FC Timisoara a ramas fara antrenor dupa ce Ioan Ovidiu Sabau si-a prezentat demisia, ieri, la doar un an distanta de la instalarea sa pe banca tehnica. „M-am hotarit sa ma retrag de la Poli. I-am comunicat decizia si domnului Iancu, dinsul m-a inteles foarte bine. Nu mai doresc sa continui la Timisoara”, a declarat Sabau dupa intrevederea cu boss-ul „BkP”. Din cite se pare, conducerea gruparii timisorene vrea sa il aduca la echipa pe Maurizio Trombetta, fost „principal” la CFR Cluj in 2008.
Helder IN, Molinero OUT
Fundasul brazilian Helder Mauricio Da Silva Fereira, ultima oara la Rapid, a semnat ieri cu FC Dinamo un contract valabil pentru sezonul 2010-2011, cu optiune de prelungire pentru inca patru ani. „Sint fericit ca voi imbraca tricoul lui Dinamo. Sper sa rasplatesc pe teren increderea pe care toti dinamovistii mi-au acordat-o”, a declarat Helder, inainte de a pleca in vacanta. Helder va juca pe postul lasat liber de Francisco Molinero, care si-a reziliat contractul cu gruparea din Stefan cel Mare, renuntind chiar la o parte din banii restanti din acest sezon. Prietena lui Molinero este grav bolnava, astfel ca fotbalistul nu ar fi putut reveni in România in urmatoarele doua luni.
Marginean, data afara din WNBA
Baschetbalista Gabriela Marginean a incheiat participarea din acest sezon in WNBA, cu Minnesota Lynx, dupa ce clubul a renuntat la contractul sau pentru a-i face loc in lot americancei Rebekah Brunson. Anuntul a fost facut de Minnesota Lynx, club care s-a aratat ingrijorat dupa debutul slab din campionat, in care a inregistrat o singura victorie din primele patru meciuri jucate. Marginean a evoluat in toate aceste partide, acumulind 12 minute petrecute pe teren, de la debutul din 15 mai, in care a avut un bilant de 0,5 puncte, o recuperare si 0,3 pase decisive pe meci.
Gabriela Marginean (23 de ani, 1,85 metri) a fost draftata de Minnesota Lynx pe 8 aprilie, de pe locul 26. Ea a plecat in SUA, mai intii la Drexel Dragons (NCAA), de la „U” Cluj, reusind sa devina cea mai buna marcatoare a CAA (Colonial Athletic Association), cu 2.519 de puncte, o medie de 20,5 puncte pe meci, potrivit WNBA. Baschetbalista originara din Cluj a primit si titlul de „Jucatoarea anului 2010”.
Kapetanos n-are spor la greci
Atacantul Pantelis Kapetanos a contabilizat a doua selectie la nationala Greciei. Stelistul a fost folosit de Otto Rehhagel in repriza a doua a meciului disputat marti seara, impotriva nationalei nord-coreene, scor 2-2. Golurile elenilor au fost marcate de Katsouranis ‘2 si Haristeas ’48, in timp ce pentru adversari a punctat Jong Tae-Se ’24, ’52.
Kapetanos s-a remarcat la o singura faza, cind l-a pus pe Tziolis intr-o situatie excelenta, dar acesta a tras pe linga poarta. Partida s-a jucat in Austria, acolo unde Grecia si Coreea de Nord se pregatesc pentru Cupa Mondiala.
Alte rezultate din amicale:
SUA – Cehia 2-4 (Edu ’17, Gomez ’66 / Sivok ’44, Polak ’58, Fenin ’77, Necid ’90+2), Nigeria – Arabia Saudita 0-0, Irlanda – Paraguay 2-1 (Doyle ‘7, Lawrence ’39 / Barrios 58), Camerun – Georgia 0-0.
Andone vrea, Badea nu prea
Doua luni petrecute la Rapid n-au fost suficiente pentru a-i face uitata „Falcosului” prima dragoste.
Ioan Andone este 90% decis sa paraseasca Giulestiul pentru a da curs ofertei din Stefan cel Mare, insa revenirea la echipa de suflet depinde in mare masura de Nicolae Badea. Presedintele Consiliului de Administratie este cel care are ultimul cuvint, dar dincolo de prietenia care il leaga de antrenorul hunedorean, preferatul lui Badea ar fi de asta-data italianul Cristiano Bergodi.
Marti, Andone s-a intilnit cu Badea la sediul „Computerland”, cei doi stind la discutii mai putin de o ora. Spre seara, a intrat in scena Cristi Borcea, care l-a ademenit cu o propunere de nerefuzat.
*Doi actionari, doi antrenori*
Dinamo are in momentul de fata o conducere bicefala, evident cu viziuni diferite in problema staff-ului tehnic. Daca Borcea vrea sa dea clubul pe mina lui Ioan Andone, presedintele Nicolae Badea agreeaza varianta Cristiano Bergodi. Italianul a negociat saptamina trecuta cu Badea si chiar a participat la realizarea primului transfer al verii, cel al ex-rapidistului Helder.
Cristi Borcea i-ar fi propus lui Andone functia de manager general al FC Dinamo, promitind un buget de trei milioane de euro pentru transferuri. „Falcosul” va avea un salariu anual de 300.000 de euro si va coordona centrul de copii si juniori.
*Ioan Andone: „As alege Dinamo, dar…”*
Marti seara, la GSP TV, Andone a declarat ca oferta Dinamo este mult mai tentanta decit cea inaintata de George Copos, lasind sa se inteleaga faptul ca va reveni in Stefan cel Mare: „Dinamo mi-a propus un proiect mai bun, Borcea chiar mi-a spus ca vrea sa stea mai mult timp prin strainatate, iar eu ar urma sa ma ocup de tot, sa fiu manager. Tentant! Dinamo imi ofera prea multe, ma si sperie, sincer, acest lucru. Daca am rezistat trei ani la Dinamo cu noua actionari, doar cu trei stau sigur sase ani. As alege Dinamo, eu vreau sa trag la titlu, vreau proiecte indraznete, dar… Nu este chiar atit de simplu, de aceea am mai solicitat timp. Ma gindesc ca si suporterii Rapidului au fost minunati cu mine”.
„La Dinamo ma simt mai dorit decit la Rapid. O sa imi string mina cu George Copos si o sa ne despartim. Pe 31 mai se termina contractul cu Rapid si apoi pot semna cu Dinamo”.
Ioan Andone
Laurentiu Teodorescu
Eurovision – semifinala I: Capotele, note false, lalaiala
Prima semifinala a Eurovisionului de anul acesta a fost jalnica. Interpretari mediocre, piese compuse la minima rezistenta, siropuri, prezente caraghioase. Se pare ca editia 2010 va fi una de criza. A inspiratiei.
Din piesa polonezului Marcin Mrazinski n-am inteles nimic,
l-am vazut doar cum o stringea de git pe una dintre dansatoarele desculte.
Fatuca din Letonia, Aisha, impachetata intr-un capotel bejaliu, cinta fals si aminteste in mod frapant de fata lui Al Bundy, cind prezenta buletinul meteo.
*Moldova s-a calificat in finala*
Desi au intrat primii in concurs, prestatia moldovenilor Olia Tira&Sunstroke Project s-a dovedit concludenta, in ciuda cintecului destul de mediocru pe care l-au interpretat in limba engleza. S-au calificat si rusii Peter Nalitch&Friends care au lalait un fel de litanie glumeata. Sirbul Milan Stankovic a depasit semifinala, in ciuda frezei comice si a compozitiei lui Goran Bregovic, aflat, momentan, in relatii foarte incordate cu muza, fapt ce il determina sa se autopastiseze pina la epuizare. Cu un solo de chitara memorabil si o voce buna, reprezentantul Bosniei Herzegovina, rockerul Vukasin Brajic, merge si el mai departe.
Nu s-au bucurat de succes nici finlandezele Kuunkuiskaajat, blonde, vesele si desculte. Au cintat bine, dar nu suficient de convingator.
Islandeza Hera Björk (imbracata intr-un negligé purpuriu) are o voce pe masura celor 150 de kilograme ale sale. Si damele din backing vocals par sa fi fost alese dupa gabarit.
*Clanul Tudor face prozeliti*
Piesele cu care au cistigat semifinala albaneza Juliana Pasha si portugheza Filipa Azevedo, siropoase si banale, par a fi plagiate dupa creatia prolificilor Ionel si Andrei Tudor. In schimb, Grecia s-a calificat gratie unei melodii de taverna, interpretata de Giorgos Alkaios&Friends, in care sectiunea “Friends” a executat un fel de dans razboinic african. Echipa din Belarus, 3+2 feat Robert Wells, s-a prezentat cu pian, fluturi si cu o piesa absolut adormitoare. In seara aceasta concureaza Paula&Ovi, in semifinala a doua. Dumnezeu cu mila!
De ce uneori nu poti sa gindesti pozitiv?
Sintagma “gindire pozitiva” a fost atit de mult folosita incit pare demonetizata astazi. Multi oameni o privesc “prin colturile ochilor”, ca pe-o fantasma greu de atins sau chiar imposibil de imaginat! Contrastul pe care-l face realitatea de zi cu zi, furia, enervarea, supararea pe preturi, pe taxe, pe salarii sau supararile cauzate de probleme medicale, de relationare sau de alta natura este exact aspectul ce se opune indemnului sau dorintei noastre de a gindi pozitiv. A gindi pozitiv atunci cind contextul sau energia globala (constiinta colectiva sau constiinta de grup) arata precum un oras bombardat de teroristi devine chiar imposibil. Si este imposibil din punct de vedere energetic in primul rind. Starea interioara a omului aflat intr-un context critic de viata nu-i permite sub nicio forma sa aiba acces imediat la ginduri pozitive. Energia interioara poate atinge un nivel critic de o asemenea dimensiune, incit omul – si daca ar fi inconjurat de toate frumusetile lumii – n-ar avea acces mental la ele si, in consecinta, nu le-ar putea percepe. Am mai vorbit zilele trecute despre “limitarile perceptiei” si am spus atunci ca noi putem observa in realitatea exterioara doar acele vibratii la care avem acces in interior. Nici un om nu este scutit in viata sa de caderile vibrationale (energetice), asa incit fiecare ajunge sa le cunoasca mai devreme sau mai tirziu. Ceea ce ar fi bine de stiut, de inteles si de amintit – mai ales in aceste vremuri in care energiile globale ne pot atrage in ele cu usurinta – ar fi ca noi sa ne mobilizam constienta, ratiunea si afectivitatea inca de la primele semne ale unei caderi ”din starea fireasca de bine”. O simpla schimbare a gindurilor care ne creeaza deprimarea sau furia (acestea sint doua stari diferite pe scala vibratiilor si a energiilor; furia apare cind iesim din stari de deprimare sau atunci cind incercam sa nu ajungem in depresie; furia are mai multa energie decit depresia, dar ea este utila pentru scurt timp) ne poate ajuta pe loc sa iesim din ele. Gindirea “gresita” ne deprima, ne infurie, ne creeaza diferite alte stari de rau interior. Sa observam propriul nostru proces de gindire in clipa in care ne simtim usor deprimati si sa cautam ginduri putin mai bune despre problema/situatia/ persoana la care tocmai ne gindeam cind a aparut disconfortul interior. O mica schimbare de perceptie asupra situatiei, un mod putin mai relaxat de a gindi situatia poate face minuni instantaneu in energia noastra. In plus, poate preveni o cadere dramatica, pe care o incurajam gindind aceleasi ginduri care ne fac rau. Si, nu pentru putini oameni, caderile acestea iau forme dintre cele mai curioase, mai grave si mai dureroase, nu doar in interior, ci si in povestile de viata. Daca cineva se afla, deja, intr-o stare critica si vede din ea numai negru si rau de jur imprejur, atunci trebuie sa ceara ajutorul altor persoane, incepind de la familie, prieteni si terminind cu terapeutii si preotii. Aceasta pentru ca, asa cum am mai spus, si daca frumusetea ar sta cocotata in pomi, mintea si inima dezenergizata sau cea furioasa nu le poate vedea. Ea are nevoie atunci de o modificare vibrationala lenta, care are puterea de a restabili echilibrul energetic si mental. Cind omul se simte bine, gindeste natural pozitiv. Nu se forteaza, nu-si impune; gindurile se nasc din insasi starea sa. Orice incercare de a gindi pozitiv dintr-o stare interioara negativa este supusa legilor echilibrului si are consecinte despre care vom mai vorbi.
National
Radiatiile nucleare afecteaza inteligenta
IQ-ul celor ce se aflau intre a 8-a si a 16-a saptamina de viata intrauterina in momentul exploziei de la Cernobil a fost constant mai mic, cu pina la 10 unitati fata de medie, arata rezultatele unui nou studiu. Astfel, cercetatorii norvegieni au ajuns la noi concluzii referitoare la efectele accidentului nuclear de la Cernobil, din Ucraina, din 1986, in urma unui studiu care a analizat capacitatea intelectuala si calitatile psihice ale oamenilor care, in momentul exploziei, erau in stare embrionara. Studiul a fost facut prin compararea a 178 de tineri, dintre care 84 proveneau din zonele in care concentratia ionilor radioactivi a fost foarte mare, cu alti 94 din zone unde efectele radiatiilor au fost minime. Studiul a dovedit ca expunerea embrionilor umani la doze de radiatii care depasesc limitele naturale afecteaza dezvoltarea celulei nervoase, inteligenta si capacitatile cognitive ale omului.
Apa imbuteliata, impura fata de cea de la robinet
Desi nu ne-am fi imaginat, se pare ca apa imbuteliata are un nivel al impuritatilor superior, comparativ celui al apei de la robinet. O echipa de cercetatori a descoperit ca 70% din marcile de apa imbuteliata contin un nivel extrem de ridicat de bacterii, mult mai ridicat decit in cazul apei de la robinet. Desi e aproape imposibil ca apa imbuteliata sa nu fie contaminata cu microorganisme, procentul descoperit e mai mult decit ingrijorator, de aceea, cei responsabili ar trebui supusi unor riguroase controale. Desi bacteriile prezente in apa imbuteliata nu cauzeaza boli, acestea pot afecta persoanele cu vulnerabilitate crescuta, precum femeile insarcinate, copiii si batrinii. Specialistii recomanda consumul apei de la robinet, care, eventual, ar putea fi supusa fierberii inaintea consumului. E mai ieftin si mai putin riscant…
Lavinia Iftime
Testosteronul face femeile mai sceptice
Femeile credule de felul lor devin mai sceptice in momentul in care li se administreaza hormonul sexual barbatesc testosteron, arata un studiu recent.
In cadrul experimentului 24 de voluntare cu virsta medie de 20 de ani au fost rugate sa noteze nivelul de incredere pe care li-l inspirau fotografiile mai multor persoane, inainte si dupa ce li se administrase testosteron. In cazul in care primisera doze din hormonul sexual masculin, ele deveneau mai sceptice in notarea increderii transmise de chipul fotografiat. Studiul a adus inca un argument in sprijinul ideii ca testosteronul influenteaza comportamentul, invers insa decit oxitocina, hormonul sexual feminin care ne ajuta sa socializam, sa avem incredere unii in altii, sa formam legaturi intre noi.
In cazul femeilor neincrezatoare nativ, testosteronul nu a avut niciun efect.
Mama lui Lech Kaczynski a aflat ca fiul ei a murit
De-abia alaltaieri seara a aflat si Jadwiga Kaczynska despre tragicul accident de la Smolensk, in care fiul ei, fostul presedinte Lech Kaczynski, si-a pierdut viata. Vestea i-a fost data de celalalt fiu al ei, Jaroslaw, care a asteptat o luna la cererea medicilor, pentru a nu-i pune in pericol viata mamei sale, internata in spital cu grave probleme cardiace si pulmonare. Fostul premier Jaroslaw Kaczynski, aflat acum in campanie electorala pentru functia suprema in stat, s-a temut multa vreme sa-i marturiseasca mamei sale adevarul, mai ales ca Jadwiga Kaczynska se afla intr-o stare de spirit extrem de proasta. Si, lucru nemaiintilnit pina nu demult, l-a confundat de citeva ori pe Jaroslaw Kaczynski cu fratele sau geaman. Dupa ce i-a marturisit mamei sale adevarul, Jaroslaw Kaczynski a declarat ca se simte „teribil de usurat”…
Mircea Bujoreanu
Datoria publica a SUA, 13 trilioane de dolari
Daca tot exista un „ceas” (mai degraba, un contor) al datoriei publice americane instalat pe Sixth Avenue, in New York, a aparut unul si pe Internet. Si unul, si celalalt au fost create cu scopul declarat „de a informa publicul american asupra starii economiei SUA”. Desi „America este o tara mindra care pe parcursul istoriei sale a triumfat intotdeauna in lupta cu adversitatile”, contorul datoriei publice nu lasa prea mult loc sperantelor de viitor. Pentru ca, in stinga sus, este vizibila cifra datoriei publice americane (asa cum se prezenta la sfirsitul editiei ziarului nostru): peste 13 trilioane de dolari. Adica 13.000 de miliarde. Si continua sa creasca…
Viorel Negrescu
Criza europeana, bafta americanilor
Cind germanii le-au sugerat grecilor „sa mai vinda cite ceva, de exemplu niste insule” pentru a acoperi datoria publica, urmasii lui Ulysse nu si-au putut ascunde indignarea. Ideea a fost insa auzita si pe celalalt mal al Atlanticului, unde, in ciuda crizei, exista inca foarte multi oameni cu bani. Dupa ce i-au lasat pe greci sa-si verse furia impotriva nemtilor cei „lipsiti de suflet”, bogatasii americani au inceput discret, prin intermediul „relatiilor de afaceri” pe care le au la Atena, sa se intereseze daca nu cumva s-ar putea alege cu vreo insula particulara in Arhipelagul Grecesc. Si, of course, cit ar costa „distractia” – cu „fakelaki” (pliculetul cu „atentii”) cu tot. Mai ales ca pe Internet au si inceput sa apara oferte „imobiliare” in acest sens. In plus, americanii se simt din nou stapini pe situatie, pentru ca dolarul „tine mai bine la tavaleala” decit moneda unica europeana, al carei curs de schimb cu „verzisorii” scade mereu. Motiv pentru care americanii care nu-si permit o insula isi fac din nou (ca in vremurile bune de dinainte de recesiune) vacantele in Europa. Mai ramine sa vedem repetindu-se situatia de acum o suta de ani, cind miliardarii americani isi maritau fiicele cu aristocrati europeni faliti pentru a avea nepoti „cu staif”…
Alin Brincoveanu
Visul lui Medvedev: Rusia, paradis fiscal
Faptul ca presedintele american Barack Obama a umplut SUA de reguli peste reguli privind functionarea sistemului bancar este, din punctul de vedere al omologului sau rus Dimitri Medvedev, o mana cereasca pentru Rusia. Mizind pe faptul ca administratorii americani de fonduri de investitii, exasperati de „excesiva regularizare”, isi vor muta operatiunile – si sediile – in alta parte, Medvedev le-a propus sa vina in Rusia. Cu arme si bagaje cu tot. Invitatia a fost facuta cu prilejul unei recente intilniri a presedintelui rus cu 22 de manageri ai unor fonduri de investitii americane, aflati in vizita la Moscova. Ocazie cu care Medvedev le-a reamintit ca in Rusia impozitele sint mai mici decit „in alte locuri”… Exista insa si un „dar”. David Kronfeld, managerul fondului de investitii JK&B din Chicago, i-a spus verde in fata lui Medvedev ca „o lume intreaga se teme de faptul ca in Rusia exista multe metode de a-ti fi furati banii”. Aluzie la moartea in inchisoare a avocatului Serghei Magnitki de la fondul de investitii Hermitage Capital, care pare sa fi fost victima unor oficiali corupti care voiau sa-i fure afacerea.
Eduard Negru
Kylie Minogue danseaza lasciv linga barbati aproape goi
La filmarile videoclipului pentru cea mai recenta piesa pe care o promoveaza “All the lovers”, Kylie Minogue uimeste prin sexualitatea debordanta pe care o afiseaza. Inconjurata de barbati care mai de care mai chipesi, pe jumatate dezgoliti, artista se unduieste languros, incitind imaginatia privitorilor. Artista, imbracata la rindul ei foarte sumar, isi expune trupul perfect inca, tinind cont de virsta nu tocmai frageda. Videoclipul incendiar va fi lansat luna viitoare, insa un “preview” al acestuia a fost postat pe internet, asta ca sa incite fanii nerabdatori.
Anca Nahoi
Ana Maria Prodan: “Decit sa stai pentru un Hermes fals, mai bine pleci cu casa si masina”
Ca de obicei, declaratiile lui Bote sint secondate de parerile bunei sale prietene, Ana Maria Prodan. Dupa ce creatorul de chiloti imblaniti a spus ca “generatia noua este caracterizata de prostie si superficialitate”, Prodanca a simtit nevoia sa aduca niste completari: “Fetele din ziua de azi sint distruse, se prostitueaza pe un suc. Are perfecta dreptate Catalin. Pe vremea mea, femeile erau «smechere». Ori isi faceau banii singure, ori daca alegeau sa stea linga un mitocan, plecau de linga el cu avere. Normal ca nu sint de acord nici cu asta, dar decit sa stai pentru un Hermes fals (ca unul bun prea putine primesc si, oricum, nici nu stiu ele daca e fals sau original!), mai bine pleci cu casa si masina”. Lasa, fata, tot e bine ca nu se mai prostitueaza nimeni pe-un deodorant!
VD Negru
Filmul bate premiera Sex and the City 2
Nu-i asa ca v-ati fi asteptat ca dupa costurile de productie vehiculate si extravaganta parada de branduri din seria cu numarul 2 a filmului Sex and the City, premiera mult-asteptata sa fie cel putin…orbitoare? Ei bine, contrar supozitiilor, pe covorul albastru (?!) al Radio City Music Hall, Sarah Jessica Parker a fost singura care nu a inselat dezideratele publicului. Aceasta a stralucit intr-o rochie galben neon Valentino Haute Couture, la afterparty preferind o rochie neagra din dantela marca Elie Saab. De cealalta parte, insa, colegele sale de platou si de premiera au imbratisat nu doar modele clasice si aproape iritant de similare vizual, dar si designeri a caror notorietate ramine intr-o sfera indoielnica: Kristen Davis a ales roz acid via Jean Dresses, Kim Katrall a mers pe mina auriului in interpretarea lui Naeem Khan, in vreme ce Cynthia Nixon a ales o rochie neagra Carolian Herrera. Norocul nostru ca va exista filmul.
Fashion Hunter
Ramona Badescu, ortu’ popii si catelusa cracanata
Invitata la emisiunea lui Mihai Morar pentru a-si promova albumul “Jumi-juma”, Ramona Badescu a emanat noi mostre de “inteligenta”. Morar i-a propus Badeascai sa-i explice cintaretului italian Gigi Finizio citeva expresii neaose românesti. Olteanca a dat chix din prima, cind ne-a aratat ca, pentru ea, ortul din expresia “a da ortu’ popii” inseamna un… teren, nicidecum un banut. Trecind la capitolul animale de companie, “diva” a tinut sa se minuneze ca broasca la bariera: “Catelusa mea, Hera, stie sa pozeze, dar nu stiu de unde a invatat sa desfaca picioarele atunci cind e fotografiata!” Niciun mister: catelusa face, si ea, ce vede prin casa.
VD Tot
Raluca Badulescu, in toata splendoarea ei…
Cu toate ca se spune ca Raluca Badulescu, fosta sotie a lui Vali Punga, a slabit in jur de 40 de kilograme, iata ce imagini spectaculoase au fost postate recent de catre “fanii” ei, pe site-ul mrpaparrazo.com. Ipostazele in care a fost surprinsa fiica fostului senator Doru Laurian Badulescu arata ca toate eforturile tinerei de a slabi au fost in zadar. Asa-numitii fani ai Ralucai Badulescu ii recomanda o cura de slabire bazata pe multa lamiie.
Gabriela Grigoriev
Naomi Campbell – baie cu sampanie, de ziua ei
Supermodelul Naomi Campbell a sarbatorit pe 22 mai implinirea a 40 de ani, motiv de mare paranghelie pentru frumoasa ciocolatie. Aceasta si-a facut de cap, alaturi de un grup de prieteni, in Saint Tropez, la restaurantul “Voile Rouge”. Pentru ca voia buna atinsese cote maxime, Naomi s-a gindit sa-si amuze prietenii dind startul unei “lupte” cu… sampanie. Dupa ce a irosit vreo doua sticle cu licoarea pe care a revarsat-o asupra prietenilor, Naomi a continuat giumbuslucurile, spre hazul celor prezenti. Previzibil déjà, Naomi a afisat un tonus si o energie de invidiat…
Anca Nahoi
Cheryl Cole divorteaza!
Cintareata Cheryl Cole (26 de ani) n-a vrut sa fie toleranta fata de sotul infidel, jucatorul de fotbal Ashley Cole. Aceasta a completat marti actele de divort, dorindu-si ca intreg procesul sa fie unul cit mai scurt si sa se finalizeze pina pe 12 Iunie, data la care Ashley are primul meci din cadrul Campionatului Mondial de Fotbal, in Africa de Sud. Cheryl nu a ridicat nici un fel de pretentie pecuniara, ba mai mult, a declarat ca nu-i poarta pica fostului sot si c-ar vrea sa ramina in relatii amicale. Cei doi au fost casatoriti timp de patru ani, insa dovezile infidelitatilor sotului au determinat-o pe aceasta sa puna punct relatiei. Definitiv.
Lavinia Iftime
Chisinaul bate Bucurestiul la viteza de internet
Bucurestiul ocupa locul 7 in lume intr-un top al oraselor cu cea mai buna viteza a internetului. Astfel, internetul bucurestean e mai rapid decit cel al vecinilor bulgari din Sofia, dar este depasit de cel din Chisinau. Potrivit rezultatelor unui studiu, viteza medie globala este de 7,69 Mbps, scrie presa internationala. Internetul din Seul este cel mai bun, potrivit studiului, avind o viteza medie de 34,49 Mbps. Capitala sud-coreeana este urmata de Riga cu 27,88 Mbps si de Hamburg cu 26,85 Mbps. Pe locul 4 se afla Chisinau, unde internetul are o viteza medie de 24,31 Mbps.
In Helsinki viteza este de 20,58 Mbps, iar Stockholm de 19,97 Mbps. Viteza internetului din Bucuresti este de 19,68 Mbps, iar cea din Sofia este de 18,99 Mbps, se mai arata in studiu.
Chiar daca v-ati platit impozitul, sinteti datori la stat cu o diferenta!
Aveti doua sau mai multe case in proprietate? V-ati grabit sa va platiti impozitul pina la data de 31 martie anul acesta? Ei bine, aflati acum ca ati luat “teapa”, pentru ca guvernul va va cere si mai multi bani, in termen de o luna de la publicarea in Monitorul Oficial a modificarilor la Codul Fiscal, care prevede majorarea impozitelor pentru proprietatile pe care le detineti.
*Scapa proprietarii care au a doua casa inchiriata*
Potrivit proiectului de ordonanta de urgenta pentru modificarea Codului Fiscal, daca o persoana fizica are in proprietate doua sau mai multe cladiri utilizate ca locuinta, care nu sint inchiriate unei alte persoane, impozitul pe cladiri se majoreaza cu 30% pentru prima cladire in afara celei de la adresa de domiciliu, cu 100% pentru cea de-a doua cladire in afara celei de la adresa de domiciliu si cu 200% pentru cea de-a treia cladire si urmatoarele in afara celei de la adresa de domiciliu. In acelasi timp, persoanele care detin trei cladiri in proprietate in afara celei de domiciliu nu vor mai fi taxate suplimentar cu 75%, ca in prezent, ci cu 200%, rezultind o crestere de aproape trei ori mai mare a impozitului. Persoanele care detin patru sau mai multe cladiri in afara celei de domiciliu vor fi impozitate dublu comparativ cu valoarea actuala. Insa nu este totul. Modificarea propusa de guvern se aplica retroactiv. Cu alte cuvinte, “contribuabilii care au achitat impozitul pe cladiri pina la data de 31 martie 2010 si au beneficiat de bonificatia acordata in temeiul Codului Fiscal vor datora diferenta de impozit pe cladiri”, se arata in document. Asa ca, pentru aplicarea noilor impozite, compartimentele de specialitate ale administratiei publice locale vor calcula diferentele de impozit datorate pentru perioada cuprinsa intre data intrarii in vigoare a ordonantei si 31 decembrie 2010 si le vor comunica contribuabililor in termen de 30 de zile de la publicarea in Monitorul Oficial.
Dezamagirea Doctor Doom(a)
Cind am aflat ca vine la Bucuresti omul care a profetit actuala criza (cind nimeni nici macar nu o „mirosea”), Nouriel Roubini, supranumit „doctor Doom al economiei”, mi-am zis: „In sfirsit vom afla si noi românii ce e cu criza asta”. Am fost si am ascultat ce a avut Nouriel Roubini de spus. Dezamagire… Cred ca orice profesor de la ASE ar fi spus cam aceleasi lucruri.
*Sa continuam reformele*
Dr. Doom a spus in speech-ul sau ceea ce se spune in media româneasca de luni bune: „Trebuie sa continuati cu reformele structurale, aveti nevoie de masuri de austeritate. Mariti productivitatea si faceti reforme orientate catre piata”, a spus, la Bucuresti, economistul Nouriel Roubini. In opinia lui Roubini nu exista alternativa la masurile de austeritate, insa acestea depind de fiecare tara in parte. „Ţara decide democratic ce trebuie facut. Trebuie sa ne asiguram ca saracii sa suporte mai putin socul decit ceilalti. Este un lucru corect din punct de vedere social”, a spus economistul.
„Daca tai mai putin dintr-o parte, trebuie sa faci mai multe in alta parte. Daca nu faci nici in alta parte, trebuie vazut cum pot fi majorate veniturile”, a adaugat el. V-ati lamurit, nu?
*Optimist…*
Nouriel Roubini este mai optimist chiar decit sefii Bancii Mondiale sau ai FMI care au facut declaratii foarte pesimiste vizavi de evolutia crizei. In schimb, Roubini crede ca tarile cu o economie puternic dezvoltata vor creste mai repede in prima parte a anului, cu aproximativ 3% , dar acest lucru va incetini in partea a doua, dupa ce vor fi stopati stimulii financiari din partea statelor. In privinta tarilor emergente, din care face parte si România impreuna cu toate tarile din Europa Centrala si de Est, dr. Doom este din nou optimist. „Daca UE si Japonia au un potential de crestere de 2% din PIB, SUA de 3%, in pietele emergente potentialul mediu este de peste 4%”. Asa o fi… Dar, concret, ceva nou despre ce si cum sa facem sa iesim din criza, nimic…
Bogdan Panturu
S-a strigat linie!
Vine criza, bine-mi pare
N-am parale in buzunare,
Nu pot sa cumpar mincare
Si n-am nici loc de parcare
Adio bere si mic
Singura noastra scapare,
Sa jucam la loz in plic, bingo si concursuri, zic
Si cu bila urmatoare sa luam toti potul cel mare
Inca de la gradinita si cu greu pe la azil
Sms-ul vine tare, cu masini de lux si stil
Toata lumea joaca tare pentru bani facuti usor
Rupem gitul si la sticle, doar sa facem cash cu spor
Promotie cu cintare, concursuri de dans la bare
Seminte pline cu bani sparte de mai multi golani
La TV ochii beleste si cupoane razuieste
Completeaza si goleste, românul greu mai munceste
Si cind spera mai putin
Telefonul suna lin
Ati cistigat o acciza
Multumesc, m-ati scos din criza !
Taical Gecsan
Toti pentru unul, si invers
Viorel Lica si Dumitru Cotrau se aflau luni noaptea in curtea unei fabrici din Turda, cautind niste tabla zincata, niste boltari si alte asemenea lucruri pe care intentionau sa le duca acasa, sa le puna pe masa la aia mici. Cei doi erau insotiti, de la o oarecare distanta, de Constantin Vatafu, care avea datoria sa stea de sase si sa fluiere intr-un mod anume in caz ca s-ar fi apropiat vreun paznic, o patrula de politie sau alti indivizi caracterizati indeobste de curiozitate. In timp ce Viorel si Dumitru se speteau cu munca, pe Constantin l-a scapat la pipi. Fiind un tip educat, Constantin nu a vrut sa faca in curtea fabricii, pentru ca a doua zi muncitorii ar fi putut calca pe acolo si si-ar fi murdarit cizmulitele de cauciuc; asa ca a cautat un gard mai ferit, sa faca discret si fara riscul de a fi vazut. Si bine a facut, pentru ca altfel l-ar fi vazut cei trei politisti alertati de paznicul fabricii si s-ar fi facut de ris, ba chiar ar fi putut fi amendat. Cind si-a terminat treaba si i-a vazut, in fine, pe politisti, primul gind al lui Constantin s-a indreptat catre tovarasii sai, carora le-a urat in gind mult succes, dupa care a sters-o imediat acasa sa se roage in liniste pentru ei. Ajunsi la politie, Viorel si Dumitru si-au facut, la rindul lor, griji pentru colegul Constantin: „Ma, oare asta o fi ajuns cu bine acasa?”. Si, dat fiind ca ei nu puteau sa plece de la sectie, i-au rugat pe politisti sa dea o fuga pina acasa la Constantin, sa verifice.