Acasă Blog Pagina 698

Se anunță măsuri radicale la Ministerul Transporturilor. Circa 150 de posturi vor fi reduse. Grindeanu: „Nu am de ce să…”

Circa 150 de posturi dintr-un minister important urmează să fie reduse. Un anunț în acest sens a venit de la Sorin Grindeanu, social-democratul care conduce Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii.

Declarațiile au fost făcute miercuri, la Simeria. Șeful de la Ministerul Transporturilor susține că fără măsurile de scădere a deficitului bugetar, România se va afla în situaţia de pierde fonduri europene şi de a fi amendată de Comisia Europeană.

„Eu am în jur de 150 de posturi vacante în minister, din 600 – nu vorbesc de companii, (…) pe care le voi reduce. Nu am de ce să le ţin. Evident. Şi sigur, există companii care vin din spate, de la începutul anilor ’90, care nu-şi mai găsesc rostul şi care trebuie desfiinţate, unele dintre ele, iar altele unite, astfel încât să le rentabilizăm”, a declarat Sorin Grindeanu, potrivit Agerpres.

Grindeanu: Cred că România nu-şi permite să piardă fondurile europene

„Nimeni nu vrea să dea oameni afară” sau să pună taxe în plus – susține Grindeanu.
Însă ministrul Transporturilor spune că dacă nu se vor lua decizii „responsabile”, prin care să fie redus deficitul bugetar, România riscă să ajungă în situaţia de a-i fi suspendate fondurile europene. De altfel, Grindeanu a subliniat, în acest context, că proiectele majore ale ministerului pe care îl conduce sunt finanţate prin fonduri europene.

„Să ştiţi că fondul problemei este altul: nimeni nu vrea să dea oameni afară, nimeni nu vrea să pună taxe în plus, şi aşa mai departe. (…) Suntem într-o situaţie de tipul următor: dacă nu luăm decizii responsabile în perioada următoare, prin care să reducem deficitul bugetar, vă dau două consecinţe : unu – se suspendă fondurile europene, şi doi – primim amendă de la Comisia Europeană, fiind pe procedură de deficit excesiv, 0,5% din PIB. Toate proiectele majore din România, din acest moment, sunt pe fonduri europene. Ce-ar însemna să se închidă toate aceste fonduri europene?”, a mai spus ministrul Transporturilor.

„Eu nu am vreun proiect important la Ministerul Transporturilor (…) care să nu fie finanţat prin fonduri europene. Eu nu-mi permit să pierd acest lucru. Şi nu cred că e vorba despre Sorin Grindeanu, eu cred că România nu-şi permite să piardă fondurile europene. Despre asta este vorba. Nimeni nu vrea să facă lucruri care să ducă la o viaţă mai grea, dar putem găsi soluţii de comasări, de lucruri care pot fi reduse şi pot fi făcute astfel încât să reducem acest deficit” – a completat Grindeanu.

Locurile de joacă din Capitală, luate la verificat. S-au găsit mai multe nereguli/A fost convocat Comitetul pentru Situații de Urgență

4

Mai multe locuri de joacă din Capitală au fost luate la puricat. N-au lipsit neregulile.

Astfel că prefectul Municipiului Bucureşti, Rareş Hopincă, a convocat pentru vineri, 11 august, Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă din capitală cu privire la prevenirea accidentării copiilor în locurile de joacă – s-a informat prin intermediul unui comunicat de presă transmis, miercuri seară, de Prefectură.

„În cursul zilei de astăzi, 09.08.2023, prefectul Municipiului Bucureşti, Rareş Hopincă, a efectuat o serie de verificări în mai multe locuri de joacă de pe raza Municipiului Bucureşti. În urma vizitei în teren au fost constatate mai multe nereguli ce pot pune în pericol viaţa şi siguranţa copiilor şi nu numai.

În scopul prevenirii unor situaţii similare cu cea petrecută în urmă cu două zile într-un parc din Capitală, prefectul Municipiului Bucureşti a convocat Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, vineri – 11.08.2023, la ora 10.00”, se precizează în comunicat.

Hopincă: Am pregătit un set de măsuri

Prefectul însuși a anunțat, la rândul său, pe pagina de Facebook, faptul că a ieșit miercuri pe teren pentru a vedea situația în mai multe spații de joacă destinate celor mici, aflate pe raza Capitalei.

„Am considerat că este o prioritate să dispunem controale și verificări la mai multe locuri de joacă din București, date fiind evenimentele nefericite produse în ultima perioadă. Am ieșit astăzi pe teren și am vizitat mai multe spații de recreere pentru cei mici de pe raza Capitalei și am observat o serie de nereguli.

Le-am notat pe toate și am pregătit un set de măsuri, pe care îl voi propune și îl vom discuta vineri, de la ora 10:00, în cadrul Comitetului Municipiului București pentru Situații de Urgență.

Îmi doresc să reușim să rezolvăm cât mai rapid acest tip de probleme și să ne asigurăm că luăm toate măsurile necesare de prevenție pentru a preîntâmpina evenimente nefericite. Locurile de joacă, școlile și spitalele sunt spații vulnerabile, sensibile, iar atenția în ceea ce le privește trebuie să fie sporită”, a transmis Hopincă, pe rețeaua de socializare.

Vă amintim că luni, o fetiță de 11 ani s-a electrocutat într-un părculeț din sectorul 6. Copila a fost dusă urgent la spitalul „Grigore Alexandrescu”. Ulterior s-a aflat că fata e în stare stabilă. Poliția face cercetări în acest caz.

Crima oribilă de la Mangalia. Mărturia șocantă a Loredanei: „Inițial am ezitat, însă după aceea am înjunghiat-o în gât”/Ce detalii înfiorătoare a mai dat

2

Cazul înfiorător de la Mangalia a șocat o țară întreagă. Pe măsură ce anchetatorii continuă cercetările, s-au aflat amănunte cutremurătoare din seara zilei în care a avut loc crima.

Loredana, fata acuzată că a ucis-o pe Alina, fata cu care fusese prietenă și colegă de muncă, pe timpul verii, la un hotel din Saturn, a refăcut, la audieri, șirul evenimentelor. Mărturia tinerei e dătătoare de fiori.

„Menționez că recunosc săvârşirea faptei de care sunt acuzată, în sensul că am agresat-o pe Ciobanu Elena-Alina cu un cuțit producându-i decesul, menționez că mă cunoşteam cu colega mea, Ciobanu Elena-Alina, cu care am venit impreună din localitatea de domiciliu din Județul Vaslui să lucrăm pe litoral”, a mărturisit Loredana în fața anchetatorilor, potrivit realitatea.net.

„A durat aproximativ o jumătate de oră până a decedat”

Tânăra acuzată de crimă a povestit că în seara zilei de sâmbătă, 5 august, ar fi avut unele discuții în contradictoriu cu fata – Alina-Elena – cu care era colegă de cameră. Și că la un moment dat, deranjată de răspunsurile fetei, ar fi luat un cuțit, înjunghiind-o pe prietena sa în gât. Din câte rezultă din mărturia acuzatei, după ce a fost înjunghiată, Alina ar fi agonizat circa o jumătate de oră până să își dea ultima suflare. Amănuntele ce urmează sunt șocante, vă avertizăm că vă pot afecta emoțional:

„În seara zilei de 05.08.2023, am mai avut nişte discuții contradictorii cu Elena legate de plecarea ei acasă, întrucât știam că vrea să plece din hotel. În camera noastră aveam un cuțit de bucătărie pentru a-l folosi la prepararea hranei. Într-un moment de furie, întrucât Elena îmi răspundea evaziv, am început să tremur, am luat cuțitul care era pe un raft şi inițial am ezitat însă după aceea am înjunghiat-o în gât. Menționez că Elena nu dormea, însă stătea intinsă în pat cu ochii închiși și față către perete. Menționez că eu nu am vrut să o omor, însă am avut un moment în care mi-am pierdut firea și am săvârșit această faptă.

După ce am înjunghiat-o Elenei îi curgea sânge din gură şi din rana făcută cu cuțitul horcăia, motiv pentru care am încercat să îi pun mână la gură să nu se audă în celelalte camere. A durat aproximativ o jumătate de oră până a decedat timp în care m-a zgâriat pe mâna și pe gât şi chiar și pe spate”, a mai mărturisit tânăra, conform aceleiași surse.

Mărturia tinerei acuzate de crimă: „Cu greu am introdus-o în valiză”

Loredana a povestit apoi și ce a făcut după ce colega sa a murit. Astfel s-a aflat că ar fi luat valiza fetei ucise, de unde i-a scos hainele și a băgat trupul fetei în interior, iar apoi a luat geamantanul și a coborât cu liftul, iar apoi a chemat un taxi.

„Menționez că în cameră s-a murdărit de sânge aşternutul de pe patul ei, mocheta și salteaua. După ce a decedat am luat valiza Elenei, am scos hainele ei întrucât avea bagajul deja făcut și cu greu am introdus-o în valiză. Am luat valiza şi am ieşit din hotel pe la ieşirea din spate şi am folosit liftul că să cobor. Am stat câteva minute în afara hotelului să îmi revin şi am decis să chem un taxi dar nu eram decisă unde să merg. (…) M-am urcat în taximetru în dreapta față și i-am spus taximetristului că vreau să merg la bancomat şi că ulterior mă voi decide unde merg. Eu nu eram murdară pe haine deoarece mă schimbasem în cameră”, a mai povestit Loredana.

„M-a tot întrebat ce am în valiză deoarece era foarte grea”

„Taximetristul a observat că am vânătâi pe faţă şi pe gât însă eu i-am zis că m-am lovit la muncă”, a mai spus ea.

Fata a dezvăluit apoi că a mers să scoată niște bani de la un bancomat. Și că i-a cerut taximetristului să o ducă la Vaslui, dar acesta nu a fost de acord.

„Pe drum m-am gândit că ar fi mai bine să mă lase în parcul din apropiere, pe unde treceam şi a fost de acord. Probabil pentru că păream derutată taximetristul m-a întrebat dacă are cine să mă ia însă la insistențele mele acesta m-a lăsat în acel parc. După ce a oprit taximetrul, taximetristul m-a ajutat să dau jos valiza din portbagaj și m-a tot întrebat ce am în valiza deoarece era foarte grea. I-am răspuns că am haine şi rechizite pentru școală. Taximetristul m-a crezut şi a plecat. Pentru cursă i-am dat taximetristului 200 lei deși valoarea cursei era de 20 lei”, a adăugat fata.

A făcut curățenie în camera în care a avut loc crima

Mărturiile șocante nu se opresc, însă, aici. Fata a povestit cum a abandonat trupul fetei ucise, în parcul din Mangalia, dar și ce a făcut după ce a plecat de acolo. S-a întors în camera de hotel, unde a făcut curățenie, îndepărtând urmele de sânge de pe mochetă. A povestit și ce a făcut cu cuțitul.

„Am mai stat câteva minute, m-am uitat în jur să văd dacă sunt camere de filmat sau persoane care m-ar putea vedea și întrucât nu era nimeni m-am apropiat de prima bancă şi am abandonat trupul Elenei sub această bancă. Am încercat să o pun pe bancă dar era grea şi nu am putut. Am luat valiza cu mine şi am plecat la hotelul unde eram cazată. (…) M-am deplasat pe jos până la hotelul unde eram cazată şi am început să fac curățenie în cameră, ştergând urmele de sânge de pe mochetă şi de pe perete şi am luat lenjeria şi hainele murdare de sânge şi le-am pus într-un sac de plastic gen sac de pubelă de culoare albastru. Acest sac l-am dus dimineaţă în jurul orei 10 în tomberonul hotelului. Cuțitul îl pusesem sub salteaua patului meu iar după ce am dus sacul mai sus menționat mi-am amintit şi de cuțit, l-am luat şi l-am ambalat într-un sac din plastic de culoare galbenă pentru găleata de gunoi și l-am dus la ghenă hotelului Narcis”.

După oribila faptă, fata a mers la serviciu, la hotelul unde lucra. „Menționez că am apucat să stau o ora în pat dar nu am reuşit să dorm. În timp ce mă aflăm la serviciu, în jurul orei 15.00 a venit un echipaj de Poliție care m-a preluat şi condus la sediul Pol. Mun. Mangalia, unde am fost întrebată de unde provin leziunile pe are pe am. Inițial am spus că am căzut însă ulterior am recunoscut fapta deoarece am văzut în filme faptul că dacă recunoşti fapta săvârşită primești o pedeapsă redusă”.

„Regret săvârşirea faptei şi menționez că nu am fost conștientă de ceea ce am făcut. Chiar am fost cele mai bune prietene de-a lungul anilor” – ar mai fi spus tânăra acuzată de uciderea Alinei.

Trupul fără viață al Alinei a fost observat, duminică dimineață, de un bprbat, în parcul din Mangalia. Acesta a dat alarma, fiind anunțate autoritățile. Anchetatorii au identificat apoi victima, dar și principala suspectă în acest caz înfiorător. Loredana a ajuns în arest. Alina urmează să fie înmormântată joi.

Ce declară taximetristul care a transportat-o pe tânăra cu valiza în care se afla cadavrul Alinei: „Sunt traumatizat rău de tot!”

1

Apar noi detalii în cazul înfiorător de la Mangalia, acolo unde o tânără, Alina, a fost ucisă, iar apoi fata acuzată că i-a pus capăt vieții fetei, cu care fusese prietenă, i-a transportat cadavrul cu o valiză, într-un taxi, către parcul unde a fost găsit abandonat trupul fără viață.

Taximetristul cu mașina căruia a fost transportată valiza în care s-a dovedit a fi fost cadavrul Alinei a făcut mărturisiri cutremurătoare. Omul e în stare de șoc.

Bărbatul susține că nu a știut vreo clipă ce se afla cu adevărat în geamantan, dar că a remarcat că era foarte greu. Și că, întrebând-o pe fată ce e în valiză, aceasta i-ar fi spus că sunt haine și rechizite. Omul a povestit că tânăra i-ar fi cerut să o ducă la Vaslui, dar nu a acceptat, pe motiv că era foarte obosit.

Mărturia taximetristului: „Sunt terminat!”

Bărbatul ar vrea să renunțe la taximetrie după acest episod care l-a marcat puternic.
„Sunt traumatizat rău de tot, mă doare capul. Sunt terminat! Îi mulțumesc lui Dumnezeu că nu m-a omorât și pe mine. Sunt într-o stare naşpa, vreau să renunț la taxi.

Era grea, chiar am întrebat-o „ce ai în valiză?” și mi-a zis că are haine și rechizite. Eu am zis că nu pot să bag că mă doare mijlocul, dacă poți să îl bagi, bagă-l, dacă nu, hai că eu plec, că mai am curse de făcut. Și venea un băiat, cred că erau prieteni, nu știu cine era. Am fost la gară, a vrut să scoată bani de la gară și mi-a zis „nu poți să mă duci la Vaslui? Nu te duc la Vaslui pentru că sunt foarte obosit. Sunt 300 și ceva de kilometri până acolo, mai fac o cursă, două și ma duc spre casă. Te las la gară și te duci cu trenul și o să te coste mai puțin. Cursa de Vaslui te costă în jur de 15-16 milioane. Și a zis: „nu, lasă-mă în parc”. Trăgea de troler, zic „ho, mai încet… câte cărți ai luat, că îmi distrugi mașina”. Am tras așa și am ținut dintr-o parte și am dat-o jos”, a declarat taximetristul pentru Antena 3.

Taximetrist: „Dacă știam o luam pe aia de acolo?”

Marcat de cele întâmplate, bărbatul s-a adresat unui preot. Și spune că vrea să renunțe la taximetrie, pentru că are familie. Semn că se gândește la cei care îl așteaptă să vină în siguranță acasă, după muncă.

„Am fost la un preot să îmi citească, nu sunt bine deloc. Eu nu știam ce e acolo, eu mi-am făcut datoria, eu dacă știam o luam pe aia de acolo? O să renunț la taximetrie pentru că am familie acasă”, a mai povestit taximetristul.

În tot acest timp, fata acuzată că a ucis-o pe Alina a ajuns în arest. Cercetările în acest caz care a îngrozit o țară întreagă sunt continuate de către anchetatori. Fata omorâtă și amandpnată într-un parc din Mangalia urmează să fie înmormântată joi.

Poza Zilei

Lidia Buble. Posterior „made in Romania”

Horoscop 10 august 2023 – Se anunță o zi foarte bună pe plan profesional

0

BERBEC

Unele conflicte interne ar putea apărea astăzi, în special cu o rudă de sex feminin. Fii politicos și ascultă cu atenție ce au de spus alții. Vei fi mult mai emoțional decât în ​​mod normal. Vei câștiga dragostea necondiționată a partenerului tău.

 

TAUR

Astăzi vei fi centrul atenției și nu vei avea nici o dificultate să-i convingi pe ceilalți să lucreze cu tine. Această zi vă va permite să stabiliți noi contacte, care vă vor fi utile în viața profesională pe termen lung. Pot fi și online. O conversație pe care o ai cu partenerul tău îți va șterge îndoielile.

 

 

GEMENI

Astăzi te-ai putea simți invadat de marea ta energie sau altcineva poate cere prea mult. Nu stați prea mult în interior, trebuie să petreceți timpul în aer liber pentru a vă reîncărca bateriile. Flexibilitatea va fi aliatul dvs. atunci când sunteți implicat într-un proces care necesită timp.

 

RAC

S-ar putea să te simți cam descurajat astăzi. S-ar putea chiar să te simți amenințat de cineva și să fii defensiv. Cu toate acestea, veți ajunge să aveți câteva conversații foarte pozitive, care vă vor aduce acel impuls pe care l-ați simțit că vă lipsește. Vă va fi mai ușor să vă liniștiți partenerul.

 

LEU

Oamenii se simt nervoși emoțional, iar unii se simt iritabili. Astăzi ar putea apărea o problemă administrativă sau juridică pe care ați lăsat-o în așteptare prea mult timp. Nu doriți să vă împărtășiți proiectele.  Nevoia ta de intimitate și de comunitate te-ar putea deprima dacă ești singur.

 

FECIOARA

 

Astăzi veți avea o mare capacitate de a reflecta și de a gândi, așa că profitați de ea bine pentru a evita greșelile care ar putea fi dificil de corectat. În cel mai bun caz, vă va servi propriile interese și nu ar trebui să aveți surprize neplăcute. Succesul este la îndemâna dvs.

 

BALANTA
Astăzi vă veți simți mai confortabil în compania celor dragi și a prietenilor. Veți profita de această companie pentru a vorbi despre chestiuni apropiate inimii voastre și pentru a face planuri de vacanță de care să se poată bucura toată lumea. Activitățile dvs. practice vor avea succes.

 

SCORPION

Dacă aveți de făcut o afacere importantă, veți ști imediat dacă cineva vă ascunde ceva. Nu încercați să faceți față tuturor provocărilor simultan. Profitați la maximum de lucrurile bune din viață. Acest lucru vă va permite să vă consolidați relațiile intime în pace și armonie. Ai putea să-ți realizezi visele.

 

SAGETATOR

Veți fi în formă bună pentru a vă dedica sarcinilor importante, dar totuși, nu fiți prea optimist, asigurați-vă că vă respectați limitele. Astăzi este o zi bună pentru orice tip de călătorie. Aveți nevoie de o pauză de la rutina zilnică, așa că nu ezitați. Astfel vei fi fericit și relaxat.

 

CAPRICORN

Simți nevoia să aranjezi o mulțime de detalii practice acasă dar și la locul de muncă. Energia ta mentală este perfectă pentru a o face. Ești într-un moment când oamenii fac gesturi prietenoase față de tine. Ieșiți mai mult și nu vă bucurați de compania lor.

 

VARSATOR


Modul tău critic de gândire va funcționa în armonie cu diplomația ta. Lăsați în urmă îndoielile și gândurile negative. Mergând înainte, veți obține succes. Vă va fi mai ușor să vedeți greșelile pe care le-ați făcut în trecut. Nu vă reproșați.

PESTI

Vă este ușor să faceți față obstacolelor actuale și veți ști mai ales cum să le evitați pe altele. Te vei simți mai fericit petrecând timp cu oameni care nu aparțin cercului tău intim. Pot exista unele îngrijorări cu privire la petrecerea unei vacanțe sau a unui eveniment distractiv.

ASF întinde o capcană românilor. Măsura prelungirii polițelor Euroins avantajează doar asigurătorii

Propunerea Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), de prelungire a valabilității polițelor Euroins cu încă 3 luni, este doar o capcană pentru cei 2,5 milioane de șoferi prinși la firma falimentară. Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA) nu are bani nici pentru despăgubirile pe dosarele City, astfel că păgubiții cu dosare Euroins ar putea aștepta între 3 și 5 ani pentru a-și primi daunele. Singurele avantajate de această măsură sunt doar companiile de asigurări, care abia așteaptă încetarea plafonării polițelor.

Prin târg circulă vorba că firmele de asigurări s-ar fi dus peste președintele ASF să-i ceară prelungirea valabilității polițelor Euroins cu încă 90 de zile. Probabil pentru că o avalanșă de clienți veniți dintr-o dată nu face bine afacerilor sau pentru că dispariția plafonării din octombrie va permite scumpiri masive. În plus, atâta vreme cât păgubiții Euroins își vor primi banii în 3-5 ani, cu inflația galopantă care nu are de gând să se oprească, pierderile companiilor de asigurări, prin cotizațiile la FGA, sunt insignifiante.

Și totuși, de ce ASF a venit cu o astfel de propunere? Să zicem că ar fi cedat solicitărilor companiilor de asigurări, dar mai este un aspect. În toamnă, vin nominalizările și votul din Parlament pentru conducerea ASF. Cu o astfel de măsură, populistă la prima vedere, actuala conducere ar putea primi o bilă albă, obținând, astfel, un nou mandat. Pentru cei 2,5 milioane de șoferi cu polițe Euroins nu este, însă, niciun avantaj. Cei care au astfel de polițe, cumpărate la cea mai ieftină ofertă pe principiul ”nu-mi pasă, că e pentru cel pe care îl lovesc”, nu se gândesc la reversul medaliei. Și anume că riscă să fie loviți tot de un asigurat Euroins și, în actualele condiții, când FGA-ul nu a terminat nici dosarele cu falimentara City Insurance, rămân fără autoturisme, dacă nu au bani de reparații sau să-și cumpere altele. Probabil nu s-ar fi ajuns aici dacă ASF ar fi luat măsuri din timp atunci când, în toamna trecută, companiile de asigurări au modificat radical prețurile, ca o înțelegere de cartel, și aproape au egalizat tarifele pentru polițele pe șase luni cu tarifele pentru polițele pe 12 luni. Și astfel, n-am trezit că, în pofida celor 7 luni de la prima hotărâre a instanței de intrare în faliment, mai sunt încă milioane de șoferi cu polițe valabile.

Guvernul deliberează

Întrebat despre propunerea ASF, premierul Marcel Ciolacu a răspuns că nu a ajuns încă pe masa lui, deși informația era deja de notorietate. Faptul că nu a comentat măsura de prelungire a valabilității polițelor RCA de la Euroins sugerează că Guvernul încă mai deliberează dacă să accepte o astfel de propunere. La fel ca și în cazul calculelor conducerii ASF, măsura ar da bine la popor și ar mulțumi și multinaționalele din sectorul asigurărilor. Problema este că plafonarea tarifelor RCA expiră la începutul lui octombrie, astfel că cei care s-ar bucura de o astfel de prelungire se vor trezi cu polițe mult mai scumpe, probabil chiar cu 50%. Iar acesta pare să fie și calculul companiilor de asigurări. În locul unei propuneri care nu face decât să agraveze problema, Guvernul ar trebui să facă ceea ce tot promite de vreo trei ani: să dea drumul pe piață polițelor RCA de stat, emise de CEC Bank. Aceasta este singura soluție pentru a stopa falimentele în lanț, pentru care nimeni nu răspunde, și pentru a da o certitudine cetățenilor că vor avea prețuri corecte și despăgubiri plătite la timp. Însă o astfel de măsură este blocată cu tenacitate de presiunile multinaționalelor, care își dau seama că ar pierde o bună parte din profiturile pe care le fac în România.

Tarifele mari, nejustificate

Reprezentanții brokerilor din sectorul asigurărilor susțin că tarifele polițelor RCA s-au dus nejustificat de mult în sus, pentru nivelul de suportabilitate a cetățeanului de rând. Despre propunerea ASF, brokerii arată că este cel puțin nefericită, pentru că va însemna dosare de daune în valoare de 100 milioane de euro. ”Iar Fondul de Garantare a Asiguraților nu este îndestulător nici măcar pentru daunele care vin în continuare pe City Insurance, d-apoi pentru Euroins. La ultimele discuții cu reprezentanți ai FGA, am înțeles că se aflau la o treime din dosarele avizate la City Insurance. Nu știm dacă sunt bani în totalitate nici pentru polițele de la City, indiferent de ce măsuri a luat ASF, cu mărirea acelei taxe de funcționare a FGA și cu acele împrumuturi”, ne-a declarat Cristian Bălănică, director executiv al Patronatului Român al Brokerilor de Asigurare-Reasigurare.

Lovitură pentru toți bugetarii. Noua lege introduce salarizarea în funcție de performanță

Deși proiectul noii legi a salarizării, prevăzută în PNRR, nu a apărut nici măcar sub formă de draft, reprezentanții Ministerului Muncii au scăpat o informație esențială. Și anume că salariile vor avea o parte fixă și una dinamică, bazată pe performanță. Prevederea din viitoarea lege a fost comunicată chiar sindicaliștilor din sistemul de apărare ordine publică și siguranță națională, care se întreabă cum se va putea aplica în cazul acestei familii ocupaționale.

Singura informație notabilă pe care polițiștii au reușit să o scoată, cu greu, de la oficialii Ministerului Muncii, a fost că în noua lege a salarizării în sectorul bugetar vor fi introduse două componente. Astfel, salariul va avea o parte fixă și una dinamică, bazată pe performanță, deși nu este clar deloc cum se va aplica segmentarea în diferitele sectoare bugetare.

În ce privește polițiștii și militarii, reprezentanții Ministerului Muncii au confirmat informațiile cu privire la coeficienți și sporuri, arătând totodată că este corect ca baza salarială să fie crescută pentru a compensa pierderea de sporuri și ca plata muncii suplimentare să se mențină sub forma majorării salariale și să nu intre în plafonul de sporuri.

”Un aspect de interes adăugat de Ministrul Muncii este că salariile vor avea o parte fixă și una dinamică bazată pe performanță, fiind încă neclar mecanismul de segmentare a salariului”, se arată într-un comunicat al Sindicatului Polițiștilor Europol. Întâlnirea cu sindicaliștii din apărare, ordine publică și siguranță națională a avut loc, la Ministerul Muncii, la începutul acestei săptămâni, unde, în pofida așteptărilor, nu a fost prezentat niciun draft al noii legi a salarizării bugetare. Întâlnirea a fost un fel de dezbatere pe principiile de salarizare, iar concluziile acesteia vor fi transmise Băncii Mondiale, urmând ca, după discuțiile cu Banca Mondială, să fie finalizat proiectul de lege, arată Sindicatul Polițiștilor Europol.

Aceeași Mărie, cu altă pălărie

Polițiștii și militarii prezenți la dezbatere au arătat că, din informațiile pe care le au, noua lege este o replică a sistemului existent, în care cel mai mic coeficient este 1, cel mai mare 12, în această scală, funcția cea mai înaltă din structura de apărare (șeful de stat major) fiind 4,35, exact ca în prezent.

”Se are în vedere diminuarea procentului de sporuri la maxim 20% în loc de 30%, iar acest aspect, corelat cu situația în care legea-cadru în vigoare nu s-a aplicat, impune o ajustare pozitivă a coeficienților, deci o creștere a salariului de funcție, pentru a se compensa pierderea din partea de sporuri, respectându-se principiul -<<nimeni nu pierde>> dacă se dorește pace socială. În plus, solicităm explicarea algoritmului propus de Banca Mondială, prin care poziționarea noastră în grilă (ca să nu mai menționăm sintagma “relevanță a ocupației”, desuetă de 10 ani, de când s-a trecut de la lege-unitară la lege-cadru) este atât de jos, raportat la complexitatea și riscurile profesiei”, au transmis sindicaliștii la întâlnirea cu reprezentanții Ministerului Muncii. Aceștia au insistat pe necesitatea menținerii unei motivații corespunzătoare pentru personalul din sectorul operativ, prin exceptarea plății muncii suplimentare și a muncii în repaus săptămânal din plafonul maximal de sporuri care, în prezent, se acordă prin majorări aprobate prin OUG.

”Să atragem oameni care să vor să moară pentru România”

Atât reprezentanții MAI, cât și cei ai MApN au explicat Ministerului Muncii că ar fi greșit să se plece în noua construcție salarială de la ierarhizarea existentă, stabilită anterior tot cu Banca Mondială. Astfel, s-a cerut o plasare mai sus pe grilă a funcțiilor din apărare națională și ordine publică, precum și menținerea majorărilor pentru munca suplimentară. De asemenea, reprezentanții MAI și MApN au arătat că se înregistrează o scădere acută a atractivității posturilor din structură și că este anormal să se discute de diminuări salariale în contextul creșterii cerințelor și a unui grad de complexitate al activităților din ce în ce mai mare. “Trebuie să atragem oameni care să creadă în cauză și să vrea să moară pentru România”, a declarat un reprezentant MApN.

GATA, AVEM 4 MILIARDE DE AVIOANE! ȘI MAI PUNEM 4!

Nu că pe români i-ar mai interesa de ce strâng cureaua, dacă tot nu au creșe, spitale, autostrăzi sau barem apă caldă într-o Capitală europeană a anului 2023…

Nu luăm corvete de la francezi, luăm tot avioane de la americani

Dar uite că guvernanții au de ce să fie mândri! Și să spere că stăpânii s-ar putea să nu îi mai țină doar în ”castane”, ci chiar să îi mângâie pe creștet…

Hidrobiciclete, nu corvete!

Pentru că Ministerul Apărării Naționale a anunțat cu mare fast că a fost anulat contractul corvetelor! Desigur, niciun cuvânt despre micul ”amănunt” că, doar cu câteva zeci de ore înainte, olandezii de la Damen anunțaseră la rândul lor că vor părăsi România. Și uite cum nici olandezii de la Damen nu ne vor mai face corvete, dar nici francezii de la Naval Group. Astfel că odată cu ejectarea europenilor din cursa pentru contractul corvetelor, a fost asigurat culoarul solicitat de americani. Cei care însă nu ne vor înarma cu corvete noi, ci cu două ”copăi ruginite” pe care oricum îi costa casarea!

Plătim acum, le primim în 2035!

Așa că, în timp ce ne vom putea apăra de rachetele rusești patrulând în Marea Neagră și cu hidrobicicletele lui Mocea din Neptun, tocmai ce au fost deblocate 4 miliarde de euro! Bani care reprezentau costul total pentru contractual corvetelor. Și care astfel vor putea fi redirecționați, drept avans, către americani!

Orizontul 2032

Pentru că, în aceeași zi și la aceeași oră cu anunțul oficial al anulării contractului corvetelor militare , tot Ministerul Apărării Naționale condus de ”omul americanilor” Angel Tîlvăr s-a împăunat și cu depunerea către Parlament a cererii de aprobare în vederea achiziției de avioane de luptă de generația a V-a, F-35 Lightning II.

Costul total al achiziționării celor prime 32 de avioane F – 35 fiind apreciat ”undeva” la 7,5 – 8 miliarde euro!

Acum, nici nu mai are rost câte autostrăzi peste Carpați puteam construi cu 8 miliarde de euro. Mai ales că ”urgența” declanșării procedurii de achiziție o reprezintă ”recentele incidente armate din Marea Neagră”. Numai că, ghinion, tot bravii noștri generali recunosc că ”orizontul” la care am putea discuta și practic despre producerea și eventual chiar trimiterea efectivă a primelor avioane este ”undeva după 2032”…Și asta fără alte întârzieri!

Așa că, după ce plătim în 2023 și 2024 cele 8 miliarde de euro, nu ne rămâne decât să îi somăm pe ruși să nu ne atace până prin 2035, când este posibil să avem și noi primele avioane F-35…

MARCELE, SUS FUSTIȚA!

Dacă tot pozează pe la bătrânul combinator de presă Ion Cristoiu în cel dintâi bărbat de stat al României zilelor noastre, poate că a sosit și vremea ca Marcel Ciolacu să își ridice, în văzul tuturor, fustița politică. Pentru a demonstra astfel dacă este sau nu cu adevărat bărbat! Sau doar același obedient ”Marcelică al nostru” dintotdeauna…

Cel care, încă de când făcea pe gonacul pentru cel dintâi terorist al României postdecembriste, continua să fie doar același bun executant! Unul care însă nici măcar nu are talentul fariseic al bucătarului Liviu Dragnea, care și el și dă-i și luptă – doar pe la televizor! – cu multinaționalele…

”Prostul” de lângă el

Iar ”Dragă Marcel” a luat-o pe urmele lui Dragnea așa cum nici măcar Viorica Dăncilă a avut barem bunul simț să nu o facă…

Astfel că Marcelică execută orbește tot ce îi comandă ”prostul” de lângă el! Da, da, știm care! ”Du-te cu metroul”… ” Du-te la raionul de salamuri”…” Du-te la Cristoiu să te spele în urechi” fiind doar câteva dintre ”loviturile de imagine” date, pe bani mulți, ce este drept, de ”prostul” de lângă Ciolacu. Un Ciolacu atât de ”prezidențiabil” încât nici măcar nu conștientizează că România – mai ales una aflată la frontiera războiului din Ucraina! – chiar nu este covrigăria lui pe PFA din Buzău! Și drept urmare nu poate fi condusă la fel, cu ”tactici intervenționiste” în domeniul prețurilor, taxelor sau impozitelor  care nu au cum să nu stârnească o reacție imediată a mediului de afaceri.

Marcele, ce ți-a zis Mugur…?

”Habarnismul” premierului care în acest ritm riscă să nu mai apuce la Palatul Victoria nici măcar ”cele 100 de zile de acomodare” anunțate neputând avea măcar tradiționala justificare a oricum debilei clase politice românești! Cea cu ”nu am știut”… Pentru că prima întâlnire pe care Marcel Ciolacu a avut-o la Palatul Victoria după instalarea sa ca premier a fost cu Mugur Isărescu. Cea în care Guvernatorul Băncii Naționale a României i-a explicat pe îndelete ce și cum…

Dar ce a priceput Marcelică al nostru? Nimic! Din moment ce iată că Mugur Isărescu a fost nevoit să iasă public și să îl avertizeze pe premierul Marcel Ciolacu, cât se poate de clar, că România ”nu are nevoie de tărăboi”!

Mai bine apucă-te de ”Solitaire”

Acum, destul de greu de băgat mâna în foc dacă Marcel Ciolacu toarnă benzină pe o țară oricum extrem de inflamabilă doar din neștiință… Fiind totuși greu de crezut că ”omul care se plimbă cu metroul și pipăie salamul” prin raioanele împânzite de fotografi chiar nu știa și până acum că funcționarii statului român ”joacă Solitaire”… Așa că poate mai bine ar fi ca barem să se apuce și Ciolacu de jucat ”Solitaire” la Palatul Victoria, că doar cine nu muncește, nu greșește! Și el greșește atunci când blochează întreaga activitate guvernamentală prin reorganizări imposibil de pus în practică! Prin reduceri de sute de mii de posturi, fără a avea însă ”cojones” să ceară barem reducerea unui singur post de consilier de la Curtea de Conturi, ca să dăm doar un  exemplu! Dar mai ales atunci când își închipuie că își va putea depăși astfel statutul de ”idiot al sistemului”! Cel care, ce este drept, l-a ținut până acum departe de toate ”culoarele” din justiție în care altfel s-ar fi rătăcit de ani buni…

Numai că lui Marcel Ciolacu a început să îi placă jocul… Și îl va juca! Fără ca măcar să perceapă că fiecare ”gol” de imagine pe care își închipuie că îl marchează în fața electoratului român nu face decât să… Dar mai bine să îi explice ”prostul de lângă el” ce îl așteaptă, dacă are chef să mai piardă timpul cu un Marcel care, odată ”stors” ca o ”lămâie”, va fi și el aruncat la ”coșul de gunoi” al sistemului…

Ministrul Energiei aruncă nucleara. Complexul Energetic Oltenia se închide

Soarta Complexului Energetic Oltenia este deja pecetluită. Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunțat că va încerca să renegocieze la Comisia Europeană planul de restructurare, dar nu garantează că nu va fi declarat ilegal ajutorul de stat. Întârzierile mari în demararea investițiilor în cele două centrale pe gaze și în parcul fotovoltaic fac imposibilă respectarea planului de restructurare impus de Comisia Europeană.

Prezent la începutul acestei săptămâni la Târgu-Jiu, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a confirmat, de fapt, semnalele trase de secretarul de stat în același minister, Constantin Ștefan, referitoare la întârzierile investițiilor și raportările ireale făcute la Comisia Europeană. Mai mult, Sebastian Burduja a vorbit despre pericolul închiderii Complexului Energetic Oltenia în cazul în care Comisia Europeană nu va fi de acord cu o renegociere a planul de restructurare.

Demersurile de renegociere și deblocarea investițiilor ar fi trebuit făcute încă de anul trecut, de fostul ministru al Energiei, Virgil Popescu, astfel că încercările colegului său de partid de a rezolva problemele rămân doar la nivel declarativ. De altfel, Sebastian Burduja a și afirmat că nu își asumă un rezultat negativ al negocierilor cu Comisia Europeană.

”Sunt dispus să discut cu Comisia Europeană, dar nu-mi pot asuma rezultatul acestor discuții. Ceea ce eu mi-am asumat este că sunt dispus să fac aceste discuții și chiar o negociere, dar nu pot să-mi asum ceea ce nu depinde strict de mine și ceea ce nu sunt sigur că pot duce la îndeplinire. Dar suntem datori să încercăm, pentru că este o situație obiectivă”, a declarat ministrul Energiei, Sebastian Burduja. Acesta a arătat că prioritatea zero a ministerului pe care îl conduce este siguranța sistemului energetic național, ceea ce înseamnă să ai o producție în bandă, pe care să te poți baza.

”Am ca obiectiv ca, până la jumătatea lunii octombrie, să port o discuție pe această temă la nivelul Comisiei Europene. Până atunci noi trebuie să ne facem foarte bine temele, pentru că, dacă se constată abateri de la planul de restructurare și ele nu sunt agreate de Comisia Europeană, există riscul declarării unui ajutor de stat ilegal, ceea ce, practic, înseamnă punctul final pentru Complexul Energetic Oltenia. Nu vrem să se ajungă acolo, pentru că sunt sume foarte mari, peste un miliard și jumătate de euro”, a precizat ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

Habar nu are cum va negocia

Ministrul Burduja a susținut că necesitatea renegocierii planului de restructurare a Complexului Energetic Oltenia a apărut ca urmare a faptului că există întârzieri în ceea ce privește realizarea noilor investiții în parcuri fotovoltaice și grupuri energetice pe gaze. Aceste întârzieri ar avea cauze multiple, dar în ultima lună s-a reușit semnarea unei serii de contracte cu OMV Petrom și cu Tinmar pe zona de fotovoltaice, a spus Sebastian Burduja.

”Rămân cele două grupuri pe gaze, cu Tinmar și, la Ișalnița, cu Alro Slatina. Având în vedere aceste întârzieri, am solicitat și conducerii companiei și liderilor de sindicat să ne furnizeze datele pe care să le prezentăm Comisiei Europene, date cu care noi să justificăm o discuție privitoare la planul de restructurare și la modul în care el poate sau nu poate să fie ajustat”, a mai declarat ministrul Energiei. Totodată, acesta a stabilit formarea unui grup tehnic de lucru, împreună cu managementul Complexului Energetic Oltenia, cu reprezentanți ai sindicatelor, cu experți în domeniu, cu experți din Ministerul Energiei, din Consiliul Concurenței și din alte autorități, care au un cuvânt de spus și au expertiza necesară pentru a se pronunța pe chestiunile legate de ajutorul de stat. ”Între timp, așteptăm să primim la minister orice puncte de vedere cu privire la provocările actuale la Complexul Energetic Oltenia, soluții și modul în care se poate rediscuta acest plan de restructurare”, a mai precizat Sebastian Burduja, ministrul Energiei.

Raport cu date ireale

Constantin Ștefan, secretar de stat în Ministerul Energiei, a avertizat că raportul periodic privind stadiul implementării Planului de Restructurare (la 6 luni), emis de Directoratul complexului conține date ireale. Mai mult, acest raport a fost trimis la Ministerul Energiei și la Consiliul Concurenței în 24 iulie, cu două zile înainte de expirarea termenului de depunere la Comisia Europeană. ”Așa cum am semnalat și ministrului Energiei, raportarea periodică pentru CE Oltenia conține termene nereale de punere în funcțiune a grupurilor pe gaz de la Turceni și Ișalnița, decembrie 2026, în loc de cel puțin anul 2028”, a afirmat Constantin Ștefan, secretar de stat în Ministerul Energiei.

Prăbușirea Imperiului Francez. De ce este Niger o miză uriașă

Mai întâi, a fost Mali. Apoi, a urmat Burkina Faso. Astăzi, în această saga epică a revoltei anti-Occident care străbate Sahelul este rândul Nigerului să intre în scenă. A treia țară în care s-a produs o lovitură militară din 2020 încoace. Scenariul e același și scopul declarat unul singur – eliberarea de sub controlul exercitat de Franța.

În fiecare dintre aceste puciuri armate, ofițerii militari implicați au prezentat aceleași motive pentru preluarea puterii: îngrijorări crescânde cu privire la o creștere a terorismului și subdezvoltarea socială și economică cronică a țării. Într-adevăr, deși vorbim despre una dintre cele mai bogate regiuni din lume în ceea ce privește resursele naturale (petrol, aur și uraniu), Sahelul este în același timp și printre cele mai sărace zone de pe Pământ. Iar Nigerul este un exemplu izbitor: printre cei mai mari exportatori de uraniu, dar la coada clasamentului Indicelui Dezvoltării Umane.

Pentru această situație, generalii care au preluat puterea consideră că responsabilitatea revine exclusiv Franței. Toate țările Sahelului sunt, la urma urmei, foste colonii franceze, să nu uităm asta! Și, ca orice putere imperială, Parisul a continuat să exercite o influență uriașă asupra fostelor sale avanposturi, înlocuind dominația directă (prin arme) cu forme mai subtile de control neocolonial (cu bani).

Dintotdeauna s-a obișnuit ca puterile occidentale să impună forme de supunere monetară coloniilor lor, care erau obligate să utilizeze monede emise și controlate de centrele imperiale, pentru a asigura controlul economic și beneficiile financiare ale țărilor europene. Ceea ce a diferențiat Franța de alte puteri a fost supraviețuirea imperiul său monetar. În timp ce majoritatea coloniilor africane, după ce și-au câștigat independența (anii ’50-’60), au adoptat monede naționale, Franța, cumva, a reușit să convingă statele din Africa Centrală și de Vest (Sahel) să mențină moneda colonială, francul (CFA).

Ca urmare, CFA este și azi utilizată de 14 țări, în mare parte foste colonii franceze, inclusiv Mali, Burkina Faso și Niger. În ciuda „Africanizării” formale a acestui grup, care a implicat transferul sediului celor două bănci centrale ale francului CFA pe continentul African, Franța continuă să se bucure de un control de anvergură asupra sistemului-și a țărilor care îl folosesc.

Pentru Occident și în mod special pentru Franța, păstrarea unei influențe asupra statelor africane este un obiectiv major. Nigerul, de exemplu, este cea mai importantă sursă de uraniu a Parisului, „hrănind” centralele nucleare care furnizează aproximativ 70% din electricitatea țării. Dar, în același timp, doar unul din șapte locuitori ai Nigerului (și doar 4% din mediul rural!) are acces la electricitate! Ce-i mai nemulțumește pe africani? Poate faptul că, în mod surprinzător (sau nu, ar zice Macron!), 85% din compania care operează industria uraniului din Niger este deținută de Comisia franceză pentru Energie Atomică și de încă două firme franceze?! Guvernul Nigerului deține doar 15%!

Nu-i de mirare că generalii puciști vorbesc despre o jefuire sistematică a resurselor naturale. Din cele 10 țări cu cel mai scăzut indice de Dezvoltare Umană din lume, cinci fac parte din zona francului.

În plus, controlul Franței nu se limitează la zona financiar-economică. Nigerul este principala bază militară în Sahel a Franței, găzduind aproximativ 1.500 de soldați staționați în capitala țării. Complicând și mai mult lucrurile, aflați că în Niger sunt și undeva la 1.000 de soldați americani, care operează sub umbrela Comandamentului Africii al Statelor Unite (Africom).

În Mali, prima țară în care a avut loc o lovitură de stat, noul lider militar, Assimi Go, a expulzat armata franceză, a tăiat legăturile diplomatice și chiar a interzis franceza ca limbă oficială. În Burkina Faso, tânărul lider revoluționar Ibrahim Traor a expulzat și el trupele franceze și a interzis exporturile către Paris. Și Nigerul a acționat similar – noul Guvern a revocat o serie de acorduri de cooperare militară cu Parisul, a închis spațiul aerian al țării și a anunțat că suspendă exportul de uraniu către Franța. „Încă din copilărie, m-am opus Franței. A exploatat toate bogățiile țării mele – uraniu, benzină, aur. Cei mai săraci nigerieni nu pot mânca de trei ori pe zi din cauza Franței”, a declarat un om de afaceri local într-o intervenție la BBC.

Pe străzi, oamenii sprijină loviturile militare și vorbesc despre obținerea libertății politice, a suveranității și independenței economice. În cel mai recent raport pe acest subiect, ONU a transmis că sprijinul popular pentru aceste noi guverne militare trebuie înțeles ca fiind „simptomatic al unui nou val de aspirație democratică, extins pe întreg continentul african”.

Omenirea este la un pas distanță de un nou război. Miza: Africa. Combatanți: Rusia, China și Occidentul. Fiecare vrea influență asupra acestui continent extrem de bogat în resurse.

Gheboasă și 10 august

Da, da, am reușit în viață! L-am văzut pentru prima dată pe Gheboasă. În emisiunea lui Victor Ciutacu. Când improvizează versuri de oligoid, Gheboasă e mai cuviincios decât invitata predilectă a lui Ciutacu în momentele în care modista voluptuoasă ca o găină de Gostat își prezintă, pe centurile de socializare, aschilambia prevăzută cu șuncă de Praga doar la intersecțiile inghinalilor cu lenjeria din sudul Franței.

Încercând să se disculpe în țara inculpaților, Gheboasă a fost mai elocvent decât avocații, care oricum iau banii degeaba, fiindcă n-au nicio putere în România. „Io am cântat un vers scris de un copil care n-avea nimic în cap”, a zis Gheboasă. Absolut! La fel a fost și în Piața Victoriei, unde s-a lansat sloganul educativ „M…ie PSD!” Fără îndoială că individul amfibiu și vâscos pe nume Dragnea merită să fie sorcovit cu aceste cuvinte, dar nu asta-i discuția.

Eu am auzit că și în Piața Victoriei s-ar fi inhalat substanțe discriminate la Untold. Apropo, joi e 10 august. Sper că n-ați uitat „Mitingul Diasporei”, de pe 10 august 2018, ziua în care jandarmii au dat cu gaze, iar Diaspora (din Colentina și din Drumul Taberei) a aruncat cu borduri. Ce-or fi ingerat gladiatorii de la Rezist? Sub fundul girafei de la Antipa, inocenții furajați de oengeuri, dar oripilați de corupție, au consumat doar idealuri și iaurt.

Se autosatisface prin blugi cine își închipuie că mai poate influența tineretul. Vreți să știți ce are în cap noua generație? Vă povestesc. Am un prieten care ține o plajă în Eforie Nord. În fiecare an aduce, pe post de beach-boys, cinci-șase adolescenți din satele dobrogene. Copii cu opt-zece frați acasă. Din prima șpagă, băieții își iau țigări Sobranie. După o săptămână, apar adidașii mai scumpi decât ai patronului. Și pe 15 august cer salariul anticipat pe două săptămâni, ca să se tireze după 16 august încolo să-și cheltuie ultimii bani la Mamaia. Se apucă să-i spargă sâmbătă seară și duminică la prânz au deja datorii. Ar fi putut să câștige de zece ori mai mult la plajă într-un mod simplu și cinstit. Plimbând o tavă în mână, la mișto, printre șezlonguri. „Vreți, doamnă, o cafea? Domnule – o bere?” Cinci lei de acolo, zece de dincolo, lejer câteva sute de lei pe zi. Dar ei sunt șmecheri. Se adună pe sezlongurile neînchiriate, fumează Sobranie și încearcă să dea alte două-trei șezlonguri pe blat, fără să se prindă patronul.

Ăștia mici nu se compară cu generația mea, care a compromis și UTC-ul mai mult decât au făcut-o activiștii de partid care au prăduit activele UTC după revoluție. Cameristele din hoteluri nu mai fură becuri, ca în tinerețe. Au și ele 50 de ani, s-au rafinat. Vin cu becul ars de acasă și îl înlocuiesc.

 

Lovitură pentru Darius Vâlcov. Judecătorii italieni au decis predarea lui către autoritățile române/„Zilele următoare…”

10

​​Fostul ministru Darius Vâlcov va fi extrădat din Italia. Fostul ministru al Finanțelor și, totodată, ex-primar al Slatinei urmează să fie predat autorităților române.

Așadar, Vâlcov ar urma să fie adus, în perioada următoare, în țară, din Italia.

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a anunţat, marți, că recursul făcut de către Darius Vâlcov a fost respins ca inadmisibil de către Curtea de Casaţie a Italiei. Ceea ce înseamnă că rămâne definitivă hotărârea Curţii de Apel din Napoli prin care a fost dispusă predarea acestuia către autorităţile române. Pentru executarea pedepsei de 6 ani de închisoare pronunțată de Înalta Curte din ţara noastră.

Curtea Supremă de Casație a Italiei a respins recursul lui Vâlcov

„Vă informez că, astăzi, Curtea Supremă de Casație a Italiei a respins ca inadmisibil recursul lui Vâlcov Darius Bogdan.

Astfel, a rămas definitivă hotărârea Curții de Apel din Napoli prin care s-a DISPUS PREDAREA, autorităților competente ale României, în executarea mandatului european de arestare emis la 3.5.2023 de către Tribunalul București în dosarul penal referința nr. 2018/2015, pentru executarea pedepsei de 6 ani închisoare aplicată acestuia prin sentința nr. 74 din 8.2.2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție a României, devenită executivă în urma deciziei penale a aceleiași Înalte Curți nr. 38/02.05.2023, pentru infracțiunile de trafic de influență și spălare de bani săvârșite în România în perioada 2009-2013”, a transmis ministrul Gorghiu, marți, 8 august, prin intermediul Facebook.

Ce urmează să se întâmple zilele viitoare

Totodată, ministrul Justiției din Guvernul Ciolacu a precizat că „zilele următoare se așteaptă primirea comunicării oficiale a hotărârii către autoritățile române și continuarea demersurilor pentru predarea efectivă a lui Vâlcov Darius Bogdan”.

Pe finalul lunii mai, despre fostul ministru Vâlcov s-a aflat că s-a predat autorităților din Italia. Fostul ministru al Finanțelor plecase din țară înainte de condamnarea definitivă, respectiv înainte de a primi o pedeapsă de șase ani de închisoare, pentru fapte de corupție. Condamnarea definitivă a fost pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Citiți și:

Darius Vâlcov s-a predat în Italia. Ce condamnare a primit fostul ministru al Finanțelor

Darius Vâlcov, condamnat definitiv la 6 ani de închisoare!

O nouă lovitură pentru români, în plin sezon al vacanțelor! Wizz Air anunță anularea mai multor zboruri

4

Încă o lovitură pentru românii cu planuri de vacanță, în plin sezon al concediilor! Vestea a venit miercuri, de la Wizz Air.

După ce deja în această vară mulți pasageri s-au plâns că au fost întârzieri ale unor zboruri sau chiar curse anulate, ori cazuri de overbooking, mai nou vin alte vești proaste pentru cei cu planuri de călătorie pe cale aeriană.

Citiți și: Wizz Air SUSPENDĂ o rută din Europa. Guvernul României, plângeri către Comisia Europeană!

Zeci de zboruri Wizz Air anulate, dar ANPC nu poate aplica amenzi. Probleme cu mai multe curse, sute de români afectați

Wizz Air anulează încă 12 rute de zbor din România. Orașele de unde nu se mai fac zboruri

Compania aeriană Wizz Air anunţă că este nevoită să anuleze unele zboruri, din cauza unor verificări făcute în avans la motoare GTF, la solicitarea producătorului.

S-a anunțat ce opțiuni au pasagerii zborurilor efectate. Nu s-a precizat însă exact care anume sunt zborurile care vor fi anulate ca urmare a acestor verificări, în ce zile sau despre care anume destinații e vorba.

„Wizz Air anunţă că, din cauza verificărilor în avans ale unor motoare GTF, solicitate de Pratt & Whitney, a fost nevoită să facă ajustări în cadrul reţelei sale, rezultând în anularea unor zboruri în anumite zile, între unele destinaţii. Pasagerilor de pe zborurile afectate li se va oferi un program alternativ de zbor, opţiunea rambursării complete prin metoda iniţială de plată sau rambursarea a 120% din tariful iniţial achitat în credit de companie pentru rezervări viitoare”, au transmis, miercuri, reprezentanţii companiei aeriene, potrivit news.ro.

Sfat: Uitați-vă inclusiv în folder-ul de spam!

Compania aeriană transmite că, în cazul în care o rezervare a fost făcută printr-o agenţie de turism, fie ea şi online, li se recomandă pasagerilor să contacteze agenţia care deţine rezervarea, pentru a face modificările necesare.

Wizz Air recomandă, totodată, verificarea folder-ului de spam în privinţa e-mailurilor referitoare la posibilele modificări de program.

„Wizz Air îşi cere scuze pentru neplăcerile cauzate de acest eveniment neplanificat, aflat în afara controlului nostru, însă siguranţa şi securitatea pasagerilor, a echipajului şi a aeronavelor este prioritatea noastră”, au menționat reprezentanţii companiei, conform aceleiași surse.

Momente de panică pentru un bărbat din Buzău. Omul, dus la spital după ce a fost atacat de o ursoaică

7

Au fost momente dificile pentru un bărbat dintr-o comună din județul Buzău, care a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce a fost atacat de o sălbăticiune. Din primele informații, omul ar fi ieșit cu animalele într-o zonă din apropierea unei păduri, când s-a produs incidentul.

Bărbatul în vârstă de 53 de ani a fost transportat de urgenţă la spital după ce a fost atacat, miercuri dimineaţă, de o ursoaică, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău, potrivit agerpres.ro.

Victima atacului animalului a fost transportată de cei de la SMURD la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Buzău.

Conform datelor aflate de la un oficial de la ISU Buzău, la locul incidentului au mers mai multe echipaje de salvatori, dar și unul de la Jandarmi.

„La ora 8,45 a fost primit un apel anunţând că un cetăţean a fost atacat de un urs. După acel moment, la faţa locului s-a deplasat o ambulanţă a Serviciului Judeţean de Ambulanţă pentru a-i acorda îngrijiri medicale, o ambulanţă SMURD şi un echipaj al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean. Paramedicii SMURD au acordat îngrijiri medicale victimei, după care au transportat-o la Unitatea de Primire Urgenţe a SJU, iar noi am asigurat zona alături de echipajul de jandarmi”, a declarat Vlăduţ Pârvu, purtătorul de cuvânt al ISU Buzău, pentru Agerpres.

Primar: Ursoaica a dispărut, nu a mai găsit-o nimeni

În acest caz s-a mai aflat că bărbatul ieşise cu animalele într-o zonă din vecinătatea pădurii, iar la un moment dat a fost atacat de o ursoaică cu un pui.

Primarul din comuna Cozieni a explicat faptul că în această perioadă urșii ies din pădure și dau târcoale livezilor de la marginea pădurii. „Ieşise cu animalele în extravilan, la ieşire din sat unde are terenurile. Bărbatul are 53 de ani. Ar fi vorba de o ursoaică cu un pui, l-a atacat, a fost preluat de ambulanţă. Au venit poliţişti, jandarmi, ursoaica a dispărut, nu a mai găsit-o nimeni. Urşii ies în perioada aceasta din pădure pentru că au început să se facă prunele şi mai vin prin livezile de la marginea satului, de la marginea pădurii. Bănuiesc că i-a ieşit în faţă pentru că este primul atac de acest gen”, a precizat, pentru sursa citată, primarul comunei Cozieni, Daniel Panaitescu.

Bărbatul a suferit un traumatism toraco-abdominal

Bărbatul care a căzut victimă atacului animalului a fost dus la spital, cu un traumatism toraco-abdominal, fiind în stare stabilă. Medicii l-au supus unor investigații.

„La UPU-SMURD a fost transportat un bărbat, în vârstă de 53 de ani, din comuna Cozieni, care a suferit un traumatism toraco-abdominal şi multiple excoriaţii, după ce a fost atacat de un urs. La acest moment, bărbatul este stabil hemodinamic şi respirator, în curs de investigaţii”, a precizat purtătorul de cuvânt al SJU Buzău, Adriana Bunilă.

Lider liberal și șef de Consiliu Județean: „Asta echivalează practic cu scoaterea PNL de la guvernare!”

Măsurile de reducere a cheltuielilor bugetare și cele de fiscalitate continuă să iște discuții la nivelul coaliției de guvernare.

„PNL trebuie să iasă de la guvernare în măsura în care guvernarea nu ține cont de prioritățile liberale și mărește fiscalitatea” – susține, miercuri, unul dintre liderii Partidului Național Liberal, șef, totodată, de Consiliu Județean (CJ).

E vorba despre Alin Tişe, vicepreşedintele PNL şi preşedintele Consiliului Judeţean Cluj.
Liberalul a ales să precizeze, într-un mesaj postat pe o rețea de socializare, în a treia zi a acestei săptămâni, că este o opinie personală şi nu a discutat acest lucru în partid.

Guvernul PNL – PSD sau PSD – PNL

Oricum le-ai ordona, Guvernul este bipartid! Guvernarea trebuie să se abțină de la măsuri care lovesc direct în electoratul unuia sau altuia dintre partide.

Creșterea fiscalității lovește direct în electoratul PNL. Și condamnă România la o criză profundă și recesiune.

Susținerea economiei reale presupune susținerea mediului de afaceri și nicidecum fiscalitatea crescută. Asta echivalează practic cu scoaterea PNL de la guvernare!”, a transmis Alin Tișe, miercuri, pe Facebook.

Tișe: Este ceea ce gândesc și ce aș face eu

Tișe a adăugat în postarea sa că „PNL trebuie să iasă de la guvernare în măsura în care guvernarea nu ține cont de prioritățile liberale și mărește fiscalitatea.

„Nu, nu am discutat în partid asta. Este ceea ce gândesc și ce aș face eu, dar partidul gândește cu mintea altora”, a conchis liberalul aflat în scaunul de președinte al Consiliului Județean Cluj.

Percheziții în București și în 3 județe. Sunt vizați escroci specializați în metoda „Accidentul”/Au obținut zeci de mii de euro

2

Metoda de înșelătorie cunoscută drept „Accidentul” continuă, din păcate, să facă victime în România. 

Polițiștii au ieșit pe teren, încă de la primele ore ale dimineții de miercuri, pentru a face percheziții în București și în județele Gorj, Vrancea și Botoșani.

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Mureș, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș, pun în executare 9 mandate de percheziție domiciliară, în București și în județele Gorj, Vrancea și Botoșani, în vederea destructurării unei grupări infracționale bănuite de comiterea mai multor fapte de înșelăciune prin metoda „accidentul” – anunță Poliția Română (IGPR).

Au pretins că sunt cadre medicale/ În unele conversații au apelat la disimularea vocii

„Din cercetările polițiștilor a reieșit că, de la începutul lunii iunie 2023 și până în prezent, cei bănuiți ar fi apelat telefonic mai multe persoane din țară și s-ar fi recomandat a fi cadre medicale sau membrii de familie ai celor apelați, în unele conversații apelând și la disimularea vocii.

Profitând de vulnerabilitatea persoanelor vătămate cauzată de vârsta înaintate și sub pretextul că membrii de familie ai acestora ar fi implicați în accidente rutiere grave, pentru care este necesară intervenția medicală de urgență și sume de bani consistente, cei în cauză ar fi determinat persoanele apelate să le ofere bani sau bijuterii de valoare.

Astfel, ulterior obținerii încrederii și datelor referitoare la adresele de domiciliu ale persoanelor apelate, acestea ar fi fost transmise unor complici care s-ar fi deplasat la locuințele persoanelor vătămate și care ar fi colectat sumele de bani sau celelalte bunuri de valoare, după ce s-ar fi recomandat a fi reprezentanți ai unităților medicale”, se precizează în comunicatul IGPR.

Ar fi obținut de la victime 30.000 de euro și zeci de grame de bijuterii din aur

Astfel, suspecții ar fi reușit să obțină peste 30.000 de euro și zeci de grame de bijuterii din aur de la victime – conform aceleiași surse.

În contextul perchezițiilor de miercuri, IGPR anunță că suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

La percheziții participă polițiștii serviciilor de investigații criminale din cadrul Poliției Capitalei și inspectoratelor de poliție județene Gorj, Vrancea și Botoșani.

„De asemenea, documentarea activității infracționale a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Unității Teritoriale de Analiză a Informațiilor Târgu Mureș”, potrivit IGPR.

Cercetările se fac sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș, pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și tentativă la înșelăciune.

Caz demn de film, în Capitală! Cum au reușit mai mulți indivizi să fure, noaptea, haine dintr-un camion

0

Patru tineri au fost reținuți de polițiștii din București, într-un dosar în care se fac cercetări pentru furt calificat. Detaliile în acest caz par desprinse dintr-un film de acțiune. Totul s-a întâmplat recent, pe timpul nopții.

Mai multe articole de îmbrăcăminte, care ar fi trebuit să ajungă la un magazin din Sectorul 3, au fost sustrase, dintr-un camion, la adăpostul întunericului, în noaptea de luni spre marți -7/8 august. Marfa fusese preluată dintr-un depozit situat în județul Ilfov. Articolele vestimentare ar fi valorat circa 50.000 de lei.

Patru tineri reținuți

Poliția Capitalei a anunțat, miercuri dimineață, că în data de 8 august poliţiștii de la Secția 12 au reținut patru bărbați, cu vârste cuprinse între 23 și 31 de ani, față de care se fac cercetări într-un dosar penal de furt calificat.

„În noaptea de 7/8 august 2023, în jurul orei 04.30, polițiști din cadrul Secției 12 Poliție, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au prins în flagrant trei bărbați, cu vârste cuprinse între 23 și 31 de ani, care ar fi sustras, dintr-un autocamion, mai multe articole de îmbrăcăminte, ce erau destinate unui magazin din Sectorul 3.

Bănuiții ar fi fost sprijiniți în activitatea infracțională de un al patrulea bărbat, de 27 de ani, depistat și acesta la scurt timp de la comiterea faptei”, se precizează în comunicatul Politiei Capitalei.

Ar fi acționat în timp ce camionul se deplasa către destinație

Toți cei patru bărbați au fost imobilizați și duși la audieri. „Din activitățile de urmărire penală efectuate s-a stabilit că, în baza unei înțelegeri prealabile, în noaptea de 7/8 august, în jurul orei 03.30, bărbatul de 31 de ani, șoferul autocamionului deținut de o societate comercială cu profil de transport, după preluarea mărfii dintr-un depozit situat în județul Ilfov, s-ar fi întâlnit pe traseul de deplasare cu ceilalți trei, împrejurare în care, într-o stație de alimentare carburant, prin evitarea sigiliilor, bărbații de 23 și 27 de ani ar fi pătruns în compartimentul în care se găseau bunurile.

Astfel, în timp ce autocamionul se deplasa către destinație, cei doi ar fi desfăcut mai multe colete cu marfă și ar fi sustras din interiorul acestora aproximativ 400 de obiecte vestimentare, bunuri pe care le-ar fi încărcat în saci”, conform Poliției.

Cercetările pe care le-au făcut polițiștii în acest caz au scos la iveală faptul că pe tot traseul până la destinație, camionul a fost însoțit de un autoturism condus de bărbatul de 24 de ani.

În momentul în care a ajuns în zona magazinului, șoferul camionului ar fi oprit pe o stradă, iar bănuiții ar fi mutat sacii în autoturism, după care ar fi părăsit zona.

Bunurile, găsite în mașina oprită în trafic

„Astfel, după ce s-a pus în mișcare autoturismul în care se aflau bănuiții de 23 și 24 de ani, precum și bunurile sustrase, acesta a fost blocat în trafic și oprit de polițiști.

La controlul efectuat asupra mașinii, au fost găsite bunurile sustrase de cei patru bănuiți”, anunță sursa citată.

Totodată, Poliția Capitalei precizează că prejudiciul, în valoare de aproximativ 50.000 de lei, a fost recuperat integral și predat persoanei vătămate.

Trei dintre suspecți n-ar fi la prima abatere

„Totodată, în urma extinderii cercetărilor, s-a stabilit că, în zilele de 27 iulie 2023 și 1 august 2023, bărbații de 23, 27 și 31 de ani ar fi sustras articole vestimentare în valoare de aproximativ 40.000 de lei, în timp ce acestea erau transportate de la același depozit la diferite centre comerciale din Capitală”, potrivit Poliției Capitalei.

Cei patru bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore, urmând a fi prezentați magistraților cu propunere legală – a mai anunțat Poliția.

Cercetările sunt continuate de către Secția 12 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

Va mai candida Firea la Primăria Capitalei din partea PSD? „Domnul președinte mi-a spus că…” – VIDEO

În prima sa ieșire publică, la TV, după demisia din Guvernul Ciolacu, unde ocupase funcția de ministru al Familiei, ca urmare a scandalului cunoscut în presă drept „azilele groazei”, Gabriela Firea a vorbit și despre eventualitatea unei candidaturi pentru un nou mandat la Primăria Capitalei, din partea PSD.

Fosta șefă de la Primăria Capitalei a lăsat să se înțeleagă, marți seară, că liderul PSD, Marcel Ciolacu, o susține în cursa pentru fotoliul de edil general. Mai exact, că Marcel Ciolacu i-a spus că ea rămâne candidatul PSD la Primăria Capitalei. Chiar și așa, Firea a admis că decizia politică aparține partidului și că situația s-ar putea schimba. Caz în care, dacă nu va fi Firea candidatul PSD în competiția electorală pentru Primăria București, la viitoarele alegeri, o posibilă variantă ar fi Daniel Băluță, primarul sectorului 4 – din câte a mai declarat social-democrata.

Firea dezvăluie ce i-a spus Ciolacu

Domnul președinte mi-a spus că eu sunt candidatul, că nu vede o altă persoană din cadrul PSD București. Mi-a spus foarte clar că are informații, ca prim-ministru știe că sunt nevinovată, că vina mea a fost că am avut încredere în oameni.

Vina mea este faptul că consiliera mea a avut legătură cu acea persoană implicată în cămine, nu eu direct, nici consiliera direct. Știe că sunt nevinovată și că în momentul acesta este dificil, dar că din punctul domniei sale de vedere, rămân candidatul PSD la Primăria Capitalei”, a declarat Gabriela Firea, marți seară, la Antena3.

 

Firea: „Decizia politică aparține partidului și conducerii”

Social-democrata a spus că discuția cu Ciolacu a fost purtată la momentul la care și-a dat demisia din postura de ministru al Familiei. Știut fiind faptul că, înainte ca Firea să anunțe că pleacă din Guvern, aceasta a avut o întrevedere, la Palatul Victoria, cu premierul Ciolacu, președinte al PSD-ului.

„Decizia politică aparține partidului și conducerii. Nu cred că ar fi un motiv foarte mare de supărare din partea mea dacă se va lua o altă decizie. Eu am răspuns cu informațiile pe care le dețin și cu discuțiile concrete cu domnul președinte. De aici înainte, ce sondaje se vor realiza, ce analize se vor efectua de consultanți, ce sfaturi vom primi, dacă să menținem această candidatură sau nu și anul viitor, e prematur să răspund acum”, a completat Gabriela Firea, în cadrul interviului televizat.

În 14 iulie, când și-a anunțat demisia din funcția de ministru al Familiei, Firea a precizat că se suspendă „o perioadă limitată” din funcția de președinte al Organizației PSD București.

Avarie la centrala nucleară de la Cernavodă. Unitatea 1 s-a deconectat de la rețea

4

Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă s-a deconectat automat de la Sistemul Energetic Național.

S-a întâmplat marţi după-amiază, cauza fiind o disfuncționalitate – din câte s-a anunțat oficial. Reprezentanții Nuclearelectrica au făcut precizări cu privire la situația apărută la Unitatea 1 a CNE Cernavodă.

Citiți și: Uite cine a pus mâna pe Centrala de la Cernavodă!

Nuclearelectrica: Deconectarea automată a Unității 1 s-a produs în condiții de siguranță

 

Nuclearelectrica SA anunţă că Unitatea 1 a CNE Cernavodă s-a deconectat automat de la Sistemul Energetic Național în după-amiaza zilei de 8 august 2023 din cauza unei disfuncţionalităţi în partea clasică a unităţii, fără impact pe partea nucleară.

Deconectarea automată a Unității 1 s-a produs în condiții de siguranță, toate sistemele unității funcționând și răspunzând conform proiectului în astfel de situații”, a transmis compania, potrivit antena3.ro.

Urmează să se facă lucrări pentru rezolvarea situației apărute. „În perioada următoare se vor efectua lucrări de remediere în conformitate cu procedurile specifice ale CNE Cernavodă, aplicabile în aceste situații.

Deconectarea automată a Unității 1 precum și lucrările de remediere nu au impact asupra securității nucleare a reactorului, personalului unității, populației și mediului înconjurător”, s-a mai precizat din direcția Nuclearelectrica.

Conform graficului actual asumat de companie, Unitatea 1 va fi repornită pe 10 august, la ora 12.00, menționează aceeași sursă.

Cele două reactoare de la Cernavodă asigură aproximativ 20% din necesarul de energie al României

Din informațiile disponibile pe site-ul Nuclearelectrica, Centrala nuclearoelectrică Cernavodă „asigură funcționarea în siguranță a Unitătilor nucleare 1 si 2, fiecare cu o putere instalată de producție de 700 MW. Cele două reactoare de la Cernavodă asigură aproximativ 20% din necesarul de energie al României”.

Unitatea 1 a CNE Cernavodă a fost pusă în operare comercială la data de 2 decembrie 1996, iar Unitatea 2 în 28 septembrie 2007 – conform aceleiași surse.

Au apărut imagini! Fata acuzată că și-a ucis prietena, filmată în parcul din Mangalia după ce a abandonat cadavrul tinerei – VIDEO

2

Cazul care a șocat Mangalia, după ce s-a aflat că o tânără ar fi fost ucisă chiar de către prietena ei, o fată de 18 ani, continuă să fie în atenția opiniei publice. Pe măsură ce ancheta în această speță continuă, au apărut imagini surprinse de camerele de supraveghere, în parcul din Mangalia, unde a fost găsit trupul fără viață al Alinei.

Loredana, fata suspectată că și-ar fi ucis prietena, a fost filmată în parcul din Mangalia, la scurt timp după ce ar fi abandonat cadavrul Alinei. Fata a fost surprinsă în timp ce a plecat cu valiza în care a transportat trupul fără viață al Alinei.

Ce surprins imaginile de pe camerele de supraveghere

Din imaginile difuzate marți seară de Antena 3 se poate observa cum la un moment dat tânăra cară valiza ce pare a fi ușoară, semn că era goală. Ea se oprește pe o alee și se uită în valiza cu care a transportat cadavrul, vrând, parcă, să verifice ceva.

Tânăra de 18 ani a fost arestată. Trupul fără viață al Alinei a fost găsit, duminică dimineață, într-un parc din Mangalia, în apropierea unei bănci.

Un pescar a fost cel care a dat alarma, fiind chemate de urgență autoritățile. S-a deschis o anchetă, ulterior atât victima, cât și principala suspectă fiind identificate. Cele două fete, despre care s-a aflat că fuseseră prietene, lucrau pe timpul verii la un hotel din Saturn.

Poza Zilei

Corina, cântăreață…cam o dată la 2-3 ani.

Horoscop 9 august 2023 – Se anunță o zi foarte bună pe plan profesional

0

BERBEC

Ești în măsură să oferi partenerului tău ceea ce are nevoie. Ușurința de a câștiga bani îți va permite un capriciu și chiar un cadou. Vă veți remarca la locul de muncă pentru ideile dvs. inovatoare.

 

 

TAUR

Nu începe această aventură, nu te interesează! Fii precaut cu banii, renunță la ideile noi de amenajare și participă la rutina zilnică de lucru. Puteți fi complet vindecat de o afecțiune veche.

 

 

GEMENI

Astăzi vei pune capăt acelei iubiri care nu-ți aduce nimic pozitiv. În ceea ce privește economia, cheltuielile… vei face și mai multe cheltuieli. Fii diplomatic în relațiile tale de muncă. Nu vă lăsați implicați în certuri.

 

 

RAC

Azi vei avea o cină romantică cu partenerul tău! Ajutorul primit va fi util pentru a-ți acoperi cheltuielile. Rezolvați neașteptatul la locul de muncă cu răbdare. Deși ai o stare bună de sănătate, vei observa o oarecare oboseală la sfârșitul zilei

 

 

LEU

Respectați angajamentele financiare pe care le-ați luat față de partenerii de afaceri. Rezultatele muncii tale sunt bune. Dacă practici sporturi extreme, fii atent la genunchi.

 

FECIOARA

 

Scoateți-i din anturaj pe cei care vă creează probleme cu partenerul. Dacă vi se datorează bani, strângeții de la debitori. Nu treceți la un alt job fără să-l terminați pe cel curent și fără să va informați.

 

 

BALANTA
În iubire vă veți descurca foarte bine. Nu vă gândiți de două ori și răsfățați-vă! Eficacitatea ta la locul de muncă este incontestabilă. Debordați de sănătate, și se observa în tonusul dv.

 

 

SCORPION

Deschide-ți inima către o nouă relație. Situația ta economică nu este tocmai bună, fii atent la investiții. La locul de muncă ai inițiative bune și o mare viteză mentală în a elabora o nouă strategie.

 

 

SAGETATOR

Acordați-i persoanei dragi mai multă atenție. Cheltuie mai puțin pe capricii dacă vrei sa nu ai surprize neplăcute. Neprevăzutul de la locul de muncă te va face să ieși din rutină.

 

 

CAPRICORN

Azi veți avea sentimente împartășite și clipe de bucurie petrecute cu cei dragi. Starea de vitalitate mărită a acestei zile vă va oferi clipe de euforie. Deși doriți să obțineți un profit, nu trebuie să vă riscați banii.

 

VARSATOR


Ai grijă de familia ta și ascultă sfaturile partenerului. Problemele financiare vor fi soluționate în favoarea dvs. dar trebuie să vă apărați pozițiile la locul de muncă, fără să fiți agresiv. Nu există nimic asemănător exercițiului pentru ameliorarea stresului.

PESTI

Dialogul și înțelegerea sunt esențiale în relații. Deși unele discuții pot apărea din cauza banilor, se pot rezolva. Acordați mai multă atenție partenerilor sau colegilor dvs. de muncă. Disconfortul organic care vă preocupă nu va fi grav.