Acasă Blog Pagina 797

„Lupta finală”, noul circ al democrației

0

Versul memorabil despre „lupta finală” din vechiul imn socialist „Internaționala” este un refren preferat pentru o mare parte din politica democratică contemporană.

La lansarea campaniei sale prezidențiale din 2024, Donald Trump le-a transmis susținătorilor săi că se află în fața unei alegeri dure – fie își asigură victoria, fie „țara noastră va fi pierdută pentru totdeauna”. Aceasta, a spus el, este „bătălia finală”. Wow!

Un strigăt asemănător s-a auzit la Paris, unde, de câteva săptămâni, sute de mii de oameni demonstrează împotriva hotărârii președintelui Emmanuel Macron de a crește vârsta de pensionare de la 62 la 64 de ani. Merde!

Este „lupta finală” și în Israel, unde un număr mare de alegători sunt hotărâți să împiedice guvernul de dreapta al lui Benjamin Netanyahu să reformeze – sau, după cum consideră ei, să subjuge – sistemul judiciar.

Și este acum sau niciodată în Turcia, unde viitoarele alegeri îl opun pe “sultanul” Recep Tayyip Erdogan opoziției democratice.

Dar oare chiar este adevărat că participanții la aceste mitinguri și demonstrații, cu toată convingerea lor autentică, nu mai au nimic de pierdut?

Gânditorul francez din secolul al XIX-lea Alexis de Tocqueville a fost unul dintre primii care a sugerat că politica democratică are nevoie de teatru. Acum s-a transformat în circ. Politicienii promit marea cu sarea, dar oglinda reprezintă principalul lor sfătuitor în campanii.

Democrația de astăzi este mistuită de un sentiment de urgență extremă, în care nu mai este loc pentru compromisuri, subliniază Financial Times. Primează imaginația apocaliptică, lupta îndârjită de dragul intereselor. Imaginea de după alegeri este clasică: luptătorii pentru popor se lăfăie în scaunele puterii.

La stânga, activiștii pentru climă cred că, dacă nu acționăm acum, nu va mai exista viață umană pe Pământ. Dreapta nativistă, la rândul ei, nu este condusă de teama de sfârșitul vieții ca atare, ci de teama că „modul nostru de viață” ar putea fi pe cale să se sfârșească.

Ambele împărtășesc sentimentul că suntem angajați în „lupta finală”. Radicalismul a devenit modalitatea implicită de a face față complexității și confuziei.Problema este că democrația nu poate funcționa nici atunci când mizele sunt prea mici, nici atunci când sunt prea mari.

Democrația își pierde credibilitatea atunci când guvernul se schimbă, dar nu se schimbă nimic altceva. Dar își pierde, de asemenea, autocontrolul atunci când schimbarea guvernului schimbă totul.

Într-o democrație, cei care pierd alegerile își recunosc înfrângerea în primul rând pentru că a pierde nu înseamnă a pierde prea mult – și oricum următoarele alegeri nu sunt niciodată atât de departe.Arta democrației constă în a lăsa viitorul deschis. Treaba alegerilor este de a transforma nebunia în rațiune și de a traduce pasiunile în interese.

Votul oferă fiecărui cetățean o voce, dar îl privează de capacitatea de a reprezenta intensitatea convingerilor sale. Votul fanaticului pentru care alegerile sunt o chestiune de viață și de moarte și votul cetățeanului care abia dacă știe pentru cine votează și de ce, au aceeași greutate.

Atunci când alegerile sunt doar un carnaval al pasiunilor, o guvernare eficientă este imposibilă. Și, deși este adevărat că trăim vremuri tulburătoare și că presiunea pentru acțiuni radicale este reală, „lupta finală” este un refren greșit.

 

Vin bani de la stat pentru aceşti români. Vezi dacă eşti pe lista lor! Suma se dublează

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș a anunțat când vor intra banii pe voucherele pentru alimente, care vin în sprijinul românilor înainte de sărbătorile pascale.

Cum Paștele este pe 16 aprilie, românii vor primi plata în avans și vor primi și pachete de 24 kg de alimente, oferite de Uniunea Europeană.

Banii intră pe carduri

Oficialul a anunţat că românii vulnerabili care beneficiază de voucherele pentru alimente din programul „Sprijin pentru România” vor primi banii în avans, înainte de Paşte.

În plus, în afara de voucherele de alimente, românii vulnerabili vor mai primi şi pachetele cu 24 de kilograme de alimente, oferite de Uniunea Europeană.

Joia viitoare (13 aprilie – n.r.) intră banii pe carduri pentru cei 2,4 milioane de români pe care îi avem beneficiari la voucherele de alimente. Sper să facem o surpriză plăcută, poate chiar de miercuri (12 aprilie – n.r.).

Aceasta este practic tranșa a șasea din voucherele de alimente. Apoi, am spus 750.000 de pachete alimentare în valoare de 390 de lei, acelea, sperăm noi, ca în final, până săptămâna viitoare sa avem mai mult de 800.000 livrate”, a anunțat ministrul Investițiilor și proiectelor europene, Marcel Boloș.

Unde sunt cei mai mulţi beneficiari

Voucherele pentru alimente se vor acorda din două în două luni anul acesta, ceea ce înseamnă că suma se dublează. Astfel, românii aflați în situații de vulnerabilitate vor primi o sumă mai mare pentru a-și putea procura alimentele necesare.

2,4 milioane de români aflați în situații de vulnerabilitate vor beneficia de șase tranșe de ajutor pentru alimente și mese calde, conform un comunicat de presă al MIPE. Judeţele cu cei mai mulţi beneficiari de vouchere pentru alimente şi mese calde sunt: Bucureşti (122.000), Suceava (90.879), Iaşi (90.196), Dolj (89.801) şi Bacău (82.410).

Show senzual în fața mai multor copii, la spectacolul de Florii. „Dansul purificării sufletului la Alexandria” – VIDEO

8

Programul festiv organizat de Primăria Alexandria, de Florii, i-a lăsat pe mulți cu gura căscată. Și asta pentru că pe scenă a fost un moment de dans presărat din plin cu mișcări lascive. Care s-ar fi derulat în fața mai multor copii, din câte se menționează într-o postare pe Facebook.

Din programul organizat de primăria municipiului teleormănean, duminică, și nu oriunde, ci în centrul orașului, nu a lipsit un moment care a ieșit din tipare. A fost vorba de un show senzual al dansatoarelor lui Sonny Flame, potrivit ziare.com.

Cele două tinere au urcat pe scenă îmbrăcate sumar. În partea de jos a ținutei, pentru că, din câte se poate vedea din imagini, aveau bluze negre, cu mânecă lungă. Una dintre fete a „încins” scena, cu mișcările sale de dans. A dansat fără inhibiții și a părut decisă să facă show și să atragă toate privirile asupra sa.

„În duminica Floriilor, în fața a sute de copii”

Momentul a fost filmat, iar imaginile au ajuns și pe o rețea de socializare. Înregistrarea video cu dansul de pe scenă are în jur de un minut.

Dansul purificării sufletului la Alexandria, într-un spectacol plătit de Primărie, în duminica Floriilor, în fața a sute de copii”, s-a transmis într-o postare pe pagina Alexandria, Teleorman, România 2.0. Mesajul e însoțit de imaginile de mai jos:

Din câte se poate observa din imaginile postate pe pagina de Facebook a Primăriei Alexandria, la Târgul de Florii au răsunat și ritmuri de muzică populară. Melodii care au fost pe placul publicului, oameni de toate vârstele prinzându-se în hore și dansând în apropierea scenei.

Cât costă un cozonac pentru Paştele 2023? Autorităţile anunţă că s-au scumpit din cauza războiului

Creșterea prețurilor înainte de Paştele 2023 nu mai reprezintă o surpriză pentru nimeni. Clienţii români trebuie să fie mult mai cumpătați înainte de a alege ce produse vor să cumpere.

Cozonacii erau produse pe care le găseam la prețuri accesibile. Prețul acestora din prezent îi face să fie mult mai apreciați în prezent.

Un cozonac poate ajunge la 70-80 lei/kg

Aurel Popescu, preşedintele patronatului român din industria de panificaţie Rompan, afirmă că preţul cozonacilor a fost ajustat cu indicele preţurilor la energie, gaze şi materie primă.

Astfel un cozonac de aproximativ 700 de grame poate fi cumpărat cu 15-20 de lei bucata, dar preţurile pot ajunge şi la 70-80 de lei pe kg.

Aproximativ 6 milioane de cozonaci se vor afla la vânzare în acest an, în perioada sărbătorilor pascale, mai puţini decât anul trecut, când oferta depăşea şapte 7,5 de milioane de bucăţi.

Cum se calculează preţul cozonacului?

Prețul unui cozonac diferă în funcție de aromă, ingrediente, dar și de magazinul care vinde acest produs. Pentru un kilogram de cozonac, trebuie să plătiți între 90 de lei și 200 de lei.

Prețul a crescut destul de mult, dat fiind faptul că prețul materiilor prime s-a dublat. Acest lucru înseamnă că oamenii vor fi nevoiți să cheltuie mai mulți bani pentru a se bucura de masa de Paște 2023.

Dalai Lama, filmat sărutând un băiat pe gură. Ce a putut să-i ceară, a șocat planeta! – VIDEO

O înregistrare video care s-a răspândit cu repeziciune pe Internet, imaginile fiind intens comentate de către cei care au văzut filmarea, a fost urmată de scuze publice din partea celebrului lider spiritual Dalai Lama.

Dalai Lama și-a cerut scuze după ce s-a confruntat cu acuzații de comportament nepotrivit, după ce a sărutat un băiețel pe buze, cerându-i să îi „sugă limba” la un eveniment public din India, potrivit The Guardian.

Imaginile au fost surprinse la un eveniment ce a avut loc la finalul lunii februarie, la templul lui Dalai Lama din Dharamshala, la care au participat aproximativ 100 de tineri elevi care tocmai absolviseră cursurile Fundației indiene M3M.

Dalai Lama, Tenzin Gyatso, este cea mai sfântă figură a budismului tibetan și trăiește în exil în India din 1959, când Tibetul a fost anexat de China.

Imaginile cu momentul controversat au devenit virale. La un moment dat, unul dintre elevi – un băiețel – s-a apropiat de un microfon, la eveniment, și l-a întrebat pe Dalai Lama: „Pot să te îmbrățișez?”


Ce au surprins imaginile

Dalai Lama, în vârstă de 87 de ani, i-a spus băiatului să urce pe platforma pe care era așezat. Făcându-i semn către obraz, e auzit spunând „întâi aici”, după care copilul l-a sărutat și l-a îmbrățișat. Doar că episodul nu s-a oprit aici. L-a ținut în brațe pe băiat, spunându-i „cred că și aici” și apoi l-a sărutat pe buze. „Și suge-mi limba”, a spus apoi Dalai Lama, scoțându-și limba. Din câte se poate vedea, liderul spiritual râde, pe durata înregistrării, la fel și publicul.

Conform sursei citate, liderul spiritual i-a vorbit apoi băiatului, sfătuindu-l să se uite la cei care creează „pace și fericire” și să nu urmeze „ființele umane care ucid mereu alți oameni”, înainte de a-i oferi o ultimă îmbrățișare.

Scuze adresate băiatului și familiei

Pe măsură ce videoclipul s-a răspândit pe internet, a fost condamnat de mulți, care l-au numit „nepotrivit”, „scandalos” și „dezgustător”. Controversa a generat scuze din partea biroului lui Dalai Lama, care a lăsat să se înțeleagă că a fost vorba despre un comportament „inocent și jucăuș”.

„Sfinția Sa dorește să își ceară scuze băiatului și familiei sale, precum și numeroșilor săi prieteni din întreaga lume, pentru durerea pe care cuvintele sale ar fi putut-o provoca”, se menționează în reacția oficială.

„Sfinția Sa tachinează adesea oamenii pe care îi întâlnește într-un mod inocent și jucăuș, chiar și în public și în fața camerelor de luat vederi. El regretă incidentul”.

Ce spitale vor asigura asistența medicală de urgență în Capitală în Vinerea Mare și de Paște

0

Precizări importante au venit de la Direcția de Sănătate Publică (DSP) București cu privire la spitalele de adulți și de copii care vor asigura asistența medicală de urgență în Vinerea Mare (14 aprilie) și de Paște.

Nouă spitale de adulţi şi copii, precum şi Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov vor asigura asistenţa medicală de urgenţă în Capitală în Vinerea Mare şi de Paşte. Lista acestor spitale a fost anunțată de DSP București, prin intermediul unui scurt comunicat.

Lista spitalelor din Capitală care vor asigura urgențele în Vinerea Mare şi de Paște

Totodată, au fost făcute publice și numere de telefon ce s-ar putea dovedi utile celor care au nevoie să contacteze unitățile spitalicești listate de DSP.

„Pentru asigurarea asistenţei medicale de urgenţă, în zilele de 14 – 17 aprilie 2023, cu ocazia sărbătorilor legale : Vinerea Mare şi Sfintele Paști, vă facem cunoscute Spitalele de Urgenţă – adulţi și copii – care vor asigura asistenţa medicală de urgenţă:

  • Spitalul Clinic de Urgenţă București Floreasca – tel: 021/599.23.00;
  • Spitalul Clinic de Urgenţă Universitar – tel: 021.318.05.23 / 021.601.24.00
  • Spitalul Clinic de Urgenţă “Sf. Pantelimon” – tel: 021/255.40.99;
  • Spitalul Clinic de Urgenţă “ Sf. Ioan” – tel: 021/334.51.90;
  • Spitalul Clinic de Urgenţă ” Bagdasar-Arseni” – tel: 021/334.30.25;
  • Spitalul de Urgenţă Chirurgie Plastică, Reparatorie și Arsuri – tel: 021/224.09.47;
  • Spitalul Clinic de Urgenţe Oftalmologice – tel: 021/319.27.51;
  • Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii “Grigore Alexandrescu” – tel: 021/316.93.66;
  • Spitalul Clinic de Urgenţă Copii “M.S. Curie” – tel: 021/460.30.26”.

DSP București a anunțat, totodată, că Serviciul de Ambulanţă al Municipiului București va avea program normal de lucru „cu menţiunea că, în această perioadă, va asigura eliberarea de certificate constatatoare de deces în întreaga Capitală. Solicitările populaţiei vor fi preluate la tel: 112”.

De asemenea, s-a comunicat faptul că Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului București va asigura un serviciu de gardă permanent la telefonul: 021.313.77.39.

Cât costă un kilogram de cârnați și la ce prețuri găsiți turta dulce la Târgul de Paște al Capitalei

2

Târgul de Paște al Capitalei – „Tradiții și Flori de Sărbători” – s-a deschis de câteva zile deja, în Parcul Regele Mihai I (Herăstrău), iar intrarea e liberă.

Cu puține zile rămase până la Sărbătorile Pascale, bucureștenii care vor să meargă să arunce o privire la Târgul de Paște al Capitalei și, eventual, să și cumpere câteva dintre produsele expuse la vânzare la căsuțele cu produse tradiționale au destule variante la capitolul mâncare.

Prețurile cu care sunt întâmpinați locuitorii Capitalei care merg la acest târg de Paște sunt dintre cele mai variate. La capitolul dulciuri, vizitatorii târgului pot alege turtă dulce, chec sau gogoși. Potrivit antena3.ro, prețurile sunt următoarele: turtă dulce: 10-15 lei, 5 gogoși mici:15 lei, chec: 25 lei. Mai piperate sunt, de departe, prețurile la cârnați, de exemplu. Un kilogram de cârnați costă 90 lei, în timp ce pentru un burger doritorii au de scos din buzunar 35 de lei.

Până când va fi deschis Târgul de Paște al Capitalei

Târgul de Paște al Capitalei, „Tradiții și Flori de Sărbători”, a fost deschis oficial vineri, 7 aprilie. Și va rămâne deschis până pe 17 aprilie, din câte a anunțat Primăria Capitalei, cu precizarea că poate fi vizitat între 10:00 – 21:00, în Parcul Regele Mihai I. Intrarea este liberă.

„La târg vă așteaptă meșteșugari și producători din toate colțurile țării cu produse tradiționale: ouă încondeiate, ii, icoane pictate, obiecte din piele, ceramică, sticlă și lemn, decorațiuni pentru masa de Paște, cozonaci, prăjituri de casă, pască, produse apicole, etc.”, anunța, zilele trecute, Primăria Capitalei.

ȘAH dat dolarului! Franța cumpără GNL din China și plătește în yuani!

China a finalizat săptămânile trecute prima achiziție de gaze naturale lichefiate (GNL) decontate în yuani (moneda chineză).

China National Offshore Oil Corporation (CNOOC) și compania Total Energies din Franța au finalizat prima tranzacție de gaz natural lichefiat decontat în yuani a Chinei prin Bursa de Petrol și Gaze Naturale din Shanghai, a anunțat China Daily, la finalul lunii martie.
Tranzacția a implicat aproximativ 65.000 de tone de GNL importate din Emiratele Arabe Unite.

Potrivit președintelui bursei, Guo Xu, prima tranzacție internațională cu GNL decontată în yuani promovează stabilirea prețurilor în mai multe valute, decontarea și plata transfrontalieră. Fiind unul dintre principalii cumpărători de pe piața globală de GNL, scara infrastructurii Chinei s-a extins și numărul participanților la comerțul internațional este, de asemenea, în creștere, ceea ce a impus cerințe mai mari pentru serviciile de comerț internațional, a spus acesta.

Xi Jinping, mesaj cu câteva luni în urmă

Citiți și: Petroyuanul, compromisul lui Putin la sprijinul Chinei / SUA, cu spatele la colț!

Compania franceză, unul dintre cei mai importanţi comercianţi de GNL din lume, a confirmat pentru Reuters că tranzacţia a implicat GNL importat din Emiratele Arabe Unite, dar a refuzat să comenteze mai multe despre această tranzacţie, potrivit epochtimes-romania.com.

Aceeași sursă amintește că, în timpul unei vizite la Riad în decembrie, liderul chinez Xi Jinping a declarat că ţara sa şi naţiunile arabe din Golf ar trebui să folosească Shanghai Petroleum and National Gas Exchange ca platformă pentru a efectua decontarea în yuani a tranzacţiilor cu petrol şi gaze naturale.

„China va continua să importe cantităţi mari de ţiţei din ţările CCG, să extindă importurile de gaze naturale lichefiate, să consolideze cooperarea în domeniul dezvoltării petrolului şi gazelor în amonte, al serviciilor de inginerie, al depozitării, al transportului şi al rafinării şi să utilizeze pe deplin Bursa de Petrol şi Gaze Naturale de la Shanghai ca platformă pentru a realiza decontarea în yuani a schimburilor comerciale cu petrol şi gaze”, spunea Xi în decembrie.

Dosarul „OTOPENI”. „Regele duty free-urilor”, Cătălin Lăscuț, audiat la DNA! / Nume grele apar în stenograme

5

Informații noi în Dosarul „Otopeni”, cum a ajuns să fie cunoscută în spațiul public ancheta procurorilor ce ține, de zile întregi, primele pagini ale presei.

Cătălin Lăscuț, supranumit „regele duty-free-urilor”, este audiat, luni dimineață, la sediul DNA, potrivit stiripesurse.ro. Acesta este unul dintre cei 5 acționari, cu 20%, ai firmei Millenium Pro Design SRL, cea care operează magazinele duty-free din Aeroportul Otopeni.

E vorba despre dosarul în care s-au vehiculat – în baza unor stenograme – numele unor politicieni cunoscuți ai momentului, inclusiv Sorin Grindeanu – vicepremier și ministru al Transporturilor, dar și Rareș Bogdan.

Citiți și: Voineag, te lepezi de Indrieș?

Interceptări DNA spectaculoase în dosarul ”Mită la Aeroportul Otopeni”: ”Dacă vrea să dispară un om, dispare!”

Aeroportul Otopeni, „călcat” de procurorii DNA. Patru persoane, reținute! / Care a fost scopul perchezițiilor

„Regele duty-free”, marele beneficiar al contrabandei cu tigari

Grindeanu, reacție: „Înţeleg că sunt ciufut, nu am anturaj şi nu merg pe combinaţii”

Zilele trecute, Grindeanu a declarat că nu îi cunoaşte personal pe cei care apar în stenogramele apărute în spaţiul public în legătură cu dosarul privind activitatea Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti, dar că a înţeles că este „ciufut”, nu are anturaj şi că nu merge „pe combinaţii”.

Înţeleg că sunt ciufut, nu am anturaj şi nu merg pe combinaţii. În ianuarie 2022, la vreo 3-4 săptămâni, după ce am venit în funcţia de ministrul al Transporturilor, s-a lansat prima licitaţie pentru spaţii. Până atunci numai poveşti. Am văzut tot felul de zmei din ăştia care au spus cum s-au luptat ei. În ianuarie s-a lansat prima oară această lictaţie. A fost pe parcursul anului 2021 un control de la Consiliul Concurenţei.

În perioada aceea a fost acelaşi zmeu la Ministerul Transporturilor, care a fost de acord că se poate prelungi cu 3 ani închirierea spaţiilor. Nu am fost de acord, drept dovadă că după ce am venit la Ministerul Transporturilor am cerut reluarea licitaţiei. În acest fel aeroportul câstigă mai mulţi bani şi pasagerii au servicii mai bune. Sunt importante aceste două componente”, a declarat Grindeanu, în fața presei.

Ministrul Transporturilor a explicat că nu se cunoaşte cu cei din stenograme: „Nu îi cunosc, nu am văzut pe nimeni vreodată. Aceste persoane care au fost înregistrate au reuşit prin tot felul de chichiţe să amâne licitaţia şi un proces l-au şi câştigat, o sentinţă care spune că domnii ăştia care sunt operatori au dreptul să participe la procedura prin care se face caietul de sarcini. Noaptea minţii!”.

Ce anunța DNA-ul săptămâna trecută

Apariția stenogramelor din acest dosar sonor nu a fost lipsită de reacții. DNA-ul a ales să facă publice unele lămuriri, ca urmare a apariției în spațiul public a unor fragmente din cuprinsul ordonanțelor de punere în mișcare a acțiunii penale întocmite de procurorul de caz în aceastată cauză.

E vorba despre un comunicat transmis pe 5 aprilie. Pe care-l redăm integral în ceea ce urmează:

„În continuarea comunicatului nr. 360/VIII/3/29 martie 2023 și urmare a apariției în spațiul public a unor fragmente din cuprinsul ordonanțelor de punere în mișcare a acțiunii penale întocmite de procurorul de caz, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să transmită următoarele:

La data de 28 martie 2023, în vederea respectării dreptului la apărare, procurorul de caz a procedat la predarea, pe baza unor procese verbale, către inculpați și apărătorii lor aleși a câte unui exemplar din ordonanțele prin care s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale, respectiv punerea în mișcare a acțiunii penale. În conținutul acelor procese verbale s-au menționat, printre altele, următoarele:
„S-a adus la cunoștință apărătorului ales și suspectului că potrivit art. 94 alin. 5, 8 Cod procedură penală:
«5) În cursul urmăririi penale, avocatul are obligația de a păstra confidențialitatea sau secretul datelor și actelor de care a luat cunoștință cu ocazia consultării dosarului.
8) Dispozițiile prezentului articol se aplică în mod corespunzător cu privire la dreptul părților și al subiecților procesuali principali de a consulta dosarul»”.

Cu aceeași ocazie, în vederea respectării dreptului la apărare, procurorul de caz a procedat la predarea, tot pe baza unor procese verbale, de copii de pe actele de urmărire penală, către apărătorii aleși ai inculpaților, la cererea acestora, conform art. 94 Cod procedură penală. În cuprinsul acelor procese verbale s-au menționat, printre altele, următoarele:
„Față de predarea copiilor dosarului de urmărire penală am adus la cunoștința supectului și avocatului ales, următoarele:
• Copiile predate conțin și date cu caracter personal,
• aceste date cu caracter personal au fost puse la dispoziție în temeiul dispozițiilor art. 94 din Codul de Procedură Penală, exclusiv în scopul exercitării dreptului la apărare,
• este interzisă utilizarea datelor cu caracter personal conținute de copiile predate în alte scopuri,
• suspectul/avocatul ales se angajează să păstreze confidențialitatea tuturor informațiilor conținute de materialele înmânate, fiindu-i, în acest sens, interzisă transmiterea sau divulgarea datelor, inclusiv cu caracter personal, către orice alt terț de prezenta cauză. Prin terț se înțelege orice altă persoană în afara avocatului, organe judiciare.”

Totodată, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să mai transmită următoarele:
– DNA nu a diseminat în spațiul public, nici măcar în format anonimizat, vreun document din dosarul mediatizat prin comunicatul nr. 360/VIII/3/29 martie 2023,
– în acest stadiu al urmăririi penale, doar cele cinci persoane menționate în comunicatul de mai sus au calitatea de inculpat,
– până în acest moment, DNA nu a solicitat ridicarea imunității/altă încuviințare față de nicio persoană fizică care să aibă vreo calitate specială cu privire la care legea să impună un astfel de demers anterior efectuării în continuare a urmăririi penale.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.”

Mesajul Monicăi Odagiu, după ce a accidentat mortal un bărbat, în Capitală: „Sunt traumatizată/Departe de mine gândul de a ascunde vreo chestiune relevantă”

5

Actrița a transmis un mesaj, prin intermediul unei rețele de socializare, după ce a accidentat mortal un tânăr, duminică, în centrul Capitalei. „Sunt traumatizată pentru că nu îmi ies din minte acele clipe teribile în care acel om s-a stins”, a scris Monica Odagiu.

Tânăra a ales să transmită, duminică noapte târziu, un mesaj din care reiese că trăiește un șoc. „Primele mele gânduri merg spre o familie care astăzi a pierdut pe cineva iubit”, a scris Monica, pe Facebook, în urma accidentului soldat cu decesul unui bărbat de aproximativ 35 de ani.

Actrița susține că a „făcut tot ceea ce se putea face in acele secunde pentru a evita o tragedie”.

Mesajul integral al Monicăi Odagiu

Actrița a ținut să menționeze faptul că totul a fost înregistrat pe camere video.
Redăm în cele ce urmează, integral, mesajul postat pe pagina de Facebook a Monicăi Odagiu:

„Astăzi am trăit o experiență tragică, fiind pusă într-o situație in care efectiv nu am mai avut ce să fac decât să privesc neputincioasă cum se stinge un om în fața mea, deși am incercat să evit acest tragic eveniment. Sunt traumatizată pentru că nu îmi ies din minte acele clipe teribile în care acel om s-a stins și nu doresc nimănui să treacă prin asta. Îmi cer scuze tuturor celor care așteptau o reacție imediată din partea mea, dar vă rog să mă credeți că în acele momente nu am fost în stare.

Departe de mine gândul de a ascunde vreo chestiune relevantă vizavi de acest tragic eveniment și vreau să subliniez că totul a fost înregistrat pe camerele video, iar cei care se ocupa de caz si au apucat să le verifice apreciază că nu am greșit, reacțiile mele în acele clipe fiind firești și corecte. Primele mele gânduri merg spre o familie care astăzi a pierdut pe cineva iubit. Din păcate eu nu am putut schimba în niciun fel acest final, deși am făcut tot ceea ce se putea face in acele secunde pentru a evita o tragedie. Vă rog pe toți să mă înțelegeți că în aceste momente am și eu nevoie de liniște ca să pot să trec peste șoc. Vă mulțumesc dacă lăsați legea să-și spună cuvântul”.

Primele informații de la Poliție

Accidentul grav, soldat cu decesul unui bărbat, s-a produs duminică după-amiază, în Capitală. Din primele informații, totul s-a întâmplat în dreptul staţiei STB Luterană. Din păcate, deși la fața locului au intervenit cadre medicale, care au făcut manevre de resuscitare, victima accidentului nu a putut fi salvată.

„La data de 9 aprilie a.c., în jurul orei 16.15, Brigada Rutieră a fost sesizată prin apel 112 cu privire la producerea unui accident de circulaţie pe strada Ştirbei Vodă. Din primele informaţii, o femeie în vârstă de 26 de ani a condus un autovehicul pe str. Ştirbei Vodă dinspre Calea Victoriei, iar în dreptul staţiei STB Luterană a surprins şi accidentat un bărbat în vârstă de aproximativ 35 de ani.

În urma accidentului de circulaţie s-a declarat decesul pietonului, după ce în prealabil au fost efectuate manevre de resuscitare”, a transmis duminică Brigada Rutieră.

Cine e Monica Odagiu

Numele Monicăi Odagiu a devenit cunoscut publicului după ce tânăra a participat la emisiuni televizate, dar a jucat și în piese de teatru, precum și într-un film cunoscut.
Monica a participat la emisiunea „Vocea României”, dar și la „Te cunosc de undeva” de la Antena 1, potrivit avantaje.ro. De asemenea, tânăra actrița în vîrstă de 26 de ani a apărut și în filmul „Teambuilding”. Totodată, ea e și actriță de teatru.

Nici latura personală a vieții actiței n-a scăpat de atenția presei. Multă vreme s-a speculat că Monica Odagiu a trăit o poveste de dragoste alături de Dan Bittman, notează aceeași sursă. E vorba despre cunoscutul muzician din trupa Holograf.

Vești dramatice după prăbușirea clădirii în Marsilia: Doi oameni găsiți fără viață sub dărâmături

Vin vești triste din Franța, după explozia ce a dus la prăbușirea unei clădiri cu patru etaje în Marsilia, al doilea oraș ca mărime din această țară. Pe măsură ce au continuat căutările la locul dezastrului, au fost găsite două trupuri fără suflare.

La 24 de ore după explozia puternică în urma căreia o clădire cu patru etaje s-a prăbuşit la Marsilia, salvatorii au găsit două persoane fără viaţă sub dărâmături, relatează AFP, preluat de news.ro.

Anunțul a venit de la pompieri. S-au găsit „două trupuri fără viaţă”, au precizat pompierii într-un comunicat, luni, la scurt timp după ora locală 01.00. Conform aceleiași surse, extragerea cadavrelor poate dura ceva timp, din cauza „dificultăţilor deosebite ale intervenţiei”. Urmează ca apoi victimele să fie identificate.

Citiți și: Decor de război la Marsilia: o clădire s-a prăbușit, în urma unei explozii! 10 oameni sub dărămături, 6 răniţi (VIDEO)

Primar: Durerea este mare

„În această noapte durerea este mare. Facem totul pentru ca operaţiunile de căutare să desfăşoare fără probleme”, a precizat primarul Marsiliei, Benoit Payan.

Autorităţile au anunţat, după prăbuşirea locuinţei cu patru etaje, că opt persoane erau date dispărute. Eforturile echipelor de salvatori au fost îngreunate de un incendiu persistent iscat după deflagrație.

Clădirea cu patru etaje s-a prăbuşit complet după explozie. Alte două imobile au fost avariate puternic, însă locatarii de acolo au reuşit să iasă sau să fie salvaţi. Unul dintre aceste imobile s-a prăbuşit duminică, potrivit aceleiași surse.

„Pe ultima sută de metri”. Când se va circula pe Pasajul Olteniței

0

Asociaţia Pro Infrastructură a anunţat duminică faptul că pasajului Olteniţei va fi gata în două săptămâni. Adică înainte de 1 mai.

„Pasajul Olteniței, gata în două săptămâni” – anunță Asociaţia Pro Infrastructură, într-un mesaj transmis pe Facebook în seara zilei de duminică, 9 aprilie.

Șoferii primesc, așadar, vești bune, cu privire la momentul în care s-ar putea circula pe acest pasaj. „Pasajul, care de fapt este o reconfigurare majoră a intersecției dintre DNCB și DN4 la ieșire din Popești-Leordeni, se află pe ultima sută de metri. Antreprenorul (Itinera) poate fi gata cu deschiderea circulației în perioada 20-25 aprilie, cel mai târziu până la aglomerația de 1 Mai!”, transmite sursa citată.

Pro Infrastructură: Din păcate, vecinul de la Berceni nu va fi terminat luna asta

Nu la fel de optimiste sunt veștile în privința pasajului Berceni. „Din păcate, vecinul de la Berceni (intersecția DNCB-DJ401/Șos. Berceni) nu va fi terminat luna asta ca urmare a bâlbelor tehnice făcute de constructori (Trameco-Erbașu). Totuși, nici acolo nu mai este mult: dacă nu mai apar surprize neplăcute, putem scăpa și de calvarul acestei zone până (cel târziu) la finalul lunii iunie.

Împreună, cele două girații suspendate rezolvă mare parte din conflictele de trafic din zonă, prin dublarea DNCB pe 4 kilometri între DJ401 și DN4 și prin conectarea mult mai bună a celor două radiale la centură.

După ce va fi gata și Autostrada A0 între DN6 și DN4, perfect fezabil până în decembrie 2023, ocolirea Capitalei prin sud va primi un balon de oxigen după mult prea mulți ani de chin, înjurături și accidente”, transmit reprezentanții Asociației Pro Infrastructură.

Cu detalii recente despre pasajul Berceni ieșise, în cursul săptămânii trecute, respectiv miercuri, ieșise secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Ionel Irinel Scrioșteanu.

Acesta a listat ce anume lucrări au fost finalizate, dar și ce lucrări se mai execută. „Am cerut constructorului ca până pe maximum 15 iunie, inclusiv cu perioada de recepție a lucrării, pasajul să fie dat în trafic! Acesta va suporta penalitățile contractuale și legale pentru neîndeplinirea graficului conform contractului”, a scris Scrioșteanu, în 5 aprilie.

Roșii românești cu 65 de lei kilogramul. Petre Daea, reacție incredibilă!

17

A venit primăvara, astfel că în piețe au apărut legume de sezon, ceapa verde, salata, ridichiile, dar și primele roșii românești, ale căror prețuri au uimit cumpărătorii, fiind mai mult decât piperate. Și pentru mulți de neatins, dat fiind faptul că prețul unui kilogram de roșii rivalizează, practic, cu cel al unui kilogram de carne.

Cu doar câteva zile rămase până la sărbătorile de Paști, mulți au început deja să se pregătească pentru a face cumpărăturile pentru masa festivă. Se gândesc să cumpere nu doar carne, ci și legume proaspete, pentru a avea pe masa de sărbători. Roșiile românești au, însă, un preț piperat, astfel că oamenii se uită la tomate și merg mai departe. Puțini sunt cei care-și permit să le cumpere deocamdată.

Citiți și: HALUCINANT! Prețul uriaș cu care se vând roșiile oltenești în Transilvania: „Vine lumea se uită și pleacă”

ȘOCANT! Cu ce preț vor să vândă țăranii roșiile românești în piețe

Ministrul Agriculturii a reacționat după ce s-a aflat că într-o piață au apărut la vânzare roșii românești la prețul de 65 lei kilogramul.

Oficialul guvernamental a vorbit despre faptul că sunt prețuri de 20 la fermieri, chiar și 35 de lei. Și spune că unii oameni cumpără, fiind trufandale.

Daea: 65 de lei kilogramul este nu exagerat, extrem de exagerat

„Luaţi-vă după mine, ce zic eu, vă duc în loc sigur. În primul rând, în fiecare dimineaţă, Petre Daea are comunicare cu ţara, la 7.30. În fiecare zi ştiu de unde au plecat tomatele în România şi de la cine, ştiu că acele tomate au fost verificate de Autoritatea fitosanitară, pentru că e obligatoriu. Sunt la ora actuală 20 de lei la fermier, 35 de lei şi 45 de lei. Sunt vârfurile de producţie”, a spus Petre Daea, duminică seara, la un post TV, citat de realitatea.net.

Ministrul dă asigurări că lucrurile se vor mai schimba, la nivel de preț, când va începe producţia. Cât despre prețul de 65 de lei per kilogram, Daea îl consideră „extrem de exagerat”. „Unii îşi iau pentru că sunt trufandale, nu va fi preţul acesta când va începe producţia. 65 de lei kilogramul este nu exagerat, extrem de exagerat şi de nepermis în ţară. Daţi-mi mie locul, să văd şi eu”, a mai declarat Petre Daea.

Horoscop 10 aprilie 2023 – Incepeti ziua plin de energie

0

BERBEC

Știi ce vrei și dacă vrei acum, spune-i partenerului tău. Poate exista un dezechilibru între cheltuieli și venituri dar este o zi potrivită pentru a vă intensifica contactele profesionale. Sănătatea ta este pe primul loc.

 

TAUR

Veți obține ceea ce doriți dacă vă folosiți seducția. Problemele de natură economică sunt un lucru din trecut. Nu lăsa lucrurile pe jumătate făcute la locul de muncă. Dacă începeți o călătorie, luați medicamente de bază.

 

GEMENI

În partenerul tău, vei găsi multă înțelegere și pregătiți un plan pentru investițiile viitoare comune. La locul de muncă sunteți foarte abili. Bucurați-vă mai mult de timpul liber.

 

RAC

Dacă alții vor să pătrundă în relația ta, nu este indicat să îi ignori. Din păcate este ziua unei mari frământări în plan financiar. Ai toate avantajele și abilitățile necesare pentru a face față oricărei slujbe. Corpul tău funcționează ca un ceas, felicitări.

 

 

LEU

Capacitatea ta de afecțiune este foarte mare. Situația economică proastă prin care treci nu este gravă, chiar dacă ar putea apărea mici conflicte în zona de lucru. Prea mult tutun și alcool vă subminează sănătatea.

 

FECIOARA

Lasă acea gelozie nefondată, altfel vei regreta. Inițiativele dvs. financiare vor avea mare succes dar amintiți-vă că nu sunteți singuri în munca voastră. Dormiți mai mult pentru ca să aveți un tonus ridicat.

 

 

BALANTA

Iubește-te mai mult pe tine însuți și recâștigă-ți stima de sine. Azi se poate să ai o surpriză financiară plăcută. La serviciu, continuați cu proiectele de lucru deja începute. Nu abuzați de restaurantele fast-food.

 

 

SCORPION

În ceea ce privește dragostea, astăzi veți vedea totul în roz. Ai nevoie de venituri noi și de mai puține cheltuieli. Propunerile dvs. de locuri de muncă vor fi bine primite. Stresul este cauza disconfortului tău;

 

 

SAGETATOR

Fii atent la partenerul tău, ai nevoie de el. Cineva apropiat te va ajuta cu un împrumut care se va dovedi foarte util. La serviciu, concentrați-vă pentru a face treaba bine. Starea de sănătate este bună.

 

 

CAPRICORN

Starea proastă de spirit de zilele trecute va dispărea total. Nu cheltuiți banii aiurea, dar nici nu fiți atât de zgârciți. Folosiți-vă abilitățile de conducere la locul de muncă. Datorită voinței tale, ești mult mai puternic decât crezi.

 

VARSATOR

Azi ai dorința de a trăi noi experiențe de dragoste. Trebuie să fii mai prudent dacă nu vrei să se epuizeze toți banii. Oricare ar fi profesia ta, vei străluci prin creativitatea și ingeniozitatea ta.

 

PESTI

Dialogul cu partenerul dvs. va crea o atmosferă de încredere și reciprocitate foarte bună. Acordați un împrumut unui prieten care v-a solicitat și cu alte ocazii. Ai încredere în colegii tăi și astfel vei putea face față proiectelor.

Poza Zilei

Anna Lesko și cheia succesului: Nu pleci de cu noapte, nu ajungi la țel.

Bate vântul prin conturile ANAF. Tăieri de facilități la plata în rate a datoriilor fiscale

Pentru că s-au făcut abuzuri la eșalonarea datoriilor către bugetul de stat și pentru că bate vântul prin conturile ANAF, Ministerul Finanțelor vrea să taie zdravăn din aceste facilități. În primul rând, penalitățile de întârziere vor trebui achitate, dispărând scutirea pentru cei care își plăteau ratele integral, iar dobânda pentru fiecare zi de întârziere în cadrul eșalonărilor în formă simplificată se va majora de la 0,1% pe zi, la 0,2% pe zi. 

Ministerul Finanțelor vrea să modifice Codul de Procedură Fiscală la capitolele eșalonare la plată și garanții, pentru a preveni acumularea de noi arierate de către contribuabili, cu riscul accentuării dificultăților financiare în a-și respecta obligațiile de plată. Scopul urmărit este creşterea eficienţei colectării obligațiilor bugetare, având în vedere faptul că statul român trebuie să se comporte ca un creditor prudent în încasarea veniturilor la bugetul general consolidat.

”Neadoptarea în regim de urgenţă a unor măsuri în sfera facilităților fiscale ar permite contribuabililor să acumuleze obligații de plată fără ca organul fiscal să fie abilitat să acționeze în timp util. Măsurile sunt menite sã evite afectarea mediului de afaceri prin folosirea procedurilor de eșalonare la platã în mod excesiv de cãtre unii debitori, care utilizeazã aceste mecanisme cu scopul de a se sustrage de la plata sumelor datorate bugetului general consolidat”, se arată în expunerea de motive a proiectului de ordonanță de urgență, inițiat de Ministerul Finanțelor. Dacă până acum garanțiile trebuiau constituite pentru întreaga sumă fiscală datorată, inclusiv pentru dobânzi și penalități, prin modificările din actul normativ al Ministerului Finanțelor, garanția se reduce la 50%, în schimb nu se vor mai anula penalitățile de întârziere la achitarea debitelor, facilitate existentă în legislația actuală. ”Contribuabilul va avea obligația de a constitui garanții în procent de minim 50% din valoarea obligațiilor fiscale restante ce fac obiectul înlesnirilor la plată, pentru a beneficia de eșalonarea la plată de cel mult 5 ani, în situația în care contribuabilii dețin bunuri în proprietate insuficiente pentru a constitui garanțiile. În cazul în care debitorii nu pot constitui garanția de minim 50%, aceștia pot beneficia de eșalonare la plată pe o perioadă de cel mult 6 luni. În ambele situații, penalităţile de întârziere cuprinse în certificatul de atestare fiscală nu se amână la plată şi se eșalonează la plată”, se arată în proiectul de ordonanță de urgență.

Accizele, excluse de la eșalonare

Potrivit proiectului de act normativ, accizele vor fi excluse din sfera eșalonărilor la plată a obligaţiilor fiscale. Totodată, vor fi abrogate prevederile art. 193 alin. (2) referitoare la plafoanele obligațiilor eșalonate la plată sub care nu este necesară constituirea de garanții de către debitori, având în vedere faptul că o astfel de eșalonare la plată se poate acorda pe o perioadă de până la 5 ani fără ca statul să se comporte similar unui creditor privat prudent în recuperarea obligațiilor fiscale restante.

Potrivit aliniatului 2 al articolului 193 din Codul de Procedură Fiscală, pentru obligaţiile fiscale eşalonate la plată, precum şi cele care fac obiectul amânării la plată potrivit art. 208, de până la 5.000 lei în cazul persoanelor fizice, 10.000 lei în cazul asocierilor fără personalitate juridică şi, respectiv, 20.000 lei în cazul persoanelor juridice, nu este necesară constituirea de garanţii.

Cresc și dobânzile

Pentru a preveni acumularea de arierate și pentru a crea o conduită corectă a debitorilor care beneficiază de eșalonare la plată, se va reduce numărul cererilor de modificare a eșalonării la plată, de la două cereri la o singură cerere, se mai precizează în proiectul Ministerului Finanțelor. De asemenea, nu va mai fi aprobată o altă perioadă de eșalonare la plată, având în vedere faptul că, prin cadrul legal actual, s-au creat premise ca beneficiarii eșalonărilor la plată să solicite perioada maximă de acordare a eșalonării la plată, la fiecare modificare a deciziei de eșalonare la plată, ajungându-se astfel la încasarea sumelor reprezentând obligații fiscale restante într-o perioadă de timp extrem de lung. Dobânda datorată în cazul eșalonării la plată, în formă simplificată, va crește de la 0,01% la 0,02% pentru fiecare zi de întârziere (ceea ce înseamnă creșterea nivelului dobânzi la 7,3% pe an), se mai precizează în proiectul de act normativ.

ȘOC LA SPP! PAHONȚU ÎȘI FACE UNITATE DE POCĂIȚI: U.M.0149

Chiar că s-a întors sistemul cu josul în sus dacă până și ”nemuritorul” general Lucian Pahonțu a ordonat demilitarizarea propriilor structuri! Începând cu una dintre unitățile în care își punea cele mai mari speranțe în păstrarea influenței exercitate pe persoană fizică la vârful sistemului, clasei politice, mediului de afaceri și mai ales a Justiției paralele. În cea din urmă până și inițiații sistemului trebuind să recunoască că ”împăiatul” aflat la conducerea Serviciului de Protecție și Pază încă din anul 2005 a excelat ca nimeni altul, încă de la formarea timpurie a atotputernicului stat ticăloșit.

Șoferii lui Pahonțu, buni la toate!

Operațiune pe care a declanșat-o deja în data de 24 martie. Și pe care o va finaliza în data de 23 aprilie. Atunci când zeci de civili – ”POCĂIȚI”, așa cum erau denumiți în batjocură până acum de același general Lucian Pahonțu! – vor deveni peste noapte subofițeri cu acte în regulă ai Serviciului de Protecție și Pază!

Anunțul neputinței!

Niciodată, dar absolut niciodată până acum la Serviciul de Protecție și Pază, sub conducerea generalului Lucian Pahonțu cel puțin nu a fost permisă aducerea de civili care să fie militarizați pe repede înainte. Generalul Lucian Pahonțu ținând cu dinții la acest standard de militarizare obligatoriu pentru toți cei care și-ar fi dorit, de-a lungul aproape ultimelor două decenii, să devină cadre de nădejde ale Serviciului de Protecție și Pază. Astfel că, în cadrul SPP au fost angajați doar militari. Cei mai mulți dintre aceștia atrași cu promisiunile OSCAR-urilor. Și uite cum de la DGIA la DGPI, și de la IGJR la FOS, multe alte structuri de forță ale statului român au devenit, în ultimii 18 ani, ”pepinierele de cadre” favorite ale generalului Lucian Pahonțu. Cel care însă, iată că, pentru prima data de când se află la conducerea Serviciului de Protecție și Pază s-a văzut nevoit să lase garda jos. Și să accepte ”umilința” angajării ”în masă” a zeci de civili. Și tocmai la una dintre unitățile militare cele mai dragi lui…

Iohannis o ști ce cadre de nădejde îi pregătește generalul Pahonțu?

Dovadă în sensul ”pocăirii” cu adevărat surprinzătoare a generalului Lucian Pahonțu stând chiar următorul ”anunț publicitar”, pe care îl dezvăluim integral. Nu neapărat pentru a face publicitate gratuită SPP-ului lui Pahonțu, ci pentru a propovădui public informația că, începând cu data de 23 aprilie, orice român poate deveni subofițer militar al Serviciului de Protecție și Pază! Cu singura condiție de îndeplinit de a poseda carnet de conducere de minim 3 ani! Așa că, dragi civili români, mult succes în accesarea următorului anunț:

De acum, oricine poate face parte din ”coloanele” SPP

”Se caută: Conducător auto – Unitatea Militară 0149. București, România.

Full Time.

Mid – Level (2 – 5 ani), Senior – Level (+ 5 ani).

Peste 3 ani de experiență în Auto/ Echipamente, Transport/Distribuție

CANDIDATUL IDEAL

Candidații trebuie să fie absolvenți de liceu cu diploma de bacalaureat.

Candidații trebuie să dețină permis de conducere categoria B de cel puțin 5 ani, precum și categoria C. Constituie un avantaj deținerea permisului categoria D.

Candidatul trebuie să aibă experiență minimă de 3 – 5 ani în transporturi rutiere.

DESCRIEREA JOBULUI

Unele dintre responsabilități sunt conducerea și întreținerea autovehiculelor din dotare, precum și întocmirea documentelor de exploatare a acestora.

La încadrare, după promovarea probelor de concurs, candidații vor dobândi statutul de cadru militar în activitate – subofițer.

DESCRIEREA COMPANIEI

Unitatea Militară 0149 București.

Publicat 24 martie 2023. Expiră 23 aprilie 2023”.

Deci, dacă ai luat Bacalaureatul, ai carnet de trei sau cinci ani – că nici ”angajatorul” nu pare a ști prea sigur ce vrea – și ai habar să conduci mașina și să o speli, atunci gata, devii peste noapte ”cadru militar în activitate – subofițer”. Și viața celor mai importanți demnitari ai statului român, dar și a invitaților străini ai acestora stau strict în mâinile tale! Mâinile de pe volan a zecilor de ”pocăiți” – civili pe care generalul Lucian Pahonțu îi va transforma la chiar finalul acestei luni în cadre militare în activitate ale Serviciului de Protecție și Pază!

276 de ore… O fi mult?

Și uite cum, din acest moment, orice tânăr care a făcut liceul, are carnet și mai ales experiență în domeniul distribuției – adică a lucrat la livrat mâncare sau colete – își poate realiza visul de a deveni direct militar al unui serviciu secret! Mai ales că, după ”plăcuta surpriză” făcută generalului Lucian Pahonțu de a face publicitate gratuită acestui anunț, pentru ca toată lumea să îl poată accesa, ci nu doar ”aleșii”săi, doritorii se vor înghesui cu siguranță la porțile Serviciului de Protecție și Pază.

Au prioritate cei care au lucrat în ”distribuție”…

Însă toți aceștia trebuie să afle încă de acum – chiar dacă doar de la noi, ci nu și de la angajator – și reversul medaliei. Și anume că majoritatea actualilor conducători auto din cadrul Unității Militare 0149 București trec la sfârșit de lună, în ”hârtiile” depuse superiorilor, o medie de 276 de ore lucrate. Pe lună! Unii chiar și peste 300! O fi mult? Poate, din moment ce atâția alți militari din cadrul U.M. 0149 au dat până acum bir cu fugiții. Mulți, foarte mulți, chiar la câte doar două – trei luni după ce se angajaseră aici, transferați fiind de la alte structuri de forță.

ANUNȚUL OFICIAL…

Numai că, ghinion, nu doar volumul de lucru este cel care i-a speriat pe toți cei care au preferat să renunțe de bună voie și nesiliți de nimeni la beneficiile de a fi militari ai Serviciului de Protecție și Pază. Ci o cu totul altă cerință, de această dată fie ea și neoficială. Și care nu se va regăsi nici în anunțul de angajare, și nici în fișa postului. Dar care devine obligatorie odată cu primirea statutului de cadru militar în activitate la Unitatea Militară 0149 din cadrul SPP-ului lui Pahonțu…

”Sifoane”, nu șoferi!

”Întocmirea documentelor de transport” prevăzută în chiar anunțul de angajare nefiind, totuși, chiar singura obligație a viitorilor subofițeri ai Unității Militare 0149 București. Pentru că aceștia se vor convinge – pe propria moralitate ! – că vor trebui să fie nu doar șoferi, dar și ”sifoane”! De fapt, mai ales ”sifoane”! Astfel că vor fi obligați de SDI-iști, SSI-iși și toți ceilalți încasatori de ”OSCAR”-uri și ”sporuri de cifru” – da, da, la SPP există și așa ceva! -din faraonica structură de ”protecție internă, contrainformații și spionaj” a Serviciului de Protecție și Pază să întocmească și ”documentația de exploatare” paralelă.. Adică, mai pe românește spuse, să ”toarne” unde au fost ”coletele”, cu cine au vorbit, să le facă poze și să raporteze ofițerului de legătură totul, dar absolut totul despre demnitarii la care au fost repartizați.

Decor de război la Marsilia: o clădire s-a prăbușit, în urma unei explozii! 10 oameni sub dărămături, 6 răniţi (VIDEO)

9

Prăbuşirea unei clădiri cu patru etaje din centrul Marsiliei, al doilea oraş ca mărime din Franţa, s-a soldat cu rănirea gravă a cel puţin 6 persoane.

„Există suspiciuni puternice că o explozie a provocat prăbuşirea, dar trebuie să fim foarte atenţi la cauze în această etapă”, a afirmat Christophe Mirmand, prefectul regiunii din sudul Franţei.

Au căzut şi alte două clădiri

Autorităţile au anunţat, la scurt timp, că şi o a doua clădire s-a prăbuşit, iar o a treia construcţie s-a dărâmat parțial, iar oamenii au fost evacuați din aproximativ 30 de clădiri din zonă. Construcţiile care s-au prăbușit pe Rue de Tivoli nu erau cunoscute ca având probleme structurale.

În momentul exploziei iniţiale, în jurul orei 00:40 (22:40 GMT), „totul s-a cutremurat, am văzut oameni alergând şi era fum peste tot, clădirea a căzut înspre stradă”, a declarat un martor. El a explicat că deţine un magazin de alimente care funcţiona pe timp de noapte pe strada unde clădirea s-a prăbuşit.

Operaţiunile de salvare sunt complicate de „un incendiu în dărâmături” care „împiedică trimiterea câinilor şi a echipelor specializate în căutarea eventualelor victime care s-ar afla sub dărâmături”, a spus primarul din Marsilia, care a adăugat că există posibilitatea ca numărul victimelor să crească.

Nu au reuşit să numere victimele

Membri ai Batalionului Naval de Pompieri din Marsilia nu au reuşit încă să facă un recensământ al persoanelor care s-ar fi putut afla în clădirea prăbuşită, al cărei moloz blochează strada.

A fost deschisă deja o anchetă pentru a stabili cauzele producerii incidentului, dar se bănuieşte că ar fi vorba despre scurgeri de gaze.

În noiembrie 2018, opt persoane au murit în prăbuşirea a două clădiri dintr-un alt cartier din Marsilia. Aceste clădiri se aflau într-o stare gravă de insecuritate, într-un oraş în care 40.000 de oameni locuiesc în mahalale, potrivit ONG-urilor.

Sancțiunile occidentale, frecție la piciorul de lemn. Rusia se descurcă și fără sistemul financiar american

Rușii și-au păstrat accesul la comerțul internațional –  în ciuda sancțiunilor Occidentului.

Datele din fostele republici sovietice arată, de asemenea, creșteri semnificative ale cererii pentru sistemele lor bancare. Potrivit băncii centrale din Uzbekistan, depozitele din țară ale rușilor au crescut cu 60,5 miliarde de  dolari în 2022, de două ori mai repede decât în anul precedent. Armenia a documentat o creștere bruscă a depozitelor nerezidenților anul trecut.

„Mulți ruși au deschis conturi în Asia Centrală”, a declarat pentru Finanial Times purtătorul de cuvânt regional al Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare, Anton Usov.

Nevoia de soluții creative în materie de plăți, în țară și în străinătate, este evidentă. Visa și Mastercard și-au redus serviciile în Rusia, dar schema de carduri naționale, Mir, care a ajutat la menținerea fluxului de plăți interne, este acum acceptată  în câteva țări, cum ar fi Belarus și regiunile separatiste Abhazia și Osetia de Sud.Aceste conturi cu carduri pot fi deschide în 3-5 zile la majoritatea băncilor.

Este limpede că, la un an de la invazia în Ucraina, rușii inovează continuu pentru a menține fluxul de plăți și pot supraviețui în afara sistemului financiar american.

Rusia a început să se pregătească pentru retragerea Visa și Mastercard ca urmare a sancțiunilor impuse inițial după anexarea Crimeei.Kremlinul a lansat Sistemul național de plăți cu cardul (NSPK) în 2014 pentru a construi un sistem financiar alternativ și a procesa tranzacțiile în Rusia. Amenințarea cu amenzi mari a determinat Mastercard și Visa să semneze acorduri care să permită NSPK să gestioneze toate plățile interne.

Un an mai târziu, Rusia a lansat Mir, care și-a construit rapid o cotă de piață datorită mandatelor de utilizare de către funcționarii publici și pensionari.”Cu 161 de milioane de carduri în circulație din septembrie 2022, depășind populația Rusiei de puțin peste 147 de milioane de locuitori, Mir a devenit o alternativă internă viabilă la sistemele de plată occidentale”, a declarat Ola Oyetayo, director executiv al platformei de plăți Verto. Când Visa și Mastercard s-au retras din Rusia în martie 2022, cardurile emise în țară au continuat pur și simplu să funcționeze pe plan intern pe NSPK.

Kartik Chakla, analist senior pentru sectorul bancar și plăți la GlobalData, a precizat că Sberbank, cea mai mare instituție financiară din Rusia și o țintă a sancțiunilor începând cu aprilie 2022, a avut succes cu un sistem de plată QR gestionat în comun de NSPK și banca centrală rusă.

Sberbank a raportat că din cei 75 de milioane de clienți care folosesc aplicația sa în fiecare lună, peste 28 de milioane folosesc plățile QR, lansate în aprilie 2022.

Între timp, banca digitală Tinkoff – desemnată de UE în cea de-a zecea rundă de sancțiuni la sfârșitul lunii februarie – a construit o alternativă fizică la Apple Pay: un autocolant cu un cip cu câmp apropiat, care este conectat la conturi. Atașat pe partea din față a unui telefon, acesta îl transformă într-un dispozitiv fără contact.

Și alte bănci private din Rusia oferă clienților sisteme de plată QR după ieșirile Apple Pay și Google Pay – care au reprezentat aproximativ un sfert din piața națională a  portofelelor digitale în 2020.În plus, sistemul de plăți din Rusia beneficiază de serviciile extinse ale UnionPay, rivalul chinezesc al Visa și Mastercard.

 

 

Serviciile și digitalul, un business de trilioane de dolari

0

Valoarea exporturilor de servicii furnizate în format digital a continuat să crească, ajungând anul trecut la 3 800 de miliarde de dolari și reprezentând mai mult de jumătate (54%) din totalul exporturilor de servicii la nivel mondial, potrivit Organizației Mondiale a Comerțului.

Exporturile globale au înregistrat o creștere valorică de aproape patru ori mai mare din 2005 până în prezent, înregistrând o creștere medie anuală de 8,1% între 2005 și 2022, se arată în raportul Global Trade Outlook and Statistics al OMC.Această creștere a fost mai mare decât cea a valorii exporturilor de bunuri (5,6%) și a altor exporturi de servicii (4,2%), a precizat agenția comercială cu sediul la Geneva.

Furnizarea digitală include serviciile comercializate la nivel transfrontalier prin intermediul internetului, aplicațiilor, e-mailurilor, apelurilor vocale și video și, din ce în ce mai mult, prin intermediul platformelor de intermediere digitală, cum ar fi jocurile online, streaming-ul de muzică și video și învățarea la distanță.

Potrivit unui studiu din martie al Conferinței ONU pentru Comerț și Dezvoltare (UNCTAD), creșterea comerțului mondial ar trebui să rămână „moderată” în 2023, după o încetinire semnificativă în trimestrul al patrulea al anului trecut, pe fondul tensiunilor geopolitice și macroeconomice.

Serviciile de afaceri, profesionale și tehnice au reprezentat aproximativ 40% din exporturile de servicii furnizate digital, urmate de serviciile informatice (20%), serviciile financiare (16%), serviciile legate de proprietatea intelectuală (12%), serviciile de asigurări (5%), serviciile de telecomunicații (3%), serviciile audiovizuale și alte servicii personale, culturale și recreative (3%) și serviciile de informații (1%).

Europa a reprezentat mai mult de jumătate din exporturile mondiale de servicii furnizate digital, un sfert au provenit din Asia, iar 19% din America de Nord.

Între timp, se preconizează că volumul comerțului mondial de mărfuri va crește cu 1,7% în 2023, înainte de a se dubla aproape la 3,2% anul viitor. Printre riscurile la adresa prognozei se numără tensiunile geopolitice, insecuritatea alimentară, potențiala instabilitate financiară rezultată din înăsprirea politicii monetare și creșterea nivelului de îndatorare.

Valoarea comerțului mondial de mărfuri a crescut cu 12%, la 25.300 de miliarde de dolari în 2022, stimulată parțial de prețurile ridicate ale materiilor prime la nivel mondial.

De asemenea, raportul a constatat că valoarea comerțului mondial cu servicii comerciale a crescut cu 15%, până la 6.800 de miliarde de dolari.

Scandaluri politice cu ceasuri de lux

Ministrul german de finanțe, Christian Lindner, a fost luat în vizor după ce a fost văzut ascunzându-și Rolexul în timpul unei emisiuni de dezbateri săptămâna trecută.

Dar Lindner nu a fost, cu siguranță, primul politician sau înalt funcționar care se confruntă cu reacții negative din cauza unui ceas de lux, notează Politico. Și probabil că nu va fi nici ultimul.

Președintele francez Emmanuel Macron a făcut un truc de prestidigitator luna trecută, în timpul unui interviu televizat despre controversata sa reformă a pensiilor, făcând să-i dispară ceasul! Inițial, Macron a apărut în emisiune purtând un ceas. Apoi, după ce a trecut ceva timp, mâna sa a dispărut sub masă –  și revenind –  minune, ceasul nu s-a mai văzut.

Criticii au spus că Macron a scos pe ascuns ceasul întrucât era extrem de  scump, în valoare de până la 80.000 de euro. Dar presa franceză a identificat apoi modelul ca fiind un Bell&Ross BRV 1-92 și a estimat prețul la aproximativ 2.400 de euro.

Oficialii de la Elysee a susținut că Macron și-a dat jos ceasul pentru că „l-a lovit de masă, provocând un zgomot destul de puternic” în timpul emisiunii. Momentul a fost deosebit de nepotrivit pentru președinte, în condițiile în care aproximativ 3 milioane de persoane au protestat împotriva planului său de a crește vârsta de pensionare în Franța de la 62 la 64 de ani.

În Polonia, un aliat apropiat al premierului de atunci, Donald Tusk, a fost forțat să demisioneze în 2013, după ce procurorii au declarat că a încălcat legea prin faptul că nu și-a declarat proprietatea unui ceas de 5.000 de euro.Parlamentarul a fost obligat să dezvăluie toate bunurile cu o valoare mai mare de 10.000 de zloți.

În 2020, fotografiile cu purtătorul de cuvânt al președintelui rus Vladimir Putin purtând un ceas care se pare că valorează suma impresionantă de 620.000 de dolari au provocat o furtună.

Dmitri Peskov a fost fotografiat purtând ceasul scump la nunta sa cu patinatoarea Tatiana Navka. Opozantul încarcerat Alexei Navanîi l-a identificat ca fiind un ceas în ediție limitată proiectat de marca elvețiană Richard Mille. De asemenea, a publicat fotografii cu Peskov purtând alte modele scumpe, inclusiv  Rolex și  Omega.

Și conducătorul Bisericii Ortodoxe Ruse, Patriarhul Kirill, este un fin cunoscător al ceasurilor de lux. În 2012, bloggeri au detectat că ceasul Breguet din aur de 30.000 de dolari al lui Kirill a fost șters dintr-o fotografie în încercarea de a-l ascunde – dar reflexia ceasului putea fi văzută pe masa lustruită la care stătea înaltul prelat.

În 2020, Kirill a fost din nou etichetat purtând un ceas de 16.000 de dolari într-o fotografie semnalată de Open Media, un site de știri critic la adresa Kremlinului.

Poate economia globală să facă față scumpirii petrolului?

În urmă cu trei ani, Donald Trump a condus un amplu efort al țărilor occidentale de a convinge Arabia Saudită și Rusia să susțină piața petrolului.

rO astfel de cooperare s-a evaporat. Războiul din Ucraina a determinat Europa să se îndepărteze de  energia rusă, în timp ce țările G7 încearcă să dicteze prețul pe care Moscova îl obține din petrolul său.

Creșterea prețurilor la țiței în 2022 a adâncit o ruptură între Riad și administrația lui Joe Biden, care a promis să facă din Arabia Saudită un „paria”, notează Financial Times. În octombrie, Casa Albă a acuzat Opec+ că „se aliniază cu Rusia” după ce cartelul producătorilor a decis să reducă livrările de petrol.

Dezintegrarea a fost vizibilă din nou săptămâna trecută, când saudiții și aliații  Opec+ au șocat piața prin angajamentul de a reduce și mai mult țiței din ofertă, în ciuda îngrijorărilor tot mai mari legate de sănătatea economiei globale.

Într-adevăr, o presiune mai mare asupra prețului petrolului – chiar în momentul în care costurile energiei începuseră să scadă în economiile occidentale – va complica eforturile băncilor centrale de a tempera inflația.

Mai presus de toate, cele mai recente reduceri relevă încă o volatilitate în geopolitica energiei. Într-o epocă despre care mulți strategi credeau că va fi marcată de scăderea cererii de petrol și de retragerea petrostatelor, precum Arabia Saudită și Rusia, puterea se întoarce la Riad.

Dar riscurile pentru economia mondială sunt mari: „Avem o inflație ridicată, țări care ar putea intra în recesiune, iar aceasta este o situație în care ai nevoie de prețuri mai mici la petrol într-o perioadă scurtă de timp pentru ca economia să se redreseze”, spune Adi Imsirovic de la Oxford Institute for Energy Studies (OIES), care a condus în trecut tranzacțiile cu petrol la Gazprom din Rusia.”Dacă băncile centrale nu mai sunt capabile să reducă ratele în același mod, atunci Opec+ ar putea foarte bine să fie responsabilă pentru că a târât întreaga economie mondială într-o recesiune”.

Prețul petrolului a sărit după ce Arabia Saudită și aliații săi, printre care Emiratele Arabe Unite, Irak și Kuweit, au anunțat reduceri care totalizează peste un milion de barili pe zi, sau aproximativ 1% din cererea globală, depășind 85 de dolari pe baril, de la 79 de dolari pe baril înainte de anunț.

Chiar și înainte de anunțarea reducerilor, analiștii de pe Wall Street se așteptau ca până în vară livrările să nu mai ajungă la nivelul cererii în creștere, ceea ce ar fi dus la o creștere a prețurilor în a doua jumătate a acstui an.

Acum se pune întrebarea dacă reducerea surpriză va crește prețurile prea repede pentru sănătatea unei economii globale fragile, mai ales că bancherii centrali continuă să încerce să domolească inflația.

„Există o linie fină de incertitudine”, consideră Amy Myers Jaffe, profesor la Universitatea din New York. Creșterea prețurilor acum, în timp ce multe țări consumatoare mai sărace se luptă deja cu datoriile, „riscă să ducă lumea într-o criză financiară mai amplă în care prețurile ridicate ale petrolului agravează alți factori destabilizatori”.

Alți analiști susțin  că Arabia Saudită pariază pe o economie mondială care va suporta un petrol mai scump, mai ales odată cu redeschiderea Chinei.

 

O poveste la înălțime: omul care a inventat zgârie-norii de sticlă

4

Zgârie-norii cu fațade de sticlă sunt un simbol al modernității în marile orașe ale lumii. Dar acest concept a fost propus pentru prima dată  în 1921 – acum mai bine de un secol –  de un arhitect inovator.

Ludvig Mies van de Rohe s-a născut la 27 martie 1896, fiul unui pietrar din Aachen, Germania, un oraș cu turnuri medievale. Până în 1912, a lucrat ca arhitect la Berlin, îmbrățișând idealurile și proiectele moderniste ale lui Walter Gropius și Le Corbusier, cu care a lucrat.

Acesta a fost începutul epocii zgârie-norilor, posibilă datorită cadrelor de oțel și ascensoarelor de mare viteză. Clădiri precum Flatiron Building din New York și Woolworth Building de 241 de metri au lăsat să se întrevadă posibilitatea giganților care aveau să vină.Acei primii zgârie-nori, printre care se numărau Empire State și Chrysler, foloseau piatră și cărămidă pentru pereții exteriori. Sticla era doar pentru ferestre.

Dar Mies avea alte idei. A conceput o formă de arhitectură  în care doar oțelul susținea greutatea clădirii. Viziunea lui era una de sticlă.

În 1921 a participat la un concurs pentru primul zgârie-nori din Berlin, pe Friedrichstrasse. Și-a numit proiectul „Fagurele de miere”, îmbrăcat în sticlă și care nu mai semăna cu nimic din ce se mai văzuse în lume.

A fost radical, cu siguranță prea radical pentru o Germanie care era pe cale să cadă în nazism,  În anii 1930, Mies devenise director al școlii de design de avangardă, Bauhaus, denunțată de Hitler ca fiind „degenerată”.

Temându-se de ce era mai rău, Mies a părăsit Germania și a plecat în Statele Unite, acceptând un loc de muncă la Illinois Institute of Technology din Chicago, potrivit The National.Vor trece aproape 40 de ani până când proiectul său pentru un zgârie-nori de  sticlă să devină realitate. Devenit cetățean american și având un birou de arhitectură de succes, Mies a fost însărcinat în 1954 să construiască un nou sediu pentru compania de distilerie Seagram pe un amplasament prestigios de pe Park Avenue, în mijlocul orașului.

Seagram Building a inspirat generații întregi de arhitecți. Finalizat în 1958, dreptunghiul de sticlă înalt de 157 de metri a fost descris în revista Architectural Forum ca fiind o provocare pentru „practica acceptată a zgârie-norilor pe toată linia”.

Ultimul proiect al lui Mies a fost un alt gigant dreptunghiular, clădirea IBM de 212 metri de pe North Wabash Avenue din Chicago. A fost finalizată la patru ani după moartea sa, în 1969.