Acasă Blog Pagina 586

„Dacă ar exista o rețetă să fiu cuminte, aș găti-o direct”/Cele mai haioase scrisori trimise lui Moș Crăciun de copiii din România

0

„Dacă ar exista o rețetă să fiu cuminte, aș găti-o direct”, „Vreau o păpușă cu capul drept”, „Tu ce faci în timpul tău liber?” – sunt doar câteva dintre mesajele simpatice trimise de copii, sub forma unor scrisori adresate lui Moș Crăciun.

Proiectul „Cutia poștală a lui Moș Crăciun”, derulat de Poșta Română „în parteneriat cu Moș Crăciun și harnicii lui spiriduși”, a ajuns la final. Au fost mii de scrisori ale copiilor din toată țara care au umplut cutiile poștale speciale cu multe gânduri, dorințe și urări pentru Moșul.

„Unele scrisori au adus zâmbete pe fețele spiridușilor, altele câte o lacrimă. Unii copii și-au descris în detaliu jucăriile pe care și le doresc, alții l-au îndemnat pe Moșul să le aducă ce dorește el.

Au fost și copii care au cerut soluții pentru problemele omenirii, de pildă încălzirea globală. Alții au cerut mâncare, haine și încălțăminte să poată merge la școală”, au transmis vineri, 22 decembrie, reprezentanții Poștei Române, într-un comunicat.

„Aduci cadouri doar la copiii cuminți? Dacă da, cei obraznici ce primesc?”

Sunt, așadar, gânduri de suflet pe care copiii le-au exprimat, în scris, încrezători că ele vor ajunge în atenția lui Moș Crăciun. Moșul pe care, ca orice copil din lumea întreagă, îl așteaptă să îi „viziteze” și în acest an.

„Aduci cadouri doar la copiii cuminți? Dacă da, cei obraznici ce primesc?” – a vrut să afle un copil, în timp ce s-a remarcat și o altă curiozitate a unui semnatar de scrisoare către Moșul așteptat de Crăciun: „Tu ești și Moș Nicolae? Dacă da, pe 6 decembrie îți pui costum verde sau albastru?”

„Am fost cuminte, bună și respectuoasă, am mai făcut și câteva greșeli, dar în rest am fost bine. (…) În afară de asta, mai vreau să îmi dai o zăpadă frumoasă de Crăciun și multă voioșie. Mulțumesc!” – mărturisește, cu multă sinceritate, o semnatară a unei scrisori către Moș Crăciun.

Un alt copil îl roagă pe Moș Crăciun să se îndrepte către cei care „nu au nimic” și să îi ajute. Îi transmite că el are tot ce îi trebuie și ce își dorește, semn că și dacă Moșul n-ar veni la el nu s-ar supăra prea tare. Doar să știe că, în schimb, ajunge la copiii care nu o duc la fel de bine ca el. „Anul acesta nu am fost prea cuminte, nu am avut cele mai bune note la școală și nu am fost un copil care să stea la locul lui. Dar, dacă ai putea, anul acesta, nu aș vrea să vii la mine, deoarece am tot ce îmi trebuie, am o familie, am ce mânca, am tot ce îmi doresc. Însă, dacă ai putea as vrea să mergi la cei care nu o duc așa bine ca mine, la cei care nu au nimic și să îi ajuți pe ei” – sună mesajul adresat lui Moș Crăciun.

Iată câteva fragmente din cele mai interesante scrisori – făcute publice de către reprezentanții Poștei:

„Dragă Moș Crăciun, toți copiii te iubesc, dar în acest an sub bradul de acasă vei vedea iubirea mea pentru tine. Te voi lăsa liber să îmi dai tot ce vrei tu”.

”Vreau o păpușă cu capul drept”.

” Aduci cadouri doar la copiii cuminți? Dacă da, cei obraznici ce primesc?”

„Tu ce faci în timpul tău liber?”

„Crezi că reclamele de la Coca-Cola te fac prea gras?”

„Tu ești și Moș Nicolae? Dacă da, pe 6 decembrie îți pui costum verde sau albastru?”

”Eu sunt operată la cap de două ori și mi-aș mai dori sănătate multă mie și tuturor copiilor bolnavi din spitale”.

”Anul acesta îmi doresc ce am visat întotdeauna că vreau să am. Anul acesta îmi doresc o fermă adevărată, unde să am mulți cai, la munte, lângă mânăstirea Corbii de piatră”.

”Am fost cuminte, bună și respectuoasă, am mai făcut și câteva greșeli, dar în rest am fost bine. (…) În afară de asta, mai vreau să îmi dai o zăpadă frumoasă de Crăciun și multă voioșie. Mulțumesc!”

”Dragă Moș Crăciun(…) dacă se poate, anul acesta să vină și la mine. La mine nu prea a venit în fiecare an”.

„Vreau să îți placă prăjiturile pe care le fac cu mama anul acesta”

”Salut, Moș Crăciun! Sper că am fost un copil cuminte anul ăsta. Să ai grijă, pe drumul tău spre copiii din toată lumea. Vreau să îți placă prăjiturile pe care le fac cu mama anul acesta și laptele cald, dar și morcovii pentru reni”.

”Îmi doresc ca familia mea să fie fericită, sănătoasă și unită.(…) Îmi doresc ca și tu să faci față tuturor cadourilor solicitate de copiii din întreaga lume! Tu ce mai faci? Cum te mai simți? Vreau să îți mulțumesc pentru toate cadourile pe care mi le-ai trimis an de an”.

”Deși mă descurc în studiile mele, îmi este mai greu să îmi achit anumite nevoi școlare. Părinții mei nu au posibilitatea de a ne cumpăra cadouri de Crăciun, ca ceilalți părinți ai altor copii. Așa că, te rog, să ne ajuți cu ce crezi tu că este mai bun pentru mine și familia mea”.

„Anul acesta vei veni cu sania? Vreau multă bucurie, voie bună și clipe frumoase în familie”
”Anul acesta știu că nu am fost foarte cuminte, dar promit că o să fiu mai cuminte. (…) Cel mai mult îmi doresc să nu mai am rușine de oameni și să nu îmi mai fie frică de mami și să iau note bune la școală și mami să nu mai fie întruna supărată”.

”Crăciunul este sărbătoarea mea preferată. Bradul este împodobit din noiembrie, iar fursecurile sunt în plan pentru săptămâna viitoare. Vor fi delicioase! Te rog să le guști când vii. Anul acesta vei veni cu sania? Vreau multă bucurie, voie bună și clipe frumoase în familie”.

”Mi-a plăcut foarte mult la tine acasă pentru că era multă zăpadă și m-am întâlnit cu tine și cu Doamna Crăciun. Mai am niște întrebări pe care nu am avut timp să ți le pun: tu te joci cu zăpada? Mie îmi place să construiesc oameni de zăpadă și igluuri”.

”Anul acesta nu-mi doresc foarte multe de la tine. De exemplu, să nu se mai certe părinții mei, să am o familie bună, fără certuri mereu și toată lumea să fie sănătoși și bucuroși mereu. Și mai am o dorință la tine, Moșule: adu-le și la copiii care nu au nimic câte o jucărie, să fie și ei fericiți de Crăciun”.

„Dacă ar exista o rețetă să fiu cuminte, aș găti-o direct”

”Dragă Moș Crăciun, am fost obrăznicuță, dar o să fiu mai cuminte dacă ar exista o rețetă să fiu cuminte, aș găti-o direct”.

 

”Îți mulțumesc că mi-ai făcut fiecare Crăciun să fie plin de magie și veselie. Ești un om bun a cărui poveste aduce zâmbetul larg pe fețele tuturor copiilor. (…) Îmi doresc foarte mult să îmi citești scrisoarea și să știi că nu-mi doresc nimic mai mult în afară de sănătate și fericire familiei și prietenilor mei”.

„Anul acesta nu am fost prea cuminte, nu am avut cele mai bune note la școală”

”Anul acesta nu am fost prea cuminte, nu am avut cele mai bune note la școală și nu am fost un copil care să stea la locul lui. Dar, dacă ai putea, anul acesta, nu aș vrea să vii la mine, deoarece am tot ce îmi trebuie, am o familie, am ce mânca, am tot ce îmi doresc. Însă, dacă ai putea as vrea să mergi la cei care nu o duc așa bine ca mine, la cei care nu au nimic și să îi ajuți pe ei”.

 

”Ceea ce îmi doresc eu, e că îmi doresc din inimă aici, să am o casă a noastră, să putem să locuim aici definitiv, să nu ne mai mutăm deloc, ca să putem să ne terminăm școala aici, măcar 8 clase, toți frații. (…) Mama noastră e amărâtă și chinuită că e vorba ca acum, pe 17 februarie 2024, trebuie să plecăm de aici și nu se va ști unde ne-om duce, pentru că aici nu putem să stăm mai mult de un an.”

”Un avion care zboară cu telecomandă, cu gloanțe de jucărie sau dacă nu, fără, jocul care are un turn care se dărâmă și trebuie să iei piesă cu piesă. Ca să nu se dărâme, trebuie să iei o piesă, dar o piesă care să nu dărâme turnul, o tabletă care desenezi pe ea, o foaaie neagră care dacă o scrijelești ies pisicile războinice”.

”Eu, tati, mami, buni și Paco vom fi sănătoși?”

”De ce uneori am gânduri rele?”

”De ce oamenii poluează?”

”Cum putem opri încălzirea globală?”

Campania „Cutia poștală a lui Moș Crăciun” face parte din misiunea Companiei Naționale „Poșta Română” de a păstra tradiția scrisului de mână și de a pune oamenii în contact.

„Noi nu suntem nespălate”. Ce cadou venit de la părinți le-ar fi „jignit” pe educatoarele de la o creșă din Constanța

4

Vin Sărbătorile de iarnă, cu tot ce înseamnă pregătiri pentru Crăciun,  cumpărături și alegeri de cadouri. Unele mai inspirate, altele… pare-se că nu prea!

Cu toate că, an de an, Inspectoratele Școlare Județene recomandă ca părinții să evite să mai ofere tot felul de cadouri cadrelor didactice, se pare că „obiceiul” nu dispare prea ușor din „tradiția” de lună decembrie. Nu degeaba mulți o consideră „luna cadourilor”!

Un astfel de episod n-a prea avut efectul la care s-ar fi așteptat unii părinți din Constanța. Cel puțin cam asta reiese dintr-o discuție purtată de mai mulți părinți, în mediul online.

Educatoare, „cadorisite” cu gel de duș

Pe scurt fie spus, părinții unor copilași din Constanța au avut parte de o situație mai puțin întâlnită. Totul, după ce s-au strâns bani pentru a se cumpăra cadouri pentru educatoare. E vorba despre părinții unei grupe din cadrul Creșei nr. 5 din municipiul Constanța, potrivit focuspress.ro. Și asta pentru că educatoarele ar fi refuzat cadourile și s-ar fi simțit jignite, pentru că au primit… geluri de duș.

Așadar, educatoarele nu doar că nu ar fi apreciat darurile, ci din contră, s-ar fi simțit ofensate de idee. Cel puțin asta reiese dintr-o discuție pe un grup de WhatsApp al părinților, pe care a prezentat-o publicația citată. „Noi nu suntem nespălate” – ar fi reacționat una dintre educatoare.

„Noi nu suntem nespălate”

„Țin să vă anunț că m-au chemat doamnele educatoare în clasă și mi-au înapoiat cadourile. Doamna N… mi-a spus: „Noi nu suntem nespălate, ca să ne dați gel de duș. Atât merităm noi după trei luni de muncă? Să ne jigniți în halul ăsta?” Am rămas fără cuvinte. Eu propun să nu le mai cumpărăm cadouri până la sfârșitul anului școlar, ca să nu le mai jignim cu alegerile noastre”, este mesajul unei mame pe respectivul grup, conform sursei citate.

Ceilalți părinți au comentat pe marginea situației, unul dintre ei scriind, scurt, că reacția cadrelor didactice a fost urâtă.

Ce spune șeful IȘJ

Pe de altă parte, șeful Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Constanța îi roagă pe părinți să nu mai ofere cadouri cadrelor didactice. Și vede ca pe un lucru bun faptul că – oricât de bine intenționat ar fi putut fi considerat de către părinți un astfel de gest – darurile nu au fost primite.

„Este foarte bine că nu au primit cadourile, este de apreciat. Noi nu facem actul educațional pentru a fi remunerați prin cadouri. Rugămintea mea este ca părinții să nu mai dea cadouri. Pentru ce? Și intenția de a da este una greșită. Că motivul refuzului doamnelor este legat de alte aspecte, da. Dar eu rețin că le-au refuzat (cadourile – n.r.), iar părinții să învețe să nu mai ofere“, a declarat, pentru Focus Press, Sorin Mihai, șeful IȘJ Constanța.

Imagini cutremurătoare! Surprind momentul prăbuşirii internatului de la Odorheiu Secuiesc – VIDEO

0

Au apărut primele imagini cu momentul în care s-a produs tragedia de la Odorheiu Secuiesc.

Camere de supraveghere au surprins cadre cu momentele de după căderea peretelui clădirii internatului. Un băiat de 17 ani a murit, iar trei fete au ajuns la spital, în urma acestei situații cu urmări dramatice.

Imaginile surprinse de o cameră amplasată în apropierea clădirii unde s-a produs nenorocirea au captat momentele de după prăbușirea peretelui internatului.

În imaginile difuzate vineri, 22 decembrie, de Digi 24 se poate vedea un nor mare de praf, urmare a prăbușirii zidului.

Un băiat de 17 ani a murit/Trei fete au fost duse la spital

Nenorocirea s-a produs în după-amiaza zilei de luni, 18 decembrie. Un băiat de 17 ani și-a pierdut viața în urma acestei tragedii. Iar trei fete au fost rănite. Între timp, administratorul firmei ce executa lucrări la internatul din Odorheiu Secuiesc a fost plasat sub control judiciar, după ce inițial a fost reținut pentru 24 de ore.

Cazul este cercetat de către oamenii legii. Ancheta a fost începută după ce băiatul de 17 ani a murit, iar alte trei tinere au fost rănite, după ce peretele internatului unde erau cazați s-a dărâmat peste ei.

Clădire veche

„La data de 18 decembrie 2023, în jurul orei 16:10, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Odorheiu Secuiesc au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că la internatul unui liceu din localitate s-ar fi prăbușit un perete, peste mai multe persoane.

Din primele cercetări efectuate a rezultat faptul că reprezentanții unei societăți comerciale ar fi executat, cu utilaje specifice, o lucrare de amenajare a terenului din jurul internatului.

Se pare că, din cauza vechimii clădirii și a stării de degradare, partea din mijloc a imobilului, de aproximativ 100 de metri pătrați, a colapsat și s-a prăbușit, moment în care ar fi surprins patru persoane, trei fete, două în vârstă de 16 ani și una în vârstă de 17 ani, și un băiat, în vârstă de 17 ani, toți rezidenți în clădire.

În urma activităților de excavare manuală a molozului, salvatorii aflați la fața locului au reușit extragerea în siguranță a celor două tinere în vârstă de 16 ani, iar ulterior a fost extrasă și cea de-a treia fată. Aceasta era în stare de inconștiență și i-au fost aplicate manevre de resuscitare, ulterior fiind transportată la spital pentru îngrijiri medicale suplimentare. Ulterior, s-a reușit și scoaterea de sub dărâmături a tânărului de 17 ani. Din nefericire, acesta nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiindu-i declarat decesul.

În cauză, prim-procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Odorheiu Secuiesc a dispus efectuarea cercetărilor, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și ucidere din culpă”, a transmis, zilele trecute, IPJ Harghita, într-un comunicat.

Dosarul MURFATLAR, trimis în instanță. Prejudiciul URIAȘ stabilit de DNA

2

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au trimis în instanță dosarul „Murfatlar”, în care sunt cercetate fapte de evaziune fiscală în formă continuată. Cauza a fost trimisă spre judecare Tribunalului Buzău.

Prejudiciul în această cauză depășește 47,5 milioane de euro – au stabilit procurorii DNA.

Astfel, procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată a fostului director executiv al Biroului Vamal de Interior (B.V.I.) Buzău, Marius Fulgeanu, acuzația fiind de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, dar și a fostului director executiv al Biroului Vamal de Interior (B.V.I.) Constanța, Nicolae Cristian Stăniguț, acuzat de de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată,

precum și a lui Leonard Adumitroaie, fost inspector în cadrul Biroului Vamal de Interior (B.V.I.) Buzău, acuzat de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.

Citiți și: DE ASTA A VENIT ZELENSKI: PENTRU MURFATLAR!

Șase oameni de afaceri, trimiți în judecată

Totodată, au fost trimiși în judecată, în același dosar și șase oameni de afaceri, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, în formă continuată, forma participației penale fiind autoratul și, respectiv complicitatea, se menționează într-un comunicat transmis de DNA vineri, 22 decembrie.

De asemenea, din comunicatul DNA reiese că au fost trimiși în judecată și:

SC MURFATLAR ROMÂNIA S.A., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, în formă continuată,

SC EUROAVIPO S.A., sub aspectul săvârșirii următoarelor infracţiuni:
– evaziune fiscală, în formă continuată,
– complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală,

SC BARTENDERS DISTILLERIES S.R.L., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, în formă continuată,

SC OANA MANAGEMENT S.R.L., sub aspectul săvârșirii următoarelor infracţiuni:
– evaziune fiscală, în formă continuată,
– complicitate la tentativă la infracțiunea conexă infracțiunii de evaziune fiscală, în formă continuată.

Ce acuzații le aduc procurorii

Procurorii susțin că în „dosarul Murfatlar”, prejudiciul produs bugetului statului – prin sustragerea de la plata obligațiilor fiscale – depășește 47,5 milioane de euro.

„În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt:
În perioada 2012-2015, societățile S.C. Murfatlar România SA, S.C. Euroavipo S.A, S.C. Bartenders Distilleries S.R.L și SC Oana Management S.R.L cu activitate de producere și comercializare a băuturilor alcoolice, administrate sau controlate în fapt de o parte din cei șase oameni de afaceri, cercetați în prezenta cauză, ar fi produs bugetului consolidat al statului un prejudiciu total de 237.865.710 lei (47.573.142 de euro) prin sustragerea de la plata obligațiilor fiscale. Activitatea infracțională s-ar fi desfășurat în condițiile în care anumiți funcționari publici din cadrul autorităților vamale competente fie nu au îndeplinit actele la care erau obligați prin atribuțiile de serviciu, fie au îndeplinit asemenea acte în mod defectuos.

Cauzele producerii acestui prejudiciu, identificate în acest dosar, ar fi fost:

– sustragerea de la plata taxei pe valoarea adăugată, a accizelor și a altor obligații fiscale prin înregistrarea unor operațiuni fictive, care ar fi avut ca urmare mărirea taxei deductibile;

– înregistrarea în contabilitate a unor facturi emise de pretinși furnizori în scopul de a majora artificial taxa pe valoarea adăugată deductibilă, astfel încât, printr-o eventuală compensare ori rambursare, această sumă să poată acoperi celelalte obligații fiscale pe care societățile le-ar fi înregistrat ca urmare a desfășurării activității de producție a băuturilor alcoolice;

– “îngăduința” inculpaților Fulgeanu Marius, Stăniguț Nicolae Cristian și Adumitroaie Leonard care nu ar fi îndeplinit actele la care ar fi fost obligați și nu ar fi dispus măsurile prevăzute de lege pentru a opri activitatea antrepozitelor S.C. Murfatlar România SA și S.C. Euroavipo S.A, deși societățile comerciale ar fi înregistrat lună de lună obligații fiscale restante, iar cuantumul acestora ar fi crescut constant”, potrivit comunicatului DNA.

Totodată, sursa citată anunță că în această cauză s-au dispus măsuri asiguratorii contând în indisponibilizarea unor bunuri și sume de bani în cuantum de 369.146.817 lei. Și că Ministerul Finanțelor s-a constituit parte civilă în procesul penal.

Cauza va ajunge pe masa judecătorilor de la Tribunalul Buzău. Mai exact, dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Buzău cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

O fetiţă de 5 ani a murit, iar verişorul ei e în stare gravă. Bunica lor i-ar fi spălat cu o substanţă toxică

2

Situație dramatică într-o familie din județul Ialomița, cu doar câteva zile înainte de Crăciun. O copilă în vârstă de cinci ani a pierit, iar alte două rude – ambele minore – au ajuns la spital. Copiii ar fi fost intoxicaţi cu o substanţă toxică. Cazul se află în atenția autorităților.

O fetiţă de cinci ani a murit, iar verişorul ei, de aproape doi ani, este în stare gravă la Spitalul din Ţăndărei, judeţul Ialomiţa, după ce ar fi fost spălaţi de bunica lor cu o substanţă toxică, posibil o soluţie folosită pentru deparazitarea oilor, potrivit news.ro.

Poliția, sesizată de cadrele medicale

Și sora băiețelului – o copilă de 10 ani – a fost dusă la un spital, în Slobozia, cu simptome asemănătoare. Poliţiştii au deschis o anchetă. De asemenea, a fost sesizată şi Direcţia de Protecţie a Copilului.

Poliţia a anunţat, vineri, 22 decembrie, că Poliţia Oraşului Ţăndărei a fost sesizată, joi seară, de către cadrele medicale de la Spitalul Ţăndărei despre faptul că la camera de gardă au fost aduşi doi copii, în vârstă de 5, respectiv 1 an şi 11 luni, care ar fi fost intoxicaţi cu o substanţă.

Copilul de un an şi 11 luni, în stare gravă la Spitalul Ţăndărei

Fetiţa de cinci ani a murit, iar copilul de un an şi 11 luni este în stare gravă la Spitalul Orăşenesc Ţăndărei, conform sursei citate.

Oamenii legii au început deja investigații în acest caz dramatic. Iar după verificări, poliţiştii au stabilit că o altă fată, de 10 ani, a fost transportată la o altă unitate spitalicească din Slobozia cu simptome asemănătoare.

Citiți și: Mama, un pericol pentru propriile fetiţe! Şi-a spălat micuţele pe cap cu insecticid, apoi ceva GROAZNIC s-a întâmplat!

A fost sesizat DGASPC-ul

În cazul de față, cercetările sunt continuate de către o echipă complexă, sub aspectul comiterii infracţiunilor de ucidere din culpă şi rele tratamente aplicate minorului. De asemenea, a fost informată Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Ialomiţa. Cel mai probabil, și această instituție va face verificări în perioada imediat următoare, urmând să se comunice concluziile.

Din primele informații, fata în vârstă de10 ani şi băiatul de un an şi 11 luni sunt fraţi, iar fetiţa de cinci ani care a murit era verişoara lor. Potrivit sursei citate, copiii ar fi fost spălaţi cu o substanţă toxică, posibil tomoxan, de către bunica lor, o femeie de 35 de ani, din Ţăndărei.

Citiți și: Scene de infarct, la Iaşi: trei copii, găsiţi intoxicaţi cu monoxid de carbon!

Tragedie fără margini la Braşov! Două fetiţe au murit după ce s-au intoxicat cu o substanţă toxică

A murit și a treia fetiță intoxicată după ce mama ei a spălat-o pe cap cu insecticid

Meteorologii anunță cum va fi vremea de Crăciun. Temperaturi de aproape 20 de grade/Prognoza ANM pentru început de ianuarie

1

Cu puține zile rămase până la Crăciun, pregătirile pentru marea sărbătoare sunt în toi. Toată lumea își face planuri de Sărbători, mai ales că urmează si Revelionul. Între cumpărături și diverse drumuri prin oraș, mulți sunt cei care-și aruncă privirea și asupra prognozei meteo. Mai ales cei care vor avea zile libere, în perioada Sărbătorilor.

Cele mai recente vești de la meteorologi, cu privire la vremea de Crăciun, sunt surprinzătoare – cel puțin pentru cei care sperau să vadă ninsori și zăpadă în peisaj, ca să fie Sărbători „ca din povești”.

Și asta pentru că vremea va fi mult mai caldă de Crăciun decât ar fi normal pentru această perioadă. Temperaturile maxime vor ajunge chiar la 17-18 grade Celsius în ziua de Crăciun, a precizat recent Gabriela Băncilă, meteorolog ANM, la Digi24.

„Zilele de 24 și mai ales 25 și 26 vor veni cu o vreme din ce în ce mai caldă în toată țara”

„Temperaturile vor ajunge, în data de 24, până la 14-15 grade. 12 grade vor fi și mâine în sudul Olteniei”, a afirmat Băncilă.

„Zilele de 24 și mai ales 25 și 26 vor veni cu o vreme din ce în ce mai caldă în toată țara. Temperaturile la mijlocul zilei vor fi cu 15 grade mai ridicate decât ceea ce ar fi normal să înregistrăm în această perioadă a anului”, a anunțat Băncilă.

Cum va fi vremea de Revelion

Veștile de la reprezentanta ANM nu s-au oprit, însă aici. Potrivit acesteia, săptămâna dintre Crăciun și Revelion va fi foarte caldă. Iar în ziua de Crăciun, temperaturile vor ajunge chiar și la valori de 17-18 grade.

„Pentru Revelion, există probabilități de apariție a precipitațiilor, inclusiv sub formă de ploaie, dar și sub formă de lapoviță și ninsoare. Cumva, e același scenariu ca dinainte de Crăciun – niște precipitații să traverseze țara, tot pe aceeași traiectorie, cu accent pe jumătatea de nord. Dar lucrurile se mai pot schimba”, a mai explicat Băncilă.

Prognoza pentru următoarele 4 săptămâni/Ce anunță ANM

Reprezentanții Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM) au anunțat, vineri, 22 decembrie, estimări pentru următoarele patru săptămâni. E vorba despre prognoza pentru perioada 25.12.2023 – 22.01.2024. Așadar, intervalul între 25 decembrie 2023 și 22 ianuarie, anul viitor.

Meteorologii estimează că temperaturile vor rămâne mai ridicate decât cele normale inclusiv în prima săptămână a lunii ianuarie, după care se vor situa în jurul celor specifice perioadei, mai scăzute la munte.

Ce anunță ANM:

Săptămâna 25 decembrie – 1 ianuarie

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână pe întreg teritoriul României, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în regiunile extracarpatice.

Regimul pluviometric va avea o tendinţă uşor deficitară în cea mai mare parte a ţări, dar mai ales în zona Carpaţilor Occidentali şi Meridionali.

Săptămâna 1-8 ianuarie

Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii ţări.

Cantităţile de precipitaţii vor fi uşor excedentare în cea mai mare parte a ţării, dar mai ales în regiunile vestice şi nord-vestice.

Săptămâna 8-15 ianuarie

Temperatura medie a aerului va avea valori uşor mai coborâte decât cele normale pentru acest interval în zonele montane, iar în rest valorile termice vor fi apropiate de cele specifice perioadei.

Regimul pluviometric va fi uşor excedentar în cea mai mare parte a ţării, dar mai ales în zonele montane.

Săptămâna 15-22 ianuarie

Mediile valorilor termice vor fi apropiate de cele specifice pentru această săptămână pe întreg teritoriul României.

Cantităţile de precipitaţii vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile.

Garda de Mediu, „amplu control” la Primăria Capitalei! Ce vizează

10

Garda Naţională de Mediu a anunţat joi că a demarat un amplu control la Primăria Bucureşti, ca rezultat al numeroaselor notificări privind deprecierea calităţii aerului la nivelul Capitalei. Controlul vizează mai multe aspecte, inclusiv modul de răspuns la cele 23 de notificări ale Agenţiei pentru Protecţia Mediul cu privire la poluarea din oraş.

Garda Națională de Mediu (GNM) a anunțat, în 21 decembrie, că a demarat, încă de miercuri, „un amplu control la Primăria Capitalei, ca rezultat al numeroaselor notificări privind deprecierea calității aerului” la nivelul Bucureștiului.

Ce aspecte sunt vizate de verificările Gărzii de Mediu

Sunt mai multe aspecte vizate de acest control, primul pe listă fiind modul în care au reacționat responsabilii la cele peste 20 de notificări venite din partea Agenției pentru Protecția Mediul cu privire la depășirile înregistrate pentru indicatorii urmăriți la stațiile de monitorizare a calității aerului.

„Având în vedere faptul că principalele responsabilități privind calitatea aerului din București revine Primariei Capitalei, conform Legii 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător, controlul vizează următoarele aspecte:

– modul în care au reacționat cei responsabili la cele peste 23 de notificări venite din partea Agenției pentru Protecția Mediul cu privire la depășirile înregistrate pentru indicatorii urmăriți la stațiile de monitorizare a calității aerului

– calendarul de măsuri și planul de măsuri pentru îmbunătățirea calitătii mediului ca întreg și a calității vieții bucureștenilor

– demersurile pe care le-a făcut Primăria Capitalei în raport cu programul asumat față de Ministerul Mediului Apelor si Pădurilor și comunicat și către Ministerul Afacerilor Externe, respectiv calendarul de măsuri, elaborarea unui nou PICA (Planul Integrat de Calitate a Aerului) pentru Municipiul București, actualizarea studiilor care pot determina cauzele la problemele privind calitatea aerului, având în vedere faptul că ne aflăm la un pas de condamnare din partea UE, pentru calitatea aerului din Capitală”, anunță Garda de Mediu.

Ce generează poluarea aerului la nivelul Capitalei

Totodată, Garda Națională de Mediu anunță că un alt obiectiv al controlului îl reprezintă „verificarea modului în care cei responsabili de asigurarea calității aerului, și anume Primăria Capitalei, implementează măsurile pe care și le-au asumat prin calendarul privind finalizarea PICA 2024-2028. Si aici ne referim, printre altele, la: măsuri de fluidizare a traficului, măsuri de restricționare a traficului, acolo unde este cazul, programarea investițiilor în infrastructură”.

„Garda Națională de Mediu a avertizat, încă de la începutul lunii noiembrie, asupra provocărilor cu care vine sezonul rece din punct de vedere al calității aerului și, tocmai de aceea, a demarat un control tematic privind calitatea aerului din zona metropolitană, în baza unui plan comun de acțiune privind calitatea aerului”, conform aceleiași surse.

Instituția menționează, în tot acest context, că, potrivit celui mai recent studiu care a stat la baza elaborării PICA de către PMB, poluarea aerului la nivelul Capitalei este generată de:
– trafic (58%)
– încălzire rezidențială din surse fosile și alternative (27%)
– industrie și alte servicii (13%)

Comisarul general al GNM: „În caz contrar, Primăria riscă sancțiuni”

Comisarul general al Gărzii Naționale de Mediu a explicat că se speră că aparatul de specialitate al Primăriei Capitalei va lua măsurile necesare, astfel încât, în perioada Sărbatorilor, bucureștenii să se bucure de o calitate a aerului îmbunătățită.

„Acest control pe care l-am demarat în data 20 decembrie va fi un prim pas pentru o monitorizare continuă pe care o realizează Garda Națională de Mediu, ca organ principal de inspecție și control în domeniu, pentru a se asigura că responsabilitățile stabilite prin lege, în sarcina Primariei Capitalei, vor fi duse la bun sfârșit. În caz contrar, Primăria riscă sancțiuni din partea comisarilor GNM.

Ne exprimăm speranța și încrederea că aparatul de specialitate al PMB va lua măsurile necesare, astfel încât, în perioada Sărbatorilor, bucureștenii să se bucure de o calitate a aerului îmbunătățită”, a declarat Andrei Corlan, comisarul general al Gărzii Naționale de Mediu.

Tragedia de la universitatea din Praga. Zi de doliu în Cehia, după atacul în care 14 oameni au fost uciși – VIDEO

Atacul șocant ce a avut loc joi, 21 decembrie, la o universitate din capitala cehă Praha a curmat viețile mai multor persoane și a trimis în grija medicilor 25 de oameni, 10 dintre ei având leziuni grave.

Cehia a declarat sâmbătă zi de doliu naţional, după ce un bărbat înarmat a ucis 14 persoane şi a rănit alte 25 la o universitate din Praga, potrivit BBC.

Preşedintele Petr Pavel şi-a exprimat „imensa tristeţe” şi „furia neajutorată” față de pierderea de vieţi „complet nenecesară”.

Acesta este unul dintre cele mai grave atacuri în masă cu arme de foc din istoria europeană recentă. Atacatorul, despre care poliţia a anunțat că a fost „eliminat”, este suspectat că şi-a ucis şi tatăl şi ar putea avea legătură cu moartea altor două persoane, săptămâna trecută.

„Suntem cu toţii şocaţi de această faptă îngrozitoare”, a afirmat, într-o declarație, premierul ceh Petr Fiala. „Este greu să găseşti cuvinte să exprimi condamnarea, pe de-o parte, şi, pe de alta, durerea şi suferinţa pe care întreaga noastră societate le simte în aceste zile, înainte de Crăciun”, a completat oficialul.

Sâmbătă va fi zi de doliu

El a declarat că sâmbătă va fi zi de doliu, adăugând că steagurile vor fi arborate în bernă pe toate clădirile publice şi va fi ţinut un moment de reculegere, la miezul zilei.

În tot acest context, multe evenimente sportive şi culturale au fost anulate.


Joi seară, oamenii au aprins lumânări şi au adus flori în apropiere de locul atacului.

Drama a început joi după-amiază/Atacatorul a deschis focul pe coridoare

Împuşcăturile au început jurul orei locale 15.00 (14.00 GMT), joi, 21 decembrie, la clădirea Facultăţii de Arte a Universităţii Caroline din centrul capitalei Cehiei, notează aceeași sursă.

Atacatorul a deschis focul pe coridoare şi în sălile de clasă ale clădirii, aparent trăgând la întâmplare, în timp ce angajaţii şi studenţii au folosit mobilierul pentru a se baricada în încăperi.

 

A fost găsit „un arsenal imens de arme şi muniţii”

Potrivit poliției, atacatorul – un tânăr de 24 de ani – era student al universității. Și nu avea cazier. Oamenii legii au adăuat, însă, că a fost găsit „un arsenal imens de arme şi muniţii”.

Înainte de atac, poliţia a primit o informaţie că suspectul s-ar fi îndreptat spre Praga dintr-un oraş din apropiere, cu intenţia de a se sinucide. La scurt timp după aceea, tatăl bărbatului a fost găsit mort.

Poliţia a evacuat o altă clădire a universităţii, unde se aştepta ca atacatorul să participe la o prelegere, dar în scurt timp a fost chemată la clădirea principală a facultăţii, aflată în apropiere.

Dintre cei 25 de oameni răniți în urma atacului, 10 au suferit răni grave – a anunțat poliția. Cu precizarea că nu au fost răniți poliţişti.

Motivul din spatele acestui atac nu este clar deocamdată. Poliţia a anunțat că are informaţii neconfirmate de pe un cont de pe o reţea de socializare conform cărora atacul a fost inspirat de un incident similar din Rusia, fără a oferi alte detalii.

Poliţiştii au declarat că atacatorul este suspect şi de uciderea unui tânăr şi a fiicei sale de două luni, cei doi fiind găsiţi morţi într-o pădure de la periferia Pragăi, în 15 decembrie.


Fondată în 1347, Universitatea Carolină este cea mai veche şi mai mare universitate din Cehia şi una dintre cele mai vechi astfel de instituţii din Europa.

Locomotiva unui tren care circula pe ruta Roșiori Nord – București Basarab a deraiat /Mai multe trenuri afectate

3

Probleme pe calea ferată, vineri dimineață, 22 decembrie, după ce locomotiva unui tren de călători a deraiat, la ieșire din stația Zăvestreni.

CFR Călători a anunțat că în cursul dimineții de vineri, 22 decembrie, la ieșire din stația Zăvestreni, în zona macazului, „s-a produs deraierea de o osie a locomotivei trenului R 9304 Roșiori Nord – București Basarab”.

„Călătorii sunt în afara oricărui pericol”

Călătorii sunt în afara oricărui pericol”, anunță sursa citată. Pasagerii vor fi preluați până la destinații „cu automotoare îndrumate din stația București de către CFR Călători”.

Compania precizează, totodată, că la fața locului s-au deplasat atât reprezentanții autorităților, „care anchetează cauzele producerii acestui accident conform reglementărilor în vigoare”, cât și echipa de intervenție feroviară pentru eliberarea gabaritului.

„Circulația celorlalte trenuri este temporar întreruptă în zona afectată și se va desfășura, în funcție de măsurile operative stabilite și dispuse de managerul infrastructurii feroviare – CFR SA”, anunță sursa citată, într-un comunicat.

Sunt afectate mai multe trenuri de călători, care staționează în gări

În tot acest context, CFR SA informează, într-un comunicat, că „traficul feroviar este întrerupt între Zăvestreni – Vadu Lat, unde în cursul acestei dimineți, în jurul orei 05:40, la ieșirea din stația Zăvestreni, locomotiva trenului 9304 (CFR Călători), a deraiat de o osie, peste macazul 5/7,afectând firul II de circulație (fir I închis permanent pentru lucrări)”.

Personalul de specialitate CFR se deplasează la fața locului pentru verificare și stabilirea operațiunilor de intervenție necesare repunerii pe șină a locomotivei.

„Sunt afectate mai multe trenuri de călători, care staționează în gările adiacente, până la redeschiderea circulației (72, 9900,10090, 11500,1594, 79, 11612, 9002, 11614).

Evenimentul va fi anchetat de o comisie de specialitate, care va stabili cauzele producerii deraierii.

CFR SA vă asigură că toate intervențiile desfășurate la fața locului au drept scop redeschiderea circulației în cel mai scurt timp, în zona respectivă, în condiții de siguranță”, anunță sursa citată.

Artista româncă Simona Toader – prezentă în Catalogul Artiştilor Internaţionali Contemporani 2024

1

A apărut Catalogul Artiştilor Internaţionali Contemporani 2024, volumul VI, ediţie limitată. Acesta găzduieşte lucrări aparţinând unor artişti contemporani din diferite ţări ale lumii, posesori ai unor viziuni unice şi ai unor poveşti captivante. Talentul acestora dezvăluie o paletă emoţionantă de culori, un limbaj universal care se adresează direct sufletului privitorilor.

Printre artiştii prezenţi în catalog o regăsim pe colega noastră Simona Toader – Director Executiv al ziarului Naţional.

Autoarea lucrărilor prezentate în paginile 112-113 din catalog, ne-a mărturisit pasiunea ei pentru desen şi pictură, manifestată încă din anii copilăriei şi care a însoţit-o permanent, împletindu-se cu formarea profesională în domeniul economic.

“Cele mai frumoase amintiri din vacanţe sunt legate de vizitarea muzeelor de artă din principalele oraşe europene. Pentru mine vizitarea unui muzeu de artă este echivalentul unei conectări la energia creatoare multiculturală înmagazinată aici. Realizarea unei lucrări este rezultatul decantării percepţiilor personale şi fiecare dintre lucrările mele are în spatele ei propria poveste. Fiind pasionată de geometrie şi numerologie folosesc rigla şi compasul la crearea schiţelor şi ţin cont de semnificaţia anumitor cifre – de aceea nu este întâmplător, de exemplu, numărul de stele care apar într-una dintre lucrările mele. Sunt foarte sigură că aceste elemente (ca şi prezenţa într-o formă sau alta a cercului) adaugă o energie benefică lucrărilor mele, energie care se transmite privitorilor.”

Puteţi viziona întregul conţinut al catalogului aici.