Acasă Blog Pagina 607

ATENŢIE! Cod portocaliu de viituri, în România! Apele au făcut deja prăpăd în Bistrița-Năsăud (VIDEO)

1

S-a dat alerta hidrologică în România! Specialiștii de la ”Apele Române” au emis o atenţionare Cod portocaliu de viituri, valabilă până duminică la miezul nopţii pe râuri din judeţul Satu Mare.

De asemenea, a fost emis şi un Cod galben de viituri, valabil până marţi, pe râuri din bazinele hidrografice din judeţele Satu Mare şi Bihor.

Viiturile vor ataca gospodăriile

Fenomenele vizate constau în creşteri de debite şi niveluri, ca urmare a propagării viiturilor formate anterior în amonte, cu depăşiri de apărare.

”Conform situației hidrometeorologice actuale şi prognozei meteorologice pentru următoarele 24 de ore, specialiștii Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor actualizează codurile hidrologice, care vor fi active în partea de Nord – Vest a țării.

Astfel, începând de astăzi (duminică – n.r.) la ora 12:00, este în vigoare Codul portocaliu pentru râurile din bazinele hidrografice: râul Tur – pe sectorul aval de Acumularea Călineşti Oaş (sector îndiguit – judeţul Satu Mare) și râul Crasna – pe sectorul situat în aval de stația hidrometrică Craidorolţ (sector îndiguit – judeţul Satu Mare). Acesta este valabil până mâine (luni – n.r.), la miezul nopții”, conform unui comunicat.

Cod roșu de inundații

O avertizare Cod roșu de inundații pe râuri din judeţele Bihor, Cluj şi Alba a fost emisă vineri de specialiştii Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA).

Conform hidrologilor, ca urmare a precipitaţiilor înregistrate, a celor prognozate, cedării apei din stratul de zăpadă şi propagării, se pot produce în bazinele avertizate scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici, cu posibile efecte severe de inundaţii locale şi creşteri importante de debite şi niveluri, existând probabilitatea depăşirii cotelor de pericol.

A fost emis Cod Roșu de inundații pe râul Arieș în Alba. Apele au ieșit din matcă și au blocat parțial două drumuri din zona Munților Apuseni.

Mai multe localități din Bistrița-Năsăud au fost lovite, sâmbătă, de viituri. A fost Cod Roșu de inundații în zonă, după ce ploile abundente și zăpada topită au umflat două râuri.

Numeroase gospodării au fost inundate, iar în Măgura Ilvei 15 case au rămas izolate, după ce un pod a fost înghițit de ape.

Târgurile de Crăciun, familia și anticorupții care au cumpărat izolete

1. Nici când a jucat cu Benfica Lisabona n-a avut Craiova atâția turiști români și străini ca la Târgul de Crăciun din 2023. Târgurile arată bine (sau mai bine decât în anii trecuți) și în alte orașe. Țevile alea suspendate dau o imagine dezolantă în timpul zilei, dar nu mai contează. Aceste târguri sunt mai edificatoare decât orice sondaj electoral. Românul iese în stradă ca să se bucure alături de familie. S-a terminat cu useriștii care au răcnit împotriva corupției și au cumpărat izolete.

2. Parțial eclozații au încercat să strice și finalul săptămânii trecute. Au zis că Sfântul Andrei n-a creștinat Dobrogea și ne-au cerut să o lăsăm mai subțire cu Unirea. Eu am mai văzut filmul ăsta. În 1990, Trustul sorosist „GDS – Humanitas – revista 22” a primit un sediu (i l-a dat Brucan) într-un palat de pe Calea Victoriei și s-a apucat de anticomunism la seral. Secția de propagandă a C.C. al P.C.R. a fost înlocuită cu Secția „Demitizări și revizuiri”. În 2023, trotinetarii fac demitizări și revizuiri la seral. Să o țină tot așa, ca să strângă la alegeri un 4% elegant!

3. De sărbătoarea națională m-am bucurat că moneda euro e sub 5 lei. Nu mă interesează de Isărescu, deși l-am votat în 2000, când a fost candidatul CDR. Dar gândiți-vă că poate să vină în locul lui o năpârcă globalistă și să fie euro 7 lei, ca să facă năpârca pe plac U.E. Și pe urmă aceeași năpârcă să strălucească prin exces de zel: „doamna Ursula, băgăm euro și la 8 lei! Dacă-i ordin, cu plăcere!”

4. USR, de ce nu le-ai făcut românilor o surpriză de Ziua Națională? Ai fi avut mare succes dacă defilai pe la târgurile de Crăciun cu steagul Ucrainei.

5. Dacă s-ar putea, la următoarele târguri de Crăciun să fim scutiți de versuri cretine. „Nicăieri nu-i ca-n România,/ dansuri ca în Africa/ și lovele ca-n Elveția.” Acești cântăcioși siniștri n-au minime cunoștințe de prozodie. România-Africa-Elveția, adică rime imperfecte. De gradul trei. Dacă nu chiar patru spre șapte. Pe înțelesul lor, e ca și cum i-ai spune „frățioare” vecinului de la etajul trei.

6. Nu mi se pare corect să răspundă pentru vaccinuri doar Cîțu, pseudo-contabilul Vlad Voiculescu și o doctoriță de tăiat unghiile pe care am uitat cum o cheamă. Normal ar fi să dea socoteală și Arafat, și Gheorghiță. Monica Bârlădeanu îl va aștepta pe Gheorghiță. Fidelitatea e principala ei calitate.

Australienii dau de pământ cu reactoarele modulare din SUA. România a pierdut deja 9 milioane de dolari

Încercările de a realiza reactoarele nucleare modulare în lume au fost soldate cu eșecuri lamentabile, ultimul dintre acestea fiind abandonarea proiectului de către NuSclae, în care România a investit deja 9 milioane de dolari. Dr. Jim Green notează, în publicația australiană Renew Economy, că toate proiectele din lume pentru SMR-uri au depășit enorm costurile care le-ar fi asigurat vreo eficiență.

Cu titlul ”Reactoarele nucleare modulare mici: o istorie a eșecului”, articolul apărut în publicația australiană Renew Economy, al dr. Jim Green, un cunoscut specialist din această țară, face o radiografie a încercărilor nereușite de realizare a SMR-urilor în diferite colțuri ale lumii, culminând cu răsunătorul abandon de proiect al NuScale. Articolul este cu atât mai interesant cu cât ministrul Energiei, Sebastian Burduja, continuă să susțină că va sprijini în continuare proiectul NuScale.

”România va merge până la capăt cu tehnologia SMR, iar primul complex va fi instalat la Doicești, județul Dâmbovița. Este cert că NuScale este în acest moment cea mai avansată tehnologie pentru reactoare modulare de mici dimensiuni din lume, fiind totodată și singura tehnologie certificată la cel mai înalt nivel de siguranță, de cel mai strict reglementator din domeniul nuclear din lume”, a declarat ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

Afirmația vine în contextul în care americanii au abandonat proiectul din cauza costurilor uriașe, costuri la care și România a contribuit cu 9 milioane de dolari. Suma a venit de la Nuclearelectrica, companie de stat, sub formă de împrumut pentru filiala sa RoPower Nuclear SA, înființată special pentru proiectul SMR-urilor americane, jumătate din acțiuni fiind transferate, în mod suspect, unei firme private din România. Din cei 9 milioane de euro, 4,55 milioane au fost donați companiei NuScale, pentru realizarea unui studiu. În fapt, întreaga afacere are iz penal, în condițiile în care o companie de stat a finanțat o companie străină, pentru dezvoltarea unui proiect, care s-a și dovedit a fi falimentar.

Radiografia dezastrului

Potrivit articolului dr. Jim Green, publicat în Renew Economy, istoria SMR în SUA a început în 2012, când Departamentul de Energie al SUA (DOE) a oferit până la 452 milioane dolari pentru a acoperi „costurile de inginerie, proiectare, certificare și licențiere pentru până la două modele SMR din SUA”.

Cele două modele SMR care au fost selectate de DOE pentru finanțare au fost NuScale Power și Generation mPower, din care doar NuScale a mers mai departe. ”NuScale a beneficiat de subvenții în valoare de aproximativ 4 miliarde dolari de la guvernul SUA, cuprinzând o subvenție de 1,4 miliarde dolari de la DOE și o subvenție estimată la 30 dolari MWh în Legea de reducere a inflației. În ciuda acestei amplori guvernamentale, NuScale nu s-a apropiat de a asigura fonduri suficiente, abandonând recent proiectul său emblematic din Idaho. Cele mai recente estimări ale costurilor NuScale au fost de 9,3 miliarde dolari pentru o centrală de 462 MW, care cuprinde șase reactoare de 77 MW, ceea ce ar însemna un cost de 129 dolari MWh. Consiliul Mineralelor din Australia afirmă că SMR-urile nu vor găsi o piață în Australia decât dacă pot produce energie la un cost de 60-80 USD / MWh. NuScale încă speră să construiască SMR, dar compania, sugerează unii analiști, se îndreaptă către faliment”, scrie dr. Jim Green.

Fără viitor

Eșecul NuScale este deosebit de izbitor, având în vedere amploarea subvențiilor guvernamentale și având în vedere că NuScale a progresat mai mult prin procesul de licențiere decât alte modele SMR, ceea ce nu spune mare lucru, consideră dr. Jim Green. ”Zeci de modele SMR sunt promovate, în principal de către start-up-uri cu o prezentare Powerpoint. Puțini vor ajunge însă în stadiul de construcție și probabilitatea ca SMR-urile să fie construite în număr mare este neglijabilă”, mai arată dr. Jim Green.

Consecințe grave după renunțarea la cărbune. Pericol de explozii catastrofice în zonele miniere

Ordinul dat de UE pentru închiderea precipitată a minelor a provocat un adevărat dezastru ecologic în România. După finanțări date cu țârâita și absența unui control al efectuării lucrărilor, carierele miniere au devenit o bombă cu ceas, care pun pun în pericol viața oamenilor și produc o poluare uriașă în aceste zone. Ministerul Energiei a cerut un ajutor de stat de 350 milioane de lei pentru punerea în siguranță a minelor din Valea Jiului, care riscă să explodeze din cauza acumulărilor de gaze.

Costurile financiare , sociale și de mediu pentru închiderea exploatării miniere este unul uriaș. Doar pentru perioada decembrie 2023-martie 2024, Ministerul Energiei a solicitat aprobarea unui ajutor de stat pentru patru mine din Valea Jiului în valoare de circa 350 milioane de lei. Banii sunt necesari pentru reducerea pericolului iminent de explozii, pierderi de vieți omenești și degradarea catastrofală a mediului.

La Exploatarea Minieră Lupeni, neexecutarea completă a lucrărilor va conduce la migrarea gazelor de mină (CO,CO2,CH4, H2S) spre construcțiile civile de la suprafață poluarea mediului cu ape de mină, hidrocarburi și alți agenți poluanți ai activității miniere, și la prăbușirea terenului de la suprafață prin crearea conturilor de surpare. Toate acestea duc la o degradare a construcțiilor de la suprafață existând un pericol iminent asupra vieților umane, susține Ministerul Energiei.

Lucrările de aici erau programate să se încheie în 2026, însă, potrivit unui studiu efectuat de Institutul Minier Central  Polonia, s-a recomandat ca perioada de executare a lucrărilor de închidere precum și a lucrărilor de punere în siguranță a zăcământului să fie prelungit cu 4-6 ani față de termenele stabilite inițial. Totodată, studiile cercetătorilor polonezi au concluzionat  o tendință foarte ridicată pentru combustia spontană și un timp de incubație al incendiilor spontane scăzut, recomandându-se continuarea procesului de exploatare minieră pentru a limita pericolul.

Consecințe dramatice

O oprire a extracției în stadiul actual ar putea duce la o creștere semnificativă a pericolului și ar putea influența procesul de închidere a acestora, mai arată studiul. Într-o perspectivă mai îndelungată, ar fi un pericol pentru siguranța generală din cauza eliberării necontrolate a emisiilor de gaze de mină și a ascensiunii gazului la suprafață. Gazele explozive care migrează pot pătrunde și se pot acumula în gospodării, provocând riscuri pentru oameni.

Astfel, s-a recomandat o exploatare de punere în siguranță, panourile ce trebuie extrase necesitând timp mai îndelungat. Sistarea executării lucrărilor de punere în siguranţă a zăcământului înainte 2032, prin neeliminarea substanței minerale care prezintă riscuri de autoaprindere şi neadoptarea măsurilor necesare în ceea ce priveşte riscul de autoaprindere ar putea conduce la o creştere semnificativă a pericolului privind execuţia curentă a lucrărilor de punere în siguranţă a zăcământului la unităţile miniere şi la influenţarea procesului de închidere a acestora.

Într-o perspectivă mai lungă, poate, de asemenea, să rezulte un pericol pentru siguranța generală, din cauza emanărilor necontrolate de gaze de mină la suprafaţă, afectând atât mediul înconjurător, cât şi populaţia din zonă, se mai precizează în studiul efectuat de Institutul Minier Central Polonia.

Pericolul decarbonizării

Lipsa corespunzătoare a fondurilor necesare pentru plata materialelor, a furnizorilor și a serviciilor poate avea consecințe grave asupra activității Exploatării Miniere Lonea, atrage atenția Ministerul Energiei. Fără finanțare, exploatarea se va afla în imposibilitatea întreținerii stației principale de pompe de evacuare a apei din subteran, din tura continuă, imposibilitatea întreținerii compresoarele de aer și în imposibilitatea de a întreține echipamentele electrice de tensiune medie si joasa.

Printre riscurile iminente se mai numără oprirea stației de ventilatoare care a condus la acumularea de gaze de mină și creșterea riscului de focuri endogene, explozii și incendii, toate acestea putandu-se intensifică necontrolat și violent spre suprafață, producând un pericol iminent și eventuale pierderi de vieți omenești ale persoanelor ce locuiesc în apropierea imediată a Exploatării Miniere Lonea. De asemenea, vor apărea acumulări de metan peste limitele admise, aprinderi de metan, explozii de gaze si pulberi explozive, degajări de metan sub forma de suflaiuri, scurgeri de roca și gaze,  erupții de apă, borchis și eventuale inundații subterane, incendii subterane și focuri endogene, surpări în căile de evacuare a lucrătorilor în căile de aeraj de transport, precum și infiltrații de hidrocarburi lichide.

Guvernul trece la raționalizarea concediilor medicale. Se reduc indemnizațiile

Guvernul a adoptat un raport al ministerului Sănătății în care se prevăd măsuri de reducere a cheltuielilor din acest sector. Cea mai importantă este raționalizarea concediilor medicale, prin reducerea indemnizațiilor. Alte două măsuri cu impact negativ asupra populației sunt majorarea categoriilor care vor contribui la sistemul de asigurări, cel mai probabil cu includerea pensionarilor, și reducerea listei de medicamente compensate.

medicamenteDeși România înregistrează cele mai mici cheltuieli de sănătate pe cap de locuitor la nivelul UE, Guvernul vrea să le reducă și mai mult. În Raportul de analiză și eficientizarea cheltuielilor publice în domeniul Sănătății, prezentat de ministerul de resort în ultima ședință de Guvern, este prevăzută raționalizarea cheltuielilor cu concediile medicale, prin stabilirea unui cuantum realist al indemnizațiilor de asigurări sociale de sănătate aferente concediului medical pentru incapacitate temporară de muncă, precum și a celor aferente concediilor medicale acordate în anumite situații speciale.

Potrivit Ministerului Sănătății, persoanele fizice care se află în concedii medicale pentru incapacitate temporară de muncă nu datorează contribuție de asigurări sociale de sănătate, astfel că, s-a ajuns în situația în care cuantumul indemnizațiilor, pentru care legea stabilește un procent de calcul a indemnizației de 100% din baza de calcul, să depășească nivelul veniturilor din salarii realizate în mod normal, dacă nu ar interveni situația pentru care se acordă concediu medical. În acest sens, Guvernul va lua măsuri de modificare a procentelor actuale de calcul a indemnizației pentru incapacitate temporară de muncă, pfrecum și de stabilire a indemnizației de asigurări sociale de sănătate pentru primele 10 zile de concediu medical, în cotă unică, pentru toate situațiile în care se acordă concediu medical.

Crește numărul contribuabililor

Un alt obiectiv important anunțat de Ministerul Sănătății este creșterea resurselor bugetului FNUASS, prin creșterea gradului de colectare a contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate datorate de angajatori și asigurați, și reanalizarea scutirilor de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru categoriile exceptate, care însă beneficiază de serviciile furnizate în cadrul sistemului public de sănătate.

Potrivit raportului, alături de persoanele angajate, există categorii de persoane asigurate, fără plata contribuției, printre care se numără copiii până la vârsta de 18 ani sau tinerii cu vârsta până la 26 de ani, dacă sunt elevi, inclusiv absolvenții de liceu, până la începerea anului universitar, dar nu mai mult de 3 luni de la terminarea studiilor, ucenicii sau studenții, femeile însărcinate și lăuzele, în anumite condiții, șomerii, pensionarii, persoanele care beneficiază de prestații sociale, persoanele deținute care nu înregistrează venituri etc.

”Din totalul populației care beneficiază de serviciile de sănătate, doar o treime plătește contribuții la sănătate. Dintre categoriile scutite de plata contribuției, cel puțin două categorii realizează venituri regulate, și anume muncitorii în construcții (500.000 persoane) și pensionarii (5,5 milioane persoane). Cetățenii străini, inclusiv cetățenii ucraineni sau apatrizii care provin din zona conflictului armat din Ucraina și care intră pe teritoriul României din Ucraina, beneficiază de aceleași servicii medicale ca și asigurații români, fără plata contribuției de asigurări sociale de sănătate, precum și de medicamentele, materialele sanitare, dispozitivele medicale și serviciile cuprinse în programe naționale de sănătate curative”, se arată în raportul Ministerului Sănătății.

Mai puține medicamente compensate

Pentru reducerea cheltuielilor din sistem, Guvernul intenționează să optimizeze modul de prescriere și decontare a medicamentelor cu sau fără contribuție personală (atât de către medicii de familie cât și de către medicii de specialitate), inclusiv prin modificarea procentului de compensare a medicamentelor din Lista de medicamente.

Principalele obiective urmărite de această măsură sunt creșterea, anuală, începând cu anul 2024, a prescrierilor de medicamente biosimilare și a volumelor eliberate pentru medicamentele generice, cu 5% față de anul precedent, precum și reevaluarea procentelor de compensare, aferente medicamentelor cuprinse în Lista de medicamente. Astfel, sumele aprobate în bugetul FNUASS vor fi utilizate progresiv, într-o proporție mai mare, pentru decontarea medicamentelor cu sau fără contribuție personală, prescrise pentru tratarea afecțiunilor cu impact major asupra stării de sănătate a populației.

Atac terorist la Paris, în apropiere de Turnul Eiffel! Un german – ucis, alte două persoane – rănite (VIDEO)

Au fost clipe de groază, sâmbătă seară, la Paris. O persoană a fost ucisă şi o alta rănită într-un atac cu cuţitul. Incidentul a avut loc pe Quai de Grenelle, în arondismentul 15 din Paris.

Presupusul autor, un francez cunoscut pentru islamism radical şi tulburări psihice, a fost arestat, potrivit unor surse din poliţie şi judiciare.

Criminalul ar fi strigat „Allah akbar”

Justiţia franceză a deschis o anchetă pentru asasinat şi tentativă de asasinat. Cine este atacatorul? Agresorul este un francez născut în 1997.

El a înjunghiat mortal un bărbat de naţionalitate germană născut în 1999 şi a rănit alţi doi la câteva sute de metri de Turnul Eiffel.

A fost arestat şi plasat în custodia poliţiei în cadrul anchetei încredinţate brigăzii penale din Paris, a precizat Parchetul din Paris.

Poliţiştii tocmai ce au reţinut cu curaj un agresor care a atacat trecători în Paris, în zona Quai de Grenelle.

O persoană a decedat şi o persoană rănită a fost tratată de pompierii din Paris. Vă rugăm să evitaţi zona”, a postat, pe X, ministrul francez de Interne, Gerald Darmanin, sâmbătă seară.

În vârstă de peste 20 de ani, presupusul autor, cunoscut pentru islamism radical şi tulburări psihice, a strigat „Allah Akbar” în momentul faptelor, potrivit unei surse din poliţie.

Atacatorul, cu antecedente penale

Criminalul este un cunoscut al poliţiştilor. Fusese deja condamnat la 4 ani de închisoare, în 2016, pentru că dorea să treacă la acţiuni violente.

Bărbatul care a decedat este un turist german. Cei doi răniţi sunt un francez, de 60 ani, şi un turist străin, a cărui naţionalitate nu a fost precizată, care a fost lovit de atacator cu un ciocan.

Două femei din Simferopol au omorât 24 de soldaţi de ruşi. Alţi 11 a ajuns la spital, după ce au fost otrăviţi

Războiul pe care Rusia îl duce în Ucraina şi-a mai derulat un episod îngrozitor. De data aceasta, două femei din Simferopol, teritoriu ucrainean ocupat de armata lui Vladimir Putin, au otrăvit 35 de soldaţi ruşi.

24 dintre bărbaţi au murit, iar 11 au ajuns la spital.

I-au otrăvit cu arsenic şi stricnină

Informaţia a fost furnizat de grupul ucrainean Information Resistance, care citează presa rusă. Aceeaşi sursă punctează că femeile le-au oferit ruşilor mâncare şi vodcă îmbibate cu arsenic şi stricnină.

Partizanii ucraineni au făcut apel la soldaţii ruşi din Crimeea ocupată temporar să se alăture mişcării de rezistenţă şi şi-au exprimat dorinţa de a le plăti un salariu pentru acest lucru.

Kievul acuză, din nou, Rusia de „crime de război”

Kievul a acuzat, sâmbătă, Rusia că e vinovată de „crimă de război” după ce a executat soldaţi ucraineni care și-au manifestat intenţia de a se preda.

O scurtă înregistrare video, publicată pe Telegram, arată doi bărbați ieșind dintr-un adăpost, unul cu mâinile deasupra capului, înainte de a se întinde pe pământ sub ochii unui alt grup de militari.

Din imaginile postate pe rețelele de socializare se observă că apare fum după ce se pare că se trag focuri de armă, înainte ca înregistrarea să se încheie brusc.

Comisarul ucrainean responsabil pentru drepturile omului, Dmitro Lubineţ, a denunţat, însă, o „crimă de război”. Cei doi bărbaţi „nu reprezentau nicio ameninţare”, a insistat el.

Crimă şocantă la Bistriţa: un bărbat şi-ar fi omorât soţia în faţa celor doi copii ai lor! Apoi, a postat imaginile pe net

6

O crimă înfiorătoare a zguduit, sâmbătă, judeţul Bistriţa-Năsăud. Un bărbat în vârstă de 34 ani şi-ar fi ucis soţia în vârsta de 33 ani în faţa celor doi copii ai cuplului.

Un gest cutremurător al omului, care a înfiorat, a fost cel al difuzării imaginilor de după crimă.

Bărbatul, rănit grav şi el

Tragedia a avut loc sâmbătă, 2 decembrie. Circumstanţele în care tânăra de 33 de ani, care locuia în municipiul Bistriţa, a murit nu au fost elucidate încă.

Poliţiştii care au intervenit au constatat că şi bărbatul este rănit. Acesta din urmă a fost angajat în armată, lucra în prezent ca șofer de TIR și abia revenise acasă din străinătate, spun apropiații.

Scandalul dintre cei doi soţi ar fi plecat de la gelozia bărbatului. Totul a degenerat într-o adevărată luptă cu cuțite, iar individul a ucis-o pe femeia de 33 de ani.

Toată scena s-ar fi petrecut în fața celor doi copii minori ai soților. După ce a ucis-o pe femeie, bărbatul nu a sunat la 112, ci a fotografiat trupul acesteia și a postat pe Internet poza.

Copiii, vârste de până la 10 ani

Cei doi ar avea împreună doi copii, o fată şi un băiat, niciunul mai mare de 10 ani.

Poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Bistriţa au fost sesizaţi cu privire la faptul că o femeie este în stare de inconştienţă, în interiorul unui imobil din Bistriţa, existând suspiciunea unui omor.

În baza sesizării, s-a format o echipa complexă de cercetare formată din poliţişti ai Serviciului de Investigaţii Criminale şi Criminalistic care s-a deplasat la faţa locului, fiind identificat cadavrul unei femei de 33 de ani.

În acest moment poliţiştii fac cercetări pentru lămurirea stării de fapt, fiind totodată sesizat procurorul din cadrul Parchetului de lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud”, a anunțat Poliţia judeţeană Bistriţa Năsăud.

Horoscop – duminică, 3 decembrie 2023. Gemenii au discuţii constructive, iar Balanţele sunt deosebit de atractive. Se întrevăd planuri mari pentru toţi nativii

Horoscopul zilei de duminică, 3 decembrie 2023, ne anunţă că se întrevăd surprize frumoase pentru unii nativi ai zodiacului, mai ales din punct de vedere emoţional.

Berbecii se dedică unor proiecte creative, iar Taurii au probleme de sănătate.

Horoscop pentru zodia Berbec

Invită pe altcineva sau canalizează-ți energia în proiecte creative sau artistice. În felul acesta te vei putea bucura de această zi. Experimentează, mai ales în ceea ce privește arta. Luna intră în Leu, sectorul tău de creativitate.

Horoscop pentru zodia Taur

E posibil să fiți confuzi în legătură cu scopul vieții voastre și vă veți destăinui unui prieten. Familia poate însemna multe lucruri pentru tine și, din moment ce Mercur conduce mintea, ia în considerare care poate fi definiția pe care ai vrea să o asociezi cu familia.

Horoscop pentru zodia Gemeni

Întâlnește-te cu un prieten apropiat sau cu un iubit. Mergi la o piesă de teatru, un concert sau un film. Fă-ți timp pentru orice proiecte pe care le ai în lucru. Dacă ți s-au încredințat anumite lucruri pe care nu ar trebui să le spui mai departe, fii un om bun.

Horoscop pentru zodia Rac

Luna intră în Leu, sectorul tău de bani. Chiar contează numărul de cadouri pe care o persoană le deschide? Nu ești în competiție cu ceilalți. Alții ar putea dori să invite prieteni, dar este posibil să nu te simți atât de sociabili. Dedică-te proiectelor tale.

Horoscop pentru zodia Leu

Acesta este momentul perfect pentru a începe să îți stabilești rezoluțiile. Asigură-te că dorințele tale sunt pe cale să se împlinească. Munca poate fi lentă pentru propriile proiecte, deoarece ai putea avea un blocaj mental temporar despre ce să faci în continuare.

Horoscop pentru zodia Fecioară

Luna intră în Leu, sectorul tău de spiritualitate. Acesta este un moment minunat pentru a cultiva dorințele de a te conecta cu ceilalți. Ai tendința de a merge de acord cu ceea ce își doresc alții.

Horoscop pentru zodia Balanţă

Balanţele sunt interesate de tot ce ține de casă și vor investi bani renovând, poate chiar o locuință primită moștenire. Cineva la care ții s-ar putea să fie plecat și îți este dor. Oamenii pot încerca să profite de tine.

Horoscop pentru zodia Scorpion

Lucrează mai inteligent. Dacă există obstacole care îți afectează cariera, apelează la departamentul HR și profită de funcția de consiliere. Un prieten apropiat sau un iubit poate fi departe și te poți simți singur.

Horoscop pentru zodia Săgetător

Dacă trebuie să luați decizii importante, nu uitați să vă ascultați intuiția. Acesta este un moment minunat pentru a cerceta școli sau pur și simplu pentru a citi despre subiectele despre care vrei să înveți mai multe.

Horoscop pentru zodia Capricorn

Starea de sănătate ar trebui să devină o prioritate. În plus, ar trebui să fiți mai comunicativi și să purtați orice discuție pe care o considerați necesară pentru a schimba atmosfera de acasă.

Horoscop pentru zodia Vărsător

Fă o plimbare lungă sau răsfață-te cu o masă la restaurantul tău preferat. Starea ta de spirit va trece mâine. S-ar putea să întâlnești un suflet pereche sau să găsești pe cineva cu care îți place să vorbești și pe care l-ai întâlnit pe o aplicație de întâlniri.

Horoscop pentru zodia Peşti

Este esențial să fiți calmi și să spuneți ceea ce gândiți. Este posibil să fii separat temporar de iubitul tău. Mergi la cumpărături, citește sau vizionează filme. Luna intră în Leu, sectorul tău de rutine, așa că lucrează la programul tău.

România, în grupă cu Belgia lui De Bruyne la Euro 2024!

0

Tragerea la sorți pentru grupele Euro 2024 a avut loc sâmbătă, 2 decembrie la Hamburg.

Startul tragerilor s-a dat la ora 19:00.

Evenimentul a avut loc într-o sală de evenimente de 900 de MILIOANE de euro. Este vorba despre Elbphilharmonie, din Hamburg.

România, în urna a doua

România s-a aflat în urna a doua valorică la tragerea la sorți pentru EURO 2024.

GRUPELE EURO 2024

GRUPA A

  • Germania
  • Scoția
  • Ungaria
  • Elveția

GRUPA B

  • Spania
  • Croația
  • Albania
  • Italia

GRUPA C

  • Slovenia
  • Danemarca
  • Serbia
  • Anglia

GRUPA D

  • Olanda
  • Austria
  • Franța
  • Câștigătoare play-off A

GRUPA E

  • Belgia
  • Slovacia
  • România
  • Câștigătoare play-off B

GRUPA F

  • Turcia
  • Portugalia
  • Cehia
  • Câștigătoare play-off C

Ultimele trei echipe calificate la EURO 2024 vor fi aflate în martie, când au loc barajele din Liga Națiunilor.

 

Codul Rutier 2024 se înăspreşte pentru aceşti şoferi. Cine NU va mai avea voie să conducă pe timpul nopţii

Codul Rutier 2024 a devenit din ce în ce mai dur. Mai ales, cu şoferii începători. Aceştia din urmă vor avea parte de reguli mai stricte în ceea ce privește condusul unor mașini şi obținerea permisului de conducere.

Șoferii începători nu vor mai putea conduce mașini cu mai mult de 100 cai putere. Mai exact, șoferii care n-au împlinit încă vârsta de 21 de ani nu au voie să conducă astfel de mașini. Nu au voie nici cei care au o experiență de conducere mai mică de un an.

Viteza maximă penzru începători: 90 km/h

Una dintre reguli îi vizează pe șoferii care nu au împlinit 21 de ani și care nu vor mai avea voie să conducă cu mai mult de 91 km/h. Uniunea Europeană dorește să introducă noi limite de viteză în funcție de vârstă.

Şoferii care au sub 21 de ani din România sau din alte state membre, nu vor putea conduce cu mai multe de 91 km/h, nici măcar pe autostradă.

Interdicţie pe timp de noapte

Totodată se dorește interdicția de a conduce pe timpul nopții, pentru șoferii începători, asta pentru o perioadă de probă. După respectiva perioadă de probă, aceștia vor susține un nou examen auto.

Limitele de greutate pentru permisele de conducere B tradițional, vor fi reduse drastic. De la 3.500kg la 1.800 kg.

De asemenea, se propune crește numărul obligatoriu de ore de pregătire. De la minimum 30 de ore, câte se fac în prezent, la cel puţin 45.

„Numărul minim de ore de pregătire teoretică este de 25 (față de 24, în prezent), iar cel de pregătire practică este de 45”, potrivit documentului. Dacă legea va fi adoptată, cele 15 ore suplimentare vor duce automat și la scumpirea școlii de șoferi.

Avertizare ANM! Cod Portocaliu de inundaţii în România. Zonele vizate

Vremea continuă să ne dea bătăi de cap, chiar dacă ciclonul pare că a ieşit din ţara noastră. Acum, avem probleme din cauza inundaţiilor.

Hidrologii au actualizat avertizarea emisă în data de 30 noiembrie privind situația hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele 24 de ore.

Cod portocaliu de inundaţii pentru râuri

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis, sâmbătă, o avertizare Cod portocaliu de inundaţii pentru râuri din două judeţe şi o atenţionare Cod galben pentru râuri din cinci judeţe.

Avertizarea e valabilă pentru râurile din Maramureş, Satu Mare, Bistriţa-Năsăud, Bihor, Cluj, Sălaj și Alba.

Hidrologii au actualizat avertizarea emisă în data de 30 noiembrie, iar codul portocaliu va fi valabil începând de sâmbătă, ora 12.00, până duminică, la ora 16.00, pe anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice: râul Tur (sector îndiguit – judeţul Satu Mare), râul Lăpuş (judeţul Maramureş) şi râul Crasna (sector îndiguit – judeţul Satu Mare).

În intervalele menţionate se pot produce creşteri importante de debite şi niveluri, ca urmare a propagării viiturilor formate în amonte, cu posibile depăşiri ale cotelor de apărare.

Creşteri de debite

În intervalele menţionate se pot produce creşteri importante de debite şi niveluri, ca urmare a propagării viiturilor formate în amonte, cu posibile depăşiri ale cotelor de apărare.

Bazinele hidrografice vizate sunt Tisa, Vişeu, Iza, Tur, Someş, Crasna, Ier, Barcău, Crişul Repede, Crişul Negru și Mureş.

Deoarece există riscul cresterii rapide a nivelului apei, hidrologii recomandă vigilenţă sporită în cazul desfaşurării unor activităţi expuse la inundaţii.

Românii au rămas captivi pe aeroportul din Munchen. Oamenii au dormit pe banda de bagaje (VIDEO)

Probleme pentru 100 de români, care n-au mai putut ajunge, vineri seară, la Bucureşti. Oamenii au rămas blocaţi pe aeroportul din Munchen, din cauza ninosirilor abundente.

Pasagerii au ajuns vineri seară pe aeroport, cu o întârziere de două ore, iar după aterizare au mai fost ținuți în avion încă trei ore și jumătate.

Sâmbătă, încă erau pe aeroport

Românii spun că asteaptă și în prezent în aeroport să-și recupereze bagajele, au dormit pe unde au apucat și nu au apă sau mâncare. În total 100 de români care urmau să ajungă la București cu un zbor Lufthansa au rămas blocați pe aeroport, fără bagaje, apă sau mâncare.

Ei trebuiau să ajungă în România vineri seară, însă aeronava nu a putut decola. În total au stat captivi în avion patru ore, după care au fost evacuați. Noaptea au petrecut-o în aeroport.

Avem nevoie de bagaje, nu vor să ni le dea. Am sunat și la Consulat, ni s-a spus că se încearcă, că se sună.

Sunt și copii, persoane cu probleme de handicap, persoane în vârstă, au pastile în valiză și tot așa, suntem cu de toate. Tot ce am consumat, tot ce am găsit la tonomate.

Am venit să călătorim, o parte la familii, alții să viziteze, să plece. Nu acceptăm să ne trimită bagajele, că nu știm dacă vor ajunge. Sunt mai multe persoane care s-au lovit de acest aspect, au pierdut escala, nu cred că mai zboară.

Din ce am văzut, toate zborurile au fost anulate din cauza vremii”, a declarat un român blocat pe aeroport.

Gheaţa şi zăpada au afectat traficul aerian

Ninsorile abundente căzute în cursul nopţii au paralizat sâmbătă traficul aerian şi feroviar în landul Bavaria din sudul Germaniei.

Până la prânz, în jur de 320 de zboruri din cele 760 programate pentru sâmbătă au fost anulate. Pasagerii au fost sfătuiţi să verifice situaţia zborurilor lor înainte de a pleca spre aeroport.

Poliţia le-a cerut locuitorilor să rămână acasă cât timp serviciile de urgenţă şi de deszăpezire lucrează pentru a restabili condiţii normale.

Motivul pentru care actriţa Ramona Bădescu s-a înscris în partidul AUR

Surpriză mare pe scena politică, dar, poate, şi pe cea artistică: actrița Ramona Bădescu s-a înscris în partidul AUR. Femeia în vârstă de 55 ani spune că, deşi trăieşte de peste trei decenii la Roma, mereu a fost cu gândul la România, iar întotdeauna sângele ei a fost de româncă.

Actrița s-a alăturat echipei AUR drept reprezentanta românilor din afara graniţelor, după cum reiese din comunicatul de presă al partidului.

De ce a ales Ramona Bădescu partidul AUR

Artista a spus că a venit alături de AUR pentru a depune toată iubirea sa pentru țară și românii din Diaspora. Ramona Bădescu a subliniat că românii care sunt în afara granițelor au nevoie de sprijin.

„Trăiesc de 33 de ani la Roma, departe de țară, dar întotdeauna am fost aici cu gândul. Întotdeauna sângele meu a fost sânge de româncă. De fiecare dată am luptat pentru dreptatea românilor.

Uite asa ii bagi pe ialieni in boala

De multe ori am fost priviți cu răutate, cu prejudecăți. De multe ori am primit amenințări cu moartea. De multe ori românii erau un popor despre care nu se știa.

Acum știu, pentru că noi ne-am câștigat o identitate, identitatea românească. Acum luptăm și luptăm uniți”, a declarat Ramona Bădescu.

L-a lăudat pe George Simion

Ramona Bădescu nu s-a ferit să-l laude pe George Simion, despre care spune că a rămas alături de românii din Diaspora.

Partidul AUR este condus de un om care luptă tot timpul, George Simion, care ne este alături, este alături românilor din Diaspora și el face fapte, nu cuvinte, lucru demonstrat și de faptul că astăzi este în Italia.

Sunt aici ca să depun toată iubirea mea pentru țară și românii de acolo. Românii care sunt acolo, în Diaspora, au nevoie de noi. Așa că uniți vom face România mare, România unită, a românilor de pretutindeni”, a mai zis Ramona Bădescu.

Un elev român, de doar 12 ani, a decedat în timpul excursiei cu clasa, în Austria. L-au găsit mort în faţa hotelului

O tragedie a lovit familia unui elev român plecat în excursie, cu clasa, în Austria. Băiatul a căzut de la etajul hotelului în care era cazat.

L-au găsit decedat în faţa clădirii.

Erau cazaţi lângă Viena

Copilul era într-o excursie școlară. În dimineața de vineri, trupul băiatului a fost găsit fără viață. Grupul de elevi și profesori din România era cazat într-un orășel de lângă Viena, Wiener Neudorf.

Salvatorii n-au mai putut face nimic pentru elevul român. Măsurile de resuscitare nu au avut efect, potrivit unui purtător de cuvânt al Direcției de Poliție de Stat din Austria Inferioară.

Nu se cunosc motivele căderii

Contextul exact al căderii, care a avut loc de la o înălțime de aproape zece metri, rămâne neclar. O primă ipoteză ar fi că elevul s-a urcat pe fereastră și a căzut în gol.

Copilul ar fi murit pe loc. Nu se știe de cât timp se afla grupul de români în Austria. Poliția nu a găsit niciun semn care să indice o sinucidere. Urmele nu conturează o imagine clară.

În fața ferestrei hotelului se află un platou din beton, care nu are balustradă. Anchetatorii bănuiesc că băiatul s-ar fi urcat pe el și a căzut de pe pervazul ferestrei. Poliția a demarat o anchetă și a izolat zona din jurul hotelului.

Marcel Ciolacu a anunţat când îşi va prezenta demisia din funcţia de preşedinte al PSD

Marcel Ciolacu a lăsat de înţeles că şi-a trasat deja strategia pentru anul electoral 2024. Premierul României „joacă tare” şi pare foarte sigur că partidul său va da lovitura la toate alegerile de la anul.

Prim-ministrul a spus că, în momentul în care va pierde un rând de alegeri, se va retrage din conducerea PSD.

Ciolacu îşi dă demisia, în caz de eşec

Marcel Ciolacu a admis că, în caz de eşec, va renunţa la funcţii şi se va întoarce la viaţa de dinainte de politică şi la prieteni.

Când am pierdut un rând de alegeri, în acel moment voi pleca din funcția de președinte al partidului.

E o democrație tânără în România, este pentru prima oară când cele două mari partide ale României au convenit un lucru și s-au ținut de el până la capăt.

Din punctul meu de vedere am intrat într-o democrație consolidată. Dacă acest lucru s-a văzut într-o coaliție, trebuie să vadă și în interiorul unor partide.

Cum să rămân la partid dacă am pierdut alegerile, ce să le spun colegilor mei? La partid rămâi cât câștigi”, a afirmat Marcel Ciolacu la romaniatv.net.

Se întoarce la covrigăria din Buzău?

Eşecul din politică l-ar putea trimite pe Marcel Ciolacu înapoi, la covrigăria din Buzău.

„Am muncit de la 19 ani. Eu și familia mea avem din ce trăi, nu suntem bogați, nu suntem săraci, ne permitem un concediu. Să-mi fie ruşine? Am carat lazi, blugi nu am vândut.

Am avut primul magazin era si cu… am vandut la tejghea, nu am avut afaceri cu farmacii, nu am firme de curent electric nici prin interpuşi, nu am nicio problema cu ceea ce am facut. Problema mea e cu ce se inventează.

De când sunt premier, mi-am redus foarte mult cercul de prieteni, am prieteni de când am venit în Parlament, e normal ca mi s-a schimbat viaţa, nu am mai ieşit asa de mult.

Nici nu mai am timp, cand ajungi la 9 seara acasa…. si aseara am fost la cineva acasa, am stat de vorba a fost o placere. Da am stat pana la ora 10, la 10 deja e târziu”, a mai spus Ciolacu pentru sursa amintită.

Răsturnare de situaţie în cazul lui Cătălin Cherecheş. Vestea adusă de procurorul neamţ pune autorităţile române pe jar

Justiţia română încearcă să-l repatrieze pe condamnatul Cătălin Cherecheş, care acum se află încarcerat într-un penitenciar din Munchen.

Fostul primar al oraşului Baia Mare a refuzat extrădarea prin procedură simplificată, astfel că procesul revenirii în România va dura ceva mai mult, aproximativ 30-45 de zile.

Cherecheş ar putea să fie şi eliberat

Procurorul german care se ocupă de dosarul lui Cătălin Cherecheş aruncă însă bomba. Susţine că fostul edil ar putea să fie inclusiv eliberat.

Da, este posibil să nu fie trimis în România, poate fi eliberat, să se bucure de libertate.

Dacă totul merge fără probleme, atunci Cătălin Cherecheș ar putea fi trimis în judecată în aproximativ 6 săptămâni.

Nu știu dacă a încercat să lovească polițiștii, nu am această informație. Vă pot spune cu siguranță că nu a încercat să fugă, doar s-a opus încătușării”, a declarat procurorul, la un post TV.

Ce paşi va parcurge condamnatul

Acelaşi procuror german a prezentat etapele prin care va trece Cătălin Cherecheş.

Este o anchetă, un dosar, iar aceste informații nu pot fi încă furnizate. La acest moment nu ne poate dezvălui numele persoanei care l-a adus în gara din Augsburg.

Într-adevăr, la fiecare arestare se face control corporal, s-au găsit bani asupra lui. Nu putem da deocamdată detalii despre documente.

Instanța va decide în primă fază dacă dosarul lui Cătălin Cherecheș este corect întocmit pentru extrădare, dacă da, atunci în următoarea perioadă tot instanța, tribunalul va decide în următoarele 6 săptămâni dacă actele sunt corecte, dacă nu s-au depus contestații pentru extrădare.

Ei vor decide ce se va întâmpla cu arestatul, dacă va fi trimis în România sau dacă va fi eliberat”, a mai spus acesta.

Cătălin Cherecheș, primarul fugar din Baia Mare, a fost arestat în Germania în 28 noiembrie. A fost condamnat la 5 ani de închisoare pentru luare de mită în formă continuată.

Horoscop – sâmbătă, 2 decembrie 2023. Surprize frumoase, mai ales în afaceri. Unii se bucură de stabilitate, alţii găsesc cheia succesului

Horoscopul zilei de sâmbătă, 2 decembrie 2023, ne anunţă că Scorpionii petrec timpul cu familia, Săgetătorii trebuie să fie mai sensibili. Se întrevăd surprize frumoase mai ales în afaceri pentru unii nativi ai zodiacului.

Taurii se bucură de stabilitatea pe care o primesc de la partener, iar Capricornii găsesc cheia succesului.

Horoscop pentru zodia Berbec

Trebuie să vă eliberați mintea de gândurile negative si să încercați să vedeți lucrurile într-o lumină cât mai clară. Deși poate exista o mare încărcătură emoțională care te însoțește în tot ceea ce faci, lasă ca aceasta să fie entuziasmul care îți alimentează pasiunea și nu motivul pentru a te opri.

Horoscop pentru zodia Taur

Concentrează-te pe aspectele practice ale vieții tale. Rezolvă chestiunile financiare și bucură-te de stabilitatea pe care o aduci în jur. Preia controlul și depășește-ți limitele. Vei găsi validare.

Horoscop pentru zodia Gemeni

Fii deschis la discuții sincere și ascultă cu atenție nevoile partenerului tău. Ai grijă să exprimi clar gândurile tale și să fii deschis la ideile altora. Sentimentele tulburi și emoțiile intense din adâncurile sufletului tău sunt motive de îngrijorare.

Horoscop pentru zodia Rac

Încercați sa fiți mai puțin tensionați, pentru că riscați să transmiteți starea voastră și celor din jur. Atmosfera este potrivită pentru momente romantice. Acordă atenție nevoilor emotionale astăzi.

Horoscop pentru zodia Leu

E posibil ca Leii să primească o moștenire. Dar, nu veți avea încredere în nimeni și veți ține ascuns acest lucru. Pune-ți talentele în valoare și asumă-ți conducerea în proiectele importante.

Horoscop pentru zodia Fecioară

Energia ta este prea valoroasă pentru a o consuma pe cei care nu pot vedea sensul mai profund. Meditația, conversația intensă și dragostea sunt pregătite astăzi.

Horoscop pentru zodia Balanță

Astăzi, încearcă să găsești soluții care să aducă armonie în cuplu. Echilibrează-ți viața personală și profesională astăzi. Amintește-ți că trăiești această viață pentru tine și nu pentru altcineva.

Horoscop pentru zodia Scorpion

Explorează aspectele mai profunde ale sentimentelor tale. Explorează noi idei și aventuri. Emoțiile ar putea deveni intense, dar perspectiva ta întemeiată te ajută să vezi prin situație.

Horoscop pentru zodia Săgetător

Concentrează-te asupra relațiilor cu cei dragi. Astăzi este potrivit să-ți exprimi sentimentele și să construiești conexiuni mai profunde. S-ar putea să te întrebi care este marea problemă și de ce oamenii sunt atât de agitați.

Horoscop pentru zodia Capricorn

Fii practic și asigură-te că te ocupi de responsabilități. Astăzi, disciplina și organizarea sunt cheia succesului. Calmează acele voci din capul tău. Meditează, practică yoga și respiră adânc.

Horoscop pentru zodia Vărsător

Fii creativ și inovator în abordarea problemelor. Astăzi, găsește soluții neconvenționale și fii deschis la idei neașteptate. Un prieten bun ar putea apela la tine pentru ajutor și sprijin emoțional.

Horoscop pentru zodia Pești

Concentrează-te pe latura emoțională și intuitivă. Ascultă-ți intuiția și fii atent la nevoile tale interioare și ale celor din jur. Știi în inima ta ce cale să urmezi și cum să tratezi oamenii din jurul tău.

Imagini spectaculoase, de Ziua Națională. Fenomenul surprins pe cer, la Alba Iulia – VIDEO

1

Fenomen optic spectaculos pe cerul României, chiar de Ziua Națională! Imaginile au fost surprinse la Alba Iulia.

Un curcubeu a apărut pe cerul orașului Alba Iulia, vineri, 1 decembrie. Astfel că locuitorii care au ieșit la plimbare s-au putut bucura de culorile superbe ale curcubeului.

Și au avut motive să se uite cu încântare spre cer, mai ales că nu este un fenomen prea des întâlnit în timpul iernii, spre deosebire de sezonul de vară, de exemplu.

Curcubeu pe cerul din Alba Iulia, în prima zi din decembrie

Așadar, curcubeul apărut pe cer chiar de Ziua Națională a reprezentat o surpriză plăcută pentru oamenii care l-au zărit.

După ploaia de noaptea trecută, vineri dimineață s-a format un curcubeu care a rămas pe cer mai bine de jumătate de oră, potrivit ziarulunirea.ro. Așadar, locuitorii orașului, dar și cei veniți din alte locuri din țară, pentru că și-au dorit să fie prezenți la Alba Iulia pentru a sărbători Ziua Națională, au avut ocazia să admire spectaculosul fenomen. Și să se bucure de culorile frumoase ale curcubeului, surprins pe cer în chiar prima zi de iarnă din calendar.

Ceremonii la Alba Iulia, de Ziua Națională

 

Pe lângă ceremoniile organizate în Capitală, de 1 decembrie, cu ocazia Zilei Naționale a României, și tradiționala deja paradă militară de la Arcul de Triumf, din Capitală, evenimente special dedicate sărbătoririi celor 105 de ani de la Marea Unire a provinciilor românești într-un singur stat au avut loc și la Alba Iulia.

„În garnizoana Alba Iulia, începând cu ora 14.00, la Monumentul „Marii Uniri” vor fi depuse coroane şi jerbe de flori, activitatea fiind urmată, de la ora 15.00, de ceremonia militară, în zona Bulevardului 1 Decembrie 1918, la care vor lua parte peste 1000 de militari și specialiști din Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Interne, Administrația Națională a Penitenciarelor, specialiști de la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia și Filiala Alba-Iulia a organizației Crucea Roșie Română, cu aproximativ 70 de mijloace tehnice terestre şi aeronave militare.

Din dispozitivul de defilare vor face parte militari și tehnică de luptă din Polonia și Franța, care își desfășoară activitatea în țara noastră, în cadrul Brigăzii Multinaționale Sud-Est și Grupului de luptă al NATO de la Cincu”, anunța, recent, Ministerul Apărării Naționale, cu referire la programul evenimentelor din 1 decembrie.

Șofer ucrainean, prins când încerca să intre în România pe la Giurgiu, conducând băut. Cât arăta etilotestul

2

Un șofer ucrainean a intrat în atenția polițiștilor giurgiuveni. S-a întâmplat la primele ore ale zilei de vineri, 1 decembrie.

Un cetăţean ucrainean de 46 de ani a fost prins de poliţişti când încerca să intre în România pe la Giurgiu, conducând un autoturism sub influenţa alcoolului.

Cât a arătat etilotestul în cazul șoferului ucrainean

„La data de 1 decembrie a.c., ora 01.10, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, pe sensul de intrare în România, polițiștii Biroului Rutier au depistat un bărbat, de 46 de ani, cetățean ucrainian, în timp ce conducea un autoturism, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice”, a anunțat vineri, 1 decembrie, IPJ Giurgiu.

Bărbatul a fost pus să sufle „în fiolă”. Cum rezultatul la testarea cu etilotestul a fost pozitiv, șoferul a fost dus la spital, pentru a-i fi recoltate probe biologice, în urma căreia să fie stabilită alcoolemia. „Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital, pentru recoltarea probelor biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei”, se menționează în comunicatul IPJ.

În acest caz s-a deschis un dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

Bărbat rănit în urma unui accident, la Crevedia Mică. Un TIR s-a răsturnat

foto: Facebook/ISU Giurgiu

Pe de altă parte, tot vineri, 1 decembrie, în județul Giurgiu a avut loc un accident rutier soldat cu rănirea unui bărbat. Un TIR s-a răsturnat.

Omul a avut nevoie de îngrijiri medicale, în urma unui accident rutier ce s-a produs, în vineri dimineață în localitatea Crevedia Mică. „În eveniment a fost implicat un autotren, răsturnat pe marginea drumului.

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Roata de Jos, cu o autospecială de stingere dotată cu modul de descarcerare și o ambulanță SAJ.

Conducătorul auto, conștient și cooperant, a fost preluat de echipajul SAJ și transportat la spital”, a anunțat ISU Giurgiu

Autotrenul era încărcat cu balast. „Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor, fiind scurgeri de ulei pe șosea și au acționat pentru sablarea părții carosabile, astfel încât circulația să se desfășoare în condiții de siguranță”, au mai anunțat cei de la ISU Giurgiu.

Patriotism la înălțime. Imagini emoționante: Au cântat într-un avion „Noi suntem români” – VIDEO

4

Din rândul imaginilor emoționante surprinse în contextul în care pe 1 decembrie românii sărbătoresc, cu mic cu mare, Ziua Națională fac parte și cele surprinse, recent, într-un avion în care se aflau membrii unui ansamblu muzical bistrițean. Artiștii și pasagerii au cântat „Noi suntem români” în avion!

E vorba despre reprezentanții Ansamblul profesionist „Dor Românesc” Bistrița. Care au dat startul unui moment cu totul special, chiar la bordul unei aeronave în care călătoreau alături de mulți alți români.

Au cântat „Noi suntem români” în avion

sursa foto: captură video

Emoții și cântec, cu gândul la Ziua Națională a României!

În sunet de vioară și acordeon, artiștii bistrițeni, dar și mulți dintre pasagerii avionului au început să cânte versurile celebrului cântec „Noi suntem români”. Au fost momente încărcate de emoție, dar și de mândrie. Din imaginile surprinse în avion, cu momentul artistic încărcat de emoție, se poate observa că oameni de toate vârstele au început să cânte alături de artiștii bistrițeni.

Au scos telefoanele pentru a imortaliza momentul artistic

Dornici, cel mai probabil, să păstreze această amintire deosebită, cu atât mai mult cu cât s-a întâmplat cu prilejul Zilei Naționale, mulți pasageri aflați la bordul avionului au scos telefoanele mobile și au imortalizat momentul artistic. Imaginile au fost postate pe Facebook. Și s-au viralizat, filmulețul având peste 500.000 de afișări.

La finalul cântării s-au auzit urări de „La mulți ani” și „La mulți ani, România” și au răsunat aplauze. Iar atmosfera a fost una cu totul aparte, din câte se poate vedea din imaginile de mai jos:

LIGA 1, ETAPA 18 Rezultate si clasament

0
  • Liga 1 a programat etapa cu numărul 18 pentru 1-4 decembrie. Ziua României a venit la pachet cu dueluri importante in Superligă.

Iată programul complet al rundei cu numărul 18 din Liga 1.

Liga 1, Etapa 18

Vineri 01.12

Ora 17:00: FC Voluntari – FC Petrolul (0-0)

Ora 20:00: Poli Iași – Farul Constanța (2-3)


Sâmbătă 02.12

Ora 14:00: UTA Arad – AFC Hermannstadt (2-0)

Ora 17:00: FC Botoșani – FC Rapid (0-0)

Ora 20:30: Universitatea Craiova – CFR Cluj (1-0)


Duminică 03.12

Ora 16:00: Universitatea Cluj – FCU Craiova 1948 (2-1)

Ora 21:00: FCSB – Oțelul Galați (0-2)


Luni 04.12

Ora 20:00: Sepsi OSK – Dinamo (2-1)

 

Puteți vedea AICI rezultatele etapei precedente.

 

CLASAMENT

  1. FCSB – 37 pct.
  2. CFR Cluj – 32 pct.
  3. Universitatea Craiova – 32 pct.
  4. Rapid – 31 pct.
  5. Petrolul Ploiești – 26 pct.
  6. Universitatea Cluj – 26 pct.
  7. Hermanstadt – 25 pct.
  8. Farul Constanța – 25 pct.
  9. Oțelul Galați – 23 pct.
  10. Sepsi – 23 pct.
  11. UTA Arad – 22 pct.
  12. Fc Voluntari – 21 pct.
  13. Poli Iași – 19 pct.
  14. FCU 1948 Craiova – 18 pct.
  15. Dinamo – 10 pct.
  16. FC Botoșani – 9 pct.

 

 

 

Ungaria, nodul din gâtul Uniunii Europene. Maghiarii se opun aderării Ucrainei!

Ungaria joacă tare în relaţia cu Uniunea Europeană. Cabinetul prim-ministrului Viktor Orban vrea rezultate concrete de la conducerea UE înainte de a fi de acord cu rectificarea bugetară.

Maghiarii nu văd cu ochi buni nici aderarea Ucrainei, pentru că nu s-a efectuat un studiu de impact privind efectul acestei mişcări.

UE, datoare la ţările europene

Referitor la execuţia bugetară, maghiarii susţin că UE nu a achitat sumele datorate Ungariei şi Poloniei din fondul de redresare după pandemia de coronavirus; multe astfel de plăţi sunt amânate, iar nivelul general de plată este scăzut.

El a apreciat că reţinerea banilor destinaţi ţării sale şi Poloniei este ilegală. Oficiali europeni neidentificaţi care au declarat joi că urmează să fie deblocate în curând zece miliarde de euro pentru Ungaria, sumă care fusese blocată din cauza îngrijorării privind dezechilibrele democratice din această ţară.

Ucraina n-ar îndeplini criteriile de aderare

În ceea ce priveşte Ucraina, ungurii spun că nu a fost evaluată nici îndeplinirea criteriilor de aderare la UE, în timp ce integrarea statelor „mult mai bine pregătite” din Balcanii Occidentali este amânată.

Altfel, cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, a declarat că guvernul german sprijină deschiderea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană cu Ucraina şi doreşte să sprijine această ţară în privinţa realizării reformelor necesare

Scholz a subliniat că viitorul Ucrainei se află în Uniunea Europeană. Germania îşi va continua sprijinul pentru Ucraina, inclusiv în sectorul militar, în strânsă coordonare cu Europa şi cu parteneri internaţionali.

Decizia justiţiei din Franţa în privinţa lui Gregorian Bivolaru/Guru riscă o pedeapsă URIAȘĂ!

Parchetul din Paris a deschis o anchetă judiciară pentru mai multe infracţiuni, în dosarul în care o sectă este acuzată că organizează violenţe sexuale.

Perioada arestului preventiv în care a fost plasat Gregorian Bivolaru, guru al unei mişcări, se încheie vineri.

Vor fi mai mulţi arestaţi

Parchetul din Paris a deschis o anchetă judiciară pentru mai multe infracţiuni, printre care răpire în bandă organizată, infracţiune pedepsită cu până la 30 de ani de închisoare, abuz de slăbiciune în bandă organizată de către un membru al unei secte, viol şi trafic de fiinţe umane în bandă organizată.

O sursă judiciară a declarat că 15 persoane din cele 41 arestate marţi vor compărea vineri în faţa judecătorului de instrucţie.

Cum este văzut Gregorian Bivolaru în Franţa?

Gregorian Bivolaru (71 ani) cu cetăţenie română şi suedeză, el are un aspect neîngrijit, poartă ochelari mari şi este cel care a fondat Mişcarea pentru Integrare Spirituală spre Absolut (MISA), redenumită Atman când s-a extins în afara României.

Mişcarea se prezintă ca fiind axată pe practica tantra yoga. Concomitent cu arestările, 26 de femei au fost „extrase din sectă”, chiar dacă „erau găzduite în condiţii de înghesuială şi de igienă deplorabilă”, a subliniat sursa judiciară.

După ce a câștigat două procese cu statul român la CEDO, Gregorian Bivolaru, liderul Mișcării de Integrare Spirituală în Absolut, a bifat un nou triumf în Instanţă, de această dată în țară.

El a primit o decizie favorabilă într-un proces deschis la Tribunalul Sibiu prin care cerea daune morale de la Statul Român, considerând că nu s-a respectat un ”termen rezonabil de desfăşurare a unei proceduri judiciare penale în care a fost implicat”, conform unui dosar deschis în 13 ianuarie 2023.

Tribunalul Sibiu a decis miercuri, 5 iulie, că statul român trebuie să-i plătească 50.000 de euro daune morale. În procesele de la CEDO, lui Bivolaru i s-au acordat 1.000, respectiv 1.200 de euro daune morale.

ANM anunță cum va fi vremea de Crăciun și Revelion!/Prognoza meteo pentru următoarele 4 săptămâni

2

Sărbătorile de iarnă se apropie tot mai mult. Mai sunt doar câteva săptămâni până la Crăciun. Drept urmare, cei mai mulți și-au făcut deja sau pun „la cale” planurile pentru Crăciun și Revelion.

Fie că rămân acasă, alături de cei dragi, fie că aleg să petreacă Sărbătorile din decembrie la munte sau la bunici, la țară, mai toată lumea aruncă o privire pe prognoza meteo, ca să afle cum va fi vremea pe final de an. Și mai ales de Crăciun și de Anul Nou.

Ne rezervă vremea surprize în luna decembrie și în special în perioada Sărbătorilor de iarnă? Vor fi ninsori și, dacă da, și în orașe, nu doar la munte? Sunt întrebări la care mulți speră să afle răspunsuri de la meteorologi.

Prognoza pentru următoarele 4 săptămâni

În tot acest context, specialiștii Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM) au transmis vineri, 1 decembrie, estimări meteo pentru intervalul 4 decembrie 2023 – 1 ianuarie 2024. Cu alte cuvinte, prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni.

Aflăm, așadar, ce estimări au specialiștii în meteorologie pentru următoarea perioadă, inclusiv pentru zilele de Crăciun și pentru Revelion.

Pentru prima săptămână din cele patru pentru care a fost emisă prognoza, respectiv intervalul 4-11 decembrie, meteorologii estimează că temperaturile vor fi ușor mai coborâte decât cele specifice, în cea mai mare parte a țării.

În schimb, pentru ultima săptămână a acestui an, specialiștii estimează că mediile valorilor termice vor fi uşor mai ridicate decât cele normale intervalului.

Iată estimările anunțate de ANM pentru următoarele 4 săptămâni:

Săptămâna 04.12.2023 – 11.12.2023

Valorile termice vor fi ușor mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână, în cea mai mare parte a țării.

Regimul pluviometric va fi ușor excedentar în regiunile sud-estice, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.

Săptămâna 11.12.2023 – 18.12.2023

Temperaturile medii vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, în cea mai mare parte a țării.

Cantitățile de precipitații vor fi ușor excedentare în regiunile estice și sud-estice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval.

Săptămâna 18.12.2023 – 25.12.2023

Temperatura medie a aerului va avea valori în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, posibil ușor mai coborâte în regiunile extracarpatice.

Regimul pluviometric va fi ușor deficitar în regiunile intracarpatice, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru acest interval.

Săptămâna 25.12.2023 – 01.01.2024

Mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.

Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, cu posibilitatea unui ușor excedent în regiunile vestice și nord-vestice.

Preţurile la mâncare din România l-au şocat până şi pe un american: „Mă mir că oamenii pot să trăiască din asemenea salarii mici”

Noi ştiam că mâncarea e scumpă în România, dar acum a venit şi un american să ne confirme acest lucru. Un tânăr din SUA a vizitat trei oraşe din ţara noastră – Bucureşti, Braşov şi Cluj – iar preţurile practicate la produsele alimentare şi la restaurante l-au şocat pe bărbat.

El a decis să viziteze Europa de Est împreună cu partenera sa.

Mii de euro pentru un burger, la Cluj

La Cluj, tânărul a luat cina în cel mai „exclusivist” restaurant din țară, cunoscut pentru faima sa obținută odată ce patronul a adăugat în meniu cel mai scump burger din lume, vândut la 6.200 de euro.

Jur că de când sunt eu n-am mai văzut așa ceva! Sunt prețuri pe care nu le-am văzut nicăieri în lume, iar eu chiar am umblat în țări scumpe, inclusiv în Singapore și Japonia.

Și nu dorm la două stele și nici nu mănânc pe bancă în parc, ci mi-am permis peste tot restaurante bune. Mâncarea la restaurantul din Cluj a fost foarte bună, da, nimic de zis, dar am lăsat cred că echivalentul a vreo 2.500 de dolari.

Și da, am mâncat, m-am îndopat, am și băut bine, dar parcă totuși a fost mult prea mult.

Apoi, m-am gândit că în România sunt milioane de oameni care trăiesc cu salariul minim de 400 de euro și mi-a fost rușine, m-am simțit ca un individ parvenit care aruncă cu banii când alții flămânzesc”, a povestit americanul, conform ziare.com.

Şi la supermarket e scump

Bărbatul s-a mulţumit să-şi cumpere mâncarea din supermarket, dar chiar şi preţurile de acolo l-au nemulţumit.

„Supermarketurile românești sunt cred că cele mai scumpe din Europa de Est. Prețuri mari, nejustificate, mă mir că oamenii pot să trăiască din asemenea salarii mici.

Iar lucrurile pare că nu s-au schimbat prea mult față de anii comunismului, mai ales că dacă mergi la țară sau într-un oraș mic vezi multă sărăcie.

În orașele mari în care spuneam că am fost, lucrurile stau puțin altfel, lumea pare că are mai mulți bani, sunt restaurante scumpe, luxoase”, a mai zis turistul american.