Acasă Blog Pagina 764

Prețurile nu vor scădea! Inflația, moștenirea gospodăriilor europene

Gospodăriile din întreaga Europă se confruntă cu o presiune uriașă din cauza uneia dintre cele mai grave crize a costului vieții de după cel de-al doilea Război Mondial, în ciuda faptului că inflația a scăzut aproape la fel de repede cum a crescut.

Nici până la sfârșitul anului viitor, veniturile reale nu vor fi revenit la nivelurile pe care le-au atins înainte de creșterea bruscă a prețurilor, potrivit unei analize realizate de Financial Times pe baza cifrelor oficiale și a proiecțiilor realizate de Consensus Economics.

Aceste venituri au scăzut cu 6,5% între 2020 și 2022 în zona euro din cauza creșterii vertiginoase a costurilor energiei și alimentelor. Până la sfârșitul anului 2024 vor rămâne cu 6% sub nivelul din 2020.Se așteaptă ca factorii de decizie ai Băncii Centrale Europe  să încetinească ritmul de înăsprire monetară atunci când se vor întâlni la sfârșitul acestei săptămâni.

Cu toate acestea, refluxul  creșterii ridicate a prețurilor va lăsa o povară de durată asupra finanțelor gospodăriilor, avertizează analiștii.
„Deși se pare că ratele inflației vor scădea, prețurile nu vor scădea!”, a declarat Victoria Scholar, șefa departamentului de investiții de la Interactive Investor. „Presiunea asupra bugetelor gospodăriilor și presiunile legate de costul vieții vor continua.”

În principalele economii din zona euro, inclusiv în Germania și Franța, cele mai mari două sindicate din regiune au recurs la greve în încercarea de a compensa lucrătorii pentru prețurile mai mari.

„Orice atenuare a inflației este o veste bună pentru angajați, dar suntem încă departe de sfârșitul acestei crize”, sublimiază Esther Lynch, secretar general al Confederației Europene a Sindicatelor. „În condițiile în care salariile au rămas atât de mult timp în urma costului vieții, sunt încă necesare creșteri salariale pentru a restabili puterea de cumpărare pierdută, în special în acele companii care au înregistrat profituri record.”

Europenii mai săraci, cei care își cheltuiesc o parte mai mare din venituri pentru produsele de bază, au fost cei mai expuși la creșterea prețurilor. Vor continua să resimtă cel mai puternic spirala prețurilor, deoarece costurile alimentelor continuă să crească, chiar dacă prețurile energiei scad.

În UE, aceste costuri au crescut cu 19,5% până în martie, cea mai mare rată de când Eurostat a început să colecteze astfel de date în 1997.În unele țări membre – inclusiv Polonia, Portugalia și statele baltice – costurile au crescut și mai mult. Prețurile unor produse de bază, cum ar fi uleiul de gătit și ouăle, s-au majorat cu peste 30 de procente.Unele guverne ale UE au intervenit.

Franța a încheiat un acord cu supermarketurile pentru  oferte cu prețuri reduse la produsele de bază, Croația a limitat prețul a opt produse, de la lapte la pui, în timp ce Portugalia s-a alăturat Spaniei și Poloniei în reducerea taxelor pe alimente.

Acest lucru nu a împiedicat numărul tot mai mare de persoane care apelează la organizații caritabile pentru sprijin în marile economii europene, precum Germania, Franța sau Marea Britanie.

Potrivit previziunilor Consensus Economics, se așteaptă ca rata globală de creștere a prețurilor, atât în zona euro, cât și în Marea Britanie, să nu revină la nivelul de 2% pe care BCE și Banca Angliei îl vizează până anul viitor.

Industria petrolieră, căsnicie cu năbădăi. De ce se ceartă OPEC cu sectorul energetic

Chiar și o căsnicie care se îndreaptă spre cea de-a 50-a aniversare va fi, uneori, plină de certuri.Este ceea ce s-a întâmplat săptămâna trecută cu cele mai importante organisme ale industriei petroliere, Agenția Internațională pentru Energie și Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol.

OPEC riscă să slăbească economia globală și să accelereze tranziția de la combustibilii fosili dacă reducerile sale de producție vor împinge prețurile la țiței prea sus, a declarat directorul executiv al AIE, Fatih Birol, într-un interviu acordat televiziunii Bloomberg.Răspunsul OPEC a fost rapid și intempestiv: AIE „ar trebui să fie foarte atentă la subminarea în continuare a investițiilor în industria petrolieră”.

La fel ca în cazul multor alianțe îndelungate, dar nefericite, ceea ce frapează la această dispută este faptul că părțile împărtășesc un fatalism realist cu privire la situația în care se află. Potrivit The Washington Post, amărăciunea disputei de săptămâna trecută nu provine atât de mult din dezacorduri profunde cu privire la direcția în care se îndreaptă cererea de petrol și tranziția energetică, cât din vanitatea unor mici diferențe.

Ambele părți au început să accepte faptul că producția de petrol va fi mai mică la sfârșitul deceniului decât este în prezent. Nivelurile actuale ale investițiilor în petrol vor fi suficiente doar pentru a furniza aproximativ 80 de milioane de barili pe zi în 2030, potrivit proiecțiilor prezentate de Saudi Arabian Oil Co, cel mai important acționar al OPEC, față de 101,9 mb/d, cât estimează AIE pentru acest an.

Aceasta este o cifră mică, menită să șocheze industria și să o determine să își majoreze cheltuielile până la niveluri care ar produce aproximativ 106 mb/d. Dar nu este departe de ceea ce vede AIE: cererea va fi de 93 mb/zi dacă guvernele își respectă angajamentele privind schimbările climatice și de 75,3 mb/zi pe o traiectorie mai agresivă de zero net.

Există un nivel de antagonism natural între cele două organisme. AIE a fost înființată în 1974, în urma embargoului petrolier arab din anul precedent, pentru a reprezenta interesele principalilor consumatori de petrol din țările dezvoltate. OPEC este cu 14 ani mai în vârstă, dar a devenit importantă în același timp cu AIE, acționând în numele intereselor conflictuale ale celor mai mari exportatori de țiței.

Dacă această relație conflictuală a fost atenuată timp de decenii, se datorează în mare parte faptului că ascensiunea Chinei și cererea sa vorace de produse de bază, combinată cu absența (până de curând) a oricărei alternative viabile la petrol, a însemnat că baza comună a stabilității pieței a fost mai importantă decât imperativele lor conflictuale de a obține prețuri mai mari (pentru OPEC) și mai mici (pentru AIE).

Tranziția climatică provoacă totuși o revenire la paradigma anterioară. Ponderea vehiculelor electrice în vânzările noi a sărit de la 2% în 2019 la 20% în 2023, potrivit AIE, și va atinge 60% pe cele mai mari piețe din SUA, China și Europa până în 2030.

Acest ritm accelerat de desfășurare contează. Durata de viață a unei investiții convenționale în domeniul petrolier este puțin mai mare decât cea a unei mașini obișnuite – 15-20 de ani, față de 10-15 ani – astfel încât o adoptare mai rapidă a vehiculelor electrice crește riscul ca proiectele actuale să ajungă să se confrunte cu piețe supraaglomerate spre sfârșitul vieții lor.

Nu este o problemă pentru AIE. Este o agenție energetică, iar membrilor săi nu le pasă dacă energia lor provine din combustibili fosili sau din alternative fără emisii de carbon, atâta timp cât este ieftină. OPEC, pe de altă parte, este o organizație petrolieră și, în mod firesc, consideră că renunțarea la țiței reprezintă o amenințare existențială.

AIE dorește ca OPEC să asigure securitatea aprovizionării, astfel încât membrii săi să nu sufere pene de curent și cozi la benzinării. Cartelul petrolului este pregătit să promită acest lucru doar dacă AIE asigură securitatea cererii, astfel încât membrii săi să știe că investițiile lor de miliarde de dolari vor continua să producă bani și la sfârșitul anilor 2030. Totuși, membrii AIE nu sunt dispuși să o garanteze. Ambele părți trebuie să accepte faptul că mariajul lor de conveniență se apropie de sfârșit.

 

First Republic, al doilea cel mai mare faliment bancar din istoria SUA

0

După zile de speculații privind viitorul First Republic Bank și un weekend frenetic de negocieri, s-a anunțat luni că banca americană se va închide, iar depozitele sale de 93,5 miliarde de dolari și majoritatea activelor vor fi vândute.

JPMorgan Chase, care în urmă cu o lună a condus un efort de salvare a First Republic, va achiziționa cea mai mare parte a creditorului aflat în dificultate.

Acordul înseamnă că toți deponenții, inclusiv cei care depășesc limita de asigurare de 250.000 de dolari, vor avea în continuare acces la banii lor. Cu toate acestea, Corporația Federală de Asigurare a Depozitelor (Federal Deposit Insurance Corporation) a estimat că pierderile pentru fondul său de asigurare vor fi de aproximativ 13 miliarde de dolari. Cele 84 de birouri ale First Republic Bank din opt state se vor redeschide ca sucursale ale JPMorgan.

„Puterea financiară, capacitățile și modelul nostru de afaceri ne-au permis să dezvoltăm o ofertă pentru a executa tranzacția într-un mod care să minimizeze costurile pentru Fondul de Asigurare a Depozitelor”, a precizat CEO-ul JP Morgan, influentul Jamie Dimon.

Activele First Republic au fost grav afectate de creșterea ratelor dobânzilor. În 2020 și 2021,  potrivit analizei Bloomberg, banca a acordat aproape 20 de miliarde de dolari din împrumuturi fără dobândă doar în San Francisco, Los Angeles și New York.

Acțiunile sale au pierdut peste 97% din valoarea lor în acest an, în timp ce ieșirile de depozite au fost de  peste 100 de miliarde de dolari. Îngrijorările legate de băncile regionale au crescut după prăbușirea Silicon Valley Bank și Signature Bank.

JPMorgan a încercat să stabilizeze creditorul din San Francisco, reunind un grup de 11 bănci care au pus în depozite 30 de miliarde de dolari. Odată cu eșecul acestui colac de salvare, First Republic a devenit al doilea cel mai mare faliment bancar din istoria SUA, după Washington Mutual în 2008.

 

Democrația Americii e stricată: o revanșă Biden-Trump

Multe se pot întâmpla de acum până la alegerile de anul viitor, dar decizia președintelui Joe Biden de a candida și poziția abia diminuată a fostului președinte Donald Trump în rândul republicanilor fac destul de probabilă o repetare a competiției lor din 2020.

Cea mai bună ofertă a democraților pentru națiune este un lider de 80 sau 90 de ani, care nu poate fi lăsat în siguranță în afara scenariului sau în fața reporterilor, a cărui înțelegere a politicii și a istoriei sale personale a fost slabă chiar și în floarea vârstei, și care este acuzat de implicare în traficul de influență al fiului său.

Principalul candidat al republicanilor este, desigur, încă “tânăr”, la 76 de ani, după gusturile gerontocrației SUA. Pe de altă parte, el a condus o administrație care a stabilit noi standarde de guvernare haotică și incompetentă, a încurajat un asalt revoltător asupra Capitoliului,  face subiectul mai multor anchete penale și civile și se apără într-un proces în care este acuzat de viol.

Această nepotrivire –chiar o extravaganță – pare chiar rațională pentru cei care urmăresc îndeaproape politica americană, notează Bloomberg. Toți ceilalți – adică o pluralitate de americani, precum și restul lumii – trebuie să se întrebe dacă a urmări îndeaproape politica americană are vreun sens.

“Este vorba mai puțin de nebunie,  decât de un eșec politic sistemic”, susține politologul Clive Crook. “Candidatura lui Biden are sens; la fel și cea a lui Trump. Ei și susținătorii lor nu se comportă irațional. Acționează în cadrul unui sistem electoral care este incapabil să se ocupe de diviziunile profunde de clasă și culturale ale societății americane.”

În acest moment, Trump are mai multă susținere în rândul republicanilor decât, să zicem, guvernatorul Ron DeSantis din Florida, chiar dacă DeSantis pare să aibă mai multe șanse să îl învingă pe Biden în alegerile generale. Partidul este pe cale să aleagă candidatul cu cele mai mari șanse de a pierde.

Cazul democraților este mai complicat, deoarece Biden, în calitate de președinte în exercițiu, a fost întotdeauna prezumtivul candidat. Dacă s-ar da la o parte pentru a permite o competiție deschisă pentru succesiune, campionii “progresiști” precum senatorii Elizabeth Warren sau Bernie Sanders ar putea avea o șansă mai bună decât moderații precum secretarul pentru comerț Gina Raimondo sau fostul primar din New Orleans, Mitch Landrieu.

Chiar dacă aproximativ 70% dintre alegători – și 51% dintre democrați – nu doresc ca Biden să candideze, el va avea probabil rezultate mai bune în alegerile generale decât Warren sau Sanders. Astfel, alegerea sa de a candida ar putea, de fapt, să servească atât interesele partidului, cât și pe cele ale publicului. Concluzia este aceeași: dacă alegerea este Biden versus Trump, democrația americană este cu siguranță stricată.

Și dacă această ruptură care încă se agravează nu poate fi reparată, perspectivele pentru politica globală – și prosperitatea SUA – sunt sumbre. Iar o condiție prealabilă pentru orice fel de reparație este ca liderii politici să fie dispuși să încerce. Unde sunt aceștia?

 

 

 

Belt and Road nu duce nicăieri. Italia se decuplează de planul de infrastructură al Beijingului?

Decizia destul de surprinzătoare a Italiei de a se alătura Inițiativei „Belt and Road” a Chinei, luată în urmă cu câțiva ani, este readusă în prim-plan, în condițiile în care, sub noua conducere a Romei, se apropie cu pași repezi un termen limită pentru a-i pune capăt.

Italia a fost descrisă anterior ca o punte de legătură între Beijing și Moscova pentru a ajunge la înțelegeri cu o țară care este membră a NATO, a Uniunii Europene și a grupului G-7 al economiilor avansate.

În 2019, Roma a provocat unde de șoc în întreaga lume occidentală atunci când a aderat la BRI, menit să îi sporească Chinei influența în întreaga lume. La vremea respectivă, analiștii au spus că, prin aderarea la proiect, Italia submina capacitatea Europei de a ține piept Beijingului.Când fostul guvernator al Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, a preluat conducerea guvernului italian în 2021, a înghețat acordul și a condus o analiză critică a investițiilor chinezești în țară.

La doi ani distanță și cu un nou guvern în funcție, Roma se gândește din nou la legăturile sale cu China. „Este o chestiune foarte controversată pentru guvernul italian”, a declarat  Silvia Menegazzi, profesor de relații internaționale la Universitatea Luiss, adăugând că acest lucru se datorează unui motiv cheie: Taiwan.

Noul premier italian Giorgia Meloni a declarat pe Twitter înainte de alegerea sa în septembrie – și stând alături de un reprezentant al oamenilor de afaceri din Taiwan – că este alături de „cei care cred în democrație”.

Dacă Italia alege legături mai strânse cu Taiwanul, aceasta va pune în pericol relațiile sale cu China. În același timp, aprofundarea legăturilor de investiții cu Beijingul ar putea fi în contradicție cu ceea ce Meloni a promis înainte de alegeri.

Conform acordului BRI, cele două părți pot pune capăt înțelegerii după cinci ani, în caz contrar parteneriatul fiind prelungit pentru încă cinci ani. Italia are termen până la sfârșitul anului 2023 pentru a informa China dacă dorește să-l mențină sau să-l anuleze.

În 2022 –  și înainte de a fi aleasă –  Meloni a subliniat că aderarea la BRI a fost „o mare greșeală”. „De când a devenit premier, a ales să se prezinte ca fiind aliniată cu SUA pe frontul chinezesc. Cu toate acestea, ea se află sub presiunea partenerilor săi de coaliție, Matteo Salvini de la Lega și Silvio Berlusconi de la Forza Italia, ale căror circumscripții respective sunt tolerante în ceea ce privește interesul Chinei pentru legături economice mai strânse prin inițiativa Belt and Road”, susține Alberto Alemanno, profesor de drept european la școala de afaceri H.E.C.

Viitoarea decizie a Romei vine într-un moment în care Uniunea Europeană își definește o nouă relație cu China. Blocului îi este din ce în ce mai greu să facă front comun față de Beijing, unele națiuni favorizând legăturile economice, iar altele făcând presiuni pentru o abordare mai critică.

În plus, Statele Unite au exercitat presiuni suplimentare asupra națiunilor UE pentru a fi mai dure față de gigantul asiatic, în conformitate cu preocupările legate de securitatea națională.

Animalele care nu se îmbolnăvesc niciodată, purtătorii antibioticului viitorului?

Un cercetător din Costa Rica susține că poate descoperi noi antibiotice studiind bacteriile din blana leneșilor, după ce a observat că aceste animale tropicale nu se îmbolnăvesc niciodată.

Potrivit lui Max Chavarria, leneșii au în blană un „biotop unic” de insecte, alge și bacterii care pare să îi protejeze. „Dacă cineva studiază blana unui leneș, va vedea mișcare: molii, diferite specii de insecte,  un habitat foarte extins și, evident, atunci când există coabitarea mai multor tipuri de organisme, trebuie să existe un sistem care să le controleze”, a declarat el pentru AFP.

„Este vorba de bacterii aparținând genurilor Rothia și Brevibacterium, capabile să producă antibiotice care reglează prezența agenților patogeni în blana leneșilor”, explică Chavarria. A publicat rezultatele studiilor sale în revista științifică Environmental Microbiology. După trei ani de cercetări, el a a numărat aproximativ 20 de „candidați” producători de antibiotice, dar mai este de muncă “pentru a determina ce molecule sunt implicate în imunitatea aplicată oamenilor”.

Leneșii, dintre care există două specii în Costa Rica, trăiesc într-un climat umed, la temperaturi cuprinse între 22 și 30 de grade Celsius.Populația acestor mamifere – care se găsește și în Bolivia, Brazilia, Columbia, Ecuador, Honduras, Nicaragua, Panama, Peru și Venezuela – este considerată în „declin” de către Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii (IUCN).

Descoperirea de noi antibiotice devine o problemă cheie, deoarece Organizația Mondială a Sănătății (OMS) avertizează că rezistența la antibioticele actuale ar putea cauza 10 milioane de decese în fiecare an până la jumătatea secolului.

10 kg de mineral pentru fiecare baterie de VW: “Locomotiva Europei” se poate pune cu China

Mina Käfersteige, situată la marginea Pădurii Negre, a stat în adormire timp de 27 de ani, cu bogatele sale zăcăminte abandonate, cu porțile închise și cu tunelurile scufundate în apă. Acum, aceste porți sunt pe cale să se redeschidă, deoarece Germania încearcă să își reducă dependența de importurile de minerale esențiale prin extragerea lor.

Käfersteige se află deasupra a ceea ce se crede a fi cel mai mare zăcământ de fluor  din Europa, o componentă crucială pentru mașinile electrice. Fiecare baterie a unui Volkswagen ID.4, primul SUV electric al companiei, necesită aproximativ 10 kg de mineral.

În prezent, Germania importă cantități mari din Mexic. Visul este o mai mare autosuficiență, nu numai în ceea ce privește fluorsparul – supranumit adesea „fratele mai mic al litiului” – ci și alte mărfuri de care țara are nevoie pentru tranziția sa ecologică.

Temerile legate de un conflict est-vest cu privire la Taiwan nu au făcut decât să intensifice dorința SUA și a Europei de a-și reduce dependența de China pentru o serie de materiale critice. UE, de exemplu, depinde de China pentru 72% din metalele sale de pământuri rare, folosite la  computere, telefoane mobile și mașini electrice.

Marcați de turbulențele provocate de suspendarea exporturilor de gaze naturale ale Rusiei către Europa, liderii de afaceri spun că Germania trebuie să acționeze rapid pentru a evita să cadă în aceeași capcană cu China.”Suntem deja mai dependenți de China pentru anumite metale decât am fost de Rusia pentru gaz”, a declarat Matthias Wachter de la BDI, principalul lobby de afaceri din Germania. „Și acesta este un risc uriaș”.

Datele compilate arată cât de dependente au devenit Germania și Europa de un grup mic de furnizori. În 2021, UE a primit 96% din feldspat din Turcia, 98% din oxidul de nichel din Rusia și 83% din galiu și germaniu din China.De asemenea, piața fluorsparului este foarte concentrată: doar un număr mic de țări îl exportă, iar producția internă a Europei acoperă doar o treime din cererea de mineral.

UE a elaborat o lege privind materiile prime critice –  Raw Materials Act -care va stabili cote pentru producția internă de minerale și va reduce barierele de reglementare pentru mineri. Fluoritul este una dintre cele 34 de materii prime enumerate drept critice.

Renașterea Käfersteige, situată într-o zonă puternic împădurită din apropierea orașului Pforzheim, un centru de bijuterii și ceasornicărie din sud-vestul Germaniei, este un exemplu de interes reînnoit pentru exploatarea bogățiilor minerale ale țării.

Proiecțiile realizate de Deutsche Flussspat sugerează că cererea UE de concentrat de fluorită ar putea crește de la 755.000 de tone pe an în 2020 la aproximativ 1,1 milioane de tone până la sfârșitul deceniului, dacă producătorii de automobile din blocul comunitar vor folosi compuși pentru baterii proveniți din Europa pentru a-și atinge obiectivele climatice.

Käfersteige, care ar conține aproximativ 2 milioane de tone de fluorită brută, ar putea produce 100.000 de tone pe an după 2029, acoperind 40% din cererea Germaniei și 13% din cea a UE.

Nu este singurul proiect minier nou din Germania. Compania Zinnwald Lithium, cotată la Londra, intenționează să exploateze un zăcământ uriaș de litiu la granița dintre Germania și Cehia, în Saxonia, în timp ce Vulcan Energy Resources își propune să producă litiu din apă termală în Oberrheingraben, lângă Karlsruhe.

 

 

CÂRTEAU BUZIȘ

Taman asta fac: bombăne demonstrativ și decorativ. În nimicnicia lor disperată, știind că în spate e vidul și în față neantul dau din vorbe și mimează o osteneală savantă. Bieți precupeți, colportori de idei pârpălite și cârpaci de vorbe. Și, mai ales, hornari cu zăbale trase de alții. Bunioară ăștia doi complexați, un bastard și un copchil de securache, ticluiți și ei printre hulube și igrasii neoprotestante răspund la comenzi, propun măruntaie stricate și alte mâzgăleli. Ce nu știu ăștia toți, de ani de zile, de când pedalau prin burse trimiși cu temă? Să vorbească, să poarte o discuție, să aibă îndoieli și spaime, să-l asculte și pe-ălălalt. Nuu, ei să interzică, să amendeze, să facă tărăboi, harababură și mai ales liste. Ca alea de la carne sau de la frigidere, la „CoNcorul”. Trebuie să fii înfiorător de prost ca să apari pe așa ceva, să nu ai pic de cumpătare și mai ales de încredere. Oameni de listă, de Trabant, telali, saltimbanci, cioflingari. Liste, propuneri concrete, muncă de organizație și lozinci. Atât.

Și aici, în cazul nefericitei ăleia de gazetărițe, avem alt moft, de inși frenetici și oligofrenetici. Despre „Sfârșitul familiei”, Cooper și Lacan, anoia-metanoia-antinoia-paranoia și rohipnol, de-alde de-astea auzisem dinainte vreme, de la Mircea Crișan, de pe la mătuși sau din cursul de psihanaliză; Carbaxin, Valium și alte Diazepamuri. Le luai la examen, le vreo fibrilație, la vreo despărțire, la vârsta critică. Două, trei buline. Nu se făcea tevatură de cabinete sau tabinete pisicologice, doar de orientare profesională. Și ăi de terminaseră pisicologia erau vărsați fie pe la penitenciare, fie pe la școli ajutătoare. Materia se făcea încă din liceu, cred că de printr-a unșpea, și erau pedagogi de toată isprava, nu de-ăștia de iarmaroc și de tembelizor. Dacă astăzi o carte de Freud costă un leu? Gorba ceea, aici nu e vorba despre păcate, ci de dinți stricați și de priviri împăienjenite și crâncene. În locul lui Ciutacu nu m-aș fi prezantarist niciodată, trimiteam o producătoare sau o vecină. Cum să te chestioneze niște nulități puse cu piciorul, ca fasolea în ogor, politic și potrivnic. Copchii de blide, de trupă, hamali de ordine și de decrete jilave. Asta-i a doua fațetă a acestor nimurici fără talent: încercarea de umilire în direct, punerea la caznele examenului de împrejurări. Dotați cu un microfon gâjâit și cu o foncție borșită au și ei posibilitatea de a sta la o masă, de a apela și interpela.

Fireşte, totu-i o glumă (proastă), dar nu prea departe de adevăr. În sfârșit, simt că vine o generație care va citi corect. În treizeci și trei de ani, fix o altă generație biologică, oameni inteligenţi care să educe poporul cu televizorul sau nu, măcar prin divertisment, nu s-au prea întrezărit la orizont. Cu excepția unui anticomunism tardiv și zvânturatic, nimic. Văzui recent o nouă propunere de imbecilizare  pornind de la Sadoveanu și Călinescu. Niște împiedicați de provincie, madame Găinaț și musiu Sughiț „luau atitudine și biciuiau moravurile vechii societăți, îmbibate de spirit demobilizator”, se dădeau și ei de Traian Șelmaru, să mă ierte Dumnezeu. Deși omul ăla era mai serios.  Prosteveul, cel mai post trash de televizie, ăl de a stricat Limba Română printr-o amărâtă de prezentatoare, ăl de-a pocit gustul pentru teatru, pentru film, a strâmbat limbagiul sportivist, ăl de a propus otova numai programe copiate s-a dovedit ţinut de un terchea-berchea care a driblat şi ăsta statul, statutul, status-quo-ul! Un prost de operatorache de Sahia. Alo, am o rugăminte: Sahia nu-i de râs, nici studioul, nici măcar autorele! Şi nu mă refer numai la „Uzina vie”, care nu e egalată azi, mă rog, ca intrigă, fiindcă toţi corporatiştii ăştia tot slugi sunt, ci la „Moartea înghiţitorului de săbii”. Că tot pare a fi în vogă în contextul istoric. Au ajuns acum să facă analize politice şi ciripitorii și toţi „ziaricii” – cum le zice prietenul Răzvan Boanchiş – specializaţi în numărat de cornere. Care n-au vreo şcoală. Talentul e bun, trăieşti din muşchii lui o vreme, o plachetă, două, dar îţi trebuie şcoală, lectură dirijată sau mediu de carte.

Vorbeam cu niscai oameni politici prin anii ’90 şi-i întrebam nedumerit de ce înlocuiesc chiar totul şi inventează panglici de hârtie creponată ? „Fiindcă e nevoie de figuri noi, oameni noi, de afaceri, patroni de presă, milionari, miniştri, șpicheri”. Bine, bre, dar din bişniţari de gang? Vreţi Dreapta? Păi, Dreapta înseamnă ordine, tradiţie şi nedepăşirea condiţiei iniţiale decât prin merit, printre altele. Dipsomanul și Turnătorul Naţional cârâia și el buziș, cu dinţi de viplă, că vrea musai asta. Poţi bâltâcâi o Dreaptă prin băieți de prăvălie, fete de taxatoare de IRTA, feți de securachi de ambasadă, foste dansatoare la bară şi absolvente de la Spiru Maiorescu? Clasa politicoidală trebuie ştearsă şi refăcută, nu readăugită şi nicidecum  transformată, căci doar vreo patru, cinci la sută din ea merită. Dacă merită. Şi nu o transformi cu brecniuzuri pe serviciul de masă din vitrina nației.

Nici cu bacul la șapte materii nu ne mai trece nimeni Dunărea!

Țările UE au importat în draci porumb și ulei de floarea soarelui din Ucraina, la prețuri de dumping

Raportările de pe agridata, site-ul Comisiei Europene, arată clar o invazie agresivă a produselor ucrainene în țările UE. Practic, toate statele Uniunii Europene au importat porumb, rapiță, semințe de floarea soarelui și ulei de floarea soarelui din Ucraina, în cantități uriașe. Motivațiile importurilor deșănțate au fost prețurile de dumping la toate produsele, care s-au situat sub cele mai mici prețuri de pe piața mondială. Cele 5 țări afectate de inundarea pieței cu importurile din Ucraina au cumpărat și ele masiv din țara vecină.

Cele 60 de milioane de tone de cereale produse de Ucraina în 2022 au rămas aproape integral în Uniunea Europeană. Odată cu ridicarea protecției vamale și a restricțiilor legate de calitatea îndoielnică a produselor, comercianții s-au năpustit să cumpere la prețuri de nimic tot ce se putea din Ucraina. Statisticile importurilor UE, publicate pe agridata, site-ul Comisiei Europene, arată că marea majoritate a importurilor de cereale ale statelor Uniunii Europene au fost făcute din Ucraina, care a avut cele mai mici prețuri de pe piața mondială la orice. Chiar și anul acesta, importurile din Ucraina au continuat.

Astfel, în aprilie 2023, România a importat 80.000 de tone de porumb, la un preț mediu de 0,22 euro pe kilogram, 4.400 tone semințe floarea soarelui și 126 de tone de ulei de floarea soarelui. Olanda a bătut toate recordurile și a importat în aprilie peste 200.000 de tone de porumb, 13.500 tone de rapiță și 1.700 tone de ulei de floarea soarelui. Austria și Spania au importat din Ucraina în ultimele două săptămâni peste 50.000 de tone de porumb, precum și mii de tone de ulei de floarea soarelui. Curios este că statele care au interzis oficial importurile apar în datele statistice ca țări importatoare de cereale din Ucraina chiar și în săptămâna numărul 17 a acestui an.

Războiul nu a afectat în niciun fel producția mondială de cereale

Producția mondială de cereale a fost în 2022 cu doar 39 de milioane de tone mai scăzută decât în 2021 și cu 24 de milioane de tone mai mare decât în 2020. Iar scăderea de anul trecut, raportată la anul anterior, a fost cauzată de seceta din UE, care a avut, drept consecință, producții reduse, în special la porumb.

Potrivit statisticilor europene, în 2022, UE a produs doar 266 milioane de tone cereale, cu 33 de milioane de tone mai puțin decât în 2021 și cu 14 milioane de tone mai puțin decât în 2020, de aici și apetitul țărilor din Uniunea Europeană de a importa masiv din Ucraina. Pentru anul acesta, prognoza agricolă arată o creștere a producției de cereale din UE la 285 milioane de tone, peste nivelul anului 2020. La nivel mondial, producția din 2023 se estimează la 2.291 milioane de tone, același nivel din 2021. În ce privește stocurile de cereale la nivel mondial, acestea au scăzut constant, de la 602 milioane de tone în 2020, 596 milioane de tone în 2021, la 584 milioane de tone în 2022, preconizându-se stocuri de 581 milioane de tone în acest an.

În Uniunea Europeană, stocurile de cereale au avut o evoluție ascendentă, de la 41 milioane de tone în 2020, 47 milioane de tone în 2021, 50 milioane de tone în 2022, până la 55 milioane de tone estimate pentru acest an. Statisticile Comisiei Europene arată că, în 2022, statele UE au atins un vârf al importurilor de porumb din Ucraina, de peste 12 milioane de tone, la sfârșitul lunii noiembrie, cu o stagnare la sub 6 milioane de tone în ultima săptămână din aprilie 2023.

Consiliul UE a aprobat prelungirea scutirilor de taxe

Consiliul Uniunii Europene a aprobat, la sfârșitul săptămânii trecute, în unanimitate, prelungirea cu un an, până în iunie 2024, a suspendării taxelor vamale şi cotelor pentru produsele agroalimentare ucrainene importate în UE. Decizia va trebui însă aprobată de Parlamentul European, unde ar putea apărea surprize, având în vedere că toate statele UE și-au făcut stocuri mari cu importurile din Ucraina și că se anunță o revenire a producției pe teritoriul Uniunii Europene.

Consiliul Uniunii Europene cere extinderea utilizării certificatului digital Covid, pe motiv că așa a vrut Curtea de Conturi

Certificatul digital al UE privind Covid a funcționat atât de bine, încât ar trebui extins și în alte scopuri, a susținut Consiliul Uniunii Europene. Acesta a cerut Comisiei Europene să facă demersuri în acest sens, pentru a transpune măsurile în legislația comunitară. Totodată, Consiliul a cerut și crearea unor instrumente suplimentare pentru abordarea potențialelor crize viitoare, în concordanță cu recomandările Curții de Conturi Europene.

Consiliul Uniunii Europene a publicat în Jurnalul Oficial al UE o solicitare directă pentru Comisia Europeană, care trebuie să transpună într-o propunere legislativă recomandările din raportul Curții de Conturi Europene  intitulat: „Libera circulație în UE în timpul pandemiei de Covid-19 – O supraveghere limitată a controalelor la frontierele interne și acțiuni necoordonate ale statelor membre”.

Astfel, Comisia Europeană va trebui să identifice instrumentele UE create în timpul pandemiei de Covid-19 care au avut cea mai mare utilitate pentru cetățeni și statele membre și să exploreze modalitățile potențiale de utilizare a infrastructurilor tehnologice, în special în cazul certificatului digital al UE privind Covid, în alte scopuri adecvate. Totodată, Comisia va trebui să înlesnească accesul cetățenilor UE la instrumentele utilizate pentru a facilita depistarea transfrontalieră a contacților în timpul crizelor de sănătate publică, prin sinergii sau simplificare, în conformitate cu principiul proporționalității și cu respectarea competențelor naționale și să analizeze necesitatea unor instrumente suplimentare pentru abordarea potențialelor crize viitoare, în strânsă coordonare cu statele membre, în special având în vedere cerințele în materie de protecție a datelor, în forurile corespunzătoare. ”Orice propunere legislativă nouă ar trebui să se bazeze, acolo unde este posibil, pe o evaluare prealabilă a impactului sau cel puțin pe consultări preliminare”, se precizează în documentul emis de Consiliul Uniunii Europene.

Criticile din raport, baza viitoarei legislații

În raportul Curții de Conturi Europene s-a evidențiat faptul că, deoarece codurile utilizate în certificatele digitale ale UE privind Covid erau generate de sistemele naționale ale țărilor participante, era important ca aceste sisteme să includă controale de securitate adecvate. ”Comisia s-a bazat pe autoevaluări ale securității informatice efectuate de țările participante, deoarece nu are prerogative de a verifica respectarea efectivă de către acestea a cerințelor de securitate. Acest lucru limitează asigurarea cu privire la poziția de securitate a sistemelor naționale”, se arăta în raportul Curții de Conturi Europene.

Mai mult, raportul semnalează că formularele UE de localizare a pasagerilor și portalul de depistare a contacților nu au avut impactul scontat, deoarece utilizarea lor a fost limitată. Doar patru state membre au utilizat formularul electronic al UE de localizare a pasagerilor, în timp ce alte țări au continuat să se bazeze pe soluții naționale. În general, utilizarea platformei pentru schimbul de formulare de localizare a pasagerilor a rămas nesemnificativă, cu doar 3 formulare transmise în 2021 și 253 în primele două luni ale anului 2022.

Localizarea nu a funcționat

Una dintre recomandările Curții de Conturi Europene, care trebuie pusă în practică până la sfârșitul anului 2023, este abordarea motivelor aflate la baza adoptării reduse a formularelor electronice ale UE de localizare a pasagerilor și a platformei de schimb aferente și să promoveze adoptarea pe scară mai largă a acestor instrumente de către statele membre în etapele viitoare ale pandemiei de Covid-19. Totodată, Comisia Europeană va trebui să faciliteze comunicarea directă între persoanele de contact oficiale pentru fiecare țară participantă la sistemul de certificate digitale ale UE privind Covid, cu scopul de a eficientiza comunicarea în cazul unor situații de urgență legate de certificate.

Ei sunt românii care primesc 23.000 lei de la stat! Trebuie doar să depună dosarele ca să ia banii

Statul român oferă facilităţi pentru o nouă categorie socială vulnerabilă. Este vorba despre suma de 23.000 lei pentru fiecare persoană, bani care ar veni sub formă de vouchere.

Astfel, persoanele cu dizabilități pot accesa până la 23.000 de lei (aproximativ 5.000 euro) pentru tehnologia asistivă.

Dosarele trebuie depuse până la 31 mai 2023

Solicitările privind emiterea voucherelor, împreună cu dosarul în original, trebuie depuse până la data de 31 mai 2023. Ulterior, voucherele vor trebui emise până cel târziu în data de 30 iunie, transmit autoritățile.

Acest voucher este oferit în cadrul proiectului ”Facilitarea inserției pe piața muncii a persoanelor cu dizabilități” de către Autoritatea Națională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopoții.

Voucherele, emisie până la 30 iunie

Ulterior, voucherele vor trebui emise până cel târziu în data de 30 iunie, transmit autoritățile. Iar persoana cu dizabilităţi poate folosi tichetul până la data de 31 august 2023.

Se încadrează pentru obținerea voucherului ANPD pentru tehnologie asistivă persoanele care îndeplinesc următoarele condiții:

  1. Persoanele care au o dizabilitate atestată prin certificatul de încadrare în grad de handicap.
  2. Își caută un loc de muncă sau care nu au un loc de muncă (au vârstă de muncă).

S-au rătăcit cu copiii, inclusiv un bebeluș, în zona Cheilor Carașului. Cine a intervenit în ajutorul turiștilor!

1

Excursie cu peripeții pentru mai mulți adulți și copii, în Caraș-Severin. Turiștii s-au rătăcit și a fost nevoie de intervenția jandarmilor montani și a salvamontiștilor, pentru recuperarea lor.

Un bebeluș, patru copii și părinții lor au fost salvați de către jandarmii montani și colegii lor din cadrul Serviciului Salvamont Caraș-Severin, anunță, luni, 1 mai, Jandarmeria Română.

În cât timp au ajuns salvatorii la cei 10 turiști

Așa s-a aflat că un apel la 112, dat în jurul 07.30, a sunat mobilizarea în rândul salvatorilor. Au fost alertate structurile județene pentru salvarea a 10 persoane care s-au rătăcit, de duminică, în zona Cheilor Carașului. Conform precizărilor jandarmilor, aceștia au petrecut noaptea în mijlocul naturii.

Către zona indicată s-au îndreptat echipe mixte, formate din jandarmi și salvamontiști, aceștia „reușind în aproximativ două ore să ajungă la cei 10 turiști, care au înnoptat în arealul natural”.

Din câte au mai precizat reprezentanții Jandarmeriei, „chiar dacă nu au fost pregătiți pentru o astfel de experiență, niciunul dintre turiști nu a avut nevoie de îngrijiri medicale”.

Copiii și părinții au ajuns în siguranță la autoturisme, în localitatea Carașova, fiind conduși de jandarmi și salvamontiști.

Două tramvaie s-au tamponat în Capitală

2

Un incident în care au fost implicate două tramvaie a avut loc luni dimineață, în Capitală. Totul s-a întâmplat chiar pe 1 mai.

E vorba de două tramvaie care s-au tamponat față-spate, luni, în incinta depoului Militari, pe linia 25, potrivit romaniatv.net. Totul s-ar fi întâmplat la ieșirea din incinta depoului Militari.

Din câte s-a aflat la Societatea de Transport București (STB) incidentul a avut loc la ora 04:40. Vagonul 3825, linia 25, a lovit cu fața în spate vagonul 3832, linia 25.

O comisie va analiza incidentul

De la nivelul STB s-a transmis că luni se vor descarca datele de pe computerul de bord. Mai mult, se va constitui o comisie de analiză tehnică a evenimentului.

„În paralel se vor face verificări referitoare la respectarea regulamentului intern al STB SA și se vor lua măsurile ce se impun”, conform sursei citate.

Și tot STB a anunțat că „ambele vagoane rămân imobilizate până la efectuarea constatării”. „Societatea de Transport Bucuresti STB SA se va implica în reparația celor două tramvaie astfel încât perioada de imobilizare să fie cât mai scurtă, costurile urmând să fie recuperate de la persoanele vinovate”, transmite societatea care asigură transportul public în Capitală.

În urmă cu câteva zile, primarul Capitalei anunța că fusese pus în circulație ultimul tramvai Astra Imperio pe linia 25. „Este vorba despre cel de-al 12-lea vehicul introdus pe acest traseu.

Cele 12 tramvaie noi vor asigura o suplimentare a capacității actuale de transport de 3.100 călători/oră/sens cu aproximativ 17%”, transmitea Nicușor dan în 23 aprilie.

Conform precizărilor primarului general, linia de tramvai 25 „este una dintre cele mai importante și intens circulate din Capitală”, care face legătura între cartierul Militari și zona de sud a orașului, traversând cartiere precum Militari, Drumul Taberei, 13 Septembrie, Rahova, Giurgiului.

Uzbekistanul votează „da” pentru o nouă constituție. O victorie pentru președintele în funcție

În cadrul referendumului constituțional desfășurat duminică în Uzbekistan, alegătorii s-au pronunțat cu o majoritate covârșitoare în favoarea unor reforme radicale care promit să consolideze drepturile individuale, dar care, în același timp, îi permit președintelui în funcție, Șavkat Mirzioev, să rămână la putere până în 2040.

Comisia Electorală Centrală a declarat luni că modificările constituționale au fost adoptate cu 90,21% din voturi, pe baza rezultatelor preliminare. Prezența la vot a fost raportată la 84,54%.
Modificările constituționale reprezintă următoarea etapă a unei campanii de reformă pentru această țară din Asia Centrală cu aproximativ 35 de milioane de locuitori. Schimbarea a început după ce președintele Șavkat Mirzioev a venit la putere în 2016, în urma morții predecesorului său autoritar, Islam Karimov. Sub mandatul lui Mirzioev, au fost adoptate reforme economice, prizonierii politici au fost eliberați, iar munca forțată, cândva foarte răspândită în sectorul bumbacului, a luat sfârșit.

În cadrul revizuirii constituționale vor fi rescrise aproximativ două treimi din documentul existent, drepturile individuale fiind puse în prim plan. Consultările publice au dus la peste 60.000 de propuneri, iar aproximativ un sfert dintre sugestii au fost încorporate în proiect.

Vor fi consacrate drepturile la asistență medicală gratuită, educație, egalitate de gen și condiții decente la locul de muncă. Drepturile de proprietate vor fi consolidate, inclusiv cele ale proprietarilor de locuințe care se confruntă cu evacuări forțate. Suspecților de infracțiuni li se va acorda opțiunea de a păstra tăcerea, iar deținuților li se promit, de asemenea, drepturi îmbunătățite.

Înainte de vot, autoritățile au pus în evidență schimbările favorabile publicului. La mitingurile organizate, inclusiv unul într-o grădiniță, membrii entuziaști ai publicului au fluturat sloganuri pro-constituție precum „Al meu, al tău, al nostru”, cu referire la noua cartă.

Șavkat Mirzioev trebuia să demisioneze în 2026, după ce a îndeplinit cele două mandate de cinci ani permise. Dar, în constituția reformată, limitele mandatelor vor fi extinse la șapte ani, iar numărul de mandate ale lui Șavkat Mirzioev, în vârstă de 65 de ani, va fi resetat la zero. Acest lucru îi va permite să mai poată candida de două ori și, teoretic, să rămână la putere până în 2040.

Eveniment medical de excepție: Centenarul Spitalului „Prof. Dr. Al. Obregia” București

3

În perioada următoare va avea loc un eveniment menit să marcheze împlinirea unui secol de la înființarea Spitalului Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Al. Obregia” din Capitală.

Astfel, specialiștii se vor întâlni în sălile de conferință, în perioada 16 – 20 mai, pentru a sărbători – prin știință – 100 de ani de la înființarea celui mai mare spital din România, Spitalului Clinic de Psihiatrie “Prof. Dr. Al. Obregia” București.

În acest an, conferința are ca temă principală: „Prevenție și abordare terapeutică – inovare și personalizare în sănătatea mintală. Protecția drepturilor omului în jurisprudența CEDO”.

Manager spital: Dezbaterile științifice vor fi completate de noile informații din domeniu

„Păstrând standardele înalte ale edițiilor trecute, conferința din 2023 va căpăta o altă față. Pacientul se află în continuare în centrul atenției noastre, dezbaterile științifice vor fi completate de noile informații din domeniu, de tehnologiile terapeutice moderne dar și de experiențele practice acumulate în perioada pandemică și după” – a transmis dr. Andrian Țîbîrnă, managerul Spitalului Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Al. Obregia”.

La eveniment vor fi invitați atât medici din domeniu cât și psihologi, psihoterapeuți, asistenți medicali și asistenți sociali, autorități, instituții și toți cei interesați de sănătatea mintală.

Formatul manifestării se anunță unul inovativ, cu workshop-uri la Spitalului Clinic de Psihiatrie “Prof. Dr. Al. Obregia” în perioada 16 – 17 mai, dar și sesiunile plenare la Palatul Parlamentului – Senat în perioada 18 – 20 mai.

Se întorc românii din minivacanţa de 1 Mai. Ce rute ocolitoare recomandă polițiștii, pentru a se evita aglomerația pe A2

1

Poliţiştii recomandă conducătorilor auto să-şi planifice cu mare atenţie revenirea din minivacanţa de 1 Mai dinspre litoralul Mării Negre către Capitală, având în vedere că este de aşteptat ca pe autostrada A2 să se înregistreze valori intense de trafic.

Polițiștii se așteaptă la aglomerație pe autostrada A2

Centrul Infotrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române anunţă că, pentru evitarea timpilor de aşteptare în coloane, se poate opta pentru rute alternative la autostrada A2, şi anume:

* DN 2A Constanţa – Hârşova – Slobozia – Urziceni – DN 2 – Bucureşti;

* A2 – Feteşti sau Drajna – DN 3A – Lehliu-Gară – DN 3 – Fundulea – Bucureşti;

* DN 3 Constanţa – Murfatlar – Adamclisi – Ostrov (traversare cu bacul) – Călăraşi – DN 21 Călăraşi – Drajna – A2 Drajna – Bucureşti (sau din municipiul Călăraşi – DN 3 – Lehliu-Gară – Fundulea – Bucureşti).

În funcţie de evoluţia valorilor de trafic, la data de 1 mai, există posibilitatea ca poliţiştii rutieri să ia măsura devierii circulaţiei pentru anumite intervale orare şi pe unele tronsoane kilometrice de pe autostrada A2 către aceste artere rutiere alternative, informează sursa citată.

”De asemenea, este important de menţionat că în a doua parte a zilei de luni, când valorile de trafic vor fi în creştere pe autostrada A2 Bucureşti-Constanţa, poliţiştii rutieri pot devia circulaţia sau pot impune restricţii de circulaţie şi pe sensul către litoral, astfel că le recomandăm şoferilor să ia în considerare rute ocolitoare pentru a reduce timpul petrecut în trafic şi a ajunge în siguranţă la destinaţie”, mai arată Centrul Infotrafic.

În acest context, poliţiştii le recomandă conducătorilor auto să manifeste respect faţă de ceilalţi participanţi la trafic, semnalizând orice intenţie de schimbare a benzii de circulaţie sau a direcţiei, după o asigurare corespunzătoare. De asemenea, şoferii trebuie să evite depăşirile riscante şi să crească distanţa de siguranţă între vehicule.

Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni, pe regiuni. Ce surprize ne rezervă vremea

0

Vă întrebați cum va fi vremea în ultima lună de primăvară calendaristică? Meteorologii spun că vremea va fi schimbătoare până la mijlocul lunii mai.

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a transmis, luni, estimarea evoluției valorilor termice și a precipitațiilor în intervalul 01 – 14 mai. Din informațiile fpcute publice de meteorologi aflăm ce indică prognoza pentru următoarele două săptămâni, pentru fiecare regiune a țării în parte, inclusiv pentru zona montană.

Temperaturile vor oscila destul de mult, mai ales în prima săptămână din prognoză, în multe zone ale țării. Și nu vor lipsi nici ploile.

În Banat, de exemplu, meteorologii anunță că vremea va fi schimbătoare sub aspect termic pe toată durata intervalului, în timp ce în Muntenia specialiștii anunță că în prima săptămână a lunii mai, valorile medii ale temperaturii maxime vor avea fluctuații de la o zi la alta și se vor încadra între 17 și 21 de grade, urmând ca în cea de a doua săptămână să se situeze între 20 și 22 de grade.

Cum arată prognoza pentru următoarele două săptămâni. Iată ce anunță ANM:

BANAT

Vremea va fi schimbătoare sub aspect termic pe toată durata intervalului, astfel încât vor fi alternanțe între temperaturi în jurul normelor caracteristice sezonului și ușor sub acestea, cu medii ale maximelor între 18 și 22 de grade, cele mai scăzute în 3, 4 mai și între 9 și 12 mai.

Regimul termic nocturn nu va avea variații semnificative, se va situa în jurul mediei de 10 grade, mai scăzut, spre 6…8 grade doar la începutul perioadei și din nou în 5, 6 mai.
În prima săptămână vor fi ploi în general de scurtă durată, pe arii restrânse și mai ales după-amiaza, apoi va crește probabilitatea ca aria acestora să fie mai extinsă și mai însemnate cantitativ.

CRIŞANA

Vremea va debuta cu o scurtă și ușoară încălzire, astfel că mediile maximelor vor fi în primele două zile de 22…24 de grade, apoi se va răci până în 4 mai, când acestea vor coborî spre 18 grade, iar până la sfârșitul intervalului nu vor mai fi variații semnificative, se vor menține în jurul a 20 de grade. Minimele se vor situa între 6 și 10 grade mediat regional, cu cele mai scăzute valori în 1, 5 și 6 mai și cele mai ridicate după data de 11 mai.

Vor fi ploi pe suprafețe mici și în general slabe cantitativ în perioada 1 – 8 mai, iar după aceea va crește probabilitatea ca acestea să se semnaleze pe arii mai extinse și să devină mai însemnate cantitativ.

TRANSILVANIA

În prima săptămână de prognoză vor fi alternante termice, cu medii ale maximelor între 18 și 21 de grade, cu cele mai scăzute valori în zilele de 1 și 4 mai, apoi nu vor mai fi variații semnificative, astfel încât acestea vor oscila ușor în jurul a 19 grade. Temperaturile minime vor înregistra cele mai scăzute valori în 2 mai, spre 3 grade mediat regional, iar în restul perioadei se vor situa între 6 și 8 grade.

Probabilitatea pentru ploi pe arii mai extinse și mai însemnate cantitativ va crește din 7 mai, iar până atunci acestea se vor semnala doar pe arii restrânse și cu precădere după-amiaza.

MARAMUREŞ

Regimul termic va avea fluctuații în prima săptămână de prognoză, în primele două zile se va încălzi, în următoarele se va răci, apoi se va încălzi din nou, astfel că mediile maximelor vor fi între 18 și 22 de grade, dar se va stabiliza ușor și până la finalul intervalului de prognoză nu va mai varia semnificativ, cu maxime în jurul a 19 grade. Temperaturile minime vor debuta cu 4…5 grade mediat regional, iar din 3 mai se vor situa, în medie, între 5 și 9 grade.

Vor fi ploi pe arii restrânse, mai ales după-amiaza și în general slabe cantitativ până în data de 7 mai, apoi va crește probabilitatea de extindere a acestora.

MOLDOVA

În prima săptămână a intervalului media temperaturii maxime va avea variații de la o zi la alta și se vor înregistra valori de temperatură cuprinse între 16 și 20 de grade, urmând ca în a doua săptămână, valorile termice diurne să crească treptat de la 16 grade pe 8 mai până spre 20 de grade la finalul intervalului. Temperaturile medii nocturne se vor încadra în prima săptămână între 3 și 8 grade, cu cea mai coborâtă valoare pe 2 mai și cea mai ridicată pe 7 mai.

În a doua săptămână, temperaturile minime medii vor fi în creștere spre 10 grade. Probabilitatea pentru ploi va fi mai ridicată în a doua săptămână din luna mai.

DOBROGEA

Valorile medii de temperatură maximă se vor încadra în prima săptămână între 13 și 19 grade, cu cele mai coborâte valori în intervalul 3 – 4 mai și cele mai ridicate valori spre sfârșitul săptămânii. În primele zile ale celei de a doua săptămâni, temperaturile diurne vor coborî spre 17 grade, apoi vor atinge 20 de grade în ultimele zile din interval. Valorile medii ale minimelor vor avea variații în prima săptămână și se vor încadra între 7 și 9 grade, apoi vor crește treptat spre 11 grade.

Probabilitatea pentru ploi va fi mai ridicată în a doua săptămână din luna mai.

MUNTENIA

În prima săptămână a lunii mai, valorile medii ale temperaturii maxime vor avea fluctuații de la o zi la alta și se vor încadra între 17 și 21 de grade, apoi în cea de a doua săptămână se vor încadra între 20 și 22 de grade. Valorile medii ale temperaturii minime, se vor încadra în prima săptămână între 6 și 9 grade, cu cele mai coborâte valori în intervalul 1 – 3 mai.

Probabilitatea pentru ploi pe arii mai extinse va fi în creștere după data de 7 mai, până atunci se vor semnala pe arii restrânse și în general slabe cantitativ.

OLTENIA

Valorile termice diurne vor scădea de la medii de 20…21 de grade la începutul intervalului spre 17 grade în 3 și 4 mai, urmând ca apoi să crească din nou spre 21 de grade în ultimele zile ale primei săptămâni. În cea de a doua săptămână temperaturile maxime vor fi în medie de 19…21 de grade. Valorile termice nocturne vor crește treptat și se vor încadra între 7 și 10 grade mediat regional.

Ploile vor fi pe arii restrânse și în general slabe cantitativ, dar din data de 7 mai va crește probabilitatea ca acestea să fie mai extinse și mai însemnate.

LA MUNTE

Vremea nu va avea modificări substanțiale sub aspect termic pe aproape tot intervalul, astfel încât mediile temperaturilor maxime vor fi între 8 și 10 grade, iar ale minimelor între 1 și 4 grade.

Probabilitatea pentru precipitații pe arii extinse și mai însemnate cantitativ va fi în creștere din 7 mai, iar până atunci acestea vor fi în general slabe și pe areale mici.

Creşte vârsta de pensionare la români. Anunţul făcut de şeful Casei de Pensii

8

Anunț trist pentru români. Vârsta de pensionare va creşte, astfel că mare parte din ei vor ieşi la pensie mai târziu, când vor fi mai bătrâni, deşi speranţa de viaţă scade la noi în ţară, potrivit statisticilor.

Șeful Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), Daniel Baciu, a anunțat că vârsta de pensionare va creşte.

La ce vârstă vor ieși românii la pensie

Mai exact, așa cum prevede PNRR-ul, vârsta de pensionare va fi egalizată între femei și bărbați. Practic, femeile vor ajunge şi ele să se pensioneze la 65 de ani. Totul se va face însă eşalonat până în 2035, şi nu va fi vorba de o creştere abruptă.

În prezent, vârsta de pensionare pentru femei este de 62 de ani, urmând ca aceasta să crească, etapizat, până în 2030, la 63 de ani. Apoi, din 2035, femeile se vor retrage din activitate la 65 de ani, ca bărbaţii, potrivit măsurii incluse în PNRR.

Vârsta de pensionare la bărbați la 65 de ani și la 63 la femei va fi atinsă în 2030. Decizia privind această vârstă va fi atinsă eșalonat. Ceea ce prevedere PNRR, o egalizare a vârstei de pensionare până în 2035, se va face tot eșalonat, astfel încât în 2035 se va ajunge la o egalizare, la 65 de ani”, a subliniat șeful Casei de Pensii.

Care este stagiul minim de cotizare

Mai mult, șeful Casei de Pensii a explicat care sunt modificările în ceea ce privește stagiul de cotizare.

„Legislația prevede ca stagiu minim să fie de 15 ani, iar stagiul complet de 35 de ani, și aceste stagii sunt bune în momentul de față.

Ce vrem noi să obținem este că acest principiu al contributivității trebuie să fie mult mai pregnant în noul act normativ ce vizează sistemul public de pensii”, a mai spus Daniel Baciu.

Nuntă de șeic, organizată de un om de afaceri din Oradea. Și-a adus mireasa cu elicopterul și a comandat șampanie de 10.000 de euro sticla

5

Un controversat om de afaceri din Oradea a făcut o nuntă de fiţe, pentru care a comandat 19 șampanii scumpe, de câte 10.000 de euro bucata.

Mai mult, mireasa lui şi-a făcut apariţia cu elicopterul. La petrecere i-au cântat mai mulți maneliști cunoscuți, între care Adi de la Vâlcea, Tzancă Uraganu și Florin Salam.

Dezvăluirile manelistului Adi de la Vâlcea

Cel care a dat detalii despre extravaganta petrecere a fost manelistul Adi de la Vâlcea, într-o postare făcută sâmbătă pe TikTok (video jos).

„Salut, sunt la una dintre cele mai tari nunţi de anul ăsta”, le-a spus fanilor săi cântărețul, arătând cu mâna spre un elicopter care ateriza în parcarea salonului de nunți unde a avut loc petrecerea.

„Este o nuntă cum nu s-a mai pomenit. Vă dau din culise: eu cânt până la ora 10, apoi de la 10 la 12 – Bogdan de la Ploieşti, de la 12 la 2 Ştefan de la Bărbuleşti, de la 2 la 4 Tzancă (n.r – Uraganu), de la 4 la 7 Salam (n.r. Florin Salam). Vă mai spun una, muriţi: 19 sticle de şampanie a cumpărat (n.r. – mirele), a dat 190.000 de euro! N-a găsit decât 19 în Europa. Ar fi vrut 30, dar nu a găsit decât 19”, spune manelistul.

@adidelavalceaofficial #adidelavalceaofficial #5pasidebine #oradea#valcea#fyp #fy ♬ sunet original – Adi de la Valcea

În imaginile distribuite pe rețelele de socializare, afaceristul apare îmbrăcat într-un costum împănat cu înflorituri aurite. O fotografie îl arată în timp ce aruncă cu bani în cântăreţi. Nu au lipsit artificiile și jocurile de lumini. De altfel, opulența pare să fi fost tema favorită a serii, inclusiv tortul mirilor fiind „decorat” cu bancnote.


Lovitură pentru Nicușor Dan. Cum arată datele celui mai recent sondaj pe București. Câți îi cataloghează activitatea drept „proastă”

13

S-au aflat datele celui mai recent sondaj de opinie realizat de CURS, în Capitală. Sunt informații care vor ajunge, cu siguranță, și în atenția actualului primar general din București, Nicușor Dan. Nu de alta, dar s-a aflat că acesta intenționează să intre din nou în cursa electorală pentru încă un mandat în fotoliul de edil al Capitalei.

E vorba despre un sondaj realizat în perioada 19 – 28 aprilie, universul de eșantionare fiind populaţia adultă rezidentă din Municipiul București. Au participat 1012 respondenţi, votanţi în vârstă de 18 ani şi peste. Marja maximă de eroare la nivelul întregului eșantion: +/-3,1% la un nivel de încredere de 95%.

Din sondajul ale cărui rezultate au fost anunțate recent reiese că peste jumătate dintre respondenți consideră a fi drept „proastă” și „foarte proastă” activitatea actualului primar general.

La întrebarea „Cum apreciați activitatea Primarului General Nicușor Dan de când acesta a fost ales?”, răspunsurile au arătat astfel:

sursa foto: curs.ro

Foarte bună 9%
Bună 30%
Proastă 46%
Foarte proastă 11%
NS/NR (nu știu/nu răspund) 4%

Principalele probleme ale Bucureștiului

sursa foto: curs.ro

Chestiunea traficului rutier deschide „lista” principalelor probleme în Capitală, reiese din sondaj, urmată de cea a încălzirii/apei calde.

Mai exact, principalele probleme ale Bucureștiului sunt, în opinia participanților la sondaj, următoarele:

Traficul 28%
Încălzirea/Apa caldă 21%
Problema parcărilor 14%
Poluare 11%
Drumurile 9%

Cum arată situația la nivel de intenție de vot. Partidele din top

sursa foto: curs.ro

Cum ar arăta lucrurile la nivel de intenție de vot, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri? Sondajul indică faptul că PSD-ul ar obține 29% din voturi, iar USR-ul și PNL-ul ar fi la egalitate, cu 17 procente.

Dacă duminica viitoare ar avea loc alegerile locale, dumneavoastră cu ce partid ați vota?

PSD 29%
USR 17%
PNL 17%
AUR 15%
PMP 5%

ȘOC în televiziune! Gazda emisiunii MasterChef a murit subit, la doar 46 de ani

14

Moarte fulgerătoare în televiziune. Jock Zonfrillo, gazda MasterChef Australia, a murit la vârsta de 46 de ani.

Moartea sa a fost anunțată de familia sa, care a spus că sunt „devastați” după ce acesta a murit duminică, la Melbourne, potrivit The Guardian.

Jock Zonfrillo era gazda emisiunii din 2019

Decesul a fost confirmat de Network 10, chiar în ziua în care trebuia să difuzeze premiera sezonului 2023 al emisiunii MasterChef.

Nu există date despre cauza morții. Un purtător de cuvânt al Poliției Victoria a confirmat că moartea nu a fost tratată ca fiind suspectă. Medicul legist va întocmi un raport.

Zonfrillo era căsătorit și avea patru copii. Scoțianul a lucrat cu bucătari de renume mondial în restaurante celebre din întreaga lume înainte de a-și deschide propriul restaurant în Adelaide în 2013.

Cu doar câteva ore înainte ca moartea lui Zonfrillo să fie anunțată, bucătarul britanic Jamie Oliver a împărtășit o fotografie cu ei împreună pe platourile de filmare de la MasterChef Australia, spunând că este „atât de încântat” de noul sezon.

Emisiunea MasterChef Australia nu va fi difuzată în această săptămână.

În 2019, a devenit jurat la MasterChef Australia – alături de Melissa Leong și Andy Allen – înlocuind gazdele inițiale ale emisiunii, Matt Preston, George Calombaris și Gary Mehigan.

Ce au aflat polițiștii despre bărbatul care conducea barca răsturnată în râul Mureș. L-au reținut / Detalii șocante din anchetă

2

Bărbatul care conducea barca ce s-a răsturnat duminică în râul Mureș era sub influența alcoolului. Acesta a fost reținut de polițiști pentru ucidere din culpă.

Localnicul de la cârma bărcii are 33 de ani, se numește Marcel Mujicas și este din Semlac, potrivit specialarad.ro. Polițiștii au stabilit că avea o alcolemie de 0,30 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a reușit să se salveze.

Barca răsturnată nu era înregistrată

Ies la iveală informații scandaloase despre accidentul de duminică de pe Mureș. Potrivit unor surse apropiate anchetei, barca era una din lemn, cu motor, neînregistrată.

În plus, ambarcațiunea era și supraîncărcată cu pasageri. Niciunul nu purta vestă de salvare. Bărbatul intenționa să-i treacă pe cei 11 de pe un mal pe altul.

Trei familii – șase adulți și șase copii cu vârste cuprinse între 3 și 11 ani – din județul Arad au urcat într-o barcă pentru a ajunge la o terasă situată pe celalalt mal, în județul Timiș, unde cântau lăutarii.

Înghesuiți într-o barcă șubredă, cei 12 s-au îndepărtat foarte puțin de mal și asta deoarece curenții puternici au răsturnat imediat barca.

Pasagerii au stat înghesuiți fără veste de salvare

Unii dintre cei din barcă au reușit să se agațe de crengi și au fost salvați. Țipetele lor au fost auzite de ceilalți localnici aflați la pădure. Oamenii au sărit în bărci și au încercat să-i salveze. Un bărbat a scos din apă două femei și o fetiță.

Alții care au căzut în apă au fost trași în adâncuri de curenți. Un tată cu doi copii nu au mai ajuns la mal. De asemenea, un tânăr de 27 de ani este și el dispărut. Au fost căutați ieri ore întregi de echipajele de pompieri, iar căutările au fost reluate în această dimineață.

24 de pompieri din județul Timiș și 15 pompieri arădeni intervin cu 13 bărci pe râul Mureș în căutarea celor patru.

La fața locului au sosit duminică seara zeci de pompieri – din județele Arad și Timiș – cu bărci și echipament de iluminat, dar si scafandri. Căutarile au început imediat, însă fără succes. Pe măsură ce trece timpul, șansele ca cei dispăruți în râu să fie în viață scad foarte mult. Barca a fost găsită la 4 kilometri distanță, aproape de Arad.

Pfizer şi BioNTech, propunere curajoasă către UE: să plătească jumătate de preț pentru fiecare doză de vaccin antiCovid anulată

Pe fondul unui excedent de vaccinuri COVID, Pfizer şi BioNTech au venit cu o nouă propunere către Uniunea Europeană, conform căreia statele membre să plătească jumătate din preţul pentru fiecare din cele aproximativ 70 de milioane de doze anulate, potrivit Financial Times.

Potrivit Financial Times, care citează surse apropiate negocierilor, UE negociază un acord revizuit cu Pfizer/BioNTech, în ciuda faptului că Parchetul European a deschis o anchetă privind contractul iniţial semnat în primăvara lui 2021.

Pfizer și BioNTech, negocieri cu UE

Contractul revizuit include o prevedere conform căreia statele membre să plătească jumătate din preţ – aproximativ 10 euro – pentru fiecare din cele circa 70 de milioane de doze de vaccin anulate în fiecare an până în 2026.

Noul contract ar permite, de asemenea, UE să treacă la vaccinuri mai noi, adaptate oricăror variante viitoare ale virusului.

În România, din decembrie 2020 și până la finalul lunii martie, au fost primite 35.455.180 de doze de vaccin anti-COVID, potrivit Libertatea, care citează surse din Ministerul Sănătății. În depozite mai sunt peste 3 milioane de doze de vaccin.

Cel puțin 18 oameni au murit într-un cumplit accident de autobuz, în Mexic

Un grav accident în care a fost implicat un autobuz la bordul căruia se aflau zeci de oameni a avut loc în Mexic. Din păcate, primele informații indică faptul că mai mulți oameni și-au pierdut viața. Iar bilanțul răniților ar depăși 30.

Cel puțin 18 oameni au murit și 33 au fost răniți în urma accidentului ce a avut loc în vestul Mexicului, au anunțat duminică autoritățile locale, potrivit ndtv.com.

Cel puțin 11 minori, duși la spital

Conform sursei citate, autoritățile au raportat faptul că 11 femei și 8 bărbați și-au pierdut viața. Cel puțin 11 minori au fost transportați la spitale, pentru îngrijiri medicale.

Procuratura din Nayarit, statul în care s-a produs accidentul, a anunțat primele detalii în acest caz. S-a aflat că vehiculul a căzut aproximativ 15 metri într-o râpă, sâmbătă seara. Accidentul s-a produs pe o autostradă ce face legătura între capitala statului Tepic și destinația turistică Puerto Vallarta.

Pe Twitter au apărut câteva fotografii cu intervenția salvatorilor care au ajuns la locul accidentului. Nu se cunosc încă detalii despre cauzele care au dus la prăbușirea autobuzului în râpă. Dar s-a deschis o anchetă în acest sens.

Atac armat în port. Cel puţin 10 persoane au murit

10 oameni au fost uciși într-un atac armat comis în portul Guayaquil, capitala economică a Ecuadorului.

Autoritățile au instituit deja starea de urgenţă din cauza violenţei legate de traficul de droguri.

12 persoane, ciuruite de gloanțe

Atacul, care s-a produs sâmbătă, spre miezul nopţii, a avut loc într-un atelier mecanic, unde mai mulți oameni se adunaseră să urmărească un meci de fotbal şi s-a soldat cu zece morţi şi doi răniţi, a precizat poliţia locală.

„Au venit pe motociclete şi au tras asupra tuturor celor care erau acolo”, a declarat un martor. După masacru, bărbații înarmați au fugit. Autoritățile ecuadoriene nu au făcut pentru moment nicio arestare în legătură cu acest atac.

Rata omuciderilor s-a dublat între 2021 şi 2022 în Ecuador, crescând de la 14 la 25 la 100.000 de locuitori, potrivit autorităţilor.

În urmă cu două săptămâni, în provincia Esmeraldas, în nord-vest, la frontiera cu Columbia, 30 de oameni înarmaţi au deschis focul asupra locuitorilor în portul Guayaquil, provocând moartea a nouă persoane printre pescari.

Se ieftinește laptele începând cu 1 mai. Ce prevede acordul dintre retaileri şi procesatori

2

Laptele se ieftinește cu 20%, începând de la 1 mai. Asta prevede acordul voluntar dintre procesatori și comercianți, prin care, timp de 6 luni, aceștia vor împărți frățește reducerea, dacă prețul de la raft depășește 7 lei pe litru.

Este o măsură mult așteptată de clienți, având în vedere că laptele și produsele lactate s-au scumpit, în ultimul an, cu peste 30 de procente.

Lapte mai ieftin cu 20%

Acordul vine după ce fermierii au ieșit în stradă, la începutul lunii și au vărsat o cisternă cu lapte în semn de protest că nu mai au cui să vândă producția. Prețul redus ar urma să fie menținut timp de 6 luni.

Preşedintele instituţiei, Bogdan Chiriţoiu a precizat, însă, că este posibil să dureze câteva zile până când această măsură se va aplica în toate magazinele, ţinând cont că trebuie renegociate contractele cu fiecare producător şi epuizate stocurile existente

Ionuț Lupu, directorul unei asociații de crescători de vaci, pentru Digi 24: „La nivel național, într-un an, se comercializează aproximativ 1,21 milioane de tone de lapte și produse lactate. Dintre acestea, doar 170.000 de tone, adică 14%, este reprezentat de laptele de consum.

Restul este lapte care merge spre procesare pentru unt, cașcaval, iaurturi și brânzeturi. Din aceste 170.000 de tone, vorbim de +/- 5% din laptele național care va fi impactat de această decizie. O reducere de 20% pentru cel 5% din laptele colectat și comercializat la nivel național conduce la o reducere solicitată fermierilor de peste 25%, în ultimele două săptămâni”.

Fermierii sunt nemulțumiți

„Pierderile înregistrate de fermieri depășesc 200-250 euro pe cap de animal pe lună. În aceste condiții, probabil că va fi mult mai tentant pentru fermierii noștri să vândă cerealele, chiar dacă există această presiune cu piața din Ucraina, decât să mai treacă furaje prin animale pentru a înregistra pierderi ulterioare.

Se pare că toate semnalele noastre nu au avut rezonanță în urechile decidenților, motiv pentru care, în perioada următoare, probabil că vor fi luate decizii foarte clare de mulți dintre fermierii noștri cu privire la abandonul activității” a adăugat Ionuț Lupu.