Acasă Blog Pagina 592

Studiu japonez. Și variantele Covid au fost fabricate în laborator

Un studiu exploziv al unor reputați cercetători japonezi a demonstrat că variantele virusului Covid au fost și ele create în laborator. Oamenii de știință au reușit să demonstreze că mutațiile SARS-Cov-2 sunt non-sinonime, ceea ce înseamnă că niciuna dintre ele nu a apărut ca urmare a mutațiilor aleatorii din natură. Aceștia mai arată că, în lumina noilor descoperiri, întreaga pandemie ar trebui reconsiderată, conturându-se ipoteza unui experiment bine pus la punct.

Un studiu amplu al cercetătorilor japonezi Atsush Tanaka, de la Osaka Medical and Pharmaceutical University, și Takayuki Miyazawa, de la Kyoto University, a reușit să arunce în aer toate ipotezele oficiale ale pandemiei Covid-19.

Studiul, intitulat ”Procesele evolutive nenaturale ale variantelor SARS-CoV-2 și posibilitatea selecției naturale deliberate”, a demonstrat că toate variantele Covid-19 au fost produse în mod artificial, demontându-se teoria mutațiilor naturale. Astfel, cercetătorii arată că, în ultimii trei ani, sindromul respirator acut sever coronavirus 2 (SARS-CoV-2) a provocat în mod repetat pandemii, generând diverse variante mutante, de la Alpha la Omicron.

”În acest studiu, ne-am propus să clarificăm procesele evolutive care duc la formarea variantelor SARS-CoV-2 Omicron, concentrându-ne pe variantele Omicron cu multe mutații de aminoacizi în proteina spike printre izolatele SARS-CoV-2. Pentru a determina ordinea mutațiilor care duc la formarea variantelor SARS-CoV-2 Omicron, am comparat secvențele de izolate Omicron BA.1, 141 BA.1.1 și izolate BA.2 și am încercat să clarificăm procesele evolutive ale variantelor SARS-CoV-2 Omicron, inclusiv ordinea mutațiilor care duc la formarea lor și apariția recombinării omoloage. Ca urmare, am ajuns la concluzia că formarea unei părți a izolatelor Omicron BA.1, BA.1.1 și BA.2 nu a fost produsul evoluției genomului, așa cum se observă în mod obișnuit în natură, cum ar fi acumularea de mutații”, precizează autorii studiului.

Mai mult, studiul a 35 de izolate recombinante ale variantelor Omicron BA.1 și BA.2 a confirmat că variantele Omicron erau deja prezente în 2020. Analiza a arătat că variantele Omicron au fost formate printr-un mecanism complet nou, care nu poate fi explicat de biologia anterioară, fapt ce determină o reconsiderare a pandemiei SARS-CoV-2, susțin cercetătorii japonezi.

Experiment global

Autorii studiului refuză să concluzioneze că acești viruși au fost sintetizați și distribuiți artificial și cu rea intenție, însă aceștia insistă asupra faptului că SARS-CoV-2 a suferit mutații de neconceput bazate pe mecanismele convenționale de mutație a coronavirusului și speră că posibilitatea de creație artificială este inclusă în serios în discuțiile privind formarea variantelor SARS-CoV-2. ”Analiza noastră concluzionează că variantele Omicron au fost formate de un mecanism  complet nou, care nu poate fi explicat prin biologia anterioară. Dacă tulpina epidemică SARS-CoV-2 este un virus cu mutații artificiale și dacă dezastrul corona (corona hoopla) a fost un experiment global bine conceput în inocularea umană și un experiment social, proiectarea acestui experiment și natura virusului utilizat face probabil ca acest experiment (corona hoopla) să fie un experiment preliminar”, atenționează cercetătorii japonezi.

Reaccelerarea virusului

Pe parcursul celor trei ani, din 2019 până în 2022, SARS-CoV-2 a fost reaccelerat de noi variante apărute peste câteva luni în diferite regiuni geografice și diseminate în întreaga lume, pentru a induce pandemia în mod repetat, susțin Atsushi Tanaka și Takayuki Miyazawa. În stadiul incipient al primei pandemii, cea mai importantă mutație a SARS-CoV-2 a fost cea non-sinonimă, mutația D614G în proteina S. Această mutație, care nu a fost prezentă în descendența ancestrală care a cauzat focarul Wuhan, a devenit rapid dominantă la nivel mondial.

La scurt timp, a apărut varianta Alpha, caracterizată prin 17 mutații unice care conțin zece diferențe de aminoacizi în proteina S, fiind detectată pentru prima dată în sud-estul Angliei, la sfârșitul lunii septembrie 2020, și devenind dominantă ulterior în majoritatea țărilor europene. Tot în 2020, în octombrie, a fost identificată varianta Beta, în Africa de Sud, iar în decembrie, varianta Gamma, în Brazilia. În februarie 2021, a fost identificată varianta Delta, în India, iar varianta Lambda a apărut în august 2020 în Peru, dar a fost anunțată de OMS abia în iunie 2021. În final, în noiembrie 2021, a apărut varianta Omicron, în Africa de Sud, care a devenit predominantă la nivel mondial, se precizează în studiul cercetătorilor japonezi.

FIFA schimbă Cupa Mondială

0

FIFA anunţă organizarea unei noi Cupe Mondiale. A cluburilor, totuși. Noua competiție ar urma să înceapă în iunie 2025. Cumva, Manchester City, Real Madrid și PSG sunt deja calificate.

Așadar, un nou superturneu rezervat cluburilor va avea loc peste doi ani. Nu mai puțin de 32 de echipe vor participa la competiţia care se va desfăşura în Statele Unite, în perioada 15 iunie – 13 iulie 2025, cu un an înainte de Cupa Mondială. Competiția supremă în fotbal va fi găzduită de SUA, Canada şi Mexic.

Cele 32 de formații vor fi repartizate în 8 grupe. Faza grupelor va fi urmată de o fază finală care va debuta cu optimile de finală.

Competiţia va reuni cluburi de la fiecare confederația afiliată la FIFA. Astfel, CAF (Africa) va avea 4 echipe, la fel ca AFC (Asia) şi CONCACAF (America de Nord, Centrală şi Caraibe). CONMEBOL (America de Sud) va participa cu 6 cluburi, iar OFC (Oceania), cu o echipă. UEFA (Europa) va fi prezentă cu cele mai multe cluburi. Au fost atribuite 12 locuri pentru Europa, dintre care 4 sunt pentru câştigătoarele Ligii Campionilor 2021 (Chelsea), 2022 (Real Madrid), 2023 (Manchester City) şi 2024.

Iar asta nu e tot! FIFA a mai anunţat o nouă competiţie globală la nivel de cluburi, care va fi cunoscută drept Cupa Intercontinentală. Întrecerea va avea o structură similară cu actualul format al Cupei Mondiale a cluburilor şi va reuni campioanele confederaţiilor continentale. Campioana Europei va juca direct finala.

Jaf ca-n filme la conacul vedetei Belgiei

0

Cel mai puternic adversar al României de la Euro, jefuit în timp ce se antrena în Arabia Saudită. Vorbim despre Kevin De Bruyne, de la Manchester City, și al său conac care sâmbătă a fost călcat de hoți.

Proprietatea are o suprafață de aproape 30 de hectare. Belgianul a cumpărat domeniul în 2015, pe când avea doar 24 de ani.

Superstarul „dracilor roșii”, dar nici soția și cei trei copii ai cuplului nu se aflau la conac atunci când a avut loc spargerea. Potrivit HLN, De Bruyne și familia sa folosesc rar proprietatea, deoarece își petrec cea mai mare parte a timpului la casa din Wilmslow, Cheshire.

Tot agenția de știri HLN a scris că hoții au furat diverse articole de la proprietatea din Bolderberg, dar nu au fost furnizate alte detalii despre valoarea acestora. Se presupune că tâlharii ar fi folosit o scară pentru a ajunge la primul etaj și a intra în casă.

Sâmbătă, mijlocașul belgian a zburat în Arabia Saudită, împreună cu restul echipei Manchester City, care va lua startul în Cupa Mondială a Cluburilor.

În weekend, City a remizat acasă, scor 2-2, cu Crystal Palace, o surpriză uriașă. KDB a ratat meciul din cauza unei accidentări la coapsă, dar, totuși, a plecat în Orientul Mijlociu ca parte a lotului de 23 de oameni al lui Pep Guardiola.

Accidentarea a necesitat o intervenție chirurgicală, însă se speră într-o refacere fără operație.

Majorarea costurilor de împrumut declanșează avalanșa falimentelor

Falimentele corporative cresc cu o rată de două cifre în majoritatea economiilor avansate, pe măsură ce ratele dobânzilor s-au majorat  iar guvernele renunță la măsurile de sprijin din epoca pandemiei. Se năruie afaceri în valoare de trilioane de dolari.

După un deceniu de declin, numărul falimentelor din SUA a crescut cu 30% în cele 12 luni până în septembrie, comparativ cu perioada similară a anului trecut.

În Germania, cea mai mare economie a Uniunii Europane, rata falimentelor a urcat la 25% începând din luna iunie, conform biroului Destatis.

În Franța, Olanda și Japonia, falimentele au crescut cu peste 30% față de anul trecut. Grupul OCDE, cu sediul la Paris, format din națiuni în majoritate bogate, a remarcat recent că în unele țări – inclusiv în țările nordice Danemarca, Suedia și Finlanda – ratele falimentelor corporative au depășit nivelurile din timpul crizei financiare mondiale din 2008-2009.

În Anglia și Țara Galilor, insolvențele pentru perioada ianuarie-septembrie au atins cel mai ridicat nivel din 2009.

La nivelul întregului bloc european, insolvențele corporative au crescut cu 13% în ritm anual în cele nouă luni până în septembrie, atingând cel mai ridicat nivel din ultimii opt ani, potrivit Eurostat.

Ratele mai mari ale dobânzilor, împreună cu prăbușirea „companiilor zombi” care supraviețuiseră datorită sprijinului guvernamental din epoca Covid, au alimentat această tendință, spune Neil Shearing, analist la Capital Economics.

Shearing a citat „costul serviciului datoriei” și „facturile ridicate la energie, în special în sectoarele energointensive”. Printre industriile care au suferit cel mai mult de pe urma creșterii ratelor de insolvență se numără transporturile și industria hotelieră.

Întreprinderile au rezistat recesiunilor abrupte declanșate de pandemie datorită schemelor masive de sprijin guvernamental pentru companii și gospodării, care s-au ridicat la peste 10 miliarde dolari, potrivit estimărilor FMI pentru 2020 și primele patru luni din 2021. Dar, de atunci, pachetele au fost în mare parte retrase.

Sectoarele de producție vor trebui să refinanțeze datoriile la rate mai mari în lunile următoare, chiar dacă se preconizează că băncile centrale își vor relaxa politica monetară.

Valul de falimente lovește activitatea economică globală și va duce la reducerea locurilor de muncă în următorii ani.

Susannah Streeter, analist senior de investiții la managerul de active Hargreaves Lansdown, a declarat pentru Financial Times că “mai multe start-up-uri și IMM-uri vor fi împinse pe marginea prăpastiei, ceea ce ar putea avea consecințe pe termen mai lung asupra creșterii economice”.

Agenția de rating Moody se așteaptă ca rata globală a creditelor neperformante de tip speculativ să continue să crească în 2024, după ce a ajuns la 4,5% în cele 12 luni până în octombrie, peste media istorică de 4,1%.

Compania germană de servicii financiare Allianz a prognozat că rata de creștere a insolvenței la nivel mondial va atinge 10% anul viitor, după ce în 2023 a crescut cu 6%. Se observă „creșterea numărului de insolvențe corporative în aproape toate țările lumii”.

2024 debutează în forță. Cum vrea China să anexeze Taiwanul

Anul 2024 debutează în forță, cu alegeri prezidențiale în Taiwan. Un moment crucial în istoria micuței insule. Rezultatul scrutinului ar putea consolida suveranitatea țării sau, dimpotriva, ar putea arunca Taiwanul într-un conflict deschis cu China. Beijingul speră că reunificarea se va face, totuși, pe cale pașnică, după cum transmite Xi Jinping.

În cursă a intrat și Lai Ching-te, reprezentantul Partidului Progresist Democrat, aflat la guvernare. El este susținut puternic de SUA și un apărător feroce al suveranității Taiwanului. De altfel, l-a numit pe Hsiao Bi-khim, ambasadorul de facto al Taiwanului în SUA, partenerul său de campanie. Beijingul contracarează cu Hou Yu-ih (ex-polițist), candidatul Partidului Kuomintang (KMT).

Sondajele recente arată o cursă strânsă între PPD și KMT.

China nu a condus niciodată insula de 23,5 milioane de oameni, pe care o consideră teritoriul său. Dar, de când Rusia a pus piciorul în Ucraina, și Xi Jinping a prins curaj și acum vorbește cu fiecare ocazie care i se ivește despre suveranitatea Beijingului asupra Taipeiului. Mai mult, China nu s-a ferit să amenințe că va folosi forța, la o adică, pentru anexarea insulei.

Așadar, alegerile care urmează în ianuarie sunt umbrite de perspectiva războiului.

Dacă tabăra pro-americană vorbește despre pericolul invaziei chineze, candidatul KMT insistă că războiul poate fi prevenit doar acceptând că Taiwanul nu este o entitate separată de China. Astfel, el promite să reducă tensiunile cu Beijingul prin promovarea unor legături economice mai strânse între cele două națiuni. „Alegerile din 2024 sunt, de fapt, o alegere între război și pace”, a spus acesta.

Se pare că aceasta este și calea prin care China vrea să anexeze micuța insulă din largul coastelor sale. Beijingul încearcă să aducă Taiwanul sub sfera sa de influență câștigând alegerile prezidențiale din ianuarie. Dar, în același timp, forța armată de care dispune Partidul Comunist este, deloc subtil, arătată locuitorilor insulei – sute de avioane au survolat spațiul aerian din apropierea Taiwanului în ultimele luni, ca o demonstrație a puterii „fratelui mai mare”.

Taiwanul a devenit câmpul de luptă între SUA și China. Tensiunile dintre Washington și Beijing continuă să domine regiunea, iar rezultatul votului din ianuarie este urmărit la fel de atent în SUA precum în China.

Cu prilejul recentei întâlniri a celor doi lideri, Xi Jinping i-a cerut președintelui american Joe Biden să înceteze „înarmarea Taiwanului” și să sprijine „reunificarea pașnică a Chinei”, un termen politic chinez care se referă la anexarea insulei. Experții avertizează că fraza indică o escaladare a Beijingului. În conferința de presă ce a urmat întrevederii celor doi, Biden a spus că l-a avertizat în mod explicit pe Xi să nu se amestece în viitoarele alegeri prezidențiale.

Totuși, deși mulți sunt recunoscători SUA pentru sprijinul economic arătat, unii taiwanezi se tem că Unchiul Sam își urmărește propriile interese mai degrabă decât pe cele ale Taiwanului.

De exemplu, sancțiunile impuse împotriva industriei chineze de cipuri au lovit și producătorii taiwanezi și companiile din lanțul de aprovizionare, care au pierdut mulți clienți. Unii analiști acuză SUA că înarmează Taiwanul doar ca să blocheze expansionismul Beijingului în Asia de Sud-Vest și se întreabă dacă America este serios angajată să apere insula în eventualitatea unui atac din partea Chinei. SUA nu au un tratat de apărare reciprocă cu Taiwanul și, deși președintele Biden a spus cu multe ocazii că va apăra Taipeiul, mulți se îndoiesc de seriozitatea acestui angajament.

Au și de ce, retragerea americană din Afganistan fiind o dovadă că sprijinul SUA pentru aliații săi nu este ceva nelimitat.

Prăbușirea boom-ului tehnologic. Vremuri grele, concedieri și închideri

Într-un an în care o mare parte din industria tehnologică și-a redus cheltuielile, start-up-urile au fost afectate în mod deosebit.

În timpul boom-ului pandemic, investitorii au fost bucuroși să pompeze bani în companiile tinere și promițătoare. Acum, când noile runde de finanțare aproape s-au evaporat, reducerile sunt la ordinea zilei.

Mai mult de 250.000 de lucrători la nivel global au fost concediați în acest an de la companii de tehnologie de toate mărimile, potrivit site-ului Layoffs.fyi, care urmărește piața locurilor de muncă.

Mai mult de 500 de start-up-uri și-au închis porțile. Cele care au rezistat concediază angajați și caută surse alternative de numerar. Până și giganți precum Meta Platforms și Google se confruntă pentru prima dată cu o încetinire a creșterii economice.

Tonul în cea mai mare parte a industriei s-a schimbat față de optimismul fără limite al ultimului boom tehnologic. Când ultima rundă de concedieri a lovit în 2020, angajații din start-up-uri, în special inginerii, erau nonșalanți, știind că își vor găsi rapid un alt loc de muncă.

Astăzi, industria a devenit mai puțin ospitalieră. „Recrutorii părăsesc cu totul domeniul tehnologic”, a declarat Roger Lee, fondatorul Layoffs.fyi. “Chiar și persoanele cu o calificare înaltă fac compromisuri – acceptă roluri cu mai puțină stabilitate, un mediu de lucru dificil sau salarii și beneficii mai mici.”

Pierderile de locuri de muncă tind să se concentreze în decembrie și ianuarie, pe măsură ce companiile își planifică bugetele pentru noul an. Multe și-au redus sau lichidat activele încă din noiembrie.

Alte întreprinderi nou înființate s-au vândut la prețuri de lichidare după ce au efectuat concedieri. Start-up-urile se confruntă cu datorii și costuri în creștere. Își reduc forța de muncă și caută să obțină bani pentru a se menține pe piață.

Epoca banilor ușori a trecut, iar majorarea ratelor dobânzilor restricționează creditele și pune presiune pe mediul de afaceri. În condițiile unei finanțări limitate, tipul de creștere permisă de finanțarea cu capital de risc poate părea din ce în ce mai inaccesibil.

Inflația a diminuat puterea de cumpărare în sectorul tehnologic –  majoritatea companiilor reduc marjele de profit.

Prin urmare, investitorii sunt prudenți și nu mai vor să-și asume riscuri.Încrederea lor a scăzut, la fel ca și acțiunile.

Odată mândria burselor, companiile tehnologice sunt puse în fața unei situații  pe care puțini au prevăzut-o: declinul.

”DOI Ș’UN SFERT”-ul TAIE APA ȘI CĂLDURA!

”De Crăciun, ne dați și nouă apă rece barem? Că apă caldă oricum nu ne dați! Dar doar atât am ajuns să îi mai cerem  Moșului… Barem niște apă rece la bloc, ne-o încălzim noi singuri”…

Afară se lucrează… În apartamente nu este apă… Nu este căldură…

Astfel a fost colindat, de către bucureșteni, la chiar tradiționalul Concert de Crăciun al Patriarhiei Române, primarul general al Capitalei. Cel care, la o adică, putea lesne să arunce vina pe Termoenergetica… Pe ELCEN… Numai că, ghinion, Nicușor Dan știe prea bine că nu îi dă mâna să îl supere pe Claudiu Crețu.

De-a alba-neagra

Cel care s-a plimbat între cele două funcții, acum fiind din nou șeful ELCEN….

Pe 29 august  2023 se făcea și ultimul anunț oficial, al ELCEN, în ceea ce  privește  halucinantul joc ”de-a alba-neagra” cu funcțiile de șef al companiilor de care depinde ”apa caldă și căldura” de fiecare zi a oricărui bucureștean…

”Claudiu Crețu a fost numit de către Consiliul de Administrație al Electrocentrale București SA (ELCEN), în funcția de Director General al celui mai mare producător de energie termică și electrică în cogenerare din România și din București. Claudiu Crețu a deținut, din iulie 2021 până în prezent, funcția de Director General al C.M. Termoenergetica București – operatorul sistemului de transport și distribuție a agentului termic din București și revine la conducerea ELCEN, după ce în perioada iulie 2017 – iunie 2021 a exercitat funcția de Administrator Special al acestei societăți”.

Claudiu Crețu anunțând la rândul său că ”provocarea continuă. Revin la ELCEN din postura celui care cunoaște sistemul de încălzire centralizată ca un ansamblu unitar : de la producerea energiei electrice și termice în cogenerare la transportul și distribuția energiei termice până la consumatorul final. După aproximativ 9 ani de experiență în top managementul celor două companii ce formează sistemul de încălzire centralizată din București, vin cu aceeași viziune orientată către schimbare pozitivă”.

Numai că ”părerea” bucureștenilor despre ”viziunea” șefului din ultimii nouă ani a ELCEN sau Termoenergetica nu poate fi reprodusă nici măcar cu beep-uri.

Mai ales de acum înainte, de când bucureștenii vor afla că nu doar auto – invocata ”experiență de 9 ani în top managementul sistemului de încălzire” l-ar putea recomanda pe actualul director al ELCEN… Da, da, ăla de ne lasă fără apă caldă și căldură, indiferent de motivele tehnice invocate…

Crețu. Claudiu Crețu.

Dar și faptul că ”inamicul public numărul unu” al bucureștenilor mai are o ”recomandare” la dosarul de cadre.

”… OFIȚER

MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI și INTERNELOR

Protecție internă și activități de prevenire și control intern

Identificarea și evaluarea riscurilor și vulnerabilităților în domeniul administrației publice

Identificarea soluțiilor optime de îmbunătățire a activităților și proceselor

Investigații fraude, analiza informațiilor, analiza riscurilor și evaluarea cetățenilor străini și români cu privire la cetățenie”…

Hopa!!! Deci Claudiu Crețu este ofițer al Direcției Generale de Protecție Internă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne! Și cu aceiași ”ochi albaștri” cu care a monitorizat, ”în numele DOI Ș’UN SFERT”, companiile din administrația publică bucureșteană, a semnat apoi – dar chiar și acum- din pixul de conducător al respectivelor companii! Păi o fi rău…?

Alex Burghiu. Fin și ginere…

Acum, ce este drept, dacă ne-am apuca de dezvăluit întreaga listă a ”acoperiților” de la ”Doi ș’un sfert” ar ieși cel puțin de un almanah … După cum la fel este strict treaba ofițerului de protecție internă al DGPI, Claudiu Crețu să se jure pe ce vrea el că a fost, este sau nu va mai fi ”acoperitul urecheaților”.

Alex Burghiu. Ofițer DGPI. Ginere. Fin.

Pentru azi fiind suficient un alt caz de studiu, tras la indigo. Cel al ofițerului de protecție internă din cadrul ”Doi ș’un sfert”, Alexandru David Burghiu. Cel care, ce este drept, nu este chiar coleg de promoție cu Claudiu Crețu, intrarea lor ”în pâinea” contrainformativă având loc la trei-patru ani diferență. Dar și ”Alex al nostru” s-a ocupat toto de protecția internă a companiilor de stat. După care, mama ei de coincidență a ajuns director la RADET… La Termoenergetica… Șef pe la METROREX… Parcuri și Grădini… Singura diferență fiind că Alex Burghiu ar fi putut să mai beneficieze și de o ”dublă acoperire”… Cea de sub șorțulețul de ginere al lui ”Fulgerică” Florea… Sau de cea de fin a celui mai cunoscut ”cuplu de primari”. Asta ca să nu mai pomenim și de cei doi generali protectori…

”Adrieane, pricepuși ceva ?”

Astfel titram ”lovitura” prin care dezvăluiam arestarea lui… Gigi Becali! În fapt, un ultim avertisment pentru adevăratul ”miliardar al sistemului”, un Adriean Videanu care începuse să aibă, tocmai el, apucături de ”element incontrolabil”. Iar Videanu a priceput imediat mesajul subliminal al arestării ”bietului Gigi” și și-a văzut de afacerile sale. Unele tot mai înfloritoare… La fel cum și procurorii și-au văzut de dosarele tot mai stufoase ale unor foști parteneri de afaceri sau politică…

Iată însă că, după ani și ani, pe Videanu ”îl mănâncă” din nou. Cu toate că ”bordurizează” în stil barbar și Clujul…

Astfel că, dacă Nicușor Dan nu se poate supăra pe Claudiu Crețu este  doar pentru că acesta este perceput drept cel care poate asigura ”suportul logistic” necesar pentru alegerile la Primăria Capitalei. Acolo unde ”independentul” Nicușor Dan ar mai vrea o tură… Dar Adriean Videanu îl vrea pe vechiul lui camarad portocaliu, Liviu Negoiță. În timp ce Sebastian Burduja ”salivează” și el de pe margine. Iar bucureștenii nu pot decât să îi ”colinde” pe toți cei care îi lasă fără apă caldă și căldură…

Directorul unui colegiu din Iași, acuzat de DNA că a primit bani pentru transferul unui elev. Despre ce sumă ar fi vorba

2

Directorul unui colegiu din municipiul Iaşi este acuzat că ar fi primit bani pentru transferul unui elev de la o unitate de învăţământ la alta, au informat, luni, 18 decembrie, reprezentanţii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).

Bărbatul – acuzat de DNA de luare de mită – a fost trimis în judecată, alături de alte două persoane cercetate în aceeași cauză. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Iași.

Conform comunicatului transmis luni, 18 decembrie, de DNA, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Iași au dispus trimiterea în judecată a trei persoane. E vorba despre Nistor Gheorghiță, „la data faptei director al Colegiul Național ”Vasile Alecsandri” din municipiul Iași, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită”, și trimis în judecată în stare de libertate.

De asemenea, au fost trimise în judecată și Sănătescu Andreia-Irina, educator în cadrul unei grădinițe din municipiul Iași, acuzată de dare de mită, precum și Ariton Anca -„la data faptei director al aceleiași grădinițe din municipiul Iași, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la dare de mită”.

Ce susțin procurorii

Ce se menționează în rechizitoriul întocmit de către procurori în acest caz? „La data de 28 august 2023, inculpatul Nistor Gheorghiță, în calitatea menționată mai sus, ar fi primit, prin intermediul inculpatei Ariton Anca, de la inculpata Sănătescu Andreia-Irina suma de 300 euro, pentru a asigura transferul fiului acesteia din urmă de la un colegiu tehnic la Colegiul Național „Vasile Alecsandri”, pe care-l conducea.

Suma de bani menționată mai sus ar fi fost primită de inculpatul Nistor Gheorghiță în timp ce se afla pe holul aceleiași instituții de învățământ”, se precizează în comunicatul DNA transmis luni, 18 decembrie.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Iași.

Slava Ucraina sună a doagă. Europenii au obosit

Au trecut aproape 700 de zile de la invazia Rusiei în Ucraina. Deși majoritatea liderilor europeni rămân fermi în sprijinul lor  pentru Kiev, le este din ce în ce mai greu să mențină același nivel de susținere în rândul publicului lor.

Preocupările legate de costul vieții îi determină pe mulți europeni să pună sub semnul întrebării sustenabilitatea continuării finanțării Ucrainei, iar izbucnirea războiului în Fâșia Gaza a divizat atenția Europei în ultimele săptămâni.

Impulsul generat de succesul Ucrainei în primul an a făcut loc sentimentului că, în ciuda luptelor continue, linia frontului nu se mișcă, iar riscul unui conflict înghețat este în creștere.

Potrivit ultimului sondaj realizat în septembrie și octombrie de Consiliul European pentru Relații Externe (ECFR), doar 34% din europeni susțineau ca Ucraina să-și recupereze tot teritoriul.

Procentul de persoane care consideră că războiul dintre Rusia și Ucraina trebuie să se încheie cât mai curând posibil, chiar dacă ar însemna ca Ucraina să piardă o parte din teritoriu în favoarea Rusiei, s-a menținut la 29%.

Politicienii europeni nu au oferit alegătorilor lor o teorie convingătoare despre cum poate Ucraina să câștige războiul – și ce înseamnă asta pentru Europa.

Există încă țări în care prevalează preferința ca Ucraina să își recupereze tot teritoriul, mai degrabă decât ca războiul să se încheie cât mai curând posibil:Estonia, Polonia, Danemarca,  Marea Britanie.

Un punct de vedere opus (ca războiul să se încheie cât mai curând posibil, chiar dacă înseamnă că Ucraina își pierde părți din teritoriul) este dominant în Germania și Italia.

Majoritatea europenilor (52%) consideră în continuare că Rusia este principalul obstacol în calea păcii, în timp ce mai puțin de un sfert (23%) dau vina pe Statele Unite, Ucraina sau UE. În urmă cu 20 de luni proporția era de 60 la 19 la sută.

În țările europene mai apropiate de zona de conflict, sprijinul pentru Ucraina rămâne, de obicei, puternic. Dar chiar și în țările est-europene, există dovezi că oamenii  s-au săturat de război și de consecințele acestuia.

Cu cât ne îndepărtăm mai mult de zona de război, cu atât interesul pare să scadă. În Franța, dezbaterea națională este acum absorbită de războiul din Gaza, având în vedere comunitatea musulmană numeroasă din această țară, care susține poporul palestinian. Potrivit Google Trends, în ultimele două luni, francezii au căutat mai mult „Israel” decât „Ucraina”.

Imediat după invazia Ucrainei,  europenii s-au temut că țările lor ar putea fi următoarele atacate, că Rusia ar putea folosi arme nucleare sau că războiul ar putea escalada în alte moduri.

Dar niciunul dintre aceste scenarii nu s-a materializat, astfel încât  o mare parte din populația europeană vede în prezent frontul ucrainean ca pe unul dintre diferitele războaie care se desfășoară departe de casă, pentru unii poate la fel de îndepărtat și de abstract ca și conflictele din Armenia sau Gaza.

În septembrie, doar într-o mână de țări intervievate – Danemarca (46%), Estonia (67%), Polonia (49%) și Portugalia (48%) – a existat o opinie predominantă potrivit căreia Ucraina avea mai degrabă șanse să  câștige războiul în următorii cinci ani.

Un număr considerabil mai mic de persoane împărtășeau această convingere în Franța (28%), Germania (32%), România (35 %), Spania (26%) și chiar și în Regatul Unit (34%). În Italia, doar 20 la sută au considerat probabilă victoria Ucrainei – în timp ce aproape de două ori mai mulți (38 la sută) au considerat că Rusia este câștigătoarea probabilă.

Israelul se pune rău cu toată lumea

Comunitatea internațională intensifică presiunea asupra Israelului, având în vedere numărul mare de victime civile și distrugerea spitalelor din Gaza. La rândul său, statul evreu își intensifică războiul, pregătit să „lupte până la capăt”.

Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite solicită o „încetare urgentă și durabilă a ostilităților” în Gaza. Cel mai sângeros război din Fâșie a fost declanșat de atacul fără precedent lansat de Hamas pe teritoriul israelian la 7 octombrie, care a luat 250 de ostatici și a ucis aproximativ 1 139 de persoane, majoritatea civili, potrivit ultimelor cifre oficiale israeliene. Până în prezent, 129 de ostatici sunt încă reținuți în Gaza.

Ministerul Sănătății din teritoriul controlat de Hamas susține că peste 18.800 de persoane, majoritatea femei și copii, au fost ucise în ofensiva israeliană.

Zeci de oameni au fost uciși în loviturile israeliene de duminică. După luni de bombardamente și lupte violente, cea mai mare parte a populației din Gaza a fost strămutată și suferă din cauza lipsei de combustibil, alimente, apă și medicamente.

Potrivit ONU, mai puțin de o treime din spitalele din Gaza funcționează parțial, în timp ce Organizația Mondială a Sănătății a condamnat impactul operațiunilor israeliene asupra a două spitale din nordul teritoriului.

Directorul OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a declarat că agenția este „consternată de distrugerea efectivă” a spitalului Kamal Adwan, unde IDF  au desfășurat o operațiune de mai multe zile împotriva Hamas.

Forțele israeliene s-a retras duminică din spital, susținând că acesta a fost folosit ca centru de comandă și control de către Hamas.

OMS a mai spus că bombardamentele israeliene au redus secția de urgență a spitalului Al-Shifa la „o baie de sânge”.

Ministerul Sănătății, condus de Hamas, a declarat că o lovitură israeliană a lovit duminică spitalul Nasser din Khan Yunes, principalul oraș din sudul Fâșiei Gaza, provocând moartea unei persoane și rănirea altor șapte.

Potrivit ministerului, forțele israeliene au luat cu asalt spitalul Al Awda din nordul Fâșiei Gaza și au arestat personalul medical după mai multe zile de asediu și bombardament.

Duminică, premierul israelian Benjamin Netanyahu s-a angajat din nou să „lupte până la capăt”, promițând să elimine Hamas, să elibereze toți ostaticii și să se asigure că Gaza nu va mai fi niciodată „un centru al terorismului”.

În orașul israelian Erez, în apropiere de punctul de trecere a frontierei nordice a Gaza, armata israeliană a  descoperit “cel mai mare tunel” al Hamas.

Guvernul Netanyahu se află sub o presiune tot mai mare din partea comunității internaționale pentru a suspenda luptele și a proteja civilii. Organizația Națiunilor Unite estimează că 1,9 milioane din cei 2,4 milioane de locuitori din Gaza au fost strămutați din cauza războiului.

Qatarul, care a contribuit la medierea unui armistițiu luna trecută, în timpul căruia 80 de ostatici israelieni au fost schimbați cu 240 de palestinieni încarcerați, a dat asigurări că „eforturile diplomatice sunt în curs de desfășurare pentru a reînnoi pauza umanitară”.

Dar oficialii Hamas au anunțat pe Telegram că sunt „împotriva oricărei negocieri privind schimbul de prizonieri până când agresiunea împotriva poporului palestinian nu va înceta complet”.

Israelul se confruntă, de asemenea, cu apeluri din partea familiilor ostaticilor de a încetini, suspenda sau încheia campania militară.Conflictul din Gaza a dus și la o spirală de violență în Cisiordania ocupată de Israel.

Politica mondială – revizionism total!

Revizionismul – dorința de a adapta regulile care întruchipează ordinea internațională în funcție de interesele în schimbare – este acum un atribut al comportamentului puterilor care contează la nivel global și regional.

Principalele puteri nucleare nu sunt complet satisfăcute de ordinea existentă; se străduiesc să o „modifice” și sunt, astfel, revizioniste.

Revizionismul american este hegemonie. A însemnat bombardarea Iugoslaviei în 1999, invazia Irakului în 2003 și, de fapt, întreaga practică a intervențiilor militare efectuate cu eludarea deciziilor ONU.

Nu mai puțin evident este revizionismul Rusiei și Chinei. Acesta se extinde la acele aspecte ale ordinii internaționale moderne care sunt mai bine concepute pentru a servi interesele Statelor Unite și ale aliaților săi europeni: instituțiile financiare și economice și regulile de joc acceptate în domeniul securității globale și regionale.

La nivel regional, notează Modern Diplomacy, exemple izbitoare de comportament revizionist sunt Turcia, Iranul, Arabia Saudită, Africa de Sud, Algeria, Coreea de Nord și Brazilia. Toate aceste țări se străduiesc să corecteze elemente specifice și importante ale ordinii internaționale.

În general, chestiunea importanței Sudului Global este de natură revizionistă, deoarece constă în revizuirea și corectarea regulilor jocului pe scena mondială în favoarea intereselor unui anumit grup de state care anterior nu dispuneau de resursele interne și externe pentru a pune o astfel de problemă.

Parafrazându-l pe Henry Kissinger, putem spune că, în lumea modernă, revizionismul nu este de natură substanțială, ci procedurală: nu este vorba că o putere dorește să obțină anumite schimbări, ci de faptul că dorește schimbări de principiu.

Și experiența istorică confirmă: revizioniștii ies întotdeauna victorioși, iar puterile permanente supraviețuiesc, dar pierd.

În prezent, cele mai mari dificultăți sunt întâmpinate de asociațiile de țări care și-au construit strategia pe menținerea ordinii existente – în Vest este vorba de Uniunea Europeană, iar în Est – de blocul economic ASEAN. Încearcă din răsputeri să mențină un status quo de care nimeni nu mai are nevoie.

Nu avem niciun motiv să credem că schimbările care au loc în lume vor fi rapide și dramatice – revizionismul, prin natura sa, nu implică mișcări bruște.

Vedem cât de prudente sunt Rusia și Statele Unite în ceea ce privește probabilitatea unei escaladări a diferendelor lor în Europa de Est. Beijingul și Washingtonul dau, de asemenea, dovadă de o serioasă reținere și își rezolvă cu abilitate disputele fără a le aduce în conflict direct.

Cu toate acestea, pierderile vieților omenești au fost și sunt prețul revizionismului general. În condițiile în care un conflict major este irațional, dar posibil, iar contradicțiile dintre numeroasele puteri care vizează revizuirea ordinii internaționale sunt mari, ar fi extrem de dificil să se evite aceste pierderi.

Câinele moare de drum lung…

Nu de prea multă vreme, prin presa scrisă și televizată, niște băieți, care se cred deștepți nevoie mare, au dat buzna în soarta lui Dan Petrescu, cântându-i prohodul (din punct de vedere profesional), ca urmare, chipurile, a mătrășirii lui (știau ei precis!) de la echipa sud-coreeană Jeonbuk Hyundai Motors.

Acești îngrijorați prezicători, plecați mai degrabă cu sorcova, au dat-o în bară considerând drept sigură demiterea Bursucului, fiindcă „năpăstuitul” antrenor, spre disperarea lor, a reușit să se califice în optimile de finală ale Ligii Campionilor Asiei, învingând lidera grupei, Bangkok United! Așadar, se poate spune despre drăguții „formatori de opinie” că au înghițind gogoașa și că merită băgați în cimilitura populară „Câinele moare de drum lung, și prostul de grija altuia”! Din păcate, cam în aceeași notă de inadecvare s-au petrecut lucrurile zilele trecute la Bruxelles, unde „șeful statului” și-a arătat grija părintească față de Republica Moldova și de Ucraina, lăsând deoparte nevoile tot mai usturătoare ale poporului pe care îl reprezintă! Și, colac peste pupăză, Ciolacu, cotropit de grija altora, s-a repezit până la Kiev ca să-l asigure pe Zelenski că-i va achita cei douăzeci și cinci de milioane de euro promiși, în timp ce medicii de familie nu și-au primit drepturile financiare de două luni, că nu sunt bani!

*Revenind la fotbal, cu câteva zile înaintea Ignatului s-a pornit Etapa a douăzecea a Superligii. „Praznicul” a fost deschis de „voluntarii” lui Marin Dună și Ilie Poenaru, avându-i drept oaspeți pe juveții conduși de Giovanni Costantino. Meciul a debutat în forță, echipele alergând cu limba scoasă după gol. De altfel, s-a și introdus mingea în poartă destul de repede (dar inutil): mai întâi oltenii, în minutul 21, prin Chițu, care l-a învins pe portarul Fernandes, dar reușita lui a fost anulată pe motiv de ofsaid, iar după două minute a venit rândul ilfovenilor să piardă gustul golului, anihilat de ofsaid! Dar nu după multă vreme (minutul 37), juvetele de import Sidibe inițiază o cursă pe extremă, centrează în careu, de unde Blănuță înscrie. Este 1-0 pentru FCU 1948, scor cu care, până la urmă, se și încheie partida, în ciuda faptului că în ultimele minute cei din Voluntari au fost cât pe-aci să egaleze. Dar… nu s-a putut!

*Al doilea meci al zilei de vineri s-a disputat pe terenul ploieștenilor, între Petrolul și Rapid. Meci fără o istorie deosebită, marcat de neputința ambelor formații de a înscrie și încheiat cu un nul jenant. La acest surogat de fotbal a mai contribuit, în oarecare măsură, eliminarea, încă din minutul 6 al partidei, a fundașului rapidist Borza, lipsa acestuia dereglând întreaga strategie a lui Bergodi. Se tot trâmbițează că „șefii de gară” Șucu și Angelescu vor să-l trimită în șomaj pe antrenorul italian, iar în locul lui să îl aducă pe Măldărășanu. Cunoscând atmosfera clocotitoare de sub Podul Grant, l-aș sfătui pe tehnicianul de pe Cibin să nu se lase vrăjit de cântecul… Feroviei! În ciuda absenței fotbalului pe gazonul din Țara Gazului, atmosfera a fost totuși… colorată de câteva petarde și fumigene aruncate de nestăpâniții fani ai mult-iubitei ‒ după zicerea peluzei ‒ „coțofene”!

*În ziua de sâmbătă, alde Burleanu au înghesuit meciurile precum se strâng milogii la pomană! La prânz, UTA a primit pe terenul ei formația Farul Constanța. Joc plictisitor, fără vreo calitate, încheiat cu 0-0.

*Înaintea asfințitului, la Craiova, echipa lui Leo Grozavu, Poli Iași, a reușit să găbjească un punct de la oltenii bulgarului Petev. Partida, ca aspect, a fost împărțită în două: în primul mitan oltenii au dominat și au înscris două goluri, ca apoi, după pauză, moldovenii, scuturându-se din somnolență, să pună osul la bătaie, izbutind să egaleze. Meciul s-a sfârșit cu scorul de 2-2. E de menționat că în minutul 92 Markovic a înscris, dar VAR-ul a dibuit că tânărul sârb se afla în ofsaid, așa că toată agitația juveților a fost degeaba.

*La lumina lămpașelor de lux ale Arenei Naționale, animată mai mult de guguștiuci decât de spectatori, FCSB a primit formația Hermannstadt. După un joc în care sibienii lui Măldărășanu aproape că nu s-au văzut, trupa lui Becali a câștigat cu scorul de 3-0. Cu această ispravă, „roș-albaștrii” și-au consolidat poziția de lideri ai clasamentului. Pe la colțuri se bârfește că rezultatul nu ar fi curat, motivul fiind legat de transferul jucătorului „sibian” Baba Alhassan la echipa oierului Gigi!!

*Duminică, la Cluj, „șepcile roșii” au încercat să decălească Oțelul! Din păcate pentru ei, nu le-a reușit vrerea, întrucât gălățenii au înscris un gol (în minutul 25), care, de altfel, a și parafat victoria lor. Ardelenii în partea a doua a meciului au ocupat arealul dunărenilor, dar totul a fost… de măgan!

*Seara, la Sfântu Gheorghe, Sepsi a întâlnit CFR-ul din Gruia. Meci alert, spectaculos, în care gazdele au fost mai bune. Scorul l-au deschis clujenii, dar covăsnenii au reușit egalarea, ca apoi, în minutul 85, Damașcan să înscrie golul victoriei. Patronul Dioszegi arăta la sfârșitul meciului precum un sugar care a primit țâță!

P.S. Meteahna tușierilor de a nu ridica fanionul în momentul când un fotbalist se află în ofsaid, ci lasă jocul să se desfășoare, fără rost, până uneori împricinatul mai și înscrie, continuă cu o enervantă nesimțire. Din această cauză se apelează la VAR, situație care duce la pierdere de timp și totodată reușește să scoată din sărite spectatorii și, neîndoielnic, antrenorii și jucătorii!

Statuia Monicăi Lovinescu

Monica Lovinescu și Virgil Ierunca au fost confiscați de GDS – Humanitas și de urmașii acestora, adică de trotinetarii atei, așa că nu voi scrie nimic despre perechea alintată, între prieteni, „Monicii”. 

În centrul Capitalei a fost expusă o statuie a cuplului anticomunist de la Paris. Și s-au apucat să comenteze useriștii, pesediștii, aurarii și ziaricii. Dar nu despre „Monici”, ci despre calitatea lucrării.

Vinovăția sculpturii e că, dacă-i scoți pe analfabeții digitalizați din arta figurativă, s-a terminoiu. Useriștii, pesediștii, aurarii și ziaricii sunt la mintea primarilor de acum 100 de ani, care voiau să vadă pe soclu mustața viteazului în uniformă de roșior. Fără piramide, Egiptul ar fi azi doar nisip. Franța și Italia sunt țări – muzeee pentru că există monumente în fiecare sat. În arhitectură și sculptură, chiar și megalomania politicienilor – comanditari e un factor de progres.

Dacă ar fi fost după specialiștii de pe centurile de socializare, nu aveam azi nici ansamblul statuar al lui Brâncuși, de la Târgu-Jiu. Ei sunt spiritualizați ca vameșul elvețian, care, atunci când l-a oprit la graniță pe Paul Klee (pictorul se întorcea din Germania, scârbit de fasciști) și i-a văzut tablourile, l-a întrebat „tu ești pictor? Așa mâzgălește și fiul meu, care are patru ani.” După câteva zile, Paul Klee a murit.

Pe sculptorul „Monicilor” nu-l cunosc. Dar pe Buculei și Gorduz i-am cunoscut. Tot așa îl înjurau inteligenții ăștia și pe Gorduz, pentru statuia lui Traian de pe Calea Victoriei, și pe Buculei pentru „Aripile” de la Casa Scânteii. Proiectul lucrării monumentale a lui Buculei este foarte izbutit, dar prelucrarea industrială și finisarea au hibe. Iar statuia lui Traian a devenit, în viziunea țăranilor de oraș, „Lupoaica cu fular”, cu tot cu cacofonie. În realitate, e vorba despre o suprapunere a Crucii creștine cu simboluri dacice.

Regret că voi scrie ceva pe placul useriștilor, deși scârba mea față de ei rămâne aceeași. Toate generațiile noastre de sculptori au fost foarte bune și, prin valoare artistică, România a recuperat un retard religios, pentru că sculptură a intrat târziu la noi din cauza Bisericii ortodoxe. Monumentele funerare, troițele nu au fost considerate artă. Omul care meșterea cruci sau porți de lemn era așezat pe aceeași prispă culturală cu fierarul din sat. Dar de la Paciurea încoace stăm bine cu sculptura.

Brâncuși s-a născut în România, și-a construit numele la Paris și l-a făcut mare America. Dar au fost unii – ăștia la nivelul AUR –  care au vrut să-i repatrieze osemintele de la Paris (Montparnasse nu e un cimitir, ci un muzeu în aer liber), în loc să propună să se facă Muzeu de Artă Modernă Brâncuși la București și Tabără internațională de Sculptură la Hobița. Ar veni francezi și americani la Târgu-Jiu, ar crește turismul din zonă. Brâncuși a fost șmecher imobiliar și la Paris. El spunea „ăștia de abia așteaptă să mor ca să dărâme tot ce e pe strada mea.”

La orice licitație on-line în America, în Anglia sau în Franța se adună live minimum 1000 de oameni. 900, poate 980 sunt gură-cască, dar așa li se deschide apetitul pentru artă și intră și ei intr-o galerie să își înceapă colecția cu o litografie. La licitațiile de la noi, sunt live 10-12  persoane. Uneori doar 4. Dar avem păreri despre arta modernă.

Cine este românca rebelă căreia i-a scris marele Novak Djokovic! „Mulțumesc că exiști”!

0

Una dintre jucătoarele de tenis din România a reușit să-i atragă atenția, cu abilitățile sale în materie de mișcări de stretching, marelui campion sârb Novak Djokovic. Într-atât, încât liderul ATP a ales să-i transmită felicitări prin intermediul unei rețele de socializare.

De altfel, totul a pornit chiar de la o provocare pe rețelele de socializare, cu hashtag-ul „#djokovicchallenge”. O provocare la exerciții fizice destinate „curajoșilor”. Și asta pentru că, până la urmă, nu e deloc la îndemâna oricui să reușească mișcările de stretching pe care le-a exemplificat, într-o filmare pe X (ex-Twitter), celebrul campion de tenis în vârstă de 36 de ani căruia prietenii și apropiații îi spun Nole.

Jucătoarea de tenis Andreea Prisăcariu (23 de ani) a acceptat provocarea lansată pe rețelele sociale de către Novak Djokovic, și chiar a schimbat câteva replici, în scris, cu jucătorul care a scris istorie în tenisul mondial.

Schimb de mesaje publice pe X (Twitter)

sursa foto: captură video X (twitter)/Andreea Prisăcariu

Considerată „rebela” tenisului românesc datorită stilului său nonconformist, Prisăcariu a postat pe rețeaua de socializare X (fostă Twitter) o scurtă înregistrare video în care face câteva mișcări de stretching, inspirate de cele făcute de Novak Djokovic. Îregistrare în care fanii din România au putut vedea cum s-a descurcat Andreea în fața acestui test deloc la îndemâna oricui – fiind vorba de exerciții de streching (întindere musculară). A ales să facă asta după ce liderul clasamentului ATP a lansat o astfel de provocare în mediul online pentru a vedea cine are abilitatea de a face asemenea mișcări.

„Din păcate, cam atât pot să fac, dar poate îmi voi îmbunătăți performanța”, a transmis Andreea Prisăcariu, pe X (ex-Twitter), mesajul său fiind urmat de o replică de la faimosul Djokovic.

„Bravo, Andreea! Următoarea provocare va veni în curând. Mulțumesc mult pentru cuvintele frumoase și pentru susținere!”, i-a scris sârbul tenismenei românce.


„Mulțumesc! Plăcerea este mereu de partea mea! Mulțumesc că exiști și mulțumesc pentru că mă inspiri”, i-a transmis jucătoarea româncă, în chip de răspuns la acest mesaj venit de la marele campion din lumea tenisului mondial.

Legea inițiată de Ciolacu, promulgată! Ce se întâmplă cu făina de insecte

8

După ce legea care interzice făina de insecte în produsele tradiționale românești a trecut de Parlament, proiectul a ajuns la Cotroceni, pe masa președintelui.

Iar șeful statului a promulgat, luni, 18 decembrie, legea care se interzice făina de insecte în produsele tradiționale, proiect inițiat de Marcel Ciolacu, Alfred Simonis și Diana Tuşa.

Printre decretele pe care și-a pus semnătura Klaus Iohannis, luni, se numără și cel pentru promulgarea Legii privind reglementarea utilizării unor alimente noi autorizate în prepararea/producerea produselor alimentare, precum și a etichetării și comercializării acestor produse pe teritoriul României (PL-x 493/12.09.2023) – din câte a anunțat, în 18 decembrie, Administrația Prezidențială.

Legea, votată de Camera Deputaților – for decizional

Legea a fost votată pe 29 noiembrie, de Camera Deputaților, for decizional, cu 171 de voturi „pentru”, două „contra” și 41 de abțineri.

„Proiectul de lege are ca obiect reglementarea utilizării făinii de insecte în ceea ce priveşte prepararea şi comercializarea produselor alimentare pe teritoriul României, ca urmare a autorizării introducerii pe piaţă ca alimente noi, provenite din spaţiul Uniunii Europene, prin introducerea obligaţiei pentru operatorii economici de a asigura consumatorilor informaţii clare şi complete cu privire la produsele alimentare ce sunt sau conţin făină / anumite specii de insecte”, potrivit raportului din comisiile de specialitate din Camera Deputaților.

Ciolacu, în primăvară: „Protejăm produsele tradiționale românești”

Vă amintim că liderul PSD Marcel Ciolacu, actualul premier, anunța, pe 13 aprilie, pe Facebook, depunerea unui proiect de lege prin care se interzice utilizarea făinii de insecte în prepararea produselor prevăzute în Registrul Național al Produselor Tradiționale.

„Protejăm produsele tradiționale românești! Am depus astăzi proiectul de lege prin care se interzice utilizarea făinii de insecte în prepararea produselor prevăzute în Registrul Național al Produselor Tradiționale.

Așa cum au făcut și alte țări europene, la fel trebuie să facem și noi! În plus, toate produsele alimentare care vin din import și conțin ingrediente obținute din insecte trebuie să fie expuse separat pe rafturile magazinelor. Oamenii trebuie să știe ce cumpără, iar eticheta să fie clară și să conțină informații complete cu privire la aceste produse.

Patriotismul economic înseamnă protejarea producătorilor locali și a produselor și mâncării tradiționale românești”, transmitea, la acea dată, Ciolacu, pe rețeaua de socializare.

Cursă ca-n filme, kilometri întregi, cu polițiștii pe urme. Oamenii legii au tras focuri de armă pentru oprirea unui șofer fugar

0

Șoferul unui autoturism a fost protagonistul unui episod desprins parcă dintr-un film de acțiune. Cu poliția pe urmele sale, conducătorul auto a condus mai mulți kilometri, până ce autoturismul să fie oprit. Oamenii legii au tras 14 focuri de armă pentru prinderea şoferului care, potrivit poliției constănțene, nu oprise la semnal. Ce au găsit polițiștii în autoturism?

Cursa șoferului, cu poliția pe urmele sale, s-a derulat în județul Constanța. Din câte au anunțat oamenii legii, totul a pornit la primele ore ale zilei de luni, 18 decembrie, când șoferului i s-a făcut semn să oprească mașina, cu care se deplasa pe DN 2A. S-a întâmplat la intrare în localitatea Stupina.

S-au tras 14 focuri de armă pentru oprirea autoturismului

Cum conducătorul auto n-ar fi oprit la semnal, polițiștii au pornit pe urmele sale. S-au tras nu mai puțin de 14 focuri de armă în încercarea de a opri mașina. După 10 kilometri, autoturismul a fost oprit.

„La data de 18 decembrie, în jurul orei 02.15, poliţişti din cadrul Serviciului Rutier au efectuat semnal regulamentar de oprire şoferului unui autoturism care se deplasa pe D.N. 2A, la intrarea în satul Stupina. Conducătorul auto nu a oprit la semnal, iar unul dintre poliţişti a efectuat foc de avertisment cu armamentul din dotare. Autoturismul a fost interceptat după aproximativ 10 kilometri. Pentru oprirea acestuia, agentul de poliţie a efectuat cinci focuri de avertisment în plan vertical şi nouă în direcţia autoturismului”, au anunţat poliţiştii.

Ei au precizat că în urma intervenţiei a fost imobilizat un bărbat, de 58 de ani, care a fost dus la sediu, în vederea continuării cercetărilor.

Totodată, în autoturism poliţiştii au descoperit mai multe bunuri – produse alimentare, ţigări, băuturi alcoolice, a căror deţinere nu a putut fi justificată. În acest caz oamenii legii continuă cercetările.

Votul pentru numirea conducerii ASF, amânat în Parlament

Se anunță o săptămână plină în Parlament. Aleșii neamului vor dezbate și, ulterior, supune la vot bugetul pe anul 2024. Bugetul pe anul viitor intră luni în dezbaterea comisiilor parlamentare de specialitate, votul final fiind programat pentru miercuri. Dar nu doar bugetul pe anul viitor se află, la acest început de săptămână, în atenția senatorilor și a deputaților.

Și asta având în vedere faptul că urmează să se aleagă noua conducere a Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF). Pentru prima funcție în cadrul ASF, cea de președinte al Autorității, favorit ar fi fostul ministrul al Economiei, Alexandru Petrescu (PSD).

Audieri în comisii

Însă rezultatul votului nu ar urma să se mai afle luni, cum se credea inițial. Și asta pentru că, potrivit gândul.ro, ședința plenului reunit al celor două camere pentru numirea conducerii ASF a fost amânată pentru o dată ulterioară, a decis Biroul Permanent Reunit.

Chiar și așa, au loc dezbaterile din Comisiile de specialitate reunite. Audierile au început. Astfel că Maria Gabriela Horga (PNL) este audiată pentru funcția de vicepreședinte ASF, iar Mircea Oancea și Cătălin Mancaș pentru funcția de membru în cadrul instituției.

În primă fază se știa că de la ora 15:30 fusese programată să înceapă ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului, în cadrul căreia ar fi urmat să se supună la vot, cu buletine de vot secrete, noua conducere ASF.

Ce conţin, de fapt, multe lactate de pe rafturile supermarketurilor. Noua combinaţie de sintetice ar înlocui laptele

Problema cu multe lactate de pe rafturile supermarketurilor este că ele nu prea conţin lapte, ci tot felul de înlocuitori ai acestuia. Confirmă şi ministrul Agriculturii, care a cerut controale în acest sens.

Ca să nu fin păcăliţi, ar trebui să cumpărăm doar de la producătorii autorizaţi.

Lactate dubioase din import

Cum micii producători ajung cu greu în marile lanţuri de magazine, rafturile sunt acaparate de importuri. Cele de lapte s-au dublat în ultimii cinci ani.

Însă problema e că, de multe ori, lactatele aduse din afară nu conţin doar lapte, potrivit observatornews.ro.

„Sunt ”n” exemple, atât lapte de băut, cât şi smântână care nu sunt făcute din lapte. Am solicitat instituţiilor abilitate, cum este ANSVSA-ul şi ANPC-ul, îi rog să verifice aceste produse”, a afirmat Florin Barbu, ministrul Agriculturii.

Noul tip de grăsime

Experţii au verificat ce conţin lactatele din import, de pe rafturile supermarketurilor.

„Au un nou tip de grăsime, este o combinaţie între o grăsime sintetică şi animală şi nu e reglementată încă. Scrie foarte frumos pe etichetă smântână pasteurizată – culturi lactice selecţionate. Sună aşa bine această expresie”, a spus Fabius Antal, expert nutriţie, pentru sursa amintită.

Lactatele care conţin doar lapte sunt însă mai scumpe faţă de cele făcute cu grăsimi sintetice sau înlocuitori ai laptelui. Spre exemplu, în cazul unei cutii de lapte, diferenţa ar fi de 7 lei pe litru, iar la smântănă de 12 lei.

A murit cu zile în liftul blocat al Spitalului Județean din Slatina! Pacienta intrase în stop cardiorespirator

1

Un nou spital din România intră în atenţie, după ce un pacient a murit cu zile acolo. Este scandal la Spitalul Județean Slatina, după ce o femeie a decedat într-un lift care s-a blocat!

Pacienta, mama unei asistente, trebuia mutată la Terapie Intensivă pentru a fi intubată. Liftul a rămas însă blocat între etaje zeci de minute și, în ciuda manevrelor de resuscitare, bătrâna nu a mai rezistat.

Au încercat muşamalizarea cazului?

Cazul ar fi fost ascuns de autorități, iar prefectul județului Olt, Mario De Mezzo, a aflat de tragedie la câteva zile distanță. El cere acum răspunsuri.

În momentul în care personalul medical a intrat în lift, ascensorul s-a blocat și a rămas așa timp de 20 de minute. În cele din urmă, femeia a murit.

Directorul medical a confirmat

Directorul medical al Spitalalului Județean din Slatina a confirmat tragedia, însă a spus că va reveni cu mai multe detalii.

„La Spitalul Județean Slatina o femeie a decedat în lift. Una dintre primele priorități ale vătafei care se numește manager a fost ca eu să nu aflu. Le mulțumesc medicilor care mi-au zis.

Este exclusiv o problemă de managment ca să se asigure că pacienții nu mor în lifturi. Să le fie rușine! De câți oameni mai e nevoie ca să-ți dai demisia sau să fie demisă?„, a spus prefectul de Olt, Mario De Mezzo.

Turiştii români au luat pârtiile cu asalt. Unde se schiază pe stratul de omăt mare de peste jumătate de metru

0

Pasionaţii de schi din România sunt deja cu gândul la vacanţă şi la pârtii. Chiar dacă, în unele locuri, zăpada este „zârcită” cu turiştii, există totuşi staţiuni montane unde românii se distrează pe cinste.

Aşa se întâmplă la Mădăraşi din Harghita, unde toate cele cinci pârtii sunt deschise, iar stratul de omăt este de peste jumătate de metru.

Schi la cota 1700 metri

Considerată una dintre cele mai spectaculoase zone de schi din ţară, staţiunea montană Mădăraşi a adunat şi anul acesta sute de turişti veniţi din toate colţurile ţării, conform observatornews.ro.

La 1700 de metri altitudine stradul de zăpadă are peste jumătate de metru, iar pârtia e numai bună pentru schi. Tarifele pentru instalaţiile de cablu pornesc de la 90 de lei pentru două ore şi ajung până la 700 de lei pentru şase zile.

„Înainte de a pleca în călătorie, informați-vă cu privire la restricțiile de trafic și condiţiile meteorologice din zonele în care urmează să vă deplasați!

Când vizibilitatea este redusă, folosiți luminile din dotarea autovehiculelor, evitați depășirile riscante și asigurați-vă foarte bine înainte de efectuarea manevrelor de schimbare a direcției”, transmit autoritățile.

Vreme neobișnuită de Crăciun și Revelion

Meteorologii anunţă că vom avea Sărbători fără zăpadă, cu temperaturi neobișnuit de mari, în regiunile din nord-estul țării. Vremea pare că se încălzește de Crăciun și Revelion, spune și centrul European pentru prognoze meteo.

De Crăciun și de Revelion vremea se anunță foarte caldă în toată țara, cam cu 2 grade mai mult decât ar fi normal, cu ploi în nordul orientalilor și apusenilor.

În perioada sărbătorilor, în București vor fi de exemplu 5 grade. La munte, în Brașov, între 4 și 5 grade și este puțin probabil să ningă. Mai cald va fi pe litoral unde vor fi 8 grade și o vreme plăcută.

Oficial PNL: Bugetul pe 2024, unul al „cumpătării”/„USR-ul din păcate este în continuare rupt de realitate”

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a declarat luni, 18 decembrie, că bugetul pe 2024 este unul eminamente tehnic, un buget al cumpătării. Oficialul PNL îi critică pe useriști, cu referire la amendamentele depuse de Opoziție, la legea bugetului. „USR-ul din păcate este în continuare rupt de realitate, atunci când vor să taie cheltuieli esenţiale” – spune Stroe.

Bugetul pe 2024 este unul realist, un buget al seriozității și cumpătării, afirmă purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe. Declarațiile oficialului PNL vin în contextul în care legea bugetului de stat pe 2024 intră luni în dezbaterea comisiilor parlamentare de specialitate, votul final fiind programat pentru miercuri.

„Din experiența celorlalți ani, cu siguranță, vor exista anumite încercări din partea Opoziției în a politiza dezbaterea. Din punctul nostru de vedere, până la urmă, acest buget este unul eminamente tehnic, este un buget al cumpătării, al seriozității și al respectării tuturor angajamentelor asumate (…), este un instrument realist care definește niște priorități” – a declarat Ionuț Stroe, la RFI.

Stroe: USR-ul din păcate este în continuare rupt de realitate, atunci când vor să taie cheltuieli esențiale

În tot acest context, purtătorul de cuvânt al PNL a criticat amendamentele Opoziției la bugetul pe 2024. Dacă la amendamentele depuse de către formațiunea condusă de George Simion, AUR, n-a vrut să facă prea multe referiri, la cele ale USR a vorbit despre „cheltuieli fantasmagorice”. „Vor fi dezbătute atât în comisie, cât și în dezbaterea parlamentară, dacă își doresc să și le susțină. Despre amendamentele AUR voi refuza să fac vreo referire, pentru că n-au nici un fel de legătură cu realitățile economice ale acestei țări, de altfel, nu există nici o competență reală a acestui partid în zona fiscal-bugetară.

USR-ul din păcate este în continuare rupt de realitate, atunci când vor să taie cheltuieli esențiale, am văzut, parte din ce au avansat public, din buget. La fel, au propus niște creșteri de cheltuieli fantasmagorice, pe care n-au cum să le susțină din punct de vedere economic. Amendamentele lor sunt un fel de colecție de ce bine ar fi dacă am putea să facem ceea ce spun ei acolo”, a declarat Ionuț Stroe.

Totodată, purtătorul de cuvânt al formațiunii conduse de către Nicolae Ciucă a anunțat că PNL-ul va introduce un amendament care va interzice majorarea de taxe și impozite în anul ce vine. „Noi vom depune un amendament prin care eliminăm orice fel de posibilitate, interzicem practic orice fel de măriri de taxe și impozite în 2024, pentru că în mod evident trebuie să lăsăm și economia să funcționeze normal și ne așteptăm ca și USR-ul să susțină lucrul ăsta.

Nu vrem să mai avem noi, liberalii, nici un fel de schimbări de fiscalitate”, a afirmat Ionuț Stroe, la postul menționat.

Baie de sânge la o petrecere: 12 oameni au fost ucişi! Alţi răniţi, transportaţi la spital

O petrecere ce s-a ţinut în Guanajuto, Mexic, s-a trasformat într-o baie de sânge. Cel puţin 12 persoane au fost ucise în urma unui atac armat.

Autorităţile au informat, de asemenea, că zeci de persoane rănite au fost transportate la spitale.

Victimele, tineri care petreceau înainte de Crăciun

Victimele sunt tineri care participau la serbările care preced Crăciunul, scrie digi24. Atacul armat a avut loc la hacienda San José del Carmen, de obicei închiriată pentru petreceri.

„Până în prezent, 12 persoane şi-au pierdut viaţa”, a declarat procuratura din Guanajuato, unul dintre cele mai violente state din Mexic din cauza prezenţei unor puternice bande criminale.

Statul Guanajuto, recunoscut pentru atacuri sângeroase

Din păcate, în statul Guanajuto au mai avut loc astfel de atacuri. Acest stat, care găzduieşte un centru industrial înfloritor, a devenit scena conflictelor dintre grupul Santa Rosa de Lima şi cartelul Jalisco – Nueva Generación, care se consacră traficului de droguri şi furtului de combustibil, printre alte infracţiuni.

În ultimii 18 ani, de când guvernul federal a lansat o controversată ofensivă militară împotriva traficului de droguri, peste 420.000 de persoane au fost ucise în ţară, majoritatea victime ale unor acte criminale.

Educaţia dură, penalizată de nemţi: părinţi români, reţinuţi în Germania din cauză că şi-ar fi agresat copilul de 2 ani

Nemţii pun accentul foarte mult pe protecţia minorului. Inclusiv faţă de propriii părinţi ai micuţului.

Aşa se facă că mama şi tatăl unui copil în vârstă de doi ani, din judeţul Satu Mare, au fost reţinuţi duminică după ce, conform anchetatorilor, l-ar fi agresat pe micuţ în timp ce se aflau în Germania.

Poliţiştii s-au sesizat din oficiu

Cei doi adulți l-ar fi agresat pe micuţ în timp ce se aflau în Germania. Aceștia au fost reținuți pentru 24 de ore. Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale s-au sesizat din oficiu despre faptul că minorul ar fi fost agresat de către părinţii săi.

„În urma verificărilor efectuate poliţiştii au constatat faptul că, în cursul acestui an, în timp ce s-ar fi aflat în Germania, minorul de 2 ani ar fi fost agresat fizic de către părinţii săi, în repetate rânduri, fiindu-i pusă în primejdie gravă dezvoltarea fizică, intelectuală şi morală.

Părinţii, în vârstă de 29 şi 37 de ani, din Carei, au fost reţinuţi pentru 24 de ore, fiind depuşi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare”, au precizat reprezentanţii IPJ Satu Mare.

Părinţii copilului sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului.

Ce spune Codul Rutier 2024 despre slalomurile pe care le fac motocicliştii printre maşinile oprite la semafor

Motocicliştii şi-au făcut un obicei cu acele slalomuri pe care le efectuează când se formează coloane de maşini la semafor. Această practică a primit şi un nume: „filtrarea” traficului.

Legislația românească nu reglementează explicit filtrarea traficului de către motocicliști, scuteriști sau bicicliști.

„Filtrarea” traficului nu apare în Codul Rutier

Această manevră a motocicliştilor nu apare explicit în Codul Rutier 2024.

În conformitate cu prevederile art. 45 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, depășirea este manevra prin care un vehicul trece înaintea altui vehicul ori pe lângă un obstacol, aflat pe același sens de circulație, prin schimbarea direcției de mers şi ieșirea de pe banda de circulație sau din șirul de vehicule în care s-a aflat inițial”, potrivit legii.

Totuşi, conform aceluiaşi Cod Rutier, motocilciştii au voie să se „strecoare” printre maşinile oprite în colaone, dar cu condiţia să respecte anumite reguli: ”conducerea unui vehicul cu două roți pe drumurile publice într-un șir de vehicule, astfel încât să nu fie efectuată în acest mod manevra de depășire, este permisă de legislația rutieră națională”.

Deci, motocicliștii pot face ”filtering” atât timp cât deplasarea se face fără depășirea liniilor de demarcare a benzilor, potrivit avocat.net.

Românii apelează la vehiculele pe două roţi

Din cauza aglomerației din orașele din România, mulți români să renunțe la mașină și să utilizeze bicicleta, scuterul, trotineta electrică sau motocicleta pentru a se deplasa spre muncă sau acasă.

Potrivit Articolului 45 din Legea Circulației (195/2002), depășirea se poate realiza prin schimbarea benzii de circulație sau ieșind din șirul de vehicule în care s-a aflat inițial.

Legislația rutieră prevede că depășirea trebuie efectuată prin stânga vehiculului, după semnalizarea intenției. Această regulă se aplică motocicliștilor și conducătorilor de scutere puternice, care necesită permis de conducere.