Acasă Blog Pagina 661

Statul nu mai dă bani pentru populație. Programul fotovoltaicelor s-a oprit

Programul Casa Verde, prin care persoanele fizice primeau 20.000 de lei de la stat pentru instalarea panourilor fotovoltaice, s-a suspendat brusc. Motivul halucinant este o contestație depusă de o firmă care instalează panouri, deși, potrivit Asociației Micilor Producători de Energie Electrică din România (AMPEER), aceste contestații au avut loc tot timpul, fără ca programul să fie afectat. Aceștia suspectează o manevră disperată a Guvernului, care nu mai are bani sau o stopare a creșterii numărului de prosumatori, în avantajul firmelor.

Decizia instanței de a suspenda Programul Casa Verde a lovit peste 85.000 de români, care primiseră aprobare pentru fondurile acordate de Guvern. În spatele acestei decizii stau însă două lucruri. Unul este că Guvernul nu mai are bani, iar celălalt este că firmele nu mai au loc de prosumatori pe piață.

”De-a lungul timpului, au fost foarte multe firme care au făcut contestații, s-au dus la instanță, dar programul nu a fost suspendat. Cu o taxă de timbru de 50 de lei, o firmă oarecare a reușit să blocheze ditamai programul. Am putea spune ori că statul român nu mai are bani și a încercat o manevră disperată, ori totul se leagă de declarațiile conducerii ANRE referitoare la faptul că panourile puse de prosumatori ar distruge rețeaua și că ar fi în detrimentul firmelor. Și aici este vorba despre 85.000 de familii care vor fi prejudiciate de această stopare a programului Casa Verde. Dacă și o lună se întârzie, nu vorbim de mai multe luni, va ieși un scandal monstru. Mulți dintre acești oameni au plătit, în afara celor 20.000 de lei de la statul român. Cel mai mult vor fi lovite firmele care execută aceste lucrări și care au depus niște garanții, cu bani împrumutați de la bănci”, ne-a declarat Luță Dumitru, președintele Asociației Micilor Producători de Energie Electrică din România (AMPEER).

Prea mulți prosumatori

Suspendarea fondurilor a venit la foarte scurtă vreme de la declarația vicepreședintelui ANRE, Gabriel Andronache, care a arătat că proiectele prosumatorilor au o capacitate prea mare, aceștia introducând în sistem o cantitate crescută de energie, care nu este văzută de dispecerul energetic naţional şi creează o presiune pe distribuţie şi furnizori, pentru că nu pot stabili care este nevoia de energie în anumite momente.

”Vă dau nişte date exacte ca să înţelegem ce înseamnă impactul şi presiunea pe care prosumatorii o pun pe sistem. La finalul lunii iunie aveam 77.683 de prosumeri care furnizau şi introduceau în sistem 973 de megawaţi. La finalul lunii iulie, aveam peste 84.000 de prosumeri care furnizau 1.063 de megawaţi, în condiţiile în care nu au început să se implementeze noile capacităţi de producţie, conform proiectului dat prin Agenţia Fondului de Mediu, Casa Verde Fotovoltaic. Prin urmare, ne aşteptăm la o creştere mai mare a numărului prosumatorilor”, a afirmat Gabriel Andronache, vicepreședintele ANRE. De partea cealaltă, reprezentanții prosumatorilor susțin că aceștia nu injectează în sistem mai mult de 300 de MW, la o capacitate instalată de 500 de MW, cel puțin în sezonul cald. ”Sunt firme care instalează 1,5 GW, adică de 5 ori mai mult decât injectează în sistem aproape 80.000 de prosumatori în acest moment”, susține Luță Dumitru, președintele AMPEER.

”Se depun toate eforturile”

Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a transmis că depune toate eforturile pentru a clarifica situația și pentru a debloca și relua Programul Casa Verde Fotovoltaice în cel mai scurt timp. Programul a fost suspendat în 26 septembrie, ca urmare a Hotărârii Curții de Apel Oradea nr. 199/2023 în dosarul 3168/111/2023 prin care se admite cererea formulată de reclamanta DHELECTRIC SYSTEMS SRL, în contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului pentru Mediu. Prin această decizie s-a dispus suspendarea executării Deciziei de soluționare a contestației privind respingerea dosarului de validare al reclamantei DHELECTRIC SYSTEMS SRL ca și instalator publicat pe site-ul AFM în data de 28 august 2023 și suspendarea întregii proceduri de publicare a listei instalatorilor validați, de alegere a acestora de către beneficiari și de încheiere a contractelor de participare și de finanțare până la soluționarea definitivă a cauzei ce face obiectul dosarului 3167/111/2023.

Comerțul global încasează pumnii bancherilor centrali

Volumul comerțului mondial a scăzut în cel mai rapid ritm anual din ultimii aproape trei ani, potrivit unor date atent monitorizate care semnalează că majorarea ratelor dobânzilor începe să afecteze cererea globală de bunuri.

Volumele schimburilor comerciale au scăzut cu 3,2% în iulie, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, cea mai abruptă scădere de la primele luni ale pandemiei de coronavirus din august 2020.

Cea mai recentă cifră din World Trade Monitor, publicată de Biroul olandez pentru analiza politicilor economice, sau CPB, a urmat unei contracții de 2,4% în iunie și s-a adăugat la dovezile conform cărora creșterea globală încetinește.

Și producția industrială globală a scăzut cu 0,1% din cauza unui declin puternic în Japonia, zona euro și Marea Britanie.

După ce a cunoscut un boom în timpul pandemiei, cererea de exporturi de bunuri la nivel mondial a slăbit pe fondul inflației, al unor creșteri bruște ale ratelor de către băncile centrale ale lumii în 2022 și al unor cheltuieli mai mari pentru serviciile interne, pe măsură ce economiile s-au redeschis după blocaje.

Întoarcerea în ceea ce privește volumul exporturilor a fost generalizată, majoritatea țărilor lumii raportând o scădere a volumelor comerciale în iulie.

China, cel mai mare exportator de bunuri din lume, a înregistrat o scădere anuală de 1,5%, zona euro o contracție de 2,5%, iar SUA o scădere de 0,6%.

Indicele S&P Global al managerilor de achiziții, care urmărește noile comenzi la export, a indicat o contracție puternică în lunile august și septembrie în SUA, zona euro și Regatul Unit.

Economiștii se așteaptă în prezent ca volumul exporturilor din zona euro să rămână stabil pe parcursul anului, după ce la începutul anului prognozau o expansiune de 2 %.

Este puțin probabil ca băncile centrale să reducă costurile de împrumut până când nu vor exista mai multe dovezi că presiunile subiacente asupra prețurilor au fost limitate.

Analiștii consideră că lipsa unei relaxări a creditării va continua să slăbească exporturile. Cererea pentru importurile de bunuri care sunt adesea cumpărate folosind fonduri împrumutate ar  slăbi cel mai mult, spune Ariane Curtis, economist global la firma de consultanță Capital Economics.

Experții companiei financiare Jefferies susțin că o încetinire în fiecare economie majoră în trimestrele următoare va avea implicații directe asupra comerțului.

De asemenea,  tensiunile geopolitice au afectat schimburile comerciale. În cea mai recentă perspectivă economică, OCDE a evidențiat modul în care restricțiile și sancțiunile au limitat vânzările la export din 2018.

„Fragmentarea geoeconomică și trecerea la politici protecționiste ar reduce câștigurile din comerțul mondial și ar afecta standardele de viață, în special în țările și gospodăriile cele mai sărace”.

BRICS va rezolva criza energetică?

Consultanța Rystad Energy susține că extinderea planificată a BRICS, prin adăugarea a șase membri, va transforma grupul într-un lider mondial în domeniul energiei regenerabile în următoarele decenii. Chiar așa?

Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită, Iranul, Egiptul, Etiopia și Argentina sunt așteptate să se alăture BRICS – care cuprinde Brazilia, Rusia, India, China și Africa de Sud – în ianuarie 2024.

Unele estimări arată că  blocul va obține peste 80% din energia sa din surse regenerabile până în 2050, capacitatea totală ajungând la 11 terawați, mai mult decât dublul celor 4,5 terawați combinați preconizați în Grupul celor șapte națiuni(G7).

Dar există obstacole: tranziția energetică necesită investiții uriașe. Probabil că doar China și cele două state din Golful Persic sunt capabile să deblocheze sute de  miliarde de dolari. Ironia sorții, tocmai puterile petroliere – și cel mai mare importator de țiței –  ar putea să aducă mai aproape energia regenerabilă. Restul membrilor BRICS – destul de dezbinați –  ar fi jucători de mâna a doua.

Potrivit The National, Emiratele Arabe au ca obiectiv să devină net zero până în 2050 și investesc masiv în construirea de noi proiecte, inclusiv o centrală solară în regiunea Al Dhafra din Abu Dhabi.

În cadrul versiunii actualizate a Strategiei energetice 2050 a EAU și a dezvoltării Strategiei naționale privind hidrogenul, cea de-a doua economie ca mărime din lumea arabă își propune să investească 90 de miliarde de dolari până în 2030 pentru a se asigura că cererea de energie este satisfăcută, susținând în același timp creșterea economică.

Arabia Saudită a anunțat, de asemenea, o serie de noi proiecte de energie regenerabilă ca parte a strategiei sale 2060 net-zero. Însă aceste ambiții sunt doar regionale.

Pe de altă parte, Rusia, India și Africa de Sud nu se pot compara cu puterea financiară a statelor din Golf. India, unul dintre poluatorii majori la nivel global, cumpără petrol rusesc, importurile au crescut de la 1% înainte de războiul din Ucraina la 34%, totalizând 1,64 milioane de barili pe zi în luna martie a acestui an.

Cea mai populată țară din lume are o infrastructură șubredă, incompatibilă cu energiile regenarabile. Rusia, Brazilia și Africa de Sud nu se pot numi nici pe departe campioni ecologici. Toate aceste state emergente sunt de așteptat să se înscrie în orbita Chinei, presărată de tensiuni geopolitice și conflicte comerciale cu Occidentul.

Necazul BRICS+ este că  o mare parte din statele asociate sunt consumatoare, nu  autosuficiente energetic. Și  exportul de energie din partea Rusiei, de exemplu, nu înseamnă construirea unei rețele de energie regenarabilă.

Pe hârtie, planurile BRICS sunt întotdeauna mărețe, dar se topesc în momentul în care se pune problema transformării lor în realitate.

Înarmarea României, doar pe hârtie. Avioanele americane vor veni prin 2035

Celebrele avioane F35 ale americanilor, pe care România s-a grăbit să le cumpere pentru suma imensă de 6,5 miliarde de dolari, vor veni abia prin 2035, avertizează sindicaliștii din industria de apărare. Până atunci însă vor mai apărea alte trei generații de avioane de luptă. Totodată, aceștia se plâng că în continuare lipsesc comenzile interne de la MApN, care preferă să aducă totul din import și că industria națională este în pragul colapsului. 

Austeritatea este doar pentru populație și pentru economie, însă când vine vorba despre cumpărarea de armament, impus de SUA și de UE, se dau sume imense. Cel mai recent exemplu este decizia halucinantă a CSAT de a achiziționa 48 de avioane F35, care este, la ora actuală, cel mai solicitat pe piața mondială. Suma pe care o va plăti România este de 6,5 miliarde de dolari, în condițiile falimentului nedeclarat în care se află, cu împrumuturi făcute doar pentru a supraviețui. Sindicaliștii din industria de apărare susțin însă că aceste avioane vor veni abia din 2035.

”În primul rând, costă o grămadă de bani, iar în al doilea rând nici până în 2035 nu vor ajunge în România, că nu are cum să ajungă până atunci, dat fiind cererea foarte mare de F 35 și ritmul de fabricație. Dar noi dăm avansul acum și ce am realizat? Că, până în 2035, mai apar încă trei generații de avioane”, ne-a declarat Constantin Bucuroiu, președintele Alianței Sindicatelor din Industria de Apărare și Aeronautică (ASIAA). Acesta se plânge de faptul că Guvernul și Ministerul Apărării Naționale nu sprijină în niciun fel industria de apărare, preferând să achiziționeze totul din afara țării.

”Dacă MApN nu dă șansă industriei de apărare să participe prin programele de achiziții pe care le face, rămânem la un nivel foarte, foarte jos și societățile astea se sting. În prezent, doar 4% din achizițiile MApN se fac din industria națională. Dacă ministerul dă, de exemplu, la SADU, comandă de câteva mii de cartușe, păi mai mult încurcă exportul, pentru că ceea ce cere armata se face în trei schimburi timp de o săptămână. Iar lucrul acesta se întâmplă peste tot”, ne-a precizat președintele ASIAA, Constantin Bucuroiu.

Mai bine second-hand-uri, decât producție internă

Avioanele și tancurile achiziționate până acum din afara țării sunt second-hand, cu mult depășite de alte produse noi și moderne. Chiar și avioanele F16, luate la mâna a doua de la norvegieni, vor veni abia de anul viitor, astfel că România are armament doar pe hârtie.

”Actualul ministru al Apărării, Angel Tâlvăr, nu ține foarte aproape de industria proprie și nu are un interes de a mișca lucrurile în acest sector. În toată lumea este o colaborare permanentă între ministerul apărării și industria de apărare, pentru că interesul este ca cel mai mult să se producă în țară. Avem producție de pistoale performante la Cugir, dar MApN preferă să aducă din afară. Vor începe să vină tancurile Abrams second-hand din SUA, care nu sunt compatibile cu relieful țării noastre și la care industria de apărare națională nu contribuie cu absolut nimic. Armata trebuie să înțeleagă că bocancii, pâinea, mâncarea, salariile și pensiile le ia din România, așa că trebuie să găsească o modalitate ca banii să rămână în țară, prin comenzi date propriei industrii de apărare”, ne-a spus Constantin Bucuroiu, președintele ASIAA.

Piedici de la unitățile militare

Sindicaliștii semnalează și piedicile puse societăților din industria de apărare chiar de unitățile militare, care trag de timp la încheierea contractelor de mentenanță. Un exemplu în acest sens este negocoierea unui acord cadru de mentenanță a blindatelor fabricate în România pentru 4 ani între Automecanica Moreni și o unitate militară din Bucov, care a durat 9 luni de zile, în condițiile în care, în mod normal, o astfel de negociere nu dura mai mult de 30 de zile. ”Ne-a omorât unitatea militară, ne-a respins documentația, după ce ne-am dus cu roaba de documente, pentru 11 bani. A fost o bătaie de joc pe față, care m-a făcut să mă gândesc că acolo a fost o șmecherie, în care unii voiau să profite și să ia inclusiv mentenanța TAB-urilor. Acum, acordul ăsta pe 4 ani, în valoare de 175 milioane de lei, ar trebui să ne asigure o liniște pe acești 4 ani, dar nu este o liniște totală, pentru că un acord cadru nu echivalează și cu un număr de comenzi sau o valoare a comenzilor. Pot fi comenzi de 175 milioane de lei sau pot fi comenzi de o sută de lei, pentru că pot spune că nu au bani și să nu trimită mașini și atunci intri în aceeași boală”, a mai arătat președintele ASIAA, Constantin Bucuroiu.

Monica Macovei, trimisă în judecată pentru vătămare corporală din culpă

13

Fosta șefă de la Ministerul Justiției, Monica Macovei, a fost trimisă în judecată. E acuzată de vătămare corporală din culpă.

Macovei a fost trimisă în judecată ca urmare a accidentului rutier din octombrie anul trecut. Accident ce a avut loc pe DN 39, în apropiere de Mangalia, și în urma căruia un motociclist a fost grav rănit.

Citiți și: Ce au stabilit polițiștii în cazul Monicăi Macovei. Fostul ministru a spulberat cu mașina un motociclist

Cum s-a apărat Monica Macovei după accidentul cu un motociclist, fost cadru MAI

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, Monica Macovei e acuzată de vătămare corporală din culpă.

Accidentul a avut loc în octombrie anul trecut

„La data de 27.09.2023, prin rechizitoriul nr. 953/P/2022 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatei MACOVEI MONICA-LUISA sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prev. de art. 196 alin. 2 și alin. 3 C.p.

În fapt, s-a reținut că la 08.10.2022, MACOVEI MONICA-LUISA conducea autoturismul pe DN 39, în apropierea municipiului Mangalia și, din cauza pătrunderii pe contrasens, a intrat în coliziune cu motocicleta condusă de către I.C., provocându-i acestuia leziuni care au necesitat 110 – 120 zile de îngrijiri medicale, dacă nu survin complicații, viața fiindu-i pusă în primejdie”, s-a transmis, miercuri, într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța.

Secretomania Big Pharma: lumea n-a învățat nimic din greșelile făcute în timpul pandemiei

Organizația Mondială a Sănătății se luptă cu morile de vânt:  încearcă să ajungă la un consens asupra unui nou acord privind pandemia.  Intenția – a învăța din greșelile făcute în timpul Covid-19 pentru o pregătire mai bună în viitor – are o mare doză de naivitate.

Din nefericire, o problemă cheie legată de proprietatea intelectuală rămâne nerezolvată. Produsele farmaceutice, cum ar fi medicamentele și vaccinurile, pot fi protejate de mai multe tipuri de proprietate intelectuală, inclusiv brevete și secrete comerciale.

Deși o descriere de bază a modului de fabricare a unui produs poate exista în documentele de brevet publicate, fabricarea acestuia la scară largă necesită adesea accesul la secrete comerciale asociate, dezvoltate de titularul brevetului. Acest lucru este valabil mai ales în cazul produselor complexe, cum ar fi anticorpii monoclonali sau vaccinurile cu ARNm.

O viitoare pandemie ar putea foarte bine să necesite fabricarea urgentă a unui produs farmaceutic complex la scară foarte mare, un produs care depășește capacitatea exclusivă a titularului de proprietate intelectuală.

În consecință, terții ar avea nevoie de acces atât la brevete, cât și la secretele comerciale asociate. Proprietarul ar putea încheia acorduri voluntare de acordare de licențe de brevete și de partajare a acestora cu alte părți.

În timpul pandemiei, s-a văzut că unii deținători de proprietate intelectuală nu au dorit aceste acorduri. Big Pharma(big business) a mers pe secretomanie și profituri uriașe. Companiile au ținut cu dinții de poziția de producător și distribuitor, un monopol care le-a îmbogățit cu sute de miliarde de dolari.

Nu a existat un mecanism alternativ – și nu există nici acum. Brevetele sunt instrumente publice acordate de autoritățile naționale sau regionale. În timpul unei crize sanitare globale, fiecare țară poate decide singură cum să le gestioneze.

Actualul proiect de acord include măsuri precum licențele obligatorii de brevete sau derogări de brevete legate de pandemie. În schimb, secretele comerciale, prin natura lor, nu sunt dezvăluite publicului și sunt localizate într-un număr limitat de țări, de exemplu, cele în care este fabricat produsul. Chiar și în timpul unei pandemii, acestor țări nu li se poate cere să oblige la schimbul de secrete comerciale.

Proiectul actual nu abordează acest aspect și, prin urmare, se limitează în esență la a permite fabricarea unor produse farmaceutice relativ simple, care, în general, nu necesită accesul la informații care nu sunt disponibile publicului.

În plus, Organizația Mondială a Comerțului  prevede doar protecția secretelor comerciale împotriva concurenței neloiale.

Comisia Europeană a propus  recent un regulament privind acordarea de licențe de brevet obligatorii la nivelul UE în caz de urgență.

Cu toate acestea, indiferent de acorduri și discuții viitoare, corporațiile farmaceutice nu își vor expune secretele comerciale, dintr-un motiv evident: sunt esențiale pentru poziția de forță a afacerilor lor. Altminteri, imperiul Big Pharma s-ar destrăma. Lumea n-a învățat nimic din greșelile făcute în timpul pandemiei.

Surse: Cântărețul Guess Who, prins drogat la volan, în Capitală

1

O nouă veste șocantă riscă să zguduie showbiz-ul autohton. Un cunoscut cântăreț ar fi fost prins pe picior greșit, la volan, în sectorul 1 al Capitalei.

Potrivit Antena 3, care citează surse, cântăreţul Guess Who ar fi fost prins drogat la volan, în Capitală. Acesta a fost testat cu aparatul Drugtest și ar fi ieșit pozitiv la cocaină, conform postului TV.

Primele detalii de la Poliție

Într-un comunicat oficial s-a anunțat, miercuri, că în jurul orei 13:30, polițiștii din cadrul Brigăzii Rutiere au oprit, în sectorul 1, pentru un control o mașină condusă de un șofer în vârstă de 37 de ani. Și că în urma testării preliminare cu aparatul Drugtest, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a unei substanțe psihoactive. Drept urmare, bărbatul a fost condus la sediul Institutului de Medicină Legală, pentru a-i fi prelevate probe biologice.

„La data de 27 septembrie a.c., în jurul orei 13:30, polițiști din cadrul Brigăzii Rutiere, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza sectorului 1, au oprit pentru control un autovehicul condus de un bărbat în vârstă de 37 de ani.

În urma testării preliminare cu aparatul Drugtest, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a unei substanțe psihoactive, motiv pentru care persoana în cauză a fost condusă la sediul I.N.M.L., în vederea prelevării de mostre biologice.

În cauză, a fost întocmit un dosar penal în cadrul căruia se efectuează cercetări IN REM (cu privire la faptă) pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art.336 alin 2 din Codul Penal”, se precizează în comunicatul Poliţiei.

Europa, din nou dependentă de gazul Rusiei?

Europa riscă să devină din nou dependentă de gazul lichefiat  rusesc. Țările UE cumpără mai mult decât înainte de conflictul ucrainean.

La 30 august, organizația neguvernamentală Global Witness a declarat că în primele șapte luni ale acestui an, statele membre ale  Uniunii Europene au cheltuit aproape 5,3 miliarde de euro pentru a cumpăra gaze naturale lichefiate (GNL) din Rusia, reprezentând mai mult de jumătate din totalul importurilor.

În același timp, Spania și Belgia au devenit al doilea și al treilea cel mai mare cumpărător de GNL rusesc din lume. Global Witness a constatat, de asemenea, că membrii UE cumpără acum mult mai mult gaz natural lichefiat din Rusia decât înainte de izbucnirea războiului din Ucraina din 2022.

Datele Eurostat mai arată că în primul trimestru 2023  Rusia a devenit al doilea furnizor de GNL pentru zona euro, după Statele Unite și înaintea unor exportatori  de top precum Qatar, Algeria, Norvegia și Nigeria.

Potrivit statisticilor Global Witness, în perioada ianuarie-iulie 2023, țările UE au cumpărat 22 de milioane de metri cubi de GNL rusesc, o creștere de 40% față de 15 milioane de metri cubi în aceeași perioadă din 2021.

Utilizând prețurile GNL rusesc estimate de Center for Energy and Clean Air Research pe baza cifrelor spot și lunare ale comerțului, se preconizează că achizițiile UE pe 2023 se vor ridica la 5,29 miliarde de euro.

Creșterea importurilor de gaze naturale lichefiate din Rusia în UE depășește cu mult creșterea volumului comerțului cu GNL rusesc pe piața mondială (6%). Din ianuarie până în iulie 2023, ponderea achizițiilor din Rusia în totalul importurilor de GNL ale Uniunii Europene s-a ridicat la 52%. Pentru comparație, în 2022 ponderea a fost de 49%, iar în 2021 – 39%.

În martie 2022, Uniunea Europeană a propus un plan numit REPowerEU, care vizează eliminarea treptată a dependenței de gazele naturale rusești până în 2027. Dar, judecând după situația actuală, blocul mai are un drum lung de parcurs pentru a atinge acest obiectiv, deoarece încă se bazează în mare măsură pe Moscova pentru energia fosilă.

În martie, comisarul pentru energie al Comisiei Europene, Kadri Simson, a cerut statelor membre și companiilor din UE să nu mai cumpere GNL rusesc. De asemenea, ministrul spaniol al Energiei, Teresa Ribera, le-a cerut antreprenorilor locali să nu semneze noi contracte de import de gaze din Rusia.

În prezent, Spania este al doilea mare cumpărător de GNL rusesc din lume, iar Belgia este al treilea. În primele șapte luni din 2023, Madridul a cumpărat aproximativ 18% din toate exporturile de gaze rusești, iar Bruxelles-ul aproximativ 17%. Aceste două țări sunt pe locul al doilea după China continentală, cu 20%. În același timp, pentru aceeași perioadă din 2021, Spania s-a clasat doar pe locul cinci, iar Belgia pe locul șapte.

Compania spaniolă de utilități Naturgy a semnat un contract major cu compania franceză Total pentru furnizarea de gaze naturale lichefiate rusești.

Rezervele de gaze naturale din Europa se apropie în prezent de 90% din capacitate, dar limita de stocare de 100 de miliarde de metri cubi este încă prea mică, având în vedere consumul anual de 350-500 de miliarde de metri cubi.

Marele aliat al Ucrainei se aproprie de paralizia bugetară

Senatul american a elaborat  o propunere de buget  de ultimă oră, chiar dacă este puțin probabil să fie aprobată de Camera Reprezentanților, în timp ce numărătoarea inversă este în toi pentru a evita o paralizie a serviciilor guvernamentale federale la sfârșitul săptămânii.

Cu câteva zile înainte de termenul limită de 30 septembrie, liderul majorității democrate din Senat, Chuck Schumer, și liderul minorității republicane, Mitch McConnell, au aprobat amândoi acest plan, care ar permite guvernului să continue să funcționeze până la 17 noiembrie.

Însă nu există încă niciun indiciu că facțiunile rivale ale republicanilor din Camera Reprezentanților, care au declanșat confruntarea, vor aproba și ele proiectul de lege dacă acesta va trece de Senat.

Dacă impasul persistă, toate fondurile pentru serviciile federale vor fi brusc întrerupte. Faimosul „shutdown”.

Nu doar ministerele, și o multitudine de organizații vor fi afectate, obligând sute de mii de funcționari publici să lucreze cu program redus. „Închiderea guvernului din cauza unei dispute bugetare interne nu consolidează poziția politică a nimănui”, a declarat McConnell. „Nu face decât să înghețe progrese importante. Și lasă milioane de americani în incertitudine”.

Joe Biden s-a alăturat lui McConnell pentru a implora Congresul să adopte textul Senatului: „Este timpul ca republicanii din Camera Reprezentanților să înceapă să își facă treaba”.

Mai presus de toate, această criză bugetară ar putea avea un impact direct asupra războiului din Ucraina. Inițial, Casa Albă ceruse ca proiectul de buget adoptat să includă un ajutor militar și umanitar de 24 de miliarde de dolari pentru Kiev.

Conștient de riscul de oboseală din partea marelui său aliat american, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a ajuns joia trecută în Congres pentru a încerca să convingă Statele Unite să îl ajute să treacă „linia de sosire” împotriva Rusiei.

Dar deblocarea banilor pare din ce în ce mai incertă, având în vedere direcția pe care o iau negocierile în culise: textul care circula marți în Senat includea un sfert din această sumă, aproximativ 6 miliarde de dolari.

Camera, dominată de conservatori din ianuarie, nici măcar nu vrea să audă de acest proiect de lege. „Ei favorizează Ucraina în detrimentul americanilor”, a acuzat liderul său republican, Kevin McCarthy, cerând în schimb fonduri pentru combaterea imigrației ilegale.

Senatorii și deputații influențați de Donald Trump,  susținători ai unei ortodoxii bugetare foarte stricte, cer încetarea imediată a ajutorului acordat Ucrainei.

Au o putere disproporționată în Congres, din cauza majorității republicane foarte reduse din Camera Reprezentanților.

Iar aceștia au primit ordin de la Trump, care candidează în 2024, să „paralizeze” guvernul federal dacă nu câștigă „toate” problemele bugetare supuse dezbaterii.

Tocmai sub președinția fostului lider republican, Statele Unite au cunoscut cea mai lungă „închidere”, în iarna lui 2018. Potrivit mai multor estimări, PIB-ul țării a fost redus cu peste 3 miliarde de dolari.

Calul troian al dominației Chinei: automobilul electric

Dominația Chinei în tranziția către vehiculele electrice este cea mai recentă sursă de tensiuni geopolitice cu SUA și Europa, unde factorii de decizie politică se confruntă cu un efort costisitor de recuperare a decalajelor pentru a evita dependența pe termen lung.

La începutul acestei luni, Uniunea Europeană a sporit tensiunile prin intermediul unei investigații privind subvențiile chinezești pentru mașinile electrice despre care spune că inundă piața. Măsura a adus UE mai aproape de SUA, care are de mult timp China în vizor.

Datele din industrie și estimările realizate de Bloomberg  arată cât de dificilă va fi construirea autosuficienței sau, mai realist, reducerea dependenței de China.

Cea mai mare economie asiatică deține o poziție de necontestat în ceea ce privește producția de baterii – acoperă 80% din necesarul companiilor auto.

„Este fezabil să tăiem complet lanțurile de aprovizionare chinezești? Cu siguranță nu în acest moment”, a declarat Ilaria Mazzocco, analist economic la Centrul pentru Studii Strategice și Internaționale.

Potrivit Agenției Internaționale pentru Energie, China prelucrează mai mult de jumătate din litiul din lume, două treimi din cobalt, peste 70% din grafit și aproximativ o treime din nichel. Produce peste trei sferturi din bateriile litiu-ion.

Această infrastructură extinsă de producție, împreună cu subvențiile guvernamentale de miliarde  de dolari în fiecare an, au făcut din China cea mai mare piață de vehicule electrice din lume.

De asemenea, a însemnat că țările vestice sunt blocate și trebuie să recupereze decalajul. În cazul UE, blocul comunitar trebuie să îndeplinească unele dintre cele mai ambițioase obiective climatice din lume, navigând în același timp în rețeaua birocratică complexă a 27 de națiuni diferite.

Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că China inundă piața vehiculelor electrice deoarece le vinde la prețuri „artificial de scăzute”. Din nou, este vorba despre baterii – cea mai costisitoare parte a unui EV și unde China își valorifică cel mai bine economiile de scară.

Pachetele de baterii din China au un preț mediu ponderat în funcție de volum de 127 de dolari pe kilowatt oră, în timp ce prețurile din America de Nord și Europa sunt cu 24% și 33% mai mari!

În comparație cu 650 de milioane de dolari în China, construirea unei singure fabrici de baterii ar costa aproape 865 de milioane de dolari atât în SUA, cât și în Germania, cea mai mare piață auto din Europa.

Într-o perspectivă ceva mai largă, Europa și SUA ar trebui să cheltuiască 98 de miliarde de dolari și, respectiv, 82 de miliarde de dolari pentru instalațiile de rafinare a metalului din baterii și de fabricare a celulelor de care ar avea nevoie până în 2030.

În cazul în care blocul comunitar va impune tarife la importurile chineze, se așteaptă ca Beijingul să riposteze cu măsuri de retorsiune care ar putea viza orice, de la bunuri de lux la pământuri rare – un grup de 17 elemente care sunt esențiale pentru motoarele  vehiculelor electrice și care au apărut ca un punct fierbinte în războiul comercial dintre China și SUA.

Și există  riscul ca UE să-și  lovească producătorii de automobile, precum BMW, care livrează modele în Europa din China.

În prezent, un vehicul electric chinezesc care intră în Europa este supus unui tarif de 10%. O taxă suplimentară cu același procent ar fi acceptabilă, iar o cifră apropiată de 25% ar indica o întrerupere a negocierilor, potrivit lui Zhao Yongsheng, profesor la Universitatea de Economie și Afaceri Internaționale din Beijing.

„UE nu are cum să facă ceva în privința producătorilor chinezi de automobile care vin acum în Europa”, spune Pierre-Olivier Essig, analist la AIR Capital. „Lanțul de aprovizionare cu baterii este controlat în totalitate de chinezi.

Pe scurt, tendința Occidentului de a se îndepărta de China coincide cu eforturile proprii ale Chinei de a-și exercita în continuare influența globală.

Politica e curvă. După Brexit, Marea Britanie și UE se îmbrățișează ca frații

Zâmbetele și aplauzele reciproce ale celor doi foști bancheri au marcat o nouă eră a relațiilor dintre Marea Britanie și UE.

În martie, la Paris,  prim-ministrul britanic Rishi Sunak și președintele francez Emmanuel Macron păreau niște camarazi naturali, anunțând un pachet considerabil de 478 de milioane de lire sterline pentru a descuraja trecerea migranților prin Canalul Mânecii. Contrastul cu insultele meschine din epoca lui Boris Johnson și Liz Truss era clar de văzut.

Întâlnirea lui Sunak cu cel mai important lider european a confirmat o relație de colaborare mai strânsă cu UE și cu capitalele sale după turbulențele din epoca Brexit, notează presa occidentală. Cu mai puțin de două săptămâni mai devreme, acordul-cadru istoric încheiat de Sunak cu Bruxellesul la Windsor a rezolvat în sfârșit problemele comerciale post-Brexit din Irlanda de Nord.

„Speranța mea este că acordul deschide alte domenii de angajament constructiv și de dialog și cooperare cu UE”, a declarat Sunak în drum spre summitul de la Paris.După șase luni, cuvintele sale s-au confirmat.

În plus față de acordurile-cadru de la Windsor, Marea Britanie a semnat un memorandum de înțelegere cu Bruxelles privind cooperarea în domeniul reglementării serviciilor financiare, iar luna aceasta s-a alăturat din nou programelor de cercetare științifică Horizon și Copernicus ale UE, în valoare de 96 de miliarde de euro, un rezultat major pentru sectoarele de cercetare și universitare din Regatul Unit, după doi ani de incertitudine.

Următorul punct pe ordinea de zi este un acord de cooperare între guvernul britanic și agenția Frontex de protecție a frontierelor din UE – o altă măsură care apropie Marea Britanie de UE.

Sunak i-a impresionat pe diplomații UE prin dorința sa de a înfrunta aripa dură Brexiteer  a propriului său partid, care a părut mult timp – în ochii europenilor – să dețină o influență supradimensionată asupra premierilor conservatori succesivi.

Negocierile continuă între Londra și Bruxelles cu privire la alte domenii de dispută rămase nerezolvate – mai ales noile tarife  care urmează să fie impuse în ianuarie vehiculelor electrice  care sunt livrate în și din Marea Britanie și  nu se conformează cerințelor stricte de aprovizionare cu baterii.

Catherine Barnard, profesor de drept european la Universitatea Cambridge, a declarat că, în general, Sunak a supervizat o „relație mult mai pozitivă” cu Europa, chiar dacă aceasta s-a desfășurat pe o „bază de plată”.

Sunak se află la 18 puncte în urmă în sondajele de opinie și se confruntă cu o luptă grea pentru a rămâne în funcție la alegerile generale de anul viitor. Dar și adversarul său, liderul laburist britanic Keir Starmer, a precizat că și el dorește o cooperare mai strânsă cu Europa în cazul în care va prelua puterea.

Emmanuel Macron nu poate fi decât satisfăcut: a avut o relație dificilă cu Boris Johnson și cu guvernul care a implementat Brexit.

Președintele francez, care a pendulat între plecăciunile în fața lui Vladimir Putin și criticile aduse NATO –  ar vrea să se poziționeze ca un lider al intereselor UE – Franța a rămas singura putere nucleară din regiune – iar o nouă apropiere cu Marea Britanie dovedește că politica este cea mai veche meserie din lume.

Socialiștii europeni îl felicită pe Marcel Ciolacu pentru pachetul de măsuri fiscale: „Susținem pe deplin decizia”

Socialiștii europeni au salutat miercuri măsurile fiscale asumate de Executivul condus de către Marcel Ciolacu, liderul PSD.

I-au transmis premierului român un mesaj pe o rețea de socializare. Aceștia consideră că Marcel Ciolacu a făcut o treabă bună și astfel România nu va risca pierderea fondurilor europene.

„Susținem pe deplin decizia luată de Guvernul României”

„Întotdeauna am susținut un sistem fiscal corect. Susținem pe deplin decizia luată de Guvernul României și Partidul Social Democrat pentru a stabiliza bugetul, a proteja oamenii și a evita pierderea banilor europeni”, a transmis Partidul Socialiștilor Europeni (PES), într-un mesaj postat pe contul de Twitter (X).

Reprezentanții PES susțin că Marcel Ciolacu a făcut o „treabă bună” cu menținerea cotei de TVA și a cotelor mici la alimente, medicamente, energie și cărți.


Cu o zi în urmă, Marcel Ciolacu a fost felicitat de Iratxe Garcia Perez, șefa socialiștilor din Parlamentul European, pentru măsurile fiscale propuse de Guvernul pe care-l conduce – VEZI DETALII AICI.

Ciolacu, în Parlament: S-a terminat cu privilegiile la stat!

Senatul și Camera Deputaților s-au reunit, marţi, în şedinţă comună pentru asumarea răspunderii Guvernului pe proiectul de lege privind măsurile fiscal-bugetare. De la tribuna Parlamentului, premierul Ciolacu a declarat că a venit în fața aleșilor neamului pentru a angaja răspunderea Guvernului pe care îl conduce „pe un pachet de măsuri care să reducă risipa bugetară și să pună punct modului în care cei puternici și cu foarte mulți bani se credeau de neatins”.

„De astăzi, s-a terminat cu dubla măsură! S-a terminat cu privilegiile la stat! S-a terminat cu excepțiile peste excepții din mediul privat! Și mai ales s-a terminat cu banii făcuți ușor din evaziune fiscală!

La fel ca toți românii, și eu m-am săturat de ipocrizie! M-am săturat să aud că dacă nu ai privilegii, dacă nu ești șef la stat, atunci nu mai poți munci. Sau că, dacă nu ai ajutoare de stat, subvenții ori facilități fiscale atunci dai faliment sau ai voie să încalci legea”, a mai afirmat Ciolacu, marți, în discursul din Parlament.

Băncile trebuie să plătească o taxă pentru rigiditate

1. Pe vremea lui Ceaușescu, la cinematograf nu se proiecta de la început filmul pentru care plăteai biletul. Întâi se difuza un documentar de propagandă. Nu se uita nimeni. Tinerii chicoteau și spuneau măscări. Cam așa sunt și filmele făcute de ziaricii de la  Recorder. Niște prostii teziste. Ultimul e despre preoți, că doar nu despre trotinetarii drogangii care au furat sacii cu voturi. Normal că trebuie atacată Biserica, pentru că în fiecare parțial eclozat din partidul psihotrop zace câte un mic Enver Hodja. Orice panaramez mancurtizat are o cultură vizuală vastă. Dă share filmelor materiast dialectice încropite de Recorder și ține la poza de profil steagul altei țări. 

2. În urmă cu niște ani, m-a chemat Dorin Chioțea la o emisiune cu activiștii de la Recorder. Am măturat cu ei pe acolo, mai era puțin și îi scoteam plângând din studio. Tema: cărțile scrise în pușcării. Am spus clar că n-au nicio vină cei care le-au scris, pentru că ei au profitat de o lege dată de alții. Dar micii torționari gândeau și gândesc altfel. Pentru ei nu era de ajuns că unui om i s-a luat libertatea. Măscăricii ar fi vrut ca omul să fie și batjocorit. Cum îi batjocoresc ei pe preoți. Ce pretenții să ai de la unii care au strigat în Piața Victoriei „cine nu sare ia condamnare”?

3. Am văzut că a devenit subiect și Olivia Steer. Slab bărbat are! Ori o oprești ori o aperi. Sau poate că doamna îl bate acasă și el vrea să o țină ocupată cu alte chestii.

 4. Buzatu e un libidinos, am convenit asta. Dar câte zeci de mii de portbagaje se pot umple cu acele comisioane nejustificate cu care băncile l-au dezbrăcat pe român până la ecorșeu? Băncile trebuie suprataxate, fără îndoială. Și asta nu e măsură comunistă. Dimpotrivă. Pe patronii cu 20-30 de angajați îi bagi în faliment, dar avantajezi băncile? Să plătească (și) pentru faptul că sunt dezorganizate. Dacă ai o problemă și dai telefon, îți răspunde o tâmpită robotizată, care te transferă altei tâmpite și tot așa de șapte-opt ori. Și de fiecare dată ți se cere să spui povestea de la capăt. Și nu te poate ajuta niciuna. Sau te ajută, dar în anumiți parametri. Băncile și multinaționale trebuie să plătească o taxă de rigiditate. Un 15 % din profit ar fi foarte corect.

Două vagoane dezafectate au luat foc în stația București Basarab. Anunțul CFR Călători despre circulația trenurilor

0

Pompierii au intervenit, miercuri, cu mai multe autospeciale, în Capitală, lângă Gara de Nord, pentru a stinge un incendiu ce a cuprins două vagoane dezafectate. Din primele informații, nu sunt persoane rănite.

CFR Călători a transmis că incendiul a avut loc în stația București Basarab. Au fost afectate două vagoane dezafectate. S-a dat alerta, astfel că spre locul incidentului s-au deplasat rapid mai multe autospeciale ale pompierilor.

„CFR Călători informează că în data de 27 septembrie a.c., s-a produs un incendiu la 2 vagoane dezafectate din stația București Basarab.

Conform procedurilor aferente unor asemenea situații, a fost avizat Serviciul de urgență 112, iar echipele de intervenție specială s-au deplasat la fața locului pentru stingerea incendiului”, a transmis compania de transport feroviar, într-un scurt comunicat.

CFR Călători: Circulația trenurilor nu este afectată

Alte două precizări importante au venit de la CFR Călători – principala fiind că nu au existat persoane care să fi fost rănite în urma acestei situații. „Din primele informații nu a fost găsită nicio persoană rănită.

Menționăm că circulația trenurilor nu este afectată”, a mai informat CFR Călători.

După ce s-a anunțat producerea incendiului, la 112, către locul intervenției au fost mobilizate şapte autospeciale de stingere cu apă şi spumă, precum şi două ambulanţe SMURD. Pompierii au reușit localizarea incendiului, astfel că nu a mai existat pericolul să se extindă la alte garnituri de tren.

Poliţia Română, achiziţie de echipamente în valoare de un milion de euro. Ce s-a aflat de la Europol

2

Sindicatul Europol transmite, miercuri, că metodele cercetării criminalistice se modernizează. Totul, ca urmare a achiziției echipamente, în valoare de circa un milion de euro, investiție pe care o face Poliția Română.

Structurile de criminalistică din România trec printr-un amplu proces de modernizare în această perioadă. Ramura bio-criminalisticii sau a geneticii judiciare, cum este ea cunoscută în limbajul de specialitate, se modernizează prin achiziția de către IGPR a unor noi linii tehnologice necesare analizelor genetice judiciare a probelor biologice de natură umana.

Investiția Poliției Române în dezvoltarea capacitații Institutului National de Criminalistica de depozitare, procesare, analiză si identificare a persoanelor având la baza probe biologice furnizate de către criminaliștii ce efectuează cercetarea la fata locului, se ridică la aproximativ 1.000.000 de euro”, a anunțat, miercuri, Sindicatul Europol, într-un comunicat.

Conform sursei citate, au fost achiziționate următoarele echipamente:

– linie de procesare probe biologice de natura umana pentru identificarea persoanelor (sistem complet integrat pentru etapele de extracție, pregătire pentru cuantificare, cuantificare si pregătire pentru amplificare);

– linie procesare probe biologice de natura umana (sistem complet integrat ce consta in amplificarea ADN uman si separarea produșilor de amplificare ADN uman);

– echipamente auxiliare necesare in fluxul tehnologic automat pentru identificarea persoanelor prin metode genetice judiciare (sisteme frigorifice, optice, centrifuge, purificare a apei).

„Odată cu realizarea acestei achiziții, Politia Romana va putea operaționaliza noile laboratoare criminalistice de genetica judiciara din cadrul IPJ Timiș si IPJ Cluj, mărind cu această ocazie capacitatea de analiza a probelor biologice în alte doua mari centre criminalistice din țară”, au mai transmis reprezentanții Sindicatului Europol.

Tânăr prins la volan, fără permis, reținut în Capitală. Ce s-a mai aflat despre bărbat

1

Un bărbat a ajuns în vizorul oamenilor legii, după ce a fost prins la volanul unei mașini, în Capitală, deși, conform polițiștilor, nu avea permis de conducere.

Bărbatul de 28 de ani a fost prins de poliţişti la volanul unei maşini, în Sectorul 5 al Capitalei, deşi – au stabilit oamenii legii – nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Mai mult, n-ar fi la prima astfel de abatere. Şi în luna iulie a fost prins conducând o maşină, iar atunci se afla în perioada de reabilitare pentru infracţiunea de furt, conform news.ro.

Oprit la control pe o stradă din Sectorul 5

Mașina condusă de bărbatul în cauză a fost trasă pe dreapta, pentru un control, la primele ore ale zilei de miercuri.

„La data de 27 septembrie a.c., în jurul orei 02:50, poliţişti din cadrul Brigăzii Rutiere, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe o stradă din Sectorul 5 au oprit pentru control un autovehicul la volanul căruia se afla un bărbat”, a transmis, miercuri, Brigada Rutieră a Capitalei.

S-a dispus reţinerea bărbatului, pentru 24 de ore

Conform sursei citate, după stabilirea identităţii şi verificarea documentelor prevăzute de legislaţia rutieră, poliţiştii au constatat faptul că bărbatul în vârstă de 28 de ani nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule şi se află în stare de recidivă.

„În baza probatorului administrat în cauză, organele de cercetare penală din cadrul Brigăzii Rutiere au dispus reţinerea bărbatului pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 în vederea luării unei măsuri preventive”, s-a mai anunțat din direcția instituției.

Din câte au precizat surse judiciare pentru news.ro, în luna iulie, bărbatul a mai fost prins conducând fără permis, iar la momentul respectiv era în perioada de reabilitare pentru infracţiunea de furt.

Cătălin Ioniță, fostul șef al DGA, în vizorul ANI

7

Cătălin Alexandru Ioniţă, fost șef al Direcţiei Generale Anticorupţie, din cadrul Ministerului de Interne (MAI), a ajuns în vizorul Agenției Naționale de Integritate (ANI). Acuzația ce i se aduce e de avere nejustificată.

„Agenția Națională de Integritate a constatat existența unei diferențe nejustificate în cuantum de 1.157.736 Lei între averea dobândită și veniturile realizate împreună cu familia de către IONIȚĂ ALEXANDRU CĂTĂLIN, fost Director General al Direcției Generale Anticorupție – Ministerul Afacerilor Interne, în perioada exercitării funcției publice”, a anunțat ANI, miercuri dimineață.

ANI a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel București

În comunicatul transmis de la nivelul ANI se menționează că instituția a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel București, în vederea începerii unei acțiuni de control.

„Astfel, Agenția Națională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel București, în vederea începerii acțiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite și veniturile realizate de către IONIȚĂ ALEXANDRU CĂTĂLIN, împreună cu familia, în perioada exercitării funcției publice”, conform precizărilor ANI.
Citiți și: Ce i-a adus ”MOȘUL”! ZGÂRIE NORI pentru ȘEFUL DGA și al POLIȚIEI ROMÂNE!
FOTO! ȘEFUL POLIȚIEI, al DGA și SOȚIA, BANI DIN VIDEOCHAT!

Ioniță a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere

Nu în ultimul rând, reprezentanții ANI menționează, în comunicatul făcut public în 27 septembrie, faptul că „persoana evaluată a fost informată despre declanșarea procedurii de evaluare, drepturile de care beneficiază (de a fi asistat sau reprezentat de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris), precum și despre existența diferențelor semnificative.

IONIȚĂ ALEXANDRU CĂTĂLIN a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare”.

Chestorul Ioniță a ieșit la pensie la 44 de ani.

Nuntă transformată în tragedie. Peste 100 de morți și 150 de răniți, în urma unui incendiu, în Irak

Ceea ce ar fi trebuit să fie cea mai frumoasă zi din viața unor miri din Irak s-a transformat într-o adevărată dramă. Totul, ca urmare a unui incendiu izbucnit în sala de evenimente în care avea loc petrecerea de nuntă.

Peste 100 de persoane au murit şi 150 au fost rănite într-un incendiu izbucnit la o petrecere de nuntă în provincia irakiană Ninive, potrivit Reuters.

Guvernatorul adjunct al provinciei, Hassan al-Allaq, a declarat pentru sursa citată că 113 persoane au fost confirmate ca fiind decedate. În timp ce mass-media de stat a anunţat un bilanţ de cel puţin 100 de morţi şi 150 de răniţi.

Imagini cu flăcări puternice care au cuprins incinta au ajuns pe internet. Incendiul a afectat o sală de evenimente după ce au fost aprinse focuri de artificii în timpul petrecerii, a anunţat apărarea civilă locală, potrivit presei de stat.

„Cei care au reuşit au ieşit, iar cei care nu au reuşit au rămas blocaţi”, a spus un tânăr de 34 de ani care a reuşit să scape din această nenorocire.

O înregistrare video realizată de un corespondent Reuters la faţa locului arată pompierii care se căţărau pe ruinele carbonizate ale clădirii, în căutarea victimelor.

În imagini ajunse pe rețelele de socializare se poate observa că la fața locului au ajuns ambulanțe și echipaje de salvatori.

Copil lovit de mașină pe trecerea de pietoni, la Iași. Șoferița a fugit de la locul accidentului

1

Un copil a ajuns la spital, marți seară, după ce a fost lovit de un autoturism. Femeia aflată la volan a plecat de la locul accidentului, dar a fost depistată ulterior.

Copilul a fost accidentat, marţi seară, de o maşină, în timp ce se afla pe o trecere de pietoni din municipiul Iaşi. Oricât ar părea de greu de crezut, femeia care conducea autoturismul a plecat de la locul accidentului.

Ea a fost găsită în trafic de poliţişti şi dusă la audieri, potrivit news.ro. Copilul a fost transportat la spital, având multe contuzii, dar fiind conştient.

Din primele informații, accidentul s-a produs în jurul orei 20.30 într-o intersecţie din cartierul Cantemir, din Iași.

Potrivit IPJ Iaşi, instituţia a fost sesizată, marţi seară, prin apel la 112, despre faptul că, în municipiul Iaşi, un copil care se afla pe o trecere de pietoni a fost acroşat de un autoturism, după impact şoferul părăsind locul accidentului – transmite sursa citată.

Pe imaginile ajunse pe internet se poate vedea că un copil este lovit pe trecerea de pietoni de o maşină al cărei şofer nu opreşte pentru a vedea ce s-a întâmplat şi a acorda primul ajutor.

Oamenii aflați în zonă au sunat la 112, astfel că salvatorii au ajuns la fața locului, copilul fiind transportat cu ambulanţa la Spitalul de Copii ”Sfânta Maria” din Iaşi. Medicii spun că minorul este policontuzionat, dar că este stabil şi conştient.

Șoferița, o tânără de 30 de ani din Iași

Ulterior producerii accidentului, s-a identificat autoturismul implicat în accident. Așa s-a stabilit că la volan se afla o tânără de 30 de ani. Aceasta a fost testată cu alcooltestul, rezultatul indicând că nu băuse înainte de a urca la volan. „La scurt timp, echipajele de poliţie au reuşit depistarea autoturismului în trafic, stabilindu-se că la volanul acestuia se afla o femeie, de 30 de ani, din municipiul Iaşi. Aceasta a fost condusă la sediul poliţiei pentru cercetări şi fiind testată cu aparatul alcooltest s-a stabilit că nu consumase băuturi alcoolice”, a precizat sursa citată.

În cazul de față s-a deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea Poliţiei.

Atenție, urmează imagini cu un puternic impact emoțional:

 

Două ambarcaţiuni s-au ciocnit pe Braţul Sfântu Gheorghe: doi bărbaţi au fost răniţi, iar unul este dispărut

3

Autoritățile tulcene au intrat în alertă, în noaptea de marţi spre miercuri, în urma unui accident naval ce a avut loc pe Braţul Sfântu Gheorghe. S-a aflat că doi bărbați au fost răniși, iaro persoană e dispărută, fiind căutată.

Doi bărbaţi au fost răniţi, iar altul este dispărut, după ce două ambarcaţiuni s-au ciocnit, pe Braţul Sfântu Gheorghe. Victimele au fost transportate la spital, iar căutările continuă pentru identificarea persoanei dispărute, potrivit news.ro.

Ce s-a anunțat când s-a dat alerta

În noaptea de marţi spre miercuri, au fost alertate autorităţile din judeţul Tulcea ca urmare a accidentului naval.

Din primele informații, un bărbat a dat alerta. „Dispeceratul colocat ISU-SAJ a fost anunţat de un bărbat că el şi o altă persoană aflată în aceeaşi ambarcaţiune au nevoie de îngrijiri medicale, după ce au fost implicaţi într-un accident naval pe Braţul Sfântu Gheorghe în dreptul km 55 (zona Dunăvăţu de Sus), iar conducătorul din a doua ambarcaţiune este dispărut”, a transmis ISU Tulcea.

Cei doi bărbați răniți au fost duși la spital. Potrivit sursei citate, un echipaj medical SMURD şi unul din cadrul SAJ Tulcea s-au deplasat în localitatea Mahmudia, unde au luat contact cu cele două persoane şi le-au acordat îngrijiri medicale, transportându-le ulterior la unitatea medicală de urgenţă cu diverse traumatisme. Victimele sunt doi bărbați, în vârstă de 46 și, respectiv, 32 de ani.

S-a căutat a treia persoană, dar fără rezultat

„În tot acest timp, Autoritatea Navală Română şi un echipaj din cadrul Poliţia Transporturi s-au deplasat în zona accidentului pentru căutarea conducătorului celei de-a doua ambarcaţiuni, ulterior fiind solicitat şi un echipaj de căutare salvare a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „DELTA” al judeţului Tulcea, deplansându-se la faţa locului un echipaj format din 4 subofiţeri cu o ambarcaţiune SAR-Targa care au executat căutările sub coordonarea organelor competente”, a mai informat ISU Tulcea.

La aceste căutări au participat un echipaj al Poliţiei de Frontieră, Căpitănia Tulcea, Poliţia Transporturi, dar şi mai mulţi localnici, cu ambarcaţiuni proprii.

Deocamdată persoana dispărută nu a fost găsită. „În urma căutărilor efectuate de pompierii tulceni, până la ora retragerii către unitate, au identificat un recipient cu carburant provenind din ambarcaţiunea implicată în accident, iar căutările au fost intensificate în zonă fără rezultat”, a mai transmis ISU Tulcea.

Condițiile în care s-a produs acest accident nu au fost stabilite. Dar cel mai probabil, aceste aspecte se vor stabili în urma unor cercetări.

Poza Zilei

Voi v-ați luat?

Horoscop 27 septembrie 2023 – Azi puteți să vă bazați pe intuiție

0

BERBEC

Dacă credeți că cineva vă subestimează, arătați-le că nu au dreptate și că este problema lor dacă nu pot vedea ce se află în fața lor. O persoană vă va ajuta să descoperiți acel joc pe care nu vă mai interesează să îl urmăriți. Scoateți tot ce este mai bun în voi.

 

TAUR

Salută cu plăcere sugestia unui prieten de a face ceva care implică muncă pentru tine și care implică să acționezi cu oarecare răutate și nu atât de deschis la minte. Nu este vorba de minciuna ta, ci de a nu arăta atât de mult ceea ce crezi.

 

GEMENI

Astăzi te interesează doar liniștea și calmul din jurul tău și, probabil, vei cere partenerului tău sau familiei să te lase să fii în ritmul tău, în lumea ta specială. Poate că le va fi dificil să o accepte, dar explică faptul că este ceva de care ai nevoie și că va fi în bine.

 

 

RAC

Dacă nu aveți un partener, nu ar trebui să fiți obsedați, dar nu ar trebui să vă apropiați de atențiile pe care vi le face cineva, poate prin intermediul rețelelor sociale sau al aplicațiilor unde puteți găsi o persoană care este destul de interesantă.

 

 

 

LEU

Poate că nu trebuie să vă întreb, dar totuși, veți sfătui un copil sau un alt membru al familiei care îi va face puțin tensionat sau nu vă va fi prea bine să încercați să intrați în viața lor. Poate fi un pic un motiv, încearcă să faci asta cu empatie.

 

 

 

FECIOARA

Nu vă simțiți prea bine cu anumite gesturi pe care le-a avut partenerul dvs. în ultima vreme și acest lucru a dus la unele discuții despre probleme interne. Analizați dacă acest lucru se datorează lipsei de sinceritate în intențiile ambelor părți.

 

 

BALANTA

Începi să ieși dintr-o perioadă ușor adversă personal și emoțional, deși încet pentru că nu ați ajuns încă să vă asumați pe deplin anumite fapte pe care a trebuit să le trăiți. Trebuie să te distanțezi de ei și să fii acum în prezent și nu în trecut.

 

SCORPION

Vei dori să scapi puțin de sub control și să faci ce vrei fără să te gândești la altceva. Este clar că trebuie să vă descărcați, dar nu trebuie să mergeți prea departe în nici un fel, indiferent cât de mult doriți. Încearcă să acționezi cu bun simț.

 

 

 

SAGETATOR

Trebuie să controlați anumite trăsături egoiste care pot apărea în voi astăzi pentru că veți dori prea mult pentru a face ceva fără să vă gândiți la nimeni altcineva. Asta, pe termen lung, te poate răni mult mai mult decât crezi și chiar poate pierde pe cineva foarte valoros pentru tine.

 

 

 

CAPRICORN

Ai  mult optimism și bună dispoziție astăzi și o vei risipi peste tot, așa că vei da cuiva bucurie cu conversația ta, pentru că vei spune lucruri amuzante. Aspectul nou din tine astăzi îți va aduce ceva bun la care nu te aștepți.

 

 

VARSATOR

Tot ceea ce este resurse comune sau o casă astăzi devine ceva în care trebuie să colaborezi mult fără să te gândești dacă îți place sau nu. Fă-o și nu te întreba ce parte din problemă nu ai chef să faci. Atitudinea este importantă…

PESTI

Astăzi veți avea noroc în lucrurile zilnice mici, acele lucruri care nu sunt esențiale, dar care, dacă le pierdeți, vă pot pune într-o dispoziție proastă. Dar nu ar trebui să vă faceți griji, deoarece cineva din mediul apropiat vă va ajuta cu toate acestea.

Marcel Ciolacu, felicitat de șefa socialiștilor din Parlamentul European: „Guvernul a luat decizia corectă. Mare semn de responsabilitate”

Marcel Ciolacu a fost felicitat de Iratxe Garcia Perez, șefa socialiștilor din Parlamentul European, pentru noul Cod Fiscal 2023.

Ea spune că Guvernul Ciolacu a luat decizia corectă atunci când a venit cu pachetul de măsuri fiscale.

A evidenţiat „semnul de responsabilitate”

Măsurile fiscale propuse de Guvernul Ciolacu reprezintă un „mare semn de responsabilitate”, a mai spus Iratxe Garcia Perez, într-un mesaj postat pe paina sa de Twitter.

Guvernul României a luat decizia corectă când a venit cu măsuri fiscale care să permită țării să economisească fonduri Europene, să protejeze oamenii, să aplice PNRR și să evite penalitățile impuse de procedura de deficit excesiv începută în 2019.

Mare semn de responsabilitate, Marcel Ciolacu”, a transmis Iratxe Garcia Perez, într-o postare pe Twitter.

Cum a justificat şi Ciolacu noul pachet fiscal?

Marcel Ciolacu a explicat că a avut grij de interesul României.

Premierul susține că funcția pe care o deține îl obligă să pună „interesul României mai presus decât interesele unor grupuri nemulțumite” de profit.

Am decis să îmi asum răspunderea în Parlament pe un pachet de măsuri care vizează stoparea risipei bugetare, lupta împotriva evaziunii și reașezarea sistemului fiscal pe baze echitabile.

Ca premier, sunt obligat să pun interesul României mai presus decât interesele unor grupuri nemulțumite că fac profituri nu de miliarde de euro, ci “doar” de sute de milioane de euro”, a transmis Marcel Ciolacu.

Lovitură cruntă pentru populație. Statul reintroduce Legea Ilicitului

Guvernul s-a gândit să crească procentul de impozitare de la 16% la 70% pentru veniturile neidentificate. Ceea ce înseamnă o confiscare masivă a banilor și a bunurilor pe care nu le poți justifica cu acte, exact ca în Legea Ilicitului de dinainte de 1989. Avocații spun că reglementarea este neconstituțională, pentru că averea se prezumă a fi obținută legal, doar o dovadă a obținerii acesteia prin fapte penale ducând la confiscarea ei.

De la apariția Agenției Naționale de Integritate, care verifică averile dobândite în timpul exercitării unei funcții publice, politicienii au învățat să-și pună la adăpost banii și să le dea o aparență legală. Pentru ceilalți, persoane fizice, dar și juridice, justificarea averilor nu era necesară. Prin 2015, s-a introdus în Codul Fiscal și o prevedere potrivit căreia veniturile nejustificate, depistate în urma controalelor inspectorilor fiscali, erau impozitate cu 16%. Evident că nu prea s-a descoperit mare lucru, poate și pentru că inspectorii nu s-au înghesuit să ”calce” persoanele fizice. Acum, însă, Guvernul a decis să majoreze impozitul pentru veniturile nejustificate la 70%, producând o panică generală la nivelul populației. Pentru că nu cred că există niciun român care să justifice, cu acte, fiecare leu obținut de-a lungul vieții. Sindicaliștii din ANAF ne spun că, în mod normal, la astfel de controale se fac analize de risc.

”Nu poți să controlezi toți contribuabilii și nici toate persoanele fizice, și, pe baza analizei de risc, se iau în calcul diferite inspecții fiscale. Atâta timp cât nu a fost pentru toți un moment zero, va fi foarte greu să aplici persoanelor fizice o asemenea prevedere legală, pentru că e dificil să faci o astfel de cercetare. Poate este o măsură a Guvernului pentru a încerca să scoată la suprafață banii ăia și să vină ulterior cu o altă reglementare”, ne-a declarat Nicolae-Liviu Toader, președintele Sindicatului Național Finanțe Publice.

Taxă de protecție

Avocații consideră că, în realitate, măsura Guvernului ar fi o taxă de protecție cerută celor care vor să spele bani. În plus, stabilirea veniturilor neidentificabile este lăsată la latitudinea inspectorilor fiscali, fără criterii clare.

”Este o reînviere a Legii Ilicitului a lui Ceaușescu. Eu sunt de acord cu combaterea evaziunii fiscale. Cum aș putea să nu fiu? Prima problemă majoră pe care o ridică această reglementare este că lasă chestiunea asta a sursei neidentificabile la latitudinea inspectorului fiscal, care nu are criterii verificabile. A doua chestiune extrem de gravă este că, să zicem, ți-a găsit un milion de lei din surse neidentificabile, deși poți să ai și 10 milioane de lei sau mai mulți bani, ascunși prin diverse cotloane. Dar îți găsește doar milionul, îți ia impozit de 70% pe el și gata. 30% rămân bani cash, 70% se duc la stat, dintr-o sumă suspectată de evaziune fiscală, spălare de bani, trafic de droguri, de arme sau de persoane. Deci tu, statul român, faci bani alături de ăla pe care l-ai identificat, din spălare de bani sau fapte penale. Mie mi se pare că vorbim despre o amnistie fiscală mascată, pentru că ăla care are un milion, este foarte probabil să aibă alți 10 milioane, plus cine știe ce active trecute pe numele rudelor. Deci nu este chiar așa de deranjant să dai statului 700.000 de lei și să fii lăsat în pace 5-10 ani de acum încolo. Este un fel de taxă de protecție pe care o plătești statului”, ne-a declarat avocatul Gheorghe Piperea.

Prevederea este neconstituțională

Potrivit avocaților, prevederea din Codul Fiscal este neconstituțională. Și asta pentru că în articolul 44 din Constituție scrie că averea este prezumată a fi dobândită licit. ”Singura situație în care se poate răsturna această prezumție este în penal, când un judecător vine și spune că această avere este dobândită ilicit și se confiscă. Și atunci reglementarea din Codul Fiscal este neconstituțională. În plus, ce înseamnă sursă neidentificată? Trebuie să vii cu proba că ai făcut un contract de donație cu mama ta pe 15 ani că-i dai în fiecare lună bani pentru întreținere și pentru medicamente. Dacă nu ai această probă, înseamnă că veniturile mamei tale sunt din surse neidentificate și urmează să fie impozitate cu 70%. O altă problemă care se pune este cea a persoanelor care lucrează la gri, care sunt foarte multe. Cei care primesc prin contract doar salariul minim și restul, bani la negru. Sunt foarte mulți români și în străinătate care pățesc chestia asta, fără voia lor, că nu sunt occidentalii cei mai corecți, fac și ei optimizare fiscală și evaziune fiscală. Mai sunt și oamenii care îți țin banii la saltea, că nu au încredere în bănci. Deci, pentru statul român, acestea sunt surse neidentificate, pe care le poate impozita cu 70%. Ei cred că lucrurile se rezolvă în laborator, parcă nu trăiesc în România”, ne-a mai precizat avocatul Gheorghe Piperea.