- Ați mai găsit vreo dronă? Acesta este primul Stat eșuat care nu știe dacă a fost bombardat. E normal. Avem mai mulți ziariști de război și generali la Antena 3 decât soldați, într-o țară care geme de aitiști, dar în care nu găsești un instalator. Să ne apere CSA Steaua! A pierdut la Șelimbăr cu 3-2, în onoarea lui Mihai Viteazu.
- Înainte s-o încercați pe-asta cu „revine covidul, e prăpăd” era mai bine să faceți un sondaj pe bune sau chiar un referendum cu întrebarea „Covidul e mai periculos decât vaccinul sau vaccinul e mai periculos decât covidul?” Va ieși 70%. Cine va avea 70%? Nu dau răspunsul, dar ofer un indiciu. Perdanții îi vor face primitivi pe câștigători. Și acele 30 de procente le vor scoate din calculator. Scorul corect e 80 – 20.
- Să se vaccineze întâi trotinetarii, cu liderii partidului în frunte. Poate vor primi și un pliculeț cu pudră pentru acasă. Lăsați-i să se bage prin față, cum au făcut și la începutul anului 2021! De data asta, „esențialii” nu vor mai avea pe nimeni în spate, la coadă. Mai țineți minte poveștile cu izoletele și „esențialii”? N-ar fi rău să reciclăm izoletele cumpărate la începutul pandemiei. Să ducem flotila de izolete în Deltă, cu trotinetarii la timone, ca să ne apere de ruși. Facem și pistă de izolete, după modelul Calea Victoriei.
- Eram mic. La câțiva ani după aselenizare. Se vorbea foarte mult despre asta. Și într-o seară, când luna a început să se profileze pe cer, o babă a spus „uite, maică, satilitu’!” Azi, „satilitu’ ” e depășit. Mamele pescarilor din Deltă vor zice „aoleu, maică, să nu scufunde rușii izoleta cu drona!”
- Nimeni n-a fost de acord să fie testați elevii, că să vedem dacă se droghează. Mi-a zis cineva că ar trebui testați părinții și profesorii care au sub 40 de ani. Dacă și astea mai sunt insinuări…
- Strict autentic. La o plenară, Ceaușescu a zis „agri” și a luat o pauză, ca să dea pagina. Ultimul cuvânt din susbsol era afectat de despărțirea în silabe. A uitat de „agri” și a reluat: „cultura noastră socialistă.” Parțial eclozații din Generația Gadget se pricep și la cultură, și la agricultură. Acum vor să-și dea doctoratul în canabis. Se pregătesc încă din 2010, când recenzau cartea „De veghe în lanul de etnobotanice.”
Perdanții îi vor face primitivi pe câștigători
De ce şoferul drogat de la 2 Mai riscă închisoare pe viaţă. Ce le-au spus părţile vătămate anchetatorilor
Vlad Pascu, şoferul drogat de la 2 Mai care a provocat accidentul rutier în urma căruia au murit 2 oameni, iar alţi tineri au fost internaţi în spital, riscă închisoare pe viaţă.
Rudele victimelor accidentului de la 2 Mai solicită schimbarea încadrării juridice a faptelor comise de şofer.
Vlad Pascu, judecat pentru omor calificat?
Avocatul rudelor victimelor solicită Parchetului să constate că infracțiunea săvârșită este una cu intenție directă și ca atare încadrarea faptei lui Vlad Pascu ar trebui schimbată din ucidere din culpă în omor calificat și tentativă la omor calificat. În acest caz Vlad Pascu risca închisoarea pe viață.
Părinții, sora și bunicii Robertei, tânăra ucisă de șoferul drogat Vlad Pascu în localitatea 2 Mai, precum și părinții tinerilor răniți în același accident solicită prin avocatul care îi reprezintă schimbarea încadrării faptei într-una mult mai gravă.
Nu poate scăpa „ieftin”!
„Având în vedere particularătățile situației de fap, considerăm că se impune analizarea fatptică sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor calificat (față de persoanele decedate), respectiv infracțiunii de tentativă la omor calificat (față de persoanele vătămate) fiind necesară schimbarea încadrării juridice”, se arată în documentul înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia.
Deocamdată, Pascu este cercetat pentru ucidere din culpă, însă avocații victimelor cer ca el să fie pedepsit pentru omor calificat.
De altfel, specialiștii spun că pentru tânărul de 19 ani s-a închis orice portiță care ar fi putut să îl scape de o pedeapsă usturătoare.
România, câmp de luptă? Un localnic a reclamat că o altă dronă ar fi căzut azi noapte pe teritoriul nostru
Ministerul Apărării Naționale rămâne în alertă şi-n joc de glezne. Mai multe echipe fac verificări pe Dunăre după ce localnicii au transmis că o nouă dronă ar fi căzut în cursul nopții pe teritoriul României.
S-ar fi întâmplat în Ceatalchioi, aflat peste Dunăre de portul ucrainean Ismail.
Infrastructura portuară, avariată
Infrastructura portuară a Ucrainei a fost avariată în timpul unui atac cu drone rusești, timp de trei ore, în noaptea de miercuri spre joi, asupra portului dunărean Ismail.
În urmă cu o noapte, o persoană a fost ucisă în urma unui atac cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre, iar exploziile au fost vizibile cu ochiul liber de pe malul românesc.
Ce a transmis MApN?
„Ministerul Apărării Naționale condamnă cu fermitate noua serie de atacuri executate, în cursul nopții trecute, de Federația Rusă împotriva unor obiective și elemente de infrastructură civilă din porturile ucrainene de la Dunăre. Aceste atacuri sunt nejustificate și în gravă contradicție cu regulile dreptului internațional umanitar.
Ministerul Apărării Naționale a monitorizat în timp real, prin structurile responsabile, situația din spațiul aerian din proximitatea României, pe timpul atacurilor rusești. Din informațiile obținute prin sistemele electronice de supraveghere și prin celelalte mijloace de monitorizare nu au rezultat amenințări militare directe la adresa teritoriului național sau a apelor teritoriale ale României, generate de mijloacele de atac utilizate de forțele Federației Ruse.
În conformitate cu procedurile stabilite la nivelul MApN pentru astfel de situații, au fost desemnate echipe de cercetare în teren, inclusiv pe Dunăre, pentru verificări suplimentare.
Ministerul Apărării Naționale continuă să aplice măsuri de vigilență întărită în spațiul național terestru, maritim și aerian și de consolidare a posturii de apărare și descurajare pe flancul estic, conform planurilor naționale și aliate„, conform unui comunicat al celor de la MApN.
Reamintim că, abia miercuri, MApN a confirmat că s-au găsit bucăți care ar putea fi drintr-o dronă, însă nu reprezintă o amenințare pentru populație, deşi partea ucraineană susţinea acest lucru încă de luni.
Fată de 12 ani, arsă cu țigara pe frunte de către o adolescentă. Care ar fi motivul gestului șocant
Un nou incident a avut loc în țară, ajungând în atenția polițiștilor. Protagoniste ale unui episod de-a dreptul șocant au fost două fete, ambele minore.
O copilă în vârstă de doar 12 ani a fost arsă pe frunte cu o țigară, de către o altă fată, cu doi ani mai mare decât ea. S-a întâmplat în Hunedoara. Iar conflictul a apărut din cauza unei cereri de prietenie pe Facebook pe care fata de 12 ani ar fi trimis-o iubitului unei alte adolescente, potrivit antena3.ro.
De la o discuție în contradictoriu s-a ajuns la gestul șocant: a atins-o cu o țigară aprinsă în zona frunții
Cazul de față este cercetat de către polițiștii hunedoreni. Sesizarea a venit miercuri seară, de la o patrulă de poliție locală. „În data de 06 septembrie 2023, în jurul orei 20:10, la sediul Poliției Municipiului Hunedoara s-au prezentat polițiștii unei patrule de polițe locală care au sesizat faptul că, în data de 06 septembrie 2023, în jurul orei 19:40, au fost informați cu privire la faptul că, pe strada Luncii, din municipiul Hunedoara, are loc o altercație între copii.
Ajunși la fața locului, polițiștii locali au identificat o minoră în vârstă de 12 ani, din Hunedoara, care a relatat faptul că a avut o discuție în contradictoriu cu două minore, iar una dintre acestea, în vârstă de 14 ani, din Hunedoara, a atins-o cu o țigară aprinsă în zona frunții”, a transmis joi IPJ Hunedoara, într-un comunicat.
Conform sursei citate, patrula de poliție locală a condus cele trei minore la sediul Poliției Municipiului Hunedoara, pentru continuarea verificărilor.
În cazul de față, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de loviri sau alte violențe. IPJ anunță că se continuă cercetările „în vederea stabilirii circumstanțelor comiterii faptei și a luării măsurilor legale”.
Sumă uriașă pentru un loc de parcare în Drobeta Turnu Severin. Cât a scos din buzunar un bărbat la licitație
Se tot vorbește despre problema locurilor de parcare, mai ales în marile orașe. Proprietarii de mașini care locuiesc la bloc vor, în mod firesc, să găsească loc de parcare cât mai aproape de imobilul în care locuiesc. Și nu doar din rațiuni de comoditate, ci și pentru că mulți vor să poată arunca, din când, o privire pentru a vedea că mașina lor e în siguranță.
În tot acest context, s-a aflat că un bărbat din Drobeta-Turnu Severin (județul Mehedinți) a plătit o sumă-record pentru un loc de parcare. N-a părut să se uite la bani, doar să știe că obține locul de parcare mult-dorit. Alte două persoane au fost dispuse și ele să scoată din buzunar sume considerabile, pentru câte un loc în aceeași parcare. Una, cât se poate de prețioasă, s-ar putea spune.
Citiți și: Încă o povară pentru şoferi: se scumpesc locurile de parcare din București
Parcarea, în zona Crihala Nord
La una dintre licitațiile pentru parcare, un severinean a oferit o sumă uriașă. Totul, pentru un loc de parcare în Drobeta Turnu Severin, în zona Crihala Nord.
Omul a plătit nici mai mult, nici mai puțin de 15.000 lei, echivalentul a 3.000 euro, potrivit actualmehedinti.ro. Aceeași sursă remarcă faptul că decizia acestuia este cu atât mai surprinzătoare cu cât, în respectiva parcare, în urma licitației, au mai rămas locuri libere.
Ar mai fi de precizat că abonamentul este valabil un an, iar bărbatul a achitat către Direcția de Patrimoniu a Primăriei Severin suma licitată.
Aceasta este ce mai mare sumă plătită de un cetățean de când se organizează licitații publice pentru parcările de reședință, conform aceleiași surse. În aceeași parcare au mai fost licitate alte două locuri de parcare la sumele de 10.000 lei, respectiv 5.000 lei. Și încă un aspect ce merită menționat, în tot acest context – în mod normal, licitația pentru un loc de parcare pornește de la suma de 150 lei/an.
Horoscop 7 septembrie 2023 – Ziua de astăzi îți trezește nevoia de siguranță și confort
BERBEC
Astăzi, s-ar putea să vă simțiți blocat sau reținut, totuși, și ar fi înțelept să încetiniți pentru a vă gestiona responsabilitățile înainte de a continua. Poate fi frustrant dacă te bazezi pe alții, deoarece este posibil ca oamenii să nu țină ritmul preferat. Este temporar, iar acesta poate fi un moment bun pentru a face ceva diferit – poate servi chiar și pentru a te împrospăta.
TAUR
Astăzi, poate exista un bloc de străpuns, este necesară răbdarea, deoarece forțarea lucrurilor poate servi doar la creșterea rezistenței. Tranzitele din viața ta îți amintesc să încetinești și să descoperi ceea ce îți dorești și ai nevoie cu adevărat. Căutați modalități de a scăpa de stresul recent pentru cele mai bune rezultate, mai degrabă decât să luați prea mult.
GEMENI
În general, este o perioadă aglomerată pentru noi aventuri, prietenii sau comunitate. Poți fi mai pasionat de a împărtăși idei, de a începe noi proiecte și de a-ți extinde cunoștințele. Este un moment bun să explorezi ceea ce faci pentru a te menține conectat și implicat. Luați în considerare că, în timp ce unele probleme pot fi urgente, așteptarea poate avea mai mult sens, lucrând în favoarea dvs. pe termen lung.
RAC
Spiritul tău întreprinzător este puternic în aceste zile. S-ar putea să aveți de-a face cu provocări relaționale care vă cântăresc mintea și necesită rezolvare înainte de a vă simți încrezător să mergeți din plin înainte. Odată trecute aceste probleme, te afli într-un loc perfect pentru a obține sprijinul cuiva pentru un obiectiv de muncă sau de viață, iar cu acest lucru te simți bine.
LEU
În general, este un moment bun pentru a te elibera de poverile inutile în aceste zile. Nivelurile de energie se întăresc, chiar dacă concentrarea nu este întotdeauna punctul tău forte. S-ar putea să vii cu moduri inteligente și noi de a combina munca și învățarea. Ziua de astăzi îți trezește nevoia de siguranță și confort și, deși s-ar putea să încetinești, te vei simți în cele din urmă bine.
FECIOARA
Capacitatea ta de a gestiona stresul și presiunea este mai puternică în aceste zile, chiar dacă te simți mai sensibilă în peisajul emoțional și stârnind mai multă conștientizare vitală a sentimentelor tale. Cu toate acestea, energia bună este cu tine pentru a te elibera de stres, în primul rând prin împărtășirea ideilor și preocupărilor.
BALANTA
Pot exista blocaje temporare sau dorinte conflictuale care te incetinesc. Găsirea unui echilibru între responsabilități și dorințe poate ajuta la netezirea lucrurilor. Te-ai putea lupta dacă să rămâi cu ceea ce știi sau să ieși din zona ta de confort astăzi. Cu toate acestea, este o idee bună să vă relaxați și te poți simți ca și cum ai începe un nou nivel emoțional.
SCORPION
A acorda o atenție deosebită treburilor tale zilnice este un lucru firesc în aceste zile. O conștientizare bruscă a sarcinilor neterminate vă poate ocupa mult timp. Deși este frustrant, este doar temporar și te poate ajuta chiar să îți afli ritmul dacă te simți devansat de evenimente. Cel mai bine este să vă concentrați astăzi pe acțiunile dvs.
SAGETATOR
Ai multă energie de pus în hobby-uri și recreere în aceste zile. Cu toate acestea, odată ce ați digerat lecția conform căreia încetinirea este cea mai bună pentru dvs. deocamdată, este posibil chiar să vă bucurați. Poate că este timpul să vă ocupați serios de învățare și, ceva îți amintește de obligațiile tale, dar odată ce îți accepti responsabilitățile, probabil că le vei gestiona mai eficient.
CAPRICORN
În general, acesta este un moment bun pentru a repara, îmbunătăți și, în alt fel, să vă renovați viața personală sau cea de acasă. Oricât de împărțiți vă simțiți între muncă și distracție, acesta este un moment bun pentru a vă gândi la noi idei și posibilități pentru viitorul apropiat. Trucul este să eviți forțezi mult încât să renunți prea repede.
VARSATOR
Deși poți fi puțin grăbit uneori, înveți lucruri rapid și pasional. Noile proiecte inovatoare te pot motiva și entuziasma, iar tu te concentrezi în principal pe punerea în practică a ideilor tale. Astăzi, este posibil să călcați temporar pe frână dacă simțiți că alții vă împing prea tare. Din fericire, încetinirea vă poate ajuta să vă gasiți ritmul.
PESTI
Construirea viitorului este o forță motrice în aceste zile. Poate fi, de asemenea, o perioadă de sensibilitate crescută la modul în care alții par să te prețuiască. În timp ce dorința de a câștiga mai mulți bani sau de a te simți în siguranță poate fi puternică, este posibil să întâlnești o oarecare rezistență. Recunoașteți că astăzi puteți exprima excesul de energie în mod constructiv.
Fantasma viitorului fără cash. Banii digitali, calul troian al Marii Resetări
„Unul dintre lucrurile pe care le vom interzice în Florida anul acesta este ideea unei monede digitale a băncii centrale”, a declarat în aprilie guvernatorul Ron DeSantis.
De Santis a intuit corect: opinia publică, și nu numai din America, nu privește cu ochi buni monedele digitale, inclusiv cele emise de o bancă centrală(CBDC).
Peste 100 de țări analizează posibilitatea introducerii acestora, de la China – al cărei „e-yuan” oferă un control și o supraveghere mai mari – la Nigeria, unde eNaira a fost lansată în parte pentru a contribui la combaterea utilizării informale a numerarului și a fraudei electorale.
SUA și Regatul Unit nu fac excepție, notează Financial Times. În ianuarie 2022, Rezerva Federală a lansat o perioadă de dezbateri și comentarii publice privind CBDC-urile. În decembrie, Fed Boston și Institutul de Tehnologie din Massachusetts au finalizat un proiect care a examinat fezabilitatea tehnică a numerarului digital.
Banca Angliei și Trezoreria au anunțat că iau în considerare planuri pentru o „lira digitală”, motivate de temerile că, într-o lume din ce în ce mai lipsită de numerar, companiile private oferă alternative la banii băncii centrale.
Dar există obstacole pentru aceste proiecte. În cazul în care sistemele de plată alternative ar fi adoptate pe scară largă, acestea ar putea submina stabilitatea financiară și capacitatea băncilor centrale de a adopta politica monetară. Iar dacă aceste metode nu sunt interoperabile, ar putea îngreuna capacitatea oamenilor de a efectua tranzacții de bază.
Libra(de la Meta) a fost inițial gândită în 2019 ca o stablecoin globală, o criptomonedă cu o valoare stabilă. Însă temerile legate de stabilitate și spălare de bani au determinat autoritățile să respingă această idee. În cele din urmă a fost lichidată în 2022.
Pe de altă parte, oamenii condamnă banii digitali pe motiv că sunt un instrument conceput de elitele globale și de Forumul Economic Mondial pentru a înăspri supravegherea guvernamentală.
O căutare rapidă pe rețelele de socializare arată că, pentru un public din ce în ce mai numeros, CBDC-urile reprezintă poarta de acces pentru a controla o populație globală deja intimidată de o pandemie „planificată”.
„Temerile legate de aceste monede au devenit esențiale pentru „Marea Resetare”, un amalgam global de teorii conspiraționiste, cu rădăcini în credința că FMI, persoane private și actori statali plănuiesc să remodeleze societatea la scară globală prin mijloace secrete și represive.
În plus, scandalurile financiare din acest an au exacerbat neîncrederea în banii digitali. Vivek Ramaswamy, un candidat republican la președinția SUA, susține că CBDC-urile sunt „doar cel mai recent cal troian al Marii Resetări”.
Robert F. Kennedy Jr., care candidează pentru nominalizarea democrată, a declarat în aprilie că „CBDC-urile ung panta alunecoasă către sclavia financiară și tirania politică”.
Mai important, este imposibil de a discuta despre banii digitali fără a lua în considerare viitorul cash-ului. Și mai ales cum ar putea sta CBDC alături de numerar.Pur și simplu, banii digitali nu sunt pregătiți pentru așa ceva.
Nu există măsuri concrete pentru o interoperatibilitate eficientă, indiferent că este vorba de euro digital, dolar sau yuan. Până și băncile centrale își iau măsuri de precauție în fața lipsei de încredere pentru CBDC în rândul societății, mediului și afaceri și finanțiștilor.
De asemenea, orice dezbatere trebuie să învețe din greșelile altor țări, cum ar fi Nigeria, unde eliberarea CBDC a fost însoțită de retragerea bruscă a numerarului fizic, lăsându-i pe mulți în imposibilitatea de a face cumpărături pentru produsele de bază.
Poate că Marea Resetare e o noțiune abstractă, dar viitorul fără cash devine o fantasmă.
G7, încolțit! Cele 3 mutări care dau șah Occidentului
Au trecut suficiente zile de când BRICS, reunit la Johannesburg, a decis lărgirea alianței la 11 membri. Deja se vorbește despre summit-ul G20, găzduit de India săptămâna aceasta. Însă, mai mult ca sigur, atenția tuturor va fi îndreptată spre ce s-a decis în Africa de Sud și mai ales evenimentele ulterioare. Trei mutări efectuate de puterile BRICS dau șah Occidentului și arată lumii că a trecut vremea vorbelor, iar acum este timpul faptelor.
Cine s-a așteptat ca anunțul lărgirii BRICS să fie doar o chestiune ce ține de diplomație și-a făcut greșit calculele. Iată că lucrurile se mișcă și încă foarte repede, dovadă cele trei „gloanțe” trase deja de în direcția G7.
Ce preț au plătit EAU pentru aderarea la BRICS
Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite și-au dorit să stea la masa BRICS, dar aderarea nu s-a făcut pe ochi frumoși.
Marți, 5 septembrie, EAU au anunțat o investiție de peste 4 miliarde de dolari în energie pentru Africa. S-a întâmplat în a doua zi a Summitului african de trei zile privind clima, care a avut loc în capitala Keniei, Nairobi.
„Vom desfășura 4,5 miliarde de dolari pentru a relansa o serie de proiecte de energie verde”, a anunțat Sultan Ahmed Al-Jaber, șeful firmei de energie regenerabilă Masdar și al companiei petroliere ADNOC, ambele controlate de Emiratele Arabe.
Acesta este prețul cerut EAU de fondatorii BRICS – investiții în Africa, un continent căruia i s-a promis sprijin substanțial pentru dezvoltare.
Investiția emirilor vizează „dezvoltarea a 15 GW (gigawați) de energie verde până în 2030 și catalizarea pentru această industrie a cel puțin 12,5 miliarde de dolari din surse multilaterale, publice și private”.
Potrivit Agenției Internaționale pentru Energie Regenerabilă (IREA), capacitatea de producție regenerabilă a Africii a fost în 2022 de 56 GW. În ciuda faptului că acest continent posedă o abundență de resurse naturale, doar 3% din investițiile energetice la nivel mondial sunt realizate în Africa.
Summitul climatic de trei zile de la Nairobi a atras șefi de state, premieri și lideri din industria de profil, plus secretarul general al ONU, Antonio Guterres, șeful UE, Ursula von der Leyen, și trimisul Casei Albe pentru probleme de climă, John Kerry, fost secretar de stat.
Se știe că dezvoltarea surselor regenerabile de energie a devenit o prioritate pentru statele din Golful Persic, Arabia Saudită anunțând că intenționează să obțină jumătate din necesarul de energie din surse regenerabile până în anul 2030.
MbS, te lepezi de America? Mă lepăd!
Și saudiți au fost invitați oficial să adere la BRICS, iar acum am aflat și prețul plătit. Dacă în săptămâna premergătoare reuniunii de la Johannesburg aflasem despre presiunile Washingtonului pentru ca Riadul să nu cedeze „avansurilor” făcute de Beijing, iată că, la summit-ul din Africa de Sud,. Unchiul Sam a primit răspunsul.
MbS, te lepezi de America? Mă lepăd, a zis prințul moștenitor al tronului saudit și, la scurt timp după ce a primit „botezul” BRICS, țara sa a anunțat că gigantul chinez Huawei lansează un nou centru de date cloud la Riad.
Huawei Cloud, una dintre diviziile corporației, are în plan să-și extindă amprenta în Asia de Vest, iar cucerirea Orientului Mijlociu e pe agenda de operațiuni.
„Huawei este un partener mândru în progresul tehnologic al țării noastre. A lucrat foarte bine cu autoritățile, cu furnizorii de servicii, întreprinderile și universitățile în diferite eforturi colective pentru transformarea digitală a Arabiei Saudite”, a declarat Haitham bin Abdul Rahman Al-Ohali, no.2 în Ministerul saudit al Comunicațiilor și Tehnologiei Informației (MCIT).
Centrul de date cloud din Riad este cel de-al 30-lea punct Huawei la nivel global. Investiția totală se ridică la 400 de milioane de dolari și va fi suportată în proporție covârșitoare de compania chineză.
„Silver bullet” – Turcia
Am lăsat pentru final ultima mutare făcută de BRICS pentru că poate fi considerată „glonțul de argint” tras asupra G7.
Recep Tayyip Erdogan a mers la Soci, la reședința de vară a lui Vladimir Putin, și toți (prin România, cel puțin) s-au grăbit să vorbească despre negocierile pentru reluarea comerțului cu cereale din Ucraina pe Marea Neagră. Nici măcar!
Sau, nu asta rămâne în urma vizitei lui Erdogan, nicidecum!
În conferința de presă comună, liderul turc a fost cel care a detonat „bomba”, Putin doar a aprobat din cap – cele două state vor începe să tranzacționeze bunurile în monedele naționale, rubla, respectiv lira turcească.
„Șefii băncilor noastre centrale se vor întâlni astăzi (n.r. – luni, 4 septembrie), aici, la Soci. Acesta este, din punctul meu de vedere, un pas important în relațiile bilaterale dintre noi, un pas către tranziția spre comerț în monedele naționale”, a declarat Erdogan, stând lângă Putin în fața jurnaliștilor.
La rândul său, Vladimir Putin a ținut să sublinieze că ritmul dezvoltării comerțului dintre Moscova și Ankara „rămâne pozitiv”, iar cooperarea economică se diversifică dincolo de sectoarele tradiționale, precum agricultura și energia. „Suntem foarte încântați că volumul comerțului nostru bilateral este în prezent de 62 de miliarde de dolari și ne îndreptăm spre obiectivul celor 100 de miliarde de dolari”.
Sunt cifre importante, un volum al tranzacțiilor pe care America nu-și permite să-l piardă. Cel puțin în planul imaginii ar fi o lovitură teribilă, căci Turcia este – măcar pe hârtie – un membru important al NATO. Dar, în același timp, nu-i mai puțin adevărat că acest membru NATO a achiziționat din Rusia puternicul sistem antiaerian de rachete S-400, sfidând pe față recomandările SUA de a nu face afaceri cu industria militară a Moscovei.
De unde vine cea mai mare problemă economică a lumii
G20 ar trebui să fie principalul forum pentru gestionarea economiei globale, iar cea mai mare problemă economică a lumii în acest moment este o lipsă cronică de cerere în China.
Prin urmare, este mai mult decât regretabil faptul că președintele Xi Jinping a decis să nu participe la summitul de la New Delhi din acest weekend, trimițându-l în schimb pe premierul Li Qiang și subliniind în acest proces cât de puține opțiuni vor avea alte țări dacă China va încerca să își rezolve provocările economice recurgând la cererea din partea restului lumii.
În absența lui Xi, ceilalți lideri mondiali ar trebui să se gândească la modul exact în care vor gestiona acest scenariu.
După cum subliniază Council on Foreign Relations, slăbiciunea economică din China are un efect direct redus asupra altor economii avansate, deoarece China produce atât de mult pentru ea însăși și cumpără atât de puțin de la oricine altcineva.
Doar o fracțiune infimă din producția americană reflectă fabricarea de bunuri și exportul acestora către celălalt gigant economic al lumii.
Mai degrabă decât să provoace o încetinire în altă parte, problema este ce s-ar întâmpla dacă China ar încerca să exporte spre creștere, așa cum a făcut în anii 1990 și 2000.
Excedentul de cont curent al țării se ridică deja la 2 % din economia sa enormă. Dacă Beijingul ar încerca să îl mărească, acest lucru ar fi problematic, mai ales prin intermediul unor politici menite să mențină în jos valoarea cursului de schimb al yuanului.
Cu toate acestea, accentul pus pe exporturi se potrivește cu obiectivul lui Xi de a consolida puterea Chinei în industria de înaltă tehnologie și cu reținerea sa față de un stimulent destinat consumului intern.
Chiar dacă deturnarea cererii către China nu a fost suficientă pentru a genera o creștere puternică pe plan intern, ar putea provoca șocuri în economia mondială. Cel mai evident, dacă China își face bunurile mai competitive, acestea vor deplasa producția în altă parte.
În mod mai subtil, un excedent de cont curent trebuie să fie compensat de fluxuri de capital. Reciclarea excedentului Chinei a contribuit la crearea unor condiții financiare ușoare în întreaga lume înainte de prăbușirea financiară din 2007-2008, la fel cum exportul economiilor germane către țări precum Grecia a contribuit la apariția crizei din zona euro în 2011.
Ce pot face atunci restul țărilor din G20 în această privință, în afară de a îndemna China să genereze mai multă cerere proprie? Există puține răspunsuri ușoare.
În momentul de față, un impuls deflaționist din partea Chinei ar ajuta la abordarea creșterii costului vieții, notează Financial Times. Și ar atenua o sursă de durere pentru mulți politicieni occidentali.
Însă, acum ar trebui să existe mai mult consens internațional împotriva unui surplus mare al Chinei decât a existat acum 20 de ani. Economia Chinei este mult mai mare și mai bogată decât era atunci.
Dacă SUA nu s-ar fi retras din cooperarea economică, așa cum a făcut-o prin abandonarea acordului comercial al Parteneriatului Trans-Pacific, ar fi avut mai multe argumente pentru a sublinia aceste puncte.
Cu diplomația americană concentrată astăzi atât de mult pe competiția militară și de securitate cu Beijingul, orice obiecții pe care le face politicii economice chineze vor fi privite cu suspiciune de multe alte țări.
Totuși, excedentul unei țări trebuie să fie deficitul alteia.Reforma profundă și gestionarea colaborativă a economiei mondiale ar necesita ca SUA și China să lucreze împreună – ceva care pare în prezent mai îndepărtat ca niciodată.
Ceea ce pot face liderii mondiali la G20 este să semnaleze – tuturor, nu doar Chinei – obiecția lor față de politicile care încearcă să stabilizeze economiile interne pe baza cererii din partea altora.
„Regulile jocului s-au schimbat”. UE țintește șase giganți Big Tech
Cinci jucători americani din domeniul digital – Alphabet, Amazon, Apple, Meta și Microsoft – precum și compania chineză ByteDance, proprietara TikTok, vor face obiectul unor noi norme stricte ale Uniunii Eeuropene menite să limiteze practicile anticoncurențiale.
Regulamentul privind piețele digitale (Digital Markets Regulation – DMA) va modifica radical modelele de afaceri ale acestor giganți, care sunt acuzați că elimină concurența abuzând de poziția lor dominantă.
Legislația deschide un nou front între UE și marile companii de tehnologie, cu noi bătălii juridice în perspectivă.
Potrivit AFP, Comisia Europeană a desemnat un total de 22 de platforme-cheie aparținând acestor șase grupuri: patru rețele sociale (TikTok, Instagram, Facebook și LinkedIn), două servicii de mesagerie instantanee (WhatsApp și Messenger), trei sisteme de operare (Android, iOS și Windows), un motor de căutare (Google) și două browsere (Chrome și Safari).
Lista include, de asemenea, șase servicii de intermediere (Google Maps, Google Play, Google Shopping, Amazon Marketplace, App Store și Meta Marketplace), site-ul de video-sharing Youtube și serviciile de publicitate ale Google, Amazon și Meta.
Comisarii Margrethe Vestager și Thierry Breton, care au inițiat acest text, speră să încurajeze apariția start-up-urilor europene și să îmbunătățească serviciile oferite consumatorilor.
După ani de zile de urmărire a încălcărilor în cadrul unor proceduri judiciare interminabile, Bruxelles vrea să acționeze mai repede și mai ferm.
DMA impune celor mai puternici jucători o cămașă de forță de obligații și interdicții care trebuie respectate, sub sancțiunea unor amenzi de până la 20% din cifra de afaceri mondială în cazul unor abateri repetate.
„Am început deja discuțiile cu companii care au înțeles că regulile jocului s-au schimbat”, explică Breton. Comisia Europeană, care va avea putere de control și sancțiuni, „nu va ezita să ia măsuri ferme”.
Obiectivul este de a acționa înainte ca un comportament abuziv să fi distrus deja concurența și să fi creat un monopol virtual precum cel al Google în domeniul motoarelor de căutare.
Legislația „schimbă industria digitală în Europa și transformă un sector nereglementat într-unul profund reglementat”, subliniază Alexandre de Streel, director academic al Centrului pentru Reglementare în Europa (CERRE).
Printre noile norme, UE va impune interoperabilitatea serviciilor de mesagerie în cauză. WhatsApp și Messenger, ambele deținute de Meta, vor trebui să le permită utilizatorilor lor să comunice cu produse concurente precum Signal.
Regulamentul se va aplica începând cu 6 martie acestor companii, denumite „gatekeepers” din cauza dimensiunii lor. Până atunci, grupurile în cauză vor trebui să prezinte un raport care să detalieze modul în care au obținut conformitatea.
Unele reguli intră în vigoare imediat. Printre acestea se numără noua obligație a acestor platforme de a informa Comisia cu privire la orice preluare, indiferent de mărimea afacerii.
Google nu va avea voie să favorizeze propriile servicii în rezultatele motorului de căutare, așa cum a făcut cu site-ul său de cumpărături online Google Shopping.
Noua lege va împiedica gigantul comerțului electronic Amazon să folosească datele generate pe site-urile sale de către clienții de afaceri pentru a le face o concurență mai bună.
DMA va obliga Apple să autorizeze magazine de aplicații, altele decât Apple Store, pentru produsele sale, cum ar fi celebrele sale iPhone și iPad.
Având în vedere importanța intereselor în joc, este de așteptat o acțiune în justiție. Noul regulament „este o lege complexă într-un mediu complex și este inevitabil că vor exista dispute juridice de la început”, spune de Streel.Lista „operatorilor de acces” va fi revizuită periodic pentru a ține seama de evoluția pieței.
Trei servicii Microsoft (browserul Edge, motorul de căutare Bing și Microsoft Advertising) fac obiectul unor cercetări suplimentare din partea Comisiei în vederea unei posibile desemnări la o dată ulterioară, la fel ca și serviciul de mesagerie iMessage și sistemul de operare iPadOS al Apple.
Gardienii euro pun la pământ constructorii de locuințe
Construcția de locuințe în zona euro și UE a scăzut în cel mai rapid ritm de la începutul pandemiei din cauza majorării ratelor dobânzilor și inflației ridicate.
Costurile ridicate ale împrumuturilor, în urma unei creșteri fără precedent a ratelor de politică monetară ale Băncii Centrale Europene în ultimul an, au suprimat cererea de noi credite ipotecare, au tensionat piața imobiliară și s-au combinat cu o inflație mai mare pentru a crește brusc costul construcției de noi locuințe.
Indicele european HCOB al managerilor de achiziții în domeniul construcțiilor, care urmărește activitatea totală din acest sector, a scăzut de la 43,5 în iulie la 43,4 în august, cel mai scăzut nivel de până acum în acest an, coborând și mai mult sub nivelul de 50 care separă creșterea de contracție.
Construcția de locuințe a scăzut în cel mai rapid ritm din aprilie 2020, în timp ce activitatea de construcții comerciale și de infrastructură s-a redus, de asemenea, dar într-un ritm mai lent. Declinul construcțiilor în general a fost cel mai abrupt în Germania, Franța și Italia.
„Nu este un moment bun pentru a lucra în construcții”, a declarat Cyrus de la Rubia, economist șef la Hamburg Commercial Bank. „Mai ales acele companii axate pe sectorul imobiliar se află într-o situație dificilă”.
Scăderea activității din domeniul construcțiilor, care reprezintă aproximativ 9% din producția zonei euro, va slăbi și mai mult perspectivele economiei blocului, economiștii avertizând că riscă să se restrângă în a doua jumătate a anului.
Prețurile locuințelor din zona euro au scăzut cu 0,9% în primul trimestru față de anul trecut, prima scădere din mai bine de un deceniu, reflectând un salt al costurilor de împrumut. Rata medie pentru un nou credit ipotecar pe termen fix de cel puțin 10 ani a crescut de peste două ori, de la 1,32% la începutul anului trecut la 3,45% în iulie, potrivit BCE.
Noile comenzi în sectorul construcțiilor au scăzut pentru a 17-a lună consecutivă. Prețurile inputurilor au crescut într-un ritm ușor mai rapid, deși sub media pe termen lung. Termenele de livrare au scăzut puternic în ultimele patru luni.
Grupurile de lobby din mediul de afaceri au cerut guvernelor să intervină pentru a ajuta industria construcțiilor, afectată de un val de insolvențe.
Mai mulți dezvoltatori germani și-au cerut insolvența în ultimele săptămâni, printre care trei firme de imobiliare comerciale din Düsseldorf, Gerch, Centrum Group și Development Partner, precum și Euroboden din München și Project Immobilien Gruppe din Nürnberg, care construiesc atât proprietăți rezidențiale, cât și comerciale.
Marii proprietari, cum ar fi Vonovia și Aroundtown, au anunțat reduceri mari de valoare ale portofoliilor lor.
Costul construcției de noi proprietăți rezidențiale în zona euro a crescut anul trecut cu 11,5%, cel mai rapid ritm înregistrat vreodată, potrivit unui indice separat al prețurilor de producție din acest sector publicat în iulie de Eurostat, serviciul de statistică al UE.
Potrivit celor mai recente date, producția în sectorul construcțiilor a scăzut cu 1,1% în al doilea trimestru față de trimestrul anterior, după ce în primul trimestru a crescut cu 2,6%.
Miercuri au apărut și alte vești sumbre pentru economia zonei euro, întrucât vânzările cu amănuntul în blocul comunitar au scăzut cu 0,2% în iulie față de luna precedentă, ceea ce, potrivit Eurostat, a dus scăderea anuală la 1%.
Secret și scutire de taxe. Cine critică finanțele globale, dar folosește paradisuri fiscale
Dintre toate provocările în materie de guvernanță modială discutate la ultima întâlnire BRICS de la Johannesburg, rolul centrelor financiare offshore ar fi trebuit să fie foarte important. În schimb, abia dacă a primit o jumătate de paragraf fără angajament la pagina opt din declarația de 26 de pagini a summitului.
Într-un exemplu de ipocrizie uluitoare, notează Politico, țările BRICS se revoltă împotriva arhitecturii financiare internaționale, dar nu oferă nicio acțiune colectivă în ceea ce privește serviciile bancare offshore și, de asemenea, ele însele continuă să fie printre principalii utilizatori ai acestora.
Scurgerile de date, precum Pandora Papers și Panama Papers, au arătat cât de mulți bani ajung în jurisdicții care se adresează nerezidenților bogați, oferind confidențialitate, protecție a activelor și scutire de taxe.
Și, potrivit economistului Gabriel Zucman, 7 800 de miliarde de dolari – sau aproximativ 8% din averea globală (și 40% din profiturile corporațiilor) – sunt în prezent ascunse în astfel de paradisuri fiscale.
O parte considerabilă din această sumă provine din BRICS și din alte țări în curs de dezvoltare. Conferința ONU pentru comerț și dezvoltare estimează că 88,6 miliarde de dolari părăsesc Africa în fiecare an sub formă de fugă ilicită de capital.
În declarația summitului de la Moscova din 2020, țările membre BRICS și-au reiterat „angajamentul de a lupta împotriva fluxurilor financiare ilicite, a spălării banilor și a finanțării terorismului și de a coopera îndeaproape în cadrul Grupului de Acțiune Financiară Internațională (GAFI).
Cu toate acestea, orice acțiune multilaterală globală care se întreprinde în prezent se desfășoară la nivelul G7 și al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică – chiar dacă aceste reforme ambivalente protejează adesea interesele offshore ale Occidentului.
Între timp, gruparea BRICS nu face aproape nimic, deși reprezintă cea mai mare sursă globală de fugă de capital, potrivit unui raport al Global Financial Integrity.
Și această lipsă de acțiune se aliniază perfect cu modul în care țările BRICS individuale s-au angajat până acum cu lumea offshore.
Brazilia este al doilea mare împrumutător din lume de pe piețele financiare offshore. India a permis a permis investiții străine directe semnificative și evitarea taxelor de către cei bogați.
Hidrocarburile Rusiei sunt tranzacționate prin jurisdicții offshore opace, iar oligarhii au prosperat în mod notoriu în astfel de sisteme. Întreprinderile de stat din China sunt utilizatori importanți ai unor jurisdicții precum Insulele Virgine Britanice, unde înregistrează filiale secrete.
Pe scurt, țările BRICS sunt la fel de implicate în lumea offshore ca și economiile occidentale pe care le critică. Realitatea este că guvernele și elitele lor politice beneficiază de lumea financiară offshore și au nevoie de ea. Au și motive.
În primul rând, aceste țări se angajează în arbitrajul instituțional prin accesarea unor instituții mai eficiente – și, uneori, a unor instituții care nu există pe plan intern, cum ar fi contracte credibile sau un sistem judiciar apolitic – offshore.
În al doilea rând, caută acces la finanțare mai ieftină și mai puțin constrânsă pe piețele monetare offshore, unde au acces la dolarul american și la investitori internaționali care nu sunt disponibili pe piețele onshore.
Lumea offshore este, de asemenea, o salvare pentru țările BRICS, permițând eludarea măsurilor punitive. Și, în cele din urmă, elitele BRICS utilizează frecvent astfel de facilități în scopuri personale, inclusiv pentru a ascunde bani și active ilicite.
Prin urmare, închiderea acestor căi discreționare pentru offshore ar putea avea implicații pentru supraviețuirea lor personală – sau pentru supraviețuirea regimurilor lor.
Acesta este motivul pentru care acțiunea multilaterală a membrilor BRICS rămâne, în cel mai bun caz, retorică.
O ipocrizie și mai flagrantă este că grupul BRICS susține așa numita de-dolarizare, dar rămâne dornic să aibă acces la dolarii offshore.
Ecologiștii britanici, nătângii Europei. Protestele lor costă milioane de lire sterline
Organizând marșuri, proteste și mult circ pe parcursul primăverii și verii, Just Stop Oil (JSO) și Extinction Rebellion (XR) au făcut tot posibilul pentru a întreține isteria schimbărilor climatice. Dar pe ecologiști nu-i duce capul să ia în considerare costul acțiunilor lor pentru banul public.
Gestionarea nebuniilor JSO și XR între aprilie și iunie anul acesta a costat poliția londoneză peste 9 milioane de lire sterline, conform datelor oficiale, preluate de The Spectator. Aproape 24.000 de ofițeri au fost mobilizați pentru a se ocupa de activiștii pentru climă – și peste 1,2 milioane de lire sterline au fost plătite în ore suplimentare.
Ofițerii, aduși din toată țara pentru a se ocupa de proteste, au fost, de asemenea, cazați în hoteluri pe cheltuiala contribuabililor: 16.266 de lire sterline pe camere în cele trei luni.
Manifestația de patru zile al XR din aprilie, numită „The Big One”, în care membrii grupului, precum și cei de la JSO și de la alte grupuri climatice, s-au adunat în Piața Parlamentului pentru a organiza „cel mai mare protest climatic organizat vreodată în Marea Britanie”, a costat poliția 917.000 de lire sterline. Aproape 900 de ofițeri au fost chemați numai în ultima zi a acțiunii. Poliția metropolitană a efectuat doar 271 de arestări confirmate și a acuzat doar 174 de protestatari JSO.
Just Stop Oil și Extinction Rebellion au devenit adevărate hoarde de invazie în toată Europa. Tacticile au devenit tot mai radicale, perturbând reuniuni de afaceri, târguri comerciale și evenimente sportive.
Lobby-ul ecologist a vizat la început cele mai importante companii petroliere, băncile și firmele de asigurări care continuă să investească în combustibilii fosili.
Dar salvatorii planetei vor și dezindustrializarea Europei, chiar dacă scoaterea din funcțiune a fabricilor va adânci dependența de China.
Industria este un pilon al prosperității. Astfel, tehnologia și exporturile asigură bani și prosperitate. A pune fabrici la pământ, a închide mine cu resurse importante, precum cărbunele, doar de dragul „politicilor climatice” înseamnă șomaj și sărăcie.
Cu alte cuvine, activiștii ecologiști, dintr-un grup de amețiți pe care nu-i lua nimeni în seamă, au ajuns o forță de perturbare a strategiilor economice pe un întreg continent.
Toate aceste acțiuni împovărează bugetele naționale și le suportă contribuabili.
Pe când o revoltă a plătitorilor de taxe împotriva ecologiștilor militanți? În loc de “Just stop oil”, sloganul să fie “Just stop wasting our money!”
Africa, ultimul prieten al Rusiei?
Summitul Rusia-Africa de săptămâna trecută de la Sankt Petersburg s-a pretins un eveniment de referință în conceptul și practica politicii externe a Moscovei.
Au participat zeci de lideri africani, deși numărul lor a fost mai scăzut decât la primul summit, desfășurat în urmă cu patru ani la Soci.
Cu toate acestea, Rusia insistă pe o apropiere față de majoritatea non-occidentală în lume, așa cum a fost stabilit în recent adoptatul Concept de politică externă.
Ironia istoriei este că Sankt Petersburg a fost construit sub domnia lui Petru cel Mare la începutul secolului al XVIII-lea ca o „fereastră către Europa”. Acum servește Africa.
Izolată pe plan internațional, Rusia încearcă să-și găsească noi punți de legătură cu un continent plin de țări sărace și marcat de nenumărate conflicte. Africa a fost un El Dorado numai pentru puterile coloniale, dar regimurile comuniste africane au fost susținute de Mosova.

Curtarea Africii pare să indice că elita rusă se îndepărtează de eurocentrism – una dintre strategiile geopolitice de forță ale URSS. Destrămarea colosului sovietic a lăsat Rusia suspendată între o posibilă integrare în lumea occidentală și revenirea la un stat autoritar și revanșard.
Din păcate, revanșa a rămas calea de urmat: Kremlinul împarte lumea în dușmani – UE, SUA, Occident – și prieteni, precum Africa. Linia de demarcație este poziția unei țări în raport cu regimul de sancțiuni împotriva Rusiei.
Însă casa prietenilor nu este atât de plină. Doar 17 națiuni africane, din 54, au fost reprezentate la nivel înalt la Sankt Petersburg. Este și o problemă de imagine pentru Vladimir Putin: un lider obișnuit să trateze „imperial” cu omologii occidentali, devine o gazdă cu zâmbet forțat pentru cei din lumea a doua.
Din punct de economic, comerțul Rusiei cu Africa înseamnă 18 miliarde de dolari. China(280 de miliarde de dolari) și SUA(60 de miliarde de dolari) au un avans considerabil.
“Prietenii” africani vor investiții în energie, infrastructură, asistență medicală, securitate alimentară, educație, tehnologie etc. Rusia lui Putin nu le poate oferi decât o strângere de mână și multe promisiuni. O țară sancționată la nivel global nu mai este o atracție pentru afaceri.
Rusia a mai încercat apropierea de America Latină și Asia, dar mult lăudatul grup emergent BRICS este profund divizat și se înscrie din ce în ce mai mult pe orbita Beijingului. China este o superputere și concurează cu Statele Unite, nu cu Rusia. De asemenea, o monedă comună BRICS este o fantezie și nu va funcționa, inclusiv în Africa de Sud.
În cele din urmă, majoritatea liderilor africani sunt imprevizibili. Rusia cunoaște situația, așa cum o știu și americanii – au încercat în zadar, prin operațiunile lamentabile ale CIA, să-și facă prieteni printre dictatori.
O extindere a influenței ruse pe continentul african va fi mult mai complicată decât plănuiește Putin. Dacă Rusia caută ultimii prieteni, atunci ar fi bine să ia seama cum îi alege.
Beny Steinmetz, condamnat în dosarul „Ferma Băneasa”, eliberat din arest în Cipru
Vin informații noi despre Beny Steinmetz, condamnat în România în dosarul „Ferma Băneasa”, despre care se aflase, în urmă cu câteva zile, că fusese reținut în Cipru.
Magnatul israelian al mineritului Beny Steinmetz, condamnat la cinci ani închisoare în România, a fost eliberat condiţionat după ce a fost reţinut în Cipru şi urmează să se prezinte din nou în faţa instanţei la 14 septembrie, a declarat miercuri un oficial al poliţiei cipriote, citat de Reuters, potrivit news.ro.
Va încerca să obţină anularea mandatului european de arestare emis de România
Conform precizărilor purtătorului său de cuvânt, el va încerca să obţină anularea mandatului european de arestare emis de România, invocând demersuri similare precedente soldate cu succes în alte ţări, ca urmare a unor presupuse vicii prezente în procesul din România.
Purtătorul său de cuvânt a declarat că Steinmetz a fost eliberat pe cauţiune, cu efect imediat, până când se vor asigura că anularea mandatului european de arestare este valabilă.
Beny Steinmetz a fost reţinut în Cipru săptămâna trecută în baza unui mandat de arestare emis de România. El fusese deja arestat şi în alte ţări europene, în baza aceluiaşi mandat, dar în cele din urmă a fost eliberat.
Citiți și:
Beny Steinmetz, condamnat în dosarul Ferma Băneasa, apariție sfidătoare la Geneva
ÎCCJ a dat noi verdicte în dosarul Ferma Băneasa. Personajul eliberat de urgenţă din închisoare
Mandatul european de arestare a fost emis la data de 12 ianuarie 2021, de către Curtea de Apel Braşov. Omul de afaceri a fost condamnat la cinci ani închisoare în România, în decembrie 2020, în dosarul „Ferma Băneasa”.
Steinmetz fusese reţinut săptămâna trecută în Cipru, când a sosit pe aeroportul din Larnaca, pe baza mandatului european de arestare emis de autorităţile române, care a fost deja anulat, însă, în alte ţări europene.
Beny Steinmetz „salută decizia (de a fi eliberat din custodie în Cipru – n.r.), deoarece rămâne încrezător că justiţia din Cipru va realiza că mandatul european de arestare nu ar fi trebuit să fie pus în executare, din cauza viciilor semnificative prezente în procesul juridic urmat în România”, a declarat purtătorul său de cuvânt.
Vă amintim că în 3 septembrie, IGPR a transmis, într-un scurt comunicat, că un urmărit internațional a fost depistat în Cipru. „La data de 31 august 2023, în urma cooperării realizate prin Biroul Sirene – Centrul de Cooperare Polițienească – I.G.P.R., un bărbat, de 67 de ani, cetățean israelian, a fost depistat pe Aeroportul Internațional Larnaca din Cipru.
Acesta era căutat, în vederea predării, în baza unui mandat european de arestare, emis la data de 12 ianuarie 2021, de Curtea de Apel Brașov.
Bărbatul a fost condamnat la 5 ani de închisoare, pentru constituire de grup infracțional organizat, având drept scop dobândirea întregii averi revendicate de un bărbat, în temeiul legilor speciale de retrocedare, prin infracțiuni de corupție/asimilate acestora, respectiv oferire de bani/bunuri persoanelor cu influența asupra funcționarilor publici, în scopul determinării acestora să acționeze potrivit scopului grupului, instigarea și complicitatea la săvârșirea de către aceste persoane a infracțiunii de abuz în serviciu, respectiv traficarea influenței asupra funcționarilor publici.
Cel în cauză a fost arestat, urmând a fi derulată procedura de predare către România”, se preciza în comunicatul transmis, la data respectivă, de către reprezentanții Inspectoratului General al Poliției Române.
Se întoarce covideala, era și cazul
- „Covid revine în forță în România. Numărul cazurilor în creștere. 1500 de infectări în plus față de săptămâna trecută.” Am citat din presa trotinetistă. Cine o fi atât de panaramez încât să se mai testeze când îl încearcă răceala? Mai sunt români izbutiți care sparg bani pe teste Covid sau cum? Răspund tot eu: se duce omul cu o boală reală la spital, curge sângele din el sau are o fractură și întâi i se face test covid. Nu mi se pare incredibil că se poate întâmpla așa ceva. Mi se pare incredibil că acceptăm.
- Începe școala. Copiii vor purta din nou măști la ora de sport? Covid e o boală care afectează respirația. Respiri mai bine cu mască în timp ce faci efort fizic, e logic.
- Am în mine două prăjituri împotriva umanității, fiindcă am făcut și rapelul. Le datorez scuze celor pe care i-am ironizat în ziar pentru că nu s-au vaccinat. „Conspiraționiști” nu i-am făcut, mi-e silă de lozinci. Scuzele mele, doamnelor și domnilor! Vă dați seama cât de speriat am fost? M-am vaccinat, dar am și acum în frigider un flacon cu Arbidol. Cred că a și expirat. Norocul meu e că există câteva milioane de tâmpitozauri care nu au superioritatea de a recunoaște că au greșit. Și pe urmă, când covidul s-a terminat brusc, brusc, brusc, apologeții unei boli necunoscute – pentru care li s-a impus guvernelor să cumpere un vaccin netestat – și-au proptit steagul altei țări la pozele de profil de pe centurile de socializare.
- Infarctul la 40-50 de ani e deja banal. Trebuie să vedem și cum se înmulțește infarctul pe segmentul 20-30? Ni se spune că ecologeala – proslăvită de pacostea globalistă – prelungește viața. Am văzut, așa e.
- Dacă tot vine covideala, atunci să scoatem mitul de la naftalina progresismului. Mitul binefăcătorului parțial eclozat. Mitul Vlad Voiculescu. Orice om zdravăn la cap se întreabă pe ce se bazează acest mit. Vlad Voiculescu nu e chirurgul Pesamosca, adică un medic genial și IDEALIST, care a operat zeci de mii de copii și a murit sărac. N-avea casă, era un pensionar căruia i s-a permis să locuiască în spital. Vlad Voiculescu nu e nici revoluționarul IDEALIST Nicolae Bălcescu. Vlad Voiculescu e un politician care, la sfârșitul anului 2020, făcea tapaj în presă pe motiv că Nicușor Dan nu l-a pus viceprimar. Vlad Voiculescu are o pregătire incertă de contabil, dar a fost ministru al sănătății, adică îi trăgea la răspundere pe chirurgi, care sunt ceasornicarii și lutierii lui Dumnezeu. Vlad Voiculescu a spus „panaceu universal” și „pacienți transplantați”. Vlad Voiculescu, după focul de la Colectiv, a umblat cu un cameraman după el.
- Ce facem întâi? Legalizăm canabisul sau vaccinăm copiii?
Bucăți dintr-o dronă găsite pe teritoriul României? Ministrul Apărării: „Confirm că în această zonă s-au găsit…”
Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, se află, miercuri, în județul Tulcea, în localitatea Plauru. Acolo unde ar fi fost găsite resturi ce ar putea proveni de la o dronă rusească.
Potrivit primelor informaţii, mai multe bucăţi dintr-o dronă folosită de Rusia pentru atacurile asupra unor ţinte din Ucraina au fost găsite în România, conform Antena 3.
Ce spune ministrul Apărării
Ministrul a mers personal în județul Tulcea. La fața locului au ajuns și echipe ale MApN.
Angel Tîlvăr a făcut și câteva declarații, de la fața locului. Și a confirmat că în zonă au fost găsite bucăți care ar putea fi dintr-o dronă. „S-a văzut că într-un interval destul de redus din punct de vedere temporal au fost o serie de atacuri pe care Rusia le-a făcut împotriva facilităţilor portuare şi a depozitelor ucrainene, motiv pentru care cred că este important să întărim măsurile de vigilenţă. Vom avea mai multe puncte de observaţie, mai multe patrule. În acelaşi timp, echipamentele pe care le folosim, care din punct de vedere tehnic pot acoperi zona, rămân în continuare funcționale și într-o fază de precauție și de atenție crescută.
Pentru că noi am acoperit o zonă foarte mare, inclusiv zona despre care au fost discuții în spațiu public și confirm că în această zonă s-au găsit bucăți care pot fi de dronă”, a declarat pentru postul TV amintit, ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, citat de antena3.ro.
Șeful MApN a mai anunțat că va merge și la chilia și la Galați. „O să merg la Chilia, am fost aici la Plauru, sunt însoțit și de prefectul județului, am vorbit și cu primarul de aici și apoi o să merg la Galaţi, pentru că și Galaţiul, chiar dacă este la o distanță destul de mare de Reni, cred că este un oraș cu autoritățile pe care trebuie să discutăm din nou pentru a-i asigura de faptul că ne dorim ca România viața să se desfășoare normal, iar contribuția pe care ne-o putem aduce la asta este una pe care ne-o asumăm”, a mai spus ministrul Apărării.
Iohannis, în 5 septembrie: Nu a existat nicio piesă și nicio dronă, și nicio altă parte al vreunui dispozitiv care a ajuns în România
În urmă cu doar o zi, președintele fusese întrebat pe acest subiect, în contextul în care au existat îngrijorări după declarații făcute de către oficiali ucraineni cu privire la faptul că drone rusești au căzut și au explodat chiar pe teritoriul României, informație dezmințită de Ministerul Apărării.
„Pot să vă spun că nu a existat nicio piesă și nicio dronă, și nicio altă parte al vreunui dispozitiv care a ajuns în România. Noi avem control total asupra spațiului nostru național. Am verificat absolut tot și pot să liniștesc populația. Nu a existat nimic ce a ajuns în România. Însă da, suntem îngrijorați, fiindcă aceste atacuri au loc la o distanță foarte mică de granița românească. Am avut, chiar astăzi mi-a spus domnul ministru al Apărării, atacuri care au fost verificate la 800 de metri de granița noastră, deci foarte, foarte aproape. Suntem însă alerți, suntem atenți și suntem în cadrul NATO foarte bine apărați. Pot să spun ce am mai spus: România beneficiază de garanții de securitate extrem de puternice, cele mai puternice din toată istoria noastră”, a declarat Klaus Iohannis, în 5 septembrie, răspunzând întrebărilor presei.
Mai mult, că amintim că luni, 4 septembrie, ministrul Angel Tîlvăr, postase următorul mesaj pe pagina de Facebook: „Infirm în mod categoric informațiile apărute în spațiul public cu privire la o așa-zisă situație apărută în cursul nopții de 3 spre 4 septembrie, în care drone rusești ar fi căzut pe teritoriul național al României.
Structurile cu responsabilități ale MApN au monitorizat în timp real situația generată de atacurile rusești executate cu drone, atât în cursul nopții trecute, cât și sâmbătă spre duminică, asupra infrastructurii portului Reni.
În niciun moment mijloacele de atac utilizate de Federația Rusă nu au generat amenințări militare directe la adresa teritoriului național sau apelor teritoriale ale României.
Ministerul Apărării Naționale a luat măsuri de vigilență întărită în spațiul național terestru, maritim și aerian și contribuie la consolidarea posturii de apărare și descurajare pe flancul estic, conform planurilor naționale și aliate.
Atacurile Federației Ruse îndreptate împotriva obiectivelor și infrastructurii civile din Ucraina sunt nejustificate și în profundă contradicție cu regulile dreptului internațional umanitar”.
Câteva gantere și sala ta de acasă este gata? De ce mai ai nevoie?
Dacă te-ai hotărât să îți amenajezi o sală de antrenament acasă, este momentul să faci puțină cercetare. Te afli deja pe drumul cel bun, însă din acest articol vei afla ce alte alegeri trebuie să mai faci în funcție de obiectivele tale sau de exercițiile pe care dorești să le faci.
Haltere, pentru antrenamentul general al corpului
Cu ajutorul halterelor poți lucra, de fapt, fiecare grupă musculară din corp. Cu haltere vidaXL poți face antrenamente pentru mușchii mari, așa cum sunt mușchii spatelui, ai pieptului sau ai picioarelor, dar poți face și exerciții pentru mușchii brațelor sau umerilor.
Halterele îți oferă șansa de a varia exercițiile în funcție de obiectivele pe care le ai – exerciții pentru o singură grupă de mușchi sau exerciții compuse, pentru mai multe grupe musculare în același timp.
Acestea sunt excelente pentru dezvoltarea puterii, a forței și a masei musculare, iar dacă dorești să îți atingi obiective înalte, poți folosi greutăți mai mari pe măsură ce avansezi în antrenamentele tale zilnice.
Gantere Kettlebell, pentru o dezvoltare completă a mușchilor
Ganterele Kettlebell pot fi extrem de eficiente în antrenamentele zilnice, mai ales că oferă o mare varietate de beneficii pentru starea generală și de sănătate. Acestea ajută la îmbunătățirea forței, a rezistenței, a echilibrului sau a flexibilității. Cu ajutorul lor pot fi lucrate mai multe grupe de mușchi în același timp și poți arde calorii, îmbunătățind astfel compoziția corporală, pentru că unul dintre scopurile acestora este de a crește ritmul cardiac. Sunt multe exerciții pe care le poți face cu ajutorul acestor gantere, de la balansarea sau ridicarea de greutăți, până la exerciții complexe care implică mișcări ale întregului corp.
Bara de tracțiuni, perfectă pentru dezvoltarea superioară a corpului
Bara de tracțiuni trebuie să facă parte din dotarea unei săli de antrenament acasă, pentru că aceasta este un instrument excelent în dezvoltarea forței, a rezistenței și a tonusului muscular în partea superioară a corpului. Exercițiile cu barele de tracțiuni se concentrează pe musculatura din spate – mușchii dorsali, biceps sau deltoid.
Într-adevăr, ganterele ar putea fi considerate vedeta unei săli de forță, însă pentru antrenamentele de zi cu zi este de preferat să ai în vedere și alte articole care te vor ajuta să efectuezi exerciții diverse.