Acasă Blog Pagina 762

2024 – anul alegerilor: război economic sau militar?

Anul 2024, printr-o ciudată sincronizare, aduce la vot nu numai America, dar și Europa. Alianța Joe Biden – Ursula von der Leyen iese la tablă și trebuie să explice de ce omenirea, cu ei la „butoane”, a trecut de la o criză de sănătate (pandemia Covid-19) la una economico-financiară și, mai grav de atât, se află în prezent pe marginea abisului nuclear (amenințarea izbucnirii unui război NATO-Rusia). „Atlantismul” și rolul său în lume va fi, inevitabil, pe buletinele de vot din SUA și UE.

După ce și-a anunțat oficial candidatura pentru un nou mandat, Biden va veni în fața alegătorilor după ce Europa va da semnalul; europarlamentarele sunt programate înainte alegerilor din America. Ursula von der Leyen încă nu a anunțat dacă „vânează” un al doilea mandat în fruntea Comisiei Europene și orice scenariu e posibil, dacă ne gândim la desaga plină a soțului (afaceri de milioane derulate în pandemie).

În multe privințe, chimia personală dintre cei doi lideri a funcționat, în ciuda fricțiunilor persistente dintre SUA și Europa, de la tarife la subvenții și acorduri de securitate.

De ce se teme Occidentul

Pe scurt, indiferent dacă perechea Biden – von der Leyen rămâne sau pleacă, va avea consecințe profunde pentru alianța transatlantică.

Un Joe Biden învins ar putea însemna întoarcerea lui Donald Trump la Casa Albă. În calitate de președinte, omul de  afaceri republican s-a ghidat fix după mesajul de campanie – „America First”: a lansat un război comercial cu Europa (suprataxarea importurilor din UE), a dialogat cu Rusia și China despre multilateralismul căutat de statele BRICS, într-un cuvânt, a pus business-ul economic înaintea celui militar.

La fel, o Ursula von der Leyen plecată de la Bruxelles l-ar priva pe Joe Biden, în eventualitatea realegerii, de un aliat hotărât (UE) pe subiecte sensibile, cum ar fi sancționarea Rusiei și menținerea Chinei la respect.

Nu în ultimul rând, dacă amândoi vor primi un vot de blam, iar cetățenii aleg să-i arunce în lada de gunoi a istoriei, atunci relația transatlantică SUA – UE va intra pe un teritoriu (încă) neexplorat. Iar acesta este un scenariu pe care atât tabăra democraților, cât și pro-europenii nu sunt dornici să-l înfrunte. Iată de ce trompetele din Comisia pentru Afaceri Externe a Camerei Reprezentanților s-au activat începând, deja, un lobby pentru realegerea celor doi lideri politici. „Suntem norocoși să-i avem pe președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și pe președintele Biden la putere. Este nevoie de leadership și claritate morală pentru a conduce coalițiile de aliați și parteneri în abordarea provocărilor noastre globale comune”. Ce aliați sunt ăia care îți vând gazul de patru ori mai scump, nu te primesc în vizită fără vize și de fiecare dată bagă zâzanie în casa ta, asmuțind o națiune împotriva alteia?!

Franța vrea schimbarea

Sosirea lui Biden la Casa Albă, un „atlantist” asumat, a fost întâmpinată cu bucurie la Bruxelles, dar nu totul a mers roz, în pofida obedienței afișate de șefa Comisiei Europene.

Un semn timpuriu al problemelor viitoare a fost decizia Americii de a opta pentru o alianță de apărare cu Australia și Marea Britanie (AUKUS). Apariția acestui pact militar a costat Franța un contract de miliarde de euro – vânzarea unor submarine Australiei. A fost momentul în care Parisul a ieșit la atac, arătând că nu este de acord cu jocul Washingtonului. Imediat, liderii Franței au făcut public (și condamnat) dublul standard aplicat de SUA în relația comercială cu UE. În primul rând, Macron arată cu degetul spre legea de reducere a inflației promovată de Biden, care acordă subvenții puternice oricăror companii cu activitate în Statele Unite. Imediat după apariția acestei legi, multe firme europene au luat calea Americii, ducând banii în conturile de pe Wall Street.

Iată de ce 2024 va fi un an crucial. Lumea trebuie să aleagă ce fel de război preferă: unul economic, cu dobânzi, taxe și impozite ca arme sau unul militar, cu tancuri și rachete nucleare?!

Puterea Antitrustului: blocarea fuziunilor și achizițiilor

0

Activitatea de fuziuni și achiziții(M&A) nu a avut probleme în ultimii ani,  în ciuda tensiunilor globale și incertitudinilor economice. Acum, diferența este că atât reglementarea, cât și finanțarea sunt în schimbare.

Între timp, autoritățile de reglementare în domeniul concurenței din SUA, Europa și, din ce în ce mai mult, din Marea Britanie, își exercită puterile în moduri care testează limitele teoriei antitrust de lungă durată.

Săptămâna trecută, autoritatea britanică de reglementare antitrust a blocat preluarea de către Microsoft Corp. a producătorului de jocuri video Activision Blizzard  în valoare de 69 de miliarde de dolari.

De asemenea, Comisia Federală pentru Comerț din SUA și Comisia Europeană mută agresiv, blocând achiziția de 7 miliarde de dolari a  start-up-ului medical Grail de către compania Illumina, pe motiv că această tranzacție va oferi cumpărătorului o poziție dominantă pe piețele emergente.

Potrivit Blomberg, autoritățile antitrust sunt motivate de faptul că o serie de companii-gigant, precum Meta, Alphabet sau Amazon au eludat reglementările tradiționale pentru a exercita o putere enormă asupra consumatorilor. Acele autorități de reglementare doresc să evite aceeași greșeală prin evitarea dominației pe piețe, înainte să prindă rădăcini.

Prrin urmare, volumul global al fuziunilor și achiziților a scăzut la 579 de miliarde de dolari în primele trei luni ale acestui an,  cel mai redus nivel din 2013 încoace.

Cum rămâne cu viitorul? Economiștii, legiuitorii, experții, directorii vorbesc despre recesiune de atât de mult timp încât uneori poate fi frustrant de amintit că aceasta nu a venit încă.

Indiferent dacă va veni sau nu, sentimentul că situația se va înrăutăți înainte de a se îmbunătăți nu este unul care să încurajeze în mod obișnuit cheltuielile pentru afaceri de mare valoare, cum ar fi companii întregi.

Tranzacțiile se pot încheia și în vremuri dificile – cel mai bun an pentru fuziuni și achiziții a avut loc în timpul pandemiei, deoarece datoriile ieftine și reglementările previzibile au ajutat cumpărătorii să treacă peste o situație sumbră care uneori părea apocaliptică.

Dar chiar și cu aceste baze de susținere, trebuie să existe convingerea că situația este pe cale să se îmbunătățească. Altfel,  inerția începe să pară atractivă.

Pentru ca volumele M&A să revină, chiar și numai în cadrul unui anumit sector, una sau două companii trebuie să acționeze primele pentru a stabili încrederea colectivă.

Și există un motiv de a crede că declinul din domeniul fuziunilor și achizițiilor ar putea să își revină mai repede decât piața în general: cumpărătorii de capital privat dispun de sume record de numerar necheltuit, 3.700 de miliarde de dolari în 2023.

Dar puterea Antitrustului și incertidudinea sunt dușmanii deciziei, iar în lipsa unei clarități, fie că este vorba despre rate, reglementări sau recesiune, mulți potențiali cumpărători vor alege pur și simplu să nu facă nimic.

 

 

 

Ilie Năstase, de urgenţă la Poliţie! Ce declarații a dat „Nasty”

2

Ilie Năstase a ajuns la Secția de Poliție nr. 1 din Capitală, marţi după-amiază. Fostul tenismen a explicat că motivul pentru care a fost la poliție are legătură cu fundația sa.

Primul număr mondial s-a plâns de tratamentul la care ar fi fost supus de reporterii prezenţi la faţa locului.

„Nasty”, probleme legate de baza Voinţa

Nu e nimic în neregula. Nu am nicio treabă cu Politia, cu exceptia faptului că am ajuns acolo pentru ceva legat de fundația mea si de terenul de la baza Voința. Nimic altceva decât niște lucruri banale.

Și m-am trezit luat pe sus de presă, filmat inclusiv cu telefonul de diverși jurnaliști. I-am și întrebat pe cei de la Poliție dacă e permis să fiu filmat cu telefonul și apoi imaginile difuzate pe post.

Mi s-a răspuns că nu. Probabil am nimerit, spre ghinionul meu, o dată cu Dan Diaconescu și popularitatea acestuia m-a atras în nebunia asta!”, a declarat Ilie Năstase pentru impact.ro.

România a spus „STOP!” importurilor de grâu, porumb, floarea-soarelui și rapiță din Ucraina

7

Comisia Europeană a decis să activeze o clauză excepțională de salvgardare. Măsura este valabilă până în data de 5 iunie.

Asta înseamnă că ţara noastră interzice importurile de grâu, porumb, floarea- soarelui și rapiță din Ucraina.

Pe listă nu apare uleiul de floarea-soarelui

Decizia a venit după ce Polonia, Bulgaria, Ugaria și Slovacia au decis să își retragă deciziile de a interzice unilateral importurile.

Uleiul de floarea soarelui, deși fusese anunțat de ministrul Petre Daea ca intrând pe lista restricțiilor, va fi doar monitorizat, alături de alte produse.

România primeşte 30 de milioane euro

Comisia Europeană a ajuns la un acord cu state central şi est-europene, inclusiv cu România, pentru protejarea intereselor fermierilor, dar şi pentru tranzitul produselor agricole ucrainene.

În urma acestui acord, Comisia Europeană va acorda un sprijin de 100 de milioane de euro, bani care vor fi distribuiți către Polonia, România, Slovacia, Ungaria și Bulgaria. Ţara noastră va primi 29.730.000 de euro.

BOMBĂ: directorul CIA, consilierul lui Obama și Noam Chomsky, în vizită la Jeffrey Epstein!

The Wall Street Journal a publicat o dezvăluire legată de rețeaua de prostituție dezvoltată de magnatul Jeffrey Epstein.

Bărbatul judecat pentru proxenetism, trafic de persoane și pedofilie ar fi avut legături cu actualul director al CIA, William Burns, și cu consilierul lui Obama de la Casa Albă, Kathryn Ruemmler.

Au pus mâna pe e-mailuri și întâlniri programate

Jurnaliştii au reuşit să pună mâna pe documentele ce conțin e-mailuri și întâlniri programate cu actualul director CIA William Burns, președintele Colegiului Bard, Leon Botstein, consilierul lui Obama de la Casa Albă Kathryn Ruemmler și profesorul Noam Chomsky.

Scopul întâlnirilor nu a fost însă dezvăluit în seria de documente obținute de The Wall Street Journal, publicate recent.

De ce avea nevoie CIA de Epstein?

Burns, care este directorul CIA din 2021 sub președintele Joe Biden, s-a întâlnit cu Epstein în urmă cu un deceniu, când la acel moment Burns se pregătea să părăsească serviciul guvernamental.

Documentele care conțin calendarul privat au dezvăluit că William Burns, care l-a vizitat pe Epstein la Washington și a mers o dată la casa lui din Manhattan, a avut întâlniri programate cu el în anul 2014.

Kathryn Ruemmler, care a fost consilier la Casa Albă în administrația Obama și s-a alăturat Goldman Sachs Group Inc. în 2020, a avut zeci de întâlniri planificate cu Epstein.

Reamintim că, în 2019, procurorii l-au pus sub acuzare și l-au arestat pe Jeffrey Epstein. Acesta a murit în celula sa din închisoarea federală, în timp ce aștepta să fie judecat pentru ultimele acuzații de abuz sexual și proxenetism.

Dragnea, DEZVĂLUIRI: greul din PSD care ar putea ajunge în fruntea SRI! Cu susținere americană!!!

Pe lângă discuțiile ce țin de tot mai apropiata rotativă guvernamentală și despre negocierile ce vizează schimbările la nivelul Executivului, odată ce se pregătește noua echipă ce se va instala la Palatul Victoria, la momentul rotativei, în spațiul public a mai apărut un subiect cel puțin interesant.

Mai ales că e vehiculat numele actualului vicepremier din Guvernul Ciucă, Sorin Grindeanu, social-democratul care ocupă și funcția de ministru al Transporturilor. Dezvăluirea-bombă ce îl vizează pe Grindeanu vine chiar de la fostul lider al PSD-ului, Liviu Dragnea.

E vorba despre cel care ar putea prelua conducerea Serviciului Român de Informații (SRI). Pe scurt, cine ar putea să-i ia locul lui Eduard Hellvig, în fruntea SRI. Nu oricum ci, din câte lasă să se înțeleagă fostul șef al PSD-ului, cu susținerea Ambasadei SUA.

Dragnea dă de înțeles că Grindeanu ar spune că Ambasada SUA îl susține pentru a prelua șefia SRI-ului. Mai mult, Dragnea, fostul șef al PSD-ului, afirmă că SRI-ul e „subordonat” CIA. Fostul număr 1 în cadrul Partidului Social Democrat a făcut declarațiile în cadrul unei emisiuni la Realitatea PLUS.

Dragnea: Spune că ambasada americană i-a promis să-l susțină să fie noul director al SRI

„În primul rând, asta spune el peste tot. (n.r. că e susținut de Ambasada SUA) El spune că ambasada americană i-a promis să-l susțină să fie noul director al SRI-ului. Domnul Ciolacu susține chestia asta. Eu spun ce spune dumnealui. Mie îmi spun oameni din partid, că am condus și eu partidul ăla foarte mult. Ambasada pune oameni în funcția aia de când a intrat România în NATO. SRI-ul nu e partener, e subordonat CIA-ului.

CIA-ul, în statele pe care le consideră subordonate, ele pun acolo, la sugestia lor, cu acordul lor se pune șeful serviciului secret intern și nu numai, așa se joacă jocul asta în România”, a declarat Liviu Dragnea, citat de realitatea.net.

Mai mult, Dragnea a susținut că de fapt Ciolacu nu și-ar dori ca Grindeanu să rămână la Transporturi, „doar pozează în chestia asta”.

Cum a răspuns Liviu Dragnea când a fost întrebat dacă s-a gândit să se sinucidă în închisoare: „Ţi se ia soarele, că vezi gratii, zăbrele…”

Liviu Dragnea a vorbit cu sinceritate despre emoţiile care l-au copleşit când şi-a ispăşit pedeapsa în închisoare. Cele mai traumatizante momente pentru fostul şef PSD au fost primele două zile de detenție.

Dragnea a răspuns şi la întrebarea dacă s-a gândit la sinucidere.

Primele ore după gratii l-au măcinat psihic

Cât timp a fost la închisoare, Dragnea și-a umplut timpul cu filme și Sudoku. Nu a urmărit deloc buletine de știri. În plus, el a avut surpriza de a da nas în nas cu contestatarii săi din mișcarea #REZIST.

Eu, când primesc vești d-astea foarte rele, foarte grele, nu mă panichez. Sunt calm. Este automat, subconștientă asta. Am fost așa până când am ajuns în celulă. Prima și a doua noapte au fost cele mai rele. Primele două zile și primele două nopți…„, a spus Liviu Dragnea.

S-a gândit la sinucidere? „Nu m-aş fi sinucis. Le-aș fi făcut atât de mult rău copiilor mei, încât acesta e motivul pentru care nici nu m-am gândit la așa ceva, nici vorbă! Primele zile acolo sunt îngrozitoare.

Indiferent ce ai fost… Faptul că ți se ia soarele, că vezi gratii, zăbrele, îți dă un sentiment îngrozitor”, a spus Liviu Dragnea, într-un interviu acordat theXclusive.

Fostul PSD-ist ajunsese şi la izolare

O lovitură deosebit de puternică pentru Liviu Dragnea a fost încasată în momentul în care i s-a interzis să mai iasă în aer liber, la muncă, a povestit fostul șef PSD cu lacrimi în ochi.

Da (n.r. – a fost aproape să clacheze), atunci când m-au pus la izolare, când mi-au interzis să mai ies la muncă.

Nouă luni de zile, să nu mai mergi la muncă, e foarte greu. Mersul la muncă însemna că ieși din celulă, că mergi, vezi soarele deasupra și te duci la punctul de lucru – la garaj sau spălătorie.

Nouă luni a fost greu. Am depășit, dar greu. Planul nu era să mai ies de acolo.

Mie mi s-a spus din mai multe părți, când eram acolo – se vedea de ce judecătorii care trebuiau să judece eliberarea condiționată – că trebuiau să mă lungească până la 3 ani și 6 luni și în perioada asta, într-un dosar, să-mi mai dea și să mor acolo„, s-a confesat fostul şef al social-democraţilor.

Un pas înainte, doi înapoi: revine inflația în zona euro

După cinci luni de scădere consecutivă, rata inflației în zona euro a revenit pe creștere în aprilie, dar, suprinzător, inflația de bază(core) s-a redus.

Conform unei estimări preliminare publicate marţi de Eurostat, rata anuală a inflaţiei în zona euro a crescut până la 7% în luna aprilie,  de la un nivel de 6,9% înregistrat în martie. Cifra este peste estimările analiștilor, care prognozau o stagnare a spiralei scumpirilor la 6,9%.

Inflaţia de bază (core inflation) – ceea ce rămâne după ce sunt eliminate preţurile pentru bunuri volatile, precum energia şi alimentele, a scăzut până la 7,3% în aprilie, de la 7,5% în martie, ceea ce oferă teoretic noi argumente pentru decidenții politicii monetare a Băncii Centrale Europene să opteze o majorare mai modestă a costului împrumuturilor la reuniunea lor de joi.

Un alt indicator care, pe lângă preţurile la energie şi alimente, exclude şi preţurile la ţigări şi alcool, a scăzut până la 5,6%, de la 5,7% în luna martie.

O veste încurajatoare pentru BCE:  în contextul  în care preţurile la alimente, băuturi alcoolice şi ţigări au înregistrat o creștere de  13,6%, o încetinire semnificativă sugerează că mult aşteptata scădere a preţurilor la mâncare pare să aibă loc în sfârşit.

Însă o parte din oficialii BCE, inclusiv guvernatorul Băncii Franţei, Francois Villeroy de Galhau au pledat pentru o majorare mai modestă a costului creditului la şedinţa de luna aceasta, pe motiv că banca l-a  crescut suficient de mult pentru a restricţiona activitatea economică.

Instituţia cu sediul la Frankfurt a majorat dobânzile cu cel puţin 50 de puncte de bază la fiecare din ultimele şase reuniuni de politică monetară. Creşterea dobânzilor declanșează automat  majorarea costurilor la care se împrumută companiile şi guvernele. De asemenea, stârnește îngrijorări  că lupta împotriva inflaţiei va afecta creşterea economică.

 

O strângere de mână și un braț răsucit. Sfârșitul războiului din Ucraina – cu ajutorul Chinei?

Va fi deblocat impasul la Bahmut sau la Beijing? În acest moment, toți ochii sunt ațintiți asupra mult trâmbițatei contraofensive ucrainene – care probabil va începe în curând. Dar există, de asemenea, evoluții semnificative pe frontul diplomatic.

Săptămâna trecută, conversația dintre Xi Jinping și Volodimir Zelenski, „lungă și semnificativă”, potrivit președintelui ucrainean, citat de Financial Times, a avut o reacție la Beijing: numirea unui emisar pentru a lucra la o soluție de pace într-un război prelungit.

Observatorii politici sunt sceptici. Xi a subliniat în mod repetat considerația  pentru „prietenul său drag”, Vladimir Putin. Planul de pace al Chinei pentru Ucraina, publicat la începutul acestui an, a fost vag și nu a cerut retragerea trupelor rusești.

Există beneficii clare de propagandă pentru Beijing de a se proclama interesat de „pace”, în timp ce nu face prea  mult. Chiar dacă China este serioasă, îi va fi greu să reducă distanța dintre Kiev și Moscova. Și totuși ar putea juca un rol important în încheierea acestui conflict brutal. Din motive diferite, Ucraina, Rusia, SUA, Europa și China însăși au un potențial interes în implicarea Beijingului.

Ucrainenii înțeleg că Xi are o pârghie unică asupra lui Putin – în cazul în care ar alege să o folosească. În fața sancțiunilor occidentale, Rusia se bazează pe China pentru a-și menține economia pe linia de plutire.

De ce și-ar putea pierde Xi răbdarea cu Putin? Nu există nicio îndoială că liderii ruși și chinezi sunt uniți în ostilitatea lor față de puterea SUA. O victorie rapidă a Rusiei în Ucraina ar fi putut să convină Chinei. “Dar un război prelungit se transformă într-un pasiv strategic pentru Beijing”, susține politologul  Gideon Rachman editorialist FT. “În loc să slăbească sistemul de alianțe condus de SUA, războiul din Ucraina a apropiat mai mult SUA, Europa și democrațiile asiatice”.

China a petrecut zeci de ani încercând să își construiască influența în Europa. Însă parteneriatul său autoproclamat „fără limite” cu Rusia i-a convins pe mulți europeni că și Beijingul reprezintă acum o amenințare.

Americanii și europenii folosesc același limbaj cu privire la schimbarea relației lor cu China prin reducerea dependențelor economice. Acest lucru contează pentru Beijing, deoarece UE este cea mai mare piață de export a Chinei. De asemenea, legăturile militare dintre Japonia, Europa și SUA se întăresc.

Cel mai bun mod în care Beijingul și-ar putea reconstrui reputația în Europa ar fi să joace un rol vizibil și pozitiv în încheierea războiului. Acest tip de mișcare ar avea un impact global – susținând narațiunea preferată de Xi, conform căreia puterea americană este în retragere și China este o forță pentru pace.

Având în vedere rivalitatea din ce în ce mai mare dintre Washington și Beijing, ar fi de așteptat ca SUA să privească cu ochi răi implicarea Chinei în Ucraina. Dar, după o dezbatere internă, administrația Biden a decis să nu respingă din start inițiativa de pace chineză, ci să încerce să o modeleze.

S-a discutat mult dacă alianța occidentală va face vreodată presiuni asupra Ucrainei pentru a negocia cu Rusia. Mai puțin discutat, dar probabil mai important, este cine ar putea forța Kremlinul să facă concesii semnificative – inclusiv să retragă trupele din teritoriul ocupat.

Singurul răspuns plauzibil la această întrebare este China. Doar Xi îi poate oferi o caldă strângere de mână lui Putin în public – și un braț răsucit în privat. La un moment dat, liderul chinez ar putea decide că este în interesul țării sale să facă exact acest lucru.

 

Grădina de legume a Europei, în centrul unui război al apei

Varza, salatele și pepenii săi inundă supermarketurile europene iarna și vara. Dar pentru Juan Francisco Abellaneda, un fermier din sud-estul arid al Spaniei, care a fost irigat ani de zile cu apă deviată din râul Tagus, totul este pe cale să se schimbe.

Din cauza secetelor recurente și a necesităților culturilor intensive, situația devine critică în această regiune unde se produc aproape jumătate din fructele și legumele exportate de Spania, prima putere horticolă a Uniunii Europene.

Pentru a combate efectele deșertificării care amenință 75% din teritoriul țării, guvernul lui Pedro Sanchez a decis în februarie să limiteze transferurile masive de apă din Tajo către alte terenuri agricole.

În același timp, în centrul Spaniei,  cel mai lung râu din Peninsula Iberică și-a văzut debitul scăzând periculos de mult – până în punctul în care, în unele locuri, vara, este posibil să se meargă pe jos pe albia sa, transformată într-o fâșie de pământ crăpat. Potrivit AFP, Tajo a devenit o sursă de tensiune, la fel ca Nilul în Egipt.

Conflictul este exacerbat în perioada premergătoare alegerilor regionale și legislative, când agricultura intensivă a Spaniei, pilonul economic al țării, își vede modelul pus sub semnul întrebării.

„Dacă ne vor lua apa din Tajo, aici va fi doar deșert”, avertizează Abellaneda, proprietarul unei ferme de 300 de hectare lângă Murcia, care  exportă 3.000 de tone de fructe și legume în fiecare an.

„Regiunea este una dintre cele mai secetoase din țară”, a precizat Domingo Baeza, profesor de ecologie fluvială la Universitatea din Madrid. „Resursele de apă” sunt „insuficiente” din punct de vedere structural pentru agricultura intensivă.

Pentru a depăși acest handicap, Spania a optat pentru o infrastructură gigantică: „Tajo-Segura Trasvase”. O structură de 300 de kilometri, care combină canale, tuneluri, apeducte și rezervoare, destinată să devieze o parte din apele Tajo către bazinul Segura, care se întinde între Andaluzia și Murcia.

Astăzi, “dezvoltarea necontrolată a suprafețelor irigate”, subliniază Baeza, “depășește cu mult capacitățile râului”. „Teritoriul nostru a fost sacrificat” în beneficiul fermierilor din Murcia, Alicante și Almereia,  susține  Borja Castro, primarul socialist din Alcocer, un sat de 300 de suflete situat în apropierea rezervoarelor Entrepenas și Buendia, unde apa este pompată spre sud-est.

Fără această rezervă de apă, o reducere de la 38 la 27 de hectometri cubi pe lună prin Trasvase,  fermierii vor abandona 12.000 de hectare de culturi, la o pierdere anuală de venituri de 137 milioane de euro. Există riscul de a afecta „securitatea alimentară” a Europei, avertizează Alfonso Galvez, șeful local al sindicatului agricol Asaja.

Pentru a evita un „șoc hidrologic”, Julio Barea, oficial Greenpeace ,  a făcut apel la o reducere drastică a suprafeței dedicate agriculturii intensive: „Spania nu mai poate fi grădina de legume a Europei, în condițiile în care apa devine din ce în ce mai rară.

 

„Gardiana euro” poate să le închidă gura criticilor?

În cei trei ani și jumătate de când Christine Lagarde a preluat conducerea Băncii Centrale Europene, economia europeană a fost lovită de o serie de calamități, printre care pandemia Covid-19, invazia Rusiei în Ucraina, criza energetică și inflația.

Însă opiniile sunt împărțite în ceea ce privește faptul dacă Lagarde face o treabă bună, mai ales că bancherii centrali și-au pierdut ratele de încredere.

Potrivit Financial Times, mulți finanțiști o laudă pentru că a refăcut unitatea între factorii de decizie monetară ai BCE și a împiedicat ca șocurile economice recente să se transforme într-o criză financiară. Însă criticii se plâng că nu are expertiză economică, a reacționat târziu la creșterea inflației și că ar trebui să comunice mai clar.

Rezerva Federală a SUA și Banca Angliei au fost, de asemenea, acuzate că au lăsat inflația să depășească cu mult țintele lor de 2%, ajungând la cele mai ridicate niveluri de la spirala prețurilor cauzată de șocurile petroliere din anii 1970.

Dar BCE a fost mai lentă decât Fed sau BoE în a începe să majoreze ratele sau în a retrage stimulentele monetare masive pe care le-a implementat în cea mai mare parte a ultimului deceniu, ceea ce o lasă mai expusă atacurilor.

La BCE, apropiații lui Lagarde spun că aceasta este hotărâtă să demonstreze că cei care se îndoiesc de ea se înșeală, controlând inflația și readucând economia zonei euro pe un făgaș echilibrat.

Dar s-a bazat prea mult timp pe modelele de prognoză ale băncii – inflația “tranzitorie”. Ca urmare a acestor pași greșiți, BCE a decis să se bazeze mai puțin pe previziunile sale, care au subestimat în mod constant cât de mult va crește inflația, și să renunțe la o mare parte din orientările formale pe care le dădea cu privire la viitoarele măsuri de politică monetară.

Aceste schimbări înseamnă că BCE a trecut de la a fi una dintre cele mai “dovish” bănci centrale din lume – a fost una dintre puținele care au redus ratele dobânzilor sub zero în anii 2010 – la una dintre cele mai “hawkish”: se așteaptă să continue să majoreze ratele pentru mai mult timp decât Fed sau BoE.

„BCE a făcut una dintre cele mai grave erori de prognoză din toate timpurile în ceea ce privește inflația”, spune Otmar Issing, primul economist-șef al instituției la crearea acesteia în 1998. „A fost un semnal de alarmă brutal, dar de atunci a făcut o întoarcere și a recuperat rapid. Trebuie să-i  acordăm credit pentru asta”.

BCE a majorat costurile de împrumut într-un ritm fără precedent, ridicând rata de depozit de la minus 0,5% în iulie anul trecut la 3% luna trecută. În cadrul unei reuniuni care va avea loc la 4 mai la Frankfurt, consiliul său guvernator va convine probabil asupra unei noi majorări.

Sven Jari Stehn, economist-șef pentru Europa la banca americană Goldman Sachs, susține că Lagarde va folosi o “combinație de instrumente” pentru a obține sprijin în deciziile privind ratele, promisiunea de a nu le reduce pentru o perioadă de timp după o pauză sau acordul de a accelera reducerea bilanțului BCE.

Economia zonei euro a înregistrat o creștere de 0,1% în primul trimestru al anului, mai slabă decât se preconiza, dar o îmbunătățire față de stagnarea de la sfârșitul anului 2022.

 

Din mici jucători în giganți de afaceri. Faima miliardarilor francezi

0

În Franța trăiește cel mai bogat om din lume și cea mai bogată femeie. Acum, țara are și cea mai mare afacere în domeniul lactatelor.

Pe parcursul a trei generaţii, familia Besnier a transformat o mică firmă care producea în 1933 brânzeturi artizanale în Groupe Lactalis, una din cele mai mari companii alimentare ale lumii, potrivit Bloomberg. Cei trei frați care dețin producătorul cu acționariat restrâns – Jean-Michel, 55 de ani, Emmanuel, 52 de ani, și Marie, 42 de ani – au acum o avere totală de 14,7 miliarde de dolari.

Averea lor o depăşeşte pe cea a canadianului Lino Saputo, fondatorul producătorului canadian de brânză Saputo, şi cea a americanului Jim Leprino, preşedintele celui mai mare producător mondial de brânză mozzarella, dar este mult mai mică decât bogăția magnatului luxului Bernard Arnault, estimată la 205 miliarde de dolari, sau a moştenitoarei imperiului L’Oreal, Francoise Bettencourt Meyers( 94,7 miliarde de dolari).

Ascensiunea familiei Besnier ilustrează amploarea globală a unui grup de ultra-bogați francezi, care supraveghează firme transformate de la operațiuni mici în giganți de afaceri prin expansiune și achiziții.

Franţa a ajuns să domine industria mondială a luxului prin companii de familie precum LVMH şi Hermes International, în timp ce familia Dassault are o pondere importantă în industria aviaţiei iar familia Saades în industria de shipping.

În ultimele săpămâni, guvernul francez, presat de scumpiri în lanț, i-a încurajat pe producătorii de alimente să reducă preţurile. „Trebuie să vedem acest lucru în supermarketuri în cel mai scurt timp posibil”, a declarat premierul Elisabeth Borne.

Inflaţia a dus la o creştere cu 28% a veniturilor Lactalis anul trecut, până la 28,3 miliarde de euro, în timp ce costurile mai mari au redus profitul net cu 14% până la 384 milioane de euro şi marja de profit la 1,4%.

Acest context a propulsat Lactalis drept a zecea cea mai mare companie alimentară din lume, în funcție de vânzări, depășind rivalul Danone, dar în urma Heineken.

 

 

Concurență dură: Mercedes apelează la inginerii echipei de Formula 1 pentru a ține pasul cu Tesla

Mercedes a decis să ceară ajutorul specialiștilor de vârf ai echipei sale de Formula 1 pentru a construi vehicule electrice mult mai eficiente, reducând cu cu un sfert perioada de dezvoltare în încercarea de a ține pasul cu Tesla, liderul pieței.

Această colaborare este fără precedent, notează Reuters,  deoarece încorporează  mentalitatea de performanță a F1 și expertiza tehnologică direct în dezvoltarea produsului.

„După zeci de ani de leadership în tehnologia motoarelor cu combustie, producătorii auto tradiționali, precum Mercedes, au rămas în urma Tesla în ceea ce privește vehiculele electrice. Echipa de Formula 1 a Mercedes  poate ajuta constructorul german să revină în cursă”, a declarat Steven Merkt, șeful departamentului de soluții de transport la furnizorul de componente auto TE Connectivity.

Anul trecut, Mercedes a dezvăluit conceptul EQXX, un vehicul electric super-eficient cu o autonomie de peste 1.200 km, dezvoltat în doar 18 luni împreună cu echipa de Formula 1.

„Avem un avantaj aici cu Formula 1 pe care alţi nu îl au. Tesla nu are aşa ceva şi nici alte echipe”, susține directorul de tehnologie de la Mercedes, Markus Schaefer.

Viteza este din ce în ce mai importantă, deoarece noii concurenți, în primul rând Tesla, pot dezvolta sau modifica modelele mult mai rapid decât producătorii auto tradiționali.

Producătorii chinezi de vehicule electrice, care se mișcă rapid, au redus timpul de dezvoltare la o medie de 2,5 ani și lansează modele inovatoare și mai ieftine în Europa.

Nevoia de rapiditate este cuplată cu efortul  mărcilor  pentru a face mașinile electrice mai eficiente, şi în consecinţă cu costuri mai mici, prin reducerea greutăţii, cantității de metale rare pentru baterii și extinderea autonomiei.

O parte din ceea ce Mercedes a învățat de la EQXX va fi inclusă într-o nouă platformă EV care va intra în producție în 2024, inclusiv caracteristici aerodinamice, părți ale grupului motopropulsor și sistemul software al vehiculului.

Schaefer a precizat că  prin aplicarea tehnoligiei din F1, Mercedes a redus timpul de dezvoltare necesar, pentru ca un nou vehicul să ajungă de pe planşă până la producţia de serie, de la o medie de 58 de luni, până la aproximativ 40 de luni. Pentru modelele derivate, construite pe aceiaşi platformă, ţinta este de aproximativ 30 de luni.

Echipa de ingineri F1 de la Mercedes AMG High Performance Powertrains (HPP) cu sediul la Brixworth, în centrul Angliei, lucrează în prezent la el puțin șase noi proiecte vizând componentele modelelor de producție mare, precum baterii, invertoare și o nouă generație de motoare.

Și alte companii își intensifică eforturile pentru viteză și eficiență. Ford Motor intenţionează să urmeze exemplul Mercedes prin revenirea în cursele de F1 în 2026, care vor oferi „o platformă incredibil de eficientă din punct e vedere al costurilor pentru a inova, a face schimb de idei şi tehnologii”, potrivit directorului general Jim Farley.

Volkswagen a anunţat că vrea să reducă timpul necesar pentru dezvoltarea de noi modele în China de la patru ani până la media de 2,5 ani de pe această piață.

Banking în metavers! Inteligența artificială, pe cale să schimbe gestionarea banilor

Inteligența artificială este în plină ascensiune, iar impactul noilor tehnologii va crește, inclusiv în lumea finanțelor.

„IA joacă deja un rol în toate domeniile, de la economii la planificarea pensionării, de la buget la scoruri de credit, de la asigurări la tranzacționare”, a declarat pentru CNBC Bonnie Buchanan, profesor de finanțe la Universitatea din Surrey.

Este folosită de bănci pentru a urmări cheltuielile și pentru a alerta automat clienții atunci când cheltuiesc sau ating un anumit nivel în contul lor. Dar, potrivit experților, acesta este probabil doar începutul.Unul dintre modurile în care văd IA extinzându-se în domeniul finanțelor personale este prin oferirea unui sprijin mai bine direcționat și mai specific în ceea ce privește planificarea financiară, de exemplu.

Kimberly Dillon, vicepreședinte pentru brand la  aplicația de servicii financiare Cleo, bazată pe inteligență artificială, susține că ar putea apărea “noi instrumente de gestionare a banilor”.Buchanan face încă un pas înainte. ” Multe bănci și furnizori de servicii financiare își stabilesc o prezență în metavers. În viitorul nu foarte îndepărtat, cu ajutorul dispozitivelor VR/AR (realitate virtuală/realitate augmentată), oamenii ar putea intra în metavers pentru nevoile lor bancare, de asigurare și de gestionare a averii”.

Aceste schimbări în materie de gestionare a banilor ar putea face ca finanțarea să fie mai accesibilă și mai incluzivă și ar putea proteja clienții de prejudicii. Chatboții pot executa adesea interacțiuni financiare de bază, iar instrumentele de inteligență artificială pot declanșa semnale de alarmă în cazul suspiciunilor de fraudă.

Ce ar putea merge prost?

Există și riscuri – siguranța datelor fiind unul dintre ele. Ce se întâmplă dacă informațiile financiare personale sunt piratate sau furate? Aceste date sensibile necesită o protecție atentă.

Educația financiară este un alt domeniu care ar putea fi afectat în mod negativ. „Există riscul ca oamenii să aleagă să se bazeze prea mult pe  instrumentele IA  fără a construi o bază educațională adecvată”, a avertizat Dillon.

Cu un rol tot mai mare pe care îl joacă inteligența artificială în gestionarea banilor, “alfabetizarea digitală și financiară devin abilități necesare pe o piață din ce în ce mai complexă”.

În cele din urmă, o abordare hibridă ar putea fi cel mai sigur pariu: sistemele IA combinate cu un sprijin uman pentru a lua cele mai bune decizii financiare.

 

 

 

 

Drogangeala de 1 Mai

1. Intelectualii Elenei Udrea pot fi mulțumiți: Rusallile și 1 iunie se vor sărbători la grămadă, va fi punte de zile libere. Iar televiziile vor începe (a câta oară?) buletinele de știri cu „în minivacanța de…” Și pe urmă vor decupa erupții stridente de pe șevaletul distracției.

 2. Am mai scris asta: cluburile și festivalurile (Neversea sau, mai nou, Beach, please!”) de pe Litoral sunt la mare înălțime, de la designul din corturi până la organizare, atmosferă și servire. Dacă ai reușit să duci campingul și rulotele la nivel de local de noapte, care concurează cu Ibiza și Mykonos, înseamnă că ești competitiv. N-ai inventat nimic, dar ai adaptat bine.

 3. E o singură mare problemă: drogangeala. Ce s-a întâmplat, în ultimii ani, de 1 Mai, demonstrează că nu trebuie legalizate nici „medicinalele” ușoare. Vorbim foarte des despre analfabeți funcțional. Și analfabet funcțional, și cu ultimele resturi de creier prăjite – mi se pare cam mult. Dacă scriam asta până în 2020, m-ar fi înjurat câțiva liceeni. Acum nu e cazul. Dacă tot nu mai înțeleg nimic, de ce să mai citească? Pentru ei, ziarist era Selly. Azi, când orice ciutan poate să-și lase pamperșii pe catedră, e depășit și Selly.

4. Am auzit că Nicușor Dan stă prost în sondaje. La Constanța ar câștiga alegerile, primarul de acolo e inegalabil. Bulevardele din Constanța sunt pentru extravilan, pentru tractoare, apa caldă e pentru optimiști. Toată lumea vorbește despre dezvoltarea unor orașe ca Iași, Oradea, Sibiu, Timișoara, Brașov. Șmecheria e la Constanța și la București. Au și autostradă între ele ca să schimbe impresii despre Ceaușescu din perioada ’87 – ’89. Sigur, autostrada mai are o utilitate. La Constanța se zice că „spitalul cel mai bun al orașului e autostrada spre București.” Vă dați seama, e și Bucureștiul superior într-un domeniu. Dar tot răul vine de la București. Aici s-a început lupta împotriva corupției – foarte bine! – dar pe urmă nu s-a trecut la investiții în învățământ, sănătate, șosele, cultură. S-au preluat temele progresiste. Și am ajuns la situația din cluburi. Aceste localuri arată bine fiindcă sunt făcute de cei din generația mea. Clienții prăjiți la creiere sunt cei care au început liceul mult după 2000.

 

Jocul de Marocco în politica globală

În jocul de Marocco câștigă acel jucător care poate extrage cele mai multe bețe din grămadă fără să miște alte bețe și să tulbure grămada. Lumea este acum o mare grămadă de bețe de Marocco pe care le vizează tot mai mulți jucători. Unii mai experimentați care încep să greșească din poziția de învingători constanți, alții noi la masa care speră la norocul începătorului. Fiecare „băț” care este scos din grămadă de un jucător, generează instabilitatea structurii. Din dorința de a câștiga, jucătorii înrăiți, obișnuiți cu câștiguri cu orice preț, grăbesc finalul jocului. Care se produce când grămada se prăbușește. Cutremurul din economiile lumii promite să dărâme grămada fragilizată de prea multe bețe extrase fără responsabilitate.

„Marea tablă de șah a lumii,” analizată foarte bine de Brzezinski ar fi trebuit să-i pregătească pe liderii occidentali pentru marea confruntare economică dintre Atlantic și Pacific. Care se apropie de escaladare. Ca urmare, evident, a „încălzirii” globale a jucătorilor de Marocco. Cât  i-a dus capul pe bătrânii lideri ai lumii vechi când au realizat că se apropie pensia  Atlanticului și ieșirea din camera butoanelor de generare de profit pe persoană fizică?  Să facă prăpăd în economiile pionilor de pe culoarele palatului, ca să nu poată să cârâie și să își pună la adăpost veniturile când vine valul ucigaș.  Regii, reginele și nebunii în devenire au extras primii bețele din grămadă, încă de la începutul anilor 2000. Când grămada s-a vulnerabilizat, criza din 2008-2010 și apoi pandemia, a fost nevoie de pioni care să piardă, pentru ca jocul sa fie credibil. Și pentru că pionii nu au, prin regulile șahului, prea multă libertate de mișcare, li s-a oferit accesul la niște bețe frumos colorate pe care când le extrag se vor simți învingători pentru o clipa efemeră. Salvarea planetei cu moriști de vânt și baterii solare din țara nebunilor care atacă în zig-zag de unde nu te aștepți sau hidrogenul de care o să depindă urcarea în avionul cu care vor încerca să se salveze când va fi prea târziu. Pionii au beneficiat de cale bătută spre altarele creștinătății pentru femei în numele egalității de șanse, călcând peste Biblie și calculele de mii după calendarul iudaic lunisolar, ca teroriștii peste cadavre.

În numele emancipării omului nou multilateral dezvoltat în comunicarea on-line care iubește unidimensionalitatea, pentru că doar asta poate înțelege după educația pe care a primit-o, pionii sunt încolonați  în lupta pentru oprirea schimbărilor climatice prin reducerea consumului de energie. Asta în timp ce gunoaiele acestei societăți emancipate, inovatoare și „responsabile” umplu pământul  cât nu se găsește nici o cale de a face profit  la fel de ușor ca în energia regenerabilă. După ce am citit mult privind căderea imperiului roman se pare ca Montesquieu a avut dreptate. Decadența liderilor duce la căderea imperiilor. Vulnerabilizarea marilor armate prin subminarea autorității în favoarea dreptului individual la plăceri telurice pavează drumul spre cădere. Barbarii știu cum să își joace oportunitățile. Tot istoria ne mai învață că atunci când proștii din funcțiile de putere se ceartă distrugerile sunt mari, iar când deștepții se ceartă soluțiile lor generează profit bilateral. Dacă acum ne apropiem de șah mat în Atlantic și Mediterană, înseamnă ca avem lideri slabi și trebuie să ne pregătim să plătim la dobânzii uriașe pentru consecințele  strategiilor generate de iluziile de manipulare ale principiilor democrației în numele drepturilor fără responsabilități. Pentru că noi, românii, suntem pioni credincioși și disciplinați o să luăm partea leului din plata acestor dobânzii la încheierea jocului …de Marocco. O să tragem bățul  (ne)câștigător. După ce colacii de salvare o să-i folosească regii și reginele noastre, nouă, muritorilor de rând, ne rămân colacii de înmormântare.

Bullyingul, casap al limbii române!

Mai deunăzi, la o televiziune de stat, două Eve se dădeau de ceasul petrecaniei, cu nobila intenție de a ne dezvălui ce se întâmplă prin școlile noastre mioritice în care a pătruns, ca o molimă perfidă, „bullyingul”! Las’ că eu, spre rușinea mea, nu am priceput mai nimic din ce băsădeau cu multă dăruire persoanele, dar nici mulți microbiști care, mai curioși din fire, bântuiți de aceeași neștiință, m-au ținut aproape o noapte întreagă la telefon, cerându-mi să le dezleg duhul acestei vorbe, înțelesul ei în dulcea limbă românească!

Așa că, scormonit de curiozitate și oarece jenă iscată de inadaptarea mea la limbajul actual, a doua azi am răsfoit cu înfrigurare DEX-ul și Dicționarul Enciclopedic, dar drăguții de autori ai tomurilor de câte cinci kile nu s-au învrednicit să-l treacă în paginile lor. Până la urmă m-a salvat Wikipedia, care dezvăluie niscai explicații, pe o claviatură destul de lungă, conținând multe cuvinte românești, semn că atunci când ne zobim să lămurim câte ceva găsim cu ușurință sinonime în limba noastră neaoșă, pe care am învățat-o acasă și prin școli. Am aflat că bullyingul ăsta însemnează luare în derâdere a cuiva, umilire, hărțuire, intimidare, terorizare, brutalizare, constrângere, tachinare, abuz, dominare, atac, agresivitate, comise repetitiv. Și-atunci, văzând ce greu le-a fost duduilor să aleagă un cuvânt românesc dintre atâtea, am înțeles pe loc tendința de a prefera ‒ mai cu seamă din snobism, desigur ‒ englezismul-panaceu, chipurile bun pe toate sensurile! Convins de îndată, caut să adaug și eu în vorbirea mea acest cuvânt, ca să nu fiu considerat vetust și să rămân în ton cu timpul („cool”, mai pe scurt!).

Acestea fiind zise, bullyingul (termenul definește și agresivitatea fizică, nu doar cea psihologică) a ajuns să fie, ca multe alte cuvinte împrumutate de la alte nații, casap al limbii române, el manifestându-se și în fotbalul carpatin prin meciuri doldora de cotonogeli, abuzuri și alte cele. Păi, nu mai departe la meciul dintre Rapid și FCSB, doi dintre jucătorii feroviari, Onea și Dragoș Grigore, au aplicat cu multă știință bullyingul, umflându-le gleznele colegilor de breaslă Coman și Campagno! La fel și Edjouma, care i-a lăsat semne ca suvenir lui Igor Armaș, cu ocazia întâlnirii dintre FCSB și FC Voluntari.

*Săptămâna trecută s-au disputat semifinalele Cupei României. Meciul dintre Sepsi și CFR s-a încheiat cu umilirea Bursucului, campionii fiind învinși cu scorul de 3-0 (!) de trupa lui Bergodi. Clujeanul Burcă i-a administrat lui Safranko un bullying, care l-a „îmbogățit” cu un cartonaș roșu! Al doilea meci din semifinalele Cupei s-a disputat la Cluj, între Universitatea și UTA. Fotbaliștii de pe Someș au câștigat cu scorul de 1-0, calificându-se în finala ce se va disputa pe 24 mai, când vor întâlni echipa din Sfântu Gheorghe.

*Curios câte bullyinguri vom vedea în prima etapă a returului play-off-ului, care a început sâmbătă cu meciul Sepsi-Farul, am stat cu ochii cât cepele pe tv. Eh, am avut ocazia să mă lămuresc pe deplin că băieții ocupați cu molestatul „peticitei”, câștigând pentru asta într-o lună de câteva ori mai mult decât excursionistul de la Cotroceni în aceeași „peroadă”, știu cu ochii închiși să aplice bullyingul de mai mare mirarea! La jocul dintre Sepsi și Farul, încheiat, spre „oftica” lui Gică Hagi, cu scorul de 1-1, ambele trupe au dat la țurloaie cu multă pricepere, chiar mai multă decât dovedesc în meseria lor oficială!

*A doua zi, duminică, la partida dintre Universitatea Craiova și FCSB, bușiturile și alte bullyinguri au fost la înălțime! Cădeau drăguții fotbaliști secerați precum para mălăiață dată-n copt și, ca să-l impresioneze pe aparent imperturbabilul arbitru Istvan Kovacs, se tăvăleau pe gazon ca driganele atunci când dau de-o băltoacă! La meciul cu pricina, am constatat cum „omul în negru” a fost nevoit, spre nemulțumirea lui, doar după câteva minute de la primul fluier, să oprească jocul, întrucât neastâmpărații fani din țara juveților au reușit să umple întreg arealul cu un fum pâclos, de nu se mai vedea… om cu pom! Pentru a nu se mai întrerupe partidele și a aștepta minute-n șir ridicarea smogului, propun celor care administrează stadioanele să facă un efort financiar și să le doteze cu aspiratoare de fum! În rest, partida s-a desfășurat conform cutumei din fotbalul mioritic: unii posedă mingea mai tot timpul (Universitatea), iar ceilalți o vâră în plasa adversă (FCSB) și câștigă! Așa s-a terminat surogatul de fotbal din Cetatea Banilor, dând câștig de cauză bucureștenilor cu scorul de 2-1.

*De Ziua muncii, alias Armindeni, când tot omul se lăfăie după ce și-a petrecut amiaza pe iarba de prin parcuri devorând câțiva mici pe o farfurie de carton și ingurgitând o berică „la botul calului”, în coasta Giuleștiului acarii lui Adi Mutu i-au primit cu vorbe de duh pe falșii ceferiști din Napoca. Meciul a început fără petarde și fumigene, cu o presiune a Rapidului, în timpul căreia Dungadzic și Kait, în minutele 9 și 12, au înscris câte un gol! Uimiți, clujenii reușesc să-și revină din corzi de îndată și printr-o răbufnire de orgoliu marchează după trei minute. Se joacă în continuare în forță, cu mingi lungi și precise, ardelenii izbutind să trimită mingea de două ori în bară, dar doar atât! Și când mai erau câteva secunde până la sfârșitul primei reprize, Dugandzic întroduce balonul în plasa lui Scuffet. Este 3-1 pentru giuleșteni, iar arbitrul Bârsan le arată fotbaliștilor direcția spre cabine, locul dădăcelilor și al revigorantei cafele! În mitanul secund, Rapidul a cedat aproape definitiv inițiativa, dând posibilitate clujenilor să preseze, dar steril. Degeaba au avut aceștia nouă cornere și au asaltat poarta „vișiniilor”, fiindcă totul a fost… de măgan! Partida s-a încheiat cu scorul de 3-1 în favoarea elevilor lui Adi Mutu, cotropiți de fericire, pe când Dan Petrescu a ieșit din stadion cu un car de nervi. A avut și de ce!

P.S. Răspund cititorului Vali Uță că stadionul de sub Podul Grant nu se numește Șerbet Arena, ci Superbet Arena, numele fiind de fapt al casei de pariuri Superbet! E drept că în loc de „Șerbet”, cum ați văzut greșit la tv dumneavoastră – declarați că sunteți miop –, ar fi fost mai nimerit să poarte numele unora ca Ion Ionescu, Ilie Greavu, Valentin Stănescu, Neagu, Macri ori al vreunuia care a jucat la echipa din Giulești, dar, probabil, așa au hotărât, din motive financiare, cei care administrează stadionul! Deh, banul e ochiul dracului!

Ce este „patologia de iarbă verde”, ce trimite tot mai mulţi români la spital. S-a dat startul chiar de 1 mai

Odată cu venirea primăverii, un fenomen periculos tinde să cuprindă România, şi anume „patologia de iarbă verde”. Ce este? Muşcătura de căpuşă.

Românii sunt mari amatori de picnicuri. Însă medicii avertizează cu privire la pericolele din iarba verde. Începe sezonul căpușelor, iar mușcăturile acestora pot provoca o boală extrem de gravă.

Cum te aperi de muşcătură de căpuşă

Începe sezonul căpușelor și trebuie să fim extrem de atenți ca acestea să nu ne muște. În cazul în care acest lucur s-a întâmplat deja, trebuie să avem în vedere unele aspecte care ne pot ajuta să nu ne îmbolnăvim. La ce trebuie să fii atent:

  1. Riscul crește în aceste zile călduroase datorită stilului sumar de îmbrăcăminte cât şi a activităţilor în aer liber în zone populate de coloniile de căpuşe.
  2. Atenţie la locurile de joacă ale copiilor.
  3. Evitaţi zonele în care riscul de a fi muşcati de căpuşe este mare (spaţiile verzi, tufişuri, pe sub arbori).
  4. În zonele de risc purtaţi haine deschise la culoare, cu pantaloni lungi introduşi în şosete cu textură mai deasă. Alegeţi pantofi deschişi la culoare, fără orificii sau decupaje.
  5. Căpuşa adultă este vizibilă pe piele (mai dificil în zonele piloase) şi trebuie scoasă imediat dar nimfele sunt foarte greu de vizualizat (arată ca un punct negru cât un varf de ac).
  6. Examinați copiii la întoarcerea de la locurile de joacă.
  7. Căpuşa trebuie extrasă printr-o intervenţie chirurgicală cât mai urgentă.
  8. Nu strângeţi căpuşa care v-a muşcat între degete pentru a nu pompa din conţinutul său intestinal cu microbi în sângele dumneavoastră.
  9. Dacă aţi încercat să scoateţi căpuşa cu penseta şi capul ei s-a rupt şi a rămas în piele, prezentarea la medic şi extragerea chirurgicală este o urgenţă pentru a prevenirea infecţei şi a complicaţiilor.
  10. Consultaţi imediat un medic mai ales dacă apar modificări la nivelul muşcăturii sau apar simptomele variate ale așa-numitei ,,gripe de vară” însoţită de dureri musculare, transpiraţii sau nas înfundat.

Accident la ieșirea din Capitală. Mașină răsturnată pe DN1

0

O informație de ultimă oră indică faptul că un accident rutier a avut loc la ieșirea din București.

O mașină s-a răsturnat pe DN1, la Săftica, anunță Antena3. Din primele date, ar fi trei autovehicule implicate în accidentul ce s-a produs la ieșirea din Capitală.

Nu se cunosc deocamdată informații despre eventuale victime.

Ca urmare a acestei situații, circulația în zonă a fost îngreunată. Urmează ca, în perioada imediat următoare, polițiștii să facă cercetări pentru a lămuri condițiile în care s-a produs acest accident rutier.

Accident cu trei autovehicule, pe DN 1H, în Sălaj

Un alt eveniment rutier a avut loc, de această dată marți dimineață, DN 1H. Conform Centrului Infotrafic, accidentul s-a produs la kilometrul 55 al DN 1H, între localitățile Pericei și Șimleu Silvaniei, din județul Sălaj.

Conform sursei citate, au fost implicate trei autovehicule. Accidentul s-a soldat cu rănirea unei persoane, care a fost evaluată medical. Traficul rutier a fost întrerupt, temporar, pe ambele sensuri, ca urmare a acestui eveniment rutier.

Cuvintele sfâșietoare ale tinerei care și-a pierdut copilul și soțul în apele Mureșului. Bărbatul e încă dispărut

7

Alina, tânăra mamă care a fost salvată din apele râului Mureș după ce barca s-a scufundat, își strigă durerea. Copilul s-a înecat, iar soțul nu a fost încă găsit.

Alina Luca este una dintre cele 11 persoane care s-au îmbarcat în seara zilei de 30 aprilie pe barca din lemn care s-a scufundat în apele râului Mureș.

Pasagerii din barcă erau rude între ei

Alături de ea se aflau soțul, fiul, dar și cumnatul alături de cei doi copii ai săi. Alina și băiețelul său au fost scoși din apă la scurt timp după ce ambarcațiunea s-a scufundat, iar soțul, cumnatul și cei doi copii ai acestuia sunt încă dispăruți.

S-a luptat să-și salveze copilul, însă Mureșul a învins, apoi și-a strigat cu durere soțul, dar în zadar, deoarece Eduard este de negăsit. La fel și cumnatul și copiii lor.

„De ce mi i-ai luat Doamne pe amândoi,cu ce ți-am greșit să îmi faci așa ceva…nu voi putea trăi niciodată fără ei doi….ai mai lăsat și un copil fără tată,de ce mă în halul ăsta la încercare… trebuia să fie cel mai frumos an și l-ai transformat într-un coșmar din care nu ne putem trezi… vă voi iubii mereu”, a scris tânăra mama pe pagina de Facebook.

Conducătorul bărcii era băut

În urma incidentului petrecut duminică seara, când o barcă în care se aflau 12 persoane s-a răsturnat pe râul Mureș în apropierea localității Periam Port din județul Timiș, autoritățile au început căutările celor patru persoane dispărute, printre care se numără și doi copii. Șapte persoane au fost salvate, iar un copil de 3 ani a fost declarat decedat.

Barca răsturnată duminică seară în râul Mureş nu era înmatriculată, iar cel care o conducea – un bărbat de 33 de ani- nu avea permis şi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, acesta fiind reţinut.

Ipoteză-şoc! Un român, implicat în atacul cu bombă asupra procurorului-șef din Bulgaria

Anchetatorii bulgari vin cu o ipoteză șocantă, după atacul de bombă asupra unui magistrat! Atentatul asupra procurorului general al Bulgariei ar fi fost pus la cale de o grupare criminală, din care ar face parte și un român.

Ivan Gheșev a scăpat nevătămat în urma exploziei unui dispozitiv, la trecerea mașinii sale oficiale, luni, 1 mai. Bomba a explodat în timp ce coloana motorizată în care se afla orocurorul general tranzita un drum împădurit, în apropiere de Sofia.

Românul ar fi fost arestat anterior, pentru șantaj

În cadrul unei conferințe de presă, procurorul general al Bulgariei vorbea despre o grupare criminală, care ar încerca să destabilizeze Procuratura, organele judiciare și lupta anticorupție din Bulgaria.

S-a menționat, de asemenea, în discursurile publice și în comunicatele de presă, faptul că cei care fac parte din această grupare au început să-i elimine pe procurorii pe care nu i-au putut cumpăra.

Astfel, au fost comise cinci crime și o tentativă de asasinat asupra unui ofițer de Poliție.

Mai mult, din această grupare criminală, care ar fi organizat un complot chiar împotriva procurorului general al Bulgariei, ar face parte și un român.

Românul a fost arestat în 2019, la Sofia, pentru șantaj, iar după acest atentat, presa din Bulgaria se întreabă dacă cei care au pus la cale această tentativă criminală sunt cei despre care vorbea procurorul general.

Presa din Bulgaria a mai dezvăluit că au fost dispuse 15 percheziții în capitală și în localitățile învecinate.

Incendiu puternic, cu mult fum, la un depozit din Giurgiu. S-a dat Ro-Alert!

3

Pompierii giurgiuveni au intrat în alertă și au intervenit de urgență pentru a stinge un incendiu puternic izbucnit la un depozit aflat în Uzunu.

Incendiul, unul de proporții, cu degajări mari de fum, a izbucnit marți dimineață la un depozit de materiale reciclate din plastic, în localitatea Uzunu, din județul Giurgiu.

E de precizat faptul că autoritățile au emis mesaj Ro-Alert. Potrivit ISU Giurgiu, mesajul Ro-Alert a fost emis pentru oamenii din comunele Călugăreni, Stoenești și Schitu. Mai mult, în cazul de față a fost sesizată Garda de Mediu.

Pompierii intervin cu mai multe autospeciale

Pompierii au anunțat că ard acoperișul halei și interiorul, pe o suprafață de aproximativ 600 de metri pătrați, cu degajări mari de fum.

La fața locului intervin pompierii din cadrul Punctului de Lucru Călugăreni și Detașamentului Giurgiu, cu patru autospeciale de stingere cu apă și spumă. Din primele informații nu sunt persoane rănite în urma acestui incendiu.

Intervenția la fața locului este una în plină desfășurare. Încă nu se cunosc deocamdată informații despre condițiile care au dus la izbucnirea incendiului puternic. Cauzele producerii incidentului urmează să fie stabilite de către specialiști, la finalul acțiunii de stingere a flăcărilor.

Mici cu foiță de aur, ultima fiță de 1 mai. O porție are un preț uriaș

8

Sună extravagant și greu de crezut, dar aceasta este ultima modă într-un restaurant din Cluj Napoca: micii cu foiță de aur.

Proprietarul localului se laudă cu faptul că mititeii cu aur nu doar arată bine, dar au și un gust diferit.

Un mic cu foiță de aur costă 100 de lei bucata

Sunt făcuți din carne de vită adusă din America, amestecată cu vită Black Angus de România. De aceea și prețul este unul pe măsură: 100 de lei bucata.

S-a mai lăudat pe internet și cu burgerul cu foiță de aur, dar și cu platoul care costă de mii de lei.

Platoul ”Gold” conține mai multe preparate din carne de vită, iar toate sunt învelite cu foiță din aur. Deși prețul este imens, 6.000 de lei un platou, proprietarul localului, Avram Gal, susține că nu duce lipsă de clienți.

„Dragii mei, la doar 250 de lei puteți să mâncați cel mai bun burger cu aur. Uitați, așa arată au au au au au … așa arată cel mai bun burger din România”.

„Dragilor, toată lumea întreabă pe Tik Tok cât face un platou. Acum avem platoul Chicago. Găsiți mici, cârnăcior, tomahawk, mușchiuleț de vită, burger, cel mai bun burger din Cluj. Tot ce vedeți aici pe platou, o specialitate. 1.200 de lei”, spunea acesta în video.

Localul lui a devenit cunoscut în mediul online pentru platourile uriașe, pline cu carne la grătar. Acestea sunt servite fierbinți, iar fumul învăluie carnea și garnitura direct pe masa pofticioșilor.

Accident cumplit în Portul Constanța: un bărbat de 58 de ani și-a pierdut viața

2

Un accident cu urmări grave s-a produs, în cursul nopții de luni spre marți, în incinta Portului Constanța. Salvatorii au fost chemați de urgență să intervină în ajutorul unui bărbat, dar, din păcate, nu s-a mai putut face nimic pentru a-l scăpa pe acest om din ghearele morții.

Din primele informații, a fost vorba despre un accident feroviar. Bărbatul ar fi încercat să traverseze calea ferată, fiind lovit de o locomotivă aflată în mers.

Polițiștii au mers la fața locului

,,La data de 2 mai a.c., în jurul orei 00:30, polițiști din cadrul Serviciului de Transporturi Maritime au fost sesizați cu privire la faptul că, în incinta Portului Constanța, s-a produs un accident feroviar.

Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că un bărbat, de 58 de ani, care ar fi încercat să traverseze calea ferată, ar fi fost acroșat de o locomotivă aflată în mers”, au transmis reprezentanții IPJ.

Conform sursei citate, în urma accidentului feroviar bărbatul a decedat.

Nenorocirea în urma căreia a sfârșit bărbatul a dus la declanșarea unei anchete de care se ocupă oamenii legii constănțeni. În cazul de față s-a întocmit dosar de cercetare penală „pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă, nerespectarea măsurilor privind securitatea și sănătatea în muncă și neluarea măsurilor legale de sănătate și securitate în muncă”, s-a mai precizat de la nivelul IPJ.

Haos în Franța. Protestele violente nu se opresc. Sute de răniți și arestări, după manifestațiile din 1 mai – VIDEO

E haos total în Franța, unde francezii au ieșit pe străzi pentru a protesta împotriva măsurilor adoptate de președintele Macron.

De 1 mai, străzile marilor orașe au arătat ca după război, unde sute de persoane au fost rănite în urma confruntărilor dintre manifestanţi şi forţele de ordine produse în cursul mitingurilor desfăşurate.

Peste 2 milioane de oameni au ieșit în stradă

Protestele s-au lăsat și cu aproape 300 de arestări, anunță autoritățile franceze.

Peste 780.000 de oameni au participat la manifestaţiile organizate în zeci de oraşe din Franţa de 1 Mai, potrivit estimărilor Ministerului de Interne, în timp ce sindicatele au raportat 2,3 milioane de participanţi, informează cotidianul Le Parisien.

Mitingurile de 1 Mai au degenerat în violenţe în Paris, Lyon, Nantes şi Rennes, pe fondul stării generale de nemulţumire faţă de reforma pensiilor. La Strasbourg, manifestanții au ars un manechin cu chipul președintelui Emmanuel Macron.

Cel puţin 108 agenţi ai forţelor de ordine au fost răniţi în confruntări cu manifestanţii.

Forţele de ordine au utilizat gaze lacrimogene şi tunuri cu apă pentru dispersarea protestatarilor. Cel puţin 200 de manifestanţi au fost răniţi, 30 suferind răni severe.