Acasă Blog Pagina 604

Cătălin Tolontan, dat afară de la „Libertatea”, alături de alte două nume de la vârful redacției

7

Schimbări la vârful cotidianului „Libertatea”. Vizat ar fi, între alții, Cătălin Tolontan – cel care, luna trecută, fusese îndepărtat și de la „Gazeta Sporturilor” – cotidianul care, între timp, nu mai apare în ediția tipărită.

Miercuri, 6 decembrie, s-a aflat că Tolontan ar fi fost dat afară de la „Libertatea”. Și nu doar el ar fi fost vizat de o astfel de măsură.

Mai exact, dezvăluie Paginademedia.ro, în baza unor surse, Cătălin Tolontan, coordonatorul editorial al ziarului Libertatea, a fost anunţat miercuri că îşi încheie colaborarea cu Ringier. Această decizie survine îndepărtării lui Tolontan de la „Gazeta Sporturilor” în urmă cu o lună.

Însă, din câte s-a mai aflat, Tolontan nu ar fi singurul concediat. Potrivit aceleiași surse, în aceeaşi situaţie sunt şi jurnalistele Iulia Roşu, redactor-şef adjunct „Libertatea” şi Camelia Stan, la rândul său redactor-şef adjunct. Și ele ar fi fost date afară.

Într-un comunicat de presă, compania anunță că „Libertatea” urmează să treacă printr-o serie de schimbări, astfel că ziarul se va orienta mai mult către zona de digital. Și tot în comunicatul transmis de Ringier, compania transmite că „trei angajaţi din cadrul organizaţiei vor fi afectaţi de această schimbare de strategie”. Nu sunt menționate, însă, numele acestor trei angajați.

Ce anunță compania într-un comunicat: „Trei angajaţi din cadrul organizaţiei vor fi afectaţi imediat de această schimbare de strategie”

„Conducerea Ringier România anunţă că Libertatea, brand media renumit şi respectat inclusiv dincolo de graniţele ţării, cu o istorie de peste 30 de ani, îşi va îmbogăţi si diversifica oferta de continut digital, în perioada următoare.

Acestui demers îi sunt asociate măsuri interne de reducere a costurilor, de natura sa contribuie la securizarea unui viitor sustenabil pentru companie, în contextul unei scăderi drastice a vânzărilor editiei tipărite a Libertatea, respectiv cu 64%, comparativ cu anul 2018.

(…)

Ca parte centrală a acestei tranziţii, va fi realizată o evaluare a echipei editoriale actuale. Procesul urmăreşte identificarea paşilor necesari pentru a construi o redacţie axată pe digital. Trei angajaţi din cadrul organizaţiei vor fi afectaţi imediat de această schimbare de strategie.

În viitor, secţiunea de sport din Libertatea va fi asigurată de GSP.ro, cel mai important brand de presă sportivă din România, pentru a răspunde cât mai riguros exigenţelor unei audienţe interesate de sport”, se menționează, între altele, în comunicatul transmis de Ringier site-ului menționat.

Până la acest moment, Cătălin Tolontan nu a reacționat public la acest anunț, cum s-a întâmplat după decizia închiderii ediției tipărite a ”Gazetei Sporturilor”.

Lovitură „în plin” Campionat Mondial de Handbal 2023: Cristina Neagu se retrage de la naţională!

0

Tricolorele au primit o adevărată lovitură „în plin” Campionat Mondial de Handbal 2023: Cristina Neagu se retrage de la naţională!

După 17 ani petrecuți sub „tricolor”, jucătoarea de la CSM București a dezvăluit că acest turneu final este ultimul pentru ea la prima reprezentativă.

De ce se retrage Cristina Neagu?

Ajunsă la vârsta de 35 de ani, Cristina Neagu este o sportivă măcinată de accidentări. De altfel, ea e indisponibilă pentru partidele României din grupa preliminară de la Campionatul Mondial 2023 tot din pricina unei lovituri.

Jucătoarea noastră speră însă să fie aptă pentru jocurile din grupa principală, pentru a putea bifa câteva prezențe la ultimul ei turneu final.

Aşadar, desele accidentări şi programul aglomerat de la CSM București au determinat-o pe Cristina Neagu să renunţe la echipa naţională de handbal a României.

Anunţul Cristinei Neagu

Mă simt mai bine, în fiecare zi mă simt mai bine. Ultima oară am intrat în sală cu echipa, am avut nişte aruncări. Nu știu exact care e situația. Încerc în fiecare zi să fac mai mult. Dar pentru a intra într-un joc trebuie să am măcar un antrenament full cu echipa.

Am făcut eforturi foarte mari în ultimele trei săptămâni pentru a fi aici, pentru a mă recupera. Îmi doresc să intru, să ajut echipa. Nu este cea mai fericită situație pentru mine, având în vedere că nu m-am antrenat de trei săptămâni. Dacă voi putea să intru în teren, voi da totul să ajut echipa.

Pentru mine este o mare bucurie să revin aici. Îmi place foarte mult această sală, îmi place energia. Cred că aceste turnee organizate în Scandinavia, în Danemarca în special, au ceva special. Sunt bucuroasă să fiu aici şi îmi doresc să fiu pe teren şi să joc.

Cu siguranţă este ultimul Campionat Mondial. Dacă totul va merge bine şi ne vom califica la Jocurile Olimpice, ar fi o încoronare a performanţelor la nivelul echipei naţionale. Ar fi extraordinar să ne calificăm la Jocurile Olimpice.

Cred că cel mai important ar fi să fim cu picioarele pe pământ, să luăm meci cu meci. Deocamdată nu este nimic câştigat, mai e mult până departe”, a spus Cristina Neagu pentru Fanatik.

Descinderi în București și Ilfov. Dosar cu amănunte cutremurătoare

6

Poliţiştii fac, miercuri, 6 decembrie, percheziţii în Bucueşti şi în judeţul Ilfov, într-un dosar lipsire de libertate în mod ilegal şi înşelăciune.

Vizați de suspiciunile anchetatorilor sunt mai mulți indivizi care identificau persoane vârstnice care nu au moștenitori și încercau să le ia averile.

Bătrânii ar fi fost plasați într-un imobil în condiții improprii, sub supraveghere permanentă, și ar fi fost amenințați și loviți, pentru a fi intimidați.

Astfel, miercuri dimineață, polițiștii Capitalei au ieșit în teren pentru a face percheziții și a pune în executare 10 mandate de aducere, în București și județul Ilfov.

Din câte reiese din anunțul anchetatorilor, „schema” ar fi fost pusă la cale de suspecții în acest caz încă din 2017. Aceștia ar fi „pus ochii” pe mai multe persoane cu vârste înaintate, cu dizabilități fie psihice, fie fizice, și fără moștenitori, pe care le-ar fi dus într-un imobil. Acolo, bătrânii ar fi trecut prin momente cutremurătoare. Ar fi fost agresați fizic și amenințați.

„În această dimineață, 6 decembrie 2023, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 11 Poliție pun în executare 4 mandate de percheziție domiciliară și 10 mandate de aducere, în Municipiul București și județul Ilfov, într-un dosar penal de lipsire de libertate în mod ilegal și înșelăciune.

În fapt, în perioada 2017 – prezent, mai multe persoane ar fi identificat femei și bărbați, având vârste înaintate și fără moștenitori legali, cu dizabilități fizice și/sau psihice, după care le-ar fi plasat într-un imobil, în condiții improprii, sub supraveghere permanentă, împrejurare în care le-ar fi agresat fizic și le-ar fi proferat jigniri și amenințări, pentru intimidarea acestora”, a anunțat miercuri Poliția Capotalei, într-un comunicat.

Căsătorii „din interes”, în ciuda diferenței mari de vârstă

Și nu sunt singurele amănunte cutremurătoare ce ies la iveală din această anchetă. Oamenii legii au descoperit că cinci dintre suspecții în acest caz s-au căsătorit cu persoanele vătămate. Totul, în încercarea de a le prelua bunurile.

Din cercetări, s-a stabilit că, inoculându-le persoanelor vătămate false impresii de apartenență ori afecțiune, cinci dintre bănuiți s-au căsătorit cu persoanele vătămate, deși diferențele de vârstă sunt foarte mari, după care le-ar fi deposedat, fie prin efectul legii (în urma decesului unei persoane vătămate), fie prin acte juridice subsecvente căsătoriilor, de bunurile imobile, în scopul valorificării acestora.

De asemenea, două persoane cu pregătire juridică ar fi oferit celorlalți bănuiți consultanță, pentru încheierea sau, după caz, obținerea de la autoritățile competente a unor înscrisuri necesare demersului infracțional, legăturile maritale dintre bănuiți și persoanele vătămate fiind oficializate în baza unor înscrisuri medicale ori alte documente puse la dispoziția oficiilor de stare civilă.

În cauză, vor fi dispuse măsuri asiguratorii, constând în indisponibilizarea a 6 imobile, valoarea acestora urmând a fi stabilită ulterior”, conform Poliției Capitalei.

După percheziții, urmează audieri

Urmează să fie puse în aplicare mai multe mandate de aducere, persoanele vizate vor fi conduse la audieri, față de acestea urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.

„Totodată, vor fi conduse la sediul subunității șase persoane vătămate, iar cu sprijinul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului vor fi prezentate unităților medicale, pentru evaluarea sănătății.

Ulterior, vor fi predate centrelor de primire din subordinea acestei instituții, în conformitate cu reglementările in vigoare”, a mai transmis Poliția Capitalei.

În acest caz, cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Secției 11 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal și înșelăciune.

 

Ministerul Educaţiei schimbă din nou legea. Elevii care vor primi burse de merit, de-acum încolo

Ministerul Educaţiei a luat măsuri după ce s-a ajuns în situaţia ca elevi cu medii de 1 şi 2 să primească burse de merit. Vor exista modificări importante înn această direcţie.

Bursa de merit va însemna de anul viitor bani pentru copiii care au media mai mare decât 9.50 sau rezultate deosebite la concursuri şi olimpiade nationale, si nu pentru primii 30 la sută din clasă, cum se întâmplă acum.

Cum pierzi bursa, chiar dacă te încadrezi ca medie

Există situaţii în care poţi pierde bursa de merit, chiar dacă te încadrezi ca medie. Elevii cu absenţe nu vor mai primi bursă.

Asta a anunţat Ligia Deca în ziua în care a prezentat şi rezultatele testelor PISA la nivel interational. După cinci ani, elevii din România se află tot la coada clasamentului la matematică, lectură şi la ştiinţe.

Dar apare şi bursa de rezilienţă. Aceasta va premia progesul unui copil, dar va fi mai mică decât cea de merit.

Cuantumuri burse elevi 2023-2024:

  • Bursă de excelenţă olimpică I: între 750 şi 3000 lei
  • Bursă de excelenţă olimpică II: 700 lei
  • Bursă de merit : 450 lei
  • Bursă socială: 300 lei
  • Bursă pentru mame minore: 700 lei
  • Bursă tehnologică: 300 lei

Joe Biden a dezvăluit adevăratul motiv pentru care candidează la alegerile prezidenţiale din SUA. Are legătură cu Trump

Joe Biden a spus că unul din motivele care îl determină să candideze pentru un nou mandat este prezența lui Donald Trump la alegerile de anul viitor.

Liderul de la Casa Albă a fost, aşadar, ambiţionat tot de candidatura rivalului din 2020.

De ce vrea să-l stopeze pe Trump?

Donald Trump este favorit să câștige alegerile preliminare republicane și să obțină nominalizarea pentru a participa din partea partidului la alegerile din 2024.

„Dacă Trump nu ar fi candidat, nu sunt sigur că m-aş prezenta. Dar nu-l putem lăsa să câștige”, a spus liderul de la Casa Albă. Președintele american a făcut declarațiile în timpul unei conferințe cu donatori ai Partidului Democrat la Boston.

Altfel, liderul de la Washington a avut miercuri discuții cu președintele chinez, Xi Jinping, aflat în vizită în Statele Unite.

După întâlnirea cu Xi Jinping în California, Joe Biden a declarat miercuri că îl consideră în continuare pe Xi Jinping un „dictator”, folosind o expresie care a provocat indignare la Beijing în trecut.

Netanyahu, piatra de moară agățată de gâtul lui Biden

Armistițiul dintre Israel și Hamas nu e nimic mai mult decât o ușoară liniște oferită palestinienilor sfâșiați de război, precum și familiilor ostaticilor evrei eliberați.

Benjamin Netanyahu a ținut să sublinieze, încă o dată, că ofensiva IDF va continua „până la victoria absolută”.

Afirmația sa este profund îngrijorătoare și nu numai pentru soarta locuitorilor din Fâșia Gaza, ci și pentru viitorul întregii regiuni, amenințată, iată, că va fi aruncată în haos.

Mai multe detalii AICI.

Reglare în stil mafiot? Mașina de serviciu a directorului Piețe Timișoara, incendiată!

1

Atac desprins, parcă, din filmele cu mafioţi, la Timişoara! Mașina de serviciu a directorului de la Piețe Timișoara a fost incendiată, în noaptea de marți spre miercuri, în fața casei sale.

Se pare că focul ar fi fost pus intenționat. Autoturismul era parcat în fața locuinței lui Mirel Pop.

Pompierii au stins incendiul

Pompierii au stins incendiul, iar acum a fost demarată o anchetă pentru a stabili ce anume a declanşat focul.

„La data de 06.12.2023, în jurul orei 03:10, polițiștii Secției 4 Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că pe strada Basarabia din Timișoara, a izbucnit un incendiu la un autovehicul parcat.

În acest caz, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere prin incendiere”, a transmis IPJ Timiș.

Au găsit o cârpă cu motorină

Din primele informații, incendiu ar fi izbucnit în partea din față a mașinii. O cârpa îmbibată cu motorina a fost găsită sub roata din dreapta, iar pompierii nu au găsit nimic care să indice că incendiul ar fi izbucnit în urma unei defecțiuni tehnice.

Au intervenit la fața locului pompierii din cadrul Detașamentului 2 Timișoara cu o autospeciala de primă intervenție si comandă și o autospecială de stingere cu apă și spumă.

La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta cu ardere generalizată la întreg autoturismul”, a transmis și ISU Timiș.

UPDATE. Fostul premier Florin Cîţu, urmărit penal de DNA în „dosarul vaccinurilor”

9

Fostul premier Florin Cîțu, actualmente senator PNL, a ajuns miercuri, 6 decembrie, la Direcția Națională Anticorupție. Se așteaptă să dea explicații în dosarul achiziției de vaccinuri anti-Covid.

UPDATE: Fostul premier Florin Cîțu, actualmente senator, este urmărit penal de DNA. Din câte reiese din comunicatului procurorilor, fostul premier este suspectat de complicitate la abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave. Totul, în „dosarul vaccinurilor”, cum a ajuns el să fie cunoscut în spațiul public.

DNA a transmis un comunicat, la câteva ore după ce Cîțu a fost la sediul Direcției Naționale Anticorupție. Conform precizărilor oficiale, suspectului Cîțu Florin Vasile i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

DNA-ul menționează, totodată, că în cauză se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane.

Redăm în continuare, integral, comunicatul DNA:

„În cauza mediatizată prin comunicatele 856/VIII/3 din 21 septembrie 2021 și nr. 1084/VIII/3 din 23 noiembrie 2023, ca urmare a îndeplinirii condițiilor legale și constituționale, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combaterea corupției au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspectul

CÎȚU FLORIN VASILE, în prezent senator, la data faptelor având și funcția de prim – ministru al Guvernului României, pentru săvârșirea a două infracțiuni de complicitate la abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, la această etapă procesuală, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:
La data de 17 iunie 2020, Comisia Europeană a lansat Strategia europeană privind accelerarea dezvoltării, fabricării și distribuției vaccinurilor împotriva COVID-19 prin care propunea o abordare centralizată pentru achiziția unor opțiuni viabile de vaccinuri și care a presupus negocierea de către Comisia Europeană a unor acorduri de achiziție anticipată cu producătorii de vaccinuri în numele statelor membre.
Vaccinurile urmau să fie distribuite statelor membre UE în funcție de numărul populației, iar decizia cu privire la vaccinarea prioritară a anumitor categorii de populație revenea statelor membre.
De precizat este faptul că statele membre aveau posibilitatea să utilizeze, într-un termen de 5 zile de la notificare, o clauză de „opt-out”, astfel că nu erau obligate să suporte niciun fel de contribuție pentru vaccinurile pe care decideau să nu le solicite.

În contextul menționat mai sus, în datele de 19 aprilie 2021 respectiv 13 mai 2021, suspectul Cîțu Florin Vasile, în calitate de prim – ministru al Guvernului României, cu încălcarea dispozițiilor legale și în lipsa oricăror documente/analize care să ateste necesitatea achiziției, ar fi aprobat două memorandumuri emise de Ministerul Sănătății, în baza cărora s-ar fi contractat un număr mult mai mare de doze de vaccin (Pfizer și Moderna), în condițiile în care ar fi cunoscut faptul că numărul persoanelor eligibile pentru vaccinare comunicat de statul român Comisiei Europene era de 10,7 milioane.
Concret, deși dozele de vaccin contractate anterior datei de 01 ianuarie 2021 (37.588.366 doze) ar fi fost suficiente pentru vaccinarea unui număr de peste 23 milioane persoane, prin demersurile sale, suspectul Cîțu Florin Vasile ar fi facilitat conducerii Ministerului Sănătății să tranzacționeze și să ordonanțeze la plată achiziția în plus a unui număr de 43.359.892 doze vaccin în valoare de 825.636.678 euro fără TVA.

Suspectului Cîțu Florin Vasile i s-a adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

În cauză se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane.

Facem precizarea că efectuarea în continuare a urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Precizăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. (1) din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.”

 


UPDATE: Florin Cîțu nu a stat foarte mult timp la DNA. Iar la ieșire a făcut câteva declarații în fața presei.

„Ce pot să vă spun este că mi-am exercitat atribuţiile de prim-ministru cu respectarea legislaţiei în vigoare. (…) Dacă vă uitaţi la execuţia bugetară pe 2021 veţi vedea că execuţia este mai bună decât a fost estimată la începutul anului”, a declarat Florin Cîţu, la ieşirea de la DNA.

„Mi-am exercitat atribuţiile de prim-ministru, cu respectarea legislaţiei în vigoare. (…) Nu pot să discut despre dosar, pot doar să vă spun că tot ce am făcut atunci a fost cu respectarea legislaţiei în vigoare. (…) Adevărul o să iasă la suprafaţă în timpul acestei anchete”, a mai spus Cîțu.


Săptămâna trecută, Senatul a decis, prin vot, să-i ridice imunitatea, urmare a solicitării DNA.

Până să ajungă să dea ochii cu procurorii DNA, Cîțu a ales să nu facă prea multe precizări în fața presei, deși jurnaliștii i-au adresat mai multe întrebări. A lăsat să se înțeleagă că merge să vadă despre ce e vorba și apoi va face declarații în fața presei.

Vă amintim că în 29 noiembrie plenul Senatului a votat pentru ridicarea imunităţii senatorului PNL Florin Cîţu, în urma solicitării DNA.

Comunicatul DNA

Atât fostul premier Florin Cîţu, cât și foștii miniștri ai Sănătății Vlad Voiculescu şi Ioana Mihăilă au intrat in vizorul DNA. E vorba despre dosarul privind achiziţia de vaccinuri împotriva COVID-19, în care prejudiciul ar fi, spun procurorii, de peste 1 miliard de euro

Vă amintim că în 23 noiembrie, DNA-ul transmisese următorul comunicat:

„În conformitate cu prevederile constituționale și legale, procurorul-șef al Direcției Naționale Anticorupție a transmis procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție referatul cauzei, în vederea sesizării Președintelui României și Senatului României pentru formularea cererilor de efectuare a urmăririi penale față de trei persoane, cu privire la săvârșirea unor infracțiuni de abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave, forma participației penale fiind autoratul și, respectiv complicitatea.

Solicitarea Direcției Naționale Anticorupție referitoare la efectuarea urmăririi penale față de persoanele respective are în vedere împrejurarea că, în acest moment, există probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

La data de 17 iunie 2020, Comisia Europeană a lansat Strategia europeană privind accelerarea dezvoltării, fabricării și distribuției vaccinurilor împotriva COVID-19 prin care propunea o abordare centralizată pentru achiziția unor opțiuni viabile de vaccinuri și care a presupus negocierea de către Comisia Europeană a unor acorduri de achiziție anticipată cu producătorii de vaccinuri în numele statelor membre.

Vaccinurile urmau să fie distribuite statelor membre UE în funcție de numărul populației, iar decizia cu privire la vaccinarea prioritară a anumitor categorii de populație revenea statelor membre.

De precizat este faptul că statele membre aveau posibilitatea să utilizeze, într-un termen de 5 zile de la notificare, o clauză de „opt-out”, astfel că nu erau obligate să suporte niciun fel de contribuție pentru vaccinurile pe care decideau să nu le solicite.

În prezenta cauză, în contextul menționat mai sus, sunt cercetate aspecte legate de modalitatea în care, în perioada ianuarie – mai 2021, persoane din Guvernul României, cu încălcarea dispozițiilor legale și în lipsa oricăror documente/analize care să ateste necesitatea achiziției, ar fi contractat un număr mult mai mare de doze de vaccin (Pfizer ¬și Moderna), în condițiile în care numărul persoanelor eligibile pentru vaccinare comunicat de statul român Comisiei Europene era de 10,7 milioane.
Concret, deși dozele de vaccin contractate anterior datei de 01 ianuarie 2021 (37.588.366 doze) ar fi fost suficiente pentru vaccinarea unui număr de peste 23 milioane persoane, două dintre cele trei persoane față de care se solicită formularea cererilor de efectuare a urmăririi penale, beneficiind de ajutorul celei de a treia, ar fi tranzacționat și ordonanțat la plată achiziția în plus a cantității de 52.805.690 doze de vaccin, în valoare totală de 1.005.498.687 euro, la care se adaugă TVA, sumă care constituie un prejudiciu adus bugetului statului.

La solicitările transmise au fost atașate referatul întocmit de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, precum și dosarul de urmărire penală, în copie, compus din 27 de volume.
Prezentele demersuri în vederea efectuării urmăririi penale intră sub incidența prevederilor art. 2941 și art. 305 alin. (4) din C.pr.pen., cu referire la procedura reglementată în Legea nr. 115/1999, republicată, privind responsabilitatea ministerială.

Persoanele față de care s-a solicitat sesizarea Președintelui României și Senatului României pentru formularea cererilor de efectuare a urmăririi penale beneficiază de prezumția de nevinovăție.
Precizăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. (1) din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.”

Ce înseamnă eticheta „DOR”, pe care românii o vor vedea tot mai des lipită pe produsele de la supermarket

Apare o nouă etichetă lipită pe produsele din supermarket. Dar ce înseamnă acest logo? Potrivit unei legi adoptate miercuri, 5 decembrie 2023, prin noua etichetă se dorește promovarea produselor autohtone.

”DOR” înseamnă ”De Origine România”. Eticheta îi ajută pe români să distingă mai ușor produsele fabricate exclusiv la noi în țară.

Ce produse primesc eticheta DOR?

Pentru ca un produs să primescă eticheta DOR trebuie să îndeplinească mai multe condiţii. În primul rând, materia primă trebuie să aibă origine românescă.

Mai exact, în cazul mezelurilor, carnea să provină de la animale care au fost crescute în ţară. În plus, procesarea trebuie să fie făcută tot pe teritoriul României.

Chiar şi un cozonac poate avea lipită eticheta DOR. Dar doar dacă făina din care este confecționat provine de la cereale cultivate în România, iar laptele și ouăle sunt provenite de la animale crescute local.

Chiar și nucile trebuie să aibă origine românească. Ingrediente precum stafidele, zahărul sau esențele, dacă nu sunt autohtone, nu pot reprezenta mai mult de 25% din totalul ingredientelor.

Când apare logo-ul DOR?

Primele produse cu eticheta DOR ar trebui să apară la începutul anului următor. Până atunci, producătorii trebuie să depună dosarul la Ministerul Agriculturii pentru a obține certificatul în acest sens.

„E vorba de o schemă voluntară. Ajută la promovarea produselor româneşti la raft”, a declarat Aurel Simion, secretar de stat Ministerul Agriculturii.

Cum aduce Marcel Ciolacu bani de la Google în România

Marcel Ciolacu a discutat, în SUA, cu conducerea companiei Google despre oportunitatea unor investiții majore în centre de date și servicii de cloud pentru infrastructura informatică a statului român.

Marile companii din domeniul tehnologiei informației care vor să-și extindă afacerile în Europa de Est. Se pare că una dintre opţiunile lor ar fi România.

Mai mulţi specialişti IT în România

Specialiștii cu formare solidă în domeniul IT reprezintă un atu puternic pentru companiile din acest domeniu care doresc să vină în România.

M-am întâlnit astăzi cu conducerea marii companii tehnologice Google și am discutat despre oportunitatea unor investiții majore în centre de date și servicii de cloud pentru infrastructura informatică a statului român.

Avem la dispoziție miliarde de euro din fonduri europene pentru creșterea accesului la servicii publice de calitate prin digitalizarea sistemului informatic guvernamental.

Avem însă nevoie și de parteneri de anvergura Google pentru a construi un sistem modern și eficient, astfel încât românii să nu mai fie puși pe drumuri la zeci de instituții, astfel încât să putem reduce evaziunea fiscală și să putem crește colectarea la buget”, a scris Marcel Ciolacu pe pagina sa de Facebook.

România şi Google, pe aceeaşi lungime de undă?

Marcel Ciolacu a amintit că România beneficiază de statutul conferit de aderarea la UE și la NATO și, în viitorul apropiat, la OCDE, oferind astfel un mediu de afaceri previzibil, bazat pe reguli garantate de apartenența la aceste organizații.

Totodată, investiția în țara noastră poate reprezenta un cap de pod pentru firmele interesate să acceseze piața europeană sau alte piețe regionale, ca Republica Moldova sau Ucraina.

„Știu că politica Google este de a încuraja folosirea alimentării centrelor de date cu energie produsă din surse regenerabile și aici este o altă zonă unde ne întâlnim, pentru că și noi susținem utilizarea de energie curată, facem eforturi de decarbonizare și de a produce energie verde”, a mai afirmat Marcel Ciolacu.

Locuitorii Capitalei, din nou fără apă caldă și căldură din cauza unei avarii. Care sunt zonele afectate din două sectoare

3

O veste cum nu se poate mai proastă pentru mulți bucureșteni. Nici bine nu a început decembrie, prima lună de iarnă din calendar, că problemele cu lipsa apei calde „lovesc” din plin. Locuitorii din mai multe zone de pe raza a două sectoare ale orașului rămân, până joi seară târziu, fără apă caldă la robinetele din apartamente și fără căldură în calorifere. Astfel că mulți dintre locuitorii blocurilor din zonele afectate de avaria apărută recent se văd nevoiți să apeleze la deja „clasica” soluție cu încălzitul apei pe aragaz.

Zone din Sectoarele 2 și 3 ale Capitalei au rămas fără apă caldă și căldură din cauza unei avarii la Magistrala III Sud.

Care sunt zonele afectate din cele două sectoare

Compania Municipală Termoenergetica București (CMTEB) a anunţat, marți seară, 5 decembrie, că „din cauza unei avarii produse în cursul acestei după-amiezi pe Magistrala III Sud, furnizarea agentului termic pentru apă caldă și încălzire va fi sistată în zonele: Mihai Bravu, Mașina de Pâine, Doamna Ghica, Șoseaua Fundeni și Petricani, din Sectorul 2 al Capitalei.

De asemenea, avaria afectează și vor funcționa sub parametrii normali zone din Sectorul 3 (Vitan, 1 Decembrie, Nicolae Grigorescu, Camil Ressu, Rebreanu și Lucrețiu Pătrășcanu). Se vor efectua manevrele de trecere a alimentării punctelor termice din Șoseaua Ștefan Cel Mare, între Calea Floreasca și Piața Obor, pe CTE Grozăvești”.

Potrivit sursei citate, avaria s-a produs pe conducta Magistralei III Sud, la intersecția străzii Drumețului cu Calea Vitan. „Au fost începute în regim de urgență lucrările de golire a conductei, de aerisire și ulterior vor fi realizate sudurile pentru reparația avariei.

Termenul estimat pentru finalizarea reparațiilor și reluarea furnizării agentului termic este joi, ora 23.30”, a mai anunțat Termoenergetica.

Totodată, compania municipală a transmis că marți după-amiază, 5 decembrie, au fost terminate lucrările de reparații pe Magistrala 1 Sud și a început încărcarea conductelor cu apă, urmând ca funcționarea pentru zonele afectate să fie reluată miercuri dimineață.

Românii, lăsaţi fără farmacii? Proiectul de lege, un croşeu de dreapta în „obrazul” Big Pharma

Un proiect de lege controversat a fost depus de social-democraţi în Parlament, la Senat. Dacă va fi adoptat, farmaciile vor şi mai rare şi mai greu de găsit.

Noua lege ar poziţiona aceste unităţi la o distanţă de cel puțin 500 de metri una de alta. Regula ar urma să se aplice atât în orașe, cât și la sate.

De ce vor mai puţine farmacii?

Proiectul de lege are reprezenta, practic, un croşeu de dreapta în „obrazul” Big Pharma. De ce? Pentru că, evident, ar scădea vânzările de medicamente, la nivel naţional.

Scopul ar fi reducerea numărului de farmacii în zonele cu populații reduse, pentru a preveni monopolul pe piață și, conform inițiatorilor, pentru a proteja interesele consumatorilor.

Conform proiectului, farmaciile nu vor mai putea opera doar pe baza avizului Ministerului Sănătății, așa cum este norma în prezent, ci va fi necesar și un aviz din partea Colegiului Farmaciștilor din România. Propunerea legislativă aparține social-democraților și a fost recent înregistrată în Parlament, la Senat.

România are peste 8.000 de farmacii

Cifrele ne indică faptul că România are peste 8.000 de farmacii, în 2023. Orașele găzduiesc majoritatea farmaciilor, depășind cifra de 5.400, în timp ce în zonele rurale sunt înregistrate aproximativ 2.700 de unități farmaceutice.

Cu toate acestea, numărul lor înregistrează o ușoară scădere în comparație cu anul precedent, cu aproximativ 50 de unități mai puține.

Pentru ca legea să fie modificată este nevoie de adoptarea ei de cele două camere ale parlamentului și de promulgarea acesteia de către președintele României.

Secretul agenţilor imobiliari: singura zonă din ţară mai scumpă la chirii decât Cluj-Napoca

Afacerile cu imobiliare prosperă în continuare. Şi la capitolul vânzări, dar şi la închirieri.

Prețurile solicitate pe Storia pentru chiriile din cele 10 orașe analizate, respectiv orașele cu cele mai multe anunțuri de pe platformă, au înregistrat o creștere de 22% de la un an la altul (noiembrie 2023 vs. noiembrie 2022), în timp ce prețurile solicitate de la o lună la alta (noiembrie 2023 vs. octombrie 2023) au crescut, în medie, cu 6%.

Singura zonă mai scumpă decât Cluj-Napoca

Sectorul 1 din București „bate” toată ţara la preţurile cerute pe chirii. Tarifele sunt mai mari şi decât la Cluj-Napoca.

Sectorul 1 din București este singura zonă din țară mai scumpă decât Cluj-Napoca în ceea ce privește închirierea de apartamente.

Această evoluție reflectă nu doar o creștere a cererii pentru proprietăți premium într-o locație centrală, ci și o tendință evidentă în dinamica prețurilor și preferințelor clienților.

Accesul rapid la facilități urbane și creșterea atractivității comerciale au contribuit la această creștere a cererii, influențând în mod direct și dinamica prețurilor„, conform celor de la OLX.

Cei care își doresc să locuiască cu chirie în sectorul 1 al Capitalei (cel mai scump sector) plătesc cu 76% mai mult decât cei din sectorul 4 al Bucureștiului (cel mai ieftin sector în luna noiembrie). Conform datelor, apartamentele din sectorul 1 și 5 au înregistrat cea mai mare creștere de preț comparativ cu anul trecut (+22%).

Preţ mediu la chirie: 300 euro

Aceeaşi sursă susţine că chiriile medii pentru o garsonieră s-au încadrat între 292 de euro (în sectorul 5) și 420 de euro (sectorul 1).

Prețurile medii de închiriere pentru apartamentele cu două camere s-au aflat între 449 de euro (sectorul 4) și 669 de euro (sectorul 1).

Apartamentele cu trei camere au avut prețuri medii de închiriere cuprinse între 500 de euro (sectorul 4) și 1002 euro (sectorul 1).

Ministerul Sănătății a declarat epidemie de rujeolă la nivel național. Câte cazuri au fost înregistrate

7

Ministerul Sănătății (MS) a declarat epidemie de rujeolă la nivel național. Anunțul a venit marţi seară, 5 decembrie, din direcția instituției conduse de către Alexandru Rafila.

„Având în vedere creșterea îngrijorătoare a cazurilor de rujeolă, precum și numărul mare de spitalizări în secțiile de pediatrie și boli infecțioase al copiilor infectați, Ministerul Sănătății a declarat epidemie de rujeolă la nivel național, pentru a face posibilă vaccinarea copiilor cu vârsta cuprinsă între 9 și 11 luni, precum și recuperarea celor nevaccinați sau cu schema de vaccinare incompletă”, a anunțat MS, marți seară, prin intermediul unui comunicat.

MS: Aproape 2.000 de cazuri, în 29 de județe

Potrivit precizărilor ministerului, în acest moment se înregistrează aproape 2.000 de cazuri la nivel național, în 29 de județe.

Totodată, Ministerul Sănătății anunță că va derula o campanie de informare a părinților, împreună cu medicii de familie, „pentru o mai bună aderență la programul de vaccinare”.

Ce este rujeola

Rujeola este o boală infecțioasă, care se transmite cu ușurință mai ales la copiii nevaccinați, menționează MS, „iar, uneori, evoluția este gravă și pot apărea complicații”.

„Menționăm că acoperirea vaccinală cu prima doză, la nivel național, este de 78%, iar cu doza a doua, de 62% dintre copiii eligibili, situându-se pe un trend descrescător de mai mult de 10 ani”, a mai transmis Ministerul Sănătății.

Potrivit instituției citate, recenta adoptare a Strategiei Naționale de Vaccinare „are în vedere tocmai eliminarea acestor riscuri pentru sănătatea publică, produse de bolile prevenibile prin vaccinare”.

Rujeola mai este cunoscută în termeni populari drept pojar.

Cine sunt românii care vor primi a 13-a pensie. Ce condiţii trebuie să îndeplinească

Autorităţile au pregătit şi în acest an, cu ocazia Sărbătorilor de iarnă, ajutoare sociale pentru românii nevoiaşi. Astfel, pensionarii cu venituri modeste vor primi a „13-a” pensie.

Mii de români aflaţi în această situaţie au dat buzna deja la sediul Direcției de Protecție Socială, în vederea depunerii de cereri pentru tichetele sociale de Crăciun.

10 tichete a câte 10 lei fiecare

Aproximativ 11.500 de pensionari, a căror sumă totală a pensiilor nu depășește 1.300 de lei, inclusiv (pensionari de drept și cei cu pensie de invaliditate), precum și asistenții personali ai persoanelor cu dizabilități sunt beneficiarii acestei campanii.

Valoarea unui carnet cu tichete sociale este de 100 de lei, fiind compus din 10 tichete a câte 10 lei fiecare. Pentru a primi aceste tichete, pensionarii trebuie să se afle în baza de date a Casei Județene de Pensii.

Când intră pensia pe card

Milioanele de pensionari care au acceptat să primească banii direct pe card ar urma să încaseze pensiile pe decembrie în intervalul 12-13 decembrie.

Deja, de luni, 4 decembrie, se efectuează achitarea pensiilor către cei care au decis să primească pensiile cu ajutorul oficiilor poştale şi prin intermediul factorilor poştali.

Casa de Pensii a dat asigurări că milioanele de pensionari ar urma să încaseze banii la timp, plăţile nefiind condiţionate de zilele libere legale sau de eventuale alte acţiuni de protest ale angajaţilor.

Poza Zilei

Inna. Poate vă era dor…

Horoscop 6 decembrie 2023 – Aveti sanse de succes in afaceri si spor la tot ce faceti in gospodarie

0

BERBEC

O parte vitală din tine dorește să facă un pas înapoi de la îndatoririle tale, dar nu este ușor să te îndepărtezi complet. S-ar putea să te ocupi în sfârșit de o zonă cu probleme, dar a ajunge în acest punct poate fi perturbator dacă nu ești pregătit să faci asta. Rezultatele conflictelor pot fi stimulatoare, dar posibil mai puțin satisfăcătoare …

TAUR

Concentrarea tinde să se destrame uneori astăzi, tranzitele ar putea declanșa zone în care ați fost frustrat sau ați avut resentimente, în special cu dragostea sau prietenia. Este mai bine să cauți modalități de a elibera tensiunile și de a face schimbări pozitive. De asemenea, ești interesat să-ți extinzi cunoștințele și poate fi satisfăcător să înveți ceva nou.

GEMENI

Concentrarea și nivelurile de concentrare sunt în mare parte destul de robuste, iar o abordare mai puțin dispersă a vieții tale se simte bine acum. Centrarea emoțională și prezența vă pot stimula relațiile. Cu toate acestea, poate exista o influență între nevoia de a vă ocupa de viața personală și ambiția de a atinge obiectivele pe termen lung. Cel mai bine ar fi să vă amintiți nevoia de echilibru.

 

RAC

Diferențele de opinie pot fi puternice astăzi, iar sentimentul de supraîncărcare la nivel mental poate duce la greșeli dacă grăbiți lucrurile. Deși un accent puternic pe sectorul dvs. de comunicații indică recompensele din învățare, partajare și conectare, faceți tot posibilul să nu exagerați. S-ar putea să te simți puțin prea conectat uneori astăzi sau te poți simți sensibil la opiniile altora sau la știri.

 

LEU

Oricât de mult ți-ar plăcea să te ocupi de afaceri și să pui lucrurile în ordine, lucrurile pe care nu le-ai făcut sau problemele nerezolvate pot interfera. Fără îndoială, resentimentele pot apărea și sunt posibile dificultăți în a ajunge la un acord. Totuși, dacă poți scăpa de distragerile și te concentrezi pe propriile priorități, poate fi un moment bun. Vrei să fii util sau productiv, dar te apropii de o perioadă mai conectată pe măsură ce ziua avansează.

 

FECIOARA

Poate exista o oarecare tensiune între dorința ta de companie și dorința ta de a-ți urmări obiectivele personale. Cu toate acestea, s-ar putea ca eliminarea atenției de pe planurile tale poate elibera tensiunea și poate fi plină de satisfacții. Chiar și cu unele resentimente, s-ar putea să înțelegeți mai bine ceea ce aveți nevoie și ce vă pot oferi alții prin evenimentele zilei.

 

BALANTA

Verificarea nevoilor tale cele mai interioare vine în mod natural astăzi și poate fi, de asemenea, plină de satisfacții. Ai un bun simț pentru strategiile de familie și sănătate. Este posibil să nu vă fie întotdeauna ușor să vă concentrați astăzi, în mare parte din cauza atracției către finalizarea lucrurilor și gestionarea detaliilor. În mod ideal, dorința de a trece peste obstacole te poate determina să găsești un echilibru.

 

SCORPION

Poți să te simți rupt între interesele personale și un angajament față de cineva,  sau ai putea oscila între a-ți dori să mergi pe drumul tău și a dori să cooperezi. Deși poate fi frustrant dacă nu ești de acord cu ceilalți (și poate chiar cu tine însuți!), interacțiunile și meditația pot ajunge să dezvăluie dorințele tale ascunse. O nevoie mare de varietate mentală este cu tine.

 

SAGETATOR

S-ar putea să nu fie ușor să obții satisfacție emoțională astăzi fără teama că ratezi altceva… Trebuie pur și simplu să te conectezi cu adevăratele tale nevoi și priorități. Nevoia de confort capătă o importanță deosebită astăzi, chiar poate fi satisfăcător să depui puțin efort suplimentar pentru a-ți face viața mai confortabilă.

 

 

CAPRICORN

Viața pare puțin mai colorată decât de obicei. Totuși, stările de spirit pot fi sus și jos. Cineva poate părea un instigator sau poate să-și împingă agenda. Chiar și așa, ai ceva de învățat despre tine prin conflicte. S-ar putea să te trezești încercând să faci pe plac cuiva și, în același timp, încercând să obții independență, ceea ce poate duce la situații confuze sau la frustrare inutilă. Mai bine încercați să mențineți lucrurile uniforme și clare.

VARSATOR

Ești într-o poziție mai bună pentru a vedea unde viața ta s-a dezechilibrat astăzi, deși s-ar putea să nu te vezi ochi în ochi cu cineva special, în special în ceea ce privește cheltuielile, împărțirea puterii sau intimitatea. Poate exista energie push-pull, deoarece se întâmplă multe în viața personală. Astăzi există senzația că te trezești la nevoia de interacțiuni mai bune cu lumea din jurul tău.

PESTI

Nu permiteți altora să vă influențeze. La urma urmei, a vă vedea cu oamenii direct poate duce la o mai bună înțelegere. Astăzi ai o dorință puternică de reîmprospătare emoțională prin interacțiuni ușoare sau ai putea acorda o atenție specială pentru visele și speranțele tale și s-ar putea să te bucuri de puțină odihnă și reîncărcare.

Evaziune fiscală cu mii de tone de cereale din Ucraina. Autoritatea Vamală se autoincriminează

Pe site-ul Autorității Vamale Române a apărut un comunicat halucinant. Instituția anunță că, în ultimele șase luni, nu au fost înregistrate importuri de cereale din Ucraina. Și asta în condițiile în care, potrivit datelor oficiale ale Comisiei Europene, România a importat sute de tone din această țară doar în ultima lună. Concluzia este una singură. Dacă nu s-au înregistrat operațiuni vamale, miile de tone de cereale din Ucraina importate în ultimele șase luni intră la evaziune fiscală.

Iritată de informațiile privind importurile de cereale din Ucraina apărute în mass-media, Autoritatea Vamală Română a trântit un comunicat de presă în care arăta că, în ultimele șase luni de zile, în România nu a fost importat niciun gram de cereale din Ucraina.

Astfel, instituția a precizat că, potrivit datelor pe care le deține, în ultimele 6 luni au fost înregistrate zero operațiuni vamale de importuri din Ucraina pentru categoriile de produse agricole grâu, porumb, rapiță și floarea-soarelui.

”Ca urmare a informațiilor apărute în mass-media referitoare la pretinsele importuri pe teritoriul României a unor categorii de cereale originare din Ucraina, și anume grâu, porumb, rapiță și floarea-soarelui, Autoritatea Vamală Română amintește că, până la data de 15 septembrie 2023, punerea în liberă circulație sau plasarea sub regim de antrepozit vamal, de zonă liberă sau de perfecționare activă a respectivelor produse a fost interzisă în țara noastră. Având în vedere că, începând cu data de 16 septembrie 2023, Comisia Europeană nu a adoptat măsuri similare, a fost necesară luarea de măsuri care să vină în sprijinul fermierilor și producătorilor locali. Astfel, în România, a fost adoptată Ordonanța de Urgență nr 84/2023 privind instituirea unor măsuri de reglementare a importurilor de produse agricole din Ucraina sau Republica Moldova conform căreia grâul, porumbul, rapița și floarea-soarelui se pot importa numai pe bază de autorizație de import. Deși ordonanța a intrat în vigoare la data de 13 octombrie, nici în perioada 16 septembrie – 13 octombrie și nici de atunci până în prezent nu au fost înregistrate operațiuni de import pentru produsele agricole originale din Ucraina”, se precizează în comunicatul Autorității Vamale Române.

Dată de gol de Comisia Europeană

Potrivit datelor oficiale de la Comisia Europeană, pe agridata, importurile din Ucraina nu s-au oprit deloc. Cel mai mult au fost importate cantități de porumb, ulei de floarea soarelui, semințe de floarea soarelui și rapiță, acumulându-se cantități de mii de tone.

Numai în ultima lună, pe site-ul Comisiei Europene sunt înregistrate importuri ale României din Ucraina de 355 tone de porumb, la prețuri cuprinse între 0,30 euro/kg și 2,84 euro/kg, 342 tone de ulei floarea soarelui, la prețuri cuprinse între 0,86 euro/litru și 1.02 euro/litru, precum și 64 tone de semințe de floarea soarelui, la preț de 1,11 euro/kg. Și asta nu este totul. Pentru că importurile din Ucraina s-au făcut și prin Republica Moldova, de acolo intrând cantități uriașe de cereale. Astfel, în ultima lună, prin Republica Moldova s-au importat 15.402 tone de porumb, 7.000 tone de rapiță, 19.000 tone de semințe floarea soarelui, precum și 180 tone de ulei de floarea soarelui.

Ucraina se laudă cu exporturile

Ucraina se laudă că a exportat şapte milioane de tone de mărfuri de la crearea, în luna august, a unui coridor prin Marea Neagră. „Două sute de nave au exportat şapte milioane de tone de mărfuri, iar printre aceste mărfuri se numără cel puţin cinci milioane de tone de produse agricole ucrainene”, a declarat ministrul ucrainean al infrastructurii, Oleksandr Kubrakov. Potrivit Agerpres, pe 27 octombrie, Ucraina anunța că a exportat 1,3 milioane de tone de mărfuri. Cifra de şapte milioane, salutată luni chiar de preşedintele Volodimir Zelenski, sugerează că exporturile au crescut brusc în luna noiembrie.

Occidentul s-a agitat de pomană: nu poate controla petrolul rusesc

Efortul occidental de a limita veniturile din petrol ale Rusiei a eșuat la un an de când a fost convenit pentru prima dată.

Națiunile G7 și UE au impus un plafon de 60 de dolari pe baril pentru țițeiul rusesc în decembrie 2022. Însă ocolirea pe scară largă, lacunele și afacerile cu combustibil în curs de desfășurare înseamnă că Rusia câștigă în continuare miliarde de dolari din exportul său emblematic, pe care le poate folosi pentru a prelungi războiul cu Ucraina, potrivit unui nou raport al  think tank-ului Centre for Research on Energy and Clean Air (CREA), preluat de Politico.

În prezent, petrolul rusesc se vinde în mod constant cu 70 de dolari pe baril. „Impactul plafonării prețurilor a fost limitat din cauza monitorizării și aplicării inadecvate”, a declarat Isaac Levi, care conduce activitatea CREA în Europa și Rusia.

Pur și simplu, sancțiunile nu își ating scopul, iar traderii le ignoră. Aproximativ 48%(!) din încărcăturile de petrol rusesc au fost transportate pe petroliere deținute sau asigurate în țările G7 și UE; în teorie, plafonul de preț ar trebui să se aplice acestor nave, care cuprind marea majoritate a flotei globale – dar, în practică, puțini operatori au fost vizați.

O „portiță de rafinare” a subminat, de asemenea, eforturile occidentale. Țări precum India cumpără volume uriașe de țiței rusesc pe bani puțini, îl prelucrează și apoi îl vând oricui dorește, fără restricții. Acest lucru înseamnă că consumatorii europeni ar putea folosi, fără să știe, benzină, motorină și combustibil pentru avioane din țiței rusesc, finanțând, în același timp, forțele armate ale lui Putin.

Între timp, companiile rusești  folosesc o flotă de tankere(„din umbră”) pentru a ascunde adevărata origine a livrărilor lor.  În mod ironic, aceste petroliere nu sunt invizibile – rețeaua de transport maritim le cunoaște, dar nu ia nicio măsură pentru a le opri.

În plus, Occidentul nu poate interveni cu sancțiuni în comerțul petrolier al Rusiei cu națiuni ne-occidentale, ca să nu mai vorbim de India și China.

„Aceste constatări nu sunt o surpriză – plafonarea prețului petrolului a fost concepută foarte bine, dar partea cea mai slabă a fost întotdeauna aplicarea”, spune Oleg Ustenko, un consilier economic al președintelui ucrainean Volodimir Zelenski.

Pe aceeași linie, un înalt diplomat european a recunoscut  că impactul limitat al plafonării este „dezamăgitor”, dar „nu complet surprinzător”, deoarece „această măsură nu va fi niciodată sută la sută eficientă”.

Țările UE discută în prezent noi modalități de a înăspri aplicarea plafonului în cadrul celei de-a 12-a runde de sancțiuni împotriva Rusiei.

Însă, potrivit lui Janis Kluge, asociat senior la Institutul german pentru Afaceri Internaționale și de Securitate, o modalitate mai eficientă de a asigura respectarea legislației ar fi amenințarea comercianților și expeditorilor cu sancțiuni. S-o vedem și pe asta.

Mai degrabă, Occidentul ar trebui să devină mai realist și să accepte că politica sancțiunilor nu funcționează: petrolul rusesc curge nestingherit.

Netanyahu, cu sabia deasupra capului: este ori el, ori Palestina!

Conștient că o înfrângere a Hamas este puțin probabilă, prim-ministrul Israelului pare hotărât să prelungească războiul din Fâșia Gaza dintr-un singur motiv – pentru a câștiga timp. Da, Benjamin Netanyahu își joacă viitorul politic în meciul IDF – Hamas, dar e posibil să fie chiar mai mult de atât și aici vorbim despre propria-i libertate! Nu sunt deloc vorbe mari, căci în marile cancelarii se spune că „Bibi” ar fi cu un picior în …celulă și cu altul apasă la podea pedala războiului împotriva Palestinei.

În Orientul Mijlociu, diplomații străini primesc tot felul de note informative, iar cele mai multe arată că, indiferent de cum se încheie ofensiva israeliană din Fâșia Gaza, rezultatul incontestabil e unul singur – decesul carierei politice a premierului Netanyahu.

Imaginea lui Ehud Olmert încătușat îl bântuie

Dincolo de repercusiunile imediate ale operațiunii „Furtuna Al-Aqsa”, declanșate de Hamas la 7 octombrie, problemele lui Netanyahu au rădăcini adânci și sunt împletite cu eforturile sale neobosite de a evita acuzațiile de corupție și posibila condamnare la închisoare. Tocmai fiorul rece al camerei de detenție l-a împins să formeze cel mai extremist cabinet din istoria Israelului, pregătind (indirect) scena pentru o confruntare feroce cu rezistența palestiniană.

Instituția militară și de securitate a statului Israel, deși se credea că a fost surprinsă de amploarea evenimentelor din 7 octombrie, a simțit volatilitatea iminentă în Gaza asediată, Cisiordania ocupată și restul teritoriilor anexate prin forță. Acțiunile unor miniștri extremiști, precum șeful de la Finanțe, Bezalel Somotrich, sau cel al Securității naționale, Itamar Ben-Gvir, pe care Netanyahu i-a protejat doar ca să mențină unitatea fragilului său Guvern de coaliție, au contribuit, fără îndoială, la criza care se dezvoltă în prezent.

Iar în mijlocul acestui măcel din Fâșia Gaza la care asistăm de câteva săptămâni, criza politică internă din Knesset se infiltrează în Cabinetul Netanyahu. Divergențele dintre premier și oficialii militari care conduc IDF (Armata Israelului), plus refuzul categoric al prim-ministrului de a urmări un armistițiu umanitar, sugerează o criză profundă în chiar existența politică a lui „Bibi” Netanyahu.

Disperarea lui de a se agăța de imunitatea politică și de a evita închisoarea, astfel, îl fac dornic să prelungească războiul din Fâșia Gaza. În felul acesta, el este convins că va câștiga timp pentru a ajunge la o soluție în problema sa (speră să treacă sub protecția SUA), spre a evita evita o soartă similară cu a fostului premier Ehud Olmert (condamnat cu executare și umilit public).

Ce urmărește Israelul

Pe de altă parte, Netanyahu folosește acest obiectiv de război (eliminarea Hamas) ca acoperire pentru alte ținte strategice pe care le urmărește: controlul asupra gazelor din Fâșia Gaza, strămutarea palestinienilor în Peninsula Sinai și Iordania și, de ce nu, eliminarea dușmanilor interni.

Iată că, bazându-se pe Unchiul Sam și, în același timp, profitând de frica lumii arabe de a acționa, „Bibi” Netanyahu s-a angajat într-un joc cu mize mari.

Ocuparea coastei palestiniene, bogată în resurse de gaze, dar fiind și o locație strategică pe hartă, reprezintă un premiu suplimentar pentru Netanyahu, a cărui poziție politică este din ce în ce mai fragilă. Dincolo de câștigurile imediate, reînvierea vechiului proiect israelian – Canalul Ben Gurion, din nordul Fâșiei Gaza până la Eilat – ar putea remodela dinamica geopolitică și geoeconomică a întregii regiuni, prin ocolirea Canalului Suez, din Egipt.

Așadar, întreaga moștenire a premierului Benjamin Netanyahu atârnă acum în balanță. Nu trebuie ignorat faptul că în interiorul Likud se vorbește despre faptul că viabilitatea partidului aflat acum la putere depinde din ce în ce mai mult de înlăturarea liderului său, Netanyahu.

La Washington se face un joc de așteptare, urmează alegerile prezidențiale și democrații (aflați la putere) sunt nevoiți să reziste în fața „amenințărilor” lansate de republicani. Pe măsură ce incursiunea Israelului în Fâșia Gaza se transformă într-un genocid, crește nemulțumirea internă în America privitor la ajutorul militar și financiar oferit Tel Avivului (despre Ucraina nici nu mai pomenin, deja Zelenski a fost anunțat, oficial, de Casa Albă că nu mai sunt bani și arme pentru el).

Salvarea Administrației Biden este să pună în aplicare soluția ONU, cu două state (Israel și Palestina), iar asta îi dă frisoane lui „Bibi”, care înțelege că America îl poate sacrifica oricând ca să-și facă jocurile în regiune.

În mod semnificativ, consecințele potențiale ale unui eșec sunt mari și niciun proiect geopolitic nu pare să-l poată salva pe Netanyahu. Vestea că procesul său pentru corupţie s-a reluat luni, 4 decembrie, la Ierusalim, a căzut ca un fulger.

DOREL DE LA WASHINGTON: UN DRAGNEA CU BARBĂ!

”Puciul” încercat în urmă cu trei luni a eșuat după ”lovitura” din 27 august. Atunci când avertizam: ” AVEM LISTA! Pe 10 septembrie se face Guvernul Paralel de la Washington”!

Drept urmare a dezvăluirilor noastre cu privire la intenția ambasadorului României în Statele Unite ale Americii de a își anunța candidatura la prezidențiale, procurorii, judecătorii și șefii de structuri informative care deja confirmaseră participarea la concertul paravan de muzică religioasă ”Amazing Grace” luând decizia  cea de pe urmă de a nu mai onora această ”ofertă de nerefuzat” a lui Andrei Muraru.

Șoricelul dintre elefanți

Cam așa a vrut să pozeze ”geamănul” cuplului de frați liberali care se vede nu doar ”brațul cel lung” al Mossad-ului în întreaga lume, după ”acea distincție” primită… Dar pe care o mai au și alții! Numai că este strict treaba ambasadorului Andrei Muraru dacă se uită prea mult pe NETFLIX! Mai ales că abonamentul i-l plătesc tot fraierii de contribuabili români, exact ăia care nu pot merge încă în SUA fără vize, că doar ei nu sunt unguri!

Sau la fel cum, tot de la buget, se plătește și chiria de 21.000 de dolari pe lună pentru noua locuință de serviciu a unui Andrei Muraru care nu se putea relaxa după orele de serviciu decât într-o clădire de lux cu 46 de camere, 8 dormitoare, 8 băi, piscină și o ”curticică” de 2.000 de metri pătrați într-una dintre cele mai exclusiviste zone din Washington! Dar chiar așa, o fi apucat barem Andrei Muraru să doarmă în toate camerele locuinței sale de serviciu?

Revenind însă la ”puciul” din 10 septembrie, acesta nu doar că a eșuat. Dar Andrei Muraru, cel care deja ”saliva” să își flexeze mușchii de noul ”smardoi” al politicii românești în fața partenerilor americani, înconjurat de toată ”crema” sistemului românesc a fost catalogat drept ”nefrecventabil” tocmai de către invitații săi de onoare din structurile de Parchet, instanțele de judecată superioare și serviciile de informații. Cei care, avertizați de documentele prezentate de noi în 27 august, și-au dat seama că nu erau decât ”elefanții” din mijlocul cărora ar fi vrut să le ia ochii americanilor, Andrei Muraru. Ceea ce și explică de ce și acum, după trei luni, uite că ”Moșul” sistemului nu i-a adus ambasadorului Muraru anunțul candidaturii prezidențiale mult visate, ci doar pe… Marcel Ciolacu.

”Tot rahatul în ventilator”!

Și uite cum, neputința din 10 septembrie, ca și frustrările cumulate în toate aceste ultime aproape trei luni au răbufnit acum. Nu când a aterizat redusa delegație guvernamentală condusă de premierul Marcel Ciolacu. Ci cu câteva zile bune înainte, de când Departamentul de Stat a fost ”bombardat” cu ”anonime” mai mult decât veninoase. Surse convergente susținând că diplomații americani care oricum  deveniseră deja ”imuni” la  ”stropelile” românești fiind uimiți de această dată doar de ce cantitate de ”rahat” a fost aruncată în ”ventilatorul” Ambasadei țării noastre la Washington. Numai că, ghinion, cel mult diplomații parteneri și-au făcut cruce la ”apocalipticele” rapoarte despre … ”Marcel Ciolacu este un Liviu Dragnea cu barbă” (…) Premierul vă păcălește că ia arme de la voi(…) Ciuma Roșie ține captivă România mai rău ca înainte, Ciolacu este mult mai rău ca Dragnea (…) Ministrul de Externe a fost infiltrat în anturajul prezidențial de către vechea gardă a lui Adrian Năstase (…) Luminița Odobescu joacă la două capete…” și exemplele pot continua la nesfârșit. Din fericire pentru păstrarea credibilității României peste Ocean, toate aceste acuze ”subterane” fiind unele ”prea ca la țară” pentru a se începe barem documentarea lor.

Singura doleanță, de fapt curiozitate venită pe canalele diplomatice alternative de la Washington fiind dacă în Centrala Ministerului Afacerilor Externe de la București chiar nu există niciun fel de organism legal care să ”filtreze” numirile ambasadorilor români. Mai ales în țările partenere strategice.

Din fericire, un astfel de organism există. Corpul de Control și Evaluare Diplomatică. Numai că el este condus de un Ion Pascu care va împlini 76 de ani și lucrează în MAE din anul… 1974!!! Pe când, nu este așa, doar pro – americanii erau angajați la Externe…!!!

Asta da franciză!

Ce este drept, nu chiar toată lumea a avut de suferit din ieșirea din decor a ambasadorului român la Washington. Franciza CNN în țara noastră neavând nicio grijă de a continua același ”passo doble” cu care abordează toate subiectele sensibile. Astfel că, după ce s-a ”conectat” la concertul lui Muraru de la Washington, s-a ”mufat” acum și la vizita, tot la Washington, a lui Marcel Ciolacu. Cel pe care ”Dorel de la Washington” l-a denunțat ca fiind ”un Liviu Dragnea cu barbă”!

Desigur, nu am uitat de ”girantul politicii externe” românești… Numai că nu are chiar niciun rost să mai pomenim de ”Iohannison”, din moment ce nimeni nu îl mai bagă în seamă. Șeful ”guvernului meu” plecând în State fără să îl anunțe înainte. La fel ca și ”loiala” Luminița Odobescu. În timp ce ”fidelul” Muraru s-a repezit ”în jugulara” lui Ciolacu tot fără  să îi ceară ”OK”-ul!

Așa că ”Iohannișii” trebuie să se mulțumească cu atenția ce este drept crescândă pe care le-o mai acordă doar Pahonțu. Ce-i drept, și acesta mai mult unei ”first lady” mulțumită totuși că a fost adusă acasă la Sibiu cu avionul privat, fără a mai fi nevoită să facă naveta pe Dealul Negru…

Datoriile, biciul colonialismului modern

Mai mult de jumătate dintre țările în curs de dezvoltare din lume se confruntă în prezent cu probleme legate de datorii sau se îndreaptă spre ele. Se estimează că anul viitor valoarea plăților datoriei externe a țărilor cu venituri mici va fi cuprinsă între 2 600 și 3 400 de miliarde de dolari.

Această situație poate fi considerată o manifestare contemporană a colonialismului. În special, marile bănci occidentale primesc dobânzi substanțiale de la unele dintre cele mai sărace țări din Africa, Asia și din Sudul global în ansamblu. În timp ce creditorii profită de pe urma acestor dobânzi, țările îndatorate se chinuie să aloce fonduri pentru servicii esențiale, cum ar fi asistența medicală și educația.

În ultimii ani, s-a înregistrat o creștere îngrijorătoare a datoriilor nesustenabile acumulate. În prezent, 54 de națiuni se află într-o criză severă a datoriilor, cauzată în mare parte de încetinirea creșterii economice și de creșterea ratelor dobânzilor.

Din nefericire, în loc să dea dovadă de flexibilitate și să fie dispuse să amelioreze situația, bancherii și fondurile speculative insistă asupra rambursării integrale a datoriilor – inclusiv a dobânzilor.

În timp ce țările bogate din Nordul global au fost încurajate să cheltuiască resurse pentru combaterea pandemiei, situația a fost cu totul diferită pentru țările mai sărace.

Respectarea obligațiilor lor privind datoria externă a dus la redirecționarea fondurilor publice către creditorii privați din orașe precum Londra și New York.

David Malpass, fostul președinte al Băncii Mondiale, a solicitat măsuri de reducere a datoriei pentru țările mai sărace, inclusiv colaborarea cu creditorii privați. Cu toate acestea, cuvintele sale au fost întâmpinate cu scepticism, deoarece atât BM, cât și Fondul Monetar Internațional nu au reușit să adopte ele însele astfel de măsuri.

De la criza financiară din 2008, s-a înregistrat o creștere notabilă a împrumuturilor acordate țărilor cu venituri mici, în special prin intermediul obligațiunilor suverane emise în valută. Aceste obligațiuni oferă băncilor profituri semnificative.

În consecință, o cantitate imensă de bani publici din Sudul Global curge direct către centrele financiare din SUA și UE. Țările cu venituri mici au redirecționat trilioane de  dolari numai pentru plata dobânzilor.

În plus, băncile centrale își impun condițiile  în temeiul propriilor mandate, adesea fără a lua în considerare repercusiunile internaționale mai largi ale acțiunilor lor. Deciziile monetare sunt dominate în mare măsură de interesele țărilor dezvoltate.

Colonianismul modern înseamnă că actualul sistem financiar este configurat în mod predominant pentru a susține puterea structurală a creditorilor, acordând prioritate intereselor acestora în detrimentul națiunilor împrumutate. În consecință, aceste națiuni riscă din ce în ce mai mult să devină colonii ale datoriei, prinse într-un ciclu de îndatorare perpetuă.