Acasă Blog Pagina 577

Ce monedă trebuie să ţii în buzunar de Revelion 2024. Îţi aduce noroc la trecerea dintre ani

Românii respectă multe superstiţii în Noaptea dintre Ani. Printre care şi manevrarea banilor, cu scopul atragerii lor şi în 2024. O anumită monedă nu trebuie să lipsească din buzunar.

Petrecăreţii care respectă această superstiție pot avea un 2024 îmbelșugat, un an în care resursele financiare să fie de-a dreptul înfloritoare.

Atinge o monedă de argint!

Ar cam fi timpul ca moneda care aduce bogăție să fie deja pregătită. Iar cum una dintre superstiții spune că trebuie să ai asupra ta ceva nou și ceva vechi, dar și bani, lucrurile par să se complice.

Nu uita să atingi o monedă de argint, de Revelion 2024!

Ce superstiţii mai au românii?

Pe lângă aceste superstiții mai sunt o mulțime de obiceiuri care, cred oamenii, le aduc noroc în anul care urmează. Printre altele, se spune că e bine să mănânci 12 boabe de struguri, câte una pentru fiecare lună a anului, pentru a avea un 2024 bogat.

De asemenea, este indicat ca la intrarea în Noul An să nu existe certuri. Nici măcar tensiuni în familie, pentru că se spune că așa cum intri în noul an așa vei avea tot anul care urmează. De asemenea, se spune că este bine să porți ceva roșu.

Eşti nemăritată şi vrei să-ţi afli ursitul? Pune busuioc într-un vas cu apă, o ramură de măr și o monedă! Așa vei afla cine este ”cavalerul pe cal alb”.

O altă superstiţie spune că trebuie să ai asupra ta ceva nou și ceva vechi, dar și bani. Ceva nou e simplu de obținut. Poți lua o haină nouă potrivită pentru petrecere. Și, ceva vechi, nu e complicat.

De exemplu, o monedă de argint, veche, în portofel, pare să fie combinația ideală pentru celelalte superstiții.

Cum vor circula trenurile de metrou în noaptea de Revelion

2

Mai sunt doar câteva zile până se va încheia 2023. Planurile pentru petrecerea de Revelion sunt în toi, iar mulți locuitori ai Capitalei știu deja unde îi va „prinde” noul an, 2024.

Bucureștenii care au în plan să lase mașina acasă și să folosească metroul ca mijloc de transport în noaptea dintre ani află după ce program vor circula metrourile în noaptea dintre ani.

Metrorex a anunțat vineri, 29 decembrie, că trenurile de metrou vor circula în noaptea de Revelion, la un interval de aproximativ 10 minute până la ora 02:00, apoi de circa 20 de minute, până la ora 05:00.

„De Revelion ai transportul garantat pentru cea mai tare petrecere dintre ani. În noaptea de Revelion, trenurile de metrou vor circula între orele 23:00 – 02:00 la un interval de aproximativ 10 minute, iar de la ora 02:00 până la ora 5:00, la un interval de circa 20 minute” – se menționează într-un mesaj postat pe pagina oficială de Facebook a Metrorex.

Anunț de la STB

Și tot vineri, 29 decembrie, Societatea de Transport București (STB) a anunțat că în seara de Revelion, autobuzele liniilor 311 şi 330 vor efectua ultima semicursă pe trasee modificate în zona Parcului Titan. Totul, în contextul unui eveniment organizat în Parcul Titan, cu ocazia Revelionului.

„Cu ocazia organizării evenimentului „Revelion 2024 – Reverie de iarnă” în Parcul Titan, în perioada 31.12.2023, ora 23:00 – 01.01.2024, ora 01:00, circulația rutieră va fi restricționată (exceptând-o pe cea a tramvaielor) pe Str. Liviu Rebreanu, pe tronsonul cuprins între Str. Câmpia Libertăţii și Bd. Nicolae Grigorescu.

Având în vedere această măsură, sub coordonarea agenţilor de la Brigada Rutieră, autobuzele liniilor 311 şi 330 vor efectua ultima semicursă din ziua de 31.12.2023 pe trasee modificate, astfel:

Linia 311 va funcţiona pe traseul de bază între terminalul „Piaţa Rosetti” şi intersecţia Str. Baba Novac/Str. Câmpia Libertăţii, apoi pe un traseu modificat pe ambele sensuri, pe Str. Baba Novac, Str. Constantin Brâncuşi, Bd. Nicolae Grigorescu, Str. Postăvarului, Bd. 1 Decembrie 1918, până la capătul de linie „Faur”.

Linia 330 va funcţiona pe traseul de bazǎ ȋntre terminalul „Complex Comercial Băneasa” şi intersecţia Str. Baba Novac/Str. Câmpia Libertăţii, apoi pe un traseu modificat pe ambele sensuri, pe Str. Baba Novac, Str. Constantin Brâncuşi, Bd. Nicolae Grigorescu, Str. Liviu Rebreanu, Str. Brăţării, Drumul Gura Făgetului, până la capătul de linie „Parc Teilor””, a transmis STB, în 29 decembrie, prin intermediul unui comunicat.

Doliu în teatrul românesc. Un cunoscut actor a murit la doar 54 de ani

4

O veste grea s-a abătut, pe finalul anului 2023, asupra lumii artistice din România. Un apreciat actor a murit, la vârsta de 54 de ani. Anunțul trist a fost făcut de către reprezentanții Teatrului Nottara, din Capitală, instituție de cultură din echipa căreia a făcut parte actorul, timp de peste 25 de ani.

Actorul Rareș Ioan Stoica a murit la doar 54 de ani – a anunțat joi, 28 decembrie, Teatrul Nottara.

A absolvit Academia de Teatru și Film, la clasa profesorului Repan

Rareș Stoica a absolvit Academia de Teatru și Film din Bucureşti în anul 1993, la clasa cunoscutului profesor Alexandru Repan. La scurt timp după absolvire, Rareș Stoica a fost cooptat în trupa Teatrului Nottara, din care a făcut parte timp de peste 25 de ani.

Pe scena teatrului, regretarul actor a jucat în spectacole precum „Avarul” de J.B.P. Molière, (1993); „Underground”, adaptare după piesa „Azilul de noapte” de Maxim Gorki, (1993); „Laurii domnului Schultz” de Jean-Noël Fenwick (1996); „Moştenirea lui Cadâr”, (1999); „Orfanul Zhao”, (2000); „Vizitatorul” de Eric-Emmanuel Schmitt, (2004); „Jocul dragostei şi al morţii” de Romain Rolland (2004) și „Clipe de viaţă” de William Saroyan (2010).

Va fi înmormântat la Iași

„Rareș Ioan Stoica va fi înmormântat la Iași, orașul în care s-a născut” – anunță reprezentanții Teatrului Nottara, într-o postare pe pagina oficială de Facebook a instituției.
Zeci de internauți au reacționat la postarea prin care se anunța greaua pierdere suferită, la final de an, de lumea teatrului românesc, oamenii transmițând, la rubrica de comentarii, mesaje de condoleanțe și de regret față de plecarea din rândul celor vii a actorului Rareș Ioan Stoica.

Previziunile şamanilor din Peru pentru anul 2024. Un mare şef de stat „va sfârşi prost”

3

Șamanii din inima statului Peru au venit cu viziuni spirituale asupra evenimentelor globale pentru anul 2024. Acești călători ai spiritului au desfășurat ritualuri tradiționale pentru a dezvălui ceea ce le revelează lumea divină despre viitor.

Se remarcă perspectiva asupra liderilor mondiali și, în special, a noului președinte al Argentinei, Javier Milei.

14 şamani au împrăştiat frunze de coca

14 şamani din întreaga ţara andină au împrăştiat frunze de coca şi petale de flori peste fotografiile liderilor mondiali, printre care s-au numărat Javier Milei, preşedintele rus Vladimir Putin şi preşedintele american Joe Biden, în încercarea de a afla ce le rezervă anul 2024.

Călătorii spirituali s-au rugat la zeiţa mamă Pachamama şi la zeul soarelui Tayta Inti, au bătut în tobe, au cântat, au suflat fum şi au băut un amestec halucinogen puternic pentru a-şi ajuta predicţiile divine.

„Am văzut că preşedintele Milei va avea o perioadă foarte complicată la guvernare„, a spus şamanul Walter Alarcon.

Războiul din Gaza va mai dura?

În ceea ce privește conflictele globale, șamanii au anticipat că războiul din Gaza nu va avea o încheiere rapidă, cu toate că va avea o diminuare treptată. Ei au transmis rugăciuni pentru pace în această regiune.

În domeniul sportului, șamanii au prezis o finală Argentina-Uruguay la Copa America din 2024, care va avea loc în Statele Unite. Este important de subliniat că aceste previziuni sunt sub rezerva interpretărilor spirituale și nu pot fi considerate certitudini.

De remarcat, totuşi, că, anul trecut, ei au prezis sfârşitul războiului din Ucraina până în 2023.

Alimentul care nu lipseşte de pe masa românilor, în noaptea de Revelion 2024. Se spune că aduce mare noroc

Nicio masă fără peşte. Mai ales, noaptea de Revelion 2024! Aşa spune tradiţia, deci oamenii se străduiesc să o respecte ca la carte.

Cei mai bucuroşi sunt comercianţii, pentru că numărul de clienţi ajunge să se dubleze.

Păstrăvul, la mare căutare

Păstrăvul este cel mai căutat sortiment de peşte în această perioadă. Poate fi consumat ca atare, dar devine un preparat irezistibil dacă este afumat cu lemn de fag şi conuri de brad.

Meniul de Revelion nu este complet fără peşte, iar românii se străduiesc să respecte tradiția, pentru a se asigura că au un an nou lipsit de probleme.

Se spune că cine mănâncă acest preparat, indiferent că e saramură, prăjit în tigaie sau pregătit la cuptor, o să alunece prin necazuri ca peștele prin apă.

Păstrăvul afumat poate fi savurat timp de o săptămână, însă numai dacă este păstrat la rece. Preparatul poate fi achiziţionat într-un pachet special, numit cobză, o emblemă a Bucovinei.

Nu uitaţi de vinul alb şi struguri

Păstrăvul nu este singurul sortiment de pește consumat de români în noaptea de Revelion. Comercianții spun că au vândut foarte multă doradă, lup de mare, dar și salate cu pește pentru aceste sărbători de iarnă.

Icrele preparate proaspăt, salata de ton cu maioneză sau salata de macrou afumat se numără printre preferatele clienților pentru masa de Anul Nou. Tot atunci oamenii aleg să consume și 12 boabe de struguri pentru fiecare lună din an

Dar, pentru un an plin de noroc, de la mesa de Revelion nu ar trebui să lipsească nici vinul alb sau strugurii.

S-a aflat! Ea a devenit prima femeie cu o avere de peste 100 de miliarde de dolari

S-a aflat, pe final de an 2023! Cea mai bogată femeie din lume, moştenitoarea L’Oréal, are o avere cu adevărat impresionantă! Iar recent a fost depășit un prag considerabil la acest capitol!

Francoise Bettencourt Meyers – moştenitoarea L’Oréal și, totodată, cea mai bogată femeie din lume – a depăşit joi pentru prima dată pragul de 100 de miliarde de dolari ca valoare netă a activelor sale, potrivit clasamentului miliardarilor realizat de Bloomberg.

Citiți și: Miliardarii luxului. Cea mai bogată femeie din lume ridică afacerile L’Oreal


Potrivit Bloomberg Billionaires Index, averea ei a sărit joi, 28 decembrie, la 100,2 miliarde de dolari, notează cnbctv18.com.

Averea netă a lui Bettencourt Meyers, în vârstă de 70 de ani, a depășit 100 de miliarde de dolari în indicele Bloomberg Billionaires, făcând-o a 12-a cea mai bogată persoană din lume, notează și site-ul BBC.

Ea a devenit moștenitoarea L’Oréal după ce mama ei, Liliane Bettencourt, a murit în 2017. Bettencourt Meyers este vicepreședintele consiliului de administrație al companiei.

Cum râd austriecii de noi, după ce liderii de la Bucureşti au anunţat ca şi rezolvată accederea la Schengen

Liderii politici de la Bucureşti s-au grăbit să anunţe că, din martie 2024, ar urma să fie eliminate controalele la frontieră pentru România și Bulgaria în traficul aerian și maritim.

România insistă acum asupra unui calendar pentru deschiderea frontierelor terestre, însă publicația austriacă profil.at prezintă o ezitare a ministerului de Interne de la Viena în privința acordului.

Austria îşi menţine veto-ul

Contrar afirmaţiilor făcute joi de guvernele de la Bucureşti şi Sofia, guvernul federal austriac îşi menţine refuzul faţă de aderarea celor două ţări la zona Schengen, care permite călătoriile fără controale la frontieră.

Negocierile sunt încă în curs de desfăşurare, a precizat joi după-amiază Ministerul de Interne de la Viena, ca răspuns la o solicitare a publicaţiei „Die Presse”.

Şi Der Standard scrie că Ministerul de Interne de la Viena s-a limitat să precizeze joi că negocierile continuă în prezent. Ministerul austriac de Interne a subliniat însă joi că, în prezent, nu există negocieri privind aderarea la Schengen cu frontierele terestre şi, prin urmare, nu există niciun termen limită.

Condiţii şi la frontierele aeriene

Austria pune condiţii şi pentru intrarea în Schengen cu frontierele aeriene:

  • o sporire a misiunii Frontex în Bulgaria
  • bani de la Comisia Europeană pentru o protecţie solidă a frontierelor externe,
  • intensificarea controalelor la frontierele terestre
  • România şi Bulgaria să preia solicitanţii de azil, în special pe cei din Afganistan şi Siria.

„Cadou” de la Guvern, de Anul Nou, pentru toţi românii: benzina şi motorina se scumpesc chiar de la 1 ianuarie 2024

Toţi românii sunt afectaţi de aceste scumpiri, indiferent dacă sunt şoferi sau nu. Din cauza creşterii accizei, anul viitor vine cu scumpiri ale combustibilului de până la 11%.

Ministerul Finanţelor a publicat nivelul accizelor la carburanţi, care va fi practicat de la 1 ianuarie 2024.

Benzina se scumpeşte cu 29 de bani

Preţurile la pompă vor creşte cu 29 de bani pentru litrul de benzină şi cu 26 de bani pentru litrul de motorină. Asta până la 1 iunie, dată de la care preţurile vor creşte din nou, scrie observatornews.ro.

De această dată, creşterile vor fi şi mari, respectiv 43 de bani pentru litrul de benzină şi 40 de bani pentru litrul de motorină, dacă includem şi TVA-ul.

Combustibilii se scumpesc în două tranşe

Reamintim, Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă prin care creşterea preţurilor la combustibili este prevăzută în două tranşe egale. Până la finalul anului viitor, benzina se va scumpi cu 72 de bani, iar motorina cu 66 de bani per litru.

Accizele aplicabile din 2024 vor fi mai mari decât anul acesta cu 606 lei la 1.000 de litri de benzină şi cu 551 de lei la 1.000 de litri de motorină.

Ce numere să pui pe biletul de la Loto 6/49 ca să câştigi marele premiu, în funcţie de zodie

Cine nu-şi doreşte să se îmbogățească peste noapte, cu ajutorul unor numere norocoase? Jocurile de noroc au fascinat întotdeauna oamenii, iar câștigarea la loterie este visul multora.

Fiecare zodie are trăsături și caracteristici unice care pot influența șansele de a câștiga la Loto 6/49.

Numere norocoase la Loto 6/49 pentru zodia Berbec

Ești impulsiv și nerăbdător, așa că vei fi primul care va da buzna în agențiile loto, înainte de extragere. Nu este, neapărat, un lucru bun, pentru că vei aștepta cel mai mult rezultatele. Pentru Berbeci, numerele norocoase pot fi 4, 7, 8, 12, 13, 17, 22, 26.

Numere norocoase la Loto 6/49 pentru zodia Taur

Tu joci la loto, în speranța că într-o zi chiar vei câștiga premiul cel mare și vei putea avea viața pe care ți-ai dorit-o. Ai putea avea șanse mai mari cu ajutorul acestor numere: 2, 4, 6, 11, 12, 16, 20, 29, 37, 47.

Numere norocoase la Loto 6/49 pentru zodia Gemeni

Uneori îți place să joci la Loterie, alteori crezi că este o pierdere de vreme. De obicei, intri într-o agenție loto din impuls și alegi numerele care îți vin în minte. Aceste numere le pot aduce marele premiu: 3, 5, 8, 10, 12, 15, 23.

Numere norocoase la Loto 6/49 pentru zodia Rac

Ești o persoană tradiționalistă și îți place să joci la aceeași agenție, în speranța că vei câștiga la un moment dat. La fel de constant ești și cu numerele, care reprezintă pentru tine datele de naștere ale apropiaților. Numerele lor norocoase pot fi 2, 4, 7, 9, 11, 14, 16, 20, sau 25.

Numere norocoase la Loto 6/49 pentru zodia Leu

Tu ai vise mărețe și muncești din greu să le realizezi, dar nu strică să speri la un pic de ajutor de la loterie, mai ales că ai șanse destul de mari să câștigi. La Loto, numerele lor norocoase pot fi 1, 3, 4, 8, 10, 13, 19, 22.

Numere norocoase la Loto 6/49 pentru zodia Fecioară

Tu ții evidența tuturor numerelor care ies la loto și faci tot felul de combinații, în speranța că o vei nimeri pe cea câștigătoare. Pentru Loterie, numerele lor norocoase pot fi 2, 5, 7, 12, 14, 23, 32, 41.

Numere norocoase la Loto 6/49 pentru zodia Balanță

Ție îți este mereu greu să te decizi asupra numerelor de la loto, dar de fiecare dată ai certitudinea că vei câștiga. Numerele lor norocoase pot fi 1, 6, 11, 15, 24, 33, 42.

Numere norocoase la Loto 6/49 pentru zodia Scorpion

Tu nu vei scăpa nicio extragere și nu o dată se va întâmpla să câștigi. Atunci când vine vorba despre numere norocoase, astrele îi sfătuiesc să încerce 9, 14, 19, 27, 36, ori 45.

Numere norocoase la Loto 6/49 pentru zodia Săgetător

Vei juca la loto mai mult din curiozitate, decât în speranța că vei câștiga. Nu ai foarte mult noroc, dar nici nu vei fi dezamăgit când vei pierde. Ziua ta norocoasă este joi. Numerele lor norocoase pot fi 3, 8, 12, 13, 18, 21, sau 30.

Numere norocoase la Loto 6/49 pentru zodia Capricorn

Vei începe să joci timid, dar vei prinde gustul și nu va trece o săptămâna fără să bifezi șase numere pe care tu le consideri norocoase. Încearcă numerele 1, 4, 7, 12, 17, 19, 22, 26.

Numere norocoase la Loto 6/49 pentru zodia Vărsător

Mereu găsești metode noi de a alege numerele de la loto și te inspiri din orice: de la numere de telefon, la zile de naștere. Numerele lor norocoase pot fi 4, 9, 13, 14, 17, 19, 22, sau 26.

Numere norocoase la Loto 6/49 pentru zodia Pești

Tu îți petreci mai mult timp visând că ai câștigat la loto, decât jucând. Amintește-ți că trebuie să cumperi un bilet și să alegi șase numere, pentru a avea o șansă. Joi este ziua ta norocoasă. Peștii ar putea încerca 3, 8, 13, 16, 18, 21, 25, 30, 34, sau 43.

Cum va fi vremea în ianuarie 2024. Detalii de ultimă oră de la ANM. Prognoza pe 4 săptămâni

0

Noul an, 2024, se apropie cu pași repezi. Iar din câte anunță meteorologii, prima lună a anului ce vine va aduce temperaturi peste cele obișnuite, în majoritatea săptămânilor din ianuarie.

Conform estimărilor specialiștilor, doar în săptămâna 8-15 ianuarie temperaturile medii se vor situa în jurul celor normale pentru această perioadă. În rest, valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice.

În acelați timp, pe parcursul lunii ianuarie sunt așteptate și precipitații, potrivit prognozei.
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat, vineri, 29 decembrie, estimări pentru intervalul 1-29 ianuarie 2024. Așadar, prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni.

Iată ce anunță ANM:

Săptămâna 01.01.2024 – 08.01.2024

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.

Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile vestice, nord-vestice, centrale şi local în cele sud-vestice şi nord-estice, dar mai ales în zona Munţilor Apuseni şi în extremitatea de nord a Carpaţilor Orientali, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru acest interval.

Săptămâna 08.01.2024 – 15.01.2024

Temperaturile medii se vor situa în jurul celor normale pentru această perioadă, la nivelul întregii ţări.

Cantităţile de precipitaţii vor fi excedentare în toate regiunile, dar mai ales în jumătatea vestică a ţării.

Săptămâna 15.01.2024 – 22.01.2024

Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii ţări.

Regimul pluviometric va fi uşor excedentar în toate regiunile, dar mai ales în zona Munţilor Banatului.

Săptămâna 22.01.2024 – 29.01.2024

Mediile valorilor termice se vor situa uşor peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.

Cantităţile de precipitaţii vor fi uşor excedentare în regiunile intracarpatice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă.