Acasă Blog Pagina 696

George Soros e istorie. Evenimentul ce afectează Europa

George Soros, prin fundaţia lui, intenționează să se retragă sau să lichideze o mare parte din activitățile sale din Uniunea Europeană pentru a se concentra pe alte locuri din lume.

Decizia va însemna o reorientare a eforturilor organizației asupra unor politici interne ale UE în contextul unor provocări mai mari în alte părți ale lumii.

Îi va preda ştafeta lui Alexander, fiul său

În luna iunie, Open Society Foundations, ce susţine financiar diverse cauze în întreaga lume, de la reforme economice şi judiciare la drepturile minorităţilor şi refugiaţilor şi libertatea de exprimare, a anunţat că George Soros se pregăteşte să predea ştafeta unuia dintre fiii săi, Alexander, în vârstă de 37 de ani, iar în luna iulie a dezvăluit planuri care vizează concedierea a 40% din efectivele globale în cadrul unei modificări strategice.

Emailul obținut de Reuters nu a oferit detalii despre modul în care fundația își va realoca fondurile, dar un purtător de cuvânt al Fundației pentru o Societate Deschisă a dat asigurări că aceasta va continua să susțină ONG-uri din întreaga Europă.

A pariat contra lirei sterline

George Soros, un evreu ungar care și-a clădit averea în Statele Unite după ce a emigrat peste ocean după al Doilea Război Mondial, este cunoscut pentru promovarea ideilor liberale, democratice și a politicilor de susținere a migrației transfrontaliere.

El a câștigat în mod faimos peste un miliard de dolari în 1992 după un pariu pe piețele financiare împotriva lirei sterline.

„Munca noastră în Europa a evoluat întotdeauna şi aceste noi modificări nu sunt o excepţie la acest trend pe termen lung”, a adăugat purtătorul de cuvânt al fundaţiei lui Soros.

Zonele țării în care canicula va lovi din nou. Meteorolog ANM: „Şi în zona Capitalei vorbim de o încălzire treptată”

Temperaturile caniculare vor afecta din nou, în zilele următoare, mai multe zone ale țării. Nici Bucureștiul nu va fi ocolit de încălzirea vremii, fiind prognozate, pentru intervalul următor, valori termice specifice caniculei.

Nu vor lipsi însă nici ploile și manifestările specifice instabilității atmosferice.

Canicula va lovi din nou în unele regiuni, de joi începând, unde termometrele vor indica valori de peste 35 de grade Celsius. Așadar, nu sunt vești tocmai bune pentru cei care sperau că, după ce a trecut iulie, luna lui Cuptor, nu vor mai fi perioade caniculare în România.

Alina Șerban, meteorolog în cadrul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), a explicat, marți, la ce să ne așteptăm din partea vremii în zilele ce vin. Și anume că în perioada următoare vremea se va încălzi treptat, astfel că joi, vineri și chiar sâmbătă în unele zone – din Muntenia și Moldova – se vor înregistra temperaturi situate în prag de caniculă.

Meteorolog: Temperaturile maxime vor atinge și vor depăși din nou pragul caniculei

Vorbim de o încălzire treptată în zilele următoare, astfel încât temperaturile maxime vor atinge și vor depăși din nou pragul caniculei, respectiv valori termice de 35 de grade.

Joi, vineri, sâmbătă şi duminică sunt zile în care se vor înregistra astfel de temperaturi în cea mai mare parte a Munteniei, în partea de sud a Moldovei, izolat în Oltenia și în zona continentală a Dobrogei.

În restul țării, temperaturile vor depăși doar ușor valori de 30 de grade, dar va fi mai cald oricum decât astăzi și mâine, când temperaturile pornesc de la 25-26 de grade în estul Transilvaniei, până la cel mult 30-32 de grade în partea de sud a teritoriului”, a precizat, marți Alina Șerban, într-o intervenție la Antena3.

Cât de cald va fi joi în Capitală

Totodată, în câteva zone ale teritoriului își vor face simțită mai puternic intensificările vântului. Marți, în zona litoralului, iar miercuri, în sud-estul țării -unde sunt prognozate rafale de 45-55km/h.

De asemenea, meteorologul ANM a anunțat și la ce să se aștepte locuitorii Capitalei, în privința valorilor termice, în a doua parte a săptămânii.

„Mâine ușor mai cald de atât, tot în regiunile sudice şi sud-estice, cu 34 de grade, izolat chiar 35 de grade, în condițiile în care astăzi vorbim de intensificări ale vântului, viteze mai mari în zona Dobrogei 55-65km/h pe litoral și mai mult de atât, peste 70km/h acolo unde, de altfel, ne regăsim sub incidența unui mesaj de atenționare meteorologică cod galben ce vizează acest aspect de intensificări ale vântului.

Aceste intensificări se vor menține și pe parcursul zilei de mâine în partea de sud-est a teritoriului, la viteze mai mici, este drept, 45-55km/h.

Şi în zona Capitalei vorbim de o încălzire treptată. În zilele următoare, vorbim de temperaturi de caniculă, 35-36 de grade, poate chiar 37 de grade joi, vineri şi sâmbătă, în condițiile în care și ploile își fac apariția.

În plus, pot apărea şi fenomene specifice instabilității atmosferice: averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului aproape în fiecare după-amiază”, a precizat meteorologul Alina Șerban, marţi, la postul TV menționat.

 

Joia patimilor

Joia trecută, cele trei echipe românești rămase în competiția europeană și-au primit pe terenurile lor adversarele, pe care jinduiau să le înfrângă, spre a se pune cumva la adăpost de vreo surpriză neplăcuta în partidele retur de peste o săptămână. Prima care a pornit dansul a fost Sepsi, performera care în turul anterior obținuse un scor fascinant: 6-0! Asta i-a și determinat pe unii jurnaliști, grăbiți în aprecieri, să aștepte din nou o victorie la scor. Dar uite că nu a fost așa, întrucât echipa din Sfântu Gheorghe a cam pătimit și cu greu a obținut un rezultat de egalitate (1-1), cu un gol venit, din disperare, abia în minutul 90! Le recomand băieților conduși de Liviu Ciobotariu să fie cu ochii în patru în partida retur, fiindcă formația kazahă Aktobe nu are prea multe taine privind jocul de fotbal!

*A doua partidă s-a desfășurat la Ovidiu, între Farul și Flora Tallinn. După ce au pătimit și ei în primul mitan, încheiat cu 0-0, imberbii lui Hagi, ranforsați cu perechea Budescu-Alibec, au izbutit în repriza a doua să-și revină și să câștige cu scorul de 3-0, un rezultat, mai probabil, liniștitor. Dar ei nu trebuie să uite, în meciul retur, că balonul e rotund și se poate rostogoli te miri unde!

*A treia întâlnire, așteptată cu sufletul la gură de peste 28.000 de privitori, le-a pus față în față pe FCSB și echipa daneză Nordsjaelland. Meci greu, cam anost, în care bucureștenii, pătimind de-adevăratelea și până la final, n-au prea ajuns în arealul portarului advers. În ciuda faptului că oaspeții au jucat în ultimele treizeci de minute cu un om mai puțin, alde Coman nu au reușit nimic. Secetă, nu alta! Un 0-0 dătător de griji. Mai ales că, spre sfârșitul întâlnirii, elevii lui Johannes Hoff Thorup erau gata-gata să le facă pocinogul alor noștri, trimițând mingea în bara păzită de Târnovanu!

*Luând de-a bună hotărârea marilor șefi ai FRF, cluburile și-au trimis echipele la meciuri, ca nu cumva, prin lipsa lor, casele de pariuri să intre, precum țara, în faliment! Așa că vineri, în Cetatea Banilor, trupa lui Nicolae Dică a primit vizita formației din Voluntari. Ce am văzut la meciul ăla m-a lăsat… paf! Oltenașii de pripas, slujbași ai finanțatorului Mititelu, le-au vârât la iuțeală trei mingi în poartă ilfovenilor, umilindu-i! Cum tabela arăta, în minutul 21, scorul de 3-0, juveții au pus batista pe instrumentul cu ciocănele, dându-le oleacă voie la mișcare băieților școliți de Poenaru și Dună, oaspeții izbutind, astfel, în repriza a doua să înscrie un gol!

*A doua zi, pe înserate, gălățenii i-au primit încrezători pe studenții de pe Someș. Joc deschis, cu multe încercări, de ambele părți, de a introduce mingea în plasă, dar oprite de portari sau fundași. Totuși, în minutul 59, „oțelarul” Alexandru Mihai a înscris. Avantajul gazdelor este anulat însă în minutul 91, de Dan Nistor, care a transformat o lovitură de la 11 metri. Cinci meciuri ale băieților lui Dorinel Munteanu fără victorie!

*Seara, în Târgul Ieșilor, a sosit trupa condusă de Reghecampf. Până în minutul 58, când căpitanul moldovenilor, Roman, a fost eliminat, ieșenii au stăpânit pe de-a-ntregul terenul, înscriind și un gol la finalul primei reprize. Apoi, echipa din Copou, rămasă în zece jucători, și-a pierdut suflul, iar juveții au prins curaj. Au urmat înscrierea a patru goluri de către craioveni și degringolada din tabăra gazdelor. Până aici nimic de zis, oltenii preluând aproape în totalitate inițiativa. După meci însă, nemulțumit de înfrângerea cu 4-1 a echipei sale, primarul Iașiului, Mihai Chirică, a răbufnit, postând pe facebook unele nemulțumiri ‒ ce-i drept, cam acide ‒ referitoare mai cu seamă la Federația de Fotbal și, în subsidiar, la maniera de arbitraj, unde a văzut și el, ca toți microbiștii, unele șolticării ale omului în negru Istvan Kovacs. Deranjat la culme de această atitudine a edilului, realizatorul tv Vali Moraru s-a pornit să-l toace ca pe… curechi pe primar, exalând o mulțime de considerații pe care oricare ins aflat în scaunul respectiv nu ar fi avut dreptul (competența) să le emită. A uitat de sport și sportivitate, alegând să se angajeze într-o politică de mahala, proferând comentarii disprețuitoare nu doar la adresa primarului, dar și a votanților săi! În plus, dânsul s-a lansat în această polemică de doi bani neținând cont că „victima”, nefiind de față, nu-i putea replica! Îl anunț pe domnul comentator de faulturi că arbitrul Kovacs, apărat de el cu multă abnegație, a făcut unele mișmașuri în acea partidă. Unul dintre ele: la sfârșitul primei reprize, a fluierat încheierea ei cu toate că urma ca gazdele să execute o lovitură de colț! Apoi, purcoiul de cartonașe galbene acordate ieșenilor, cu ochii mijiți, și mai deloc împotriva oltenilor, la faze similare. Păi, nu cumva a avut dreptate să se enerveze Chirică?! Oare supertelevizionistul nu cumva o fi având vreo discretă simbrie de pe la Federația lui Burleanu, că prea a apărat-o cu… eroism? Eu nu spun că-i așa, nu afirm, doar întreb, ca tot omul!

*Duminică seară, în Giulești, Rapidulețul lui Bergodi și-a încărcat la refuz tenderul cu cărbuni pentru a avea suficientă presiune să întreacă echipa găzarilor din Ploiești. Doar că acel combustibil, se pare, nu a luat foc! Bramburindu-se pe teren precum niște muște bezmetice, „acarii” au încurcat grav macazurile și direcția: ei au trimis de două ori mingea în propria poartă, făcându-se de râsul curcilor! N-ar mai fi nimic de comentat după așa ceva, doar că drăguții de fani, furioși, pe la începutul mitanului al doilea au acoperit timp de vreo cinci minute terenul cu fumul petardelor, reușind să obțină o ceață de nu se vedea om cu… persoană! În schimb, la final s-a văzut clar tabela, arătând scorul de 2-0 pentru Petrolul și numele „glorioșilor” marcatori vișinii (poate doar la propriu, de jenă): Răzvan Oaidă și Borja Valle! Cât despre roiul de suporteri rapidiști, aceștia, cu inimile pline de venin, s-au crezut, după circul înfrângerii, că se află transpuși în joia patimilor!

*Luni seară, Dinamo a primit vizita fotbaliștilor de la FC Botoșani. Jocul a fost mai mereu la discreția „câinilor roșii”, care au reușit să câștige abia în minutul 95 (prima lor victorie din această ediție de campionat), și asta mulțumită autogolului nefericitului portar moldovean!

Perversitate, mitomanie și geopolitică

Europa iubitoare de drepturi și libertăți fără responsabilități sărăcește pe zi ce trece. Experimentele utopice de tip Green Deal îi ucid competitivitatea economică încet și trist. Dependența de SUA și China crește proporțional cu vulnerabilitățile liderilor săi, nevotați dar impuși de lobbiștii din spatele schemelor piramidale ale certificatelor verzi. De ce și cui folosește toată tărășenia poate o să aflăm dacă alegerile europarlamentare din 2024 nu vor fi infestate de detergenții de spălat creiere de analfabeți funcțional.

Marea vrăjeală este cea cu grânele ucrainene care trebuie, musai zic analiștii lumii libere de responsabilități, să tranziteze România, ca să salveze de foamete Africa. Sau profiturile procesatorilor europeni? Nu se poate decât sacrificând Delta Dunării și fermierii români. Democrația occidentală cere sacrificii și România trebuie să se sacrifice, au decis liderii ei fără dragoste de neam dar mare dragoste de portofelul personal. Ne anunță Grindeanu că dublează capacitatea de export a grânelor ucrainene. Nu știam că bănățenii s-au ocupat cândva cu făcut preș din zdrențe inutile în gospodărie. Din Delta Dunării făcută zdrențe se nasc salvatorii din filmele cu Alba ca Zăpada emancipată, metisată politic corect și profitabilă  pentru finanțatori. Totul pentru democrație și totul pentru  victoria spălătorilor de creiere. În numele ei. Tocmai ce podul de la Brăila recent inaugurat face fițe la asfalt. De asta Grindeanu, managerul eficient, cere mai mulți bani la viitoarea rectificare care tot întârzie. Ca să repare, cât s-o mai putea, până ce tranchilizantul „Ciolacal”  își face efectul electoral.

Ne anunță tătucul națiunii, Ciolacu, că viziunea lui economică implementată în august a zdrobit o cifră din inflația lui iulie. Când ai de-a face cu un titan al salvării naționale și lunile pierd ordinea. 19.442 de firme dizolvate în primele 6 luni ale lui 2023.Noroc că multinaționalele se sacrifică pentru români, deși au profit zero. Curat război câștigat în tranșeele anti -capitalismului. Inflația se ponderează. Normal, dacă nu mai există putere de cumpărare într-o țară care pierde finanțare de la UE pentru că are creștere de PIB. Din liberalizarea pieței energiei sub conducerea guvernului Orban, care ni l-a dăruit la nunta cu dreapta pe  Virgil Popescu, salvatorul altor pib-uri. Perversitatea constă în faptul că tocmai „experții” de la ANRE, invitați la nunta dreapta-stânga pentru socializare, se dau de ceasul morții că le vor fi diminuate veniturile, după ce tot ei în 2020 ne-au aruncat în haos cu deciziile de liberalizare.

Despre pensii și indemnizații speciale toată săptămâna s-a umplut  cu știrile zilei, la care se uită în vacanță cei care nu și-o pot permite, de atâta creștere economică la facturile la energie care cresc PIB-ul.

Noroc cu Untold, care exploatează resursele de oftică  ale tinerilor neamului și naște monștri sau salvatori în vorbe alese. Nu strică ceva gâlceavă, ca să nu observi când cineva operează ghilotina. Organizatorii nu fac profit dar ajută nația să se emancipeze politic corect. Cu contracte de la primăria Cluj care să-i ajute la profitabilitate. Dar nu le iese, ori sunt proști manageri ori  mai rău. Între timp frații Tate fac în continuare prozeliți din masculii impotenți. Ce să te aștepți de la băieții care stau cu mama că nu au bani de casă nici de menajere și maseuze gratis pentru că nu le place munca.

În timp ce contraofensiva din  Ucraina basculează între agonie și extaz, depinde de sursa de informare, în Africa se tulbură apele geopoliticii. Democrația a murit în Niger. Dacă poate să moară un nenăscut. Cine pune mâna pe resursele continentului colorat politic incorect?  Cine poate sa depășească mitomania politicii incorecte. Raiul și Iadul sunt concepte perimate într-o lume fără Dumnezeu.

Istoria ca talcioc

„Tânăr şi neliniştit, să faci faţă distracţiei, să-ţi crească adrenalina, furios şi  iute,  agitat şi  deprimat” astea  sunt stările pe care nu numai că ţi le induc  viaţa  şi televiziunea,  dar chiar ţi le și cer, ţi le și strigă necontenit seară de seară, zi de zi, reclamă de reclamă. Totul este “Wow, oops sau okay”,  ehei, ce să mai zici, ca nea Matache Măcelarul din filmul publicitar de-l mai ştiţi, cu mizilicurile meşteşugite!

Singura prezentare comercială mai de Doamne-ajută din ultimele decade de ani! Poate cea mai bună şi mai sănătoasă reclamă, căci toate alelalte sunt la leacuri pentru boleșnițe și pamperși. Și la acest capitol asistăm la mutaţii culturale violente, schimbări de ritm culinar, numai iaurţele şi prăjiturile pufoase din lapte praf, ouă clonate, ca şi celebrul pudding de la bunica, biata de ea, că nu păpa  sarmale şi varză călită, ci somon şi doradă la grătar. Noroc că facem reclamă la jocuri de noroc! Neamuri proaste ajunse, opulenţă de neamuri proaste, etalare de armonii deşănţate, am mai spus-o de mi s-a acrit. Plus o grămadă de accesorii ce nu fac nicio trebuinţă. Formate vechi, de dinainte de ’90 („Le juste prix”, Prețul cel bun, traducere iscusită de altfel; Roata Norocului, întrecerea pe familii ghidonată de alde Cabral – în ediția pe care am văzut-o la întrebarea „ce se mănâncă, pardon, cu pâine deși nu se mănâncă, pardon, cu pâine?”, mai toți au răspuns paste, macaroane, cartofi în loc de bătrâneștile pepene  și struguri. (Oare mai face cineva azi mâncare de gutui sau de perje, ca-n Două loturi?). Să răsuflăm nițel.

Peste tot, oameni buni, pe toate canalele şi canalizările teve – excelează aici , fireşte, Kanal Deh, dar și Antena 1 și Stars și chiar Proștii/și câștigi, cele mai trash televiziuni locale – voci ţâvlite, ţâvluitoare, ţipătoare îţi răsucesc mintea. Bazar de sunete şi de imagini care aduc cu sine remedii de trezit somnambulii sau de adormit în picioare. Ce mai, o lume haotică, violent colorată  şi consumabilă,  cumplită risipă de orice şi chiar o insultă la adresa bunului simţ comun. Mereu descoperiri, cu voie de la Agie, analişti de investigaţii fermecate şi fezandate întâi de serviciile de masă. Când îi văz pe ăştia, specialişti în demascări, generali/micimani de popotă mă apucă sughiţul, parcă sunt procurorii din anii cincizeci. Pe care nu i-am văzut decât în documentare, de altfel. Şi emisiile alea, de dezvăluiri de cantină și de discuții politice de malul șanțului, de  parcă sunt tractir de vorbe! (Ăştia toţi, ca şi “elitiştii” de export, au fost desemnaţi/desenați cu şublerul şi cu creionul chimic şi s-au tras ca mărgelele, unii pe alţii, ce s-o mai lungim. Specialiști și elitiști. Ar trebui eliminate, zău,  din inventarul nostru casnic toate telejurnalele care nu aduc nicio informaţie, nu te învăţă nimic-nimicuţa. Și ălea sunt manelizate.

Apoi mofturile de rigoare. Caliban, un fel de premare, a vrut să treacă la înghesuială pe cutare listă de orașe-verzi. A fost rejectat, căci orașe de-astea bio nu înseamnă doar un munte de-alături. Înseamnă clădiri dezafectate transformate în biblioteci în aer liber și parcuri. Mai moare și de grija unui aeroport, un fel de Pavilionul H mult mai urât. Parenting. Alt idiot ne explică el cum se aplanează conflictele de la joacă în șase sași sau pași. Îți descoși odrasla bumbăcită, vezi cine e vinovat și trebuie să regrete etern, te duci la celălalt plod, încerci să-i explici drepturile omușorului și-i spui că nu-i frumos etc. Bre, dacă te duci la ălălalt vine tată-său și-ți trage o smetie de nu mai vezi drumul către casă! De unde iau ăștia lumină, oameni buni, de la amerloci? Că la ăia e semplu, se rezolvă cu chistolul-mitralieră. Parisul Franței – „Primăria Franței”, spune o uafă de la Radio Colonial, Erefi cum zițem noi – organizează JO de la anul. Cu o deschidere pe care au ambâțul să o facă precum nu a mai fost vreo alta, fapt pentru care vor să mute vreo 600 de cutii de-ale buchiniștilor, anticarii Senei. Da, sunt în patrimoniul și farmecul Capitalei. Cărți de colportaj, gravuri, chestii de ocazie.

Cutărică semnează o „tribună”, ne informează aferat o tanti care arde gazul pe-acolo, cu vorba gâlgâită, ca o prună gâtlană, ca să bată accentuat în ăia ai locului. „Tribună” are aici sensul unei opinii venite de la cititori. Un soi de „primim la redacție”. Nu știu dacă nu cumva la ei, piață libertină, se și plătesc astea. O foaie de pripas și de prisos a unui seralist din Buzău, franciză, că acolo unde apărea nu mai apare, tot cată disidenți și urmăriți, deși mai toți despre care vorbește dobitocul ăsta la borcan erau personalități ce se manifestaseră cu aprobarea Regimului. Altă boccie de la o prăvălie de spălat și curațat și transformat criminalii de legionari în eroi ai luptei pentru pace se dă pe furiș la Ralea, Călinescu, Vianu. Vezi, fătucă, de treaba ta, nu te amesteca printre oamenii mari! Zdrelinschi ăsta de-acum, peste 10, 20 sau 50 de ani cum crezi că va fi perceput: erou sau criminal? Complexate creaturi. De ce e nevoie de asemenea maculatură? Și știți ceva: până acum nu s-a ițit măcar de-un Traian Șelmaru!

Moda care UCIDE tinerii l-a răpus şi pe un tânăr neamţ. Dramă în gara din Arad

0

O tragedie a avut loc, luni seara, într-o gară din județul Arad. Un tânăr de 21 de ani din Germania a murit, după ce s-a urcat pe vagonul unui tren și s-a electrocutat.

Băiatul, care se afla în vacanță în România, ar fi vrut să își facă un selfie.

Cum s-a întâmplat drama?

Incidentul s-a produs luni, 14 august, în gara din localitatea Ghioroc, judeţul Arad, cu puțin timp înainte de miezul nopții, tânărul venind în România în vacanță.

„La data de 14 august a.c., în jurul orei 23.52, polițiștii Serviciului Județean de Poliţie Transporturi Arad au fost sesizați despre o persoană, posibil electrocutată, în gara Ghioroc.

Cu ocazia cercetării la fața locului, cadavrul a fost identificat în persoana unui bărbat de 21 de ani, cetățean german”, a transmis IPJ Arad.

Potrivit reprezentanților CFR, citați de Aradon, tensiunea în linia de contact este de 27.000 V.

Cablul sub tensiune creează un câmp electric care poate fi periculos la distanţe mici. Un om care se apropie de cablu, urcându-se pe vagon sau pe locomotivă, devine un fel de paratrăsnet.

Adică, fiind neutru din punct de vedere electric, are loc o străpungere a aerului şi o descărcare electrică, formându-se astfel un arc electric”, avertizează reprezentanții CFR.

Câte pedale au Ciolacu și Grindeanu?

1. „Situația din Ucraina dovedește că fără rutele de transport, navale și rutiere românești, contextul geopolitic ar fi mult mai dificil. Tocmai de aceea trebuie să accelerăm implementarea tuturor proiectelor de infrastructură și să aplicăm sancțiuni acelor constructori care nu înțeleg că respectarea contractelor are mize mult mai mari”, a spus Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor. Traducere: românii sunt o miză mică. Doar n-o să facem de dragul lor autostrăzile Comarnic – Brașov și Sibiu – Pitești. Importante sunt rutele pe care va transporta Ucraina cereale, falimentând agricultura românească. Îmi e milă de tine, Grindeanule! Ești exact ca premierul (ce glumă bună!) Ciolacu. Ai șapte pedale pe tine, îți țiuie toate încheieturile.

2. Doi băieți de 16 ani băteau mingea pe plajă. Știau amândoi ceva fotbal. Un bucureștean și un ucrainean. Sau cel puțin așa a crezut  adolescentul român. Redau dialogul lor. N-am adăugat nimic, nici n-aveam ce. „Cu ce echipă ții? Cu Dynamo Kiev sau cu Șahtior Donețk?” „Țin Cu Barcelona și Milan. Nu-mi plac echipele de la noi.” „De unde ești?” „Din Odessa. Dar părinții mei sunt ruși.” „Aaaa, dar ești refugiat și am crezut că…” „Dacă au început ăștia să se certe, am fugit și noi.” O fi intrat și familia lui în țară cu niște geamantane frumos burdușite? Trebuie să ne implicăm mai mult, Grindeanule! Războiul ăsta e profund românesc, de abia aștept să participăm la reconstrucția Ucrainei. Mă bazez, totuși, pe fentele noastre de Messi și Ronaldinho. Sper să lucrăm ca acum doi ani, când USR a fost gonită de la guvernare. Dacă n-am fi scăpat de parțial eclozații din partidul Generației Gadget, vaccinarea ar fi devenit obligatorie. Ca în Austria.

3. În urmă cu 15-20 de ani aveam un prieten bagabont și cu vorbele la el. În garsoniera lui era mereu vraiște. Când îl vizita o gagică, primul lucru pe care aia voia să-l facă era să plece. Și atunci omul meu începea recitalul. „Sunt pus pe fapte mari, aici sparg, dau jos peretele ăsta, mâine vin constructorii! Dincolo fac un mini-bar placat cu marmură.” Iar gagica spunea „eeee, așa da!” Și normal că nu se mai tira. La fel sunt miniștrii și primarii noștri. Dar ei folosesc impersonalul „se va face”.

Miercuri încep probele scrise de la BAC-ul de toamnă. Câți candidați s-au înscris și cu ce obiecte NU au voie elevii în sălile de examen

4

Au mai rămas doar câteva ore, practic, până când absolvenții de liceu înscriși la a doua sesiune a bacalaureatului din acest an vor merge în sălile de examen pentru a susține prima probă scrisă din cadrul BAC-ului de toamnă din 2023.

E vorba de proba scrisă la Limba și literatura română, programată să aibă loc miercuri, 16 august.

Peste 33.900 de candidaţi înscriși

„Peste 33.900 de candidaţi s-au înscris în vederea susținerii examenului național de bacalaureat 2023 în a doua sesiune organizată în acest an.

Conform datelor furnizate de inspectoratele şcolare judeţene, din totalul celor înscrişi, peste 22.600 de candidați provin din promoţia anului 2023, iar aproximativ 11.300 de candidați sunt din promoţiile anterioare”, a anunțat, marți, 15 august, Ministerul Educației.

Cum arată calendarul probelor scrise la BAC-ul de toamnă

Potrivit Ministerului, probele scrise se vor desfășura în 137 de centre de examen, după următorul calendar:

16 august: Limba și literatura română – proba E.a)

17 august: Proba obligatorie a profilului -proba E.c)

18 august: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d)

21 august: Limba și literatura maternă – proba E.b).

„Probele de evaluare a competențelor (lingvistice și digitale) au fost echivalate/recunoscute în perioada 7 – 11 august”, conform sursei citate.

Când vor fi afișate primele rezultate

Primele rezultate la sesiunea de toamnă a Bacalaureatului 2023 vor fi afișate pe 25 august. Urmează un interval destinat depunerii și soluționării contestațiilor, urmând ca rezultatele finale să fie comunicate în data de 29 august.

„Afișarea primelor rezultate, în format anonimizat, conform prevederile specifice în vigoare (Regulamentul general privind protecția datelor – GDPR), va avea loc în data de 25 august (până la ora 12:00). Contestațiile pot fi depuse în aceeași zi, în intervalul orar 12:00 – 18:00, atât în format standard/letric, cât și electronic. În acest sens, candidații completează, semnează și depun/transmit electronic inclusiv o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației este finală și poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere.

Rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor (26 – 28 august), vor fi comunicate în data de 29 august”, conform precizărilor din comunicatul Ministerului Educației.

Ce trebuie să știe elevii. Cu ce obiecte NU au voie în sălile de examen

Candidații înscriși la a doua sesiune a bacalaureatului din acest an trebuie să aibă în vedere faptul că probele scrise încep la ora 9:00, iar accesul elevilor în săli va fi permis până la ora 8:30.

Elevii au la dispoziție trei ore pentru a rezolva subiectele, după ce acestea vor fi distribuite în sălile de examen. „Lucrările scrise pot fi elaborate într-un interval de lucru de trei ore, calculat din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor în sala de examen. Pentru rezolvarea subiectelor, candidații vor folosi numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar pentru scheme și desene vor utiliza numai creion negru. Pentru probele scrise la Matematică și Geografie, candidații pot apela doar la instrumente de desen. La probele scrise, mijloacele de calcul sunt interzise, iar hârtia folosită este doar cea distribuită în sala de examen.

Beneficiază de prelungirea timpului de lucru alocat (cu maximum două ore), candidații pentru care s-a aprobat această solicitare de către Comisia Județeană, în baza procedurii emise de Ministerul Educației cu privire la asigurarea condițiilor de egalizare a șanselor pentru elevii cu deficiențe de vedere, deficiențe de auz și tulburări de neurodezvoltare”, a mai precizat Ministerul Educației.

E de menționat și faptul că instituția a anunțat că toate sălile de examen au în dotare camere funcționale de supraveghere video și audio.

Ministerul Educației a listat, totodată, și obiectele cu care nu au voie să intre în sălile de examen elevii care vor susține bacalaureatul. Printre ele se numără ghiozdane, manuale, dar și telefoane.

„Este interzisă introducerea în sălile de examen a unor obiecte, precum ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete etc. De asemenea, elevii vor fi informați că este interzis accesul în săli cu orice tip de lucrări: manuale, dicționare, notițe, însemnări etc., precum și cu orice mijloc electronic de calcul, de stocare de informații sau de comunicare (stick-uri de memorie, telefoane, tablete etc.).

În același timp, candidaților le este interzis să comunice între ei sau cu exteriorul, să transmită ori să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notițe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru comunicare în interior sau cu exteriorul.

Cei surprinși în aceste situații vor fi eliminați din examen, indiferent dacă materialele/obiectele interzise au fost folosite sau nu, indiferent dacă au fost introduse de aceștia ori de alți candidați, de cadre didactice din comisie sau de alte persoane și indiferent dacă ei au primit ori au transmis materialele interzise. Drept urmare, acești candidați nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni” – se precizează în comunicatul transmis de către reprezentanții ministerului în fruntea căruia se află Ligia Deca.

E bine ca elevii care dau bacalaureatul să aibă în vedere faptul că nota minimă de promovare – pentru fiecare probă – este 5 (cinci), iar media finală necesară pentru a promova examenul este cel puțin 6 (șase).

„Precizăm că, începând cu această sesiune a examenului național de bacalaureat, Ministerul Educației generalizează evaluarea digitalizată a lucrărilor candidaților. Acest proces nu implică schimbări în ceea ce privește criteriile de evaluare/baremele și tipurile de subiecte pentru probele scrise ale examenului de bacalaureat”, s-a mai precizat de la nivelul instituției conduse de către Ligia Deca.

Promisiuni de la malul mării, de Ziua Marinei. Ciolacu: „Vom menține acest nivel și în anii următori, indiferent de provocările economice”

Premierul Marcel Ciolacu a fost prezent, marți, la festivitățile organizate la Constanța, de Ziua Marinei.

Ocazie cu care a menționat că alocarea bugetară pentru apărare a crescut din acest an la 2,5% din PIB. Șeful Guvernului a dat asigurări că se va menține acest nivel și în anii următori, „indiferent de provocările economice pe care le vom întâmpina”.

Ciolacu: Rolul României ca partener NATO în regiunea Mării Negre a căpătat o importanță și mai mare

„Pe lângă importanța istorică, Ziua Marinei Române mai are o semnificație simbolică aparte. Prin această sărbătoare marcăm rolul deosebit pe care România îl are în regiunea Mării Negre și la gurile Dunării. Locul unde se deschide cea mai importantă cale de navigație dinspre Orient către inima Europei”, a spus Ciolacu.

Premierul și-a continuat discursul spunând că, în ultimii ani, această poziţie a României a căpătat o semnificaţie din ce în ce mai importantă, atât în ceea ce privește dezvoltarea activităților comerciale sau a politicilor energetice ale Uniunii Europene, dar, mai ales, în privința poziției geostrategice esențiale pentru Alianța Nord-Atlantică din care facem parte.

„Aș spune că astăzi, la mai bine de un an și jumătate de la invazia total incorectă a Federației Ruse în Ucraina, rolul României ca partener NATO în această regiune a Mării Negre a căpătat o importanță și mai mare. Nu doar în ceea ce privește alternativele energetice ale Uniunii Europene, după sistarea relațiilor comerciale cu Federația Rusă, ci, mai ales, în asigurarea culoarelor de tranzit pentru exporturile de cereale din Ucraina și ca poziție cheie în strategiile de securitate ale NATO, pentru consolidarea de fapt al Flancului Estic al Alianței”, a punctat Ciolacu.

Șeful Executivului a menționat că în toate aceste aspecte, Forțele Navale Române au avut și vor avea în continuare „o contribuție semnificativă pentru securitatea României și a partenerilor noștri din spațiul Nord-Atlantic”.

Promisiuni în privința bugetului apărării

De aceea, în calitate de prim-ministru al României, datoria mea este de a asigura resursele necesare pentru înzestrarea și modernizarea Forțelor Navale Române, dar și pentru pregătirea militarilor din aceste structuri, care asigură apărarea națională și a întregii regiuni.

În acest sens, după cum știți, alocarea bugetară pentru apărare a crescut din acest an la 2,5% din PIB. Vă asigur că vom menține acest nivel și în anii următori, indiferent de provocările economice pe care le vom întâmpina. Este un angajament major și necesar în actualul context geo-strategic în care ne aflăm”, a declarat Ciolacu.

Premier: Marinarii români sunt cei care pun în mișcare toate aceste resurse

Premierul a adus, totodată, în discuție importanța factorului uman, pe lângă cea a alocării de fonduri de la Guvern, pentru înzestrarea Forțelor Navale Române.

„Pe de altă parte, știu foarte bine că, oricât de mulți bani am aloca de la Guvern, oricât de multe echipamente s-ar achiziționa prin Ministerul Apărării pentru înzestrarea Forțelor Navale Române, obiectivele de securitate națională și euro-atlantică nu pot fi îndeplinite fără contribuția celui mai important factor, respectiv factorul uman. Nimic din ceea ce ne propunem să facem în acest domeniu nu s-ar putea realiza fără aportul oamenilor, al marinarilor, care activează în aceste structuri militare. Marinarii români sunt cei care pun în mișcare toate aceste resurse și le organizează în așa-numita forță navală, care constituie o componentă din ce în ce mai importantă a sistemului nostru de apărare națională.

Datorită vouă, dragi marinari români, datorită activităților și misiunilor pe care le îndepliniți cu onoare alături de partenerii NATO, apele Mării Negre și ale Dunării sunt mai sigure. Datorită vouă, România și întreaga regiune se bucură de acea stabilitate atât de necesară pentru dezvoltarea economică și socială”, a mai transmis Ciolacu.

Atenționare de vânt puternic pe litoral, de Ziua Marinei. COD GALBEN de la ANM/Cum va fi vremea, marți, în Capitală

1

Vântul puternic le-ar putea da ceva bătăi de cap turiștilor aflați marți pe litoral. Această zi e una de mare sărbătoare pentru ortodocși – fiind prăznuită Adormirea Maicii Domnului (sărbătoare cunoscută și ca Sfânta Maria Mare). Și este și Ziua Marinei.

Pentru această a doua zi a săptămânii, meteorologii anunță intensificări ale vântului în zona litoralului. E vorba de o atenționare Cod galben, emisă marţi dimineață de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), chiar de Ziua Marinei.

Intensificări ale vântului în zona litoralului

foto: meteoromania.ro

Prin intermediul atenționării Cod galben, ce este valabilă timp de mai multe ore, respectiv în intervalul 15 august, ora 10 – 15 august, ora 20, meteorologii anunță că în răstimpul avut în vedere „în Dobrogea vor fi intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 55…65 km/h și izolat de peste 70 km/h în zona litoralului și în bazinul vestic al Mării Negre”.

Totodată, specialiștii ANM atrag atenția că pe parcursul zilei de miercuri, 16 august, în sud-estul țării vor fi intensificări temporare ale vântului cu viteze în general de 45…55 km/h.

Prognoză specială pentru București: vreme călduroasă

ANM a emis și o prognoză specială pentru zona municipiului București, tot pentru intervalul 15 august, ora 10 – 15 august, ora 20.

Vremea va fi călduroasă, marți, în Capitală. Conform meteorologilor, cerul va fi variabil, cu înnorări la începutul zilei, când vor mai fi posibile perioade cu averse slabe şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări, cu rafale de 40…45 km/h – anunță ANM.

Temperatura maximă se va situa, marți, în jurul a 32 de grade.

TRAGEDIE! 27 de morți după o explozie la o benzinărie din sudul Rusiei – VIDEO

O explozie urmată de un incendiu a curmat peste 20 de vieți și a rănit alte zeci de persoane. La fața locului au intervenit pompierii, care au luptat cu flăcările.

Catastrofa a avut loc luni seară târziu. Din primele informații, a fost vorba despre o explozie urmată de un incendiu la o benzinărie în Daghestan, sudul Rusiei. Cel puțin 27 de oameni au murit și alte zeci de persoane au fost rănite, potrivit BBC.

Conform sursei citate, agenția Interfax anunță că trei copii se află printre persoanele care și-au pierdut viața.


Martor: „După explozie, totul a căzut în capul nostru”

Dezastrul a avut loc în capitala regională Mahacikala în jurul orei locale 21:40. A fost deschisă o anchetă pentru a stabili circumstanţele catastrofei, ale cărei cauze nu sunt deocamdată cunoscute.

Pompierii au intervenit pentru a stinge flăcările. Incendiul s-a extins pe o suprafață de 600 mp. Imaginile înregistrate la fața locului au surprins proporțiile incendiului. Dar și mașinile pompierilor care au intervenit să stingă focul.

Un martor anonim, citat de ziarul rusesc Izvestia, a declarat că incendiul a pornit de la o zonă în care se aflau parcate maşini, situată vizavi de benzinărie. „După explozie, totul a căzut în capul nostru. Nu mai puteam vedea nimic”, a declarat martorul.

Republica Daghestan este una dintre cele 83 de părți constitutive ale Federației Ruse. Makhachkala se află la aproximativ 1.600 kilometri de Moscova.

Încă o dramă pe litoral. Un tânăr intrat în mare, găsit mort la Costinești

5

O nouă dramă a avut loc pe litoral, în timpul minivacanței de Sfânta Maria. Un tânăr dispărut în apă, după ce s-ar fi aventurat în marea învolburată, a fost căutat încă de noaptea trecută, în Costinești.

Bărbatul a dispărut în largul mării. S-ar fi întâmplat în dreptul clubului nautic din Costineşti. După ce s-a dat alerta, patru scafandri au intervenit pentru a-l căuta de bărbat, potrivit observatornews.ro. Fără succes, însă. Acțiunea menită să ducă la găsirea tânărului a fost reluată marți dimineață. Din păcate, după reluarea căutărilor, tânărul a fost descoperit mort.

Martor: L-am văzut de vreo trei ori că a ridicat mâna şi după nu l-am mai văzut

Un martor a povestit că doi băieți au intrat în mare, unul dintre ei reușind să iasă, nu și celălalt însă.

„Pe noi ne-a chemat, că eram vreo trei angajaţi de la plajă. Ne-a chemat fata de la bar, ne-a spus că se îneacă un băiat. Când ne-am dus acolo era în larg, era noapte, era după balizele acelea ale salvamarilor şi l-am văzut de vreo trei ori că a ridicat mâna şi după nu l-am mai văzut. Erau doi băieţi şi două fete. Au intrat amândoi băieţii, unul a ieşit şi celălalt tot s-a dus”, a povestit un martor, pentru sursa citată.

Trei oameni au murit, luni, la Mamaia

Drama de la Costinești s-a produs după ce luni trei oameni au murit, la Mamaia, în urma unor scene dramatice derulate sub ochii turiștilor aflați pe plajă. Un lanț uman s-a format pentru salvarea mai multor oameni aflați în pericol de înec. Din păcate, ulterior s-a aflat că trei persoane și-au pierdut viața.

„În ultimele ore, am fost martorii unor evenimente tragice în care valurile mării au făcut iarăși victime. Șapte persoane au fost surprinse de curenții puternici și duse în largul mării. Chiar dacă intervenția salvamarilor, a martorilor și a echipelor de salvare a fost promptă și victimele au fost extrase la mal în scurt timp, suntem profund îndurerați să vă informăm că trei dintre acestea și-au pierdut viața.

Una dintre persoane se află în stare gravă, fiind transportată la spital cu elicopterul SMURD, iar alte trei sunt sub supravegherea atentă a medicilor.

Situațiile s-au produs în stațiunea Mamaia, pe fondul valurilor mari și a curenților puternici”, a anunțat, luni, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.

În tot acest context, reprezentanții IGSU i-au îndemnat pe turiști să se informeze cu privire la condițiile de înot, să aleagă zonele desemnate pentru scăldat și să asculte „mereu sfaturile salvamarilor”.

A fost cutremur, marți dimineață, în România. Ce magnitudine a avut

3

Cutremur, marți dimineață, în România.

Din primele informații făcute publice de Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cutremurul din dimineața zilei de 15 august a avut loc la ora 05:03, în zona seismică Vrancea, Buzău. A fost un cutremur slab, de 3,5 grade pe Richter, ce s-a produs la adâncimea de 129.9 kilometri.

Conform infp.ro, cutremurul din 15 august s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 53km V de Focșani, 58km NV de Buzău, 62km SE de Sfântu-Gheorghe, 69km E de Brașov, 83km NE de Ploiești.

În decursul lunii august, în țară au avut loc mai multe cutremure, cel mai recent fiind înregistrat în județul Vrancea, în dimineața zilei de duminică, 13 august, la ora 07:27, fiind vorba de un seism de 2,6 grade.

Totodată, în după-amiaza zilei de 12 august, în zona seismică Vrancea, Buzău, s-a produs un cutremur de 3 grade.

Un cutremur mediu, de peste 4 grade, s-a produs în zona Vrancea în dimineața zilei de 30 iulie, la ora 07:20. Acel cutremur a avut 4,1 grade pe scara Richter.

Ordonanţa de 3 luni cu ieftinirea mâncării, ANULATĂ de scumpirea benzinei şi a motorinei. Lovitura de la raft!

Va mai interveni Guvernul pentru a stopa scumpirea de la pompă? Preţul unui litru de motorină a crescut, la mai multe benzinării, şi cu 20 de bani într-o singură zi.

Astfel, în Capitală, motorina a ajuns la 7,40 lei litrul, în timp ce prețul benzinei atinge valoarea de 7,25 lei litrul.

Ieftinirea de la raft, anulată

Anul trecut, Guvernul a redus prețul carburanților cu 50 de bani pe litru, 25 de bani fiind suportați de stat, iar 25 de bani de companii.

Astfel, intervenţia statului este necesară și de această dată, având în vedere faptul că scumpirea combustibililor auto ar conduce şi la creşterea preţului la alimente.

Rămâne de văzut dacă o nouă temperare a scumpirii carburanţilor va fi decisă sau nu de Guvern, pentru a evita şi creşterea inflaţiei.

Mănăstirea Nicula din județul Cluj, loc de pelerinaj de Sfânta Maria 2023. Icoana făcătoare de minuni, la procesiune

Marţi, de Adormirea Maicii Domnului, 100.000 de credincioși ortodocşi și greco-catolici sunt aşteptaţi la Mănăstirea Nicula din județul Cluj.

Primii pelerini sunt deja acolo şi se roagă în linişte să scape de durerile trupeşti şi supărările, sufleteşti. Oamenii vor da ocol în genunchi bisericii şi se vor închina la icoana Maicii Domnului veche de trei secole.

Zeci de mii de oameni la pelerinaj

Zeci de mii de oameni din toată țara sunt așteptați la impresionanta procesiune religioasă, pentru a se închina la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, pictată de preotul ortodox Luca din Iclod.

Astfel întâmpină marele praznic al Adormirii Sfintei Fecioare Maria, din 15 august. Mulți vin de la sute de kilometri depărtare, în speranța că vor primi iertarea păcatelor.

Despre icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului se spune că în anul 1699 a lăcrimat vreme de 26 de zile.

Procesiunea de marţi

Marţi, slujba de Adormirea Maicii Domnului va fi ţinută de Inaltpreasfintitul Andrei Andreicuț Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului. Până atunci, chiar dacă va ploua sau va fi rece, toţi sunt siguri că vor găsi puterea să reziste.

„Cred că e singuru loc din lume unde te încarci psihic”, spune un credincios.

Luni, preoți urmați de mii de pelerini vor parcurge în rugăciune aproape șapte kilometri pe jos, de la Gherla la Nicula. Pentru iertarea păcatelor, unii dintre credincioși vor înconjura bisericuța de lemn din curtea mănăstirii pe coate și în genunchi.

Ce părere are Florin Călinescu despre Gheboasă şi Untold 2023: „Dacă asta înseamnă progres, să fie sănătoși”

Florin Călinescu a vorbit şi el despre scandalul Gheboasă la Untold 2023. Reamintim că prestația trapper-ului pe scena festivalului de la Cluj a împărțit țara în două.

Multe persoane au criticat versurile melodiei „Dă-i țiganca” pe care trapperul a fredonat-o, iar reacțiile au fost destul de aspre.

Călinescu crede că trapp-ul nu e de Gheboasă

Actorul acesta consideră înregimentarea publicului adevărata problemă. Cât despre Gheboasă, părerea sinceră a lui Florin Călinescu a constat în faptul că domeniul muzical nu i se potrivește.

Eu nu am o problemă cu festivalul, cum trebuie să se desfășoare el. Eu nu mai am cum să schimb părerea mea despre muzică. Mie mi se pare periculoasă înregimentarea publicului.

Vin niște oameni acolo și pun niște computere la treabă. Am înțeles că se și consumă niște lucruri p-acolo. Dacă asta înseamnă progres, să fie sănătoși. Eu nu spun că trebuie să cântăm în continuare Yellow Submarine.

Băiatu în sine (Gheboasă-n.r.) nu are nici o treabă cu povestea asta numită muzică. Dar dacă în sală sau pe stadion vin consumatorii acestui gen, ce treabă am eu să-mi dau cu părerea?

Că erau mulți minori acolo e problema părinților lor. La ora aia. E și vacanță. Lumea în general se duce într-o parte pe care nu mai stau eu s-o analizez acum că nu am avut și nu am genul ăsta de apetență”, a declarat Florin Călinescu la Antena 3.

Călătorii din tren au ajuns să „facă autostopul” pe calra ferată. Episod penibil în drum spre Roşiori

Călătorii cu trenul de pe liniile din România au ajuns să „facă autostopul” pe calea ferată. Pare ciudat, dar este adevărat.

Un tren ce mergea spre Roşiori a rămas blocat în mijlocul câmpului. Cum au procedat călătorii? Au oprit un alt tren de pe rută.

Doar un sfert din pasageri, „salvaţi”

Trenul salvatori a reuşit să ia doar un sfert din pasageri. Ceilalți sunt blocați în câmp.

„Ne-am pus toți pe linia de cale ferată, i s-a făcut milă conductorului unui tren particular și ne-a luat. Am plătit și alt bilet. Banii de bilete nu știm cine ni-i va da înapoi.

E bătaie de joc pe ruta aceasta. Nu ni s-a explicat ce s-a întâmplat, nu am avut nicio sticlă cu apă, am stat trei ore în câmp. În tren erau și copii cu părinți, bunici.

E o rută de navetiști, erau două trenuri dimineață, două seara, au lăsat doar unul singur. În trenul blocat au mai rămas pasageri, nu aveau bani să ia alt bilet.

Când a venit un tren din sens opus, conductorul nici nu știa ce s-a întâmplat. Vă dați seama cum funcționează CFR-ul”, a povestit un călător pentru Digi24.

BAC 2023, sesiunea de toamnă. Anunțul Ministerului Educației, înainte de începerea probelor scrise: evaluare digitalizată

2

Probele scrise de la Bacalaureat 2023, sesiunea de toamnă, încep miercuri, 16 august. Conform cifrelor oficiale, peste 33.900 de candidați s-au înscris pentru a susține „examenul maturității” în sesiunea august – septembrie din acest an.

Cu ce noutate vine această sesiune? Cu faptul că evaluarea – și anume corectarea lucrărilor candidaților – va fi digitalizată la nivel național.

Ministerul Educației anunță că, odată cu sesiunea august – septembrie 2023 a examenului național de bacalaureat – ale cărui probe scrise încep, așadar, miercuri, 16 august – generalizează evaluarea digitalizată a lucrărilor candidaților.

Care sunt, conform Ministerului, beneficiile evaluării digitalizate

„În sesiunile iunie – iulie 2022 și iunie – iulie 2023 ale examenului național de bacalaureat, respectiv ale evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a, s-a pilotat evaluarea digitalizată a lucrărilor scrise pentru candidații din județele Călărași și Dâmbovița.

Decizia de a generaliza evaluarea digitalizată este fundamentată pe beneficiile confirmate odată cu pilotarea, dintre care menționăm următoarele:

  • anularea costurilor pentru transportul lucrărilor dintr-un județ în altul, în vederea evaluării;
  • eliminarea birocrației (borderourile individuale de notare, precum și cele finale sunt generate automat, odată cu finalizarea evaluării);
  • reducerea timpului de lucru destinat evaluării;
  • transmiterea, în mod automat și aleatoriu, către alți doi evaluatori, a lucrărilor pentru care diferența dintre notele acordate de cei doi evaluatori inițiali este mai mare de un punct;
  • scăderea riscului erorii umane în privința: calculului notei finale, a acordării altor punctaje decât cele din baremul de corectare, a introducerii notelor de pe lucrare în calculator, în vederea afișării rezultatelor;
  • posibilitatea realizării unor analize complexe a rezultatelor examenelor, pe itemi, categorii de elevi sau școli, pentru a valorifica rezultatele evaluării în beneficiul elevilor”, a transmis luni Ministerul Educației, într-un comunicat.

Minister: Lucrările vor fi scanate în sala de examen, la sfârșitul probei scrise

Pentru a putea fi făcută această evaluare digitală vor fi folosite scanere, care se vor afla în fiecare centru de examen. Mai mult, Ministerul anunță că lucrările vor fi scanate în sălile de examen, la finalul probei scrise, dar nu oricum, ci în prezența candidatului.

„Pentru evaluarea digitalizată se folosesc scanere distribuite și instalate în fiecare centru de examen. Lucrările sunt scanate în sala de examen, la sfârșitul probei scrise, în prezența candidatului, fiind încărcate pe platforma de evaluare de către profesorii asistenți.
Secretizarea lucrării se face automat, în momentul încărcării, nemaifiind necesar a fi făcută de către candidați/profesorii asistenți. Ulterior, lucrările sunt repartizate automat și aleatoriu, prin intermediul platformei, către doi evaluatori aflați în alt județ decât județul din care provin candidații”, conform comunicatului Ministerului Educației.

Deca: Este un progres nu doar necesar, ci și firesc

Instituția condusă de către Ligia Deca menționează că procesul de evaluare digitalizată nu implică schimbări în ceea ce privește criteriile de evaluare/baremele și tipurile de subiecte pentru probele scrise ale examenului de BACALAUREAT.

Ne dorim digitalizarea evaluării pentru toate examenele naționale, fie că vorbim despre bacalaureat, evaluare națională, concurs de ocupare a posturilor sau definitivat. Este un progres nu doar necesar, pentru că simplifică tot ceea ce înseamnă logistică a organizării acestor examene, ci și firesc, în contextul evoluției tehnologice”, a spus Ministrul Educației, Ligia Deca.

Potrivit cifrelor venite de la nivelul Ministerului Educației, peste 33.900 de candidați s-au înscris pentru a susține examenul național de bacalaureat în sesiunea august – septembrie 2023, prima sesiune în care evaluarea digitalizată a lucrărilor scrise este generalizată.

Conform calendarului BAC-ului de toamnă, prima probă scrisă pe care o vor susține candidații, pe 16 august 2023, va fi cea la limba și literatura română – proba E.a).

COŞMARUL unor turişti români în vacanţa din Turcia: „Până se soluționează o să aveți nepoți”

O familie de români care a preferat să-şi petreacă vacanţa de vară în Turcia regretă acum alegerea făcută. De ce? Pentru că băieţelul lor s-a rănit în piscină, iar concediul s-a transformat într-un coşmar.

Băiatul s-a tăiat în tală în gresia piscinei.

Românul vrea banii pe vacanţă înapoi

”Am avut o situație neplăcută la piscină, băiatul meu s-a tăiat foarte rău în talpă într-o bucată de gresie când a aterizat în apa din tobogan, am fost la spital și l-a cusut, acum e în cărucior cu rotile, am făcut reclamație scrisă la recepția hotelului.

Acum vacanța noastră nu mai e vacanță, el are dureri, aș dori sfaturi de la voi, dacă ați fost pățiți, cum ați procedat? Noi am dori banii pe vacanță înapoi”, a povestit turistul român.

Nu avem asigurare, dar hotelul ne-a dus la spital după multe insistențe și cred că au suportat cheltuiala, noi am plătit doar medicamentele, dar aș dori banii înapoi pentru că e absolut vina lor”, a completat ulterior.

”Puteți să-i dați și în judecată direct pe ei, dar până se soluționează o să aveți nepoți”, i-a replicat cineva.

Formula de calcul pentru indexarea pensiilor în 2023. Cum vor fi afectate veniturile a 5 milioane de români

O majorare a pensiilor ar urma să aibă loc de la 1 ianuarie 2024. La Ministerul Muncii încă se lucrează la această nouă lege.

Marcel Ciolacu şi mai mulţi miniştri vor merge într-o vizită oficială la Bruxelles, la finalul acestei luni, unde se va lua în discuţie şi subiectul creşterii pensiilor.

Cum ar creşte pensiile:

Pensia minimă: 1.125 lei (sageata crestere) 1.280 lei(13,8%)
– (↗) 1.310 lei (16,5%)

– (↗) 1.350 lei (20%)

Punctul de pensie: 1.785 lei (sageata crestere) 2.030 lei (13,8%)

(↗) 2.080 lei (16,5%)
(↗) 2.142 lei (20%)

Președintele Casei de Pensii a confirmat creşterea

Daniel Baciu, președintele Casei de Pensii, a anunțat că pensiile vor fi majorate începând cu data de 1 ianuarie 2024, vestea fiind mult așteptată de milioane de vârstnici.

”Astăzi plata pensiilor este sub procent, nu cu mult sub el, dar avem un impediment, jalonul 214 din reforma pensiilor. În baza noului act normativ trebuie să înlăturăm inechitățile pentru că sunt contribuții egale și pensii diferite. Pensiile vor crește și va trebui făcut un efort suplimentar la bugetul de pensii și pe viitor ar trebui inechitățile să nu mai existe”, a transmis Daniel Baciu.

Este clar prevăzut în lege mecanismul de indexare de 100% din rata inflației și de 50% din creșterea salariului mediu brut care trebuie corelată și cu necesitățile din sistem pentru a le diminua realist.

Trebuie să facem o indexare, însă este prematur să discutăm de 1 ianuarie 2024, dar mecanismul este clar și trebuie să transpunem în actuala lege ce v-am spus ca să fie acoperită inflația și creșterea”, a conchis președintele Casei de Pensii la RTV.

Liderul Clanului Sportivilor, reținut de poliție după ce și-a bătut socrul. Cine este Robert Nica

1

Poliţia Capitalei anunţă că un bărbat în vârstă de 44 de ani a fost reţinut după ce ar fi agresat fizic un alt bărbat şi o femeie, în timp ce se aflau la o adresă din Sectorul 4.

În urma verificărilor efectuate de către poliţiştii care s-au deplasat la faţa locului, s-a stabilit faptul că un bărbat ar fi fost lovit de către ginerele său, în timp ce se aflau pe scara blocului, şi, ulterior, în parcare. De asemenea, o femeie ar fi încercat să-i oprească, moment în care şi aceasta ar fi fost agresată fizic de acelaşi bărbat.

Robert Nica, scandal acasă la socrul lui

Potrivit unor surse judiciare, bărbatul agresat este socrul lui Robert Nica (liderul Clanului Sportivilor). Robert Nica a mers acasă la socrul lui, unde a amenintat-o și lovit-o și pe concubina cumnatului său. Acesta urmează să fie prezentat la Judecatoria Sectorului 4 cu propunere de arestare preventivă.

Polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 26 au reținut luni un bărbat, în vârstă de 44 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de violență în familie, amenințare, lovire sau alte violențe și influențarea declarațiilor.

„În fapt, la data de 12 august 2023, în jurul orei 22:50, polițiști din cadrul Secției 26 au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că, un bărbat, ar fi agresat fizic un alt bărbat și o femeie, în timp ce se aflau la o adresă, din Sectorul 4.

În urma verificărilor efectuate, de către polițiștii care s-au deplasat la fața locului, s-a stabilit faptul că, un bărbat ar fi fost lovit de către ginerele său, în timp ce se aflau pe scara blocului, și, ulterior, în parcare.

De asemenea, în timpul altercației, o femeie ar fi încercat să-i oprească, moment în care și aceasta ar fi fost agresată fizic de același bărbat, ulterior, persoana în cauză părăsind zona”, potrivit unui comunicat de presă.

Sec pare că inculpatul a continuat să transmită, printr-o aplicație de chat, mesaje de amenințare celor două persoane, precum și mesaje prin intermediul cărora încerca să le influențeze declarațiile.

„Față de bărbat a fost dispusă măsura reținerii, pentru o perioadă de 24 ore, urmând a fi prezentat magistraților cu propunere legală”, au mai precizat poliţiştii.

Cine este interlopul Robert Nica

Robert Nica, fostul lider al temutei grupări a „Sportivilor”, a devenit unul dintre dezvoltatorii imbobiliari importanți din București și Ilfov.

După anul 2004, când clanul Cămătarilor a fost destructurat, o parte dintre afacerile lăsate în urmă de Nuțu și Sile Balint au fost preluate de foștii lor locotenenți.

Așa a luat amploare gruparea Sportivilor, care, până în 2006, când a fost destructurată la rândul ei, controla cu autoritate Sectorul 4 și localitățile ilfovene situate în sudul Bucureștiului.

După ce și-au executat pedepsele, mai mulți lideri, între care și Robert Nica, au investit în diferite proiecte legale și au devenit oameni de afaceri.

Unul dintre aceștia a fost Robert Nica, devenit dezvoltator imobiliar. Cu toate că vechile sale probleme cu legea au dispărut, au apărut necazuri noi, legate de scandalurile violente cu propria soție.

A erupt vulcanul Etna! MAE, atenţionare pentru românii care călătoresc în Italia (VIDEO)

Zborurile au fost anulate luni dimineaţă pe aeroportul Catania din Sicilia din cauza erupţiei vulcanului Etna, unul dintre cei mai activi din lume, au anunţat autorităţile aeroportuare.

Zborurile din şi spre aeroport au fost suspendate până la ora locală 13:00, după ce vulcanul a început să erupă duminică seara, potrivit agenţiei Belga.

Vulcanul, în fază de „pre-alertă”

Autorităţile italiene au spus că vulcanul este în fază de „pre-alertă” şi au ridicat nivelul de alertă de la F0 la F1, relatează BBC. Cu o înălţime de 3.324 de metri, Etna este cel mai înalt vulcan activ din Europa. Acesta a erupt frecvent în ultimii 500.000 de ani.

Anul trecut, aproximativ 10 milioane de pasageri au trecut prin aeroportul internaţional Catania, care deserveşte partea de est a Siciliei, una dintre cele mai populare destinaţii turistice din Italia.

Atenționare MAE

MAE a emis o atenționare de călătorie în Italia. Responsabilii aeroportului internațional din Catania anunță că spațiul aerian pe aeroportul Catania-Fontanarossa Vincenzo Bellini este închis luni din cauza erupției vulcanului Etna.

„Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Italiană că responsabilii aeroportului internațional din Catania anunță că spațiul aerian pe aeroportul Catania-Fontanarossa Vincenzo Bellini este închis azi, 14 august 2023, din cauza erupției vulcanului Etna.

Prin urmare, zborurile sunt suspendate cel puțin până la ora 14:00.

Se recomandă călătorilor să contacteze companiile aeriene pentru actualizări privind situația zborurilor anulate sau redirecționate sau să verifice starea zborurilor pe pagina web a aeroportului din Catania: https://www.aeroporto.catania.it/voli/partenze-arrivi/”, anunță MAE.

Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni. Prognoza meteo pe regiuni, până pe 27 august

0

Încă nu ați plecat în vacanța de vară și vă faceți planuri de călătorie și vreți să știți cum va fi vremea la mare sau la munte, în a doua parte a lunii august? Vin detalii de ultimă oră de la meteorologi.

Specialiștii în meteorologie au anunțat cum va fi vremea în fiecare regiune a țării, în următoarele două săptămâni. Reprezentanții Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) au făcut publică, luni, estimarea evoluției valorilor termice și a precipitațiilor pentru intervalul 14-27 august 2023.

Astfel, de la ANM s-a aflat că în Dobrogea vremea se va încălzi treptat, astfel încât va deveni izolat caniculară în prima săptămână din prognoză, dar apoi se va răci ușor. Pentru Muntenia, prognoza arată că în primele trei zile din interval vremea va fi călduroasă la amiază, apoi va deveni caniculară în zona de câmpie, dar din data de 21 august se va mai răci ușor, astfel încât mediile diurne pe toată perioada vor varia între 30 și 34 de grade.

La munte, anunță meteorologii, vremea nu va avea variații semnificative din punct de vedere termic, mai ales la valorile din timpul zilei, astfel că acestea se vor situa în jurul mediei de 20 de grade pe aproape tot intervalul avut în vedere de această prognoză.

Totodată, specialiștii au anunțat și în ce zone, dar mai ales în ce interval se așteaptă să se producă averse.

Iată ce au anunțat meteorologii pentru intervalul 14-27 august 2023, pentru fiecare regiune în parte:

BANAT

Valorile termice diurne nu vor avea variații semnificative, se vor situa, în medie, între 30 și 32 de grade, cele mai scăzute valori estimate pentru 16, 17, 26 și 27 august. Temperaturile minime vor fi în creștere ușoară de la 14 grade, mediat regional, prognozate pentru prima noapte, până la 18 grade în data de 19 august, apoi vor mai avea doar mici variații în jurul acestei valori.

Probabilitatea pentru averse va fi relativ ridicată pe aproape tot parcursul intervalului, însă acestea se vor semnala pe arii restrânse.

CRIȘANA

Regimul termic diurn nu va oscila semnificativ pe tot parcursul intervalului, se va menține la o medie de 32 de grade, doar în ultimile zile va exista o tendință de scădere, spre valori de 30 de grade. Minimele vor debuta cu o valoare medie de 14 grade, dar vor crește treptat, iar pe intervalul 16…24 august se vor situa în jurul a 18 grade, urmând ca la final să mai scadă puțin.

Probabilitatea pentru averse va fi relativ ridicată pe intervalul 18…23 august și din nou în 27 august, însă acestea vor avea caracter local.

TRANSILVANIA

Vremea va fi în general normală termic, cu scurte perioade în care amiezile vor deveni călduroase, astfel că mediile maximelor vor varia între 28 și 30 de grade, cele mai ridicate valori estimate pentru 8, 19, 23 și 24 august. Minimele vor caracteriza dimineți răcoroase în depresiuni, dar se vor încadra între 12 și 14 grade, mediat regional.

Probabilitatea pentru averse va fi mai ridicată după data de 16 august, însă acestea vor avea mai ales caracter local.

MARAMUREȘ

În intervalul 14….24 august, valorile termice diurne nu vor avea variații semnificative, vor oscila în jurul mediei de 30 de grade, apoi vor scădea ușor, spre o medie de 28 de grade.
Valorile nocturne, sub normele perioadei la debut, vor crește de la 12 la 16 grade mediat regional în primele 3 nopți, după care se vor menține așa până în 22 august când vor mai scădea treptat spre 14 grade.

Probabilitatea de apariție a averselor, pe spații restrânse în general, va fi mai mare între 17 și 22 august și din nou în 26 și 27 august.

MOLDOVA

Vremea va fi călduroasă în mare parte din interval, iar valorile termice diurne vor avea doar mici variații, astfel că mediile acestora se vor situa între 30 și 32 de grade, cu cele mai ridicate valori în 18, 19 și din nou în 24 și 25 august. Diminețile vor debuta cu medii ale minimelor de 14 grade, dar vor crește treptat, astfel că pe intervalul 17…21 august se vor situa în jurul a 18 grade.

Local vor mai fi averse, cu probabilitate mai mare între 17 și 22 august.

DOBROGEA

Vremea se va încălzi treptat, astfel încât va deveni izolat caniculară în prima săptămână, dar apoi se va răci ușor. În acest context, temperaturile maxime vor avea medii de la 30 spre 34 de grade în intervalul 14…20 august și în jurul a 30 de grade pe următoarea perioadă. Regimul termic nocturn va marca o creștere de la 18 la 20 de grade, mediat regional, în 14, 15, 16, august, apoi vor mai avea un proces de scădere după 22 august.

Probabilitatea pentru averse va fi scăzută, ușoare condiții de apariție a acestora se vor întruni abia după 22 august.

MUNTENIA

În primele trei zile din interval vremea va fi călduroasă la amiază, apoi va deveni caniculară în zona de câmpie, însă din data de 21 august se va mai răci ușor, astfel încât mediile diurne pe toată perioda vor varia între 30 și 34 de grade. Regimul termic nocturn va avea variații între 15 și 18 grade mediat regional, cu cele mai scăzute valori între 14 și 17 august și din nou între 23 și 27 august.

Probabilitatea pentru averse va fi ridicată în aproape fiecare după-amiază, însă acestea se vor semnala cel mult local.

OLTENIA

Vremea va fi călduroasă la amiază în cea mai mare parte a regiunii, dar și a intervalului, astfel încât mediile maximelor vor fi de 32…34 de grade, cu excepția zilei de 15 august când se va răci și maxima va fi de 28 de grade mediat regional. Regimul termic nocturn nu va oscila semnificativ, se va situa, în medie, între 16 și 18 grade, cu cele mai reci perioade între 16 și 18 august și din nou între 23 și 27 august.

Averse se pot semnala izolat, dar probabilitatea mai mare de apariție a acestora și pe arii mai mari va fi în 15,16, 17, 22 și 23 august.

LA MUNTE

Vremea nu va avea variații semnificative din punct de vedere termic, mai ales la valorile diurne, astfel că acestea se vor situa în jurul mediei de 20 de grade pe aproape tot intervalul de prognoză. Diminețile vor fi mai răcoroase doar la început, apoi minimele termice vor crește ușor, iar pe toată perioada se vor situa între 10 și 12 grade, mediat regional.

Gradul de instabilitate atmosferică va fi ridicat din data de 15 august și se va manifesta cu precădere după-amiaza și seara.

Locomotiva unui tren personal a luat foc! Pompierii bihoreni au intervenit de urgență

6

Incident pe calea ferată, la primele ore ale zilei de luni. Pompierii bihoreni au fost alertați și au intervenit de urgență. Totul, după ce locomotiva unui tren personal a fost cuprinsă de un incendiu.

Locomotiva avea atașate trei vagoane în care, din informațiile oficiale, se aflau aproximativ 20 de călători. Din fericire, pasagerii au ieșit la timp din vagoane, astfel că nu au existat răniți în urma acestui incident.

Trenul circula circula pe ruta Oradea – Halmeu

Din câte a anunțat ISU Bihor, în dimineața zilei de luni, 14 august, pompierii militari bihoreni au intervenit pe strada Santăului, din Oradea, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la locomotiva unui tren de călători care circula pe ruta Oradea – Halmeu.

La fața locului au fost trimise două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj de prim ajutor. Nu a fost necesară intervenția cadrelor medicale în cazul vreunui călător, și asta pentru că, din fericire, pasagerii au reușit să iasă la timp din cele trei vagoane ale trenului, nefiind persoane rănite.

Pasagerii s-au autoevacuat – nicio persoană nu a fost rănită

„Apelul care sesiza producerea evenimentului a fost primit în dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Crișana” al județului Bihor, în jurul orei 03:00, moment în care la fața locului au fost mobilizate operativ, echipajele Detașamentului 2 Oradea, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj de prim ajutor.

Locomotiva avea atașate trei vagoane în care se aflau aproximativ 20 de călători. Pasagerii s-au autoevacuat, astfel că, din rândul acestora, nicio persoană nu a fost rănită. Pompierii militari au acționat pentru stingerea incendiului și asigurarea măsurilor de siguranță pentru tractarea trenului până în Gara Episcopia”, conform ISU.

Conform precizărilor transmise de la nivelul ISU Bihor, prin intermediul comunicatului de presă, incendiul a izbucnit la compartimentul motor, cauza probabilă fiind un scurtcircuit. „În urma producerii evenimentului, a ars compartimentul motor”, a mai anunțat ISU.

Zi neagră la Mamaia. Trei oameni s-au înecat, o persoană e în stare gravă/S-a format un lanț uman în încercarea de a salva victimele

0

Operațiune de salvare contracronometru, luni, în stațiunea Mamaia. S-a format un lanţ uman pentru salvarea a cinci persoane aflate în pericol de înec. 

UPDATE: Din păcate, autoritățile anunță un bilanț tragic al intervențiilor contracronometru de la Mamaia. Trei oameni și-au pierdut viața, iar o altă persoană a fost dusă la spital cu elicopterul SMURD, fiind în stare gravă.

„În ultimele ore, am fost martorii unor evenimente tragice în care valurile mării au făcut iarăși victime.

Șapte persoane au fost surprinse de curenții puternici și duse în largul mării. Chiar dacă intervenția salvamarilor, a martorilor și a echipelor de salvare a fost promptă și victimele au fost extrase la mal în scurt timp, suntem profund îndurerați să vă informăm că trei dintre acestea și-au pierdut viața”, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).

Conform IGSU, una dintre persoane se află în stare gravă, fiind transportată la spital cu elicopterul SMURD, „iar alte trei sunt sub supravegherea atentă a medicilor”.

Apelul IGSU către turiști

„Situațiile s-au produs în stațiunea Mamaia, pe fondul valurilor mari și a curenților puternici.

Vă îndemnăm să vă informați cu privire la condițiile de înot, să alegeți zonele desemnate pentru scăldat și să ascultați mereu sfaturile salvamarilor”, conform IGSU.


UPDATE: Momente dramatice la malul mării. Salvatorii au aplicat manevre de resuscitare în cazul a trei persoane scoase inconștiente din apă.

Conform precizărilor de la ISU, trei persoane scoase inconştiente din apă au fost resuscitate, iar alte două erau conştiente, fiind transportate la spital pentru investigaţii suplimentare.


Din primele informații, doi oameni ar fi fost scoși inconștienți din apă, persoanele respective fiind supuse manevrelor de resuscitare.

S-a dat alerta pe litoral, în Mamaia, în plină minivacanță de Sfânta Maria! Din primele informații, cinci persoane se află în pericol de înec, în Marea Neagră, în staţiunea Mamaia, potrivit news.ro. În zonă s-au deplasat mai multe echipaje medicale şi de pompieri. E o operațiune contracronometru, misiunea fiind una în dinamică.

Din câte a anunțat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, pompierii au fost solicitaţi să intervină luni, în staţiunea Mamaia, unde cinci persoane s-ar afla în pericol de înec în Marea Neagră.

Oamenii au format un lanţ uman pentru a-i aduce la mal pe cei aflaţi în pericol

Trei trei echipaje SMURD şi autospeciala de transport victime multiple s-au deplasat la fața locului. S-a format un lanţ uman în zona respectivă, pentru salvarea persoanelor aflate în pericol.

Conform ISU, două persoane inconştiente au fost scoase din apă şi cadrele medicale au început manevrele de resuscitare.

Alertă! O mină marină ar fi explodat în zona digului, la Costinești – VIDEO

5

Un incident ce s-a produs luni dimineață, 14 august, a pus în alertă autoritățile, mai ales că e vorba despre o stațiune populată și despre o perioadă – minivacanța de Sfânta Maria – în care mulți oameni se află în vacanță pe litoral.

UPDATE: Purtătorul de cuvânt al ISU Dobrogea a anunțat că, în urma exploziei, nu s-au înregistrat victime.

„În această dimineaţă, în jurul orei 9:00, am fost solicitaţi prin apel 112 să intervenim în staţiunea Costineşti, unde a avut loc o explozie pe dig. Ajunşi la faţa locului, colegii au perimetrat zona şi au constatat că este vorba de o explozie în dig. Din fericire, nu s-au înregistrat victime”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Dobrogea.


Din primele informații s-ar fi produs o explozie, fiind posibil să fie vorba despre o mină marină.

Mină marină explodată la Costinești

Este alertă luni dimineața, după ce o mină marină ar fi explodat în zona digului în Costinești.

Potrivit ISU Constanța, a avut loc o explozie în zona digului din fața Hotelului Forum din Costinești.

Conform sursei citate, este posibil să fi explodat o mină marină.

La fața locului intervin mai multe echipaje – pompierii stației Tuzla cu 1 ASAS, SMURD B2 și RHIB Eforie.

Știre în curs de actualizare!