Acasă Blog Pagina 8197

Interdictia lichidelor in bagaje la bordul avioanelor se va incheia in 2013

0

Interdictia de a aduce lichide in bagajele de mina la bordul avioanelor se va incheia in Uniunea Europeana la sfirsitul lui aprilie 2013, iar aeroporturile vor trebui sa dispuna de o tehnologie fiabila de detectare a explozibilelor, a anuntat joi Comisia Europeana. Este vorba despre simplificarea pe cit posibil a controalelor de securitate pentru pasageri”, a explicat intr-un comunicat comisarul european pentru transporturi, Siim Kallas.
„Este o veste buna pentru pasageri, chiar daca nu este pentru miine”, a precizat purtatoarea sa de cuvint. „Aceasta masura era o sursa de frustrare pentru pasageri”, a adaugat ea. Statele UE si-au dat acordul pentru aceasta noua data in februarie. „Toate aeroporturile vor trebui sa aiba capacitatea de a verifica orice contine lichide, aerosoli si geluri” pina la 29 aprilie 2013, au precizat acestea. Pasagerii care calatoresc cu plecare din UE nu pot lua in cabina decit flacoane sau tuburi de maximum 100 de mililitri, care trebuie tinute intr-un sac sigilabil de maximum un litru. Exceptii sint prevazute pentru produsele cumparate de la magazinele din aeroporturi situate in UE.

Descoperirea unui complot terorist in noiembrie 2006 – trei islamisti au vrut sa detoneze explozibile lichide in avioane deasupra oceanului Atlantic – a obligat UE sa isi consolideze masurile de securitate implementate pe aeroporturile sale dupa atentatele de la 11 septembrie 2001, din Statele Unite.

Banii si blestemele popesti

0

Imi aduc aminte ca atunci cind a fost ales Mitropolit al Ardealului, IPS Laurentiu Streza era perceput drept unul dintre promotorii deschiderii Bisericii Ortodoxe in raport cu societatea, cu nevoile si provocarile acestui Turn Babel care este lumea de azi. Avem nevoie de astfel de oameni in cler, iar ei exista. Problema este ca unii doar par astfel. Asta pentru ca vechi obisnuinte, “traditii” pe care, preluind fara nici o rezerva un concept din propaganda ateismului militant, le consider “obscurantiste” irump de ca si cum am trai in vremurile cronicarilor. Aduceti-va aminte doar de cazul Tanacu, de nebunia exorcismelor si increderea oarba a ieromonahului Daniel Corogeanu ca “dracii” pot fi scosi din alti calugari prin ritual, iar nu prin tratament psihiatric. Tratament de care primul ce ar fi avut nevoie era chiar cel care vedea diavoli in aproapele sau.
Ei, bine, citesc comunicatul de presa al Mitropoliei Ardealului, care pune lucrurile la punct in privinta unui litigiu pe care Biserica il are cu omul de afaceri Ilie Carabulea. Pe scurt: mitropolia are de incasat o suma cu sase zerouri in euro, omul de afaceri nu se executa. La finalul textului citesc un blestem venit parca din alt veac. Ce legatura este intre iertare si dragostea de aproapele (care nu presupune si a renunta sa-ti cauti dreptatea lumeasca si… banii) si dorinta ta, in calitate de arhiereu, ca “mustrarea cea dreapta a lui Dumnezeu” sa fie “mai greu de purtat decit orice pedeapsa omeneasca, trecind din neam in neam”? Nu blestemul in sine ma infioara, desi “la baza” sunt teolog. Nu cred ca minia divina poate fi “directionata” la cerere. Dar a incerca sa faci asta te uriteste sufleteste.
Radu Lilea

Bianca Dragusanu, prezentare ca “femeie de fotbalist”

0

In urma cu doua zile, Bianca Dragusanu a defilat pe podium alaturi de cele mai frumoase femei din viata fotbalistilor. Tema aleasa de catre organizatorii clubului Princess a fost “Joga Bonito”, iar “jumatatile” fotbalistilor au prezentat rochii de lux marca Oana Savescu. Astfel, Ana Maria Prodan a fost prezenta ca sotia lui Laurentiu Reghecampf, Ilinca Vandici, prietena lui Ciprian Marica, Paula Milea, iubita lui Sebastian Moise (Dinamo 2), Iulia Rosca, jumatatea lui Tibi Balan, Annelise Tania, ex-iubita lui Bogdan Stancu si Denisa Nechifor, mama copilului lui Adrian Cristea. Surpriza serii a fost alta! Cu toate ca sustine ca sint doar foarte buni prieteni, Bianca Dragusanu a defilat pe podium, “reprezentindu-l” tot pe Adrian Cristea, “printul” din Stefan cel Mare. Surse apropiate Biancai sustin ca asistenta pacatoasa a fost deranjata de faptul ca a fost bagata in aceeasi oala cu femeile fotbalistilor, ea fiind fosta iubita a designerului Catalin Botezatu. Pe toata perioada prezentarii, Denisa Nechifor si Bianca Dragusanu nu au schimbat niciun cuvint, ba mai mult, s-au evitat cit au putut. Singurul fotbalist care a venit sa-si admire sotia pe podium a fost Laurentiu Reghecampf.
Gabriela Grigoriev

Cheryl Cole – cea mai sexy femeie din lume

0

Desi in viata particulara lucrurile nu sint tocmai pe roze in urma despartirii de partenerul de viata, moralul i-a fost cu siguranta ridicat in urma investirii, pentru a doua oara, cu titulatura de cea mai sexy femeie din lume. Cheryl a surclasat-o, in topul celor mai atragatoare femei ale lumii, pe o alta aparitie halucinant de sexy, in persoana lui Megan Fox. Factorii decidenti in realizarea topului au fost cititorii revistei FHM, tot ei fiind cei care au clasat-o pe locul sase pe ultima intrare in galeria celor mai rivnite femei de pe Planeta, Kristen Stewart, starul din Twilight. Angelina Jolie, care pina acum citiva ani era in “capul” listei, a “involuat” pina pe pozitia 70, raminind insa, superior amplasata rivalei sale, fosta sotie a lui Brad Pitt, Jennifer Aniston. Aceasta a reusit pozitionarea pe un amarit loc 81. Lesne de-nteles, Angelina ii e net superioara…
Lavinia Iftime

Katie Holmes – in rolul lui Jackie Kennedy

0

Cea mai populara Prima Doamna a Americii, a secolului XX, inspira inca numerosi scenaristi. Dupa Rachel Weisz, putine ar mai fi optiunile care ar putea-o reincarna pe Jackie, intr-o noua productie. Katie Holmes, insa, se pare ca a trecut testul si a fost aleasa sa o intruchipeze pe cea care a fost sotia presedintelui John. F. Kennedy. Astfel, sotia lui Tom Cruise va juca cu siguranta rolul vietii ei in productia “The Kennedys”, realizata de canalul American “History Chanel”. Mediatizata mai mult gratie relatiei cu Tom Cruise, Katie Holmes va cunoaste cu siguranta popularitatea in urma rolului din aceasta serie ce se preconizeaza a fi difuzata incepind cu anul viitor.
Lavinia Iftime

Julia Roberts, exilata de Sandra Bullock

0

Divortul de Jesse James si bebelusul adoptat de Sandra Bullock au acoperit-o pe Julia Roberts… la propriu. Anul acesta, pe coperta editiei speciale „Cei mai frumosi oameni” a revistei People ar fi trebuit sa apara pentru al doilea an consecutiv „frumusica” Julia. Insa interviul exclusiv al Sandrei Bullock si pozele realizate cu aceasta si Louis, adoptat in secret in ianuarie, au suflat-o pe Roberts. Initial, cei de la People au incercat sa impace si capra si varza, lansind doua editii speciale, insa au decis ca povestea Sandrei va face mai multi bani. Astfel, biata Julia Roberts a fost exilata in coltul din dreapta sus al copertii, in timp ce pe intreaga pagina troneaza imaginea Sandrei care isi priveste rizind bebelusul. Aceasta este a doua oara cind Julia pierde in fata Sandrei: Roberts a renuntat la rolul din „The Blind Side”, care i-a adus lui Bullock un Oscar anul acesta. Parca se anunta un nou razboi intre dive la Hollywood…
Ana-Maria Calciu

Brad Pitt isi considera fosta nevasta “jalnica”

0

Actrita Jennifer Aniston a fost “cadorisita” cu apelativul de “jalnica” de catre fostul sot, Brad Pitt, cu care a avut un mariaj ce n-a durat mai mult de cinci ani. Aceasta a acceptat sa-si lase fotografiata casa de catre cei de la revista “Architectural Digest”, spre stupefactia si dezgustul domnului Pitt. Un mare pasionat de arhitectura, Brad Pitt considera ca prin gestul facut, fosta nevasta nu a urmarit decit sa atraga atentia acestuia, catalogind-o drept “disperata” sI “jalnica”. In timp ce Aniston isi expune casa prin revistele preferate ale lui Brad, acesta isi vede linistit de pregatirea celebrarii casatoriei cu Angelina Jolie, asa ca, din pacate pentru fosta, totul e-n zadar…
Lavinia Iftime

Christina Aguilera, acoperita doar de lanturi in noul clip

0

A socat cu miscarile sexy si provocatoare din clipul „Dirrty”, iar fanii au crezut ca venirea pe lume a fiului sau si imitarea lui Lady GaGa au facut-o pe Christina Aguilera (29 de ani) sa se cuminteasca. Insa s-au inselat, deoarece in promo-ul clipului „Not Myself Tonight” diva isi expune trupul apetisant intr-o serie de tinute aproape inexistente. Deoarece videoclipul va fi lansat abia luna viitoare, X-Tina vrea sa-si innebuneasca fanii cu citeva imagini cit se poate de hot. „Piesa de rezistenta” a clipului sint cele doua costume formate din lanturi. Cu desene bizare pe fata, corpul este „acoperit” pe rind de lanturi negre si argintii, avind doar o pereche mica de chiloti si sfircurile acoperite de doua bucati de material. Somebody’s been a very bad mommy….
Ioana Costin

Frumusetea emanata din interior

0

Cine vrea sa vada o intilnire intre perversitate si prostie e invitatul meu la o emisiune pentru femei. Nu in studio, ci in partea cealalta a ecranului, unde iti vine sa bagi mina prin sticla si sa le faci o lobotomie mironositelor. Acasa TV si Euforia TV ne regaleaza zilnic cu astfel de ghivece care au ca ingrediente dulcegaria, ipocrizia si tribulatia. Alaltaieri, o metresa de profesie evoca o strimba si ii cauta calitati. Daca distrusa i-ar fi fost concurenta, ar fi injurat-o. Intrind in pana de argumente, duduia intretinuta s-a apucat sa filosofeze. Iar filosofia e pentru oameni tristi, nu pentru profesionistele shoppingelii. Luati de aici o cugetare inestimabila: „Maricica sau Gherghina emana frumusete din interior”. M-am uitat la ea si era la fel de naspeta, interiorul nu scosese la lumina nici macar un herpes, probabil ca urâtania are ficatul bun si transaminazele mici. Daca doriti sa vedeti frumusetea emanata din interiorul femeii române, mergeti pe Litoral. Anul trecut, cele mai tari pustoaice erau insotite de casaloti cu mai multe hectare de teren intravilan decit fire de par. Unul dintre ei mi-a si explicat fenomenul, in versuri: „in ziua de azi nu mai conteaza cit de bine le babardesti, ci cit de bine le platesti!”.

Ridicati pentru o frauda de 600.000 de euro

0

*12 suspecti, parteneri ai lui Bahaian, ridicati pentru o frauda de 600.000 de euro*

DIICOT a facut, ieri, 16 descinderi in Bucuresti, Ilfov, Teleorman si Sibiu, ridicind 12 suspecti, fosti parteneri ai lui Sergiu Bahaian, pentru pagubirea unor societati cu aproximativ 600.000 de euro. Astfel, procurorii au destructurat un grup infractional organizat, specializat in fraude macroeconomice, al carui mod de operare este similar celui utilizat de gruparea „Sergiu Bahaian”, din care acestia au facut parte. Suspectii au actionat, in perioada noiembrie 2009 – aprilie 2010, in numele unei societati comerciale tip „fantoma”, achizitionind materiale de constructii de la diverse societati comerciale de profil si emitind pentru plata marfurilor bilete la ordin sau file CEC fara ca in conturile societatii sa existe disponibilul necesar onorarii platii. Pina in prezent au fost identificate opt parti vatamate. Procurorii estimeaza ca prejudiciul produs prin faptele de inselaciune savirsite de catre invinuiti este considerabil, depasind 600.000 de euro. Cei 12 suspecti sint audiati la sediul DIICOT din Bucuresti.

MS: România, in proceduri de achizitie prin UNICEF a un milion de doze de vaccin BCG

0

Ministrul Sanatatii, Cseke Attila, a declarat, ieri, ca România este in procedura de analiza si de achizitie, prin UNICEF, a un milion de doze de vaccin BCG, care va acoperi pe acest an necesarul pentru vaccinarea tuturor copiilor. „Cu ajutorul acestor doze vom putea recupera lunile februarie, martie, aprilie, credem ca si mai”, a spus ministrul. Pe de alta parte, România este in procedura de analiza si de achizitie, prin UNICEF, a un milion de doze de vaccin BCG, care va acoperi pe acest an necesarul pentru vaccinarea tuturor copiilor. „Ministrul spune ca pretul pentru aceste doze este unul convenabil, nu va depasi pretul de productie intern”, a precizat Cseke. Ungaria a donat României 25.000 de vaccinuri BCG, care au intrat in tara ieri si vor fi distribuite in judetele Timisoara, Arad si Bihor, a declarat ministrul Sanatatii, Cseke Attila.

Hirtie igienica la Camera Deputatilor de peste 100.000 de lei

0

Camera Deputatilor a publicat in ultima saptamina o serie de cereri de oferte pentru achizitia de hirtie igienica si prosoape de hirtie, substante antiseptice si dezinfectante, prelungitoare cu protectie speciala, precum si achizitia de steaguri. Conform cererilor de oferta, valoarea estimata a contractului pentru achizitia de hirtie igienica si prosoape de hirtie este de 110.191 lei, iar cea pentru prelungitoarele cu protectie este de 25.210 lei.

Oprescu: Constructiile Stadionului „Lia Manoliu”, finalizate la sfirsitul anului

0

Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat,ieri, dupa o vizita la lucrarile Stadionului Lia Manoliu ca pina la sfirsitul anului constructia va fi finalizata, iar pina in lunile martie-aprilie 2011 sa fie montata cupola. „Am inceput studii de fezabilitate pentru parcarea care va avea aproximativ 3.000 de locuri avind in vedere ca parcarea subterana a stadionului nu ofera decit 200 de locuri, dar si studii de circulatie pentru a sti cum se va circula in zona”, a spus Oprescu. „Speram ca in acest an Guvernul sa-si sustina obligatia financiara fata de aceasta investitie si sa aloce suma de minimum 190 milioane de lei pentru sustinerea financiara a proiectului”, a mai spus Oprescu.Totodata, directorul de investitii al Primariei Capitalei, Bogdan Hreapca, a precizat ca municipalitatea pregateste o licitatie pentru concesiunea lucrarilor si serviciilor necesare administrarii stadionului si amenajarii spatiilor comerciale din jurul arenei. Valoarea totala a contractului pentru Stadionul Lia Manoliu este de aproximativ 500 milioane de lei, din care, pina la sfirsitul anului 2009, s-au platit 203 milioane de lei, bugetul alocat de municipalitate in 2010 acestei investitii fiind de 146 de milioane de lei. De asemenea, rectorul Facultatii de Arhitectura „Ion Mincu”, Mac Popescu, seful proiectului pe partea de arhitectura a Stadionului „Lia Manoliu”, a declarat ieri ca stadionul va fi inclus intr-un circuit turistic, urmind a se vizita ca si Casa Poporului.
S. Sofian

Un vagin pentru un credit de 10.000.000 de euro

0

Seful Maternitatii Buzau, medicul ginecolog Musat Dobos, a participat ieri la sedinta Consiliului Judetean unde principalul proiect pe ordinea de zi se referea la contractarea unui credit bancar in valoare de zece milioane de euro. Dobos a incercat, intr-un mod inedit, sa-i convinga pe consilieri de utilitatea contractarii creditului pentru o noua maternitate, el prezentindu-se la sedinta cu un mulaj ce reprezenta un vagin. Pe parcursul discursului, seful Maternitatii a aratat mulajul ce reproducea un organ sexual feminin si i-a indemnat pe consilieri sa-l dea din mina in mina, pentru a observa ca acesta „nu are culoare politica” si pentru a vota „in cunostinta de cauza” proiectul respectiv. Consilierii nu au raspuns, insa, invitatiei, privind de la distanta mulajul aratat de medicul ginecolog, unii dintre ei dezaprobind gestul lui Dobos. In final, proiectul a fost respins, doar opt din cei 30 de consilieri votind pentru.

Pusca si cureaua lata

0

Cind era mic, grasut si timid, copiii il luau peste picior, numindu-l “burtea fasolaru’, porcu’ si magaru’”. Asta nu l-a impiedicat pe Vasile Seicaru sa cinte la chitara, inca din clasa a saptea. Chiar daca, intre timp, a ajuns una dintre cele mai importante vedete ale muzicii folk, Seicaru n-a uitat traumele pe care lumea rea i le-a produs in copilarie. Ca sa se razbune, ne tot instiga sa ne aruncam in valuri, chiar daca nu stim sa inotam.

Ce a negociat Ludovic Orban nu poate fi schimbat

0

*Cazul autostrazii Comarnic-Brasov*

Prevederile financiare ale contractului la autostrada Comarnic-Brasov trebuiau revizuite in contextul crizei economice, lucru care nu a fost posibil deoarece procedura de dialog competitiv era deja lansata, in baza unor negocieri derulate de fostul ministru al Transporturilor, afirma seful ANRMAP. “Procedura de dialog competitiv se deruleaza pe parcursul a trei etape. Din pacate, in aceasta procedura, cele trei etape s-au desfasurat pe parcursul a doua guvernari. Spun «din pacate» pentru ca nu exista o strategie coerenta in acest sens. Ceea ce se pare ca a negociat ministrul Ludovic Orban la acel moment nu a mai putut fi, din punct de vedere financiar, sustinut ulterior (…)”, a declarat, intr-o conferinta de presa, presedintele Autoritatii Nationale pentru Monitorizarea Achizitiilor Publice (ANRMAP), Cristina Traila. Consortiul Aktor-Vinci a anuntat, recent, ca a renuntat la contractul de constructie in concesiune, in valoare de 1,5 miliarde de euro, a tronsonului de autostrada Comarnic-Brasov, invocind un articol al contractului. Ulterior, grupul elen Ellaktor, din care face parte compania de constructii Aktor, a informat ca aceste contracte de constructie in concesiune a tronsonului de autostrada Comarnic-Brasov de catre consortiul Aktor-Vinci a fost anulat deoarece statul român nu a acceptat anumite clauze, situatie care a condus la imposibilitatea de a obtine finantare. Tronsonul de autostrada avea ca termen de realizare anul 2014. Dupa finalizarea lucrarilor, statul român ar fi platit in 26 de ani, in total, 4,8 miliarde de euro.

Nelu Iordache – ce ia cu Romstrade, pierde cu Blue Air

0

*Anuleaza patru zboruri externe, cea mai importanta cursa Bucuresti-Paris*

Compania aeriana Blue Air, detinuta de Nelu Iordache, va anula, in perioada 1 mai-13 iunie, trei zboruri din Suceava si Bucuresti catre Roma (Fiumicino), si o cursa pe ruta Bucuresti-Paris, toate cu retur, din motive operationale. Astfel, pe 1 si 5 mai vor fi anulate zborurile Suceava-Roma si Bucuresti-Roma, iar pe 12 si 13 iunie compania va anula alte doua curse, din Bucuresti spre Roma si Paris, toate cu retur. Totodata, zborul pe ruta Bucuresti-Stuttgart, programat pentru 4 mai, va fi operat cu o intirziere de o ora. Asa cum v-am mai informat, problemele financiare ale Blue Air se acutizeaza, compania low-cost intrind in incapacitate de plata. Cu alte cuvinte, din ce cistiga cu Romstrade, in urma contractelor cu statul, Nelu Iordache incearca sa tina in viata Blue Air.

Topul drumurilor facute praf de asfaltatori pe banii românilor

0

*Asfalt tango, dansat la misto*

Sintem convinsi ca nu ati uitat poate cel mai ironic slogan din România: “Aici sint banii dumneavoastra”, mesaj plasat pe pancarte la margine de drum, in urma cu multi ani. La fel de convinsi sintem ca inca nu ati aflat raspunsul la intrebarea de mai sus. Chiar, unde sint banii nostri, ai tuturor românilor taxati miseleste pentru minciuna constructiei sau intretinerii drumurilor din tara? Va spunem noi unde sint banii dumneavoastra, punctual, pornind de la un top al celor mai proaste sosele din România. Apropo de bani, daca nu intuiati deja, ei se afla in buzunarele asfaltatorilor care au dat tunuri dupa tunuri cu o nesimtire care nu poate fi practicata, probabil, decit in România. Va prezentam in continuare topul celor mai proaste drumuri din România, clasament realizat de transportatorii români pe care l-am completat cu numele companiilor conduse de “baietii destepti” care traiesc din licitatii, adica din banii românilor.

*1. Soseaua de Centura a Bucurestiului*

“Aurul” pentru cea mai proasta sosea din România revine Centurii ocolitoare a Capitalei, drum care faciliteaza accesul fluxului de marfuri inspre si dinspre cel mai mare oras al tarii, deci are o importanta covirsitoare. Clasata pe prima pozitie in topul “nenorocirilor” rutiere din România, Centura are o “istorie” de construire si intretinere extrem de “fascinanta”: in 2008, mai multe companii de constructii au cistigat prin licitatie contractul de proiectare si executie a lucrarilor de largire la patru benzi a Centurii Bucuresti Sud, dupa cum urmeaza.
Tronsonul intre km 33 si 43, realizat de asocierea Euroconstruct (este detinuta de patronii de la Golden Blitz, Dan Besciu si Sorin Serban Vulpescu) – Romstrade (detinuta de omul de afaceri Nelu Iordache), pentru 26,86 milioane euro.
Tronsonul intre km 43 si 55, realizat de asocierea Straco (actionari ai Straco sint Alexandru Horpos -37,5% din actiuni, Traian Horpos – 27,5% si Vlad Vamesu – 20%) – SCT (controlata de Horia Simu prin compania CCCF Bucuresti), pentru suma initiala de 20,35 milioane euro.

*Baietii cu asfaltul: “Mai vrem bani!”*

In ianuarie 2009, inca nu demarasera lucrarile, dar pretul crescuse deja semnificativ, cu 57 milioane euro, desigur, printr-o serie de acte aditionale, asa cum se obisnuieste in România. De precizat este faptul ca mai mult de jumatate din cele 57 de milioane de euro au fost alocate firmei Romstrade, detinuta de Nelu Iordache, contractul fiind cistigat de acesta pe vremea cind ministrul Transporturilor era Lodovic Orban. Povestea suplimentarilor de fonduri nu are sfirsit. La inceputul acestui an, constructorii enumerati mai sus au cerut alte suplimentari. Dar, cum se stie, nu sint bani la buget (si chiar nu sint). In plus, compania Nationala a Drumurilor (CNADNR) nu are in bugetul pentru acest an decit aproximativ 40% din banii necesari pentru exproprierile pe Centura de Sud a Capitalei. Cea mai “tare” gluma ni se pare insa, termenul de finalizare a lucrarilor care este… 2010. Pentru toate cele trei tronsoane.

*2. Oradea – Deva – Tirgu Jiu*

DN 76 (Oradea – Deva – Tirgu Jiu) primeste argintul in topul celor mai proaste drumuri din România. Acest drum national leaga practic orase importante din vestul si sudul tarii. Insa, potrivit transportatorilor, a circula pe aceasta sosea este un adevarat chin. Teoretic, DN 76 se afla in proces de modernizare. La sfirsitul anului trecut, un consortiu format din patru firme (JV SIRD Timisoara, Straco Grup, Genesis Int si SCT Bucuresti) a cistigat licitatia pentru lucrarile de modernizare a unei portiuni de 40 de km (de la Soimus la Baia de Cris) din Drumul National 76. Valoarea contractului? Aproximativ 86.000.000 de lei, fara TVA.

*3. DN73 – Pitesti – Cimpulung*

O situatie absolut jenanta este creata de starea execrabila a Drumului National 73 – Pitesti – Cimpulung. Spunem jenanta pentru ca in zona se afla inclusiv fabrica de automobile Dacia. Potrivit transportatorilor, drumul este aproape impracticabil. Mai mult, locuitorii din zona Pitestiului au ajuns la capatul rabdarii. Nenorocindu-si masinile, nervii si finantele pe acest drum au recurs la o petitie, poate, poate s-o face ceva pina la urma. Au primit si un raspuns oficial de la transporturi: “Precizam ca, in decursul anului 2009 pe sectorul de drum national DN 73 Cimpulung – Pitesti au fost executate lucrari la stratul de rezistenta al drumului pe o suprafata de 31.936 mp. si la stratul de uzura pe o suprafata de 340.530 mp., precum si reparatii cu mixtura calda pe o suprafata de 20.318 mp. si reparatii cu mixtura stocabila pe o suprafata de 278 mp. Pentru anul 2010 este propusa executia de lucrari de ranforsare a sistemului rutier, si anume largire la 4 benzi a sectorului DN 73 cuprins intre km 7+000 si km 11+000, precum si inlocuirea imbracamintii rutiere existente pe sectoarele cuprinse intre km 1+285 – km 7+000, respectiv km 11+000 – km 13+800)”. Din pacate, nu se vede nimic, nicio imbunatatire a starii drumului cu pricina.

*4. DN79 – Arad – Oradea – Satu Mare*

Una dintre principalele cai de acces catre Occident ne face o reclama extrem de proasta. Daca ne gindim la importanta DN79, el ar fi trebuit sa urce macar pe locul al treilea al podiumului rusinii. Si aceasta sosea a fost victima unor contracte de reabilitare prin care statul n-a facut altceva decit sa arunce cu zecile de milioane de euro pe geam.
In 2009, la numai trei luni de la turnarea straturilor de asfalt pentru modernizarea drumului, ele au cedat pur si simplu, firma contractanta a lucrarii, Astaldi (Italia), recunoscindu-si greseala si promitind ca va remedia situatia. La sfirsitul lui 2009, autoritatile afirmau ca lucrarile de reabilitare la DN 79 ar trebui finalizate in doi ani. Costurile se ridica la 70 de milioane de euro.

*5. DN6 – Drobeta Turnu Severin – Timisoara*

Constructorul implicat in reabilitarea DN6 este firma JV PizzaRotti-Tirrena Scavi (Italia). Contractul pentru reabilitarea DN6, sectiunea Drobeta Turnu Severin – Bahna, km 332+150 – km 358+000, inclusiv varianta de ocolire a orasului Drobeta Turnu Severin a fost semnat in aprilie 2008 si are o valoare de 35.539.503,7 euro. Din valoarea totala a contractului, 26.484.377,78 euro sint fonduri ISPA si 9.055.126 euro sint fonduri de la bugetul de stat. Termene de finalizare: aprilie 2010 (!) pentru reabilitare si noiembrie 2010 pentru ocolire. Pina la terminarea investitiei, constructorul are obligatia de a executa si lucrari de intretinere, astfel incit circulatia autovehiculelor sa se desfasoare fara probleme).
Avind in vedere nemultumirile transportatorilor ne intrebam cit din contractul respectiv a fost respectat…

*6. Cluj – Reghin – Piatra Neamt*

Pe locul 6 in topul celor mai proaste drumuri din România se afla drumul Cluj – Reghin – Piatra Neamt, care face legatura intre Transilvania si Moldova.

*7. DN18 Satu Mare – Baia Mare – Dej*

Pe pozitia a 7-a in clasament se afla DN 18 – Satu Mare – Baia Mare – Dej, un alt drum foarte important pentru ca face legatura cu vestul Europei. De-a lungul anilor, atit autoritatile locale cit si cele centrale “amenintau” cu demararea lucrarilor de reabilitare.

*8. Soseaua Gaesti – Fieni – Sinaia*

Locul 8 in top este ocupat de Soseaua Gaesti – Fieni – Sinaia (circulata intens inclusiv de masini de mare tonaj).

*9. Soseaua Slatina -Vilcea*

Pozitia a 9-a in clasamentul celor mai proaste drumuri din România este ocupata de Soseaua Slatina – Vilcea (care asigura transportul intre orase cu activitate industriala).

*10. Petrosani – Tirgul Jiu*

Pe ultimul loc in top se afla drumul Petrosani – Tirgu Jiu.

Radu Anton

Afla la ce ore te controleaza politia acasa

0

Incerci sa tragi chiulul de la serviciu printr-un concediu medical de toata frumusetea? N-o sa-ti mai mearga. De acum incolo doar cei cu adevarat bolnavi au dreptul sa stea acasa.

Partea interesanta este ca bolnavii chiar trebuie sa stea acasa, nu pot parasi domiciliul deoarece controlul poate aparea la usa din clipa in clipa. De ce? Pentru ca ministrul Sanatatii, Cseke Attila, a anuntat ca toti angajatii care vor intra in concediu medical de la jumatatea lunii mai se vor trezi la usa cu reprezentantii platitorilor de indemnizatie pentru verificare.
Astfel, “pacientul care primeste concediu medical va trebui sa completeze o declaratie pe proprie raspundere, cu datele sale si ale angajatorului. Prin aceasta declaratie pacientul se angajeaza sa fie prezent la adresa indicata si ia la cunostinta faptul ca poate fi vizitat de reprezentantii platitorilor de indemnizatie in anumite intervale orare 8-11, 12-17 si 18-20.
Pacientul va semna de asemenea ca este de acord ca in cazul nerespectarii conditiilor sa i se sisteze plata indemnizatiei”, a mai declarat ministrul Sanatatii. Vor fi verificati doar cei in care angajatorul nu are incredere. Prezenta reprezentantului politiei poate fi solicitata de angajator in scris sau telefonic la numarul de urgenta. In urma controlului se va incheia un proces-verbal in care se va constata prezenta bolnavului sau absenta acestuia de la domiciliu.
Florin B.

Noi locuri de parcare in cartierul Tei din Capitala

0

Aproximativ o mie de locuri de parcare vor fi amenajate in cartierul Tei, pe 16 terenuri dintre blocuri, lucrarile urmind sa inceapa in maxim doua saptamini. Parcarile de resedinta vor avea cai de acces, spatii verzi si vor putea fi inchiriate de proprietarii de autoturisme. Cele mai multe locuri de parcare, respectiv 170, vor fi amenajate pe strada Maica Domnului. De asemenea, pe Soseaua Colentina vor fi amenajate 125 locuri de parcare, pe strada Alexandru si Aleea Deleni – cite 100, pe strazile Opanez si Zambilelor – cite 70, pe strazile Jiului si Teiul Doamnei – cite 60, pe strada Vaporului Assan – 38, pe strazile Masina de Piine si Inginerilor Tei – cite 30, pe strada Grigore Moisil si Aleea Ciresului – câte 20, pe strazile Brasoveni si Nada Florilor – 18, strada Otesani – 10.
M. S.

In sectorul 6, Remorci transparente pentru colectarea selectiva a deseurilor

0

Deseurile colectate selectiv vor fi transportate in remorci transparente in sectorul 6, in cadrul unui program pilot prin care bucurestenii sint indemnati sa continue colectarea in acest mod a deseurilor si prin care se urmareste cresterea calitatii acestor servicii. Primaria Sectorului 6 a lansat un proiect pilot prin care se urmareste cresterea calitatii serviciilor de colectare selectiva a deseurilor de la populatie. Astfel, pentru ca cetatenii sa aiba mai multa incredere ca deseurile reciclabile sint valorificate si ca modul in care ei colecteaza selectiv deseurile are rezultate, acestea vor fi transportate cu ajutorul unor masini cu remorci transparente. Pentru inceput, in sectorul 6 vor functiona patru asemenea utilaje, doua pentru plastic si metal si doua pentru hirtie si carton. In prezent, in sectorul 6 au fost puse la dispozitia cetatenilor, peste 300 de containere de colectare selectiva a deseurilor in 110 puncte din sector. Societatea de salubrizare din sector va extinde, pina la sfirsitul anului 2010, reteaua de colectare de la 110 puncte pina la 180, iar containerele deja existente vor fi inlocuite cu alte 105, mai mari, denumite containere de tip clopot.
S. S.

Noi preturi la biletele pentru concertul AC/DC

0

Organizatorii concertului AC/DC de la Bucuresti, care are loc pe 16 mai, in Piata Constitutiei, au pus in vinzare bilete la o noua categorie de pret dupa ce amplasamentul tribunelor a fost schimbat, informeaza Eventim.ro. Astfel, organizatorii au reamplasat tribunele VIP, acestea fiind mutate din lateralele Pietei Constitutiei, in curtea Palatului Parlamentului, cu vedere direct spre fata scenei. “Tribunele VIP au fost amplasate pe explanada din fata Casei Poporului. Numarul biletelor nu a fost suplimentat. S-a schimbat doar categoria de pret la cele existente deja pe piata. Acestea au fost deja puse in vinzare, la pretul de 398,5 lei, si sint cu loc, in lateralele tribunelor VIP. Trebuie specificat ca tribunele VIP au fost reamplasate cu fata spre scena, dupa zona «Golden Circle»”, au declarat organizatorii pentru „National”. Biletele se distribuie exclusiv prin Reteaua Eventim.ro: magazinele Germanos, magazinele Vodafone, librariile Carturesti si Humanitas, cit si online, pe site-ul www.eventim.ro. Concertul AC/DC din România este o productie Marcel Avram, D&D East Entertainement si East European Concert.

Dublura lui Demi Moore, un show ecvestru unic in România

0

Bucurestenii care au trecut, zilele acestea, prin parcul Carol, au constatat cu uimire ca au ca tovarasi de plimbare niste caluti. Defilarea a fost organizata pentru promovarea unui show ecvestru unic in România, cum numai la Viena se mai intimpla. Douazeci de cai si douazeci de calareti dresori-antrenori-acrobati au infiintat Asociatia Ecvestra “Galop”, special pentru crearea spectacolului “Galop Show”, care va avea loc in zilele de 1 si 2 mai, la Arenele Romane. Bucurestenii care nu se dau in vint dupa traditia sardinizarii pe litoral isi pot cumpara bilete din reteaua Eventim.ro, pentru a urmari, pe linga show-ul inedit, o expozitie de pictura pe teme ecvestre, semnata de Dana Dogaru. Pe linga asta, publicul va face cunostinta cu dublura actritei Demi Moore, cascadoarea Luminita Filimon, despre care nimeni nu stia, pina acum, ca este mama Cristinei, uneia dintre Bebelusele Circotasilor. Iordache Filimon, unul dintre directorii artistici ai spectacolului, este cel mai focos si mai experimentat calaret, invatind sa dialogheze cu caii de la cazaci, intr-un circ din Rusia. A ajuns sa fie mai bun decit cazacii, calareti prin traditie – iar asta se va vedea, in mod cert, la cele doua show-uri din acest weekend. Un alt amanunt ar fi ca spectacolul se va juca in nocturna, incepind cu ora 20.30. Toata echipa s-a mutat luni, la Arenele Romane, unde au fost adusi 1.500 metri cubi de nisip, pentru a repeta in conditii de spectacol. Caii trebuie invatati cu luminile puternice, de scena, nu chinuiti – asa cum se obisnuieste pe la noi. Asa ca, daca vreti sa redescoperiti cit sint de frumoase si de inteligente animalele ingrijite cum se cuvine, nu ratati spectacolul de la Arenele Romane!
Alexandra Cochinescu

Atentie ce bagi in priza

0

Fiecare dintre noi este un consumator avid de energie electrica, unii mai economi, altii mai putin. Sigur, toata aparatura de prin casa consuma curent, dar unele aparate consuma mai mult decit ne-am fi asteptat. De exemplu, televizorul, DVD playerul, toasterul, consola de jocuri si multe altele “sug” constant cantitati mari de energie. In continuare va prezentam citeva produse unice prin ceea ce fac si de o calitate superioara in domeniul lor, singura problema majora pe care o au este insa consumul mare de energie.

*Panasonic Viera*

Un televizor cu plasma este din start o idee proasta daca te gindesti la un consum mic. Un ecran LCD sau unul LED va consuma mult mai putina energie folosind doar jumatate din curentul electric pe care-l necesita o plasma. Panasonic a facut o serie de pasi importanti in ceea ce priveste consumul modelelor Viera dar nu este inca suficient. In cazul in care doriti sa economisiti cu adevarat energie electrica vindeti plasma si alegeti orice alt tip de televizor.
Consum: 575 wati

*Banda rulanta*

Pentru cei care detin asa ceva acasa si o folosesc destul de des, facturile la energie electrica ii pot lua prin surprindere oricit de tare sau incet ar alerga ei. Atunci cind decideti ca este momentul sa va achizitionati un astfel de produs, dar doriti in acelasi timp sa faceti economie, alegeti un model cu un motor ce dezvolta cit mai putini cai putere. Sau alergati in parc, este gratis!
Consum: 2.400 wati

*Aspiratorul Dyson DC23*

Compania Dyson, faimoasa pentru aspiratoarele sale potente si cunoscute in intreaga lume pentru formele ciudate, are o problema. Sculele lor aspira la propriu curentul electric. Oricit de obsedat de curatenie ai fi, factura pentru energie iti va taia cheful de utilizare a aspiratorului. Ca alternativa, ce-i drept, mai lenta, dar mai putin costisitoare, va recomandam o matura sau, de ce nu, un mop.
Consum: 1.400 wati

*Computerele pentru Gaming*

Computerele destinate jocurilor video trebuie sa fie extrem de puternice, iar acest lucru se realizeaza prin consum mare de energie. Compania Origin stie acest lucru foarte bine si nu se ascunde dupa deget cind vine vorba de consum. In urma unui test realizat pe mai multe computere s-a demonstrat ca modelul Origin Genesis Gaming PC consuma cit doua calculatoare. Sfatul nostru este sa opriti prelungitorul in care este conectat computerul sau sa va lasati de gaming si sa treceti pe un laptop.
Consum: 585 wati

*Xbox 360 Elite*

Consola de jocuri Xbox 360 era in urma cu ceva ani un consumator infocat de curent electric. Pe parcurs, in competitia cu Sony Playstation 3, lupta s-a dat si la capitolul consum. Intre timp, Sony a cistigat, dar nu la o diferenta foarte mare. Important este ca ambele console consuma mai putin in prezent, insa nu suficient de putin. Alternativa acestei console o reprezinta un Wii. Jocurile nu sint foarte stralucite, dar diferenta se vede la factura.
Consum: 165 wati

Privire seducatoare cu gene false

0

Nu toate urmasele Evei se nasc cu gene lungi si bogate, insa acum poti avea o privire seducatoare si fara vechiul mascara. Iar asta multumita genelor false, a caror aplicare nu este deloc complicata. Mai intii, taie genele pentru a se potrivi marimii pleoapelor tale, apoi taie din lungimea acestora, deoarece genele naturale sint mai lungi la coltul ochiului. Lipiciul il poti intinde direct pe marginea genelor false si lasa-l 1-2 minute sa se usuce. Cu ajutorul unei pensete, apropie cit mai mult genele de ochi si apasa la colturi maxim un minut. Contureaza linia pleoapei de sus cu un eyeliner, apoi aplica doua straturi de mascara. Atunci cind le indepartezi, inmoaie-le cu putina apa calda, apoi trage usor si delicat de ele, caci risti sa-ti smulgi si citeva gene naturale.

Extraterestrii cu ochi albastri

0

Sharon Grossman, genetician la Harvard Researchers, a atras atentia ca mutatia prin care oamenii au capatat ochi albastri nu este rezultatul unui sir de mutatii minore, derulate de la un singur individ, ci al unei “insertii genetice asupra unui grup de oameni”. Cercetatoarea demonstreaza ca genetica prin care este determinata culoarea ochilor este extrem de complicata, implicind gene multiple. Niciodata nu se poate sti ce ochi va avea un copil, existind multiple combinatii, toate pornind de la culoarea dominanta a ochilor: caprui. „Sugerez sa se studieze posibilitatea ca ochii albastri sa fie rezultatul unei insertii cu extra ADN, operatie executata de factori externi asupra unui grup numeros de oameni. Numai astfel se poate explica de ce s-a nascut, brusc, un grup etnic de blonzi cu ochi albastri, de la care s-a transmis mai departe”, sustine Sharon Grossman. Initial, specialistii in genetica ochilor de la Universitatea din Copenhaga au avansat ipoteza ca peste 99,5 la suta din persoanele cu ochi albastri au suferit aceeasi mutatie genetica minora. Acest lucru indica faptul ca mutatia a avut loc initial la o singura persoana, in urma cu aproape zece mii de ani, in regiunea Marii Negre. Acest prim blond cu ochi albastri ar fi stramosul a opt la suta din populatia lumii. Ipoteza Grossman este mai complicata, pentru ca ar trebui sa raspunda la intrebarea: cine facea inginerie genetica acum 10.000 – 6.000 de ani? Ne spun cele mai vechi texte scrise, cele sumeriene: mesagerii divini, fiinte inalte, cu par blond si ochi albastri, care au intervenit in evolutia unor fiinte bipede, facindu-le dupa chipul si asemanarea lor!