Acasă Blog Pagina 1361

RĂZBOI ÎN UCRAINA. SCANDAL URIAȘ în Senatul SUA. Administrația Biden, ACUZATĂ că a împins Ucraina într-un război cu Rusia!

Scandal uriaș în Senatul SUA, acolo unde Administrația Biden a ajuns să fie acuzată că a împins Ucraina într-un război cu Federația Rusă!

Secretarul de stat Antony Blinken a fost nevoit să vină cu explicații în fața politicienilor americani care nu sunt de acord cu poziția și strategia adoptată de Casa Albă în chestiunea ucraineană.

Senatorul Rand Paul a mitraliat Casa Albă!

Senatorul republican Rand Paul a spus clar că, în opinia sa, insistența cu care SUA au cerut Ucrainei să adere la NATO a dus la invadarea acestei țări de către trupele lui Vladimir Putin.

Pornind de aici, Blinken și Paul au avut un schimb acid de replici în timpul audierii Comisiei de Relații Externe a Senatului SUA. Senatorul american a acuzat Administrația Biden că a împins Ucraina într-un război cu Rusia, după ce Casa Albă a susținut în repetate rânduri că va face toate demersurile pentru ca țara condusă de Zelenski să fie inclusă în NATO.

Secretarul de stat Antony Blinken i-a replicat lui Rand Paul susținând că s-a respectat „un principiu de bază conform căruia o țară nu poate dicta alteia alegerile pe care le face cu privire la alianțele pe care le face și politicile sale externe”, scrie US Today.

Administrația Biden, dispusă să accepte neutralitatea Ucrainei

Totuși, în fața furiei senatorilor din Congresul SUA, Casa Albă a dat înapoi, anunțând că va accepta un eventual acord între Rusia și Ucraina, care să permită acesteia din urmă să devină „o națiune nealiniată, neutră”.

Noi, domnule senator, nu vom fi mai ucraineni decât ucrainenii. Acestea sunt decizii pe care trebuie să le ia ei – Anthony Blinken

Antony Blinken a apărut în fața comisiei pentru a îndemna parlamentarii să finanțeze integral bugetul propus de administrația Biden pentru Departamentul de Stat. Argumentul său: aceste cheltuieli sunt esențiale pentru a se asigura că războiul din Ucraina va fi un „eșec strategic” pentru Rusia!

TENSIUNE ÎN MOLDOVA. Scapă cine poate din Transnistria, imagini teribile din ultimele ore! / La Tiraspol, pregătiri de război! – VIDEO

Nu doar situația tensionată din Ucraina preocupă în ultimele ore, ci și cea din Transnistria. După exploziile de luni și marți (VEZI detalii AICI), lumea a început să ia cu asaltul punctul de control spre Republica Moldova, părăsind în grabă regiunea separatistă.

În seara zilei de 26 aprilie, cozi de mașini întinse pe kilometri întregi s-au format la un astfel de punct. Imaginile filmate arată un șir lung de autoturisme care așteaptă să treacă prin punctul de control.

Oamenii fug speriați, de teamă că războiul va izbucni și în regiunea transnistreană.

(sursa foto: captură video Twitter)

Baricade de beton pe șosele

Mai mult, pe Twitter au apărut imagini ce sporesc îngrijorările – cu baricade de beton montate pe șosele din jurul capitalei Tiraspol.

Astfel de blocuri uriașe de beton au fost montate și pe șosele din alte orașe transnistrene.

Poziția Maiei Sandu. Moldova „condamnă”

După ce a convocat, marți, 26 aprilie, ședința Consiliului Suprem de Securitate pe tema incidentelor din regiunea transnistreană și a evoluției situației de securitate din regiune, Maia Sandu a ieșit în fața presei cu mai multe declarații.

„Ceea ce se întâmplă în ultimele 24 de ore în regiunea transnistreană este o escaladare a tensiunilor. Vă amintesc că, pe durata mai multor săptămâni, în regiune au fost mai multe alerte cu bombe în școli și instituții medicale. Au urmat exploziile de ieri de la sediul așa-numitului “mgb” transnistrean, incidentul de pe aerodromul din Tiraspol și explozia de la nodul de radiocomunicații din Mayak.

Autoritățile Republicii Moldova urmăresc cu precauție și vigilență evenimentele care au loc pe teritoriul controlat de regimul de la Tiraspol. Analizele noastre, la această oră, arată că există tensiuni între diferite forțe din interiorul regiunii, interesate de destabilizarea situației. Acest lucru vulnerabilizează regiunea transnistreană și creează riscuri pentru Republica Moldova.

Condamnăm orice provocări și tentative de a atrage Republica Moldova în acțiuni ce pot pune în pericol pacea în țară. Chișinăul insistă în continuare asupra soluționării pașnice a conflictului transnistrean”, a spus Maia Sandu, citată pe site-ul Președinției Republicii Moldova.

Vom lua toate măsurile necesare pentru prevenirea unor escaladări, pentru întărirea securității statului și protejarea cetățenilor noștri” – Maia Sandu

Submarinele nucleare britanice, spionate de dronele Chinei! / Ce secrete sensibile ajung la Beijing

În Marea Britanie, instalațiile sensibile au fost spionate de drone chineze între 2019 și 2021. Serviciile britanice spun că aceste dispozitive au fost operate de agenți ai serviciilor secrete chineze.

Această dezvăluire vine în urma avertismentelor șefilor serviciilor de informații din Regat, care au afirmat că Beijingul intenționează să fure cele mai sensibile secrete britanice.

În această perioadă au fost înregistrate 18 zboruri de drone în apropierea unor situri britanice sensibile. Baza navală Faslane (Scoția), care găzduiește submarinele cu propulsie nucleară Trident, dotate cu rachete balistice, se află pe listă, la fel ca și Atomic Weapons Establishment (AWE), o instalație dedicată proiectării, fabricării și susținerii focoaselor nucleare britanice.

China, program de spionaj „foarte sofisticat”

Potrivit unei surse din serviciile de informații citate de Daily Record, „China plănuiește de mult să fure secrete britanice. Există o rețea de spioni chinezi în Marea Britanie și aceștia folosesc toate mijloacele pentru a fura informații clasificate. (…) Ei au vizat instalații extrem de sensibile, cum ar fi bazele militare și centralele nucleare, folosind drone pentru colectarea informațiilor”.

Acest lucru nu îl surprinde pe locotenent-colonelul Philip Ingram, un fost ofițer de informații britanic.

„Chinezii au un program de spionaj foarte matur și sofisticat, care operează în toată Marea Britanie. Întreprinderile, cercetarea academică, producătorii, lanțurile de aprovizionare, politicienii, poliția, militarii și funcționarii publici sunt ținte. Mulți au fost compromiși fără să-și dea seama ce s-a întâmplat” – Philip Ingram, ex-ofițer de informații britanic

Nave-spion în apele teritoriale ale Japoniei

Pe de altă parte, o navă a marinei chineze a fost reperată în apele teritoriale ale Japoniei, în apropierea insulelor din prefectura Kagoshima, sud-vestul țării. Anunțul a fost făcut de Ministerul japonez al Apărării. Nava-spion a intrat în apele japoneze dinspre vestul Insulei Kuchinoerabu marți, în jurul orei 23.00, și a ieșit din apele teritoriale la sud de Insula Yakushima miercuri, în jurul orei 02.10.

Este prima astfel de intruziune a unei nave a Marinei chineze pe care Ministerul japonez al Apărării a confirmat-o și anunțat-o din noiembrie anul trecut încoace. Guvernul nipon a înaintat un protest Chinei prin canale diplomatice, scrie Kyodo News.

Prezența militară crescândă a Chinei în mările Chinei de Sud și de Est a fost o sursă de fricțiune cu țările din regiune.

RĂZBOI ÎN UCRAINA. Pentagonul alertează Casa Albă: depozitele de armament ale SUA, în mare pericol! Ce s-a întâmplat

Armata americană ar fi dat Ucrainei un sfert din rachetele antiaeriene Stinger, iar reaprovizionarea va dura câțiva ani, atrag atenția foști oficiali ai Departamentului Apărării din SUA.

Inclusiv directorul general al Raytheon, principalul furnizor de arme al armatei americane, a tras un semnal de alarmă în această privință.

Ellen Lord, avertisment în Senatul SUA

Problema evidențiază lipsa de creștere a capacității de producție într-un moment în care secretarul Apărării Lloyd J. Austin face apel la națiunile partenere să intensifice fluxul de asistență pentru apărarea Ucrainei.

Potrivit airforcemag.com, într-o audiere a Comisiei pentru Servicii Armate a Senatului privind starea industriei de apărare, fostul subsecretar al Pentagonului pentru achiziții și susținere, Ellen Lord, a spus că, potrivit unor surse din domeniul public, „probabil că am dat Ucrainei un sfert din stocurile noastre de rachete Stinger”.

Nu putem, în următorii doi ani, să producem mai mult, pentru că avem o problemă cu Guvernul, care nu plătește pentru a menține capacitatea de producție” – Ellen Lord

Stocurile s-ar putea epuiza în 6 luni

David Berteau, un fost oficial al Pentagonului care a supravegheat logistica și materialele, acum CEO al Consiliului Serviciilor Profesionale, a spus că, livrând Ucrainei arme în acest ritm alert, în șase luni armata americană va rămâne fără armament.

„Nu există nicio posibilitate ca un antreprenor să livreze noi arme în mai puțin de 6 luni, chiar dacă livrarea începe astăzi. Suntem în urmă”, a declarat Berteau.

Producția de arme și muniție, întârziată

Racheta antitanc Javelin, de asemenea furnizată în număr mare Ucrainei, este încă în faza de producție, dar „în acest moment, avem încă cinci ani” pentru cumpărarea tuturor rachetelor Javelin necesare pentru armata SUA, a spus Ellen Lord.

Pentagonul nu a trimis un „semnal clar și consistent” industriei de apărare că dorește creșterea capacității de producție și există o „întârziere de doi până la cinci ani” pentru a aduce armele înapoi în producția de serie, a continuat ea, susținând că industria de armament nu va spori această capacitate fără îndrumări clare din partea Pentagonului.

America, la vânătoare de spioni GRU. Recompensă de 10 milioane dolari pentru cea mai temută echipă de hackeri din lume!

Statele Unite, la vânătoare de spioni GRU! Departamentul american de Stat oferă o recompensă de 10 milioane de dolari pentru capturarea a șase ofițeri de intelligence ruși!

Cei șase sunt considerați printre cei mai buni hackeri și fac parte dintr-o unitate de elită a GRU, spionajul militar rus. Potrivit Daily Mail, ei ar fi acuzați că au oprit un sistem de siguranță de la Cernobîl, cauzând mari probleme infrastructurii nucleare… americane, scriu britanicii!

Ce este Sandworm Team

Recent, mai exact pe 26 aprilie, cei șase – care lucrează pentru GRU (agenția de informații militare externe a statului major al Forțelor Armate ale Federației Ruse) – au fost inculpați pentru o serie de infracțiuni ce includ fraudă electronică, dar și înregistrarea de nume de domenii false și furt de identitate, precum și deteriorarea intenționată a unui computer protejat.

Publicația britanică dezvăluie, totodată, și numele celor șase. E vorba despre tineri cu vârste între 27 și 35 de ani. Și anume: Yuriy Sergeyevich Andrienko, Sergey Vladimirovich Detistov, Pavel Valeryewich Frolov, Anatoliy Sergeyevich Kovalev, Artem Valeryevich Ochichenko și Petr Nikolayevich Pliskin, conform Daily Mail.

Se crede că echipa s-ar afla în spatele creării programului malware NotPetya. Mai mult, se pare că grupul de hackeri ar fi reușit să acceseze un monitor de radiații la Cernobîl în 2017, pe care l-au oprit.

Cei șase inculpați fac parte dintr-o echipă de elită de kackeri ruși, numită Sandworm Team.

Anonymous vs. hackerii ruși

Pe de altă parte, în contextul începerii războiului din Ucraina și al invaziei ruse asupra teritoriului ucrainean, colectivul Anonymous a multiplicat operațiunile de hacking împotriva Rusiei. La începutul lunii aprilie s-a aflat că hackerii au revendicat scurgerea de date personale ale 120.000 de soldați ruși, cu scopul de „a-i aduce în fața unui tribunal pentru crime de război”.

Anonymous a declarat un război digital împotriva Rusiei, dezvăluind datele de naștere, numele, adresele și numerele de pașaport ale militarilor ruși. Citiți mai multe detalii AICI.

Prima companie care dă faliment din cauza sancțiunilor impuse Rusiei. Milioane de oameni vor fi afectați!

Cel mai mare producător de prezervative din Europa, CPR GmbH, cu sediul în Sarstedt, în Saxonia Inferioară, Germania, a intrat în faliment.

Unul dintre factorii declanșatori ai falimentului au fost consecințele sancțiunilor occidentale împotriva Rusiei, a declarat revistei administratorul privizoriu de insolvență, Karina Schwarz.

Efectul de bumerang al sancțiunilor

Compania, fondată în 1987, afirmă că este „cel mai mare producător de prezervative din Europa” și produce peste 200 de milioane de prezervative pe an, exportând în numeroase țări, inclusiv în Rusia. Se pare că asta a dus la distrugerea companiei, fără voia ei.

CPR GmbH a realizat recent aproximativ un sfert din vânzările sale în Rusia. Însă din cauza sancțiunilor financiare occidentale după atacul asupra Ucrainei, livrările nu au mai putut fi facturate în euro. Mai mulți directorii de companii din Germania au atras atenția că sancțiunile împotriva Rusiei vor atrage mari dezechilibre economice în Germania, mai ales că țara este dependentă de gazul rusesc.

Cu toate acestea, compania s-a confruntat cu probleme în trecut. O insolvență anterioară a fost ridicată abia în mai 2020, scrie Wirtschaftswoche.

Pentru o lungă perioadă de timp, compania a fost active în rincipal ca producător de marcă pentru lanțuri de farmacii și supermarketuri precum Rossmann și Rewe.

Pentru a putea face față furnizorilor mai ieftini, CPR a început în urmă cu câțiva ani să dezvolte propriile mărci precum Siko, Mein Kondom sau Crazy Monkey. Platforma online Mein Kondom a fost fondată pentru a le vinde. CPR activează și pe piață ca producător de mașini speciale pentru producția de prezervative.

Înainte de începerea războiului din Ucraina, șeful companiei, Michael Kesselring, se arătase încrezător că CPR va continua să crească.

Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, în vizită la Kiev. Ce au discutat cu președintele ucrainean / Zelenski, mesaj după vizita oficialilor români – FOTO/VIDEO

7

Premierul Nicolae Ciucă, preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, şi ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, au făcut, marţi, o vizită oficială în Ucraina, unde au avut întâlniri cu prețedintele ucrainean Volodimir Zelenski, cu premierul Ucrainei şi cu preşedintele Radei Supreme.

Programul vizitei a inclus vizitarea localităților Borodianka și Irpin, din proximitatea capitalei Kiev, puternic afectate de bombardamente.

foto: facebook.com/CiolacuMarcel

Ciucă și Ciolacu, vizită în Ucraina fără Cîțu

Premierul Nicolae Ciucă a transmis că România sprijină aspiraţiile Ucrainei de integrare în Uniunea Europeană şi a reiterat disponibilitatea de a oferi ajutor refugiaţilor.

La rândul său, preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a afirmat că bombele nu vor opri niciodată triumful Binelui asupra Răului. Liderul PSD a pledat pentru drepturile românilor din Ucraina și a subliniat rolul regional pe care România este pregătită să îl joace în procesul de reconstrucție de după război.

Și fostul premier, liberalul Florin Cîțu, anunțase că va merge în această vizită la Kiev, dar nu a fost prezent.

foto: facebook.com/CiolacuMarcel

Ce a postat Zelenski pe Facebook, după întâlnirea cu oficialii români

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a vorbit, într-un nou discurs, despre întâlnirea pe care a avut-o cu premierul Nicolae Ciucă, el precizând că Ucraina şi România împărtăşesc o viziune comună cu privire la perspectivele şi ameninţările la adresa unităţii europene.

„Premierul României a făcut o vizită la Kiev. I-am mulţumit pentru susţinerea politică şi pentru apărare. Am discutat nu doar despre cooperarea bilaterală dintre statele noastre şi activitatea comună pentru protejarea libertăţii în Europa, dar şi despre cooperarea la nivelul UE. Împreună cu România, împărtăşim o viziune comună asupra perspectivelor şi ameninţărilor la adresa unităţii europene, în special în regiunea Mării Negre. Am convenit să muncim împreună şi mai mult pentru a asigura securitatea în regiunea noastră”, a spus Zelenski.

Acesta a mai postat pe Facebook un mesaj în care mulțumește delegației din România. „Astăzi, la Kiev, m-am întâlnit cu prim-ministrul României, Nicolae Ciucă. Fiecare astfel de vizită este un semnal important de solidaritate cu poporul ucrainean. Apreciem sprijinul României pentru apărare, ajutorul umanitar și o poziție clară în politica de sancțiuni. Așteptăm cu nerăbdare să sprijinim viitorul Ucrainei în Uniunea Europeană”, a scris Zelenski pe rețeaua de socializare.

Incendiu de proporții: mai multe utilaje au ars ca o torță. Unde s-a întâmplat totul – GALERIE FOTO/VIDEO

2

Pompierii au intervenit pentru a stinge un incendiu puternic ce a cuprins mai multe utilaje ce se folosesc la finisarea asfaltului.

Alerta s-a dat marți seară, după lăsarea întunericului. Totul s-a întâmplat pe șantierul drumului expres Craiova-Pitești, unde patru utilaje au luat foc, potrivit realitatea.net.

Din câte se poate vedea din imaginile surprinse la fața locului, înainte ca pompierii să stingă vâlvătaia, utilajele au fost cuprinse de flăcări puternice. Și au fost distruse în mare parte de foc.

Incendiul, pe un sector de drum care nu este deschis circulației rutiere

„Mai multe utilaje pentru finisarea asfaltului au fost afectate de un incendiu puternic, produs între localitățile Balș și Pielești, pe un sector de drum care nu este deschis circulației rutiere”, au anunțat, marți seara târziu, reprezentanții ISU Olt, via Facebook.

Atât pompierii de la Detașamentul Slatina, cât și din cadrul Gărzii Balș au intervenit la fața locului, cu două autospeciale de stingere. În zona a fost trimis și un echipaj SMURD.

Cauzele care au dus la producerea incendiului de proporții, făcând ca utilajele să ardă ca o torță, urmează să fie stabilite în cadrul unor cercetări pe care le vor face specialiștii.

RĂZBOI ÎN UCRAINA. Boris Johnson a luat decizia. Ce soartă îi așteaptă pe mercenarii britanici capturați de ruși

Premierul Marii Britanii, Boris Johnson, a răbufnit la adresa lui Vladimir Putin după prezentarea cetățenilor britanici capturați de ruși în timp ce luptau pentru Ucraina.

Boris Johnson a vorbit într-un interviu despre soarta celor doi mercenari britanici capturați în Ucraina, Aiden Aslin (28 de ani), și Shaun Pinner (48 de ani). Premierul Marii Britanii pare a pasa sarcina eliberării celor doi autorităților de la Kiev.

„Nu sunt teroriști sau altceva”

Boris Johnson a reproșat armatei ruse că i-a tratat pe cei doi prizonieri ca pe niște ostatici oarecare, după ce au fost capturați în Mariupol.

Premierul a declarat pentru TalkTV: „Aiden și alți cetățeni britanici care au luptat pentru forțele armate ucrainene și care au fost capturați nu sunt ostatici, nu sunt acolo pentru a fi dați la schimb, ca și cum ar fi teroriști sau altceva”.

„Ei sunt prizonieri de război și, prin urmare, au drepturi în conformitate cu Convenția de la Geneva. Ei nu ar trebui, conform legilor războiului, să defileze în fața camerelor de luat vederi”, a spus Johnson, scrie Express.

Aiden Aslin, 28 de ani, și Shaun Pinner, 48 de ani, au apărut, la 18 aprilie,  în două videoclipuri rusești, cerându-i lui Boris Johnson să fie schimbați cu politicianul ucrainean Viktor Medvedciuk, capturat de Kiev pe 12 aprilie.

În ceea ce privește șansele unui schimb de prizonieri, Boris Johnson a declarat : „Vom face tot ce putem. Este clar că este în sarcina ucrainenilor. „Ei îl au pe celălalt individ care face parte din ecuație. Nu putem anticipa cu adevărat ceea ce ar putea decide ei”.

Meteo, 27 aprilie. Vreme în general instabilă. Cum vor fi, miercuri, temperaturile

0

Vremea va fi în general instabilă, în a treia zi a săptămânii, astfel că nu vor lipsi din peisaj ploile în aversă, în mai multe zone din țară.

Pe arii extinse, îndeosebi după-amiaza și noaptea, vor fi perioade cu înnorări accentuate și averse ce vor avea și caracter torențial, cu descărcări electrice, vânt cu intensificări de scurtă durată și pe alocuri căderi de grindină și vijelii.

În estul Munteniei și în Dobrogea, astfel de manifestări ale instabilității atmosferice se vor semnala pe suprafețe restrânse.

Miercuri, temperaturile maxime se vor încadra între 16 și 26 de grade – cele mai ridicate valori fiind anunțate în Lunca Dunării.

Vremea în București

În București, miercuri, vremea rămâne caldă. Temperatura maximă se va încadra în jurul a 24 de grade.

Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate și probabilitatea ca, spre seară, să apară averse și posibile descărcări electrice.

RĂZBOI ÎN UCRAINA. Noi explozii în orașul rus Belgorod, lângă granița cu Ucraina – VIDEO

O serie de explozii au fost auzite în primele ore ale zilei de miercuri în orașul rus Belgorod, în apropiere de granița cu Ucraina, a declarat guvernatorul regional Viaceslav Gladkov.

Din primele informații, a luat foc un depozit de muniție din provincie, transmite Reuters.

Gladkov a spus că niciun civil nu a fost rănit în incendiul care a izbucnit la o instalație din apropierea satului Staraya Nelidovka și care a fost ulterior stins.

Pe rețelele de socializare au apărut imagini atât cu incendiul, cât și cu ceea ce pare o lansare de sistem antiaerian în Belgorod, oraș aflat la aproximativ 40 de kilometri nord de graniţa cu Ucraina.

Gladkov a declarat ulterior că rapoartele preliminare au indicat că un depozit de muniție a luat foc într-o așezare rurală.

Rusia a acuzat luna aceasta Ucraina că a atacat cu elicoptere un depozit de combustibil din Belgorod și că a deschis focul asupra mai multor sate din provincie.

Un nou parc a fost dat în folosință de către cei de la Totul Verde.

2

O nouă surpriză pregătită de către cei de la Totul Verde., locuitorilor din sectorul 4. Este vorba de noul loc de joacă ridicat la intersecția străzilor Reșița cu Grădiștea. Inițial, aici era un teren de sport, betonat, cu porți metalice.

Multă lume a reclamat că la folosirea acestuia, se face mult zgomot în zonă, astfel că s-a schimbat tipul de activitate desfășurat în acest loc. Prin urmare, acesta va fi folosit de acum încolo pentru relaxare, dar și pentru joaca micuților copii din cartier. Terenul, cu o suprafață de circa 1.000 de metri pătrați, beneficiază acum de aproape 300 de metri pătrați de spațiu verde, de arbori, de plante ornamentale, de bănci și de un foișor. Și, evident, de complexurile  de joacă, formate din leagăne și tobogane. Acest părculeț a fost dat în folosință în preajma sărbătorilor Pascale.

Poza Zilei

După ce s-a însurat, Dani Oțil și-a mai împlinit un vis. O poză în care el apare mai înalt

Palinca de Sălaj, băutura oficală a MAI!

Parcă niciodată nu a mai fost cuprins Ministerul Afacerilor Interne de o așa stare de ”il dolce far niente” ca acum… Când, fără să le pese de ”țepele” financiare date angajaților, de criza de personal, de revenirea în forță a clanurilor interlope sau de situația de la frontiere, mai-marii ministerului nu duc decât grija ca ”la cabinet” toată ”lumea bună” să aibă destule provizii din noua ”băutură oficială” a MAI!

Consătenii Bode, Mastan și Mihăilă au pus mâna pe MAI

Este vorba, bineînțeles, de palinca de Sălaj care a devenit noua ”monedă forte” în tot ministerul condus de fostul sindicalist Lucian Bode. Ca și în Inspectoratele Generale conduse de asemenea de sălăjenii Alin Mastan și Florin Marius Mihăilă. Cei trei formând ”nodul gordian” al MAI, IGJR și IGI pe care încă nimeni nu îl ”taie”… Însă cum Sălajul este totuși un județ prea mic pentru a fi transformat la nesfârșit în pepiniera de cadre în care să fie numiți tot mai mulți inspectori generali și șefi de structuri, deja se lucrează la ”documentarea” întregii grupări Bode – Mihăilă – Mastan. Astfel că, după ce va deveni și oficială ”lepădarea” de aceștia de singurul lor ”consătean” care cu adevărat contează în ecuația puterii, atunci Sălajul va avea aceeași soartă ca și ”teleormanizarea” Internelor  după mandatul lui Carmen Dan…

Fierbe țara…

Da, ce este drept, polițiștii și restul angajaților Ministerului Afacerilor Interne încă nu au ieșit în stradă pentru a își striga nemulțumirea. Pentru că au fost restricțiile pandemiei, acum Sărbătorile Pascale… Dar asta nu înseamnă că nu ”fierbe țara”! Și că, mult mai curând decât se așteaptă veșnic ”parfumații” cu palincă de Sălaj aciuiți prin birourile de la București, nu vor auzi și ei în fața ministerului vechea lozincă ”ieși afară, zdreanță ordinară”! De ce? Pentru că, în timp ce Lucian Bode este preocupat mai mult de a prinde și el câte o jalnică mediatizare cu ”susținerea personală a aderării Ucrainei la Uniunea Europeană” – de parcă la Bruxelles doar susținerea sindicalistului Bode era așteptată pentru declanșarea procedurii oficiale! – polițiștii, pompierii, funcționarii speciali și până și ”urecheații” MAI își dau seama, pe zi ce trece, că nu au nicio șansă de a primi drepturile salariale ce li se cuvin. Și că ministrul Bode și inspectorii săi generali din ”Frăția Sălăjeană” sunt cu ochii pe problemele lor, la fel ca și pe clanurile interlope! Adică deloc…

A apărut Național – Italia, ziarul românilor din Italia. Se găsește la chioșcurile de ziare și  în aeroporturi.

Accesați www.nationalro.it sau https://www.facebook.com/nationalitalia și veți fi la curent cu toate informațiile de ultimă oră despre comunitatea românească din Italia

ALERTĂ SIE! Cetățean rus, consul român!

Straniu… Tot mai straniu ce se întâmplă în Ministerul Afacerilor Externe după declanșarea războiului din Ucraina. Politica MAE părând a fi una parcă tot mai mult axată pe ”afaceri externe” la propriu, decât de respectarea angajamentelor internaționale asumate în fața aliaților de către Guvernul României.

Cetățeanul rus Ramil Minsazitovich Mavlyutov, susținut de Bogdan Pascu să plece consul la Bișkek

Pentru că altfel chiar devine aproape imposibil de explicat gafa diplomatică pe care o dezvăluiam în ”lovitura” din 9 martie. Atunci când dezvăluiam că România trimite bani în Donețk și Luhansk, regiuni separatiste deja aflate în mare parte sub controlul separatiștilor ruși care sprijină inclusiv militar, prin trupe și miliții populare, invadarea Ucrainei. ”Amănunt” care însă nu a dat de gândit niciunuia dintre directorii RoAid și secretarii de stat ai Ministerului Afacerilor Externe! Nici măcar ministrul Bogdan Aurescu nefiind deranjat de ajutoarele financiare directe acordate ”obiectivelor” din regiunile rusofone separatiste… Nici în momentul în care a trimis premierului Nicolae Ionel Ciucă, spre aprobarea Guvernului, ” Planul Anual de Cooperare Internațională pentru Dezvoltare și Asistență Umanitară 2022”. Iată însă că acum un nou scandal cel puțin la fel de năucitor este gata să explodeze!

Dan Ioan Popescu, trimis degeaba de Bogdan Aurescu la Moscova, ca să negocieze cu GAZPROM

Și tot la cel mai înalt nivel de decizie din Ministerul Afacerilor Externe. Unul menit să zdruncine și mai mult încrederea principalilor aliați occidentali și mai ales a partenerilor strategici americani în ”coloana vertebrală” a decidenților români. Cei care au transformat deja în tradiționalul servilism altfel atât de binevenitul ajutor umanitar acordat poporului american. Dar care, în același timp, acceptă, fie și tacit, jocurile de culise făcute chiar în aceste zile pentru numirea de către Ministerul Afacerilor Externe a unui nou consul onorific al României în Kârghâstan. Acolo unde, sub privirile feciorelnice ale ministrului Bogdan Aurescu, încă atotinflunetul șef al Corpului de Control al MAE, Bogdan Pascu speră să ajungă… Ramil Minsazitovich Mavlyutov! Lobby-ul deja deșănțat făcut de înalți demnitari ai Ministerului Afacerilor Externe pentru numirea unui cetățean rus drept consul onorific al României, tocmai în plină invazie rusă în Ucraina, neavând cum să nu atragă atenția structurilor contrainformative. Cele alertate inclusiv de vechile ”legături primejdioase” identificate de către structura omoloagă americană ce existau între Ramil Minsazitovich Mavlyutov și actualul ministru de Externe al României încă din luna aprilie a anului 2001!

Este deja la Istanbul

Urmând cursurile Universității din Izmir, Ramil Minsazitovich Mavlyutov urcă scările carierei diplomatice până până la rangul de ” plenipotentiary representative of the Republic of Tatarstan” în Turcia. Acolo unde de altfel se află și acum, în ceea ce la București a fost identificat drept un ”exil financiar de lux”… Dar Istanbul fiind perceput doar ca o escală în pregătirea mult așteptatei trimiteri a lui Mavlyutov la Bișkek, capitala Kârgâzstanului. În misiune diplomatică. Dar nu din partea Federației Ruse, al cărei cetățean încă este, ci al României! Cu toate că ultima ”perie informativă” efectuată chiar zilele trecute a stabilit încă o dată că posibilul viitor ”consul român”pe care ”Frăția Pascu” de la MAE vrea să îl trimită consul în Kârghâstan este cetățean rus! Ci nu român!

Acum, ce este drept, în urma detonării publice a scandalului și mai ales a strictei monitorizări româno – americane este totuși greu de crezut că se va mai risca vreun înalt demnitar al MAE, fie el și Bogdan Pascu sau chiar Bogdan Aurescu să îi găsească vreun ”bunel” lui Ramil Minsazitovic Mavlyutov prin actuala Românie, Republică Moldova, Ucraina sau chiar Federația Rusă. Și aceasta doar pentru a i se putea astfel forța acordarea ”de îndată”, în procedură de urgență, a cetățeniei române. Astfel că structurile contrainformative românești se așteaptă mai mult la recurgerea la un așa-numit ”Plan B”, de acordare a titlului diplomatic de consul onorific ”pe șestache”… Numai că, pentru transpunerea acestuia în practică este imperios necesar să nu ”răsufle” public informația că Ramil Minsazitovic Mavlyutov este de fapt cetățean rus.  Uite însă că, ghinion, deja ”se știe că se știe”…

Omul GAZPROM…

Acum, mai ales dată fiind actuala situație internațională și ”bătutul cu pumnii în piept” a guvernanților români că sunt ”trup și suflet” alături de sancțiunile impuse Federației Ruse de către întreaga ”lume liberă” este greu de priceput încăpățânarea cu care înalți demnitari ai Ministerului Afacerilor Externe de la București se cramponează de numirea unui ”anume” cetățean rus Ramil Minsazitovich Mavlyutov drept consul al statului român… Însă ”misterul” este în bună parte risipit de un raport USSOCOM pus și la dispoziția structurii contrainformative românești care astfel a putut lua ”firul informativ” al apariției numelui lui Mavlyutov la vârful clasei politice românești încă din anul 2001! Raport intrat și în posesia noastră și în care se informează ”textual” că ” în anul 2001, luna aprilie, pe fondul crizei importului de gaze naturale din Federația Rusă, directorul Afacerilor Juridice, Bogdan Lucian Aurescu comunica atât la Președinția României, cât și la Guvernul României că are legături la nivelul conducerii Fondului de Investiții a Președintelui Vladimir Putin, de la Moscova.

Cu această ocazie i se aprobă demersul de a pleca însoțit de consilierul de stat al prim – ministrului Adrian Năstase, (…). În cadrul întâlnirilor oficiale avute la Moscova cu înalți oficiali ai Fondului rus de Investiții al președintelui Vladimir Putin, Bogdan Lucian Aurescu reușește prin conexiunile sale personale din conducerea politică a Federației Ruse să îi aranjeze o vizită oficială ministrului Dan Ioan Popescu. Ca și o întrevedere a acestuia cu președintele companiei GAZPROM. De menționat că Bogdan Lucian Aurescu știa încă de la Moscova că Rem I. Viakhirev va fi demis în cel mai scurt timp de la conducerea GAZPROM, dar nu a informat cu privire la acest aspect esențial la întoarcerea în țară. Ceea ce făcut ca ministrul Dan Ioan Popescu să se deplaseze degeaba la Moscova iar negocierile să fie reluate de-abia în luna februarie a anului 2002. Ocazie cu care România a fost nevoită să plătească dublul prețului gazelor stabilit în faza inițială a negocierilor”.

Pascu, ”Fantoma Securității”!

Acum, pentru a descâlci cât mai operativ cu putință ”ițele contrainformative” ale operațiunii numirii noului consul onorific al României în Kârghâstan nu trebuie uitat cine este totuși omul care are ”tupeul obraznic” de a i-o ”trage” inclusiv ministrului și superiorului său ierarhic direct, Bogdan Aurescu. Și asta după ce tot el ar fi coordonat ”scurgerea controlată” privind arestarea fostului premier Florin Cîțu în Statele Unite ale Americii. Aspect pe care îl știa ca nimeni altul, la acel moment longevivul diplomat Ion Bogdan Pascu fiind chiar omul Centralei din America. Pentru că, după ce a urmat cursurile Facultății de Comerț Exterior din cadrul Academiei de Studii Economice București între 1966 și 1971 a urmat apoi și studiile postuniversitare la University of Washington – Seattle, Statele Unite ale Americii! Și asta în anii de ”mare deschidere” 1973 – 1974! În 1974 a primit funcția de referent relații, atașat, secretar III în Ministerul Afacerilor Externe.

Din 1979 a fost avansat drept însărcinatul cu afaceri al Ambasadei României la Aden, apoi la cea din Londra. Între 1983 și 1993 a îndeplinit, pe rând, funcțiile de secretar III și I atât în Centrala MAE, cât și la Ambasadele României din Turcia, Grecia și Suedia. Din 1998 devine director general pentru Europa și America de Nord la MAE. După care coordonează aceeași activitate ca secretar de stat, în anul 2000. Este trimis ambasador în Japonia, dar se întoarce în Centrală, ca și secretar general al MAE, până în 2005. În 2008 ajunge din nou ambasador în Turcia, după care din 2011 este trimis ambasador în Cipru. Este avansat drept consilier de stat, șeful Protocolului Prezidențial din cadrul Administrației Prezidențiale. Continuă să activeze în fruntea Corpului de Control și Evaluare Diplomatică. Dar în completarea acestei cariere diplomatice ”nemuritoare” trebuie pusă și informația furnizată de celebrul spion român Mircea Răceanu. Cel care nu a ezitat să îl așeze pe Ion Bogdan Pascu în chiar fruntea ”Listei Fantomelor Securității” ceaușiste din Ministerul Afacerilor Externe…

A apărut Național – Italia, ziarul românilor din Italia. Se găsește la chioșcurile de ziare și  în aeroporturi.

Accesați www.nationalro.it sau https://www.facebook.com/nationalitalia și veți fi la curent cu toate informațiile de ultimă oră despre comunitatea românească din Italia

Polonia sancționează Gazprom printre 50 de firme și oligarhi ruși

Polonia impune sancțiuni împotriva a 50 de oligarhi și companii rusești, în încercarea de a spori presiunea asupra Rusiei în legătură cu invazia sa în Ucraina.

Luna aceasta, Polonia a adoptat o lege care îi permite să înghețe activele entităților rusești și să interzică importurile de cărbune din Rusia, în plus față de sancțiunile impuse în comun de țările Uniunii Europene.

Printre companiile de pe lista publicată de Ministerul de Interne din Polonia se numără gigantul energetic Gazprom, producătorul de îngrășăminte Akron precum și companiile de comercializare a cărbunelui SUEK Polska și KTK Polska.

Gazprom deține o participație minoritară în EuRoPol Gaz, o entitate care deține secțiunea poloneză a conductei Yamal, care transportă gaze rusești către Europa.

Printre persoanele aflate pe listă se numără miliardarul Mihail Fridman, cofondatorul și cel mai mare acționar al Alfa Bank, magnatul aluminiului Oleg Deripaska și Eugene Kaspersky, fondatorul companiei rusești de securitate cibernetică Kaspersky.

„Aceasta este prima listă de sancțiuni… are 50 de articole. Sunt oligarhi și companii care fac afaceri reale în Polonia)”, a declarat pentru Reuters ministrul de Interne Mariusz Kaminski. „Este probabil, aproape sigur, că această listă va fi lărgită”.

Sancțiunile includ înghețarea activelor și, pentru persoanele menționate, interdicția de a intra în Polonia.

Guvernul de la Varșovia a pledat în mod constant pentru sancțiuni mai dure împotriva Rusiei și a declarat anterior că Polonia va înceta să mai importe cărbune rusesc până în luna mai și să nu mai folosească petrol rusesc până la sfârșitul acestui an.

„Pașaportul bateriei” pentru mașinile electrice din Europa?

2

Mai multe companii germane, printre care și BMW, formează un consorțiu pentru a crea un „pașaport pentru baterii”. Scopul este de a se asigura că producția lor nu depășește un anumit prag de emisii de CO2.

Încetul cu încetul, ideea câștigă teren: bateria unei mașini electrice trebuie să aibă o trasabilitate accesibilă și componente „durabile”, produse cât mai local și cu o rată cât mai mare de metale reciclate. La Bruxelles, se discută îndelung despre crearea a ceea ce se numește deja „pașaportul bateriei”, cu o limită de emisii de carbon care nu trebuie depășită pentru ca acesta să poată fi instalată în mașinile vândute pe termen mediu și lung.

Consiliul UE a comunicat recent pe această temă: „Poziția de negociere a Consiliului păstrează și consolidează principiile de bază ale propunerii inițiale a Comisiei, inclusiv „pașaportul pentru baterii”, restricții stricte privind substanțele periculoase, o amprentă de carbon pentru baterii, responsabilitatea extinsă a producătorului, o cerință ca noile baterii să conțină materiale reciclate și introducerea unei obligații de diligență pentru lanțurile de aprovizionare.

Următorul pas este o negociere între Parlament și Consiliu pentru „a face progrese în vederea unui acord asupra textului final”, care ar trebui să stabilească un cadru juridic pentru bateriile automobilelor electrice. Până în 2027, producătorii vor trebui să să își aleagă furnizorii și să se bazeze din ce în ce mai mult pe metale reciclate.

Unele companii germane importante nu au așteptat o decizie europeană pentru a lansa un „pașaport pentru baterii”. Umicore, BASF și BMW și-au unit forțele pentru a fonda un consorțiu de mari industriași, finanțat cu 8,2 milioane de euro, pentru a stabili primele standarde pentru pașaport.

Printre acestea se numără posibilitatea de a avea un cod QR pe baterie, ușor de identificat, care ar permite oricărui proprietar de vehicul sau manager de vânzări să cunoască compoziția bateriei, la fel ca lista de ingrediente de pe spatele unui produs alimentar.

Ucraina, pionul de pe „Marea tablă de șah”. Profețiile lui Brzezinski, adeverite

Cartea „Marea tablă de șah” a fost scrisă de Zbigniew Brzezinski acum 25 de ani, iar azi e mai de actualitate ca oricând. Ipotezele și strategiile prezentate pentru menținerea dominației globale a SUA au fost extrem de influente în politica externă americană.

Pe măsură ce războiul din Ucraina evoluează, cu potențialul de a escalada într-un război mondial, putem vedea unde duce această politică și cât de crucială este reevaluarea ei.

Nevoia de a domina Eurasia

Premisa de bază a cărții „Marea tablă de șah” este prezentată în introducere: prăbușirea Uniunii Sovietice a ridicat America la statutul de singura putere globală. Dar, în același timp, se știe că Europa și Asia (Eurasia) au împreună cea mai mare suprafață de teren, cea mai mare populație și cea mai puternică economie din lume, drept pentru care scopul SUA este de a controla Eurasia, în același timp împiedicând o altă țară să-i conteste dominația.

„America este acum singura superputere globală, iar Eurasia este arena centrală. Este imperativ să nu apară niciun provocator capabil să domine Eurasia și, astfel, să conteste supremația SUA”, notează Brzezinski în cartea sa. El studiază diferitele națiuni din Eurasia, de la Japonia (est) până la Marea Britanie (vest). Aceasta este marea tablă de șah pe care se joacă soarta omenirii.

Zbigniew Brzezinski a fost consilierul de securitate națională al președintelui Carter și poate omul care a condus, din umbră, America. Înainte să fie promovat la Casa Albă, el a fondat Comisia Trilaterală.

Capcana Afganistan, coșmarul lui Putin

Brzezinski este cel care a inițiat „Capcana Afganistan”, un program secret derulat de SUA de mobilizare și sprijinire a luptătorilor mujahedini pentru a invada și destabiliza Afganistanul. În anii ’70, afganii treceau printr-o serie de schimbări majore pozitive, având un guvern secular progresist care se bucura de sprijinul populației. Planul lui Brzezinski urmărea folosirea forțelor locale reacționare și a luptătorilor străini pentru a crea suficient haos astfel încât Guvernul de la Kabul să ceară URSS să trimită sprijin militar. Scopul, să împotmolească Armata Roșiei și să le dea rușilor propriul Vietnam.

Cu o finanțare enormă din partea SUA și a Arabiei Saudite, planul gândit de Brzezinski a dus la haos, foamete și vărsare de sânge în Afganistan.

Peste ani, când a fost intervievat despre această politică, Brzezinski a fost mândru și explicit: „Nu i-am împins pe ruși să intervină, dar am crescut cu bună știință probabilitatea ca ei să o facă. Ce să regret? Operațiunea secretă a fost o idee excelentă. A avut ca efect atragerea rușilor în capcana afgană și vrei să regret? Ce este mai important în istoria lumii? Talibanii sau prăbușirea Imperiului Sovietic? Câțiva musulmani agitați sau eliberarea Europei Centrale?”.

Importanța NATO și rolul Ucrainei

„O lume fără primatul american va fi o lume cu mai multă violență și dezordine și mai puțină democrație și creștere economică. Singura alternativă reală la conducerea globală americană ar fi anarhia”, mai arată Brezinski în cartea sa.

Odată cu dizolvarea Pactului de la Varșovia, mulți oameni au crezut că NATO nu mai este necesară. Dar șoimii americani au văzut că Alianța Nord-Atlantică poate fi folosită pentru a extinde hegemonia SUA în lume și pentru a menține în viață industria de armament (vânzările de arme au explodat în ultimii ani).

Cu timpul, Ucraina a început să-și joace propriul lor, esențial în atingea obiectivului suprem, distrugerea Rusiei. Kievul, ca parte a unei alianțe militare ostile Moscovei, nu numai că împiedică un imperiu rus să se formeze, ci prezintă o potențială amenințare pentru Kremlin! Iată ce scria Brzezinski acum 25 de ani: „În viitorul apropiat, evenimentele din estul Ucrainei vor confrunta Rusia cu o problemă foarte dificilă. Manifestările în masă ale nemulțumirii sociale vor fi însoțite de apeluri sau chiar cereri către Moscova de a prelua regiunea Donbas”.

Soluție pentru Rusia: descentralizarea

Considerat eminența cenușie a diplomației americane, Brzezinski sfătuiește Rusia să se descentralizeze formând o confederație liberă. Am avea „Rusia Europeană, Rusia siberiană și Republica rusă din Orientul Îndepărtat”.

De fapt, americanii își dau seama că Moscova reprezintă o potențială provocare pentru dominația SUA asupra Eurasiei, mai ales dacă se aliază cu Beijingul. Iar de vreo 20 de ani vedem că Rusia și China au construit o alianță dedicată încheierii hegemoniei americane și începerii unei noi ere în relațiile internaționale.

Acesta poate fi un motiv pentru ca criza din Ucraina a fost provocată într-un mod agresiv, începând cu Maidanul de la Kiev, respingerea acordului Ucraina-UE (Nuland: „Fuck UE!”) și până la ignorarea înțelegerii de la Minsk asupra situației Donbasului.

Cine beneficiază de pe urma războiului

Înainte de intervenția Rusiei în Ucraina, Tulsi Gabbard, fostă membră a Congresului SUA, afirma: „De fapt, se dorește ca Rusia să invadeze Ucraina. De ce? Pentru că, în primul rând, oferă Administrației Biden o scuză clară pentru a impune sancțiuni draconice. Apoi, cimentează acest nou război rece. Complexul industrial militar este cel care beneficiază de pe urma lui. Dacă ajunge Rusia să invadeze Ucraina, complexul industrial militar începe să facă o tonă de bani. Cine plătește prețul? Poporul american, poporul ucrainean, poporul rus plătește prețul. Ne subminează propria securitate națională, dar complexul industrial militar, care controlează atât de mulți dintre politicieni, câștigă și aleargă la bancă să ridice profitul”.

Politica externă a SUA a fost consecventă de la Brzezinski la Madeleine Albright, de la Hillary Clinton până la Victoria Nuland. Rezultatele sunt vizibile în Aghanistan, Irak, Iugoslavia, Libia, Siria și acum Ucraina.

A apărut Național – Italia, ziarul românilor din Italia. Se găsește la chioșcurile de ziare și  în aeroporturi.

Accesați www.nationalro.it sau https://www.facebook.com/nationalitalia și veți fi la curent cu toate informațiile de ultimă oră despre comunitatea românească din Italia

S-a ridicat nivelul de alertă? MAI se pregătește de război

După ani de zile de absență a pregătirii fizice și tactice, polițiștii vor fi aruncați direct în exerciții complexe desfășurate cu Armata Română. Deși motivarea oficială pentru schimbarea instrucțiunilor pentru exercițiile operative este adaptarea la noile realități, operațiunile incluse sună a pregătire de război. Printre acestea se numără și exerciții specifice domeniilor protecției informațiilor clasificate naționale, NATO, UE, securitate cibernetică și a cifrului de stat.

MAI a decis să schimbe instrucțiunile pentru exercițiile operative și tactice și să le adapteze noului context al conflictului Rusia –Ucraina. Astfel, principalul obiectiv va fi asigurarea interoperabilității structurilor Ministerului Afacerilor Interne cu celelalte instituții din cadrul Sistemului Național de Apărare, Ordine Publică și Securitate Națională, similară cu cea de la nivelul NATO.

Astfel, exercițiile  planificate vor fi de antrenament, în scopul pregătirii efectivelor, de verificare, demonstrative, de evaluare, precum și de alertare, privind pregătirea structurilor MAI pentru trecerea în timp scurt la îndeplinirea misiunilor specifice, cu capacitate operaţională parţială sau completă. Totodată, polițiștii vor participa la exerciții de mobilizare, executate în scopul verificării și evaluării gradului de pregătire a unităților MAI pentru punerea în aplicare a planului de mobilizare.

Exercițiile de mobilizare, respectiv exercițiile de înștiințare, avertizare, pre-alarmare, alarmare și evacuare, pot fi de conducere, fără acţiune în teren, de instruire, fără acţiune în teren, asistate de calculator, cu forțe în teren/reale și combinate. Exercițiile asistate de calculator presupun rezolvarea unor situaţii operative într-un mediu virtual, creat prin sisteme informatice, programe şi tehnologii care simulează o misiune operativă. Exercițiile în teren se vor desfășura pe baza unui scenariu ipotetic complex, adaptat riscurilor identificate în zonă și situației operative, cu evenimente simulate care se derulează în timp real.

”No play!”

Cele mai periculoase vor fi exercițiile în cadrul cărora, pe timpul acțiunilor desfășurate, se va realiza marcarea focului, inclusiv în cazul exerciţiilor care presupun trageri cu armamentul din dotare. Potrivit proiectului de ordin al ministrului Afacerilor Interne, în situația producerii unui accident/incident pe timpul desfășurării exercițiului, cu consecințe care pot pune în pericol viața sau sănătatea participanților, sau care a condus la accidentarea uneia sau mai multor persoane, site managerul sau oricare altă persoană care îndeplinește o funcție în cadrul etapei de desfășurare a exercițiului va transmite mesajul „NO PLAY! NO PLAY! NO PLAY!” către directorul exercițiului EXDIR. La primirea acestui mesaj, se vor opri toate activitățile aflate în curs de desfășurare și se vor lua toate măsurile necesare înlăturării consecințelor negative.

Exerciții cu statele vecine

Procesele de planificare și evaluare a exercițiilor specifice domeniilor protecției informațiilor clasificate naționale, NATO, UE, securitate cibernetică și a cifrului de stat vor fi avizate exclusiv de către directorul general al DGPI și vor fi aprobate de către ministrul Afacerilor Interne, se mai precizează în proiectul de act normativ. Totodată, vor fi organizate activități de nivel tactic cu grad ridicat de complexitate, care presupun desfășurarea acestora pe raza a două sau mai multe județe și participarea mai multor structuri MAI și/sau a unor instituții/autorități publice locale naționale sau a unor state vecine. Noile reglementări mai prevăd ca structurile MAI să poată participa la planificarea și desfășurarea exercițiilor echivalente nivelului strategic/operativ organizate de alte entități din afara ministerului.

A apărut Național – Italia, ziarul românilor din Italia. Se găsește la chioșcurile de ziare și  în aeroporturi.

Accesați www.nationalro.it sau https://www.facebook.com/nationalitalia și veți fi la curent cu toate informațiile de ultimă oră despre comunitatea românească din Italia

Pericolul viitoarei pandemii. Libertatea, suprimată la nivel mondial

Din 2024, statele Uniunii Europene își vor ceda suveranitatea și dreptul de a decide pentru propriile popoare, în numele unei abordări unitare a viitoarei pandemii. Deciziile unilaterale și obligatorii vor fi luate de controversata Organizație Mondială a Sănătății, care va ordona suprimarea libertăților în numele unui așa-zis bine comun.

Viitoarea pandemie nu este deloc foarte departe. Experimentul social care s-a desfășurat în acești doi ani a arătat celor care s-au aflat la conducerea statelor că frica transformă masele de oameni în indivizi capabili să renunțe la orice fărâmă de libertate în numele unei presupuse siguranțe.

Același experiment social a arătat că oamenii pot fi mult prea ușor manipulați și îndreptați, aproape de bunăvoie, spre închisori cu gratii virtuale, fără niciun fel de opoziție. În acest context, tratatul internațional privind pandemiile, care se pregătește să predea puterea totală de decizie Organizației Mondiale a Sănătății, care va putea ordona suprimarea libertății la unison pe plan mondial, este extrem de periculos. Ideea în sine de a ceda suveranitatea unui OMS care refuză și acum să declare sfârșitul pandemiei, în condițiile în care se mai înregistrează doar 1.500 de decese la o populație de 7,8 miliarde de oameni, este pur și simplu odioasă, iar absența unor dezbateri pe această problemă, pare cel puțin suspectă. Discuțiile pe marginea acestui tratat au fost inițiate încă de la începutul lunii decembrie a anului trecut, cu implicarea OMS, dar calendarul cu etapele parcurse este foarte rapid, astfel că la începutul anului 2024, tratatul va intra în vigoare și va fi aplicat viitoarei pandemii. Care sunt principalele stimulente și beneficii ale acestui tratat? Monitorizarea riscurilor și, în special, schimbul de cunoștințe cu privire la noi boli infecțioase care se răspândesc de la animale la oameni, care sunt esențiale pentru prevenirea viitoarelor pandemii, susține Consiliul Uniunii Europene. Evident cu o aluzie destul de grosolană la faptul că noul coronavirus nu ar fi scăpat sau plecat dintr-un laborator de arme biologice, ci a fost doar o nefericită combinație de virusuri de la animale și oameni.

”Legitimitatea măsurilor restrictive”

Acordul internațional privind pandemiile ar urma să stabilească obiectivele și principiile fundamentale în vederea structurării acțiunii colective necesare pentru combaterea pandemiilor.

”Se vor introduce mai multe niveluri de alertă care să corespundă gradului de amenințare la adresa sănătății, îmbunătățindu-se, astfel, acuratețea comunicării cu privire la amenințările pentru sănătatea publică. Acest lucru ar spori transparența și legitimitatea măsurilor restrictive sau legate de sănătate. Tehnologiile digitale și instrumentele inovatoare pentru colectarea și partajarea datelor, precum și analiza predictivă pot sprijini comunicarea în timp real și alertele timpurii care, la rândul lor, ar trebui să declanșeze un răspuns mai rapid”, se arată pe site-ul Consiliului European. Totodată, acordul ar restabili încrederea în sistemul internațional de sănătate, asigurând o transparență sporită, o asumare în mai mare măsură a răspunderii și o mai mare responsabilitate comună în cadrul sistemului internațional.

Combaterea dezinformării

Potrivit Consiliului Uniunii Europene, acordul va pune bazele pentru o mai bună informare a cetățenilor și o mai bună comunicare cu aceștia. ”Dezinformarea reprezintă o amenințare pentru încrederea publică și riscă să submineze răspunsurile în materie de sănătate publică. Pentru a recâștiga încrederea cetățenilor, ar trebui prevăzute măsuri concrete pentru îmbunătățirea fluxului de informații fiabile și exacte și pentru combaterea dezinformării la nivel mondial”, precizează Consiliul European. Acesta mai arată că o convenție, un acord sau un alt instrument internațional privind pandemiile ar sprijini și ar pune accentul pe un cadru internațional mai solid în materie de sănătate, în care OMS să fie autoritatea de coordonare în materie de sănătate la nivel mondial.

A apărut Național – Italia, ziarul românilor din Italia. Se găsește la chioșcurile de ziare și  în aeroporturi.

Accesați www.nationalro.it sau https://www.facebook.com/nationalitalia și veți fi la curent cu toate informațiile de ultimă oră despre comunitatea românească din Italia

România ia în calcul vaccinarea anti-Covid a copiilor sub 5 ani

Probabil pentru că cineva trebuie să consume zecile de milioane de doze care se strică în depozite, România a transmis la Bruxelles că ia în calcul administrarea vaccinurilor și copiilor cu vârste mai mici de 5 ani, imediat ce vor fi aprobate de Agenția Europeană pentru Medicamente. Singurele țări care nici nu vor să audă de vaccinări la această grupă de vârstă sunt Belgia, Croația, Irlanda, Olanda și Suedia. 

Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC) a raportat că există un plan de extindere a vaccinării anti-Covid la copiii cu vârsta mai mică de 5 ani și că o parte din țările din UE au un astfel de obiectiv, în cazul în care Agenția Europeană pentru Medicamente le va autoriza pentru această grupă de vârstă. Astfel, Lituania și Malta intenționează să extindă vaccinarea la copii sub 5 ani, iar Cehia, Finlanda, Germania, Letonia, Luxemburg, Polonia și România au transmis că discută despre acest lucru și iau în calcul o astfel de recomandare.

Pe de altă parte, Belgia, Croația, Irlanda, Olanda și Suedia nu vor vaccina această grupă de vârstă, iar Austria, Cipru, Liechtenstein, Slovenia și Spania nu au discutat încă despre așa ceva.  În România, numărul copiilor cu vârste între 5 și 12 ani care s-au vaccinat cu o doză a ajuns la 9.600, iar 8.315 au fost vaccinați cu două doze. În fapt, campania de vaccinare din țara noastră s-a prăbușit iremediabil, în săptămâna 18 aprilie-25 aprilie 2022 fiind înregistrate 6.955 de doze administrate. Dintre acestea, doar 883 de români și-au administrat prima doză, 1.825, a doua doză și 4.247 doza booster. Nici la nivel mondial lucrurile nu stau prea bine în acest an. De la începutul lui 2022, 7% din populația globului s-a vaccinat cu o doză, 10% cu două doze și 16,2% cu cea de-a treia doză. Problema dozelor în exces nu este numai a României, ci și a Europei. UE a comandat 2,2 miliarde de doze, din care a consumat puțin sub 900 de milioane.

Țările ex-comuniste, cele mai docile

În ce privește vaccinarea persoanelor care au fost infectate cu Covid-19, 17 state din UE recomandă schema completă de vaccinare, în timp de 13 țări recomandă o singură doză pentru aceștia. La capitolul restricționarea și interzicerea anumitor tipuri de vaccinuri, singurele țări care nu au avut obiecții față de niciun producător au fost Bulgaria, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia și România.  Și asta în timp ce 22 de state au interzis sau au restricționat vaccinurile AstraZeneca, Johnson&Johnson și Moderna.

Astfel, vaccinul AstraZeneca nu mai este utilizat în Danemarca, Liechtenstein, Malta, Olanda, Norvegia și Suedia, iar vaccinul Johnson a fost interzis în Finlanda, Danemarca, Suedia și Norvegia. Totodată, vaccinul Moderna a fost interzis în Suedia pentru cei născuți după 1991, iar în Finlanda nu este administrat bărbaților sub 30 de ani. În Islanda, vaccinul Moderna mai este utilizat doar pentru doza de rapel la persoane cu vârste de peste 60 de ani, în Slovenia a fost suspendat, iar în Austria, Franța, Germania și Norvegia se folosește doar la persoanele cu vârste de peste 30 de ani.

Europa stagnează

Din decembrie 2020, 72,6% din populația generală a UE/SEE au primit schema completă de vaccinare, iar 53,1% au primit și doza booster. Toate statele din spațiul UE și SEE au pus la dispoziție și vaccinul pentru copii cu vârsta de 12 ani și peste. Totodată, 28 de țări au recomandat vaccinarea tuturor copiilor cu vârste între 5 și 11 ani, iar Germania și Suedia  recomandă vaccinarea doar pentru copii de 5-11 ani care au factori de risc. În majoritatea țărilor Uniunii Europene vaccinarea nu a fost obligatorie și doar șase țări au impus vaccinarea la anumite categorii profesionale, în special pentru angajații din sănătate și pentru cei din căminele de bătrâni. Statele UE au folosit o serie de strategii pentru a încuraja acceptarea vaccinului, printre acestea numărându-se echipe de vaccinare mobile, strategii de comunicare, stimulente financiare și solicitarea de certificate de vaccinare pentru accesul în diferite locuri și la diferite evenimente.

A apărut Național – Italia, ziarul românilor din Italia. Se găsește la chioșcurile de ziare și  în aeroporturi.

Accesați www.nationalro.it sau https://www.facebook.com/nationalitalia și veți fi la curent cu toate informațiile de ultimă oră despre comunitatea românească din Italia

Incendiu puternic la mansarda unui bloc. Nor uriaș de fum! Pompierii intervin cu mai multe autospeciale – VIDEO

0

Forfotă într-un cartier din Râmnicu Vâlcea, în a treia zi de Paști. Pompierii au fost alertați despre producerea unui incendiu la mansarda unui bloc. Și au intervenit în zonă cu mai multe autospeciale, pentru a stinge flăcările.

Incendiul puternic – care, din câte se poate vedea din imaginile surprinse la fața locului, a generat un nor mare de fum – s-a produs marți după-amiază, pe o stradă din cartierul Ostroveni, din municipiul Râmnicu Vâlcea.

Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

Din primele informații venite de la ISU Vâlcea reiese că nu sunt victime în urma acestui incident. Flăcările se manifestă la mansarda unui bloc de locuințe, pe o suprafață de aproximativ 300 mp, potrivit gazetavalceana.ro.

Pompierii au ajuns la fața locului. S-au direcționat în zonă 6 autospeciale de stingere cu apă și spumă, pompierii acționând inclusiv cu o autoscară destinată intervențiilor la înălțime.

Nu se cunosc, pentru moment, cauzele care au dus la izbucnirea acestui incendiu. Și nici mai multe detalii cu privire la pagubele cauzate de flăcări și de fumul generat de acest incendiu.

Recomandări de la IGSU: Nu lăsați lumânările sau candelele aprinse nesupravegheate!

În cursul zilei de luni, 25 aprilie, Inspectoratul General pentru situații de Urgență a anunțat că „în minivacanța prilejuită de sfintele sărbători pascale, peste 5.000 de pompieri s-au aflat, zilnic, la datorie pentru asigurarea protecției și siguranței cetățenilor”.

Potrivit IGSU, în zilele de vineri, sâmbătă și duminică s-au înregistrat 4.058 de situații de urgență. „Mare parte din misiunile gestionate de pompieri a constat în cazuri pentru acordarea primului ajutor calificat, peste 80% din numărul total de intervenții, ceea ce înseamnă aproape 3.300 de astfel de situații. De asemenea, colegii noștri au intervenit pentru stingerea a 270 de incendii, 17 cazuri pentru descarcerarea victimelor accidentelor rutiere, precum și în alte 472 de misiuni de protejare a comunităților.

În cele trei zile, 3.327 de persoane au fost asistate medical de către echipajele SMURD, iar alte 60 au fost salvate din incendii sau alte situații deosebite”, conform sursei menționate.

În acest context, pentru evitarea riscului producerii unor incendii, reprezentanții IGSU au transmis oamenilor câteva sfaturi. „Recomandăm cetățenilor să respecte, în continuare, câteva reguli esențiale pentru a nu deveni victime ale incendiilor. Este important ca lumânările sau candelele aprinse să fie așezate într-un suport incombustibil (exemplu: într-o farfurie cu puțină apă) și să nu fie amplasate în apropierea hainelor sau a altor textile. În nicio situație, nu lăsați lumânările sau candelele aprinse nesupravegheate și nu adormiţi cu lumânările aprinse”, sună sfaturile transmise de la nivelul IGSU, pe pagina oficială de Facebook a Inspectoratului.

Republica Moldova se așteaptă la invazia Rusiei. Experții militari de la Chișinău dau alarma

Experții de la Chișinău consideră că incidentele din regiunea transnistreană sunt acțiuni subversive ale Rusiei pentru a crea pretexte pentru o eventuală invazie în Republica Moldova.

Potrivit experților Republica Moldova are „foarte mari motive pentru îngrijorare” și trebuie să se aștepte la orice scenarii. Potrivit fostului ministru al Apărării, generalul de brigada (r) Vitalie Marinuța, Rusia ar fi interesată în destabilizarea situației, iar acțiunile acesteia sunt imprevizibile, infomează Radio Chișinău.

Rusia, „un actor irațional”

„Din punctul meu de vedere, incidentele sunt acțiuni subversive a Federației Rusiei a regimului de la Tiraspol, fiindcă nu este în interesul nici a Republicii Moldova, nici cum unii insinuează – a României sau a NATO – pentru a escalada actualmente situația. (…) Eu consider Rusia un actor irațional, care este destul de dificil să-i prezici acțiunile sale”, a declarat Marinuța.

O părere similară o împărtățește și expertul Ion Leahu, fostul reprezentant al Chișinăului în Comisia Unificată de Control. „Sunt două variante. Ori se adună bile negre contra Republicii Moldova și atunci e clar cine este interesată – Rusia. Aici, în cazul Mayak, puteau fi și rușii, asta în condițiile în care dorința lor, intențiile lor de a avea explicații clare pentru o eventuală invazie e mai mare decât costul acestui centru de radiocomunicații”, a declarat Ion Leahu.

„Ne putem aștepta la orice”

Vitalie Marinuța nu exclude că incidente și provocări vor avea loc în continuare în regiune.

„Noi putem să ne așteptăm la orice. Cred că vom asista și la alte evenimente de genul dat. Republica Moldova, cred, trebuie să fie gata pentru orice scenariu, inclusiv scenariul care a fost expus de militarii ruși vinerea trecut, potrivit căruia va fi un atac în direcția Nicolaev, Odesa și pentru vor fi conectate forțele Federației Ruse cu forțele din regiune transnistreană. În consecință, avem foarte mari motive de îngrijorare. Cum vor face asta – sunt o mie și una metode deja”, a mai spus Vitalie Marinuța.

Un „scenariu Ucraina” nu poate fi exclus

Ion Leahu consideră că o eventuală invazie rusă pe teritoriul Republicii Moldova nu poate fi exclusă.

„Dacă pornim, totuși, de la presupunerea că acțiunile respective au fost realizate de Federația Rusă, înseamnă că noi trebuie să ne așteptăm la ceea ce a fost în Ucraina la 24 februarie (…) Prin asta ei rezolvă mai multe probleme, inclusiv închid hotarul cu o țară NATO – România – și, în același timp, ei formează încă un centrul de luptă în care va fi atrasă o parte din forțele militare a Ucrainei și astfel ar simplifica, într-o măsură oarecare, posibilitățile lor de a ataca din Nicolaev, Herson ș.am.d.”, a spus Leahu.

În regiunea separatistă Transnistria au avut loc trei incidente: trageri cu aruncătoare de grenade la Tiraspol, aruncarea în aer a două turnuri de comunicație în localitatea Mayak și explozii în apropiere de unitatea militară de lângă Parcani.

Vântul nu aduce bani. Piața energiei eoliene, „eșec colosal”

În pofida optimismului privind „energia curată”, producătorii de turbine eoliene au o problemă: se luptă să transforme cererea în profit.

Vestas Wind Systems,  General Electric  și Siemens Gamesa Renewable Energy  se confruntă cu costuri ridicate ale materiilor prime și logisticii, cu modificări ale principalelor subvenții pentru energie curată, cu ani de presiune asupra prețurilor turbinelor și cu o cursă pentru a construi mașini din ce în ce mai mari.

„Ceea ce văd este un eșec colosal al pieței”, a spus Ben Backwell, directorul executiv al grupului comercial Global Wind Energy Council, observând o nepotrivire între obiectivele guvernamentale pentru noua energie eoliană și ceea ce se întâmplă pe teren.

O retragere a energiei eoliene ar putea avea consecințe devastatoare, deoarece aceasta urmează să joace un rol esențial în eforturile globale de tranziție la energia verde.

Pentru a limita încălzirea la 1,5 grade Celsius, lumea ar trebui să înceapă să adauge aproximativ 390 de gigawați de parcuri eoliene pe an până în 2030, potrivit Agenției Internaționale pentru Energie. În 2021, doar un sfert din această capacitate a fost instalată.

De asemenea, provocările companiilor americane și europene ar putea avea implicații geopolitice, în condițiile în care rivalii chinezi încearcă să se extindă în afara pieței lor naționale. Companii precum Xinjiang Goldwind Science & Technology , Envision Group și Ming Yang Smart Energy Group Ltd. intenționează să investească în fabrici din străinătate.

Producătorii occidentali de turbine se restrâng în prezent pentru a-și consolida profiturile. Companiile spun că vor concura pentru mai puține proiecte pe mai puține piețe, vor crește prețurile și își vor raționaliza gamele de produse.

Pandemia a zguduit industria eoliană, ducând la întreruperi ale lanțului de aprovizionare și la o creștere a costurilor pentru materiale și transport.

Dar problemele au început încă de la mijlocul anilor 2010, când guvernele au început să renunțe la subvențiile generoase și să facă licitațiile pentru dezvoltatorii de energie regenerabilă mai competitive, explică analistul Mark Freshney de la Credit Suisse.

Acest lucru a alimentat presiunea de a reduce prețurile turbinelor, micșorând profiturile producătorilor.

Siemens Gamesa a declarat că se îndreaptă spre o marjă de profit de minus 4%. Comenzile în al doilea trimestru au scăzut la cel mai scăzut nivel de când compania a fost formată printr-o fuziune în 2017.

Analiștii se așteaptă ca GE Renewable Energy, cel mai mare furnizor de turbine eoliene din SUA, să înregistreze o marjă operațională negativă în primul trimestru de 16%.

În a doua jumătate a anului trecut, producătorii de turbine au crescut cel mai mult prețurile din 2014, potrivit BloombergNEF. Dezvoltatorii de parcuri eoliene se așteaptă ca aceasta să inverseze tendința de peste zece ani de scădere a costurilor pentru energia eoliană, un factor cheie care a alimentat expansiunea ei.