Acasă Blog Pagina 8148

Vaccinul impotriva cancerului de sin – o sansa la viata

0

Doctorul Vincent Tuohy este cel care, in urma cercetarilor pe care le-a desfasurat in ultimii ani, a reusit sa creeze un vaccin care ar putea sa salveze mii de vieti. Vaccinul isi va face aparitia pe piata in mai putin de un an, si va avea capacitatea de a stopa aparitia tumorilor, dar si de a le ataca pe cele deja formate. Vaccinul va fi destinat femeilor aflate in pragul virstei de 40 de ani, perioada in care cancerul de sin isi face aparitia, treptat. “Sint convins ca vaccinul ce previne cancerul de sin va oferi femeilor protectie substantiala si ca va fi la fel de eficient precum si cel care previne poliomielita”, afirma Tuohy, inventatorul formulei vaccinului.

Lavinia Iftime

Prezervative pentru baieti de 12 ani, in Elvetia

0

Denumite “Hotshot”, prezervativele au fost produse in Elvetia in urma unui studiu care a relevat faptul ca baietii cu virste cuprinse intre 12 si 14 ani nu folosesc metode de protectie in timpul partidelor de sex. Diametrul unui prezervativ “Hotshot” are 4,5 cm, comparativ cu cel al unui prezervativ standard care are un diametru de 5,2 cm, lungimea acestora fiind insa aceeasi – 19 cm. Desi momentan prezervativele extra-small se gasesc doar in Elvetia, acestea vor aparea, in curind, pe piata din Marea Britanie, acolo unde rata avorturilor in rindul tinerilor este foarte crescuta. E cazul s-apara si pe la noi…

Lavinia Iftime

Acupunctura atenueaza durerile

0

In timpul sedintelor de acupunctura este eliberata adenozina, un antinevralgic natural care are rolul de a reduce durerea. Adenozina, care are si rolul de a echilibra somnul si a mentine sanatatea inimii, devine activa in urma unei accidentari, pentru a inhiba semnalele nervoase si a atenua durerea. S-a constatat ca efectul acupuncturii, prin eliberarea adenozinei, dureaza citeva ore, estompind considerabil durerile provocate in diverse circumstante.

Anca Nahoi

Dumnezeu a zis: „sa fie lumina!”

0

“La inceput, Dumnezeu a zis: Sa fie lumina. Si a fost lumina. Apoi a zis: Sa fie Pamint si a fost pamint”. Ce observam aici? Dumnezeu nu s-a chinuit, nu s-a gindit mii de ani, nu s-a indoit de faptul ca lumina este, chiar daca ea nu era. Nu s-a indoit si s-a infricosat de faptul ca Pamintul nu este, chiar daca nu era. Lumina si Pamintul nu existau, dar Dumnezeu a zis:”Sa fie” si ele au aparut. Dumnezeu nu s-a lamentat, asa cum facem noi: „Nu am cutare, sufar pentru ca acest lucru nu exista in viata mea, sint disperat pentru ca nu exista pamintul. El a spus „sa fie” si tot ce nu era „a aparut”. Probabil ca acesti mareti stilpi ai Vietii nu au aparut pe banda, in stil abracadabra. Dumnezeu a avut rabdare. El a stiut precis ca ceea ce nu este poate fi prin „credinta”. Dar credinta inseamna absenta fricii, a indoielii, a lamentarii, a suferintei. Ce putem invata din aceasta minunata poveste biblica? Fara indoiala, modul in care a fost creata lumea este susceptibil a fi modul in care si noi ne cream realitatea existentei. Modul in care o putem face in mod constient si responsabil. Afirma ceea ce vrei sa fie, chiar daca acest lucru nu exista in realitatea imediata a existentei tale. Repeta ceea ce vrei. Poate ca nu te consideri suficient de puternic pentru a spune – precum Dumnezeu – „sa fie bine in viata mea” si binele sa vina ca un print de aur in experienta ta. Daca nu ai incredere ca ceea ce spui exista, deja, chiar daca nu vezi aceasta, poti repeta in fiecare zi ca exista. Poti afirma ca exista ceea ce iti doresti, in conditiile in care toata realitatea te izbeste in sens invers. Probabil ca si pe Dumnezeu il izbea inexistenta luminii, dar asta nu l-a impresionat, nu l-a infricosat, nu i-a creat emotii. El s-a concentrat asupra existentei lucrului dorit si apoi a avut rabdare. Concentreaza-te asupra a ceea ce vrei, iti doresti, repeta ca acel lucru este, apoi ai rabdare. Gindeste-te cit o fi asteptat Dumnezeu sa apara lumina si cita rabdare o fi avut sa apara Pamintul! Cum dorintele tale sint cu mult mai modeste, rabdarea si capacitatea de a intelege ca ai, deja, ceea ce nu vezi ca este, credinta absoluta in existenta acestui lucru pe care ti-l doresti il va aduce la tine, mai devreme sau mai tirziu. Totul este sa crezi ca exista tot ceea ce nu vezi ca exista. Universul are pregatite pentru tine toate posibilitatile si, daca ele nu se manifesta, este doar pentru ca „n-ai zis”, ci te-ai straduit sa faci. N-ai zis „este”, ci te-ai indoit ca este, ti-a fost frica de faptul ca nu este, realitatea ti-a aratat ca nu este. Si tu spui: „Cum pot crede ca este ceva ce nu este?”. Dar Dumnezeu cum a crezut ca era Lumina si era Pamint? Daca el n-ar fi avut credinta ca Pamintul este, n-ar fi fost nimic din ce te inconjoara. Si, atita vreme cit lumea este creata prin credinta divina, noi insine purtam in interior Duhul Sfint al lui Dumnezeu, acela care a crezut si ceea ce a crezut, a aparut. Nu-i aici nici un fel de magie, afara de magia de care sintem in stare noi insine. Totul este sa facem exercitiul afirmatiei, mai mult decit pe acela al „straduintelor” pline de indoiala si frica si, prin exercitiu, vom descoperi si maretia lui Iisus, care ne-a spus: „cere si ti se va da”. Cere si crezi ca vei primi. Urmeaza apoi inspiratia, intuitia, evenimentele din viata de zi prin care se apropie catre tine lucrul cerut. Totul este ca tu sa spui „sa fie bine” si apoi sa crezi ca este „bine”. Poate pe moment nu-i asa. Poate o fi tocmai pe dos. Dar, se poate „sa fie”. Scrie ce vrei sa fie. Gindeste. Vorbeste mai mult despre ce vrei. Si asa vei intelege ca un cuvint spus cu toata credinta poate mai mult decit ai visat vreodata.

National

Trompetele sindicale: nu e simfonie, e doar galagie

0

Pentru ca poarta pe frunte eticheta “Made in Romania” (ca doar sint si ei de-ai nostri, nu importati), liderii de sindicat, au, la fel ca si politicienii, o mare calitate: sint mincatori de…bors, si atit. Desi cunosc foarte bine situatia tarii, minunatii sefi ai centralelor sindicale fac circ, seara de seara, pe la TV, dau cu pumnul in masa, atita salariatii si asta doar din dorinta de a le demonstra fraierilor, care si-au pus speranta in ei, cit de smecheri sint. Atit de smecheri incit nici macar nu au fost in stare sa-si capaciteze propriii oameni. In consecinta, liderul de sindicat de altadata se reduce acum la mult zgomot si ceva clabuci la gura.

Cum va place…

0

*Nimic despre politica*

Sa uitam pentru o clipa de Boc, de ministrul Finantelor, de greve, de masurile anticriza, de discursurile Opozitiei. Toate acestea au invadat micul ecran si de acolo viata de zi cu zi a (aproape) fiecaruia dintre noi. Vine totusi vara, chiar daca perspectiva concediilor este ceva mai indecisa, chiar daca evenimentele din acest sezon sint mai putine decit in anii trecuti. Despre marile concerte, premierele cinematografice si lansarile de carte presa centrala inca mai scrie, desi preocuparea pentru timp liber si cultura este de-a dreptul sugrumata de imperativele politice si de eterna agitatie din showbiz.
Cum periodic o fac, va invit din nou la o preumblare prin expozitiile bucurestene, evenimente despre care intotdeauna se scrie nedrept de putin, care insa se petrec linga noi si care chiar ne ofera posibilitatea de a petrece macar citeva clipe intr-un univers cu totul altfel decit cel cotidian. E adevarat, bugetele tuturor institutiilor au scazut – evident, nici cele culturale nu au scapat de acest blestem pe care il speram cu totii temporar – si, in consecinta, numarul expozitiilor este mai mic.
Totusi, daca nu ati mai trecut de mult pe la Muzeul National de Arta al României, atunci este timpul sa o faceti si sa vizitati expozitia „Volum si perspectiva in creatia grafica a lui Theodor Pallady”, deschisa inca de anul trecut, in cadrul careia veti putea admira aproximativ 30 de lucrari de grafica. Muzeul National de Arta Contemporana va propune o incursiune in designul francez, familiarizindu-va cu perspectiva asupra viitorului pe care zece artisti ai formei o descriu („Paris, design en mutation”), dar si cu aceea asupra conceptelor artistice abstracte in viziunea lui Gili Mocanu (expozitia se numeste „Fiecare dintre cele doua momente” si este deschisa pina la finele lui iunie).
Si pentru ca vara debuteaza cu Ziua copilului, va propun pe 1 iunie un popas la Muzeul Ţaranului Român, care, asa cum ne-a obisnuit prin traditionalele sale manifestari, vine si de data aceasta in intimpinarea celor mici cu un program dedicat lor in exclusivitate – de la ateliere de abilitati practice si artistice la miniexpozitii, reprezentari teatrale si tirgul in care ei vor putea face schimb de jucarii –, o modalitate frumoasa prin care sa ne incepem vara, amintindu-ne si noi, adultii, de farmecul copilariei.

Radu Lilea

Teoretic, e greva generala

0

Da, teoretic, e greva generala. O greva anuntata obsesiv de liderii de sindicat transformati in simple trompete galagioase care nu fac altceva decit sa alimenteze furia oamenilor. Practic, nu avem o greva. Avem doar un aranjament la nivel de sefi de sindicat care trimbiteaza peste tot acelasi si acelasi cuvint: greva.

*Bluf sindicalist*

Cu cit sindicalistii de frunte ai tarii au devenit mai vehementi in a anunta teribila greva care va paraliza România cu totul, cu atit angajatii bugetari sau partial bugetari au inceput sa constientizeze inutilitatea acestei forme de protest.
In fond, si cel mai vehement dusman al guvernului a realizat pina la urma ca nu sint bani si ca România are probleme similare altor state din Uniunea Europeana, cind vine vorba de deficitul bugetar. Asa ca, de la o zi la alta, angajatii de la stat au inceput sa cam intoarca spatele sindicalistilor si sa anunte ca nu participa la greva generala care devine un fel de “grevuta”. Drept dovada, angajatii din Invatamint au decis ca in jur de 80% dintre centrele de Bacalaureat vor fi azi functionale si ca examenul se va desfasura fara probleme.
Sa nu uitam ca, in mintea (si amenintarile) liderilor de sindicat (unii chiar isterici), examenul de Bacalaureat era, in urma cu o saptamina, “inghetat” in toata tara. Acum se pare insa ca liderii de sindicat vor trebui sa se multumeasca doar cu o mina de grevisti. Asa ca este aproape cert faptul ca azi vom asista mai mult la un bluf sindicalist decit la “marea greva” generala.

*Teama de a-si pierde jobul “arde” mai tare decit greva*

De ce nu functioneaza motorul sindical? Exista o multitudine de motive. In primul rind, liderii de sindicat si-au pierdut credibilitatea, doar si prin faptul ca refuza de ani de zile sau omit sa-si faca publice averile. Apoi, desi sindicalistii care apar la televizor cu o frecventa incredibila infiereaza guvernul pentru ca “nu vrea sa dea bani”, oamenii au realizat ca situatia este chiar “groasa”.
Mai exact, banii trimbitati de sindicalisti, de fapt nu exista. Insa cel mai important motiv pentru care oamenii refuza sa intre in greva este teama ca ar putea ramine fara locul de munca, prost platit, “dar bun ca e”, cum se spune.
Nu in ultimul rind, zilele de greva nu sint platite, ceea ce ar insemna ca oamenii sa accepte de buna voie inca o gaura in portofel, pe linga taierea cu 25% a veniturilor. Cu alte cuvinte, salariatii bugetari se afla intre ciocan si nicovala, constatind din ce in ce mai clar ca sindicatele au devenit neputincioase si inutile.
Pentru ca daca scopul sindicatelor este sa ceara drepturi pentru salariati, in aceste vremuri nimeni nu mai da nimic.

*Azi, RATB-ul va functiona normal*

RATB a anuntat ca mijloacele de transport in comun vor circula, astazi, in Bucuresti, ca intr-o zi normala de lucru, atit din punct de vedere al orarului de circulatie, cit si din cel al numarului de trolee, tramvaie si autobuze iesite pe trasee. Astfel, azi, bucurestenii vor putea folosi atit metroul, cit si mijloacele de transport in comun ale RATB. In schimb, miine, de 1 iunie, metroul nu va functiona intre orele 4.00 si 16.00, cetatenii Capitalei putind circula cu mijloacele de transport ale RATB.

BAC-ul se va desfasura in toate centrele din tara

0

Daniel Funeriu, ministrul Educatiei, a anuntat, ieri, dupa videoconferinta cu inspectorii generali scolari, ca proba C a examenului de bacalaureat, programata in intervalul 31 mai – 4 iunie, se va desfasura in conditii normale in toate cele 1.419 centre de examen. Ministerul Educatiei a afisat, ieri, pe site, listele centrelor unde va fi organizat examenul de bacalaureat, centralizarea vizind toate inspectoratele scolare judetene. Potrivit acestei statistici, proba de evaluare a competentelor lingvistice intr-o limba de circulatie internationala din cadrul examenului de bacalaureat va fi sustinuta in cele 1.419 unitati de invatamint stabilite ca centre de examen, conform graficului initial.

Si scafandrii cistiga mai mult decit ministrul Blaga

0

Politia Româna precizeaza ca agentii de politie care au cistigat, in luna aprilie, mai mult decit alti ofiteri si chiar decit ministrul Administratiei si Internelor, Vasile Blaga, sint scafandri ai MAI, care au avut misiuni speciale in perioada mentionata.
Raluca Seucan, purtatorul de cuvint al Politiei Române, a declarat, ieri, ca respectivii agenti au avut, in luna aprilie, multiple operatiuni de scufundare in conditii de risc, motiv pentru care salariile acestora au fost mai mari. Conform informatiilor prezentate in tabelul postat pe site-ul Politiei Române, unii agenti din IGPR au cistigat in aprilie mai mult chiar decit ministrul Vasile Blaga, al carui venit salarial net a fost de 5.361 de lei. Veniturile nete incasate de directorii din IGPR in aprilie au variat intre 5.098 de lei si 6.791 de lei. Cel mai mare salariu al unui ofiter este de 7.967 de lei, conform informatiilor IGPR.

*Doar 9 lei pentru un politist de frontiera*

La extrema cealalta se afla un ofiter din Inspectoratul General al Politiei de Frontiera (IGPF) care a incasat in aprilie un venit net de doar 9 lei, aceasta fiind cea mai mica suma achitata de institutie, in timp ce inspectorul sef a incasat 9.066 de lei, cu 351 de lei mai putin decit un subaltern al sau, director adjunct centru. Ulterior, IGPF a precizat ca ofiterul care a incasat in aprilie doar 9 lei a avut retineri salariale pentru stingerea unei datorii catre terti, retinere pentru care
acesta si-a dat acordul.

Condamnat in dosarul Ţigareta 2, prins dupa noua ani

0

Ioan Suciu, unul dintre condamnatii in dosarul Ţigareta 2, a fost prins ieri, in judetul Prahova, dupa ce s-a sustras timp de noua ani executarii pedepsei. Fostul comandant al Aeroportului Militar Otopeni, Ioan Suciu, a fost cautat prin Interpol ca urmare a solicitarii Tribunalului Militar, adresate politistilor, de a-l gasi pe fostul militar pentru a-l incarcera, intrucit are de executat o pedeapsa de 15 ani de detentie, in urma afacerii Ţigareta 2. Este considerat unul dintre artizanii afacerii. Reamintim ca in 1998, procurorii militari au trimis in judecata 19 persoane – printre care si Ioan Suciu – acuzate de introducerea in tara, prin baza militara Otopeni, a peste 4000 de baxuri de tigari de contrabanda. Judecatorii au dat pedepse cuprinse intre 3 si 15 ani de inchisoare. Suciu a primit pedeapsa cea mai mare intrucit, fiind comandant al Aeroportului Militar Otopeni, a autorizat aterizarea aeronavelor care aduceau tigarile.

„Medicii mi-au omorit copilul!”

0

Sistemul nesanatos de sanatate din România face zi de zi victime. Fie ca este vorba despre incompetenta profesionala, fie de precaritatea conditiilor din spitale, oamenii mor din cauza unor afectiuni minore. Un caz terifiant este cel al micutului Cristian care s-a dus la spital cu o simpla fractura si s-a intors acasa… in cosciug. Spitalul este locul unde se presupune ca ar trebui sa te tratezi, insa el s-a transformat intr-un spatiu macabru care curma din ce in ce mai multe vieti si unde trebuie sa cotizezi pentru a primi un dram de atentie.

Din nefericire pentru micutul Cristian Marian Grigore in virsta de 9 ani din comuna Serbanesti, ce a fost dus de parintii sai la spital pentru o banala fractura, soarta a fost prea dura. Cristian a ajuns la Spitalul Judetean de Urgenta Slatina pe data de 23 mai si a fost diagnosticat cu fractura antebrat sting. Trei zile mai tirziu, copilul a fost externat, dupa ce medicii de la Sectia de Ortopedie i-au pus o atela gipsata. „Nici nu am apucat sa iesim din Slatina si am vazut ca degetele copilului meu se invinetisera si erau reci. Mi-am dat seama ca se intimpla ceva si ne-am intors la spital“, a spus cu ochii in lacrimi Ionica Biculescu, mama copilului. Dupa ce au cerut acordul familiei, medicii au decis sa-i amputeze bratul, dar in urma interventiei chirurgicale baiatul a intrat in soc septic. Pentru ca starea de sanatate a micutului se agravase, personalul, depasit de situatie, a solicitat un elicopter SMURD. In zadar insa pentru Cristian care si-a dat ultima suflare in drum spre spitalul Grigore Alexandrescu din Capitala. Aseara, ministrul Sanatatii, Cseke Attila, i-a demis din functii pe managerul spitalului, Ileana Roxana Dragomir, si pe directorul medical, Alina Chiriac. Ancheta in acest caz continua pentru stabilirea persoanelor vinovate.

*”Sa fie pedepsit domnul doctor”*

Mama indoliata a declarat: „Nu se poate asa ceva. In ce tara traim? Eu i-am cumparat perfuzii si medicamente cit a stat in spital, dar nu am avut bani sa le dau spaga doctorilor. L-au tinut numai pe algocalmin si supozitoare. Am vindut perfuziile altcuiva pentru ca nu le-au folosit doctorii si eu nu mai aveam bani. Nu am avut bani sa le bag in buzunar si mi-au omorit copilul!“. „Doctorii la noi, la Slatina, vor bani peste bani. Eu am dat 200.000 de lei la un doctor. I-am dat acesti bani pentru a ne baga in seama, dar nu ne-au bagat (…) Sa plateasca pentru ce i-au facut copilului. Sa fie pedepsit domnul doctor”, a adaugat tatal micutului, care a decis sa dea in judecata colectivul medical.

Razvan Dumitrescu

Greva profesoarelor cu tatuaje

0

Sint fiu de cadru didactic. O spun ca sa nu iasa discutii ca am ceva cu profesorii. Eu ma leg de cotohirlele sub 35 de ani, care au spurcat invatamintul dupa revolutie, iar in ultimele zile au incercat sa saboteze BAC-ul. In realitate, analfabetii care noteaza in catalog prestatiile micilor drogati n-ar trebui sa intre in greva, ci in reciclare. Carte ioc, pedagogie nici atit, dar cer si obtin drepturi. Spor de stres si spor de praf de creta, ca doar lucreaza in mediu toxic, scoala a ajuns un Cernobil. S-o fi gindit si Nicolae Iorga sa pretinda spor de stres? O fi facut si Moisil scandal, ca vrea spor de praf de creta? Dascalitelor cu tatuaje, e o mindrie sa te murdaresti de creta in timp ce destupi mintile copiilor! Problema profesoarelor cu belciuge in sprincene e ca nu-s constiente in ce meserie de noblete si de autoritate au nimerit. Habar n-au ca omul de la catedra e creator si instanta, in acelasi timp. Pe vremuri, in fata cancelariei se prezentau spasiti ministri sau prim-secretari de partid pe judet si ascultau spasiti cum ii mustruluiesc profesoarele, fiindca tovarasii demnitari nu se ocupau de educatia propriilor vlastare alintate. Azi, mucosii care citesc pe litere in clasa a saptea, dar au iPod, rid de diriginta in prezenta ei — „hi, hi, hi, intrati in greva fiindca n-aveti bani!”.

Prunea pleaca de la Dinamo exact asa cum a venit: fara sa stie nimeni de ce

0

Giovanni Becali afirma ca Florin Prunea, actualul director sportiv al “ciinilor”, nu-si mai justifica pozitia in viitoarea organigrama a FC Dinamo.
“Daca Andone e acum la Dinamo, acest lucru mi se datoreaza. Eu am vorbit cu el trei zile la rind si l-am convins. Eu voi fi consilierul lui Dinamo, din umbra, iar Andone e managerul principal al echipei. Cind va avea nevoie de un sfat, va apela la mine. Prunea?! Nu cred ca va mai ramine. Dinamo nu mai are nevoie de el daca Andone se va ocupa de tot”, a declarat Becali.

Un baiat in banca lui

Berlusconi a facut mai multe sacrificii financiare pentru AC Milan decit pentru amantele sale

0

Premierul italian Silvio Berlusconi, proprietar al gruparii AC Milan, a anuntat in week-end ca nu are nicio intentie sa vinda clubul, in ciuda zvonurilor referitoare la acest subiect. “Nu stiu de ce mi s-a pus aceasta intrebare in ultimele zile. Sint persoana care a facut istorie la AC Milan. Am facut aceasta echipa sa cistige mai multe titluri decit Real Madrid. AC Milan este echipa care a cistigat cele mai multe titluri din istoria fotbalului si eu sint presedintele care a cistigat cele mai multe trofee”, a afirmat Berlusconi, proprietarul AC Milan din 1986. In virsta de 73 de ani, Don Silvio a precizat ca, de-a lungul timpului, a facut mai multe sacrificii pentru gruparea milaneza decit pentru amantele sale, incepind cu Noemi Letizia si terminind cu Ioana din Zarnesti. “Daca se gindeste cineva ca familia mea nu a finantat suficient clubul, vreau sa spun ca in cursul ultimilor ani am cheltuit anual peste 50 de milioane de euro. Ceea ce mi se pare mult”. Berlusconi a reactionat dupa ce ziarul “Gazzetta dello Sport” a anuntat ca premierul Italiei s-ar da la fund, intentionind sa cedeze un procent de cel putin 30% din actiunile AC Milan gigantului rus Gazprom.

June prim-ministru

Branesti, prima Victorie dupa Victoria lui Dragomir

0

Dupa 20 de ani si ceva, primul esalon fotbalistic din România a dobindit o noua Victorie, probabil spre marea satisfactie a lui Mitica Dragomir, care are si acum nostalgii dupa Victoria Bucuresti, faimosul club al Securitatii, desfiintat in ianuarie 1990. Desi Victoria din Branesti e alta mincare de peste, sint suficiente voci care sustin ca promovarea ilfovenilor a cam fost facuta cu japca. In fine, cu doar 8.500 de suflete, Branestiul – urbea regretatului Catalin Hildan – devine cea mai mica localitate cu echipa in Liga 1. Victoria si-a asigurat ieri promovarea din Seria 1 a ligii secunde, dupa succesul cu 1-0, de la Chiajna, in fata Concordiei. Victoria Branesti s-a infiintat in 1968, iar acum doi ani evolua in Liga 3. Formatia este antrenata de Ilie Stan, iar functia de manager sportiv e detinuta de ex-editorialistul “Gazetei Sporturilor”, Alin Buzarin. Aflam ca imnul oficial al clubului este “You’ll never walk alone” (ca sa vedeti de unde s-au inspirat cei de la FC Liverpool!), iar in Liga 1 formatia va disputa meciurile de pe teren propriu la Buzau, in Branesti urmind a se construi un stadion tita de mita.

Victoria’s Secret

Sumudica fuge la Rapid, lasindu-l pe bietul Padureanu cu datoriile neplatite

0

Stiti reclama aia, in care o batrinica da o paranghelie in apartamentul copiilor, iar cind astia mici anunta ca vin acasa, baba ia repede un Pronto si face curatenie in locuinta? Ei bine, fata vine acasa si-si vede mama abatuta: “Tot singura…?! Saraca!”. Cam asa stau lucrurile si in scandalul Padureanu-Sumudica. Desi afirmase acum citeva zile ca ar putea continua la Gloria Bistrita, “Sumi” si-a dat seama ca mai bine tacea, n-avind pentru cine si mai ales pentru ce. Baiatul povesteste ca atunci cind a semnat cu Gloria, el de fapt n-a semnat nimic, stiindu-l om de onoare pe Jean Padureanu. E drept ca onorabilul (are 74 de ani) si-a achitat cumva datoriile, mai putin prima de obiectiv. Neexistind un contract la mijloc, antrenorul a inceput, firesc, sa sondeze si alte piste, printre care si Rapid. Auzind, insa, ca Sumudica e favorit sa preia gruparea din Giulesti, batrinul Jean a dat-o padurenisme, exact ca pe vremuri, cind blatuia meciuri, dar prostea lumea in fata cu parul lui alb. “Nu stiu ce combinatii are el. In loc sa-mi spuna, ma tot plimba de vreo doua zile. Am crezut ca e om de cuvint, ca are onoare, dar m-am inselat. Succesul lui Sumudica este de fapt succesul lui Moraes, al lui Padureanu, al tuturor”, s-a plins bunicul Jean. “Am recunoscut mereu ca rezultatele sint meritele jucatorilor, ale staff-ului administrativ, nicidecum ale mele. Dar nu vreau sa fiu scos tap ispasitor ca nu ramin la Bistrita. L-am laudat, l-am respectat si il respect in continuare pe domnul Padureanu, dar sa nu ma atace! Nu mi-a platit prima de obiectiv, salariul pe doua-trei luni, deci cine nu are onoare?”, a replicat Sumudica. Deh, daca te bagi in tarite, te maninca lorzii din fotbal!

Divizia Onoare

Scuterul cu armura

0

Designerul Marc Graells Ballve are un scuter, probabil ca a mai avut si altele, dar i-au fost furate. Pentru a nu se mai confrunta cu o asemenea problema a inventat un nou sistem antifurt pentru scutere, complet diferit de cele existente pina acum. Marc sustine ca armura ce imbraca scuterul este inspirata din natura, o copie a carcasei unui armadillo. Carcasa a fost denumita “Protect 486” si pe linga sistemul antifurt pe care-l ofera este ideala pentru a feri scuterul de ploaie si alte intemperii. Probabil ca nu este deloc usoara, ba chiar va ingreuna deplasarea, dar cind iti stii bunul protejat nimic nu mai conteaza. Momentan, Marc a instalat armura doar pe propriul scuter si nu a facut public niciun pret estimativ.

Florin B.

Se poate si mai rau…

0

Gata. A ramas stabilit cu domn’ doctor. Im fac bagajele si plec provizoriu din stabiliment pina s-or linisti apele. Ma duc frumos in garsoniera de linga Cismigiu si ma bag in afaceri. Deja am citeva idei. Idei inteligente (de criza) din care sa iasa un ban cinstit. De exemplu, pentru inceput ma voi orienta catre o afacere care nu va muri niciodata. Pompele funebre. Voi inventa cosciugele de carton si de hirtie la pret de carte si respectiv de ziar. Usoare, in culori inchise, desi nu vor fi prea solide, vor asigura discretia totala pe ultimul drum. Pentru excentrici, voi avea o oferta speciala pe care am numit-o „lucky day” pentru rudele care se bucura ca defunctul a parasit o viata plina de crize. Cosciugul, numai de carton, va fi pictat in culori vesele, optimiste si inmormintarea se va desfasura sub deviza „Se poate si mai rau”. In fine, cea de-a doua afacere va fi in domeniul alimentar. Desi imi va trebui un capital initial mai mare (pe care il voi procura din universul cuantic) afacerea se va invirti in jurul ideii de hrana virtuala si va consta din pachete tematice. De exemplu, pachetul „micul vesel”, va consta dintr-un mititel de plastic cu aroma de mic adevarat. In acelasi pachet vor fi si doua felii de piine adevarate care, ati ghicit, vor avea aroma de mic. Astfel, daca poftesti un mic si nu ai bani, cumperi pachetul inventat de mine, bagi micul in gura, te faci ca musti din el, apoi iei o imbucatura sanatoasa din piinea cu aroma de mici. Te saturi si, chiar daca nu ai mincat decit piine goala, senzatia de saturare cu mici e garantata. Si pachetele tematice, care pot fi folosite ani in sir, pot include orice: sarmalute, friptura de orice, garnituri samd. La ciorbe si la supe nu am inca o solutie de imitatie, da’ gasesc io. Bani sa iasa. Multumit de numarul mare de circumvolutiuni pe care-l am imi dau capul pe spate. Pe tavan, un ziar lipit deunazi de Napoleon titreaza cu litere de-o schioapa: „O cambodgiana poreclita «femeia junglei», care si-a petrecut 18 ani din viata in salbaticie, a fugit din nou in jungla, dupa eforturile esuate de a se adapta in societate”. Oare eu o sa rezist?

Pandan Bogturu

Stop sinuciderilor in rindurile corporatistilor!

0

Stimati cititori corporatisti, oameni ai muncii din open space-uri, stim ca e luni, deci tentatia de a va pune capat zilelor e mai mare ca niciodata (de fapt, s-ar putea sa gresim, probabil la voi sentimentul ca viata nu merita traita e la fel de puternic in orice zi a saptaminii). Deja regretati ca nu v-ati sinucis in team building-ul din weekend, dar e de inteles ca, dupa ce ati participat la joculetele alea cretine pe echipe si ati cintat cot la cot cu seful „We are family”, n-ati mai avut puterea sa va tiriti pina pe acoperis.
Desi asa ar fi logic, nu vom incerca sa va facem sa va razginditi spunindu-va ca viata e, totusi, frumoasa – voi sinteti corporatisti, viata voastra nu e deloc asa. Putem, in schimb, sa va aratam cit de dificil e pentru un corporatist sa se sinucida.
In primul rind, un corporatist care vrea sa se sinucida nu o poate face decit la birou – el nu are un timp liber, numai al lui, in care sa-si permita astfel de activitati recreative. Or, noi chiar nu intelegem cine i-ar da voie sa plece zece minute de la calculator ca sa se sinucida. Si chiar presupunind prin absurd ca ar reusi sa iasa putin din birou, cum ar ajunge pe acoperis? Accesul acolo sigur se face cu o cartela pe care nu o au decit trei membri din boardul companiei, dar ei oricum nu au niciun motiv sa se sinucida fiindca pe lumea cealalta exista un singur post la nivelul lor, si e ocupat deja de Dumnezeu. Pe fereastra nu se poate arunca, ca nu se deschide nici una, deci singura modalitate de sinucidere ar fi ca eventual sa se taie un picut la deget si sa meaga la clinica privata la care i-a facut compania asigurare medicala, in speranta ca il vor omori acolo.
Chiar daca, sa spunem, reusesc cumva sa se sinucida, nici pe lumea cealalta nu prea vedem de ce ar fi mai bine pentru corporatisti. In Iad nu pot ajunge, pentru ca se presupune ca ideea de Iad este sa-i pedepsesti, nu sa le oferi conditii mai bune decit au avut in timpul vietii (cit de cald poate fi in Iad?
Sigur nu se compara cu un open space in care s-a stricat aerul conditionat). Iar Dumnezeu nu-si bate capul cu ei (le da maximum un mail de bun venit identic la toti, eventual cu BCC, ca sa nu se prinda ca e acelasi mail), plus ca Nil Sinaitul, Pahomie si Evagrie Ponticul nici n-or sa-i bage in seama, ca sint plicticosi si le strica tot cheful.
In fine – poate, de fapt, chiar cu asta trebuia sa incepem: voi chiar credeti ca, daca va sinucideti, o sa va dea cineva liber restul zilei??

O românca, Miss Bikini International

0

Diana Irina Boanca a primit titlul de Miss Bikini International, simbata, la cea de-a 35-a editie a competitiei mondiale, care a avut loc in Sanya, o statiune din sudul provinciei Hainan, China. „Sint atit de emotionata incit nu stiu ce sa spun. Toate concurentele sint foarte pregatite si trebuie sa spun ca am fost norocoasa sa cistig”, a declarat Diana Irina Boanca, dupa concurs. Diana Boanca are 22 de ani si este studenta. In finala de simbata, Kasey-Lee Brunker, din Australia, Luna Ramos, din Venezuela, Zhao Qian, din China, si Diana Kubasova, din Letonia, au fost alese Miss Primavara, Miss Vara, Miss Toamna, respectiv Miss Iarna. La editia de anul acesta a competitiei Miss Bikini International, care a durat zece zile, au participat 64 de concurente. Aceasta a fost pentru a patra oara cind China a gazduit competitia de frumusete, care a debutat la Hollywood, in 1972.

Cristian Preda: “Opozitia nu face doua parale”

0

Satul probabil sa-si toace (degeaba) colegii de partid, pedelistul Cristian Preda se ia acum de Opozitie. Victor Ponta si Crin Antonescu sint “mult sub nivelul momentului” – a decretat Preda.

In viziunea acestuia, tinarul lider al PSD este doar “clona lui Adrian Nastase, putin neslefuita” iar liberalul Antonescu foloseste un limbaj care l-ar putea duce “in temnita in care e Vadim Tudor in acest moment”. Totodata, Preda isi critica si colegii pedelisti, pentru “prostia colosala” de a se folosi de art. 53 din Constitutie ( cel care se refera la siguranta nationala – n.r). “In loc sa le dam oamenilor incredere si speranta, alimentam aceasta neincredere, dind munitie unor oameni care nu sint la nivelul momentului” – a conchis suparat Preda.

Nini Sapunaru, reales in chinuri

0

Nini Sapunaru si-a pastrat calitatea de prim-liberal al Vrancei, dar asta cu pretul pintecaraiei a citiva zeci de colegi de partid. Mai exact, cunoscuta expresie „ori la bal, ori la spital” s-a transformat, in cazul liberalilor vrinceni, in „si la bal si la spital”. Ca li s-o fi aplecat de la alegerea lui Sapunaru sau de la mincarea ingurgitata la petrecerea care a incununat alegerile din organizatie, nu se stie. Cert este ca 30 dintre participantii la Conventia Judeteana a PNL Vrancea au ajuns la spital inca de simbata seara, iar duminica dimineata i-au urmat altii. Printre acestia din urma, chiar si viceprimarul Focsaniului. Calcat de directiile de Sanatate Publica si de cea Sanitar Veterinara, patronul localului unde a avut loc petrecerea liberalilor sustine sus si tare ca el a pus la dispozitie doar spatiul, mincarea fiind adusa de organizatori. Daca asa stau lucrurile, organizatorii cu pricina se pare ca l-au votat pe contracandidatul lui Sapunaru…

A inceput mazilirea lui Boc

0

Strinsi cu usa de FMI dintr-o parte si de români dintr-alta, democratilor nu le mai arde de alegeri interne. Considerat ca si reales sef al PDL cu doar vreo luna in urma, Emil Boc este astazi doar pasuit de colegi, pentru citeva luni, in fruntea partidului.

De cind sint la guvernare, pedelistii nici duminica nu mai au. Pentru a doua oara in acest an, Colegiul Director a fost convocat in zi de odihna, liderii partidului consfintind, ieri, aminarea alegerilor interne – decizie deja aprobata de BPN. Hotarirea este de inteles, tinind cont de presiunile politico-sociale la care este supus, acum, Executivul condus de Emil Boc.
Pe de alta parte, unii dintre democrati se gindesc de mai multa vreme ca partidul nu ar avea nimic de cistigat daca si l-ar realege in frunte pe Boc, data fiind impopularitatea in crestere a actualului premier. In plus, sa nu uitam ca Traian Basescu – “patriarhul” recunoscut al democratilor – nu agreeaza modul in care pedelistii se pregateau sa-si introneze o noua (de fapt veche) conducere. In context, Basescu acuzase chiar “bolsevizarea” PDL. Iata deci cel putin trei motive extrem de puternice care justifica aminarea alegerilor interne decisa, ieri, de Colegiul Director.

*Dilema PDL la zi: afaceri sau politica*

Un alt motiv de nemultumire pentru democrati este si necesitatea de a se solidariza cu sacrificatii de rind, optind intre politica si afaceri. Initiativa i-a apartinut Elenei Udrea – “PDL trebuie sa dea dovada de solidaritate maxima cu cei carora le cerem sacrificii in aceasta perioada” – si se bucura si de sustinerea altor doi democrati grei: Vasile Blaga si Adriean Videanu.

Nemtoaica Lena, cocoasa camilei minimaliste

0

*Eurovision 2010 – Finala. n Paula si Ovi au luat bronzul*

Legea lui Murphy despre preziceri: “Daca o camila este un cal proiectat de o echipa cu opinii adverse, atunci prezicerea, in consens, este cocoasa camilei”. Anul acesta, cocoasa camilei a fost nemtoaica Lena. Lucru deloc surprinzator.

*Victorie fara glorie: Lena, aceasta Kate Nash a Europei*

Previziunea Google (care, anul trecut, l-a dat cistigator pe Alexander Rybak) a avut-o in fruntea topului, de la inceput, pe reprezentanta Germaniei, Lena. Clasamentul a fost alcatuit in functie de numarul celor care au accesat videoclipurile concurentilor la Eurovision. Daca ocupantii celorlalte locuri s-au tot schimbat (la un moment dat, pe locul al doilea se instalase suedeza Anna Bergendahl, eliminata la a doua semifinala) Lena a ramas blocata pe primul loc, de la inceput pina la sfirsit. Cam aceeasi a fost situatia si la casele de pariuri. Iar punctajul pe care l-a acumulat in finala nimiceste orice teorie a conspiratiei si orice suspiciune de vot geopolitic. Desi multi au fost socati de rezultatul final al concursului, e clar ca lumea a votat-o pe Lena. Cu o voce pirpirie dar stridenta, o melodie de gradinita, grupa mijlocie, si o orchestratie minimalista, nemtoaica se inscrie in ultimul trend din muzica. Daca ascultati piesele cintaretelor Lily Allen sau Kate Nash, veti avea o revelatie cruda: Lena cu “Satelitul” ei nu este nici macar originala! Dar a votat-o pustimea internauta din toate tarile Europei! Fix ca in anul in care au cistigat finlandezii “Lordi”.

*Turcii ne-au luat fata*

Evoluind pe o schema infailibila (recitativ – strofa – refren… flex) turcii Manga ne-au servit un rock ca la carte, energic, bine pus in scena si impecabil interpretat. Evident, au fost votati de rockeri, dar si de amatorii de show energic, astfel incit otomanii ne-au luat argintul de sub nas in mod total indreptatit.

*Paula si Ovi au facut lumea sa topaie*

Desi la Eurovision nu mai functioneaza nicio reteta, se pare ca publicul are, totusi, o preferinta pentru ritmurile alerte. “Playing With Fire” i-a facut pe telespectatori sa se bitiie in fotolii, i-a inveselit si i-a determinat sa voteze. Paula si Ovi au primit puncte chiar si din partea unor tari pentru care România n-a existat vreodata la Eurovision (fostele state sovietice sau nordicii). Paula a cintat foarte bine, a tinut acutele cu brio, in schimb, Ovi a fost in eclipsa de voce, ba chiar a si gresit versurile, la un moment dat. Reprezentantii României au luat bronzul, egalind performanta echipei Luminita Anghel&Sistem.

*Danemarca – mentiune si sarut*

Chanée e thailandeza, partenerul ei, N’evergreen, locuieste la Moscova. Au cintat pentru Danemarca o piesa antrenanta, vioaie, slagaroasa, care le-a pus in valoare vocile remarcabile. Bucuros ca prestatia le-a iesit conform asteptarilor, N’evergreen a aplicat, in incheiere, un sarut fulgerator pe gura partenerei sale. Cei doi au ocupat locul IV.

*Alyosha, prea buna pentru Eurovision*

Frumoasa, sigura pe vocea ei si avind o piesa cu totul si cu totul speciala, ucraineanca Alyosha a reusit sa agoniseasca doar un punctaj de locul X. Mesajul ei, transmis in forta, “O, sweet people, ce naiba ati facut cu planeta asta? Nu vedeti ca sfirsitul e aproape?” a fost de natura sa-i deprime si mai tare pe europenii cotropiti de criza. Nici cealalta favorita, Safura din Azerbaidjan, n-a facut prea mare scofala, plasindu-se pe locul V, cu o piesa foarte buna (“Drip Drop”) cintata, insa, imperfect, din cauza vinzolelii exagerate.

*Tom Dice a ramas cu chitara*

E clar, publicul nu mai vrea melancolie. Sensibilul Tom Dice a adus Belgiei doar locul VI, desi melodia lui a fost frumoasa. Dulcegaria cu fluturasi propusa de Armenia s-a plasat pe locul urmator. Curioasa este pozitionarea grecului Giorgos Alkaios pe locul VIII. In topul Google, “Opa, opa” a ocupat multa vreme treapta a doua a podiumului. Georgianca Sofia Nizharadze s-a intrecut, si ea, cu dansurile, astfel incit interpretarea vocala a avut mici lacune. Piesa ei, “Shine”, s-a catarat abia pe locul IX.

*Jimmy Jump, dansatorul*

In timp ce spaniolul Daniel Diges ne declansa un diabet spontan cu piesa lui siropoasa, pe scena a navalit “un spectator” care s-a insinuat in grupul de dansatori din jurul cintaretului, gesticulind de parca ar fi facut parte din coregrafie. Ne-am dat seama ca nu e asa cind au aparut doi bodyguarzi care l-au scos destul de brutal din decor. Individul este catalanul Jimmy Jump, prezent pe la diverse evenimente sportive, unde se remarca prin faptul ca apare dezbracat.

*Organizare de mare clasa*

Gazdele Eurovisionului de anul acesta au oferit publicului un show de exceptie, conditii tehnice impecabile si momente de neuitat, incepind cu selectia de comicarii din istoria concursului si sfirsind cu flash mob-ul absolut impresionant, organizat in seara finalei. Din pacate, reprezentantul Norvegiei, Didrik Sollé-Tangen, a facut ferfenita piesa buna care i-a fost incredintata, cintind popeste, pe nas, sau prezentind un tremurici al vocii pe post de vibrato, astfel incit s-a clasat abia al saselea din coada.

*Leo si Geanina ne-au calcat pe nervi*

Spre deosebire de alti ani, cind se traducea pur si simplu, din studio, ceea ce se spunea pe scena Eurovisionului, anul acesta au fost pusi sa dea “show” din off Geanina Corondan si Leonard Miron. Ceea ce a rezultat te poate aduce in pragul unei crize de nervi. Cei doi s-au intrecut in glume nesarate si au trancanit ca doua risnite ruginite, sabotind la propriu spectacolul pe care am fi vrut sa-l vedem in liniste. In timp ce telespectatorii urmareau incordati evolutia clasamentului, Leo si Geanina bateau cimpii ciobaneste, ametindu-ne cu galagia. Sa speram ca, pina la anul, cei doi comentatori de cosmar isi vor gasi altceva de lucru.

Gabriela Hurezean

S-a aruncat de la etajul 12 si a cazut peste femeia de serviciu

0

Ajunsa la 52 de ani, Josefina Venizela, care locuia in orasul Antofagasta, situat in nordul Republicii Chile, a gasit de cuviinta s-o termine cu viata. A urcat intr-un bloc si s-a aruncat in gol de la etajul 12. Pina aici, nimic deosebit, numai ca sinucigasa (care tocmai fusese consultata de un psihiatru) a cazut peste Luisa Almendares, o femeie de serviciu care facea curatenie in curtea blocului vecin. In urma impactului, amindoua femeile au murit. Luisa Almendares avea 56 de ani si era mama a patru copii. Mai avea 40 de minute si isi termina tura…

Viorel Negrescu

Un porumbel, acuzat de spionaj in favoarea Pakistanului

0

*Arestare „spectaculoasa” in India*

Politia din statul indian Punjab tine sub paza armata un porumbel alb. Zburatoarea a fost gasita de un localnic, care a predat-o fortelor de ordine. Din punctul de vedere al autoritatilor, dovada ca porumbelul era implicat in „activitati de spionaj in favoarea unei puteri straine” consta intr-un inel pus pe piciorul pasarii. Pe inel era gravat un numar de telefon, iar pe corpul porumbelului era trecuta o adresa, scrisa cu cerneala rosie. In plus, venea din Pakistan, tara vecina, rivala si inamica a Indiei… Dupa ce a fost examinata de medicii veternari, pasarea a fost plasata in „regim de detentie” intr-o camera dotata cu aer conditionat.

Alin Brincoveanu