Acasă Blog Pagina 8217

Bursucu scrie cu piciorul cu care danseaza

0

Unul dintre cei mai buni coregrafi de la “Dansez pentru tine” are mari probleme cu limba româna. Bursucu’ – despre el vorbim – pare ca scrie, pe site-ul sau, cu aceleasi picioare cu care danseaza. De scris, in schimb, scrie ca un Bula repetent, in clasa a II-a: “Dragi prieteni va astept sa votati cine crede-ti voi”, “Am ajuns sa ne luptam de la egal la egal cu perechii foarte bune… cel putin de vre-o trei saptamini sintem intr-o crestere vizibila, iar in aceasta saptamina am avut de pregatit 4 coregrafi, coregrafi care au iesit foarte bine!”, “asa ca ramine-ti cu ochii pe blogul meu…!!!”. Bursucule, ar fi cazul sa te-apuci sa tropai, macar un pic, pe gramatica limbii române!

Alexandra Cochinescu

Fernando de la Caransebes se face scriitor pe net

0

Pazea, români! Fernando de la Caransebes vrea sa-si faca blog, in care sa noteze – zice el – “toate gindurile si toate trairile”. Inainte de-a face misto de el si de numele lui, ginditi-va de doua ori, pentru ca intentioneaza sa-si inregistreze numele la OSIM. Bendeac, insa, are voie sa-l imite pina la lipotimie – lui Fernando ii place personajul creat de taticul “Puilor”. Oricum, fie vorba-ntre noi, el e singurul caruia ii place – noi, toti ceilalti, sintem satui de el. Fernando pricepe fenomenul si zice ca strainii stiu sa-l aprecieze cum se cuvine. Ramine de vazut daca isi va scrie “trairile” in engleza, ca sa-l inteleaga publicul tinta. Si, mai ales, in ce fel de engleza (Ricky, sari cu lectiile!).

Alexandra Cochinescu

Sombolimbozaurii bugetului

0

Nu pretind ca economia nationala e strivita din motivele expuse mai jos. Dar nici nu pot fi ignorati la nesfirsit parazitii angajati la stat, acesti sombolimbozauri ai bugetului, care devoreaza zgirciurile unei tari mistuite de criza dinainte de a aparea criza. Nelucrind intr-un sistem concurential, neavind in fata cui raspunde, pentru ca seful, directorul sau orice cirnat in functie intr-o institutie pe bani publici nu se compara cu patronul, bagabontii astia au doua aspiratii profesionale: confortul propriu si castrarea banului public. Despre functionar, acest atirnator care merita sa se aleaga doar cu hemoroizi dupa cit freaca scaunul ministerial, am mai scris si mi-e sila s-o mai fac. Voi povesti doar ca m-am nimerit intr-o zi linga un astfel de parameci. Mi-a oferit o carte de vizita impanata ca un catalog de muzeu si pe urma s-a ilustrat. Ce tablou! Bugetofag in actiune! Ocupa, nici mai mult, nici mai putin decit functia de consilier al unui ministru. Am stat linga idiot 3 ore, timp in care a rupt computerul. A citit 14 bloguri, 29 de site-uri, a jucat poker pe calculator, iar la sfirsit a scos la imprimanta o jumatate de foaie A4 cu niste banalitati pentru ministru, ciordite tot de pe net. Mai interesant, insa, mi s-a parut soferul lui, platit tot de noi. Manevrantul de volan si inca 20 de schimbatori de viteze o lalaiau in parcare, desfacusera cutiile de table pe capote, dar motoarele masinilor turau ca la raliu. Indiferent cit ar astepta, 20 de minute sau 5 ore cheia e in contact, fiindca atunci cind vine boss-ul, acesta trebuie sa fie regalat cu aer conditionat vara si caldura iarna. Se aude, pensionari, someri, gravide?

Botezatu: “Ma jur pe mama ca n-am batut-o”

0

Cine sa-i mai inteleaga? De cind s-au cuplat (sau doar s-au inteles sa se afiseze impreuna), Bianca Dragusanu si Catalin Botezatu nu au realizat decit controverse in jurul lor. Iar incidentul petrecut zilele trecute si declaratiile de dupa nu fac decit sa-i arunce in derizoriu pe amindoi (a nu se intelege ca pina acum cei doi nu s-au mai umplut de derizoriu). Parcurgeti declaratiile de mai jos si veti vedea cine cu cine s-a intilnit.

*“Voi incerca sa fiu mai cerebrala”*

„L-au enervat aparitiile mele din ultima perioada in presa. A intrat in casa pe la unu noaptea – are chei de la apartamentul unde stau, unde am stat – mi-a aruncat niste ziare si a inceput sa imi reproseze to felul de lucruri. In general vorbea despre faptul ca el mi-a creat o imagine, iar eu am distrus nu numai imaginea mea, dar si a lui. Mi-a dat doua palme, a dat cu mine de usa – a scos-o din perete – si asta a fost tot. Mi s-a fisurat un dinte, dar nu mi l-a scos el. Din cauza caderii s-a intimplat. A doua zi a venit la mine sa vada cum ma simt. Eu sint singura vinovata pentru tot ce se intimpla rau in viata mea. Voi incerca sa fiu mai cerebrala. Nu m-am gindit niciodata ca vom ajunge aici. Nici nu stiu cum se mai pune problema. Cred ca am ajuns la punctul in care chiar nu vreau sa mai comentez”.

*“Daca i-as fi dat o palma, i-ar fi zburat botoxul”*

“Ma jur pe mama mea ca nu am rupt usa cu ea, ca nu am vrut sa o bat si ca nu am batut-o! Am vazut filmul erotic si m-am enervat. Stiu exact in ce luna s-a intimplat. Era atunci cind imi declara dragostea mai mult ca oricind! M-am dus sa-i arunc ziarele in fata (cele in care aparea cu Cristea, dupa ce vineri ii spusesem ca m-a mai induplecat si nu mai sint atit de suparat pe ea), ea a raspuns destul de dur, asa ca am luat-o si am impins-o mai incolo. Fara usi rupte, fara palme. Apoi, am plecat. Restul sint plasmuirile ei, ca sa mai faca un subiect. Am avut o discutie care n-a avut nici un iz de bataie! A existat contact fizic dintotdeauna (ride). In cazul acesta, am impins-o, dar nu am lovit-o! Nu as putea sa bat o femeie, mai ales ca ea este femeia pe care am iubit-o. Daca prin absurd i-as fi dat o palma, maxim i-ar fi zburat botoxul din buze! Singurul lucru violent pe care i l-am facut Biancai a fost propulsarea ei in lumea showbizului”.

Gabriela Grigoriev

Cind operatiile dau gres…

0

Starurile care au apelat la interventii chirurgicale nu au fost intotdeauna multumite de rezultatul final. Fie ca marimea, in cazul implanturilor mamare, s-a dorit a fi modificata, fie ca din punct de vedere medical, lucrurile nu au iesit tocmai cum trebuie, multe vedete au fost nevoite sa treaca din nou pe sub cutit pentru a-si obtine imaginea dorita.

De la 19 ani, de cind si-a inceput cariera in industria porno, Jenna Jameson si-a augmentat, prin operatie, sinii. A mai facut-o de vreo doua ori, ca in 2007 sa si-i readuca la dimensiunea initiala…

De la moartea sotului ei, Kurt Cobain, Courtney Love a “lucrat” cu zel asupra dotarilor de la Mama natura, pina anul trecut cind a dat cu ochii de Jocelyn Wildenstein… S-a speriat si i-a trecut pofta de operatii!

Fosta actrita porno, Lolo Ferrari detine recordul in ceea ce priveste operatiile mamare: a avut parte de 22 de interventii! A sfirsit tragic, prin sufocare mecanica, tocmai din cauza unor implanturi prea mari!

Victoria Beckham s-a operat de trei ori, prima data in 1990. A inceput cu o marime naturala a sinilor, a trecut la ceva mai “strong”, iar anul trecut a revenit la o dimensiune rezonabila…

Anca Nahoi

Pusca si cureaua lata

0

Daca, in copilarie, facea topless fara inhibitii, in primii ani ai maturitatii, Alessandra Stoicescu s-a transformat intr-o cititoare de prompter sobra, cu nurii bine ascunsi sub taior. Dupa ce a parasit pupitrul stirilor, la cei 34 de ani pe care i-a implinit ieri, Sandra a devenit moderatoarea acida a emisiunii “Q&A”, demonstrind ca stie sa se descurce si fara prompter.

Gemenii lui Jennifer Lopez dorm pe unde apuca

0

Este o artista devotata si o mamica iubitoare, astfel ca Jennifer Lopez (40 de ani) incearca sa impace si capra si varza. Desi se afla in turneul de promovare al noii sale pelicule „The Back-up Plan”, Jenny nu se indura sa se desparta de gemenii sai, astfel ca ii cara peste tot cu ea. Insa programul nebunesc al mamei lor este mai mult decit obositor pentru Emme si Max (2 ani), care au ajuns sa doarma pe unde apuca. In urma cu citeva zile,
J.Lo. a fost fotografiata ducind-o in brate pe Emme, in timp ce se indrepta catre avionul ce urma sa decoleze de pe aeroportul din Paris. Micuta era frinta de oboseala si dormea bustean, ignorind cu desavirsire zgomotele asurzitoare din jur. La rindul lui, Max era complet plecat in lumea viselor, fiind tinut in brate de sora lui Jenny.

Doina Dociu

Scarlett Johansson si meniurile pentru copii

0

Muza lui Woody Allen, actrita Scarlett Johansson, a ramas, in esenta, tot un copil. Aceasta marturiseste ca de fiecare data cind se abate de la programul alimentar foarte strict si atent conceput, o face de dragul jucariilor ce se ofera la meniurile pentru copii: “Optez rar pentru mincarea tip fast-food, iar cind o fac, ma atrag mai mult jucarioarele ce insotesc meniurile. De obicei am un meniu foarte sanatos; am chiar o reteta proprie de prajitura, cu foarte putine calorii, unde inlocuiesc toate ingredientele grase cu unele sanatoase, precum uleiul de cocos sau albusurile de ou. Daca maninc o astfel de prajitura pe zi, nu ma mai simt asa de vinovata”.

Lavinia Iftime

Comandantul Basescu ii ia fata presedintelui Basescu

0

Oaspete al presedintelui Traian Basescu, seful Comandamentului Suprem Aliat din Europa James G. Stavridis, a fost profund impresionat de gazda. Nu de prestatia prezidentiala a lui Basescu, ci de calitatea sa de comandant de nava. Om al marii el insusi, amiralul Stavridis a deschis imediat discutia despre cariera de baza a actualului nostru sef de stat, mentionind in mod expres reinnoirea de catre acesta a brevetului de comandant de nava. “E un lucru minunat. Mai este valabil?”, si-a chestionat inaltul oaspete gazda. Intrebarea i-a permis lui Traian Basescu sa le mai dea putin cu flit politicienilor bastinasi: “Da, mi-am reinnoit brevetul inaintea alegerilor, demonstrind tuturor ca am o alternativa, ca nu sint un politician care ar putea ramine fara serviciu daca pierde alegerile”.

Independentii lui Oprea nu latra, ci musca pina la os

0

Mic, dar al dracului. Aceasta pare a fi cartea de vizita a UNPR – formatiunea in care parlamentarii independenti sustin ca si-au regasit valorile si principiile dupa care suspinau in partidele de bastina. Chiar daca nu au trecut prin furcile caudine ale vreunui scrutin, independentii nu admit sa fie calcati pe coada si riposteaza violent in fata oricarui atac.

*Ponta, un „adolescent nevorbit”*

Numiti tradatori de Victor Ponta, independentii au trimis o adevarata rafala pe adresa actualului lider PSD. „Si-a intrecut maestrii la proba de falsitate si demagogie”, „atit de tinar si deja nostalgic dupa sistemul listelor”, „are frustrari de adolescent nevorbit, neadaptat si nebagat in seama de colegi”, „ar vrea sa se bata, dar nu stie pentru ce” – asa s-a trezit zugravit Ponta, dupa ce apreciase ca mai bine si-ar taia limba decit sa-l laude pe Basescu, dupa modelul Gabriel Oprea. Sfatul independentilor catre mai tinarul lor fost coleg: „sa-si ridice palaria care se incapatineaza sa-i cada peste ochi, sa priveasca viata mai relaxat si sa admita ca mai are multe de invatat”.

*Iliescu, protectorul „retelelor oculte”*

Neprevazator, Ion Iliescu a intrat si el in moara independentilor, dupa ce i-a catalogat pe toti „imbogatiti din politica”. In replica, „imbogatitii” cu pricina sustin ca in spatele lui Iliescu „s-au incolonat exponenti ai grupului de crima organizata si afaceristi politici” care au profitat si profita de „singura slabiciune a lui Ion Iliescu – puterea”. In aceeasi nota, fostii subalterni politici ai lui Iliescu mai afirma si ca acesta „a protejat parinteste retelele de interese oculte tesute de-a lungul timpului”. Dupa cum se vede, nu mai exista respect pentru cei virstnici…

*Dragnea, prototipul „imbogatitului din politica”*

Nici activul secretar general al PSD, Liviu Dragnea nu a scapat „netesalat” de independentii lui Oprea. Asta dupa ce Dragnea amenintase, in direct, ca va publica o lista a motivelor – a se citi pacatele – care i-au determinat pe fostii pesedisti sa aleaga tutela lui Gabriel Oprea. „A intrat in politica pentru
a-si spori averea, ceea ce a si reusit. Liviu Dragnea, ca toti cei care au multe de ascuns, este intr-o permanenta stare de tensiune si, judecind dupa ascensiunea sa politica si mai ales financiara, are toate motivele sa fie asa” – decreteaza uneperistii, considerindu-l totodata pe Dragnea modelul care se potriveste perfect categoriei “imbogatiti din politica”, lansata de Ion Iliescu. Spre deosebire de cazul Ponta, caruia i se recomandase mai multa relaxare, sfatul dat lui Dragnea de catre independenti a fost taman pe dos: “Sa nu fie relaxat si sa nu vorbeasca despre moralitate pentru ca ar putea avea surprize”.
Dincolo de toate aceste rafuieli politice, cel mai trist este ca toti – Iliescu, Ponta, Dragnea, Oprea etc – stiu ce spun, tinind cont de trecutul comun. Altfel spus, cind vine vorba de interese oculte, retele, imbogatire, toata lumea politica ar cam trebui sa taca.

Uniformele politistilor ramin neschimbate

0

Guvernul a adoptat, ieri, o hotarire privind modificarea si inlocuirea uniformelor si echipamentului specific politistilor, insemnelor distinctive, insignei si documentului de legitimare al acestora. In sedinta s-a stabilit ca vor ramine in vigoare modelele uniformelor stabilite anterior anului 2009. Uniformele actuale au fost schimbate si introduse in anul 2009, prin HG 683/2009 – care prevedea noi modele pentru costumatiile politistilor. Ca urmare a hotaririi adoptate in sedinta de Guvern, politistii români nu vor beneficia de noi modele de uniforme, asa ca isi vor face meseria in asa-zisele „costume chirurgicale”.

Razvan Dumitrescu

Puya poate folosi numele „La Familia”

0

Cintaretul hip-hop Puya (Dragos Gardescu) a cistigat definitiv procesul cu trupa BUG Mafia privind utilizarea numelui „La Familia”, conform unei decizii a Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ). Actiunea in justitie a fost depusa pe 21 decembrie 2006. La acea vreme, Puya a spus ca cei de la BUG Mafia au inregistrat numele „La Familia” la Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci (OSIM) si i-au cerut 15.000 de euro pentru a putea sa-l foloseasca in continuare. Acest gest a socat publicul hip-hop din România, iar reactia lui Puya a fost simbolica: a lansat single-ul „Foame de bani”, in care critica atitudinea fostilor colegi de concerte. Ulterior, la inceputul lui februarie 2009, Curtea de Apel Bucuresti (CAB) a decis ca Puya poate folosi numele „La Familia”. In sedinta de acum doua zile, ICCJ a mentinut sentinta CAB conform careia este anulata inregistrarea la OSIM de catre BUG Mafia a numelui „La Familia”, ca fiind creatie a lor. Solutia ICCJ este definitiva si irevocabila.

CS Dinamo, sub ancheta lui Blaga

0

Retinerea fostului poloist Bogdan Butnariu – pentru trafic de droguri – a dat de lucru Corpului de Control al MAI

Ministrul Administratiei si Internelor, Vasile Blaga, a dispus efectuarea unui control la Clubul Sportiv Dinamo, pentru a verifica modul in care sint indeplinite obligatiile prevazute in Legea privind Statutul politistului de catre personalul clubului, se arata intr-un comunicat al ministerului. Blaga a dispus controlul dupa ce fostul poloist Bogdan Butnariu, politist la Sectia 3, a fost retinut pentru trafic de droguri. In 2008, cind a fost transferat la Politia Capitalei de la CS Dinamo in 2008, Butnariu fusese condamnat pentru tilharie.

*Elisabeta Lipa: „Astept rezultatele investigatiei”*

Comandantul CS Dinamo, chestorul Elisabeta Lipa, ne-a declarat ieri ca rezultatele controlului vor fi cunoscute pina la sfirsitul saptaminii. „Corpul de Control al ministerului efectueaza deja acest control, avind la dispozitie toate documentele cerute. Mai multe nu am ce sa spun, doar atunci cind se vor sti rezultatale”, a spus Lipa. Aceasta a comentat si cazul lui Butnariu. „El se afla printre cei care la 1 iunie 2009 au trecut in profesional la ordinul meu. Nu mai avea ce face in club. Dar nu aveam de unde sa stiu ce tinichele avea el de coada”, a precizat fosta mare sportiva.

Butnariu a obtinut, la sfirsitul anului 2009, calificativ inferior in ceea ce priveste activitatea sa in politie. El a mai primit o condamnare cu suspendare in 2007, cind a furat produse dintr-un supermarket. Butnariu a fost implicat intr-un accident rutier, in 2000, cind a intrat cu autoturismul intr-un parapet al Podului Grant din Bucuresti, dupa ce a pierdut controlul volanului din cauza vitezei excesive.

Politia Româna precizeaza ca Butnariu – care este recidivist, fiind condamnat la patru ani de inchisoare cu suspendarea executarii pedepsei, pentru tilharie – a fost retinut luni pentru trafic de droguri de risc si de mare risc, el facind parte dintr-o retea de 24 de bucuresteni care a traficat heroina si metadona. Liderul retelei este Nicu Iancu, zis „Nicu Gunoieru”, care in octombrie 2009 a fost deferit justitiei intr-un alt dosar pe trafic de droguri.

Andreea Balan + Catalin Maruta = tusea + junghiul

0

Enervata ca producatoarea emisiunii “Happy Hour” a incercat sa-l impiedice pe Petrisor Ruje sa intre impreuna cu ea in platou, Andreea Balan a profitat de prima ocazie pentru a-l ciufuli din vorbe pe Maruta. Oportunitatea s-a ivit in secunda doi, caci Maruta a intrebat-o cum comenteaza stiri de genul “Andreea Balan si-a aratat chilotii”, in loc s-o chestioneze despre piesa noua pe care a venit s-o promoveze. Adoptind o tonalitate dominata de acuze, Balan i-a reprosat lui Maruta ca, de cind s-a mutat la Pro TV, s-a schimbat foarte mult si incearca sa-si faca audienta pe seama senzationalului ieftin, prin scandaluri si personaje care nu merita atentie. Vazind ca Andreea Balan lanseaza in lupta bazooka adevarurilor neplacute, a scos si Maruta, in prima linie, armamentul greu: “Ai impresia ca ai ajuns la un nivel de la care nu se mai poate vorbi cu tine decit despre muzica?”. Ieri, Andreea Balan i-a mai tras o scatoalca lui Maruta, pe Twitter: “Poate se mai potoleste si el un pic cu scandalurile si realizeaza ca a intrecut limita bunului-simt, cu jigniri si vorbe aruncate in vint”. Culmea e ca amindoi au dreptate.

VD Negru

Nati Meir, arestat in al doilea dosar

0

Nati Meir a fost arestat preventiv, ieri, de Tribunalul Galati intr-un dosar in care este inculpat si fiul sau, Or Meir, retinut, la sfirsitul saptaminii trecute, pentru fapte de coruptie, Nati Meir fiind deja arestat in alte doua dosare pentru inselaciune. Nati Meir, a primit mandat pentru 30 de zile in calitate de faptuitor, fiind acuzat de trafic de influenta in forma simpla si continuata, in timp ce fiul sau, Or Meir, retinut la rindul sau pentru 29 de zile, este complice. Nati Meir a formulat deja recurs la decizia instantei, urmind ca acesta sa se judece la Curtea de Apel Galati. Intr-un comunicat de presa transmis de Tribunalul Galati se arata ca Nati Meir a pretins 50.000 de euro de la martorul denuntator Georgeta Craita, care se afla in detentie la Galati, pentru a determina judecatorii de la Inalta Curte de Casatie si Justitie sa revoce masura arestarii preventive a acesteia. Or Meir a fost prins in flagrant delict in timp ce primea suma de 20.000 de euro, pentru a interveni pe linga magistrati cu scopul revocarii unui mandat de arestare si al obtinerii unei pedepse mai blinde in acelasi proces penal.

Sever Muresan, obligat sa plateasca peste 100 de milioane de dolari

0

Curtea de Apel Constanta a respins, ieri, contestatia in anulare depusa de Sever Muresan, prin care solicita sa nu plateasca despagubiri de peste 100 de milioane de dolari si 10 milioane de franci elvetieni in cazul Dacia Felix, astfel ca acesta este obligat sa achite sumele respective. Decizia Curtii de Apel Constanta este definitiva.
In februarie 2009, Tribunalul Constanta a decis achitarea lui Sever Muresan si a lui Mircea Horia Hossu, intr-un dosar care viza falimentul Bancii Dacia Felix, cei doi fiind acuzati de mai multe infractiuni – inselaciune, uz de fals, gestiune frauduloasa etc., obligindu-i si la plata, in solidar, catre S.C. „Bank Leumi România” S.A. Bucuresti (fosta S.C. „Eurom Bank” S.A. Bucuresti – fosta Dacia Felix) a 15.800.000 de lei, 119.607.318 dolari si 10.000.000 de franci elvetieni, precum si echivalentul in lei a sumei de 2.757.830 de franci francezi, la data iesirii din circulatia monetara.

De 3 X Olici

0

*Bayern Munchen a obtinut a doua prezenta in finala UEFA Champions League dupa o pauza de noua ani*

Bayern Munchen s-a calificat in finala Ligii Campionilor dupa ce a cistigat, marti seara, scor 3-0, in deplasare, returul din semifinale cu Olympique Lyon. Pe „Stade Gerland”, toate golurile au fost marcate de catre croatul Ivica Olici (’26, ’67, ’78), astfel ca bavarezii – invingatori si in prima mansa, cu 1-0 – vor disputa finala competitiei, care va avea loc pe 22 mai, la Madrid.

*Meciul carierei*

Atacantul croat Ivica Olici a spus ca a facut cel mai bun meci al carierei sale la Lyon, unde a reusit o „tripla”. „A fost cel mai bun meci din cariera mea, chiar daca, inainte, credeam ca cel mai bun a fost cu Manchester United, pe «Old Trafford», unde am si marcat. In urma cu citiva ani, agentul meu mi-a propus mai multe echipe franceze Lyon, Paris SG, AS Monaco, insa oficialii lor credeau ca sint un jucator exotic pentru ca jucam in Rusia. Sint fericit ca acum le-am demonstrat valoarea mea”, a declarat Olici.

„Lyon nu a reusit sa marcheze de trei ori cu Grenoble, cum putea sa reuseasca asta cu Bayern?” – Ivica Olici

*Ribery rateaza Madridul*

Internationalul francez al lui Bayern, Franck Ribery, a fost suspendat ieri si pentru finala Ligii Campionilor, dupa eliminarea suferita in meciul tur cu Lyon. Comisia de control si de disciplina a UEFA l-a suspendat pe Ribery pentru trei meciuri.

*Venit sigur: 58 de milioane!*

Bayern Munchen si-a asigurat deja suma de 58 de milioane de euro datorita campaniei 2009/2010 din Liga Campionilor, dupa ce s-a calificat in finala competitiei. Gruparea bavareza va primi 25,4 milioane de euro de la UEFA, din care 5,2 milioane pentru calificarea in finala, iar peste 20 de milioane de euro vin din drepturile TV. Restul de bani provine din bilete si market-share.

9 ani au trecut de la precedenta finala disputata de Bayern Munchen in Liga Campionilor, partida cistigata la penalty-uri in fata Valenciei.

3 trofee poate cistiga Bayern in acest sezon: Liga Campionilor, titlul in Bundesliga si Cupa Germaniei.

Marius Gherghe

Olaroiu, pe craca

0

*Al Sadd a ratat in minutul 90+3 calificarea in „optimile” Ligii Campionilor Asiei*

Echipa Al Sadd Doha (Qatar), antrenata de Cosmin Olaroiu, a ratat calificarea in optimile de finala ale Ligii Campionilor Asiei, dupa remiza de marti seara, scor 2-2, de pe teren propriu cu Al Ahli (Emiratele Arabe Unite), in ultima etapa a grupei D. Oaspetii au inscris golul egalizator prin Abbas, in minutul 90+3. Din grupa D au acces in optimile de finala Al Hilal (Arabia Saudita) si formatia iraniana Mes Kerman, in vreme ce Al Sadd a terminat pe pozitia a treia. Olaroiu – despre care se spune ca ar putea fi demis – si-a criticat jucatorii la finalul partidei, acuzindu-i de neglijenta la ultima faza a meciului: „Golul primit in final ma face sa fiu dezamagit de o parte a jucatorilor mei, care nu-si cunosc rolurile. Am pierdut trei competitii in acest sezon (n.r – campionatul, Cupa statului Qatar si Liga Campionilor Asiei), dar se pare ca trebuie sa ma bazez pe resursele disponibile. Imi pare rau pentru fanii lui Al Sadd”.

Corvino: „Trebuie sa admitem ca Mutu a facut un lucru grav”

0

Directorul sportiv al Fiorentinei, Pantaleo Corvino, a declarat ca deciza de a-i reduce salariul lui Adrian Mutu a fost luata deoarece „neglijenta” jucatorului român, depistat pozitiv cu sibutramina, a fost „grava pentru echipa si fanii Fiorentinei”. „M-am intilnit cu impresarul lui Mutu, Gio­vanni Becali, si cu Adrian si le-am comunicat decizia privind cererea de reducere a salariului. O sanctiune majora, dura, deoarece, pentru a-i recunoaste jucatorului «neglijenta», trebuie sa admitem ca a facut un lucru grav pentru echipa, oras, fani si pentru toti cei care doresc binele Fiorentinei. Acest club este intotdeauna gata sa faca front comun, chiar si in cele mai dificile momente, iar faptele din ultimii cinci ani arata ca modul nostru de a reactiona a fost cel corect”, a precizat Corvino la Radio Toscana. Clubul Fiorentina a anuntat, marti, ca a depus o cerere la Colegiul Arbitral al Ligii Italiene privind o reducere cu 50% a salariului jucatorului Adrian Mutu, incepind de la data de 19 aprilie, data la care românul a fost suspendat noua luni pentru consum de sibutramina.

Turcu: „Banii sau falimentul!”

0

Vasile Turcu a declarat ieri ca in cazul in care gruparea din Stefan cel Mare nu isi achita datoriile fata de el, se va supune legii falimentului si risca sa nu mai primeasca licenta de club profesionist. „Daca Dinamo nu plateste datoriile intervine insolventa prin legea falimentului si clubul nu va mai primi licenta. Daca esti dator la banca, banca nu te executa? Eu am creditat la fel cum ar credita o banca. Urmatoarea etapa e falimentul. Ce, l-am provocat eu sau ei? Cind m-au dat afara, am zis ca au solutii. Eu nu am de ce sa fiu ingrijorat. Cine are sa-mi dea bani sa fie ingrijorat”, a declarat Turcu. Acesta spune ca nu a solicitat bani pentru actiunile pe care le detine la FC Dinamo: „Eu am depus o cerere de anul trecut sa ies din rindul actionarilor, dar daca ei mi-au spus ca nu au bani, am zis sa-i inteleg. Sint doua lucruri total diferite, eu nu am cerut banii pe actiuni. Daca vor sa cumpere actiunile, bine, daca nu, nu!”.

Pomul zilei

0

*Astazi, Grigore Sichitiu*

Plecat sa pacaleasca fotbalul prin Arabia Saudita, Grigore Sichitiu s-a speriat ca nu-l mai tine minte lumea prin tara si a aranjat repejor un interviu intr-un tabloid dimbovitean. Fostul oficial rapidist a afirmat, printre altele, ca si el l-a vrut pe Ioan Andone la Rapid, acum doi ani, dar nu-si explica de ce mutarea nu s-a mai facut. Las’ ca raspundem noi: doua (ne)caractere in Giulesti ar fi fost deja prea mult!
L.Teodorescu

Arbitraj de cumetrie

0

Centralul Florin Marcu si asistentul Catalin Savu au fost schimbati de la meciul Univ.Craiova – International Curtea de Arges, din etapa 30 a Ligii 1, la cererea gruparii din Banie. Astfel, centralul Marcu a fost inlocuit cu Draganescu, iar asistentul Savu cu Szekely. Conducerea Universitatii a trimis la FRF o cerere de recuzare a celor doi arbitri, motivind ca Marcu este un apropiat al vicepresedintelui FRF, Adalbert Kassai, care este nasul finantatorului celor de la Curtea de Arges, Benone Lazar. In sprijinul afirmatiilor, cei de la Craiova au atasat si o stenograma a unei convorbiri din noiembrie 2008, dintre Benone Lazar si Cornel Penescu, finantatorul lui FC Arges. Din discutie rezulta ca Penescu cerea sprijinul nasului lui Lazar, Adalbert Kassai, pentru ca cei de la comisiile FRF sa nu mai fie cu ochii pe el.

Rapidul merge la TAS la brat cu Federatia

0

Dupa ce instantele fotbalistice din România au dat un verdict definitiv in cazul „Varga – Balan” (Rapid a pierdut la masa verde, scor 0-3, partida cu FC Timisoara), clubul giulestean anunta ca isi cauta dreptatea la TAS. Ieri, George Copos a declarat ca Rapidul va solicita daune de milioane de euro vinovatilor de crearea acestei situatii: „FRF a admis ca transferurile celor doi jucatori sint legale si s-au respectat regulamentele atunci cind noi i-am achizitionat. Federatia le-a dat drept de joc lui Varga si Balan in Liga a 3-a, la una dintre formatiile satelit ale Rapidului. Noi am primit deja o scrisoare foarte interesanta de la Federatia Româna de Fotbal, dar nu pot sa spun ce contine. Asadar, FRF admite ca transferurile sint legale, iar Liga sustine ca nu sint legale. Cum este posibil asa ceva? Mai mult, LPF si acum refuza sa ne dea vizele de joc pentru Liga 1. Am facut apel la TAS, deja s-a initiat procedura de atac. Cerem daune de milioane de euro celor vinovati in cazul Varga – Balan. Dupa TAS, vom merge si in instantele civile. E vorba de un abuz de drept facut de anumite persoane, iar noi vrem sa facem si o plingere penala pentru felul in care s-a procedat in acest caz. De asemenea, jucatorii vor da in judecata LPF pentru ca li se refuza dreptul la munca”.

Exista informatii ca Rapidul va actiona LPF in judecata doar daca echipa nu se califica in Europa League la finalul sezonului, fapt foarte probabil. Dupa 29 de etape, giulestenii sint pe locul 7 in clasament, cu 43 de puncte, cinci mai putine decit Dinamo, ocupanta pozitiei a sasea, ultima care asigura participarea in a doua competitie europeana.

1,8 milioane de euro este suma minima pe care o pierde Rapidul in cazul necalificarii in Europa League

Laurentiu Teodorescu

Vrea un „divort” civilizat!

0

*Bostina anunta ca pleaca de la Dinamo*

Reprimit la echipa mare dupa ce a facut parte din lotul fugarilor de la Cluj, mijlocasul Gabriel Bostina a declarat, ieri, ca vrea sa se desparta intr-un mod civilizat de gruparea din Stefan cel Mare la finalul sezonului, cind ii expira contractul: „Niciodata nu am intors spatele echipei Dinamo sau fotbalului. Am fost alaturi de un coleg care a trecut prin momente grele, nimic mai mult. Am facut-o din spirit… Regret ca echipa a suferit doua rezultate negative. Dar, si cu prezenta noastra in teren se putea intimpla la fel. Chiar daca angajamentul meu cu Dinamo ia sfirsit peste cinci etape, vreau sa pun umarul la realizarile echipei cu acelasi interes, asa cum am facut-o intotdeauna cind s-a apelat la mine. Imi doresc ca modul cum ma despart de Dinamo sa fie unul civilizat, cum merita fiecare dintre noi!”. Conducerea FC Dinamo a decis, dupa meciul cu Poli Iasi, scor 1-1, sa-i reprimeasca in lot pe jucatorii Andrei Margaritescu, Ianis Zicu, Adrian Cristea si Gabriel Bostina.

Sportingbet da bani contestatarilor lui Becali

0

*Principalul sponsor al Stelei plateste reclama pe site-ul „ultrasilor” de la Peluza Sud*

Situatie paradoxala la Steaua: sponsorul principal „Sportingbet” cotizeaza atit la bugetul clubului, cit si la buzunarele contestatarilor patronului Gigi Becali! Greu de crezut, dar casa de pariuri a ales sa plateasca bani buni pentru reclama (se pare ca suma ar depasi 5.000 de euro pe luna) chiar pe site-ul „fcsteaua.ro”, principalul loc pe Internet in care Becali este facut cu ou si cu otet de ultrasi. Majoritatea celor inregistrati pe „fcsteaua.ro” sint membri activi ai galeriei de la Peluza Sud, plus cotizanti ai AISS (Asociatia Independenta a Suporterilor Stelisti), organism care nu si-a ascuns niciodata principalul scop, acela de a-l forta pe Gigi Becali sa renunte la clubul Steaua. Astfel s-a ajuns ca „Sportingbet” sa sprijine financiar lupta de gherila dusa de „ultrasi” cu latifundiarul din Pipera.
Laurentiu Teodorescu

Citesti National si cistigi plinul la masina

0

A doua runda a concursului National iti face plinul la masina si-a desemnat fericitii cistigatori. Iata declaratiile celor care au scapat luna aceasta de grija alimentarii masinii.

– Pentru ridicarea premiului, domnul Stoica George Valentin din Bucuresti ne-a vizitat la redactie, declarindu-ne: “Multumesc ziarului National pentru premiul oferit. Citesc de foarte mult timp acest ziar. Imi plac rubricile de sport, in mod special articolele de pe ultima pagina ale lui Liviu Stanciu, pe care vreau sa-l felicit. Este un ziar pe care il citim in familie, fiecare gasind ceva interesant si care sa-i placa. Succes in continuare! “

– Domnul Toma Cristian din Constanta face parte din categoria tinerilor cititori de National, urmarind zilnic rubricile sportive si economice. Iata scurta sa declaratie telefonica: “Imi place informatia, dar nu fac parte dintre aceia care citesc presa pe net. Prefer sa ma relaxez citind un ziar, imi place sa rasfoiesc o carte, de aceea nu cred ca printul va disparea. Multumesc foarte mult pentru premiu, chiar m-ati surprins in cel mai placut mod! ”

– “Imi place National pentru ca este un ziar care nu bate cimpii cu politica, este echidistant, concis si la obiect; iar rubricile domnilor Boanchis, Julius si Stanciu ne mai destind si ne binedispun un pic in vremurile acestea triste. Va multumesc pentru premiu si bafta multa in continuare!”, ne-a declarat telefonic domnul Zamfirache Petre din Craiova, cititor fidel al ziarului nostru.