Acasă Blog Pagina 736

Balena bănuită în 2019 că ar fi „spion al Rusiei”, văzută în apele Suediei. Ce echipament avea pe ea

O presupusă balenă „spion” despre care se crede în general că ar fi provenit de la o unitate militară rusă a fost reperată în largul coastelor Suediei.

Se crede că beluga, numită Hvaldimir de către observatorii de balene, a fost echipată cu un ham de fabricație rusească care include suporturi pentru camere de luat vederi. Harnaşamentul era prevăzut cu un suport pentru o cameră mică și avea textul „Equipment St.Peterburg” imprimat în limba engleză pe curelele de plastic.

Balena avea echipament cu St. Peterburg

Biologii care s-au apropiat de el au reuşit să îi îndepărteze hamul fixat în jurul capului.

Fostul ministru suedez de externe, Carl Bildt, a declarat în glumă la TV4 că Hvaldimir ar trebui să primească azil politic, spunând că „este posibil să fie un refugiat care protestează împotriva războiului lui Putin”.

Hvaldimir ar avea 13-14 ani şi a fost observat în aprilie 2019 în largul regiunii arctice Finnmark, în nordul extrem al Norvegiei.

Observat pentru prima dată în apele arctice norvegiene în 2019, numele acestui cetaceu alb, lung de câţiva metri, provine dintr-un joc de cuvinte care combină cuvântul „balenă” (hval, în norvegiană) cu emblematicul prenume rusesc „Vladimir”.

Balena a înotat câteva sute de kilometri în ultimele săptămâni din Norvegia, potrivit Direcției norvegiene a pescuitului.

„Este o mică balenă singuratică care speră să găsească alte balene albe cu care să poată sta”, a declarat Sebastian Strand, biolog marin la OneWhale, o organizație non-profit creată exclusiv pentru protejarea lui Hvaldimir.

„Probabil că vrea să aibă o familie, dar a înotat puțin greșit”, a declarat acesta pentru TV4.

Cum va fi vremea, joi, în Capitală/COD GALBEN de ploi torențiale, grindină și vijelii în 17 județe – HARTA

1

Vremea se anunță instabilă, în unele zone din țară, pe parcursul zilei de joi, 1 iunie. ANM a emis un COD GALBEN de averse torențiale, cu grindină și posibile vijelii. Și în Capitală sunt anunțate ploi de scurtă durată.

Așadar, nu sunt vești tocmai bune pentru părinții și bunicii care sperau ca, de Ziua Copilului, să se bucure de o atmosferă însorită și care să îmbie la plimbări prin parc alături de micuții lor.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis în dimineața zilei de joi o atenționare COD GALBEN pentru mai multe județe din țară, pentru intervalul 01 iunie, ora 12 – 01 iunie, ora 23.

După cum se poate observa, „Colorate” cu galben pe harta aferentă atenționării meteo sunt județele: Alba, Argeş, Arad, Bihor, Braşov, Buzău, Cluj, Caraş-Severin, Covasna, Dâmboviţa, Gorj, Hunedoara, Mehedinţi, Prahova, Sibiu, Timiş şi Vâlcea.

COD GALBEN: Averse torențiale, grindină, intensificări ale vântului și posibil vijelii

sursa foto: meteoromania.ro

„În intervalul menționat, local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale, grindină, intensificări ale vântului și posibil vijelii în Banat, în vestul Transilvaniei, nordul Olteniei și nord-vestul Munteniei, precum și în zona Carpaților Occidentali, Meridionali și de Curbură. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 30 l/mp”, transmit specialiștii de la ANM.

Meteorologii semnalează faptul că astfel de fenomene se vor semnala astăzi, izolat, și în restul țării. Totodată, reprezentanții ANM atrag atenția că în zilele următoare, vremea va fi instabilă în majoritatea regiunilor.

Prognoză specială pentru București: ploi de scurtă durată

Joi, cerul va fi temporar noros, în Capitală, și trecător vor fi ploi de scurtă durată – anunță ANM prin intermediul unei prognoze speciale pentru București, emise pentru 1 iunie, intervalul orar 12-23.

Conform meteorologilor, vântul va sufla slab și moderat, iar temperatura maximă în Capitală se va situa în jurul valorii de 27 de grade.

Alaska, un punct de interes pentru spionajul chinez. Cum au fost demascați „turiștii” rătăciți 

Autoritățile americane au constatat în ultimii ani o creștere a numărului de cazuri de „turiști” chinezi care pretind că se rătăcesc prin Alaska, un teritoriu important din punct de vedere strategic.

Cetățenii chinezi care se prezintă ca turiști, dar suspectați de spionaj, au făcut mai multe încercări în ultimii ani de a avea acces la facilitățile militare din acest vast stat american împânzit de baze, potrivit oficialilor americani, citate de presa americană.

Spioni deghizați în turiști, noua tactică a Beijingului

De exemplu, un vehicul cu cetățeni chinezi la bord a încercat să evite un post de control al armatei americane din Fort Wainwright, în Fairbanks, al doilea oraș ca mărime din Alaska. Vehiculul a fost oprit în cele din urmă, iar soldații responsabili de post au găsit o dronă în posesia cetățenilor chinezi care se prezentau drept turiști care s-au rătăcit pe drum.

Nu toți cei care se prezintă drept turiști sunt turiști în realitate, ci spioni străini, spune un ofițer din armata americană.

Detaliile despre astfel de incidente rămân în mare parte secrete. Cu toate acestea, comunicatele publice transmise de armată și serviciile secrete americane sugerează că regimul de la Beijing este interesat de Alaska, unde se află unele dintre cele mai sofisticate capacități militare ale Pentagonului, notează USA Today.

Vicesecretarul american al Apărării, Kathleen Hicks, a refuzat să comenteze despre tentativele de spionaj ale chinezilor în Alaska. Totuși, a ținut să sublinieze că armata SUA ia mai multe măsuri pentru a se asigura că bazele din Alaska sunt sigure.

FBI, în alertă!

Directorul Biroului Federal de Investigații (FBI), Christopher Wray, trage în mod frecvent alarma cu privire la actele de spionaj ale Guvernului chinez. Spionii chinezi ar putea lăsa în urmă senzori care ar putea capta comunicații sensibile, afirmă David Deptula, în general în rezervă din Forțele Aeriene ale SUA.

Alaska poate reprezenta un punct de interes major pentru spionajul chinez, în condițiile în care găzduiește pe vastul său teritoriu trei baze militare – Baza Elmendorf Richardson din Anchorage, Baza Forțelor Aeriene Fort Wainwright și Eielson lângă Fairbanks – și constituie o prioritate strategică pe fondul încingerii rivalității pentru zona arctică.

 

O țară UE și-a ales primul președinte homosexual. Primul care l-a felicitat a fost Volodimir Zelenski

Ministrul leton de externe devine primul preşedinte declarat homosexual al țării baltice. Edgars Rinkevics a fost ales miercuri, 31 mai, preşedintele Letoniei de către parlamentul de la Riga.

Şef al diplomaţiei letone din 2011, Edgars Rinkevics, în vârstă de 49 de ani, îl va înlocui în funcţie pe Egils Levits, care a decis să nu mai candideze pentru un al doilea mandat.

Edgars Rinkevics și-a recunoscut orientarea sexuală în 2014

„Voi face tot ce îmi stă în putinţă pentru a mă asigura că ţara noastră prosperă şi este în siguranţă”, a declarat Rinkevics după votul din Parlament.

Edgars Rinkevics şi-a recunoscut homosexualitatea în 2014, devenind prima personalitate politică din ţară care a făcut acest gest. Preşedintele Letoniei, ţară membră NATO şi UE, are un rol în mare parte ceremonial. Riga susţine ferm Ucraina în lupta acesteia împotriva agresiunii ruseşti şi este de acord cu aderarea Kievului la UE şi la NATO.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a felicitat imediat pe Edgars Rinkevics, numindu-l „prieten adevărat al Ucrainei”. „Letonia va fi pe mâini bune în următorii patru ani”, a declarat preşedintele demisionar Levits în urma alegerii succesorului său.

Accident înfiorător! Impactul violent între două mașini, surprins de camere. Un copil, în stare gravă – VIDEO

3

Trei persoane – un copil și doi adulți – au fost rănite și au fost transportate la spital, miercuri seară, după ce două mașini s-au izbit pe o stradă din Oradea.

Momentul impactului – unul foarte violent – a fost surprins de camerele de supraveghere amplasate pe un imobil aflat în apropierea șoselei.

Salvatorii au intervenit la fața locului cu mai multe echipaje

ISU Bihor a anunțat că pompierii militari orădeni au intervenit miercuri seară, 31 mai, pentru salvarea unui copil și a doi adulți, implicați într-un accident rutier, produs între două autoturisme, pe strada Șanțului din municipiu.

După ce a fost primit apelul la 112, au fost mobilizate la fața locului un echipaj de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea și trei echipaje din cadrul Detașamentelor 1 și 2 de Pompieri Oradea, cu o autospecială de descarcerare grea, o autospecială de lucru cu apă și spumă cu modul de descarcerare și cu o ambulanță SMURD tip B2, precum și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.

Femeie descarcerată de pompieri/Copilul, transportat la spital în stare gravă

A fost nevoie de intervenția descarcerării, pentru a scoate o femeie rămasă blocată într-una dintre mașinile implicate în accident. Mai mult, din informațiile furnizate de ISU, copilul se afla în stare gravă. „Echipajul de descarcerare a evacuat o femeie rămasă captivă într-unul din autoturismele avariate, iar echipajele medicale și pompierii paramedici le-au acordat copilului și celor doi adulți răniți, îngrijirile necesare la fața locului, transportându-i ulterior la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean Bihor.

Din informațiile transmise de echipajele medicale, copilul este în stare gravă (cod roșu medical), mama acestuia, descarcerată de pompieri, în cod galben medical, iar cea de-a treia victimă, cu răni ușoare”, a mai transmis ISU Bihor într-un comunicat.

Vă avertizăm: urmează imagini șocante, ce vă pot afecta emoțional!

Starul din „That 70s Show”, găsit vinovat de viol! Cine sunt femeile care-l acuză de agresiune sexuală

6

Un juriu din Los Angeles, SUA, l-a condamnat, miercuri, pe Danny Masterson, 47 de ani, cunoscut pentru rolul său din serialul „That ’70s Show”, pentru violarea a două femei.

Membru al Bisericii Scientologice, actorul american a fost acuzat de trei femei, membre ale aceleiași biserici, că le-a violat în casa lui din Hollywood Hills între 2001 şi 2003.

Danny Masterson este membru al Bisericii Scientologice

Juriul format din șapte femei și cinci bărbați a ajuns la verdict după ce a deliberat timp de șapte zile, relatează The Guardian. Juraţii au fost de acord cu doi dintre ei şi nu au ajuns la unanimitatea necesară pentru a pronunţa un verdict asupra celui de-al treilea. Au votat 8-4 în favoarea condamnării.

Masterson a fost condus din sala de judecată cu cătușe la mâini. Actorul în vârstă de 47 de ani riscă până la 30 de ani de închisoare. În timpul procesului, procurorii au constatat că actorul „a drogat şi a violat fiecare dintre aceste victime” şi au cerut „să fie tras la răspundere”.

Acest caz, declanşat în 2017, în urma acuzaţiilor aduse fostului producător Harvey Weinstein, care au provocat explozia mişcării #MeToo, a ridicat şi întrebări cu privire la rolul Bisericii Scientologice.

Crimă oribilă în Slatina: și-a ciopârțit iubita cu un cuțit, apoi a sunat la 112

2

O femeie în vârstă de 28 ani a fost omorâtă, miercuri, 31 mai, înainte de prânz, de către concubinul acesteia. După ce a comis oribila faptă, bărbatul a ieșit din bloc și a anunțat ce a făcut.

Evenimentul s-a întâmplat într-un bloc din Slatina, un bărbat de 51 ani aplicându-i concubinei sale mai multe lovituri de cuțit.

Bărbatul era orbit de gelozie

După ce a lăsat-o într-o baltă de sânge, individul a sunat la 112. Motivul crimei ar fi gelozia, conform anchetatorilor.

„La data de 31 mai, în jurul orei 10:30, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că un bărbat ar fi ucis o femeie, într-un imobil de pe strada Armoniei, din municipiul Slatina. La fața locului s-a deplasat o echipă complexă de cercetare din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, care a identificat trupul unei tinere, în vârstă de 28 de ani, din municipiul Slatina, care prezenta leziuni incompatibile cu viața.

De asemenea, a fost identificat și un bărbat, în vârstă de 51 de ani, din municipiul Slatina, bănuit de comiterea infracțiunii, care se află în custodia polițiștilor”, au comunicat reprezentanții poliției Olt.

Bărbatul a lovit-o pe tânără, în repetate rânduri, cu un cuțit găsit de anchetatori la fața locului, provocându-i deceseul. Moartea a fost violentă, au stabilit medicii legiști.

Bărbatul a fost preluat de polițiști.

Taxa de pod de la Fetești, suspendată de la 1 iunie. Până când va fi valabilă măsura

1

Anunț important pentru șoferi, înainte de minivacanța de Rusalii. Taxa de pod de la Fetești va fi suspendată, începând de joi, 1 iunie. Ordinul a fost publicat, recent, în Monitorul Oficial.

Iar măsura – destinată fluidizării traficului în perioada sezonului estival – va fi valabilă până la finalizarea lucrărilor de reabilitare a Podului peste braţul Borcea, dar nu mai târziu de finalul lunii august.

Suspendarea, pe durata verii, dar nu mai târziu de 31 august

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat, recent, că marți, 30 mai, „a fost publicat în Monitorul Oficial al României nr. 476/2023 Ordinul nr. 1.178/2023 privind stabilirea unor derogări de la prevederile Ordinului ministrului transporturilor nr. 1.836/2018 pentru aprobarea unor tarife aplicate de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere – S.A”.

Astfel, conform comunicatului CNAIR, „pentru fluidizarea traficului în perioada sezonului estival s-a decis suspendarea aplicării tarifului de trecere pentru utilizarea podurilor peste Dunăre între Fetești și Cernavodă începând cu data de 01 iunie 2023 până la finalizarea lucrărilor de reabilitare a Podului peste braţul Borcea, dar nu mai târziu de 31 august 2023”.

Ce a mai anunțat CNAIR

Nu sunt singurele precizări venite de la CNAIR în această privință. S-a anunțat, totodată, că „peajul achitat prin intermediul SIEGMCR în perioada de suspendare va putea fi utilizat în decurs de 12 luni de la data achitării, conform prevederilor legale în vigoare.

De asemenea, facem precizarea că în stația de taxare Fetești nu se vor realiza verificări cu privire la achitarea peajului, sens în care, pe perioada suspendării tarifului, trecerile efectuate nu vor diminua numărul trecerilor achitate anterior datei de 01.06.2023 și neutilizate”.

Pentru realizarea lucrărilor de reabilitare a Podului peste brațul Borcea s-au instituit restricții de circulație pe A2 între Fetești și Cernavodă, fiind închis sensul de circulație Constanța – București, circulația vehiculelor desfășurându-se pe podul alăturat pe o singură bandă pe sens, între km 147+015 și km 144+235.

1 iunie aduce vești bune pentru unii români. Cine primește salarii mai mari şi scutiri de impozit

0

Începând cu 1 iunie 2023, vor avea loc mai multe schimbări în peisajul financiar al României. Angajații administrației publice, personalul TESA din Educație și personalul MAI vor avea cu toții majorări de salariu.

În plus, mai mulți români vor fi scutiți de plata impozitului pe salariu. Între timp, taxa de trecere a podului Fetești va fi suspendată temporar, dar taxele de parcare în Mamaia vor fi majorate.

Taxa de pod de la Fetești, suspendată

Începând cu 1 iunie, cetățenii români diagnosticați cu cancer vor putea fi supuși scanărilor PET-CT fără a necesita aprobarea CNAS, în timp ce unele persoane vor primi și vouchere de 300 de lei cu ocazia sărbătoririi Zilei Copilului.

De la 1 iunie 2023, taxa podului Fetești va înceta să mai fie percepută pentru toate tipurile de vehicule, conform ordinului publicat în Monitorul Oficial care suspendă aplicarea taxelor pentru utilizarea podurilor Dunării dintre Fetești și Cernavodă.

Această derogare intră în vigoare de la 01 iunie, ora 00:00 și va fi valabilă până la finalizarea lucrărilor de reabilitare a Podului peste brațul Borcea, dar nu mai târziu de sfârșitul lunii august.

De la începutul sezonului estival, care este 1 iunie 2023, locurile de parcare din stațiunea Mamaia nu vor mai fi gratuite. Taxa de parcare va începe de la un leu pe oră.

Cresc salariile din MAI și administraţia publică

Începând cu 1 iunie 2023, o varietate de muncitori români vor vedea o creștere a salariilor. Concret, aceasta se referă la bugetari care sunt enumerați în Anexa VIII a Legii salarizării unitare, care se referă la categoria „Administrație”.

Drept urmare, salariile fundamentale ale persoanelor fizice care ocupă funcții publice vor fi stabilite pe baza salariilor de bază prevăzute de această lege pentru anul 2022. Monitorul Oficial a publicat vineri o ordonanță prin care anunță această modificare.

Începând cu 1 iunie 2023, un anumit grup de angajați români vor primi o creștere a salariilor cu 10%. În plus, personalul nedidactic din sectorul Educație, precum pompierii, servitoarele și paznicii, va primi și o creștere salarială de aproximativ 10%, rezultând o creștere netă de 150 de lei.

Salariile cresc, începând din 1 iunie, şi pentru angajații care lucrează în Ministerul Afacerilor Interne. Tot de la 1 iunie, lista românilor care nu vor mai plăti impozit pe salariu se măreşte.

Fabrică de mezeluri de lângă Capitală, închisă temporar de ANPC. Care sunt motivele și ce amenzi s-au dat – FOTO

2

Un control făcut de către comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Cnnsumatorilor (ANPC) a fost urmat de măsuri dure din partea oficialilor. S-a întâmplat în județul Ilfov, în apropiere de Capitală.

Acolo unde o fabrică de mezeluri din judeţul Ilfov a fost închisă temporar de comisarii ANPC, după ce au fost găsite mai multe nereguli, potrivit realitatea.net. Printre problemele constatate s-au numărat prezența murdăriei şi a ruginii.

Carne retrasă de la comercializare

sursa foto: realitatea.net

De la preşedintele ANPC, Horia Constantinescu, s-a aflat, miercuri, că echipele de control au verificat mezelăria Matis, potrivit sursei citate. Aceasta e situată în localitatea ilfoveană 1 Decembrie.

“Condiţiile de procesare sunt cele pe care le vedeţi în imagini de la zone cu rugină şi vopsea exfoliată până la depozitarea cărnii în zona de acţiune a unor ventilatoare n igienizate. Acolo unde este murdărie şi rugină cu siguranţă suprafaţa respectivă nu poate fi dezinfectată şi întreţinută corespunzător”, a declarat Horia Constantinescu.

sursa foto: realitatea.net

Comisarii ANPC au retras de la comercializare patru tone de carne şi au închis temporar unitatea pentru producţie, restaurant şi magazin, până la remedierea deficienţelor. Mai mult, reprezentanții ANPC au dat amenzi în valoare de 70.000 de lei.

@horiaconstantinescuanpc

Am aplicat sancțiuni de 70000 RON a fost suspendata activitatea și au fost retrase 4 t de carne în valoare de 62000 RON mulțumim nim celui care ne-a transmis informațiile ce s-au dovedit adevărate!

♬ Creepy Violins – Apollo Nove

 

Lider sindicalist, mesaj pentru greviști: „Trebuie terminată greva cât timp avem susținerea populației” / Ce conține ultima ofertă a Guvernului

2

Greva profesorilor continuă, după ce negocierile de la Palatul Victoria au eșuat din nou. Cu toate acestea, liderii sindicali ar fi recunoscut că și-au atins obiectele, însă sindicaliștii din teritoriu cer din ce în ce tot mai multe și refuză să oprească greva, potrivit unor surse apropiate discuțiilor purtate cu Executivul.

Sindicaliștii se tem să nu piardă susținerea populației

În rândul profesorilor circulă un mesaj, care ar aparține președintelui Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, Simion Hăncescu. Acesta face apel la găsirea unei modalități de încetare a conflictului de muncă, de teamă să nu se piardă sprijinul populației.

„Bună seara! Am văzut că sunt foarte nemulțumiți colegii ceea ce personal ii înțeleg. Din punctul meu de vedere cred că trebuie intr-un fel terminată greva cât timp avem susținerea populației, în psihologie se spune că de la susținere se poate trece imediat în dizgrație. De aceea trebuie făcută o scrisoare guvernantilor, comună, în care sa se spună cât mai vrem în plus și în care să ne exprimăm motivul pentru care am ales această grevă și această sumă.

O scrisoare emoțională. Poate de la ceea ce au propus ei mai trebuie pulsat puțin (în negociere se pune o sumă un pic mai mare, nu foarte mult peste ceea ce au propus dacă vrem rezultat). Cred că ei, guvernanții, studiază variantele de finalizare a grevei și am înțeles că dacă vin cu o propunere prin OUG, pot apoi să ceară în instanță finalizarea grevei cu anumite consecințe. Este doar părerea mea. Seara bună!”, se arată în mesajul distribuit pe grupurile de cadre didactice.

Ofertă pentru cadrele didactice: creştere salarială de 1.000 lei brut

Sindicaliştii din Educaţie au refuzat şi ultima ofertă pe care Guvernul a făcut-o profesorilor aflaţi în grevă generală.

Guvernul urmează să aibă o şedinţă extraordinară în care va fi adoptată o ordonanţă de urgenţă care prevede majorarea salariilor pentru profesori, adică ultima ofertă pe care profesorii au refuzat-o.

În ordonanţa de urgenţă ce urmează a fi adoptată astăzi se arată o creştere de 1.000 de lei brut pentru personalul didactic şi 400 de lei brut pentru personalul nedidactic, cu menţiunea că aceste sume reprezintă un avans din viitoarea Lege a Salarizării. Legea Salarizării prevede un salariu pentru debutanţi de aproximativ 4.000 de lei net salariu mediu pe ţară, o creştere în 2024 de 40% şi apoi alte creşteri etapizate în următorii trei ani.

Lovitura pentru Occident, tot mai aproape să se facă: aderarea Arabiei Saudite la BRICS, chestiune de zile

BRICS – înființată ca o alternativă la instituțiile Bretton Woods conduse de Occident – încearcă să atragă noi fonduri în contextul sancțiunilor impuse Rusiei.

Arabia Saudită este şi ea pregătită să intre în joc.

Arabia Saudită vrea să se apropie de China

În cursul reuniunii anuale, care are loc marți și miercuri, banca va analiza problema aderării Arabiei Saudite. Este de așteptat ca o decizie în acest sens să consolideze legăturile Riadului cu țările BRICS într-un moment în care Arabia Saudită, cel mai mare exportator mondial de țiței, încearcă, de asemenea, să stabilească relații strânse cu China.

Banca a fost înființată în 2015 de așa-numitele țări BRICS – Brazilia, Rusia, India, China și Africa de Sud – cu scopul de a acorda împrumuturi pentru proiectele de dezvoltare în economiile emergente. Banca a acordat credite în valoare de 33 de miliarde de dolari pentru peste 96 de proiecte din cele cinci țări fondatoare.

Cum s-a apărat în faţa poliţiştilor un fost procuror care a accidentat mortal o femeie şi apoi a fugit

6

Caz şocant la Râmnicu Sărat. Un fost procuror este cercetat în libertate după ce a lovit mortal cu maşina o femeie şi a plecat de la locul accidentului fără să oprească.

Magistratul a mers încă doi kilometri, până la cabinetul său de avocatură. La scurt timp, au venit poliţiştii după el şi i-au spus că făcuse un accident.

A crezut că femeie e câine

Fostul procuror, în vârstă de 72 de ani, este de părere că femeia a căzut pe asfalt înainte ca el să o lovească.

„Când am ajuns la birou, la 2 minute a venit şi poliţia şi au zis că am făcut un accident. Şi am zis ce accident? Au zis că am lovit o femeie. Am simţit că trec peste ceva. Am vrut să opresc, dar am crezut că este un câine. Cum să fie un om în mijlocul străzii?„, a zis suspectul.

Omul mai credecrede că femeia a căzut pe asfalt înainte ca el să o lovească. Spune că a dus mașina la verificare: „Am dus maşina de a verificat-o tehnic, i-a făcut şi ITP-ul. Maşina nu are nicio lovitură, dacă o loveam, măcar se vedea. Nu este nicio lovitură. Ea cred că era deja la pământ când am trecut”.

Un dosar penal a fost deschis pe numele fostului procuror. Bărbatul este acum cercetat în libertate de către procurorii Curţii de Apel Ploieşti.

Unde pleacă românii în minivacanţa de 1 iunie? Sold-out la casele de bilete de la CFR

Angajaţii români abia aşteaptă minivacanţa de 1 iunie şi de Rusalii 2023. Dovadă stă epuizarea biletelor de la casele de bilete CFR.

Oamenii care au reușit să obțină liber de la angajator și pe 2 iunie, pentru a face punte cu toate celelalte zile libere legal, și-au făcut deja planuri, iar faptul că locurile la trenurile spre litoral și Valea Prahovei sunt deja ocupate aproape în totalitate anunță o vacanță aglomerată.

Unii au primit şi bonusuri

Aproape 30% dintre respondenții sondajului bestjobs au cel puțin 2 copii, iar aceste zile libere reușesc să le aducă o bucurie în plus, având ocazia de a petrece mai mult timp de calitate alături de ei.

Alăturarea acestor zile libere legale a dat șansa multor angajați români să își ia timp suplimentar pentru relaxare și încărcare a bateriilor, mai ales după un început de an destul de aglomerat pentru cei mai mulți dintre ei.

În plus, pentru părinți, această minivacanță este ocazia perfectă de a investi în relația cu copiii lor, ziua de 1 iunie reușind astfel să își îndeplinească scopul. Unele companii au acordat și beneficii extra-salariale, un motiv în plus de bucurie pentru angajați înainte de începerea sezonului de vară”, spune Ana Vișian, Marketing Manager bestjobs.

Peste 25% dintre respondenți susțin că au primit beneficii extra-salariale din partea angajatorilor. Printre acestea se numără o zi liberă în plus la minivacanță, o sumă de bani sau un coș cu alimente sau dulciuri pentru copii.

Sindicaliştii din Educaţie se ceartă între ei. Unii ar dori finalul grevei, alţii – nu. Presiune ca orele să se recupereze

8

Guvernul a venit cu o nouă ofertă pentru sindicaliştii din Educaţie.

Va adopta, joi, prin Ordonanță de Urgență, cresterea salariilor prevăzute în legea 153/2017 cu 1000 lei brut lunar, care reprezintă pentru personalul didactic un avans din creșterea pe viitoarea grilă, care se va regăsi în viitoarea lege de salarizare, care se va aplica de la 1 ianuarie 2024.

Pentru personalul nedidactic din învățământ, creșterea salarială va fi de 400 de lei brut lunar.

Sindicaliştii nu vor promisiuni

Deși sindicaliștii cer garanții că aceste legi nu vor mai fi doar promisiuni, surse PSD spun că nu se poate scrie o ordonanță despre o lege care este doar promisă.

De asemenea, au apărut tensiuni şi între grevişti. Se pare că o parte din liderii din sindicat au vrut să aprobe pe loc ultima ofertă făcută de Guvern, în timp ce alți lideri de sindicat ar fi cerut timp de consultări cu cei din teritoriu, unde sunt nemulțumiți.

Ultima ofertă a Guvernului e valabilă doar dacă recupereaza orele pierdute, ei fiind acum forțați fie să stea mai multe ore la școală, fie să vină în weekend.

Unii profesori se îngrijorează că nu prea se mai pot recupra orele deja pierdute, protestul fiind prelungit prea mult.

ULTIMA ORĂ. Noua ofertă a Guvernului. Anunțul vine după discuțiile avute de Ciucă și Ciolacu cu sindicaliștii din EDUCAȚIE

După ce au fost, miercuri, la Cotroceni, unde au discutat cu președintele Iohannis, premierul Ciucă și liderul PSD, Marcel Ciolacu, viitorul prim-ministru, după rotativă, au avut, la sediul Guvernului, discuții cu liderii sindicatelor din Educație.

La finalul acestei întrevederi de la Palatul Victoria, la care au fost prezenți premierul Nicolae Ciucă, președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu și ministrul Educației, Ligia Deca, și liderii sindicatelor din Educație de la Guvern a venit un scurt comunicat.

Oferta Guvernului pentru profesori și personalul nedidactic

Mai exact, de la Palatul Victoria s-a anunțat faptul că „în urma întrevederii, au fost prezentate următoarele măsuri:

Guvernul României va adopta, mâine, prin Ordonanță de Urgență, creșterea salariilor prevăzute în legea 153/2017 cu 1000 lei brut lunar, care reprezintă pentru personalul didactic un avans din creșterea pe viitoarea grilă, care se va regăsi în viitoarea lege de salarizare, aplicabilă de la 1 ianuarie 2024.

Măsurile incluse în Ordonanța de urgentă se vor aplica începând cu 1 iunie 2023.
Pentru personalul nedidactic din învățământ, creșterea salarială va fi de 400 de lei brut lunar.

În noua grila de salarizare, salariul profesorului debutant/asistent universitar se va raporta la salariul mediu brut din economie și va reprezenta punctul de referință al grilei de salarizare din educație. Majorările salariale potrivit noii grile se vor face etapizat, în maxim trei ani de la intrarea în vigoare a noii legi a salarizării, prima tranșă reprezentând 40 la sută din valoarea totală a majorărilor”.

Liderii sindicali din Educație urmează să prezinte sindicaliștilor aceste propuneri, urmând să se comunice și un răspuns oficial. Așadar, rămâne de văzut cum vor primi cadrele didactice noua ofertă a guvernanților și dacă aceasta va duce la încetarea grevei, intrare deja în a doua săptămână. Greva generală a început pe 22 mai.

Ce s-a anunțat de la Cotroceni, după discuțiile avute de Iohannis cu liderii coaliției

Orele trecute, la Cotroceni a avut loc o întrevedere a președintelui Iohannis cu liderii coaliției de guvernare, președintele PNL, premierul Nicolae Ciucă, și președintele PSD, Marcel Ciolacu, pe tema grevei din sistemul de învățământ. La întâlnire a mai participat și ministrul Educației, Ligia Deca.

După discuțiile de la Cotroceni, Președinția a transmis un comunicat. Din care reiese că președintele Iohannis le-a cerut liderilor coaliției să prezinte public, în cel mai scurt timp posibil, concluziile negocierilor cu sindicatele.

„În cadrul discuțiilor au fost analizate revendicările Federațiilor sindicale din educație și posibilele soluții care să conducă la încetarea grevei profesorilor și la reînceperea cursurilor.

Președintele Klaus Iohannis a accentuat importanța menținerii dialogului, singura cale prin care se poate debloca situația actuală. Astfel, negocierile vor fi reluate imediat și vor continua până la identificarea măsurilor menite să răspundă cerințelor cadrelor didactice.

Președintele României le-a solicitat liderilor coaliției să prezinte public, în cel mai scurt timp posibil, concluziile negocierilor cu sindicatele și măsurile pe care Guvernul le poate adopta astfel încât anul școlar să fie încheiat în bune condiții, iar calendarul susținerii examenelor naționale să nu fie afectat”, s-a transmis în comunicatul de la Cotroceni.

Cum vor fi recompensaţi angajaţii români care muncesc în minivacanţa de 1 iunie şi Rusalii 2023

Majoritatea românilor vor avea parte de o minivacanță de 5 zile începând cu 1 iunie. Cu toate acestea, există o categorie de angajați care vor lucra în acea perioadă.

Cum vor putea recupera zilele respective sau ce beneficii au, potrivit Codului Muncii?

Cine merge la muncă în minivacanţă?

Există o anumită categorie de angajați care nu va beneficia de aceste zile libere. Aşadar, cei care lucrează în instituțiile publice sau în cadrul companiilor în care angajații trebuie să fie prezenți pentru a-și desfășura activitatea merg la serviciu.

Vestea bună este că persoanele aflate în această situație, pot solicita anumite beneficii din partea angajatorilor.

Pot recupera zilele libere

Conform articolului 142, angajații pot recupera zilele lucrate în alte zile, în curs de o lună. Dacă, din diverse motive, angajatul nu poate beneficia de acele zile libere, atunci compania pentru care lucrează este obligată să îi ofere un spor salarial.

Legdea spune că zilele libere oficiale sunt de 1 iunie, pentru Ziua Copilului, și 5 iunie, cea de-a doua zi de Rusalii. Totuși, Guvernul a decis că, pentru angajații din sistemul public, se va face o punte între între ziua de 1 iunie și weekend-ul 3-4 iunie.

Se PRĂBUŞEŞTE zona imobiliară. Creditele scumpe ieftinesc casele

Preţurile caselord din zona euro o vor „lua la vale” pe măsură ce ratele mari la creditele ipotecare fac inaccesibilă achiziţionarea unei locuinţe de către persoane fizice şi neatractivă pentru investitori, a apreciat miercuri Banca Centrală Europeană (BCE).

Acesta este doar unul dintre multele riscuri evidenţiate de BCE în raportul său semestrial privind stabilitatea financiară, alături de creşterea costurilor de creditare şi încetinirea ritmului de creştere care afectează companiile şi gospodăriile.

Se simte imapactul dobânzilor uriaşe

Specialiştii în imobiliare pretind că acum începe să se simtă foarte puternic impactul dobânzilor uriaşe.

Pe viitor, o scădere a preţurilor ar putea deveni dezordonată pe măsură ce majorarea dobânzilor pentru noile credite ipotecare compromite accesibilitate şi majorează povara dobânzii pentru actualele credite ipotecare, în special în ţările unde predomină creditele ipotecare cu dobândă variabilă”, subliniază BCE, preluat de ziare.com.

O nouă categorie socială din România se pregăteşte de grevă! Angajaţii care vor să fie şi „mai speciali”

Sindicaliştii din Ministerul Finanţelor şi instituţiile subordonate solicită o grilă de salarizare distinctă în cadrul noii legi a salarizării bugetarilor.

Practic, aceşti angajaţi cer mărire de salarii, dar sub formă de bonusuri.

Poziţie nouă pentru finanţişti în legea salarizarii

SindFISC a înaintat conducerii Ministerul Finanţelor propuneri de principii cu privire la poziţionarea finanţiştilor în noua lege a salarizarii, astfel încât finanţiştii să beneficieze de grilă de salarizare distinctă de restul bugetarilor/angajaţilor din administraţia publică, fie prin înfiinţarea unui nou domeniu/familie ocupaţională, denumit/ă Finanţe, fie distinct în cadrul Familiei ocupaţionale Administraţie Publică, întrucât activitatea desfăşurată de finanţişti incumbă o complexitate a muncii sporită, o pregătire multidisciplinară, asumare de riscuri suplimentare.

În cadrul grilelor de salarizare, propunem diferenţiere salarială atât pe verticală (ordonatori de credite), cât şi pe orizontală (activităţi specifice), în funcţie de importanţa socială a muncii prestate, de complexitatea acesteia, riscurile suplimentare asumate, disponibilitatea suplimentară de a răspunde sarcinilor de serviciu în timpul programului normal de muncă, dar şi în afara acestuia, etc. în concordanţă cu atribuţiile prevăzute în fişa postului”, susţine sindicaliştii.

Dacă dolenţele nu le vor fi satisfăcute, Sindicatul Naţional Finanţe Publice – SindFISC ia în calcul continuarea acţiunilor sindicale de protest (mitinguri, grevă de avertisment, de solidaritate, generală etc.), calendarul urmând a fi stabilit.

Imagini ireale, lângă Capitală! Și-au văzut de dans, în timp ce anchetatorii făceau cercetări după o agresiune înfiorătoare – VIDEO

3

Un caz șocant, care a ajuns să fie anchetat de către oamenii legii ilfoveni, a avut loc zilele trecute, în Bragadiru. Mai nou, au apărut imagini din care se poate observa cât se poate de clar că, deși la câțiva pași de localul unde muzica și dansul erau în toi se făcea o anchetă, oamenii din incintă continuau petrecerea ca și cum nimic grav nu s-ar fi întâmplat. Între timp, s-a aflat că bărbatul înjunghiat a murit la spital, așadar ancheta vizează o crimă.

Poliția a fost anunțată, duminică după lăsarea întunericului, că pe o stradă din orașul Bragadiru, se află o persoană căzută. Bărbatul fusese găsit cu urme de sânge pe haine. A fost dus la spital, dar nu a supraviețuit.

Chiar dacă la fața locului au ajuns anchetatorii, care au făcut cercetări în fața salonului de nunți, în interior muzica și dansul erau în toi. Semn că petrecerea continua, în ciuda incidentului șocant. La un moment dat, o femeie este surprinsă în imagini în timp ce a ieșit din local și a dansat în fața intrării în salonul de nunți. În tot acest timp, în perimetrul delimitat de către anchetatori, cu banda de plastic, se făceau măsurători și cercetări.
Potrivit stiripesurse.ro, în timpul nunții, un scandal a avut loc între doi bărbați, în fața salonului de evenimente, iar după mai multe injurii adresate reciproc, situația a degenerat, unul dintre bărbați înjunghiindu-l pe celălalt.

Bărbatul rănit a murit la spital. Suspectul s-a predat la poliție

IPJ Ilfov a anunțat, în primă fază, că „la data de 28 mai a.c., în jurul orei 21:50, Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov a fost sesizat cu privire la faptul că, pe o stradă din orașul Bragadiru, se află o persoană căzută. La fața locului, s-au deplasat imediat polițiștii orașului Bragadiru, care au constatat că cele sesizate se confirmă, găsind un bărbat ce prezintă urme de sânge pe haine. De asemenea, la fața locului s-au deplasat 2 echipaje medicale, care acordă primele îngrijiri victimei”. La fața locului au ajuns polițiștii pentru a face verificări și investigații pentru stabilirea situației de fapt.

Ulterior, IPJ Ilfov a anunțat că bărbatul găsit cu urme de sânge pe haine a fost transportat la spital, „ulterior fiind declarat decesul acestuia”.

„În urma activităților desfășurate, polițiștii orașului Bragadiru au identificat un bărbat, în vârstă de 34 de ani, bănuit de comitera faptei investigate. Acesta s-a predat la Secția 19 Poliție din București, de unde a fost preluat de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Ilfov. În cauză se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor, urmărirea penală fiind în competența exclusivă a procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov”, conform comunicatului IPJ Ilfov.

@eduarddaniel.m

Din seria: opriți planeta, vreau să cobor sau mortii cu mortii, viii cu viii. N-ai cum:)))) #news #tiktok #funnyvideos #fyp

♬ sunet original – Eduard Daniel

 

„Mascaţii” au luat-o pe sus: fals medic estetician umfla buze fără diplomă!

9

Şi-a dorit mult să fie medic estetician şi chiar a practicat meseria în acest sens. Numai că în afara legii, fără diplomă. O tânără din București a ajuns pe mâinile poliției, suspectată că ar fi o impostoare.

Ea administra doritoarelor injecții cu acid hialuronic în buze. Mai multe cliente au ajuns la spital din cauza reacțiilor adverse. Și ea a avut probleme din cauza acestei practici.

„Pacienţii” ei au ajuns la spital

Multe cliente au ajuns la spital și chiar și ea a avut probleme. Falsa esteticiană era foarte căutată, ea având mai multe programări pe zi. Pentru o astfel de operațiune cerea 600 de lei.

Chiar și falsa esteticiană a avut nevoie de îngrijiri medicale după o astfel de intervenție. Acum este reținută.

Totodată, au fost identificate două tinere, de 18, respectiv, 22 de ani, asupra cărora bănuita ar fi exercitat, în repetate rânduri, acte medicale de chirurgie estetică.

În baza probatoriului administrat în cauză, femeia a fost reținută pentru 24 de ore, urmând a fi prezentată magistraților cu propunere legală.

Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Secției 26 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de exercitare fără drept a unei profesii sau activități și vătămare corporală din culpă„, au anunţat autorităţile.

Cu ce propunere de majorare salarială vine coaliția în cazul profesorilor – SURSE

5

Pe măsură ce la Cotroceni are loc întrevederea pe care Klaus Iohannis a convocat-o cu liderii Coaliției, pe tema grevei din Educație – intrată deja în a doua săptămână – s-a aflat, pe surse, cu ce propunere ar urma să iasă șefii alianței de la guvernare pentru sindicaliștii din Învățământ.

Liderii coaliției PSD-PNL-UDMR au căzut de acord să le propună sindicatelor din Educație o majorare salarială de 25-30%, începând cu de anul acesta, în raport cu salariul minim – conform unor surse politice citate de Știrile ProTV. Restul majorării salariale – de până la 60% – s-ar putea acorda în următorii doi ani, eșalonat.

Citiți și: Oferta Guvernului şi a lui Iohannis pentru profesori: venit net de 4.000 de lei, în două tranșe

HAOS în Educaţie. GREVA continuă! Oferta pentru profesori: „vouchere”, ca la supermarket! Miting de amploare, azi

Criza din EDUCAȚIE se adâncește. „Greva continuă”/Anunțul sindicatelor: „Avem nevoie de majorări, nu de…”

Dacă se va ajunge la un consens, s-ar putea parafa un acord pe Educație, care să prevadă pachetul de măsuri propus de coaliție, pe chestiune majorărilor salariale din Educație. Ar fi vorba despre o majorare ce ar urma să fie aplicată nu doar profesorilor debutanți, ci tuturor cadrelor didactice.

Ciucă și Ciolacu, discuții cu Iohannis, la Cotroceni

Rămâne de văzut ce se va anunța oficial la finalul discuțiilor de la Cotroceni. Întrevederea a început la ora 12, iar la discuțiile cu Klaus Iohannis sunt prezenți Marcel Ciolacu, liderul PSD, Nicolae Ciucă – premierul aflat în fruntea PNL-ului, dar și Ligia Deca, ministrul Educației.

De la întâlnirea de miercuri de la sediul Președinției a lipsit liderul UDMR, Kelemen Hunor. Din cte s-a aflat, acesta este plecat la Cluj.

Criza din EDUCAȚIE se adâncește. „Greva continuă”/Anunțul sindicatelor: „Avem nevoie de majorări, nu de…”

5

Membrii federațiilor sindicate din Învățământ au transmis un mesaj de ultimă oră, la o zi după ce au avut discuții, la Cotroceni, cu Klaus Iohannis, pe fondul protestului major ce a avut loc, marți, în Capitală. „Greva continuă” – au transmis liderii sindicali.

Cadrele didactice nu renunță, așadar, la grevă. Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” transmit că, în urma consultărilor cu organizațiile sindicale afiliate, „au decis să nu semneze niciun acord, fie el și unul girat” de către șeful statului.

„Au decis să nu semneze niciun acord”

„Mesajul colegilor care sunt în grevă este clar: Greva continuă!

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET”, în urma consultării organizațiilor sindicale afiliate, au decis să nu semneze niciun acord, fie el și unul girat de Președintele României.

Mesajul colegilor a fost clar: am mai semnat acorduri care nu au fost respectate. Avem nevoie de majorări, nu de prime/vouchere. Acordul trebuie să-l facă doar clasa politică și, în urma acestui acord, să se adopte un act normativ pentru majorarea imediată a salariilor”, potrivit unui comunicat de presă semnat de Simion Hăncescu și Marius Nistor.

Citiți și: Oferta Guvernului şi a lui Iohannis pentru profesori: venit net de 4.000 de lei, în două tranșe

HAOS în Educaţie. GREVA continuă! Oferta pentru profesori: „vouchere”, ca la supermarket! Miting de amploare, azi

Solicitările cadrelor didactice

Conform aceleiași surse, solicitările sindicaliștilor au rămas aceleași: majorare salarială de 25% până la intrarea în vigoare a Legii Salarizării Unitare și emiterea unei ordonanțe de urgență, prin care să se garanteze că, în noua lege a salarizării, salariul profesorului debutant este egal cu cel puţin salariul mediu brut pe economie (salarizarea întregului personal didactic de predare urmând să se realizeze în mod progresiv, în raport de funcție, studii, vechime și grad didactic).

În tot acest context e de precizat faptul că președintele Iohannis i-a chemat, miercuri, la Cotroceni pe liderii coaliției de guvernare pe tema grevei din Educație. Conform Administrației Prezidențiale, întrevederea va începe la ora 12. Rămâne de văzut care vor fi concluziile acestor discuții de miercuri și ce anunțuri se vor face după întrevederea de la Cotroceni.

Veste excelentă pentru părinții din România care au copii mai mici de 8 ani. Câte zile libere vor avea

2

Senatul a adoptat, în calitate de prim for sesizat, proiectul de lege pentru completarea Codului muncii, prin care salariaţii care au în îngrijire copii în vârstă de până la 8 ani pot beneficia de un program flexibil de lucru. Astfel, aceştia vor avea posibilitatea ca patru zile pe lună să presteze muncă la domiciliu.

Iniţiativa legislativă a fost adoptată cu 96 de voturi „pentru”, un vot „împotrivă” şi nicio abţinere.

Părinții cu copii mai mici de 8 ani pot lucra de acasă 4 zile pe lună

Proiectul are ca obiect de reglementare modificarea Codului muncii, în sensul instituirii unor forme flexibile de lucru pentru salariaţii car eun în îngrijire copii în vârstă de până la 8 ani.

„La cerere, salariaţii care au în întreţinere copii în vârstă de până la 8 ani, beneficiază de 4 zile pe lună de muncă la domiciliu sau în regim de telemuncă în condiţiile Legii 81/2018 privind reglementarea activităţii de telemuncă, cu excepţia situaţiilor în care natura sau felul muncii nu permite desfăşurarea activităţii în astfel de condiţii”, arată proiectul adoptat de către senatori.

Conform sursei citate, „în situaţia în care ambii părinţi sau reprezentanţi legali sau salariaţi, cererea va fi însoţită de o declaraţie pe propria răspundere a celuilalt părinte sau reprezentant legal, din care să rezulte faptul că, pentru aceeaşi perioadă, acesta nu a solicitat concomitent desfăşurarea activităţii în regim de muncă la domiciliu sau telemuncă”.

Pentru a intra în vigoare, proiectul mai trebuie adoptat de deputați și promulgat de șeful statului.

A fost finalizată noua variantă a Planului Național de Combatere și Control al Cancerului/Cele 7 obiective majore

Comisia multidisciplinară de Oncologie a finalizat noua variantă a Planului Național de Combatere și Control al Cancerului (PNCC) – a anunțat, miercuri, Ministerul condus de către social-democratul Alexandru Rafila.

Ministerul Sănătății (MS) transmite că a lansat pentru consultare publică noua variantă a PNCC, „rezultat al activității de 4 luni a comisiei multidisciplinare de Oncologie, formată din 20 de specialiști din toate domeniile medicale cu responsabilități în domeniul oncologiei (oncologie medicală, chirurgie oncologică, radioterapie, onco-hematologie, hematologie pediatrică, anatomie patologică, radiologie, genetică medicală, medicină de familie, sănătate publică, farmacie)”.

Instituția menționează totodată că la această variantă a PNCC au contribuit și alți specialiști din comisia de radioterapie și subcomisiile de oncologie medicală și chirurgie oncologică.

Ce s-a constatat în ianuarie

„Necesitatea elaborării unui astfel de document a rezultat din ianuarie 2023, când grupul tehnic de lucru format din reprezentanți ai Ministerului Sănătății, CNAS, INSP și specialiști din comisia de Oncologie au constatat că multe dintre normele care trebuiau realizate nu au legătură cu prevenirea și combaterea cancerului, sunt discriminatorii pentru unele categorii de pacienți oncologici și nu sunt identificate sursele de finanțare pentru implementarea acestora”, anunță MS.

Conform aceleiași surse, specialiștii din comisia multidisciplinară de Oncologie au lucrat în paralel, împreună cu funcționari din cadrul MS și CNAS, la elaborarea normelor pentru a îmbunătăți accesul pacienților la servicii medicale preventive, de diagnostic și tratament.

Cele 7 obiective generale ale noului PNCC

Din câte a mai precizat Ministerul Sănătății, Comisia a stabilit obiectivele generale ale noului Plan Național de Control al Cancerului și măsurile care trebuie luate pentru atingerea acestora. Ele sunt:

1. Dezvoltarea unui sistem integrat de informații de sănătate în oncologie pentru prevenirea și îngrijirea cancerului bazate pe evidenţe și creșterea capacității de cercetare
2. Asigurarea cadrului consolidat pentru un sistem de prevenţie primară consecvent şi durabil
3. Dezvoltarea cadrului de depistare precoce a cancerului
4. Asigurarea accesului egal și echitabil la diagnostic si îngrijire de calitate înaltă
5. Îmbunătățirea calităţii vieţii pentru pacienții diagnosticaţi cu cancer, a supravieţuitorilor de cancer și a familiilor și persoanelor care îngrijesc bolnavi de cancer
6. Dezvoltarea cercetării în oncologie
7. Asigurarea și dezvoltarea resurselor umane în oncologie

„Măsuri în sprijinul pacienților”

În același comunicat, Ministerul Sănătății precizează că, începând cu 2022, „au fost implementate mai multe măsuri în sprijinul pacienților”, acestea fiind:

„Programele MONITOR 1 și 2 pentru accesul rapid și gratuit la evaluări imagistice de înaltă performanță. Au fost eliminate și barierele birocratice pentru accesul la investigații PET-CT

Decontarea integrală a serviciilor medicale efectuate prin internare de zi în centrele oncologice publice și private

Deblocarea programului de vaccinare anti-HPV, care previne cancerul de col uterin
Introducerea în lista de medicamente compensate și gratuite a unui număr semnificativ de molecule, destinate tratamentului specific al unor forme de cancer

Deblocarea și finalizarea proiectelor pentru construirea și dotarea a 7 noi Centre de radioterapie: Craiova, București, Galați, Târgu Mureș, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași.”

Conform anunțului venit de la Ministerul Sănătății, instituția condusă de către Alexandru Rafila va întreprinde demersurile necesare „pentru adoptarea cât mai rapidă a acestui document tehnic care să permită aprobarea normelor care să îmbunătățească accesul pacienților din România la prevenție, diagnostic și tratament, inclusiv medicină personalizată”.

Planul Național de Combatere și Control al Cancerului poate fi consultat pe site-ul Ministerului Sănătății – VEZI AICI.