel? – despre doi indragostiti care s-au despartit. Dupa ce s-a jucat o vreme cu fata blonda, Arsenie trebuie acum sa se… joace singur, rugindu-se sa obtina macar un minimum de iubire. Ce-i comic in toata povestea asta? Gura lui Arsenie. In loc sa se intoarca spre fata si s-o priveasca in ochi, atunci cind ii vorbeste (ma rog, ii cinta), Arsenie isi intoarce numai gura, intr-o strimbatura care se repeta ca un laitmotiv pe tot parcursul cintarii. Probabil ca, in efortul sau de reinventare, Todiras s-a gindit ca e cool sa-ti strimbi gura ca Elvis. Cu toate acestea, fanele lui scriu pe YouTube ca seamana cu Robert Pattinson, noul sex-simbol adulat de adolescente. Ambele variante sint la fel de comice. Ce-ar fi, mai, Arsenie, daca ai incerca sa semeni cu tine insuti?

O.Kila

Nicoleta Luciu: „Sint 100% naturala”

0

Nicoleta Luciu a devenit faimoasa multumita bustului sau impresionant si siluetei de invidiat, afisate in nenumarate rinduri intr-o revista pentru adulti. Insa acum, vedeta este banuita ca a apelat la chirurgul estetician, fie pentru a-si injecta grasime in bust, fie pentru a-si remodela corpul. Nicoleta sustine insa ca este 100% naturala si nici nu are planuri in viitorul apropiat de a apela la bisturiu. „Sint din cap pina in picioare naturala, asa voi ramine inca 10 ani, vreau sa fac copii frumosi, sanatosi si, dupa… vom vedea”, a declarat vedeta. Probabil ca vedeta vrea sa spuna de la git pina la picioare, deoarece in luna decembrie a anului trecut a afisat niste buze vizibil mai mari, marite probabil cu acid hialuronic. Initial, Nicoleta a negat si aceasta interventie, spunind ca si-a facut un peeling chimic, in urma caruia a capatat o luminozitate ce a creat iluzia optica de buze marite.

Ana-Maria Calciu

Whitney Houston, finalul unei legende

0

Una dintre cele mai bune voci ale tuturor timpurilor, cea care a facut ravagii, ani de-a rindul, si-a pierdut, din pacate, valoarea si calitatile care au facut-o celebra. Whitney Houston a sustinut, marti, un concert la Birmingham, unde mii de fani au asteptat cu nerabdare, prestatia divei. Prestatie care, pare-se, nu a fost deloc la inaltime, spre totala dezamagire a celor prezenti la eveniment: “A fost o escrocherie, o jecmaneala, nu a fost un concert. Imi vreau banii inapoi”, protesteaza unul dintre cei prezenti. La finalul concertului, Whitney, constienta de nemultumirea fanilor, a tinut sa-si exprime aprecierea fata de acestia, pentru dragostea, sustinerea si loialitatea afisate de-a lungul anilor. In mod cert, viciile au doborit-o pe artista in virsta de 46 de ani, si, din pacate, nu va mai putea fi vreodata asa cum a fost cindva…

Lavinia Iftime

Irina Columbeanu, principala concurenta a Monicai

0

Se stie ca nicio vedeta din showbizul românesc nu a reusit inca sa-i ia locul Monicai Columbeanu. Totusi, daca ar fi cineva care sa o dea la o parte pe Moni, aceea este nimeni alta decit fiica sa, Irina, care, cu pasi repezi, merge pe urmele mamei sale. In cadrul unui eveniment desfasurat, marti seara, intr-un local din Capitala, surpriza serii nu a mai fost Moni, ci fiica acesteia. Irinuca, imbracata in tendinte, gesticula cu mare rafinament, ca un om matur, si isi lua “pozitia” de model, exact cind era fotografiata. Mezina familiei a atras privirile tuturor, si astfel a “scapat-o” pe Moni de aparatele de fotografiat.

Gabriela Grigoriev

Junele Urban isi zgindare colegii

0

Dornic de afirmare, democratul Iulian Urban arunca pe piata un nou proiect soc: parlamentarii chiulangii sa fie arsi la buzunar si sa-si piarda dreptul de a cuvinta in fata celor doua Camere, daca absenteaza la un sfert din totalul sedintelor din plen si chiar sa-si piarda mandatul, daca nu-si onoreaza macar pe jumatate programul de lucru. Plini de regrete ipocrite, pesedistii si liberalii au exclus orice sansa de adoptare – Toni Grebla (PSD): “Din pacate, nu are nicio sansa sa treaca”, Puiu Hasotti (PNL): “Propunerea este interesanta, dar mi-e teama ca e putin neconstitutionala”.

Lui Antonescu nu-i mai pute guvernarea cu PDL

0

Doar trei luni si ceva de opozitie au fost suficiente pentru a-l inmuia pe Crin Antonescu. “Eu si astazi sint dispus sa intru la guvernare” – afirma, astazi, liberalul inflexibil altadata. Ce-i drept, Antonescu pune si acum niste conditii, dar in niciun caz cea referitoare la un premier liberal: “Sintem constienti ca nu putem emite aceasta pretentie”. Constiinta luminata de opozitie ii dicteaza acum lui Antonescu sa ceara doar eliminarea ministrilor Berceanu si Videanu si sa se multumeasca cu “o personalitate asumata de un larg spectru politic” in fruntea Guvernului. Evident, omniprezentul Iohannis a disparut si el din mentalul liberal. Din pacate pentru PNL, mintea de pe urma i-a venit lui Crin Antonescu de-abia dupa ce partidul a pierdut deja 20% dintre parlamentari, in favoarea PDL. Cum un necaz nu vine singur niciodata, PNL s-a trezit de-a dreptul lefter – ba chiar si dator vindut de pe urma alegerilor din 2009.