Acasă Blog Pagina 690

A murit Toto Cutugno

15

Toto Cutugno a murit. Cântărețul, creatorul unora dintre cele mai cunoscute melodii din istoria muzicii italiene, a încetat din viață la vârsta de 80 de ani, pe care o împlinise în iulie.

Decesul, după cum a relatat Ansa, a survenit marți, la ora 16.00.

Cutugno era internat la spitalul San Raffaele din Milano. Managerul artistului, Danilo Mancuso, a fost cel care a dat vestea decesului, explicând că Toto Cutugno a murit ”după o lungă boală, starea cântărețului s-a agravat în ultimele luni”.

S-a trezit și Ministerul de Externe. România nu are niciun cuvânt de spus în deciziile UE

Ministerul de Externe a prezentat, în ultima ședință de guvern, un proiect de politică publică pentru ameliorarea funcționării sistemului de gestionare a afacerilor europene. Mai exact, ministerul și-a dat seama că România nu are niciun cuvânt de spus în deciziile luate de Uniunea Europeană, care afectează toate statele membre, propunând creșterea pro-activității României în cadrul proceselor decizionale ale UE și îmbunătățirea capacității de abordare strategică a procesului de negociere a dosarelor europene.

Sistemul Național de Gestionare a Afacerilor Europene (SNGAE) din cadrul MAE nu funcționează cum ar trebui, consideră Ministerul Afacerilor Externe. În urma desfășurării unui proiect european, s-a concluzionat că este nevoie de întărirea capacității României de a-și reprezenta și promova interesele legitime la nivelul tuturor instituțiilor Uniunii Europene și de optimizare a funcționării SNGAE pentru a servi cât mai bine acestui scop.  Proiectul a urmărit îmbunătățirea participării României la procesul de luare a deciziilor la nivelul UE prin dezvoltarea unei politici publice în domeniul afacerilor europene, îmbunătățirea comunicării și colaborării în domeniul afacerilor europene și consolidarea capacității personalului implicat în gestionarea afacerilor europene. Potrivit MAE, deficiențele depistate până acum au fost lipsa unor evaluări ex-ante a implicațiilor pe care respectivele inițiative le-ar putea produce la nivel național, fundamentarea insuficientă a unora din propunerile de mandate de negociere prin referire la interesele sectoriale și la mijloacele de punere în aplicare, o coordonare instituțională insuficientă în formularea de poziții și propuneri care să reflecte interesul național pentru subiectele propuse, în special în cazul documentelor strategice ale Uniunii și al actelor legislative complexe și, în anumite cazuri, capacitate scăzută de a corela pozițiile naționale în raport cu evoluția diferitelor politici europene și de a dezvolta propuneri de poziționare care vizează simultan un număr complex de obiective.

Praf și la negocieri

Tot la capitolul dificiențe s-a  încadrat și incapacitatea de negociere a propunerilor legislative în cadrul Consiliului UE. Astfel, s-a constatat, în anumite cazuri, capacitate limitată de fundamentare a pozițiilor României față de propunerile dezbătute la nivelul Consiliului UE, subestimarea unora dintre nuanțele funcționării instituțiilor UE, a impactului grupurilor de lucru în procesul de reglementare al UE, precum și necesitatea unei mai bune corelări, în termeni generali, între mandatele prezentate în Consiliu și obiectivele strategice ale României. În ce privește procedurile de negocieri interinstituționale menite să îmbunătățească cadrul strategic și normativ al UE, au fost observate nereguli de genul unui nivel limitat de implicare proactivă națională a instituțiilor, capacitate slabă de evaluare și aprofundare a impactului orizontal și sectorial, urmată de formularea de propuneri și sprijinul acestora în structuri adecvate, diferențe structurale între ministere/autoritățile administrației publice centrale în ceea ce privește coordonarea în domeniul afacerilor UE, coordonare insuficientă între instituțiile naționale în promovarea pozițiilor și a intereselor identificate în documentele strategice ale Uniunii și în actele legislative complexe, dar și dificultăți în împărțirea competențelor la nivelul instituțiilor naționale și în gestionarea integrată a pregătirii pozițiilor naționale.

Se trece la un alt nivel

MAE vrea ca Sistemul Național de Gestionare a Afacerilor Europene (SNGAE) să depășească nivelul de reactivitate pentru a deveni pro-activ față de instituțiile europene (Comisia Europeană, inclusiv Consiliul, în special, Președinția, Parlamentul European) în toate etapele procesului de luare a deciziilor și a punerii în aplicare a legislației UE. ”Pentru a obține influență, autoritățile române ar trebui să devină mai proactive și să acționeze în momentele cheie, de la redactarea unui text până la punerea în aplicare a acestuia. Pentru ministere, succesul presupune activități de monitorizare și contacte informale cu personalul Comisiei, în scopul de a atrage atenția asupra problemelor relevante pentru România”, se arată în documentul MAE prezentat în ședința de Guvern.

MAI a vrut sa bage gunoiul sub preș. Consumul de droguri este absolut legal în țara noastră

Consumul de droguri și posesia de droguri pentru consumul propriu, care nu are o cantitate prestabilită, sunt absolut legale în România. Legislația nu prevede nicăieri pedepse pentru aceste fapte, ne spun polițiștii. Mai mult, MAI refuză să achiziționeze aparate de drugtest, de teamă că ar ieși la iveală cifrele reale îngrozitoare ale șoferilor care umblă drogați la volan, susțin reprezentanții Sindicatului Polițiștilor Europol. 

Cazul criminalului drogat la volan care a ucis doi studenți scoate la lumină mizeria băgată sub preș de autorități. În România consumul de droguri este absolut legal, iar polițiștii au fost descurajați, prin toate mijloacele, să combată fenomenul, care a luat o amploare inimaginabilă.  Polițiștii nu au dreptul de a testa un om care se află sub influența drogurilor, dacă acesta nu este la volan și, bineînțeles, dacă există aparate de testat și semne vizibile ale consumului.

”În România nu avem niciun cadru normativ care pedepsească consumul de droguri. Dacă ar exista, ar trebui să dublăm numărul de locuri în pușcării. Conform statisticilor oficiale, avem o creștere constantă a consumului de droguri, avem zeci de mii de tineri care au recunoscut că au consumat droguri. După cazurile tinerilor morți din cauza drogurilor, anul trecut la Festivalul Saga, au ieșit și PSD și PNL cu un proiect de lege pentru testarea pentru consumul de droguri a elevilor în școli și acolo se termina totul. Evident că nu s-a mers mai departe, că legea nu era aplicabilă”, ne spune Cosmin Andreica, președintele Sindicatului Polițiștilor Europol. Acesta arată că, dacă un individ este depistat cu două joint-uri, de exemplu, sunt ridicate produsele, i se întocmește dosar penal pentru trafic de droguri, iar în cursul cercetării penale se constată că a fost pentru consum propriu, și nu pentru comercializare. ”Evident că nu există prevăzută în lege vreo cantitate de droguri anume care să fie considerată pentru consum propriu. Deci totul este subiectiv. Este o aberație. Tu nu ai voie în România să deții droguri, să faci trafic de droguri, să comercializezi, dar, în același timp, ai consum. Important este să aflăm cum ajung cantități imense de droguri în sezonul estival la mare și autoritățile să nu aibă posibilitatea de a penetra astfel de medii. Noi, dacă nu am avut un echipaj rutier cu drug test în toată stațiunea, ar fi și absurd să întreb dacă am avut polițiști sub acoperire în Vama Veche sâmbătă seara, acolo unde mii de tineri erau în cluburi”, ne-a precizat Cosmin Andreica.

Aparate drug-test puține și restricții la utilizare

Drug Testele nu sunt date de la un polițist la altul pentru că valoarea este destul de mare, undeva, la 30.000 de lei unul, susține conducerea Europol. ”Și-atunci șefii, ca să se protejeze, vin și-l încarcă pe câte unul cu drug test. Există o grămadă de polițiști rutieri care nu au pus mâna pe un aparat drug-test și tu le cumperi elicoptere. Tu nu ai drug teste, ai mii de drogați la volan și tu vorbești de elicoptere. La ora actuală avem cam unu-două aparate drug test pe județ. În Mangalia nu exista decât un aparat drug test folosit de un singur polițist. Ar trebui să existe un aparat la fiecare echipaj. Nu a existat niciun interes pentru a se achiziționa aparate drug test, pentru că nu a existat dorința de a avea o cifră reală a consumului de droguri în trafic. Și atunci, dacă ai mai puține aparate, ai și cifre mai mici. Iar dacă ai cifre mai mici mimezi că stăpânești fenomenul. Dar cifra neagră a acestor fapte este uriașă în realitate. Mai mult, în urmă cu trei luni, polițiștii de la rutieră au primit ordin să nu mai verifice șoferii cu drug test dacă nu asociază comportamentul conducătorului auto cu consumul de substanțe interzise și asta pentru că au constatat că aparatele de la Aquila dau eroare și de 40% fals pozitiv. Însă foarte puțini polițiști sunt instruiți să identifice un om care a consumat droguri”, ne-a mai precizat Cosmin Andreica, președintele Sindicatului Polițiștilor Europol.

Trafic de droguri vs Poliția Animalelor

Sindicaliștii din MAI ne spun că Marcel Vela a creat Poliția Animalelor cu 488 de funcții și că, astăzi, sunt doar 288 de polițiști care lucrează pe trafic de droguri. ”Analizând cifrele acestea, uman, moral, dar nu se poate ca atunci când ai un fenomen al consumului de droguri, să menții doar 288 de polițiști pe trafic de droguri, la nivel național, al căror program de lucru este de luni până vineri de la 8 la 16, și asta pentru că șefii au considerat că plătesc prea multe ore de noapte și de sâmbete și duminici. Am cerut etiloteste și pentru polițiștii de la ordine publică, dar nu li s-a dat nici până în prezent, că s-au temut că opresc pe cine nu trebuie și pe urmă stau și dau cu subsemnatul. În luna iunie, inspectorul șef Alin Haniș, de la IPJ Oradea, a solicitat IGPR să li se retragă calitatea de polițiști rutieri celor 70 de agenți de ordine publică, în condițiile în care aceștia constatau frecvent încălcări ale legislației rutiere. Agenții de ordine publică, în baza unui examen, pot primi calitatea de polițist rutier și pot constata contravenții rutiere. Cu ce scop, tu, ca instituție, vrei să-ți indisponibilizezi 70 de oameni ? Din aceleași motive, să nu amendeze pe cine nu trebuie”, ne-a mai spus președintele Sindicatului Polițiștilor Europol, Cosmin Andreica.

Crimă cu premeditare. Litoralul românesc, transformat, cu bună știință, într-o capcană a morții

Geologii marini confirmă faptul că Marea Neagră de pe litoralul românesc a devenit efectiv periculoasă după operațiunile de lărgire a plajelor. Oamenii înghițiți de ape în ultima perioadă nu au murit din vina lor, ci din neglijența criminală a autorităților. Lărgirea plajelor spre mare a scurtat distanța până la gropile marine, formându-se praguri foarte aproape de țărm și curenți ucigași la doar 3-4 metri de intrarea în apă. Multe dintre filmările cu înecarea în direct a victimelor arată valuri anemice, care nu aveau cum să smulgă un om cu forța.

Au făcut economie la nisip și au creat curenți puternici lângă mal

Pentru că firma care a realizat lucrările de lărgire a plajelor de pe litoralul românesc era plătită la suprafața câștigată, a fost sărită o etapă vitală. Și anume, aducerea nisipului și în zona plajei submerse, pentru ca panta să fie una lină spre larg. Constructorul a făcut însă economie, profitând și de faptul că, în caietul de sarcini, nu erau prevăzute lucrările care vizau siguranța turiștilor.

”Nisipul pentru plajă, pe care l-au luat de la 25 de metri adâncime, ar fi trebuit luat și pentru completarea profilului plajei, nu numai plaja emersă, ci și plaja submersă. Dar, din economie, nu au mai băgat nisip și în apă, că plata se făcea doar pe ce suprafață câștigi. Și au făcut marea periculoasă. Valul începe să se spargă atunci când lungimea lui de undă, deci distanța între două creste de valuri, este o treime din adâncime. Acolo este pragul, unde se sparge valul. Într-o distanță foarte scurtă, adâncimea crește foarte mult și curentul te ia. Plaja a înaintat prea mult spre adâncime mare, iar marea nu a apucat să-și facă profilul de echilibru, adică o pantă mai lină. Acum este o ruptură de pantă și acolo se întâmplă toate minunățiile. Ruptura de pantă este foarte apropiată de linia țărmului”, ne-a declarat conf. dr. Glicherie Caraivan, geolog marin la Institutul Naţional Cercetare-Dezvoltare pentru Geologie şi Geoecologie Marină. Acesta ne mai spune că acum curenții se formează în concordanță cu panta nouă a plajei și că nisipul trebuia pus și în mare, tocmai pentru a genera o pantă mai apropiată de profilul de echilibru. ”Valul se lovește de prag, care este un obstacol suplimentar în calea mișcării orbitale a valurilor, și se creează fenomenul de reflexie față de un obstacol și atunci curentul de întoarcere va fi mult mai puternic”, ne-a precizat conf. dr. Glicherie Caraivan.

Vinovați fără vină

Aproape întreaga mass-media a condamnat, cu mânie proletară, victimele care s-au înecat pe litoral în ultimele zile, numărul acestora fiind exagerat de mare. Opinia publică a acuzat și acuză victimele de inconștiență și teribilism. Informațiile ieșite la prima și a doua mână, de genul că trei bărbați morți ar fi ignorat steagul roșu și că și-au făcut-o cu mâna lor, au fost contrazise de informațiile reale, care arătau că aceștia săriseră să salveze de la moarte o adolescentă. Teribilisme s-au mai petrecut de-a lungul anilor, când înotători buni s-au luat la trântă cu forța mării. Însă morțile de acum, aproape în totalitate, s-au petrecut când oamenii au intrat lângă mal, cu valuri anemice de cele mai multe ori. Aceștia au intrat, fără să știe, într-o capcană a morții. Plaja s-a apropiat atât de mult de pragul format, încât curenții te smulg de la o distanță de doi-trei metri de la intrarea în apă. Și nimeni nu știe. Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea – Litoral s-a mulțumit să pună geamandura lângă mal, de mai are puțin și ajunge pe țărm, creând senzația tuturor că este o greșeală undeva, că doar geamandura a fost întotdeauna mai în larg. Un om care se duce frecvent la mare știe că valurile mici nu au cum să fie periculoase. Ce nu știe acest om e faptul că lucrările au fost efectuate incomplet și că protejarea vieții a fost pusă pe ultimul loc sau pe niciun loc, în cazul de față.

Pericolul va dispărea în 10 sau 20 de ani

Geologii spun că refacerea naturală a echilibrului pantei va dura 10 sau chiar 20 de ani. Până atunci, cei care se încumetă să intre în mare trebuie să învețe ce să facă în momentul în care sunt smulși de curenți. ”Toată lumea vede că, odată ce intri în apă, nu mai mergi ca înainte, de exemplu, la Mamaia, încă 100 metri, până ajunge apa la gât, acum se duce brusc la doi-trei metri și asta contribuie, de asemenea, la panic oamenilor. Trebuie făcute mai multe campanii de conștientizare a turiștilor, pentru că fiecare sector de plajă are particularitățile lui. Dacă s-ar face conștientizarea maselor, oamenii ar ști și cum să reacționeze arunci când curenții îi trag spre mare. Dacă te iau curenții nu trebuie să te întorci pe același drum, că nu ai nicio șansă. Trebuie să înoți paralel cu țărmul și, în doi-trei metri de dat din brațe, ieși din curent. Cel mai greșit este când te înalți să înoți contra curentului. Pentru că plutești și devii mult mai ușor preluabil de către curent. Cel mai bine e, dacă încă mai atingi fundul, să stai cu picioarele pe fund, să ai o stabilitate cât de cât. Ceea ce trebuie cel mai bine de știut este să nu intri în panică, deși e cam greu, și să înoți paralel cu țărmul. Să faci pluta este total greșit”, ne-a mai spus conf. dr. Glicherie Caraivan, geolog marin la Institutul Naţional Cercetare-Dezvoltare pentru Geologie şi Geoecologie Marină.

Unde sunt salvamarii???

Pe un litoral transformat într-o loc extrem de periculos, salvamarii sunt o specie rară. În primul rând, profesionalismul lipsește, pentru că și pregătirea este deficitară, mai ales că vorbim de o profesie sezonieră. Dotarea este și ea ca și inexistentă, semn că nimeni nu pune preț pe viața oamenilor. ”Să moară, dacă e prost și a intrat în apă”, aceasta este deviza generală a opiniei publice, a autorităților, a salvamarilor. Înainte de 1989 aveam salvamari profesioniști, cu bărci de lemn enorme, pe care niciun val nu le putea răsturna. Bărcile acelea stăteau de veghe în larg și interveneau rapid când un om era în pericol. Acum salvamarii ne spun că acele bărci ar fi greu de manevrat. Sigur, pentru cei care habar nu au să le mânuiască. Dacă nu cu bărci de lemn, atunci cu ce intervin salvamarii? Cu bărcuțele gonflabile ? Cu toții au observat, pe viu, dacă se aflau pe litoral, sau din mulțimea de filmulețe postate pe internet, că salavamarii au apărut prea târziu în situațiile critice și că cei care au sărit să salveze erau și ei turiști. Că cei câțiva salvamari la kilometri întregi de plajă erau ocupați cu fluierele și arborarea steagurilor roșii, ca să nu-i deranjeze nimeni.

”IUBI”, NOUL ȘEF al DGA!

Iată că, la doar câteva zile după ce avertizam în ”lovitura” din 15 august că ”Pentru el stinge lumina Blonda de la Interne”, Ștefania Gabriella Ferencz se cramponează, deja cu o încăpățânare demnă de o cauză mai bună, să își sacrifice finalul longevivei sale cariere la vârful sistemului ”pe altarul iubirii” față de bărbatul sufletului său mai tânăr. Concubin și tată al copilului său asumat, încă inspectorul general al Poliției de Frontieră, Victor Ștefan Ivașcu.

La fel după cum, ce este drept, și Ștefania Gabriella Ferencz își calculează deja ”AMR”-ul în funcția de Secretar General al Ministerului Afacerilor Interne. Funcție venită la pachet cu nici Corvin Nedelcu nu mai știe barem câte sinecuri în diverse Consilii de Administrație unde ”Blonda de la Interne” nu aduce niciun fel de ”plusvaloare”! În frunte cu cea de la EXIMBANK, desigur…

Însă fără a mai conștientiza barem că nici măcar Emil Boc nu mai este ”marele bărbat de stat” care a adus-o în lumea bună a Capitalei, ci doar un simplu primar de oraș de provincie, fie el și municipiul Cluj – Napoca, Ștefania Gabriella Ferencz riscă să ”îmbătrânească urât”… Mai ales dacă până și în aceste ultime zile continuă să își folosească ultimele farmece pentru ca ”Iubi” Ivașcu să primească, drept recompensă pentru iminenta pierdere a conducerii Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, pe cea a Direcției Generale Anticorupție!

Dor de Vasilescu!

La fel după cum am anunțat plecarea lui Hăpău  de la DGIA – și a plecat! – și a lui Hellvig de la SRI – și a plecat! -, la fel suntem în grafic și cu conducerea în afara sistemului a chestorului Liviu Vasilescu. Iar cum ”pupila” Manuela este totuși decât o loială pe persoană fizică șefului său, neputând ridica astfel pretenții la ”hegemonia” conducerii Direcției Generale Anticorupție, scaunul lui Vasilescu deja a declanșat un adevărat ”Jihad fratricid” la vârful sistemului.

Pe lista scurtă, Ștefania Gabriella Ferencz reușind să îl plaseze, după ce a dat ”din coate”, pe concubinul său, Victor Ștefan Ivașcu. Cel pe care, în trecut, deși inițiații sistemului râdeau cu lacrimi de această ”nebunie”, a mai reușit odată să îl aducă de la un simplu birou de Pașapoarte din țară și să îl pună ditamai șeful Poliției de Frontieră. Astfel că, dacă ”Blonda” va reuși să profite de ”adormirea” vicepremierului Cătălin Predoiu – că ministru de Interne sigur încă nu este! – atunci s-ar putea să ne fie dor de ”bătrânul combinator” Liviu Vasilescu mai repede decât ne-am fi așteptat…

Vai de FELIA voastră!

Acum, când șansele de a intra până la sfârșitul anului în Spațiul Schengen sunt deja unele mai mici decât a avea un premier pocăit sau ca USR și AUR să preia guvernarea împreună, cineva trebuie să plătească totuși noua umilință națională…

Astfel că, pe de o parte, Victor Ștefan Ivașcu ar trebui să fie chiar încântat că poate ieși cu ”fața luminată” din această misiune lamentabil eșuată. La fel după cum, omenește vorbind, este de înțeles și ”moftul” încă inspectorului general al Poliției de Frontieră de a ajunge din nou acasă, ”la țară”, când familia îi este acum la Capitală.

Numai că, ghinion, uite că se știe că se știe…

La fel cum, deși propaganda operativă va tura cu siguranță motoarele că nu intrăm în Schengen pentru ”obsesia”  pe persoană fizică         a Cancelarului austriac sau nu știm ce calcule politice, realitatea este, totuși, puțin diferită…

Astfel că astăzi dăm drumul ”la supapa” informativă menită a deschide ochii și șefilor sistemului și clasei politice deopotrivă.

Și prezentăm primele fotografii din documentarea de ultimă oră a situației reale de la frontiera care ar trebui să fie și cea a Schengen! Un spațiu comun european ”securizat”, după cum se poate lesne observa, în ciuda optimistelor comunicate oficiale, de o ”fâșie” arată la propriu și băltind de noroi! Una în care ”cojile” ruginite de mașini ale Poliției de Frontieră ”patrulează” de pe loc! Bieților polițiști chiar neputându-le cere nimeni să reușească să le scoată din ”felia noroioasă”…

Dificultățile economice lovesc și ceasurile elvețiene: primul declin al exporturilor din ultimii doi ani

Exporturile de ceasuri elveţiene au scăzut uşor în iulie, primul declin lunar din ultimii peste doi ani, deoarece cererea a început să încetinească, în contextul preţurilor mai ridicate şi a presiunilor economice.

Livrările au scăzut cu 0,9% luna trecută, la 2,2 miliarde de franci elvețieni (2,5 miliarde de dolari), China fiind motorul acestei scăderi, a anunțat marți Federația Industriei de Orologerie din Elveția.

Exporturile către China, a doua piață ca mărime după SUA, au scăzut cu 16,6%, după o creștere puternică anul trecut. Singapore, o altă piață cheie, a suferit o scădere de 7,9% față de un avans susținut în urmă cu un an.

Declinul sugerează că cererea în plină expansiune pentru ceasurile elvețiene ar putea începe să se răcească după ce a urcat la un record de peste 24 de miliarde de franci în 2022. Mărcile, de la Omega la Patek Philippe și Rolex, au majorat prețurile pentru a compensa costurile mai mari ale inputurilor, stimulând vânzările și profiturile pe fondul creșterii economice.

Analistul Patrik Schwendimann de la Zuercher Kantonalbank a declarat că scăderea lunară a exporturilor a fost neașteptată și ar putea avea un impact negativ asupra acțiunilor Richemont și Swatch Group AG.  „Cu toate acestea, ca de obicei, o singură lună de exporturi de ceasuri nu ar trebui să fie supraestimată, deoarece nu este o cifră de vânzări”, a spus el, prezicând o revenire a creșterii exporturilor în august și septembrie.

Ultima dată când exporturile elvețiene de ceasuri au suferit o scădere lunară a fost în ianuarie 2021.Federația a declarat că această ușoară încetinire „nu va avea un impact semnificativ asupra tendinței generale sau a previziunilor pentru 2023”.

Exporturile au scăzut pe toate segmentele de preț, cu excepția ceasurilor cu prețuri de peste 3.000 de franci, care au crescut cu 2,2% în valoare. Industria de orologerie reprezintă aproximativ 10% din exporturile totale ale Elveţiei şi asigură aproximativ 57.000 de locuri de muncă.

Securitatea alimentară mondială se află la răscruce

0

India, cel mai mare exportator de orez,  a anunțat că va interzice unele livrări. Este un efort al celei mai populate națiuni din lume de a controla prețurile interne înainte de un an electoral important – dar a lăsat un gol imens de aproximativ 10 milioane de tone de cereale de care consumatorii au nevoie, aproximativ o cincime din exporturile globale.

Lumea se află într-un „punct de inflexiune”, a declarat pentru AP Beau Damen, responsabil cu resursele naturale din cadrul Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură, cu sediul la Bangkok.Chiar și înainte de restricțiile impuse de India, țările cumpărau deja cu frenezie orez, creând o criză de aprovizionare și o creștere a prețurilor. Și Emiratele Arabe Unite au suspendat exporturile de orez pentru a-și menține stocurile interne

Securitatea alimentară globală este deja amenințată, deoarece Rusia a oprit un acord care permitea Ucrainei să exporte grâu, iar fenomenul meteorologic El Nino împiedică producția de orez.Țările asiatice, unde se cultivă și se consumă 90% din orezul din lume, se confruntă cu probleme de producție.

„Prețul orezului la nivel mondial este deosebit de îngrijorător”, avertizează Qingfeng Zhang,  director senior  la Banca Asiatică de Dezvoltare. „Ceea ce pare să fie clar este că volatilitatea prețurilor la alimente va continua în lunile următoare”. „Prețurile au crescut cu siguranță, iar acest lucru contribuie la alarmă și, de asemenea, la povești despre oameni care își fac stocuri de panică”, a precizat Erica Tay, economist la Maybank.

Alimentele reprezintă o pondere mare – aproximativ 30% până la 40% – din coșul indicelui prețurilor de consum pentru cea mai mare parte a Asiei emergente. Excluzând Australia, India și Thailanda, majoritatea țărilor din Asia-Pacific sunt importatoare nete de alimente. Singapore și Hong Kong depind de importuri pentru 100% din nevoile lor de consum de orez. Orice scumpire a mâncării se va adăuga în cifrele inflației.

Gospodăriile cu venituri mici vor fi, fără îndoială, cele mai afectate, indiferent dacă se află sau nu în țările dezvoltate sau în curs de dezvoltare, a declarat Paul Hughes, economist-șef agricol și director de cercetare al S&P Global.

Condițiile de secetă pe care se așteaptă ca El Nino să le aducă în mare parte din Asia în cursul acestui an vor avea un impact asupra culturilor de orez. Thailanda – al doilea mare exportator de orez din lume – își încurajează fermierii să planteze mai puțin, în încercarea de a economisi apă. Aceleași condiții de secetă vor afecta producția de ulei de palmier din Malaezia și Indonezia,  precum și grâul și orzul din Australia.

Fracturarea hidraulică și pericolul apariției cancerului la copii

America a cucerit piața gazelor din Europa, dar despre prețul plătit pentru această victorie nu prea vorbește nimeni. Tăcerea maschează doar frica de a dezvolta un subiect teribil – cel al legăturii dintre fracturarea hidraulică și pericolul apariției cancerului la copii.

Cele mai noi studii în domeniu confirmă legătura dintre producția de gaze de șist (gazele obținute prin fracturare hidraulică) și sănătate. Se vorbește inclusiv despre un risc mai mare de limfom în rândul copiilor care locuiesc în apropierea sondelor de fracturare.

Azi, când ne îndreptăm spre al doilea an de conflict armat în Ucraina, se vede cu ochiul liber cine a câștigat „minirăzboiul” fratricid; SUA aproape și-au triplat exporturile de arme, descoperind piețe noi, la care nu se așteptau, iar Rusia este îngenuncheată (a pierdut Europa, principalul partener economic, și acum trebuie să joace după cum îi cântă China și India, cumpărători care joacă tare și au toate atuurile).

Europa? Europa este subjugată economic și militar, nu mai are nicio independență, face doar ce-i cere Washingtonul, altfel… Altfel, CNN-ul inundă televizoarele cu imagini cu teribilele bombardamente rusești din Ucraina, alimentând frica și spaima pe „Bătrânul continent”.

America a ajuns în ipostaza de a controla lumea grație unei politici atent implementate. Iar aici un rol major l-a jucat fracturarea hidraulică. Acest boom a dat țării energie ieftină și sigură, dar la efecte nu s-a uitat nimeni. Fracturarea hidraulică a aruncat în atmosferă gaze cu efect de seră care distrug clima. Și dovezile se înmulțesc, acum vorbim și despre grave prejudicii aduse sănătății oamenilor care locuiesc în apropierea acestor sonde. Este acesta prețul pe care suntem dispuși să-l plătim pentru a avea gaz ieftin? SUA practică „frackingul” la ea în țară de ani buni, dar în România, cel puțin la nivel oficial, nu se extrag gaze de șist prin acest procedeu. La nivel oficial, însă cutremurele din Gorj nici până azi n-au primit o explicație care să poată fi acceptată.

Cele mai noi studii publicate pe acest subiect (autorii sunt specialiști în domeniul sănătății publice de la Universitatea din Pittsburgh) au găsit legături între fracturarea hidraulică și riscul apariției unor probleme grave de sănătate:

  • Primul (și, poate, cel mai alarmant studiu) a constatat că copiii care trăiesc la o distanță de numai o milă (1,6 km) de o sondă de fracturare hidraulică prezintă un risc semnificativ mai mare de a dezvolta un limfom de cancer decât copiii care trăiesc la o distanță de cinci mile (8 km);
  • Al doilea studiu a sugerat că există o legătură între exploatarea sondei de gaze de șist și luarea în greutate a bebelușilor;
  • În fine, ultimul studiu leagă apropierea de o sondă cu fracturare hidraulică de dezvoltarea astmului.

Primul efect reprezintă un pericol, în timp ce celelalte două pot fi probleme de sănătate apărute pe tot parcursul vieții.

Lucrarea specialiștilor de la Pittsburg University completează o lungă listă de descoperiri similare, inclusiv o teză elaborată în 2022 de Yale University și care sugera că nou-născuții și copiii care trăiesc în apropierea sondelor unde se fac fracturări hidraulice prezintă un risc mai mare de a face leucemie.

Potrivit Concerned Health Professionals of New York, un ONG care păstrează o bază de date cu fiecare studiu și raportează problemele cauzate de „fracking”, în 2022 au fost 2.239 de astfel de situații grave apărute. Studiile arată că, în SUA, aproape 18 milioane de americani care trăiesc nu departe de o sondă de fracturare hidraulică sunt expuși unui risc crescut nu numai de cancer și astm, ci și de boli cardiace și respiratorii, sarcini periculoase, boli de piele și probleme de sănătate mintală. Și, așa cum se întâmplă întotdeauna cu riscurile legate de combustibilii fosili, cele mai grave efecte ale „fracking-ului” cad în special asupra copiilor și a femeilor însărcinate.

Despre poluarea aerului și a apei, nici nu mai pomenim. La fel cum este știut deja că fracturarea hidraulică provoacă seisme în zonele în care sunt sonde pentru extracția gazelor de șist.

România a experimentat recent în Gorj o serie de cutremure neobișnuite pentru această regiune a țării. Pe la colțuri, mulți vorbesc despre activitatea sondelor din Oltenia, însă oficial subiectul este unul tabu, blocat dezbaterii publice și oricăror investigații.

Și când te gândești că America mai are un „cadou” promis României – mini-centrale nucleare -, mai că-ți dau lacrimile de atâta generozitate!

Proiectul Chinei pentru o ordine mondială alternativă

Inițiativa de Dezvoltare Globală(GDI), promovată de președintele Xi Jinping, reprezintă cea mai îndrăzneață mișcare a Chinei de a actualiza regulile de guvernare globală care au fost scrise de Occident după cel de-al doilea Război Mondial.

Cheia proiectului Chinei este de a-și instituționaliza în mod constant conducerea asupra lumii în curs de dezvoltare prin finanțarea unei serii de grupări de țări conduse de China.

Cele 152 de țări clasificate ca fiind în curs de dezvoltare de către ONU își depășesc cu mult omologii lor dezvoltați în funcție de criterii precum mărimea și creșterea populației și contribuția globală la creșterea PIB-ului mondial, măsurată prin paritatea puterii de cumpărare.Pentru prima dată, China a exportat în prima parte a acestui an mai mult în țările în curs de dezvoltare – reprezentate de națiunile care fac parte din Inițiativa Belt and Road – decât a exportat în SUA, UE și Japonia la un loc.

Expansiune și multilateralism cu specific chinezesc

Lista instituțiilor internaționale în cadrul cărora Beijingul speră să își amplifice influența și, prin extensie, pe cea a țărilor în curs de dezvoltare devine tot mai lungă. Aceasta include ONU, Organizația Mondială a Comerțului, G20 și altele, spun oficialii chinezi.

ONU – cu cele 15 agenții specializate care exercită guvernanța globală în mai multe domenii, cum ar fi finanțele, telecomunicațiile, sănătatea și combaterea foametei – se află chiar în centrul viziunii mondiale a Chinei și a planurilor sale de a-și spori influența. Dincolo de ONU, notează Financial Times, China are o serie de planuri pentru a stimula participarea țărilor în curs de dezvoltare la forumurile internaționale și, astfel, pentru a-și consolida propria poziție.

În cadrul G20, pe care Beijingul îl consideră un forum cheie pentru a se angaja cu Occidentul, China a devenit anul trecut prima țară care a făcut presiuni pentru aderarea Uniunii Africane, care cuprinde 55 de state membre de pe continent. În cazul în care aderarea va fi acordată în cadrul unui summit programat pentru luna septembrie la New Delhi, numărul membrilor G20 se va extinde la 21, iar reprezentarea țărilor în curs de dezvoltare va crește aproape de paritate cu cea a țărilor dezvoltate.

De asemenea, China începe să folosească „Grupul de prieteni ai Inițiativei pentru Dezvoltare Globală” pentru a-și promova propriile definiții ale conceptelor-cheie, în încercarea de a le submina pe cele folosite de Occidentul condus de SUA. Unul dintre acestea este „multilateralismul adevărat”, pe care îl definește ca fiind un statut egal pentru toate țările.

„Întreaga idee a multilateralismului este de a se opune la ceea ce Beijingul consideră hegemonia americană”, subliniază Collin Koh, cercetător senior la Institutul de Studii de Apărare și Strategice de la Universitatea Tehnologică Nanyang din Singapore.

O altă strategie cheie a Chinei este de a se prezenta ca un pacificator global, parțial pentru a contracara daunele repetitive pe care le-a suferit atunci când partenerul său strategic, Rusia, a invadat Ucraina anul trecut.

Crucială pentru această ambiție este Inițiativa de securitate globală (GSI), care a fost lansată anul acesta de Xi și este concepută ca o pârghie condusă de China pentru a smulge influența SUA în ceea ce privește problemele de securitate la nivel international. Oficialii de la Beijing au participat la un forum organizat luna aceasta în Arabia Saudită pe tema rezolvării conflictului din Ucraina.

O  organizație multilaterală aflată în plină expansiune este și Organizația de Cooperare de la Shanghai, care are nouă țări ca membri cu drepturi depline și urmează să absoarbă Belarus ca al zecelea. Patru dintre membri – China, Rusia, India și Pakistan – sunt puteri nucleare, iar Moscova consideră grupul „ca fiind nucleul unui bloc antioccidental condus de China și Rusia”, potrivit unui document al think-tank-ului Consiliului European pentru Relații Externe.

O monedă comună a BRICS este încă un vis imposibil de realizat

Paul O’Neill, un fost secretar al Trezoreriei SUA, a declarat că, dacă America ar renunța vreodată la politica dolarului puternic, ar angaja o fanfară pe Yankee Stadium pentru a marca această proclamare. Nu s-a întâmplat și nu se va întâmpla așa ceva.

Se spune adesea că provocările la adresa rolului vital al dolarului în sistemul economic și financiar mondial sunt, dacă nu iminente, atunci la orizont. Dar, cumva, acestea nu se materializează niciodată, notează Bloomberg. Nu vă așteptați ca tot zgomotul actual despre mișcarea către o monedă comună a națiunilor BRICS – Brazilia, Rusia, India, China și Africa de Sud – să însemne mare lucru.

Nici nu ar trebui să fim prea impresionați de Noua Bancă de Dezvoltare, un creditor creat de cvintet pentru a deveni o contrapondere la FMI sau la Banca Mondială, parte a unei călătorii a Sudului Global către o țară a minunilor cu o influență occidentală minimă.

Piețele emergente se supără că un american ajunge să conducă Banca Mondială și un european conduce FMI. La urma urmei, SUA sunt cel mai mare acționar în ambele.Lăsând la o parte titlurile de tip clickbait, inițiativa BRICS spune mai multe despre cine o promovează decât despre deficiențele dolarului.

De ce a ajuns ideea atât de departe? Este o distragere a atenției de la dificultățile cu care se confruntă unii dintre cei cinci. Rusia este izolată international și își mărește ratele dobânzilor pentru a stăvili prăbușirea rublei, finanțându-și în același timp războiul împotriva Ucrainei. Economia Chinei încetinește după decenii de creștere meteorică. Liderii sud-africani se confruntă cu faptul că nu au reușit să se ridice la înălțimea promisiunilor timpurii ale anilor de după apartheid.

Printre amenințările la adresa dolarului care au dispărut: prăbușirea etalonului aur, apariția cursurilor de schimb flotante, deficitul de cont curent al SUA, deficitele bugetare, criza financiară globală. Moneda euro a fost promițătoare, dar o criză a datoriilor suverane la începutul anilor 2010 a blocat această ascensiune.

Conform FMI, dolarul american reprezintă puțin sub 60% din rezervele valutare globale. Această valoare a scăzut de la aproximativ 70% în 2000, dar este încă mult peste orice concurent. Urmează euro, cu aproximativ 20%, urmat de yen și lira sterlină britanică. Yuanul deține 2,6% din total.

În ceea ce privește tranzacțiile, dolarul pare aproape de neatins, reprezentând o parte din 88% din toate tranzacțiile de pe piața valutară de 7,5 trilioane de dolari pe zi. Bancherii centrale din piețele emergente tind să fie defensivi cu privire la acest subiect. Mai bine s-ar angaja într-o conducere economică eficientă. Planul  de detronare a dolarului rămâne o iluzie.

Fițe britanice: Range Rover-ul de 340.000 de euro și ecologia pentru bogătași

5

Land Rover a dezvăluit o ediție limitată Range Rover la Monterey Car Week. În afară de prețul excesiv al acestui SUV de superlux,  contribuția sa la salvarea ecosistemului marin este cea care va stârni cu siguranță zâmbete ironice.

Numeroși producători s-au reunit în cadrul Monterey Week, locul obișnuit de întâlnire pentru colecționari, clienți bogați și pasionați de vehicule de excepție. Unele mărci au profitat de ocazie pentru a dezvălui unele mașini radicale (în special Ford Mustang GTD), în timp ce altele au profitat pur și simplu de faptul că, având o clientelă cu buzunare adânci, era important să le satisfacă nevoile.

Este și cazul Land Rover, prezentă pentru a oficializa Range Rover SV „Carmel Edition”. În spatele acestui nume se ascunde un SUV uriaș care reunește tot ce poate face mai spectaculos compania britanică: un V8 cu peste 626 de cai putere, un frigider pentru șampanie și chiar o masă extensibilă electric. De asemenea, vopseaua a primit un tratament foarte special de bronz satinat.

Producătorul din Coventry  a ales cea mai exclusivistă versiune a Range Rover ca bază pentru această ediție specială: cea cu ampatament lung, cu două locuri în plus spate. Cu alte cuvinte, ocupanții nu vor duce lipsă de spațiu. Dar tot vor trebui să plătească un preț piperat pentru a avea acces la luxul în stil britanic: 370.000 de dolari, adică aproximativ 340.000 de euro. În Franța, de exemplu,  Range Rover SV pornește de la 215.000 de euro.

Ediția Carmel Edition, care nu este complet nouă (Land Rover a lansat-o deja în 2022), a avut și un scop în cadrul acestei Săptămâni a Automobilului de la Monterey: șapte dintre aceste vehicule vor fi vândute oaspeților de la Range Rover House, iar o parte din încasări vor fi direcționate către Monterey Bay National Marine Sanctuary. Această zonă acvatică și de coastă protejată găzduiește unul dintre cele mai diverse ecosisteme marine din lume.

Potrivit Automobile Magazine, Range Rover se angajează să sprijine misiunea acestei organizații de a promova biodiversitatea și de a îmbunătăți sănătatea ecosistemelor prin acțiuni coordonate. Nu e clar cum un astfel de automobil devine brusc un model pentru ecologie, dar se vede treaba că prietenia cu natura devine o rotiță esențială în angrenajul de marketing al sectorului premium.

Ce se va face doamna Ursula? „Tăticul” Green Deal pleacă de la Bruxelles

Graba Uniunii Europene de a se îndrepta spre neutralitatea climatică a intrat în turbulențe – iar acum pilotul se retrage.

Frans Timmermans, vicepreședintele executiv al Comisiei Europene responsabil de Green Deal, este aproape sigur că se va întoarce în Olanda – cel puțin temporar, potrivit Politico – pentru a conduce o alianță laburist-verde în alegerile naționale din noiembrie.

Timmermans a petrecut patru ani transformând după bunul plac modul în care europenii fac comerț, călătoresc, se încălzesc și mănâncă. Plecarea sa de la Bruxelles are loc într-un moment crucial pentru acțiunile în domeniul climei, atât în UE, cât și în străinătate, pe măsură ce rezistența politică se înăsprește în cadrul blocului comunitar și negocierile diplomatice se intensifică.

Ursula von der Leyen are un punct important pe lista sa de lucruri de făcut în cadrul Green Deal înainte de sfârșitul mandatului său – elaborarea unui obiectiv intermediar privind clima pentru 2040.

Consiliul de experți al blocului comunitar și-a exprimat deja punctul de vedere, solicitând o reducere a emisiilor de 90 până la 95 %. Cu toate acestea, odată cu plecarea lui Timmermans, Comisia pierde cea mai puternică voce din sală atunci când vine vorba de promovarea unor acțiuni ambițioase.

În prezent, UE are obiective obligatorii pentru a atinge neutralitatea climatică până în 2050 și pentru a reduce emisiile cu cel puțin 55% până în 2030. În conformitate cu Legea europeană privind clima, în prima jumătate a anului viitor ar trebui să fie prezentat un obiectiv intermediar pentru 2040.

Acest lucru înseamnă că Bruxelles are timp până chiar înainte de alegerile europene din iunie 2024 pentru a veni cu o propunere. Este un moment cel puțin ciudat: o reacție negativă împotriva reglementărilor mai ecologice se pregătește să devină o problemă electorală majoră, reducând apetitul pentru obiective “ambițioase”.

Întrebat în repetate rânduri dacă Comisia intenționează să propună un obiectiv pentru 2040 până în iunie, un purtător de cuvânt nu a oferit nici o confirmare, nici o infirmare clară, limitându-se la a spune: „Vă indicăm Legea europeană privind clima, acesta este temeiul nostru juridic”.

Calendarul diplomației climatice este plin înainte de summitul COP28 al ONU din acest an din Emiratele Arabe Unite. Cineva va trebui să reprezinte UE la toate diferitele summituri și reuniuni premergătoare. De obicei, acesta ar fi Timmermans, dar va fi ocupat în Olanda. Dacă va demisiona în mod oficial, Bruxelles va trebui să trimită pe altcineva la Dubai pentru a negocia alături de trimisul american John Kerry și de liderii delegațiilor naționale din întreaga lume.

Una peste alta, Green Deal începe să adune nemulțumiri. În contextul în care Partidul Popular European (PPE), de centru-dreapta, se prezintă drept reprezentantul fermierilor și al comunităților rurale, un număr tot mai mare de parlamentari europeni au cerut o pauză de la legiferarea ecologică. În afară de Legea privind refacerea naturii, un pilon-cheie al Green Deal, noile legi menite să limiteze utilizarea pesticidelor și să îmbunătățească sănătatea solului au fost, de asemenea, implicate în această reacție negativă.

Von der Leyen, membră a PPE, a rămas tăcută în timp ce eurodeputații conservatori și-au intensificat campania împotriva legislației de mediu care afectează agricultura, lăsându-l pe Timmermans să apere ultima serie de propuneri privind Green Deal. La jumătatea lunii septembrie, ea va ține discursul despre starea Uniunii, ceea ce ar trebui să indice cât de mult vor conta problemele ecologice în ultimele sale luni de mandat. Dar, cu Timmermans plecat din oraș(poate că mulți nu-i vor duce dorul) nu este clar cine ar putea să o împingă să continue să adauge la Green Deal.

Ce aduce folos: energia nucleară sau agitatorii Greenpeace?

Pe măsură ce lumea se îndreaptă spre obiectivul de a obține zero emisii nete până în 2050, energia nucleară a fost prezentată ca fiind o soluție. Însă unii, precum  veșnicii activiști Greenpeace, și-au exprimat scepticismul, avertizând că „nu își are locul într-un viitor sigur, curat și durabil”.

Centralele nucleare produc energie curată – activiștii climatici sunt doar buni de gură

Ca de obiei, „salvatorii planetei” sunt pe alături cu realitatea: energia nucleară nu este doar curată, ci fiabilă și depășește natura intermitentă a energiilor regenerabile, cum ar fi eoliană, hidroelectrică și solară.

„Cum se poate furniza energie ieftină, fiabilă și fără poluare pentru o lume cu 8 miliarde de oameni? Energia nucleară este într-adevăr singura versiune scalabilă în acest sens, energiile regenerabile nu sunt fiabile”, a declarat Michael Shellenberger, fondatorul organizației de mediu Environmental Progress, pentru CNBC.

Guvernele au început să investească bani în acest sector după ani de zile în care au „călcat strâmb”, potrivit unui raport al Schroders din 8 august, în care se arată că  în luna iulie existau 486 de reactoare nucleare planificate, propuse sau în construcție, însumând o capacitate electrică de 65,9 miliarde de wați – cea mai mare  pe care industria a înregistrat-o din 2015 încoace.

Cu doar câțiva ani în urmă, Agenția Internațională pentru Energie avertiza că energia nucleară „riscă să intre în declin în viitor”, cu centrale care se închid și puține investiții noi făcute, exact când lumea are nevoie de mai multă electricitate cu emisii reduse de carbon.

Schroders a remarcat că energia nucleară nu este doar scalabilă, ci și mult mai curată – emițând doar 10-15 grame de echivalent CO2 pe kilowatt oră. Acest lucru este competitiv atât cu energia eoliană, cât și cu cea solară și este substanțial mai bun decât cărbunele și gazele naturale.

De asemenea, energia nucleară este a doua cea mai mare sursă de energie cu emisii reduse de dioxid de carbon, după energia hidroelectrică, mai mult decât energia eoliană și cea solară la un loc.

Contrar credinței populare, costul – nu siguranța – este principalul obstacol pentru adoptarea pe scară largă a centralelor nucleare. Dar loviturile au venit mai degrabă din partea politicienilor, mai ales din UE –cu excepția Franței –   dispuși să sacrifice securitatea energetică pe altarul isteriei climatice. Cât despre activiștii Greepeace, ei nu au soluții energetice, și în general nu au soluții pentru nimic.

Adam Fleck, director de cercetare, ratinguri și ESG la Morningstar, a declarat că preocuparea socială legată de energia nucleară este „oarecum neînțeleasă”.Deși tragediile de la Cernobîl și Fukushima nu pot fi uitate, utilizarea centralelor nucleare este una dintre cele mai sigure modalități de a produce energie, chiar și luând în considerare necesitatea de a stoca deșeurile radioactive. Agitatorii Greenpeace își bat gura de pomană.

Prostia ca virtute

Trebuie să definim prostia ca să nu ne scarmene la cocoașă vreun ONG cu finanțări politic corecte sau o autoritate înființată tocmai pentru hrănirea pandemiei…de prostie. În DEX ni se spune că un prost este un om fără minte, lipsit de inteligență, fără judecată. Este clar că  trebuie scos din DEX acest cuvânt care discriminează! După ce scoatem din PNRR stațiile de încărcare de mașini electrice în satele cu căruțe. Să fii fără minte, fără inteligență sau fără judecată este o boală și societatea trebuie să plătească pentru că te-ai născut așa. Nu ai nici o responsabilitate. Ce potriveală că OMS ne amenință că vine o nouă pandemie.

Proștii nu au nici o responsabilitate. Au drepturi pentru că s-au născut cu dizabilitatea asta și trebuie integrați în societatea care le asigură drept de vot. Adică alegerea prostului trebuie sa fie egală cu alegerea restului populației. Asta ne spun experții într-ale sociologiei, psihologiei și recentei științe a managementului politic. Cu mulți doctori în Olimpul politichiei. Se pare că poți să câștigi mulți bani dacă ești expert sau consultant  în așa ceva și ești membru sau simpatizant al unui partid ce promovează egalitatea de orice fel. USR știe mai bine pe cine și de ce plătește. Nici politicienii PNL nu sunt imuni la muzica consultanților sirenaă. Am introdus finanțarea din bani publici a partidelor și am generat un robinet cu bani pentru consultanți. Au politicienii noștri consilieri și consultanți ca să își garanteze voturile noastre. Dacă nu știu nimic de ce îi mai votăm ? Tocmai ce am aflat că România nu mai are nici o universitate în topurile internaționale care contează. Oare asta are legătură cu fabricile de doctorate fără acoperire, conduse de profesori din universitățile noastre, despre care nimeni nu suflă o vorbă în presa iubitoare de democrație? Clujul care ni l-a dat pe Doctor Bode a ieșit din top? Ce discriminare! Mă mir de ce fabrica de politicieni de marcă, care au urcat România pe înalte culmi de cercetare și progres, numita SNSPA, fără de care nu ocupi nici o funcție în administrația eficientă a României, (fotul Ștefan Gheorghiu al împușcatului) nu este în vreun top academic? Are cineva ceva cu România. Sau Colegiul  Național de  Apărare nu are în obiectiv apărarea de proști. Ne-a liniștit „ministreasa” Deca privind lipsa universităților românești în top 1000 mondial. Noi nu ne ocupăm de vârfuri. Pe noi ne preocupă educarea pentru egalitate de șanse a majorității. S-o prostim pas cu pas.

Ultima descoperire „științifică” care dă de lucru neuronilor din spațiul virtual este că limba română este precursoarea limbii latine. Și dăi și luptă în spațiul virtual. Democratic în contextul a 40% analfabeți funcțional.  Pe care dacă îi întrebi când s-a format poporul român nu știu să scrie cu cifre latine secolul când sursele Academiei Române demonstrează ca s-a întâmplat asta. Vârfurile în educație să plece. Afară cu ei. Noi avem nevoie de  liniște pentru ca prostia să prospere și noii îmbogățiți să își lase odraslele să omoare oameni. Noi, politicienii, să exploatăm cu profit maxim prostia. Este menirea noastră. Este mesajul subliminal al acelora pentru care România trebuie needucată ca să poată să fie mulsă, fără să deranjeze mulgătorii, doctori în apărarea de copite virtuale.

Prostia trebuie să devină o virtute . Au grijă creatorii de conținut în spațiul virtual, școala  lumii noi și părinții tembeli care au uitat să plătească taxele la fisc pentru că pot și li se rupe de autoritățile corupte, impotente de bună voie cu stimulentele proporționale.  Când  într-o țară proștii redefinesc libertatea, când coțcarii redefinesc virtutea atunci spațiul acela se deșertifică de la încălzirea globală cu proști.

Drogat recidivist, dar fără cazier. „Toți pentru justiție!”

1. Partidul psihotrop nu mai spune nimic despre legalizarea canabisului? Să ne mai explice că e bun pentru relaxare, e un fel de „vrem spitale, nu catedrale”. Sigur că da, mai ales că ați transformat România într-un balamuc. Așadar, cât mai așteptăm o poziționare oficială a partidului psihotrop? Înainte de nenorocirea de la 2 Mai l-am văzut la o televizie pe un oengist bubuit, care mărturisea că are trei personalități și ia trei feluri de calmante. E primul pastilat care se detriplează.

2. Remușcări în Piața Victoriei? Să fim serioși. Dacă ar fi existat Legea răspunderii magistraților, mai avea loc accidentul de la 2 Mai? Nemernicul ăla se droga la volan fiindcă Statul Român l-a lăsat în libertate când l-a prins. Drogat recidivist, dar fără cazier. În rest, labe galbene cât capacul de veceu, pe care tefeloazele au scris „Toți pentru Justiție”. Din noiembrie 2015 încoace, salamandrele oengiste și partidul psihotrop terorizează România.

 3. Ce urmează? Va începe școala și ne vor băga copiii în spitale. Vor da cu trotinetele peste cei mici. E foarte bine că vor fi testați șoferii. Dar dacă trotinetarii ar fi puși să sufle, toată aparatura de profil din România n-ar acoperi necesarul din Sectorul 1. Parțial eclozații au desfigurat Calea Victoriei. Pista aia de trotinete e o cicatrice pe obrazul unui bulevard – efigie. Ecologiști, nu te joci! De ce să scoată mașinile fum când pot să aprindă ei jointuri? Divizia anti-drog să deschidă o filială pe Calea Victoriei!

4. Când mergea garda veche la cârciumile de pe Calea Victoriei („Mărul de Aur”, „Podul Mogoșoaiei”, braseriile hotelurilor București și Athenee Palace), ospătarul – complice întreba „dumneavoastră mai țineți minte câte sticle de vin ați băut? Azi?” După șapte-opt ore de șpriț, toți băieții se ridicau de la masă fără să se clatine și plecau spre case pe jos sau cu taxiul. Duceți-vă sâmbăta asta pe Calea Victoriei! După ora nouă seara, trei sferturi dintre clienți sunt în stare de Revelion. Întrebați-l pe patronul unei crâșme: „câte sticle de vin ai vândut?” „Niciuna”. „Cum adică niciuna?” „Ăștia au comandat șapte beri la nouă inși și după o oră au început să delireze.” „De la ce?” „De la citit”.

 

Horoscop 22 august 2023 – Azi aveti randament la locul de munca

0

BERBEC

Contextul astral al zilei de azi este favorabil schimbãrilor pe care v-ați propus sã le faceți la locul de muncã sau în afaceri. Relațiile cu colegii sau cu partenerii de afaceri ar trebui sã decurgã fãrã probleme.

 

TAUR

Sunteți plin de energie și puteți realiza tot ceea ce v-ați propus pentru azi. Aveți posibilitatea sã obțineți câștiguri materiale și sã vã afirmați în plan social. Relațiile cu partenerul de viațã și cu prietenii ar trebui sã fie foarte bune.

GEMENI

 

În prima parte a zilei sunteți plin de energie și capabil de efort fizic susținut. Ar fi bine, totuși, sã nu vã supraestimați forțele, pentru cã altfel riscați sã aveți probleme de sãnãtate. Dupã-amiazã se întrevede o întrunire cu persoane apropiate.

RAC

La locul de muncã sau în afaceri aveți idei ingenioase, apreciate de colegi sau de parteneri. Se pare cã sunteți în formã fizicã și intelectualã excelentã și puteți sã rezolvați probleme dificile, pe care le-ați amânat pânã acum.

 

LEU

Contextul astral al zilei este favorabil investițiilor și începerii unei noi afaceri. De asemenea, este o zi bunã pentru cãlãtorii și pentru întâlniri romantice. Dacã vi se propune o colaborare, analizați-o cu atenție și sã nu vã grãbiți sã o refuzați.

 

FECIOARA

Aveți ocazia sã faceți schimbãri importante în viața dumneavoastrã, mai ales în plan social și sentimental. Astãzi sunt favorizate relațiile de parteneriat, întâlnirile de afaceri și investițiile pentru cãmin.

 

 

BALANTA

Puteți avea o reușitã importantã cu prilejul unei scurte cãlãtorii în interes profesional sau de afaceri. Vã sfãtuim sã aveți rãbdare și sã evitați discuțiile în contradictoriu cu colegii de muncã sau cu partenerii de afaceri.

 

SCORPION

Este posibil sã fiți nevoit sã vã modificați programul de mai multe ori, dar schimbãrile par sã fie în avantajul dumneavoastrã. Aveți ocazia sã faceți cunoștințã cu o persoanã cu experiențã, care vã poate ajuta sã începeți o activitate profitabilã.

 

SAGETATOR

În prima parte a zilei este posibil sã primiți o sumã de bani pe care o așteptați de ceva vreme. Ar putea fi vorba despre un credit pe care l-ați solicitat mai demult sau despre recuperarea unei datorii. Astãzi sunt favorizate planurile de viitor și investițiile.

 

CAPRICORN

În prima parte a zilei este posibil sã primiți o sumã de bani pe care o așteptați de ceva vreme. Ar putea fi vorba despre un credit pe care l-ați solicitat mai demult sau despre recuperarea unei datorii. Astãzi sunt favorizate planurile de viitor și investițiile.

 

VARSATOR

Se întrevede o zi dificilã, cu multe probleme de rezolvat, dar sunteți în formã excelentã și capabil sã realizați tot ce v-ați propus. Situația financiarã ar putea sã nu fie prea bunã. Nu este cazul sã vã îngrijorați, este trecãtoare.

PESTI

În prima parte a zilei, o persoanã apropiatã v-ar putea propune sã vã implicați într-o afacere recentã, care se anunã profitabilã. Analizați cu atenție situația, pentru cã sunt șanse sã obțineți beneficii importante.

Poza Zilei

Anna Lesko. I se mai spune și… atitudine

Motivații halucinante ale ASF pentru prelungirea coșmarului Euroins. RCA-ul de stat, îngropat definitiv

Autoritatea de Supraveghere Financiară susține că prelungirea polițelor fără acoperire de la Euroins este necesară pentru că cele șase firme de asigurări nu pot prelua, dintr-o dată, 1,7 milioane de contracte RCA. Dovadă că firmele de asigurări sunt cele care au cerut această măsură. Niciun cuvânt însă despre RCA-ul de stat, care ar fi trebuit înființat încă din 2018 și la care CEC Bank lucrează de vreo 3 ani. 

La câți drogați circulă liberi la volan pe șoselele României, probabilitatea de a fi lovit și chiar ucis de un asigurat Euroins este uriașă. Situația de acum, în care polițele Euroins au fost cumpărate pe un an de zile, a fost cauzată, în complicitate, de ASF și Consiliul Concurenței, care nu au luat nicio măsură în toamna trecută, când mai toate firmele de asigurări au egalizat aproape prețurile RCA-urilor pe șase luni și pe un an.

Acum, la presiunea multinaționalelor din asigurări, Autoritatea de Supraveghere Financiară insistă ca Guvernul să adopte o ordonanță de urgență prin care valabilitatea polițelor RCA Euroins să fie prelungită până în decembrie, pe motiv că bietele firme de asigurări ar avea dificultăți în a prelua 1,7 milioane de contracte noi. Până acum însă, aceleași multinaționale s-au opus prin toate mijloacele înființării unui RCA de stat și iată că, după 3 ani de pregătiri și obținere de autorizări, CEC Bank nici acum nu a intrat pe piață. Și chiar așa, măcar pe cei 1,7 milioane de asigurați să îi preia compania de asigurări de stat, că tot nu-i vrea nimeni. Dar cel mai probabil lobby-ul s-a făcut direct la Bruxelles, de unde a și venit ordinul pentru România de a nu îndrăzni să vândă polițe RCA de stat, ca să nu deranjeze profiturile multinaționalelor. În expunerea de motive a proiectului de ordonanță, ASF insinuează că prelungirea valabilității polițelor Euroins i-ar ajuta pe români. Evident, o aberație. Dacă un asigurat Euroins îți distruge mașina, o vei repara pe banii tăi, pe care îi vei primi înapoi peste vreo 5 ani. Mai mult, în octombrie expiră plafonarea polițelor RCA, astfel că asigurătorii vor majora tarifele cu 50%.

De la inflație

Încetarea de drept în perioada imediat următoare a unui număr foarte mare de contracte de asigurare, corelată cu o serie de factori conjuncturali, comportamentali și structurali, poate avea efecte negative concretizate în principal în scăderea gradului de cuprindere în asigurarea obligatorie RCA a parcului național auto și, prin efectul de propagare, afectarea altor ramuri ale economiei naţionale, susține ASF.

Instituția arată că riscul scăderii gradului de cuprindere în asigurarea RCA este amplificat, pe de o parte, de contextul economic actual caracterizat de inflație încă ridicată ce generează dificultăți financiare populației și operatorilor economici care au obligația de a încheia asigurarea RCA, situație care este susceptibilă să favorizeze o tendință de amânare a deciziei de încheiere a unor noi contracte RCA cu alte societăți de asigurare care își desfășoară activitatea în România. ”Faptul că pe piața RCA mai desfășoară activitate de asigurare doar 6 societăți autorizate în România și două sucursale înființate în baza dreptului de stabilire, care vor trebui să absoarbă într-un timp foarte scurt o cerere foarte mare de contracte RCA ca efect al încetării de drept a contractelor încheiate cu societatea în faliment, fapt care poate genera disfuncționalități la nivelul sectorului de asigurări”, se precizează în expunerea de motive a proiectului de act normativ.

RCA de formă

În acest context, consideră ASF, există un real pericol în ceea ce privește scăderea gradului de cuprindere în asigurarea obligatorie RCA a parcului național auto, cu încălcarea obligațiilor ce îi revin României din aplicarea legislației europene, situație care are potențialul de a genera consecințe negative, cu impact social și economic. Printre problemele semnalate de ASF se numără imposibilitatea acoperirii riscului la care sunt supuși ceilalți participanți la trafic, în cazul în care vehiculele neasigurate ies în trafic, creșterea riscului la care sunt supuși participanții la trafic atunci când sunt produse accidente de vehicule în care sunt implicate vehicule neasigurate, mai ales atunci când rezultă vătămări corporale grave sau deces, precum și creșterea nevoii de finanțare a Fondului național de protecție ca urmare a obligației acestuia de a acoperi prejudiciile produse terțelor persoane prin intermediul unor vehicule neasigurate. Totodată, ASF indică și problema obligației persoanelor neasigurate, responsabile de producerea accidentelor, de a acoperi din resurse proprii prejudiciile plătite din disponibilul Fondului național de protecție.

Anticorupție și droguri

1. Ca întotdeauna, prostoboii comentează efectul, nicidecum cauza. Televiziile ne-au zăpăcit cu „nenorocitul drogat care a omorât doi oameni.” Ăla va sta mult la pușcărie și așa e normal. Punct. Dar de unde a cumpărat droguri nenorocitul? În ce mini-cartel e traficantul de droguri? Care e spirala? Câte carteluri au săgeți în patria noastră dragă? Câți ofițeri anti-drog sunt infiltrați pe spirală? Drogurile vin doar pe Mare sau și prin nord-estul României? 

2. Pe vremea lui Escobar și până la sfârșitul secolului trecut, brigăzile anti-drog din America și Europa occidentală reușeau să confiște doar 10-15% din marfă. Ca să bagi un cartel în faliment trebuie să-i iei 90% din marfă. În România se poate face asta, fiindcă avem și polițiști deștepți, și o puzderie de turnători neconstrânși. Românul toarnă de plăcere.

3. Polițiștii care vor destructura mini-cartelurile sunt singurii care ar merita să ia pensii speciale. La fel și vameșii.

4. În cazul cocainei, „sunt cele mai mari profituri aduse de vreun produs. Prețul kilogramului de cocaină columbiană pură crește de la 4000 de dolari până la 70.000 de dolari. Cu atât îl vinde ultimul traficant din lanț. Înainte să ajungă la cumpărător, kilogramul va fi „tăiat” (falsificat) de șase sau șapte ori, fără să se piardă un gram.” (Frederick Forsyth, „Cobra”, carte scoasă la RAO, o găsiți în librării).

 5. Partidul Generației Gadget zice că luptă împotriva hoției, dar vrea să legalizeze canabisul, fiindcă e medicinal – vrăjeală, escrocherie! Anticoruptia și drogurile nu merg împreună decât dacă ești impostor politic. M-am săturat de trotinetarii care trag pe nas până iau foc. N-am legalizat prostituția, dar legalizăm drogurile sau cum? Insist: unde s-au mai legalizat drogurile înaintea prostituției? În mințile unor trotinetari pe tocuri. „Anticorupție și drogangeală” – cea mai proastă vrăjeală. Parțial eclozații au descoperit drogurile înaintea prezervativului.

6. Vă dau un subiect mai bun decât „Azilele groazei”. E vorba despre Centrele de dezintoxicare. Centrele anti-drog. Câte zeci sau poate sute de mii de euro câștigă lunar, fără a munci, băieții din Sistem care administrează la oha astfel de centre? Am și punctul de pornire. Emancipatul județ Cluj. Mergeți în județul Cluj și anchetați. Sau în județul Cluj nu e voie? Județul Cluj nu apare pe harta oengeurilor scormonitoare, pe care nu le controlează nimeni?

 

Încălzirea climatică nu se confirmă în România. Temperaturile au dat peste cap socotelile specialiștilor

Încălzirea globală a început să dea rateuri, cel puțin în România. În afara unor ierni ceva mai blânde și doar în anumite zone, verile și primăverile devin mai friguroase și nicidecum mai calde, așa cum se preconizează în calculele din modelele climatologilor. Anul acesta culturile agricole nu au mai fost compromise din cauza secetei, ci din cauza frigului de la sfârșitul primăverii și începutul verii, care a distrus și o mare parte din pomii fructiferi.

Când media prezintă știri alarmiste despre încălzirea globală de genul ”s-au înregistrat temperaturi record în Spania de 45 de grade C” și nu ai fost în Spania să vezi că acolo temperatura de 50 de grade C este o normalitate, zici că totul este real. Anul acesta a fost unul atipic pentru adepții încălzirii globale, cu temperaturi scăzute în mai toate părțile mapamondului. Și, de nervi, că nu se mai confirmă încălzirea globală de la emisii, au început să provoace incendii peste tot. Inclusiv acolo unde nu fuseseră niciodată. Iar când spun ”să provoace” nu e o presupunere, ci o stare de fapt dovedită și recunoscută oficial. Și, pentru că temperaturile nu mai cresc conform calculelor probabilistice făcute de climatologi, ci, dimpotrivă, scad, s-a mai umblat puțin la modul de măsurare a temperaturii, ca să pară mai crescută, și, cel mai important, au transformat, din mers, sintagma încălzirii globale în ”schimbări climatice”.

În România, unde politica oficială se aliniază celei globale în ce privește gazele cu efect de seră care produc încălzirea globală, specialiștii (de fapt, unul singur, de la ANM) se străduiesc să ne convingă că temperaturile au crescut în exces. În Strategia națională privind adaptarea la schimbările climatice pentru perioada 2023-2030 cu perspectiva anului 2050, aflată în stadiul de proiect la Ministerul Mediului, se arată că semnalul de încălzire a climei este vizibil și semnificativ statistic în toate regiunile țării, fiind mai pronunțat, în general, în timpul zilei.

Ochii pe august

Potrivit Strategiei, temperatura medie anuală a aerului a crescut între 0,21/deceniu și 0,44℃/deceniu, corespunzător unei rate de încălzire cuprinsă între 1,3℃ și 2,6℃, în perioada analizată 1971-2020. ”Tendința de încălzire observată este mai pronunțată în ultimele două decenii ale perioadei analizate, iar durata medie anuală de strălucire a Soarelui prezintă și ea o tendință generalizată de creștere la nivelul României. Pentru viitorul apropiat (2021–2050), comparativ cu intervalul de referință 1971–2000, la nivelul României, rezultatele modelelor climatice globale analizate indică o creștere medie a temperaturii lunare, în cea mai caldă lună a anului (august), de peste 3°C, în cel mai pesimist scenariu. Creșterea similară a temperaturii medii lunare, obținută cu modelele climatice regionale, este de peste 2,5°C, în condițiile scenariului pesimist. Diferențele legate de scenariul ales sunt relativ mici în primele decenii ale secolului, iar diferențele mai mari sunt așteptate spre sfârșitul secolului XXI”, se precizează în Strategie. Totodată, în document se mai specifică faptul că, în perioada analizată, cantitatea anuală de precipitații este în general stabilă, fără a se evidenția tendințe generale semnificative statistic de creștere sau de scădere. Proiecțiile viitoare ale cantităților anuale de precipitații nu prezintă o tendință semnificativă, deși ele indică o ușoară creștere.

Ce spun datele ANM?

Caracterizarea climatologică pe anii 2021, 2022 și 2023, de pe site-ul Administrației Naționale de Meteorologie, relevă faptul că temperaturile nu au crescut, ci, dimpotrivă, au început să scadă. Astfel, în iunie 2021 temperatura medie a oscilat între 4,4 (pe Vf Omu) și 23,2 grade Celsius cu abateri pozitive în jumătatea vestică și abateri negative în jumătatea estică față de mediana intervalului de referință 1991-2020. În 2022, temperatura medie s-a situat între 5,6 și 23,9, pentru ca în 2023, aceasta să scadă la o medie între 5,0 și 22,5. Temperaturile medii în iulie au scăzut de la un interval de 8,6-27,2 grade C în 2021, la 7,4 – 26,1 în 2022 și la 8,2 – 26,7 grade C în 2023. În luna mai, minima a scăzut de la o medie de 17,9 în 2021, la 17,3 grade C în 2023, ambele fiind abateri negative față de mediana intervalului de referință 1991-2020.