Uniunea Europeană, precum și statele din celelalte colțuri ale lumii, se confruntă cu o creștere uriașă a numărului de atacuri cibernetice. Din iulie 2022 până în iulie 2023, UE a suferit 2.580 de atacuri, din care 190 au fost îndreptate către sistemul energetic. Datele au desecretizate de Agenția Internațională a Energiei (IEA), care a avertizat că este nevoie de o întărire a securității în acest sector.
Atacul hackerilor la buletinul lui Marcel Ciolacu, dincolo de ridicolul situației, arată cât de fragile sunt sistemele informatice și ce pericole ne pasc odată cu digitalizarea generalizată. Ceea ce aflăm însă, după ce datele au fost ținute la secret, este că atacurile cibernetice la nivelul Uniunii Europene au ajuns la un nivel fără precedent. Mai grav este că acestea au vizat rețelele electrice, producând sincope în distribuția acesteia.
Riscul unui blackout este mai ridicat ca oricând, iar apărarea totală împotriva unor atacuri cibernetice este imposibilă. În raportul de analiză și prognoză pentru următorii doi ani, Asociația Internațională a Energiei (IEA) dezvăluie faptul că, în perioada iulie 2022 – iunie 2023, sistemul de tehnologie și informații al Uniunii Europene a suferit nu mai puțin de 2.580 de atacuri cibernetice, în principal la ransomware (34%), Distribuit Denial-of-Service (DDoS), cunoscut pentru blocarea accesului la datele relevante din sistem prin supraîncărcarea componentelor rețelei (28%) și scurgeri de date (17%). Aceste incidente au cunoscut o tendință de creștere lunară de 15% în aceeași perioadă de doi ani, începând de la 125 de incidente raportate în iulie 2022, până la 607 cazuri până în iulie 2023. Din numărul total de atacuri cibernetice, 190 au fost îndreptate către sectorul energetic. Anul trecut, un malware care vizează puterea rețelelor a fost descoperit în sistemele operaționale ale diferiților furnizori de energie în Europa, Orientul Mijlociu și Asia, se arată în raportul IEA.
Se lucrează la securitatea cibernetică
Directiva UE privind rețelele și informațiile NIS2 a extins domeniul de aplicare a securității cibernetice și urmează să fie implementată complet până la sfârșitul anului 2024, susține IEA. În această actualizare sunt enumerate noi entități critice, cum ar fi operatorii punctelor de reîncărcare și diverse piețe de energie electrică, precum și consolidarea cerințelor de securitate cibernetică de-a lungul ofertei lor lanţ.
În plus, în septembrie 2023, Comisia Europeană a dezvăluit noi planuri care îndeamnă țările UE să intensifice colaborarea cu privire la amenințările transfrontaliere și consolidarea cooperării cu NATO. În 2022, DOE (Departamentul de energie al SUA) și-a publicat cadrul voluntar de atenuare a atacurilor cibernetice în sectorul energetic, care prioritizează considerațiile de securitate cibernetică în etapele sistemelor energetice, de la conceptualizarea lor, până la dezafectare. Comisia Federală de Reglementare a Energiei din SUA FERC a aprobat, în martie 2023, noi standarde de securitate cibernetică pentru a îmbunătăți fiabilitatea rețelei electrice în evoluție prin extinderea controalelor de securitate la instalații critice de generare și transport. Aceste standarde necesită ca operatorii să aibă mijloacele de a detecta și dezactiva accesul la distanță al furnizorului în caz de atacuri cibernetice. În septembrie 2023 DOE a primit o finanțare în valoare totală de 39 milioane dolari pentru cercetare și dezvoltare pentru proiecte de îmbunătățire a instrumentelor de securitate cibernetică și a tehnologiilor de distribuție a energiei.
Amenințări continue
Vandalismul și amenințările cibernetice la adresa sistemului electric au crescut în ultima perioadă, mai semnalează IEA. Rețeaua electrică din SUA se confruntă în prezent cu o creștere a atacurilor fizice, atingând un număr extrem de mare. Aproape jumătate din cele 4.493 de atacuri înregistrate în perioada 2020-2022 au vizat substațiile. Acest val de atacuri a dus la întreruperi, provocând apeluri atât din partea statului, cât și din partea legiuitorilor federali pentru măsuri de securitate sporite. Ca răspuns, parlamentarii de stat în Carolina de Nord au adoptat un amendament, în vigoare din iulie 2024, care mandatează utilitățile publice să opereze un sistem de securitate 24 de ore pe zi la substații, în timp ce vor fi aplicate sancțiuni mai stricte în cazul daunelor infrastructurii utilităților electrice.
”În timp ce atacurile fizice au atras atenția, amenințarea cibernetică este, de asemenea, într-o creștere îngrijorătoare. Între 2020 și 2022, numărul mediu de atacuri cibernetice împotriva utilităților din întreaga lume a fost mai mult decât dublu. Pe măsură ce sistemele de alimentare evoluează în conformitate cu digitalizarea, protecția împotriva amenințărilor cibernetice va deveni din ce în ce mai importantă”, se precizează în raportul Asociației Internaționale a Energiei.
Relația României cu Ucraina începe să fie una de subordonare, de la stăpân (Kiev) la slugă (București). Nu vorbim cu nume și prenume căci ar însemna să umplem tot ziarul cu trădătorii ipocriți care au ajuns la conducerea țării înșelându-ne așteptările și încălcându-și promisiunile făcute în fața poporului.
Portul Constanța a ajuns să lucreze doar pentru transportatorii ucraineni
În timp ce omul de rând este persiflat zilnic, prin magazine și parcări, de vecinul mojic din nord, politicienii au ajuns să se ploconească în fața lui Zelenski. Nu există reuniune internațională la care delegația română să nu aibă în fruntea listei o prioritate legată de Ucraina.
De fapt, satisfacerea nevoilor Ucrainei a devenit politică de stat pe Dâmbovița. În sculare și-n culcare, ai noștri au grijă să răspundă 1. prompt și 2. afirmativ oricăror cerințe venite de la Kiev.
Mai contează pentru cineva că fermierul român nu-și mai poate duce marfa (grânele, în special) la export? Că stă cu zilele în vamă la Constanța fiindcă portul lucrează cu prioritate pentru transportatorii ucraineni?
Grâul Bărăganului încolțește prin silozuri și depozite improvizate, iar piață a fost inundată cu marfa infestată a Ucrainei.
Energie pentru Ucraina, o afacere profitabilă. Pentru cine?
România vrea să fie un jucător important pe piața energetică regională și are cu ce. Chiar are, spre deosebire de alte state! Problema e că folosește o tactică greșită. Sau poate nu o înțelegem noi, deși pare ceva neproductiv, asta ca să nu folosim termenul falimentar.
Și energia electrică ia drumul Ucrainei?
Deși suntem țară producătoare, am ajuns să importăm curent electric de la vecinii bulgari și unguri. De ce? Nimeni nu răspunde, dar cineva ar trebui să o facă, să dea câteva explicații.
Avem Hidroelectrica (parte a colosului CE Oltenia) și Nuclearelectrica (SNN de la Cernavodă), plus ceva suprafețe întinse de eoliene și parcuri fotovoltaice.
În același timp, „exportăm” curent electric în Ucraina. Nu știu dacă termenul este corect, fiindcă în comerț „a exporta” presupune și „a încasa”, iar Kievul, știm lecția, s-a obișnuit să ia, nu să dea.
Mai mulți cititori, care cunosc domeniul și știu despre ce vorbesc, ne-au ridicat câteva întrebări privitoare la această situație.
E adevărat că „energia verde”, produsă de eolienele întinse pe dealurile Dobrogei, ia drumul Ucrainei de fiecare dată când se înregistrează un „vârf” în sistemul energetic național?
Iar când eolienele nu produc, e adevărată că importăm curent din Ungaria sau Bulgaria?
Dacă da, la ce preț? La prețul pieței?
Într-o perioadă de criză energetică la nivel global, cine a dat ordinul ca centralele electrice pe cărbune (termocentralele) să fie puse în „adormire”? Germania și Polonia rup norma la extracția de cărbune fiindcă au rămas fără gazul rusesc, iar România pune lacătul pe Valea Jiului. Cine este responsabil pentru asasinarea economică a națiunii noastre, cum ar spune John Perkins?
Din acest motiv plătim atât de mult la facturile de energie? Acolo se vede toată politica falimentară a conducătorilor noștri – plătim și pentru certificatele verzi (energia verde), și pentru energia exportată în Ucraina, și pentru energia importată.
Cum am ajuns să achităm și facturile italienilor
Când toată lumea caută să treacă fără mari probleme și efecte negative pe termen lung peste crizele succesive din ultimii ani, România se comportă ca și cum ar fi stăpâna tiparniței.
Fermierii români, îngenuncheați
Un bun exemplu de cum se gestionează o situație dificilă ne-a oferit Italia, de curând.
Guvernul de la Roma a decis să acorde și anul trecut subvenții la energie, pe fondul majorării prețului în piață. De unde a găsit bani Executivul? Păi, din profitul înregistrat în România de compania Enel – companiile noastre au produs energie, iar Enel (și alte „căpușe” aciuate pe aici) ne-a vândut curentul. Să tot faci afaceri pe Dâmbovița, în felul ăsta!
Practic, banii românilor au plătit și o parte din subvenția italienilor.
Şerveţelul pe care Lionel Messi a semnat primul său contract cu FC Barcelona, la vârsta de 13 ani, va fi scos la licitaţie în martie. Preţ de plecare: 381.000 de dolari, conform anunţului făcut de casa de licitaţii britanică Bonhams!
Potrivit agenției Reuters, șerveţelul a fost semnat în decembrie 2000, în momentul în care Carles Rexach, fostul director sportiv al Barcelonei, a ajuns la un acord cu Jorge Messi, tatăl lui Messi, și cu agentul Horacio Gaggioli pentru a-l recruta pe adolescentul argentinian, care peste ani să devină cel mai premiat fotbalist din istorie.
Momentul crucial în istoria fotbalului a avut loc după ce Rexach l-a invitat pe seniorul Messi să ia masa de prânz, exprimându-și îngrijorarea față de lipsa de reacție a fiului său în primele jocuri-școală la clubul spaniol.
Contractul scris pe șervețel sună așa: „La Barcelona, la 14 decembrie 2000 şi în prezenţa domnilor Minguella şi Horacio, Carles Rexach, directorul sportiv al FC Barcelona, este de acord, pe răspunderea sa şi indiferent de orice opinie divergentă, să semneze cu jucătorul Lionel Messi, cu condiţia să respectăm sumele convenite”.
Acordul, ratificat de preşedintele clubului de atunci, Joan Gaspart, a fost semnat oficial în aceeași seară, iar o lună mai târziu, Barcelona a finalizat transferul lui Messi.
Șervețelul i-a asigurat lui Messi o carieră strălucită de 20 de ani la clubul catalan. Fenomenul argentinian a câștigat alături de Barcelona 35 de trofee, având un record de 782 de apariții și 674 de goluri.
Jose Mourinho este printre puținele nume mari din fotbal care a refuzat banii arabilor și acum pregătește o revenire spectaculoasă în cel mai mare campionat din Europa.
La mai bine de cinci ani de la despărțire, antrenorul portughez ar urma să se întoarcă la Manchester United, club alături de care a câștigat 4 trofee. În vârstă de 61 de ani, Mourinho a rămas fără contract după ce a fost demis de AS Roma pe 16 ianuarie și își dorește acum să revină pe Old Trafford, unde a fost antrenor timp de doi ani, 2016-2018.
„Simte că mai are câteva lucruri de rezolvat, în urma modului în care s-a încheiat data trecută colaborarea cu «diavolii roșii», și și-a propus să revină la United”, a declarat pentru Daily Mail o sursă apropiată a tehnicianului.
Jose Mourinho, cunoscut ca „The Special One”, este convins că poate colabora cu noii acționari ai clubului Manchester United, Jim Ratcliffe și colosul Ineos.
Mourinho a fost adus la Manchester United în 2016, înlocuindu-l pe olandezul Louis van Gaal, și a reușit să câștige trei trofee în primul său sezon pe Old Trafford: Supercupa Angliei, Europa League și Cupa Ligii. În anul următor, a adăugat un alt trofeu (Cupa Angliei) și a obținut o clasare pe locul secund în Premier League (la 19 puncte în spatele lui Manchester City).
Cu toate acestea, despărțirea de United nu a fost tocmai roz. Mourinho a fost demis din funcție în decembrie 2018, din cauza nerealizării obiectivelor sportive și a tensiunilor interne, desi avea un contract semnat până în 2021.
După despărțirea de AS Roma, Mourinho a fost contactat de cluburi din Arabia Saudită, conform presei sportive internaționale, dar portughezul a respins toate ofertele sperând că va putea ajunge la un acord cu șefii lui Manchester United.
Klaus Iohannis a dat undă verde și în perioada următoare Ucrainei, susținând la Bruxelles că pe piața noastră nu există produse din această țară. Indignați, reprezentanții fermierilor români au arătat că președintele este rupt de orice realitate. Totodată, în contextul protestelor radicale din Franța, fermierii spun că lucrurile nu vor rămâne așa și că se va termina foarte urât pentru cei aflați acum la conducerea UE.
Președintele Ucrainei, pardon, președintele României, Klaus Iohannis, a anunțat la Bruxelles că în țara noastră nu există urmă de produse ucrainene și că acestea doar tranzitează pe la noi. ”Culoarele solidarității nu afectează agricultura din România. Nu a fost afectată piața românească de produsele care doar tranzitează România. E o problemă rezolvată”, a declarat Klaus Iohannis. Acesta a mai spus că fermierii români au în esență aceleași probleme cu fermierii din Franța.
”Nu e nimic nou, însă, de când a fost decis acest lucru, au fost date derogări, iar fermierii simt acest lucru”, a completat președintele Iohannis. Indignați, reprezentanții fermierilor români au spus că se știe deja că președintele Iohannis este rupt de orice realitate.
”Nici nu mă așteptam ca președintele să cunoască situația reală din România. Domnul Iohannis nu mai este de mult președintele României. Dânsul, după 9 ani de zile, încă nu a realizat care sunt atribuțiile unui președinte de țară. Noi, care am fost victimele deciziilor acestuia, nu-l putem recunoaște ca președinte. Și la francezi, conducerea țării este la fel de ruptă de realitate ca și la noi, iar protestele fermierilor urmăresc să-i readucă cu picioarele pe pământ pe politicieni. Nu se poate în secolul XXI să iei decizii împotriva oamenilor, din toate punctele de vedere. Au luat măsuri fără nicio analiză economică, socială, le-au luat la voia întâmplării”, ne-a declarat Laurențiu Baciu, președintele Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR).
”Se va termina urât!”
Lucrurile nu vor rămâne așa, pentru că oamenilor le-a ajuns, ne-a spus Laurențiu Baciu. ”Au mai fost răscoale la nivel mondial. Nu se poate ca clasa politică să lupte numai împotriva umanității. Iar revoltele de acum se vor termina foarte urât pentru cei aflați la conducerea UE. Chiar dacă vor încerca să găsească soluții care să-i inducă în eroare pe fermieri, cum au mai făcut, de data aceasta, însă, aceștia nu se vor mai lăsa păcăliți. Părerea mea este că, în scurt timp, se va schimba radical Politica Agricolă Comună.
Oricum, protestele acestea vor avea efecte dezastruoase la alegerile europarlamentare”, ne-a precizat președintele LAPAR, Laurențiu Baciu. Zilele acestea, Franța se află în pragul unui război civil, conducerea statului scoțând la înaintare forțele de ordine, blindatele și armamentul din dotare, pentru a-i împiedica pe fermierii furioși să intre în Paris. Revendicările lor țintesc însăși aberantul plan Green Deal, prin care se preconizează distrugerea agriculturii din Uniunea Europeană, după ce industria a fost pusă deja la pământ. Fermierii belgieni au ajuns și ei cu utilajele agricole la Bruxelles, în fața instituțiilor UE, unde joi era în desfășurare un conflict violent cu forțele de ordine.
Tunurile pe multinaționale
Multinaționalele fac tot jocul social și economic și au câștiguri fabuloase, iar pe noi, cei care producem, hipermarketurile și supermarketurile ne-au subjugat, ne mai spune Laurențiu Baciu. Acesta arată că orice încercare a producătorilor de hrană din România sau din alte țări UE de a-și deschide supermarketuri a fost sortită eșecului.
”Nu a reușit nimeni să-și deschidă, pentru că multinaționalele cu marile rețele comerciale au pus condiții autorităților ca să nu mai deschidă nimeni magazine pe o rază mare în vecinătatea lor. Nu este mare lucru să construiești o hală cu niște stâlpi și cu rafturi, dar nu suntem lăsați”, a afirmat președintele LAPAR, Laurențiu Baciu. Revolta fermierilor francezi s-a îndreptat, în mare parte, spre marile rețele de magazine, pe care vor să le împiedice să mai vândă produse din afara Franței, un semnal foarte clar al ieșirii de sub jugul multinaționalelor.
Metoda țepurii companiilor de stat prin băgarea firmelor în insolvență sau în faliment a devenit, deja, o tradiție în România. De data aceasta, victima este Transelectrica, aceasta având de recuperat 40 milioane de euro, bani, evident, pierduți. În spatele unor firme falimentare se află chiar „băieții deștepți” din energie, care au dat tunuri serioase bugetului de stat.
Transelectrica are de recuperat de la firmele falimentare peste 40 de milioane de euro, însă șansele să obțină vreun ban sunt aproape nule. Datoriile, unele chiar istorice, au fost acumulate la plata transportului energiei și la taxele de cogenerare, pe care băieții deștepți au evitat să le achite, băgându-și, ulterior, firmele în faliment.
Potrivit datelor publicate pe site-ul propriu, Transelectrica are de recuperat aproape 30 milioane de lei, la care se adaugă peste 8 milioane de lei penalități, de la 25 de firme intrate în faliment, marea lor majoritate având ca obiect de activitate comercializarea energiei electrice. În total, pentru transportul energiei, Transelectrica ar trebui să recupereze peste 60 milioane de lei de la firme aflate în faliment sau în insolvență.
În ce privește datoriile aferente contractelor de cogenerare de înaltă eficiență, Transelectrica are de recuperat peste 138,3 milioane de lei, însă firmele debitoare sunt ori în insolvență, ori în faliment. Printre acestea se află companii producătoare de energie fotovoltaică, însă cele mai multe s-au ocupat cu comercializarea energiei electrice. Mulți dintre traderii de energie care și-au cerut insolvența au perturbat piața încă din 2017, provocând pierderi companiilor de stat, dar și majorări ale prețurilor la energie. fenomen a fost observat în 2022, când așa-zisa concurență pe piață, invocată de Guvern, nu a făcut decât să majoreze speculativ prețurile la energie. Regulile permisive au făcut ca oricine avea un apartament pe post de sediu social să cumpere energie și să o revândă consumatorilor. Când prețurile au crescut foarte mult, aceleași firme de apartament și-au declarat insolvența, contractele acestora revenind furnizorilor de ultimă instanță, cu prețuri mult mai mari pentru consumatori.
Pierderi la fotovoltaice
Raportările financiare de pe site-ul Ministerului Finanțelor arată un procent infim al firmelor care se ocupă cu producția de energie din fotovoltaice și înregistrează profit cu un singur angajat. Cea mai mare parte a acestor companii, deși existente pe piață cel puțin din 2017, înregistrează an de an pierderi însemnate, fără ca cineva de la ANAF să se sesizeze. Cele mai suspecte pierderi sunt însă cele înregistrate în 2022, când toți producătorii de energie din România au avut câștiguri colosale.
De exemplu, potrivit Ministerului Finanțelor, SC Parc Fotovoltaic Melinești 1 SRL, cu 3 angajați, raportează continuu pierderi în ultimii 5 ani. Astfel, în 2017, a avut pierderi de peste 3,5 milioane de lei, în 2018, de 540.000 lei, în 2019, de 338.265 lei, în 2020, de 341.346 lei, în 2021, de 485.512 lei, iar în 2022, pierderi de 241.706 lei. Green Fotovoltaic Parc SRL are și el pierderi, în 2022, de 963.967 lei, iar Parc Fotovoltaic Peris One SRL, pierderi de 14.549 lei. Cele mai mari pierderi le-a înregistrat, însă, un fabricant de module pentru fotovoltaice, Altius Fotovoltaic SRL, raportând un minus de aproape 1,7 milioane de lei și datorii de peste 35,5 milioane de lei. Pierderile sunt constante din 2019 până în prezent. Dar dacă la multinaționalele străine se poate, la noi de ce să nu se poată.
Prețurile la energie, tot sus
Maximul prețului energiei electrice pe PZU a fost raportat în ianuarie 2022, 192,00 euro/MWh, față de un minim de 22,47 euro/MWh în 2018. Față de luna ianuarie 2022, în luna ianuarie 2024 prețul PZU a scăzut de la 192,00 euro/MWh, la 87,67 euro/MWh. Creșterea procentuală a prețului energiei electrice pe PZU, în ianuarie 2024 vs ianuarie 2010 a fost de 139%. La nivelul UE, România a avut un preț mediu al energiei electrice lmai mic decât în Italia, Polonia, Grecia, Bulgaria, dar mai mare decât Ungaria, Cehia, Austria, Belgia, Franța, Germania, Slovenia etc.
Inflația în Europa a scăzut ușor în ianuarie la 2,8%, menținând vii speculațiile cu privire la reduceri rapide ale ratelor dobânzilor care ar reduce costurile de împrumut pentru întreprinderi și consumatori și ar contribui la stimularea economiei în stagnare.
Cifra anuală publicată joi de agenția de statistică a Uniunii Europene, Eurostat, se compară cu 2,9% în decembrie și corespunde așteptărilor analiștilor de pe piață.
Prețurile la energie au scăzut cu 6,3%, contribuind la scăderea inflației în cele 20 de țări ale UE care folosesc moneda euro. Scăderea generală aduce Banca Centrală Europeană mai aproape de obiectivul său de 2%, considerat cel mai bun pentru economie.
O inflație scăzută ar trebui să ajute economia europeană, aflată în stagnare, să înregistreze o creștere mai puternică în cursul acestui an, deoarece moderarea prețurilor și creșterile salariale îi stimulează pe consumatori să recupereze puterea de cumpărare pe care au pierdut-o atunci când inflația a urcat la un nivel record de două cifre la sfârșitul anului 2022.
Cu toate acestea, perspectivele sunt chiar optimiste: traiectoria descendentă a inflației se confruntă cu riscuri legate de perturbările transportului maritim prin Marea Roșie, o rută cheie pentru mărfurile și combustibilul care se îndreaptă spre Europa.
Atacurile asupra navelor de către rebelii Houthi din Yemen, susținuți de Iran, au dus la redirecționarea navelor în jurul vârfului sudic al Africii, în loc să ia calea mai scurtă prin Canalul Suez. Prin urmare, au crescut costurile de transport maritim și ar putea încetini scăderea inflației.
Întreruperea schimburilor comerciale nu a dus până acum la o creștere a prețurilor la petrol și gaze naturale, dar rămâne un risc dacă războiul dintre Israel și Hamas se intensifică sau se extinde la alte țări din Orientul Mijlociu.
Scăderea inflației a declanșat speculații potrivit cărora Banca Centrală Europeană ar putea începe să reducă ratele dobânzilor încă din aprilie.
Oficialii BCE – la fel ca factorii de decizie politică de la reuniunea de joi a Băncii Angliei și de la Rezerva Federală a SUA cu o zi mai devreme – nu s-au angajat la un calendar pentru reducerea costurilor de împrumut, spunând că vor decide în funcție de datele economice primite pentru a se asigura că inflația se îndreaptă în mod cert spre ținta lor.
Unii analiști spun că o reducere este mai probabilă la ședința de politică monetară a „gardienilor euro” din iunie, cam în aceeași perioadă în care se preconizează că Fed va face reduceri. Rata de referință a BCE se află la un nivel record de 4%, după ce a fost majorată de la niveluri negative în puțin peste un an.
Ratele mai mari combat inflația prin scumpirea cumpărăturilor pe credit, ceea ce frânează cheltuielile. Din același motiv, ele pot afecta creșterea economică, în special în sectoarele sensibile la împrumuturi, cum ar fi construcțiile și vânzările de locuințe.
Iar creșterea europeană ar avea nevoie de un impuls. Economia a înregistrat o creștere zero în ultimele trei luni ale anului 2023 și nu a înregistrat nicio creștere semnificativă a producției începând cu trimestrul al treilea din 2022, deși șomajul rămâne scăzut.
Performanța slabă contrastează cu o creștere mai puternică decât se aștepta în SUA, de 0,8% în trimestrul al patrulea, sau un ritm anual de 3,3%.
Occidentul încearcă să articuleze o viziune comună pentru securitatea pe termen lung a Ucrainei și a Europei. NATO a mobilizat trupe în flancul său estic, UE și Statele Unite au oferit Kievului un ajutor fără precedent.
Summitul NATO din iulie 2023 de la Vilnius a sărbătorit aderarea istorică a Finlandei, dar a expus, de asemenea, diviziuni profunde între aliații cu privire la admiterea sau nu a Ucrainei.
Putem vorbi de o ambiguitate a alianței transatlantice? Sau de frica unei ciocniri directe cu Rusia lui Putin? În ambele cazuri, răspunsul este afirmativ.
Prin lipsa de claritate, NATO trimite semnale cu privire la propria încredere a Occidentului în capacitatea Ucrainei de a învinge, ceea ce face ca factorii de decizie politică să fie mai reticenți în a aproba pachete mari de asistență militară. Dar o aderare a Ucrainei ar forța același Occident să se implice inevitabil în război.
Articolul 5 nu obligă automat NATO să intre în luptă. Mai degrabă, stipulează că alianța stabilește „acțiunile pe care le consideră necesare” – pot include sau nu trimiterea de trupe pe front. Dar asta e o teorie care nu se va potrivi cu realitatea.
În orice caz, o Ucraină înfrântă va însemna o înfrângere și pentru NATO, va diminua hegemonia SUA și securitatea internațională.
Iar în momentul în care Ucraina ar cădea sub controlul total al Rusiei, o țară ostilă ar împărți o graniță cu Ungaria, Polonia, România și Slovacia – teritorii NATO pe care Kremlinul le consideră în continuare ca aparținând sferei de influență a Rusiei.
NATO trebuie să-și clarifice politica și strategia – dacă dorește aderarea Ucainei sau să o mențină ca un stat tampon în fața Rusiei.
Este o întrebare deschisă dacă Statele Unite își vor menține sprijinul pentru Kiev, iar dacă nu o vor face, europenii nu vor putea umple golul. Unii politicieni cer o încetare a focului, urmată de negocieri în care Ucraina ar trebui să cedeze teritorii Rusiei.
Dar obținerea oricărui acord de pace – cu atât mai puțin a unuia care să fie durabil – va fi o provocare uriașă. Mulțumită Chinei, Iranului și Coreei de Nord, Rusia și-a refăcut stocurile de drone și rachete. Putin nu a arătat niciun indiciu că ar face compromisuri cu Kievul. În mod evident, dorește în continuare să subjuge întreaga Ucraină, nu să ocupe o parte din teritoriul țării.
Unii susțin că aderarea Ucrainei la NATO nu ar face decât să agraveze situația în care se află acum Europa și întregul Occident. Și nu ar schimba perspectivele militare ale Kievului pe termen scurt. În plus, Putin nu ar vrea un război cu NATO.
Și aceste considerente sunt destul de confuze. Rusia este imprevizibilă – ar putea trece de la tatonarea cu NATO la o poziție mult mai agresivă. Își poate permite tocmai din cauza ambiguității alianței privind Ucraina. Eșecul descurajării occidentale se vede cel mai clar aici.
NATO nu trebuie să ofere Ucrainei o invitație oficială imediată. Într-un scenariu optimist, ar anunța că deschide discuții, urmând ca invitația să fie transmisă la o dată ulterioară, așa cum a făcut Uniunea Europeană cu Ucraina în ceea ce privește aderarea la bloc. Poate că și UE se ferește de propriile decizii. Inclusiv Statele Unite.
Marea problemă pentru Occident este că NATO nu are prea multe cărți de jucat. De fapt, se vede prinsă într-o situație imposibilă: cum să-i sprijine pe soldații ucraineni fără a intra într-un conflict cu Rusia, și cum să asigure securitatea Europei ferindu-se de Ucraina.
Conflictul dintre Israel și Hamas s-a extins în Orientul Mijlociu, sporind probabilitatea unei confruntări între puterea regională – Axa de Rezistență a Iranului – și puterea globală – America și aliații săi.
În urma ultimului atac al milițiilor sprijinite de Teheran asupra Tower 22, avanpostul militar american din Iordania, Joe Biden se află în cea mai mare criză a președinției sale. De la începutul războiului din Gaza, a fost pentru prima dată când trupele americane au fost ucise de atacuri inamice în Orientul Mijlociu.
Potrivit Modern Diplomacy, rivalitatea istorică dintre Iran și SUA datează de la evenimente politice, în special de la lovitura de stat din 1953, susținută de CIA, care l-a înlăturat pe prim-ministrul Mohammad Mosaddegh.
Ulterior, relațiile s-au tensionat și mai mult în timpul revoluției iraniene de după 1979 și a crizei ostaticilor de la Ambasada SUA. Provocările geopolitice actuale, cum ar fi programele nucleare și influența regională, au alimentat, de asemenea, această flacără.
Iranul s-a opus în mod constant prezenței forțelor americane în Orientul Mijlociu. Ca represalii, Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice Iraniene (IRGC) a început să construiască, de-a lungul mai multor decenii, o rețea extinsă de miliții anti-occidentale și anti-israeliene în Liban, Gaza, Irak, Siria și Yemen. Iranul a asigurat instruirea și finanțarea acestor grupări de miliții șiite, iar acestea răspund mai degrabă în fața autorităților IRGC de la Teheran decât în fața guvernelor lor.
Atacul Hamas împotriva Israelului din 7 octombrie 2023 a fost primul pas în desfășurarea manevrei de dominație șiită în Orientul Mijlociu. A urmat apoi efortul Hezbollah de a strămuta 70.000 de israelieni cu atacul său asupra nordului Israelului, urmat de zeci de zeci de lovituri ale milițiilor sponsorizate de IRGC asupra forțelor americane din Irak, Siria și de atacurile Houthi împotriva navelor comerciale și militare din Marea Roșie și Golful Aden.
În Irak, Teheranul exercită o influență semnificativă asupra diferitelor miliții șiite strâns legate de IRGC. Printre acestea se numără Kataib Hezbollah, Harkat al Najuba, Kataib Sayyid al Shuhada și, recent, Rezistența Islamică.
Totodată, în Irak se află Organizația Badar, finanțată de IRGC, precum și Asaib Ahl al Haq. SUA au desfășurat aproximativ 2.500 de soldați în diferite baze din Irak.
În Siria, Iranul are o prezență directă cu Forța Quds, o unitate de elită a IRGC. SUA au 800 de militari în Siria în cadrul misiunii de înfrângere a ISIS.
În Iordania sunt staționate aproximativ 3 000 de trupe americane care facilitează avantaje tactice strategice, cum ar fi misiuni de informații, supraveghere și recunoaștere pentru Siria și Irak. Libanul găzduiește cea mai puternică miliție șiită, Hezbollah.
Yemenul este controlat în cea mai mare parte de miliția șiită Houthi. Hamas din Gaza este o miliție sunnită susținută de Iranul șiit.
Pe de altă parte, statele din Golf sunt gazde pentru trupele americane. SUA au 13.500 de soldați în Kuweit, 10.000 în Qatar, peste 2700 în Arabia Saudită și 3500 în Emiratele Arabe Unite.
După incursiunea Hamas în Israel, Biden a consolidat prezența SUA în regiune, poziționând forțe suplimentare de apărare aeriană, două grupuri de atac pe portavioane și aproximativ 900 de soldați ca postură de descurajare.
Obiectivul strategic de lungă durată al Iranului este de a alunga trupele americane din Orientul Mijlociu, deschizând în cele din urmă calea pentru dominația Republicii Islamice în regiune.
Multe dintre marile branduri de modă din lume nu reușesc să abordeze problema muncii forțate în lanțurile lor de aprovizionare, iar gigantul francez al luxului LVMH are printre cele mai slabe rezultate.
Organizația KnowTheChain a analizat 65 de companii în ceea ce privește expunerea la riscul de muncă forțată, utilizând metodologia de analiză comparativă bazată pe principiile directoare ale ONU privind afacerile și drepturile omului.
Punctajul mediu pentru aceste companii este de 21/100. Peste 20% au obținut 5/100 sau mai mic, “nereușind să ofere și să dezvăluie remedii celor ale căror drepturi au fost încălcate”.
Indicele de referință a evidențiat compania canadiană Lululemon ca fiind cea mai performantă dintre cele 65, cu un scor de 63/100. Brandul german de îmbrăcăminte sportivă Puma (58/100) a fost al doilea în topul performanțelor, iar rivalul Adidas (55/100) s-a clasat pe locul al treilea.
La capătul inferior al scalei, cinci companii din India, China, Taiwan, Indonezia și Japonia au obținut 0/100, în timp ce alte trei companii au obținut 1/100.
Retailerul american Foot Locker a obținut un scor de 2/100, iar LVMH , cea mai mare companie de bunuri de lux din lume, a înregistrat 6/100.
Potrivit CNBC, KnowTheChain a subliniat că, în cea mai mare parte, companiile sunt „prost pregătite pentru legislația existentă și viitoare” care le cere să cunoască și să dezvăluie riscurile din lanțul de aprovizionare, dezvăluind o „disparitate îngrijorătoare” între numărul de companii care se aprovizionează cu materii prime cu risc ridicat și cele care fac eforturi pentru a identifica riscurile.
„De exemplu, în timp ce 98% dintre companii produc articole de îmbrăcăminte din bumbac, doar 15% dintre acestea dezvăluie chiar și parțial detalii despre țările de proveniență, ceea ce le expune la riscul de a fi supuse unor măsuri de aplicare a interdicțiilor privind munca forțată.”
„Remedierea” a fost tema cu cel mai mic punctaj în cadrul analizei, companiile obținând un scor mediu de 7/100, în ciuda problemelor bine documentate legate de furtul de salarii și de încălcarea libertății de asociere în acest sector.
„Practicile de achiziție” a fost a doua cea mai slabă temă din cadrul studiului de referință, cu un scor mediu de 12/100 și cu peste jumătate dintre companii care nu au dezvăluit adoptarea unor practici de responsabile: planificarea, prognozarea sau stabilirea de limite pentru costurile forței de muncă în timpul negocierilor de preț.
Amazon, Walmart, Hermes și LVMH s-au numărat printre companiile care au obținut un scor zero la această categorie.
În același timp, 42% dintre companiile analizate nu au dezvăluit date relevante despre furnizori sau surse de aprovizionare.
Următorul deceniu al gazului natural lichefiat părea să fie pe drumul cel bun, după haosul din 2022.
SUA, Qatar și unele țări africane urmau să conducă expansiunea producției globale, Europa urma să continue trecerea la GNL pentru a-și reduce dependența de Rusia, în timp ce China și alte țări asiatice urmau să caute GNL pentru a-și alimenta economiile, pentru a înlocui cărbunele și pentru a completa energiile regenerabile.
Creșterea continuă a gazului de șist din SUA a transformat națiunea în cel mai mare exportator din lume dintr-un importator de GNL, încă din 2015.
Cu toate acestea, în ciuda temerilor unor consumatori atunci când primele fabrici de export de GNL erau în curs de îmbunătățire, producția a reușit nu doar să țină pasul cu cererea, ci chiar să o devanseze.
Atracția de a transporta gazul american ieftin către Europa și Asia de Est a stimulat ultimul val de propuneri de export de GNL.
Proiecțiile sugerează că SUA ar putea avea o capacitate anuală de export de 160 de milioane de tone până în 2027, depășind chiar și capacitatea extinsă de 127 de milioane de tone a Qatarului și cu mult înaintea liderului anterior, Australia, cu aproximativ 70 de milioane de tone.
Departamentul Energiei din SUA va analiza noile proiecte din punct de vedere al impactului asupra mediului, după ce și-a regândit metodologia, în special în ceea ce privește efectele scurgerilor de metan.
Dar noile revizuiri nu vor opri exporturile existente de GNL de 90 de miloane de tone pe an și nici proiectele în curs de construcție care ar putea dubla această cifră.
Odată cu alegerile prezidențiale din noiembrie, europenii și alți aliați ai SUA se întreabă dacă vor asista la întoarcerea lui Donald Trump – aducând mai multe tarife vamale, o probabilă abandonare a Ucrainei, poate o retragere americană din NATO și cine știe ce alt haos geopolitic și geoeconomic.
Însă, în termeni practici, nici revărsarea continuă a economiei „America First”, pe care ar aduce-o un al doilea mandat pentru Biden, nu este foarte binevenită.
Subvențiile generoase acordate de SUA prin Legea privind reducerea inflației și încercările de a-și asigura materiile prime prin autosuficiență, mai degrabă decât prin cooperare cu partenerii, fac viața dificilă pentru companiile din alte părți.
Și mai puțin GNL din SUA ar părea o politică de înfometare a industriilor europene aflate în dificultate cu energia.
Israelul a reacționat la atacul Hamas din 7 octombrie așa cum ar fi făcut-o orice altă țară. Și-a închis granițele pentru a contracara alte acte de terorism și a întreprins acțiuni militare împotriva celor care au inițiat conflictul.
Apoi, a permis ca ajutorul umanitar să intre în Fâșia Gaza la două săptămâni după atac. A deschis punctul de trecere a frontierei Kerem Shalom. În prezent, peste 200 de camioane facilitează livrarea de provizii în fiecare zi.
Cu toate acestea, ajutorul umanitar destinat populației din Gaza alimentează în mod direct chiar amenințarea pe statul ebraic trebuie să o distrugă.
Agenții Hamas au deturnat camioanele cu ajutoare care intrau în enclavă, împiedicând astfel ca produsele esențiale să ajungă la populația locală, relatează Politico. Și, mai ales, Agenţia ONU pentru refugiaţii palestinieni (UNRWA) a fost acuzată că a ajutat Hamas în loc să acorde prioritate cetățenilor din Gaza. Israelul trebuie să exploreze de urgență canale alternative de distribuire a ajutoarelor care să ocolească UNRWA.
De asemenea, țările donatoare ar trebui să își reconsidere abordarea privind furnizarea ajutorului, să implice personal extern de încredere sau alte organizații.
Direcționarea bazată pe comunitate, care ocolește organismele mai mari în favoarea distribuirii de provizii prin intermediul unor rețele locale mai mici a funcționat adesea în alte zone de război, contribuind la asigurarea că ajutorul ajunge la cei mai vulnerabili.
În plus, stabilirea unor zone de siguranță centralizate, supravegheate de personal extern și de populația locală, ar fi o abordare mai eficientă.
Monitorizate îndeaproape pentru a preveni interferența Hamas, aceste zone desemnate ar permite locuitorilor din Gaza necombatanți să premiesscă în siguranță și direct rații de hrană sau îngrijiri medicale, după caz.
În ultimele două decenii, miliarde de dolari în „ajutor umanitar” pentru Gaza au contribuit la construirea tunelurilor Hamas. De afluxul de ajutoare de astăzi beneficiază și teroriștii.
Israelul ar trebui să se asigure că ajutoarele ajung la populația din Gaza, în loc să alimenteze direct Hamas.
Vremea se încălzește în perioada următoare, astfel că vor fi, în unele zone ale țării, temperaturi specifice primăverii, deși vorbim de început de februarie, ultima lună de iarnă din calendar.
Această creștere simțitoare a valorilor termice se va remarca, potrivit celor mai recente date din prognoza meteo, la începutul săptămânii viitoare.
Așadar, se anunță temperaturi neobișnuite intervalului din calendar, mai ales că februarie e, totuși, o lună de iarnă.
Elena Mateescu, directorul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), a anunțat joi, 1 februarie, la ce să ne așteptăm din partea vremii în perioada următoare.
Cresc temperaturile
„Constatăm o creștere și în aceste zile a valorilor de temperaturi, pentru că deja ieri (miercuri-n.red), ultima zi din luna ianuarie, a adus 12 grade Celsius la Pătârlagele, 8 grade la stația București Băneasa.
Iată că și prima zi din ultima lună din această iarnă va păstra același mers al evoluției condițiilor meteorologice din perspectiva valorilor de temperaturi cu limite până la 12 grade și pe parcursul zilei de azi (joi-n.red).
Deja și pe parcursul nopților consemnăm o creștere a minimelor, pentru că mâine dimineață este posibil să înregistrăm un ecart la scara întregii țări între -5 până la 3 grade, iar la acest sfârșit de săptămână se păstrează această evoluție, fără variații mari de la o zi la alta, aceasta însemnând maxime de 2 grade până la 10-12 grade”, a explicat Elena Mateescu, joi, la Antena 3.
Mateescu: „Putem avea în sudul extrem chiar 19-20 de grade”
Veștile sunt cât se poate de bune pentru cei care abia așteaptă să vină primăvara și să dea cu totul uitării vremea geroasă care s-a abătut asupra unor zone din țară, în intervalul precedent.
Începutul săptămânii viitoare ar putea aduce în termometre valori de până la 18, chiar și 19-20 de grade, din câte reiese din cele anunțate de șefa ANM. Mai mult, marțea viitoare e posibil ca în București temperatura maximă să ajungă la 17-18 grade, valori primăvăratice, dar neobișnuite datei din calendar.
„De duminică, deja vom vorbi de 13 grade, iar debutul săptămânii viitoare, cel puțin prima jumătate, marți, de pildă, este posibil să avem valori între 10 până la 17-18 grade Celsius.
Așa cum arată informațiile la acest moment, putem avea în sudul extrem chiar 19-20 de grade, cu maximă în Capitală marți, de 17-18 grade”, a anunțat șefa ANM.
Dar până să apară semnele de primăvară, la început de lună februarie, e posibil ca la munte să mai cadă, izolat, precipitații specifice iernii, și anume ninsori.
„Până atunci, însă, mai vorbim și de fenomene specifice datei din calendar, posibile ninsori izolate la munte, asociate și cu intensificări ale vântului, cu viteze la rafală de 60-80km/h”, a mai anunțat Elena Mateescu.
Primarul Capitalei a transmis un mesaj către electoratul de dreapta. Totul, după recentul anunț venit de la vârful PNL, cum că actualul edil – Nicuşor Dan- nu va mai avea parte de susţinerea liberalilor pentru un nou mandat la PMB.
Nicuşor Dan a fost întrebat, joi, 1 februarie, în timpul unor declarații făcute în fața presei, cum i se pare reacţia PNL de a nu-l susţine pentru un nou mandat la Primăria Capitalei.
Nicușor Dan: „Am un mare respect faţă de simpatizanţii PNL”
„În primul rând, eu am un mare respect faţă de simpatizanţii PNL. Sunt oameni care m-au votat, cărora le datorez mandatul ăsta şi tot ce am făcut în mandatul ăsta a fost să le respect încrederea pe care mi-au acordat-o, aşa cum simpatizanţii PMP-ului mi-au acordat-o, unii dintre ei, aşa cum simpatizanţii USR-ului mi-au acordat-o”, a declarat în primă fază Nicușor Dan.
„O să avem nişte alegeri în care o să fie dreapta contra PSD şi am încredere că electoratul dreptei, susţinători ai tuturor partidelor de dreapta, vor vedea cine este candidatul dreptei cu şanse pentru a nu ne întoarce la jaful care a fost în administraţia PSD de 12 ani în Bucureşti şi a nu ne lăsa conduşi de mafia imobiliară în Bucureşti”, a completat actualul primar al Capitalei.
Ciucă: PNL nu va mai susţine candidatura lui Nicuşor Dan la Primărie
Reacția lui Nicușor Dan vine după recentele declarații pe care le-a făcut președintele PNL, Nicolae Ciucă, referitor la decizia liberalilor în privința actualului edil general din București.
„Din analiza pe care o avem pe măsurile care ar fi trebuit îndeplinite, pe cerinţele PNL, filiala Bucureşti, din discuţiile pe care le-am avut cu președintele filialei, Sebastian Burduja, rezultă că PNL nu va mai susţine candidatura lui Nicuşor Dan la Primărie”, a declarat preşedintele PNL, miercuri, 31 ianuarie, în fața presei, după o şedinţă a conducerii partidului.
Actualul primar general al Capitalei, Nicușor Dan, este susținut pentru un nou mandat de Alianța Dreapta Unită, formată de USR, PMP și Forța Dreptei.
În primele zile de după atacurile Hamas din 7 octombrie, SUA au mutat două grupuri de atac de portavioane și un submarin cu propulsie nucleară în Orientul Mijlociu, în timp ce un flux constant de înalți oficiali americani, inclusiv președintele Joe Biden, a început să facă călătorii de profil înalt în regiune.
Apoi, pe măsură ce conflictul a devenit mai greu de stăpânit, forțele americane au mers mai departe: lovituri asupra unor depozite de armament din Siria – folosite de Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice ale Iranului – și asupra bastioanelor Houthi din Yemen.
În ciuda acestei demonstrații de forță, nu ar fi înțelept să pariem pe faptul că SUA vor angaja resurse diplomatice și de securitate majore în Orientul Mijlociu pe termen lung, relatează Foreign Affairs. Administrațiile americane succesive și-au semnalat intenția de a se îndepărta de regiune pentru a acorda mai multă atenție unei Chine în ascensiune.
Biden s-a confruntat, de asemenea, cu războiul Rusiei din Ucraina, limitând și mai mult lățimea de bandă pentru a face față Orientului Mijlociu.
Prin urmare, vecinii arabi ai Israelului – Egiptul și Iordania, alături de Qatar, Arabia Saudită, Turcia și Emiratele Arabe Unite, care s-au coordonat de la începutul războiului – trebuie să facă urgent un pas înainte și să definească o cale de urmat.
Găsirea unui teren comun după atacurile brutale ale Hamas din 7 octombrie și campania devastatoare a Israelului în Gaza va fi extrem de dificilă.
Și cu cât războiul continuă mai mult, cu atât mai mare este riscul unor fracturi mai largi în întregul Orient Mijlociu. Dar în anii care au precedat atacurile, atât statele arabe, cât și cele non-arabe au arătat potențialul pentru noi forme de cooperare în ceea ce a însemnat o resetare majoră a relațiilor în întreaga regiune.
Chiar și după luni de război, multe dintre aceste legături au rămas intacte. Acum, înainte ca această tendință să se inverseze, aceste guverne trebuie să se reunească pentru a construi mecanisme durabile de prevenire a conflictelor și, în cele din urmă, de pace.
Cel mai urgent, puterile regionale trebuie să sprijine un proces politic semnificativ între israelieni și palestinieni. În special, ar trebui să încerce să stabilească noi acorduri de securitate care pot asigura stabilitatea fără conducerea SUA.
Oricât de îndepărtată ar părea această viziune astăzi, există potențialul ca liderii din Orientul Mijlociu să oprească spirala violenței.
Statele Unite vor continua să fie un jucător important datorită resurselor militare și relației de neegalat cu Israelul. Dar orice așteptare că Washingtonul va putea ajunge la o mare înțelegere care ar putea pune capăt definitiv conflictului israeliano-palestinian este ruptă de realitățile Orientului Mijlociu de astăzi.
În cele din urmă, este foarte probabil ca progresele diplomatice majore să vină din partea regiunii însăși și să depindă de aceasta pentru a începe să construiască un viitor diferit.
1. La Untold, parțial eclozații din Partidul Generației Gadget făceau ce știu ei mai bine. Dansau pe scenă, pe lângă scenă, pe sub scenă, și fumau țigări normale, din punctul lor de vedere. Dar PSD și PNL au avut implicare politică și, probabil, materială – nu contează de ce parte a tejghelei – la Untold. Lucrurile nu pot să rămână așa. PSD și PNL trebuie să dea socoteală pentru zaiafetul ăsta cu cântăcioși scârboși. Pesediștii, mai ales, sunt antrenați la investiții bumerang de pe vremea când organizau Festivalul Urșilor Gunoieri, Festivalul Cireșelor necoapte, Festivalul Cașcavalului decontat la greu, Festivalul Bordurilor schimbate a treia oară săptămâna asta și alte hapciupaleli.
2. ProTv a transmis pe larg de la toate untoldurile sau untoaldele astea – nu știu care e pluralul corect și mă felicit. Vom vedea la emisiunea „România, te iubesc!” și o ediție cu dezvăluiri picante de la Untold? Vom vedea pe naiba. Acolo se fac emisiuni materialist dialectice cu „Vrem spitale, nu catedrale”, așa că ziaricii nu vor spune că tovarășii cântăcioși drogangii au luat de la Stat, în campaniile electorale, mai mulți bani decât Biserica în ultimii 35 de ani. La „România, te iubesc!”, chirurgii, adică lutierii și ceasornicarii lui Dumnezeu, sunt batjocoriți, iar Vlăduț Voiculescu e tămâiat în crescendo.
3. M-am bucurat foarte mult, în urmă cu o săptămână, când am aflat că TVR nu va participa la Eurovision, unde un bărbat în rochie e ceva banal. Televizia inutilă și bugetofagă nu a renunțat și la programele în limba ucraineană, pentru că sunt educative. Dacă rușii atacau România, și ucrainenii ar fi dat programe în limba română. Eu nu înțeleg ce spun crainicii la știrile ucrainene, însă îmi iau angajamentul să recuperez atunci când limba ucraineană va deveni obligatorie în România. Sper că au difuzat și o știre despre Sabalenka (o jucătoare de tenis din Belarus), căreia presa ucraineană i-a dedicat o caricatură duioasă. I-a pus un cap de porc și i-a mânjit brațele și turloaiele cu sânge. Un mesaj pacifist. Foarte instructivă mi s-a părut și știrea despre pensionarul ucrainean prins cu 455.000 de dolari, într-o valiză, pe aeroportul din Munchen. Să mai spună cineva că pensionarii din Europa de Est nu o duc bine.
Vești pentru locuitorii Sectorului 4 al Capitalei, dar nu numai. Se construiește o maternitate modernă, la Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Ioan”.
Primăria locală a transmis joi, 1 februarie, că Sectorul 4 al Municipiului București construiește cea mai nouă și mai modernă maternitate din România la Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Ioan”. Unitatea spitalicească este prima astfel de facilitate medicală ridicată în București, după anul 1989
„Comunitatea Sectorului 4 continuă să investească masiv în infrastructura medicală a Bucureștiului, folosind fonduri europene nerambursabile. După finalizarea unor lucrări de o importanță strategică pentru capitala României, cum ar fi Unitatea de Primiri-Urgențe de la Spitalul Bagdasar-Arseni, unitatea funcțională pentru tratarea marilor arși de la aceeași unitate spitalicească sau Clinica de Stomatologie, Sectorul 4 va da startul construcției de la zero a unei noi maternități, în incinta Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Ioan”, prima astfel de unitate medicală ridicată în București, după anul 1989.
Pentru edificarea acestei noi facilități medicale, Sectorul 4 va folosi fonduri europene în sumă de 50 de milioane de euro, pentru ca în final, aceasta să deservească familiile tinere care au ales în ultimii ani să-și întemeieze un cămin în zona de sud a orașului, dar și pe bucureșteni în general”, se precizează într-un comunicat al Primăriei Sectorului 4.
Edilul Băluță: Este singura maternitate construită de la zero în București în ultimii 35 de ani
Noua maternitate din Sectorului 4 va fi găzduită într-o clădire ce va fi construită „având la bază necesitatea stringentă de spații medicale dedicate nou-născuților, care să le asigure acestora și tinerelor lor mame cele mai înalte standarde de confort și de siguranță, având în vedere că, potrivit normativelor în vigoare, acest tip de pacienți sunt cei mai vulnerabili, întrucât nu se pot evacua singuri, în caz de situații de urgență”.
„Poate că astăzi sunt mai emoționat decât oricând, pentru că de câte ori este vorba despre un obiectiv medical, un obiectiv care are legătură cu profesia mea, emoțiile cresc exponențial. Ne străduim să facem lucruri speciale pentru copii, pentru familiile tinere, pentru că în ultimii patru ani peste 10.000 de familii tinere au venit aici în Sectorul 4 și aproape 14.000 de copii s-au născut tot aici, în Sectorul 4.
Astăzi, am semnat contractul de execuției al Maternității ”Sf. Ioan” și am dat ordinul de începere al lucrărilor, astfel încât în următoarele luni se va realiza proiectarea și va începe construcția. Din păcate este singura maternitate construită de la zero în București în ultimii 35 de ani. Termenul de realizare este de 30 de luni, aici este inclusă și partea de proiectare și de execuție. Investiția nu se adresează doar cetățenilor din Sectorul 4, ci și bucureștenilor și nu numai. Este un obiectiv extrem de important pentru noi toți și vreau să mulțumesc Guvernului României pentru sprijinul acordat”, a anunțat primarul Daniel Băluță, în cadrul conferinței de presă organizată la sediul Primăriei Sectorului 4.
Ciolacu: Numai așa vom reuși să aducem acasă românii plecați
sursa foto: Primăria Sectorului 4
Despre urgența construirii de astfel de unități medicale a vorbit și premierul Marcel Ciolacu, prezent la conferința de presă. Potrivit șefului Guvernului, investițiile în astfel de proiecte sunt extrem de importante pentru România.
„Nu sunt pentru prima oară lângă domnul primar pentru lucrurile bune făcute și n-am auit să fi făcut lucruri rele până acum, dar vreau să îi felicit echipa. Este evident că performanțele domnului primar depășesc, din punctul meu de vedere și așteptările celor care l-au votat. Cred că e prima maternitate construită în 30 de ani în București. De fapt e un mesaj foarte clar. Ceea ce face domnul primar Daniel Băluță transmite un mesaj tinerilor. Nu vor rămâne tinerii în România dacă nu creăm servicii publice de calitate. Mai mult, în afară că Daniel Băluță creează aceste servicii publice de calitate, nu mai pune tinerii să aleagă între o carieră, în primul rând și o familie, pe urmă.
El demonstrează, ca și primar, împreună cu Ministerul Sănătății că pot crea o infrastructură, astfel încât cariera și familia să meargă concomitent. Știu că ai construit, Daniel și două creșe de la zero, ai modernizat toate școlile și grădinițele. Numai așa vom reuși să aducem acasă românii plecați, dar mai ales să îi ținem să nu mai plece din România. Îl felicit încă o dată pe Daniel pentru acest proiect și sunt ferm convins că va veni și cu alte lucruri pe care să le prezinte, în primul și în primul rând, bucureștenilor, pentru că Maternitatea pe care o construiește nu va deservi doar cetățenilor din Sectorul 4, va deservi toți bucureștenii”, a menționat premierul Ciolacu.
Rafila: România construiește spitale, nu doar pe hârtie
Și ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a evidențiat importanța acestor proiecte care privesc infrastructura medicală.
sursa foto: Primăria Sectorului 4
„Cred că lucrul cel mai important în momentul de față este faptul că România construiește spitale, nu doar pe hârtie, se întâmplă în realitate, iar impetuozitatea domnului primar este bine cunoscută, ea nu este doar de fațadă. Vedem deja obiective importante pe care le-a realizat aici, în domeniul stomatologie și aici fără precedent, n-am avut niciodată construcția unei unități medicale de stomatologie, de o astfel de anvergură și de data aceasta discutăm despre o maternitate.
Vreau să vă spun un lucru care cred că e foarte important! Noi am dezvoltat în PNRR numeroase secții de neonatologie din țară, cumpărăm ambulanțe de tip de terapie intensivă pentru copiii care au probleme foarte serioase, iar o maternitate cum este cea pe care domnul primar o va realiza apropierea acestui spital „Sfântul Ioan”, va prelua toată greutatea care, în momentul de față, se desfășoară într-o clădire total improprie, actuala Maternitate Bucur, care, în mod evident, nu mai corespunde cerințelor actuale. Îl felicit pe domnul primar pentru viziune, pentru perseverență și pentru faptul că este, cu siguranță, unul dintre cei mai buni primari din istoria Bucureștiului sau a sectoarelor din București”, a declarat Alexandru Rafila.
Câte paturi va avea noua maternitate
Noua maternitate va funcționa în două corpuri de clădire, cu regimul de înălțime de S + P + 3E, respectiv S + P + 4E, va avea o suprafață construită desfășurată de aproximativ 13.000 mp și va îndeplini toate cerințele de siguranță, securitate și funcționalitate specifice infrastructurii de sănătate. Unitatea medicală ce urmează a fi edificată dispune de un număr total de 166 de paturi și va avea următoarele funcțiuni:
Trei secții de Obstetrică-Ginecologie, cu un număr total de 101 paturi;
O secție de Neonatologie, cu un număr de 50 paturi, dintre care 8 vor fi folosite în sistem ATI, iar 12 vor fi special configurate pentru nou-născuții prematur;
O secție de Terapie Intensivă, cu un număr total de 15 paturi.
Totodată, noua maternitatea va dispune de:
Bloc operator, cu 4 săli de operație (3 săli aseptice și o sală de operație septică);
Bloc de nașteri cu 4 săli de travaliu (3 săli aseptice și o sală de operație septică);
Unitate de Primiri Urgențe;
Ambulatoriu;
Spitalizare de zi cu 10 paturi;
Sterilizare centrală;
Imagistică și Radiodiagnostic;
Laboratoare de analize, de Medicină Nucleară și de Anatomie Patologică;
Farmacie;
Spații tehnico-administrative, de depozitare și de hrănire.
„Pentru ca noua unitate spitalicească să răspundă din punctul de vedere al asigurării circuitelor funcționale specifice privind respectarea cerințelor standardelor de calitate, vor fi precis delimitate următoarele zone:
Zona „curată” din punct de vedere al condițiilor igienico-sanitare, cu compartimente adresate numai pacienților spitalizați, cu cerințe severe privind igiena și asepsia, amplasată departe de circulația principală a maternității, care va include blocul operator, serviciul ATI, sterilizarea centralizată și secțiile medicale cu paturi.
Zona „neutră” din punct de vedere al condițiilor igienico-sanitare va reprezenta interfața maternității pe componenta medicală, în relația cu pacienții, aparținătorii și vizitatorii și va avea deschidere directă spre căile de circulație auto și pietonale din zona publică. Va include serviciul de urgență, structura de spitalizare de zi, ambulatoriul, serviciul de primire – internări și externări.
Zona „intermediară” din punct de vedere al condițiilor igienico-sanitare va include laboratoarele și spațiile administrative destinate persoanlului.
Tot pentru siguranța pacienților, pereții de compartimentare precum și tavanele din saloanele secției de terapie intensivă vor fi realizate din panouri metalice antibacteriene (ce vor conține compuși din ioni de argint, eficienți împotriva diverselor tipuri de bacterii), vopsite antibacterian pe ambele fețe, ceea ce va crește gradul de igienă interioară, însă va asigura și o flexibilitate ridicată a sistemului de compartimentare, ce va putea fi modificat și completat în funcție de nevoi punctuale.
De asemenea, pentru un grad ridicat de confort termic și de eficiență energetică, noua maternitate va fi astfel construită pentru a avea pierderi de căldură foarte reduse, aproape de zero. (nZEB. Nearly Zero Energy Building)
Pentru aceasta, se vor realiza fațade cu o grosime corespunzătoare, se vor utiliza surse regenerabile de energie, panouri solare, pompe de căldură, receptoare de căldură și instalații cu un consum cât mai redus. În plus, aceasta va dispune și de un adăpost de protecție civilă.
Totodată, noua maternitate are și o componentă educațională, întrucât unitatea medicală colaborează prin contract cu Universitatea de Medicina și Farmacie „Carol Davila” București pentru desfășurarea activităților de învățământ medico-farmaceutic. Astfel, unitatea spitalicească va putea furniza servicii de instruire și formare clinică a studenților în condiții moderne și sigure, adaptate nevoilor specifice în domeniu”, se mai transmite în comunicatul Primăriei Sectorului 4.
Un doctor ortoped a ajuns în vizorul anchetatorilor, într-un caz cu amănunte greu de imaginat. Din primele informații, acesta a fost prins în flagrant în cadrul unei operațiuni a procurorilor.
Astfel, un medic ortoped din Arad a fost prins în flagrant, în timp ce primea 20 de kilograme de cannabis pentru care urma să plătească 2.000 de euro, potrivit news.ro. Acesta a fost reţinut 24 de ore.
De unde ar fi provenit drogurile
Conform unor surse judiciare, procurorii DIICOT din Timişoara au fost cei care au organizat operaţiunea de prindere în flagrant a medicului, care este ortoped la Spitalul Judeţean Arad.
Potrivit sursei citate, el a preluat drogurile de la două persoane care le-au adus din Timişoara. Medicul ar fi urmat să plătească suma de 2.000 de euro pentru „marfă”.
În acest caz s-a mai aflat că drogurile proveneau din Spania, iar tranzacţia a avut loc în cartierul arădean Micalaca.
Totodată, sursa menționată precizează și că cele două persoane care transportau cannabis au fost prinse la Timişoara şi au colaborat cu achetatorii.
Medicul a fost reţinut pentru 24 de ore şi va fi cercetat pentru trafic de droguri.
Două rețineri și în Vrancea
Pe de altă parte, DIICOT a anunțat joi, 1 februarie, într-un comunicat, faptul că la data de 31 ianuarie, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Vrancea au dispus reținerea a doi inculpați, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc, trafic de droguri de mare risc şi deținere de droguri de risc și mare risc în vederea consumului propriu.
„Din cercetările efectuate a reieșit faptul că, pe parcursul lunii ianuarie 2024, trei inculpați au deținut și vândut direct sau prin intermediari diferite cantități de canabis (drog de risc) către consumatori de pe raza județului Vrancea.
În aceeași perioadă, unul dintre inculpați a deținut și comercializat cocaină (drog de mare risc), iar la data de 30.01.2024 a fost prins în flagrant, în municipiul Focșani, după ce a vândut cantitatea de aproximativ 100 grame de canabis.
Au fost puse în aplicare 7 mandate de percheziție domiciliară, fiind descoperite și ridicate cantitatea de aproximativ 400 de grame canabis, mai multe recipiente ce prezentau urme și resturi de substanțe vegetale, 4 grindere , mai multe telefoane mobile, precum și alte mijloace de probă.
La data de 31.01.2024 judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Vrancea a admis propunerea de arestare a celor doi inculpaților reținuți și propunerea de arestare în lipsă a celui de al treilea , formulate de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Vrancea.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Galați, ai Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea precum și al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vrancea.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română”, a transmis DIICOT în comunicatul de joi, 1 februarie.
Sunt tensiuni pe străzile din Bruxelles, capitala Belgiei, chiar în ziua în care are loc summitul liderilor europeni.
Fermierii belgieni protestează, joi, 1 februarie la Bruxelles, în fața Parlamentului European. Se întâmplă chiar în ziua în care se desfășoară summitul liderilor europeni.
sursa foto: captură video X (ex- Twitter)
Protestatarii au aprins focuri în fața Parlamentului European. Fermierii au început să arunce cu ouă în polițiști, dar și în geamurile Parlamentului European, potrivit stirileprotv.ro.
Farmers have surrounded the European Parliament in Brussels.
Hundreds of tractors are blocking the streets and a fire has been lit outside the main entrance on Place du Luxembourg.
Din imaginile ajunse pe Internet se pot auzi zgomote de claxoane, dar și de petarde.
Străzi blocate în Bruxelles de un număr uriaș de tractoare
sursa foto: captură video X (ex- Twitter)
Totodată, s-a aflat că aproximativ 1.000 de tractoare blocau joi dimineaţă străzile din Bruxelles, unde are loc un summit al Uniunii Europene, transmite AFP.
„Sunt 1.000 de tractoare sau maşini agricole”, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei, conform Agerpres. Potrivit oficialului, aceşti fermieri provin în special din Belgia.
Miza discuțiilor de joi
Protestele agricultorilor s-au înmulţit în ultimele săptămâni în Uniunea Europeană, ei fiind nemulţumiţi de restricţiile impuse prin politicile europene privind mediul, de pătrunderea liberă pe piaţă a produselor ucrainene şi de creşterea costurilor, în special ca urmare a sporirii accizelor la combustibili ori a eliminării unor subvenţii.
Demonstrators have set up barricades and lit fires outside the European Parliament, voicing their opposition to new environmental regulations they believe are overly harsh and threaten their way of life. pic.twitter.com/FkifEUZpCU
BREAKING – Protests and fires outside the European Parliament as heads of state and government meet at the EU summit in Brussels. pic.twitter.com/hBv7fUwXYu
Răsturnare de situație în cazul accidentului de pe șoseaua Antiaeriană, în urma căruia a pierit un tânăr în vârstă de doar de 18 ani.
Accidentul cu urmări tragice a avut loc recent pe șoseaua Antiaeriană din Sectorul 5 al Capitalei.
Un tânăr șofer, în vârstă de 18 ani, despre care s-a aflat că își luase recent permisul de conducere, a murit, după ce mașina pe care o conducea s-a izbit de un stâlp, autoturismul fiind puternic avariat în urma impactului violent.
Suspectul, un bărbat de 44 de ani
Poliţia a făcut o reţinere în cazul acestui accident de pe „Antiaeriană”. Surse din anchetă spun că autorul accidentului este, de fapt, un bărbat în vârstă de 44 de ani, potrivit antena3.ro.
Acesta nu ar fi acordat prioritate mașinii tânărului, atunci când a ieşit de pe o stradă lăturalnică şi a virat la stânga pe șoseaua Antiaeriană.
Mașina tânărului s-a lovit de un stâlp
S-a întâmplat din scurt. Astfel că tânărul ar fi reacționat schimbând brusc direcția de mers, în încercarea de a evita coliziunea. Doar că, din păcate, autoturismul s-a lovit puternic de un stâlp de beton, în urma impactului tânărul pierzându-și viața.
Celălalt șofer a plecat de la locul accidentului, fiind găsit ulterior de oamenii legii şi reţinut pentru 24 de ore. Bărbatul de 44 de ani urmează să fie prezentat magistraților în vederea luării unei măsuri preventive.
După ce s-a anunțat la 112 producerea accidentului de pe șoseaua Antiaeriană, la fața locului au ajuns cadre medicale, dar și polițiști. S-a încercat salvarea tânărului, dar, din păcate, eforturile echipajelor medicale au fost zadarnice, iar băiatul a fost declarat decedat. Polițiștii au început o anchetă pentru a stabili exact condițiile în care s-a produs accidentul.
Polițistul care în urmă cu aproape doi ani a accidentat mortal o fetiță, pe Raisa, pe bulevardul Laminorului din Capitală a fost condamnat cu suspendare.
Polițistul a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare. Așadar, nu o condamnare cu executare, cum se aștepta familia fetei ucise în accidentul care a iscat un val de reacții în spațiul public, la momentul la care s-a produs tragedia, în ianuarie 2022.
Decizia instanței a fost aflată miercuri. Nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel. Tatăl Raisei, Iulian Barbu, a reacționat pe marginea hotărârii judecătorilor.
Iulian Barbu: „A căzut cerul pe mine când am auzit asta”
„Vă dați seama că a căzut cerul pe mine când am auzit asta. Suntem legați de mâini și de picioare, nu avem ce să facem. Eu totuși aș vrea să îi întreb pe domnul procuror, pe domnii judecători, dacă ar fi copiii lor, cum ar judeca ei cazul ăsta?”, a întrebat Iulian Barbu, conform antena3.ro.
Mai mult, tatăl Raisei a spus că polițistul care a omorât-o pe fata sa nu l-a căutat niciodată de când s-a produs tragedia. Bărbatul i-a observat, în schimb, comportamentul omului legii în timpul înfățișărilor din instanță. „Este un arogant. Ne râdea în față. N-a avut bunul simț să meargă la mamele copiilor să își ceară scuze”, a mai declarat tatăl Raisei.
Tatăl Raisei mai spune și că bănuiește că polițistul care i-a ucis fiica ar avea pe cineva care l-a ajutat cu mușamalizarea acestui caz. „Eu cred că totuși cineva l-a ajutat. Ideea este că lucrurile nu vor rămâne așa”, a spus părintele copilei care a sfârșit în accidentul cumplit de pe bulevardul Laminorului.
O țară întreagă a fost șocată de acest caz. În ianuarie 2022, o mașină de poliție a lovit două fete pe trecerea de pietoni, pe bulevardul Laminorului, din sectorul 1 al Capitalei. Raisa și-a pierdut viața, iar o altă fetiță a fost rănită și transportată la spital.
Informații de ultimă oră vin joi dimineață, 1 februarie, în legătură cu mai multe percheziții derulate de Direcția Națională Anticorupție (DNA). Este vorba despre 16 percheziții, inclusiv acasă la șeful CJ Prahova, Iulian Dumitrescu, liberal de frunte.
De altfel, despre el se spune că ar fi printre cei mai influenți oameni din PNL.
Iulian Dumitrescu, prima reacție: „Nu am nimic de ascuns”
UPDATE 2: Șeful CJ Prahova, liberalul Iulian Dumitrescu, a reacționat, prin intermediul unei scurte postări pe o rețea de socializare, pe fondul perchezițiilor. „Nu mă voi ascunde în spatele vreunei funcţii politice sau administrative” – susține Dumitrescu.
„În urma speculaţiilor apărute public, vreau să fac următoarele precizări:
Pun la dispoziţia procurorilor toate informaţiile şi datele de care au nevoie. Colaborez cu instituţiile statului pentru a lămuri cât mai repede această situaţie.
Nu mă voi ascunde în spatele vreunei funcţii politice sau administrative.
În momentul în care se va finaliza această fază a anchetei, voi comunica transparent opiniei publice despre cele întâmplate. Nu am nimic de ascuns.”, a transmis Iulian Dumitrescu, pe Facebook, joi dimineață, 1 februarie.
UPDATE 1: Ancheta procurorilor DNA ar viza modul de acordare al contractului pentru centura din Mizil, potrivit G4Media.
Mai mult, percheziții au loc și la locuința surorii lui Iulian Dumitrescu, prin intermediul căreia s-ar fi luat mita, conform aceleiași surse.
Știrea inițială:
Astfel, procurorii DNA au făcut 16 percheziții domiciliare, acasă la președintele Consiliului Județean (CJ) Prahova, Iulian Dumitrescu, dar și la membri ai familiei acestuia.
Ce suspiciuni ar avea procurorii
Potrivit unor surse citate de site-ul menționat, Dumitrescu ar fi suspectat de luare de mită și fals în declarații, alături de alte persoane.
Până la momentul de față DNA-ul nu a făcut precizări publice cu privire la aceste percheziții. Rămâne de văzut dacă se va emite un comunicat cu privire la acțiunea procurorilor. De asemenea, nici Dumitrescu nu a reacționat, până la acest moment, pe acest subiect.
O afacere promițătoare este la îndemână dacă doriți să avansați în muncă. Dragostea îți va echilibra nivelul de energie. Lăsând în urmă resentimentele trecute, veți afla mai multe despre ceilalți și despre cum să vă protejați.
TAUR
Faceți un efort pentru a-i înțelege pe ceilalți și multe uși se vor deschide. Astăzi există un sentiment de neliniște în atmosfera din jurul tău la locul de muncă. Va trebui să te deconectezi dacă vrei cu adevărat să fii eficient.
GEMENI
Aveți de-a face cu o mulțime de activități acasă sau în familie. Va trebui să scăpați de rutina zilnică și acest lucru vă va aduce noroc. Trebuie să puneți lucrurile în perspectivă. Cu toate acestea, asigurați-vă că nu vă pierdeți din vedere visele.
RAC
Ambiția ta crește pentru că vei fi entuziasmat de ceva și vei crede că poți duce la îndeplinire. Nu aveți încredere în norocul orb. Evitați să luați decizii importante fără a le studia mai întâi. Urmărește-ți inspirația.
LEU
Lucrezi din greu și te organizezi mai bine pe toate planurile. Astăzi veți avea o mare abilitate de a comunica cu oamenii, așa că sunt șanse mari să vă atingeți obiectivele. Vremurile se schimbă, profitați la maximum de situație.
FECIOARA
Încrederea în sine se îmbunătățește, acum este momentul să păstrezi o relație sinceră cu cineva apropiat. O petrecere va fi locul potrivit pentru a vă conecta la persoana dorită. Acesta este momentul să fii îndrăzneț.
BALANTA
Astăzi veți fi centrul atenției și nu veți avea dificultăți în a-i convinge pe ceilalți să lucreze cu dvs. Vă va plăcea să interacționați cu alții, în special cu cei mai tineri. Ar trebui să fii mai discret și diplomatic atunci când ai de-a face cu prietenii.
SCORPION
Chiar acum ești nerăbdător să muncești din greu și să realizezi multe lucruri. Este un moment bun pentru a cere un împrumut sau a cere ajutor de la alții. Veți putea găsi cuvintele corecte, fără a risca nimic.
SAGETATOR
Nu faceți nimic din ceea ce ați putea regreta ulterior. Fii înțelept și bun cu tine însuți. Veți căuta oameni care împărtășesc valorile voastre, pentru a vă întări relațiile. Astăzi ai putea să-ți schimbi abordarea față de iubire. Profitați la maximum de situație.
CAPRICORN
Buna dispoziție vă va permite să obțineți noi contracte care să fie benefice pentru viitorul vostru. Așadar, rămâneți deschiși la schimbare când vine vorba de viața voastră socială. Pentru moment, să trăiești singur va fi crezul tău.
VARSATOR
Veți putea convinge pe oricine de orice, ceea ce înseamnă că acesta este un moment bun pentru cei care lucrează în vânzări și marketing. Ascultați dorințele partenerului, deoarece intrați într-o nouă fază care va fi plină de emoții.
PESTI
Unele întâlniri foarte favorabile se profilează la orizont. Nu te izola, orice ai face La locul de muncă, îți va fi mai ușor să progresezi, este timpul să acționezi în legătură cu lucrurile la care ți-ai petrecut timpul gândindu-te.