Acasă Blog Pagina 1347

SUA pun mâna pe piața europeană a gazelor / Primele livrări de GNL american

Bulgaria va primi livrări de gaze naturale lichefiate (GNL) din SUA începând din iunie, după ce compania Gazprom din Rusia a întrerupt livrările de gaze, a declarat miercuri guvernul de la Sofia.

Aranjamentul a fost convenit în cadrul unei întâlniri între primul ministrul bulgar Kiril Petkov și vicepreședintele american Kamala Harris, la Washington, a precizat guvernul bulgar.

La prețuri mai mici decât Gazprom

„Livrările reale de gaze naturale lichefiate către Bulgaria la prețuri mai mici decât cele ale Gazprom au fost convenite începând cu luna iunie”, a precizat guvernul într-un comunicat, fără a da detalii.

Gazprom a întrerupt livrările de gaze către Bulgaria și Polonia la 27 aprilie, după cele două țări au refuzat să plătească gazele rusești în ruble. Bulgaria consumă aproximativ 3 miliarde de metri cubi de gaz pe an, din care peste 90% proveneau din Rusia.

Bulgaria a intensificat discuțiile cu Azerbaidjanul pentru a crește livrările de gaze și încearcă să ajungă la un acord privind acordurile de GNL prin intermediul terminalelor din Grecia și Turcia, scrie Alarabiya News.

De asemenea, a solicitat achiziții comune de gaze în UE pentru a face prețurile mai competitive.

Salt al indicelui ROBOR la 3 luni, după ce BNR a decis majorarea dobânzii cheie

2

Românii cu credite la bănci sunt tot mai îngrijorați când află informațiile cu privire la valorile indicelui ROBOR.

Miercuri, indicele ROBOR la 3 luni, cel în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a făcut un salt semnificativ, față de ziua precedentă. A urcat la 5,37% pe an, față de 5,21% cât fusese marți, 10 mai, din câte indică informațiile făcute publice de Banca Națională a României (BNR).

Totodată, ROBOR la 6 luni – indicele utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă – a crescut la 5,50% pe an, în 11 mai, de la 5,32% cât fusese în ziua precedentă.

BNR a majorat dobânda cheie la 3,75% pe an

Informațiile despre aceste creșteri ale indicelui ROBOR vin la doar o zi după ce s-a aflat că BNR-ul a decis creșterea ratei dobânzii de politică monetară – dobânda cheie – la nivelul de 3,75 % pe an.

Întrunit în sedință în 10 mai, Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României a hotărât atât „majorarea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 3,75 la sută pe an, de la 3,00 la sută pe an, începând cu data de 11 mai 2022”, „majorarea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 4,75 la sută pe an, de la 4,00 la sută pe an și creșterea ratei dobânzii la facilitatea de depozit la 2,75 la sută, de la 2,00 la sută pe an, începând cu data de 11 mai 2022”, cât și „păstrarea controlului ferm asupra lichidității de pe piața monetară” – s-a transmis într-un comunicat al BNR – VEZI DETALII AICI.

Scandal internațional la Interpol. Acuzații incredibile aduse șefului organizației / Parchetul antitero deschide o anchetă

O anchetă judiciară a fost deschisă la sfârșitul lunii martie la Paris pentru „complicitate la tortură” după ce doi cetățeni britanici au depus o plângere împotriva președintelui Interpol, Ahmed Nasser al-Raisi.

Parchetul național antiterorist (Pnat) a confirmat că a încredințat o anchetă unui judecător de instrucție parizian după o plângere cu constituire de parte civilă care evocă „torturi” și „detenții arbitrare” în 2018 și 2019, de care Ahmed Nasser Al-Raisi ar fi fost complice în calitate de ofițer superior de poliție al Emiratelor Arabe Unite.

Numirea lui Al-Raisi, extrem de controversată

Acest tip de plângere permite Franței să obțină desemnarea cvasi-automată a unui judecător de instrucție, independent din punct de vedere statutar.

Într-un comunicat, cei doi britanici au precizat că vor „furniza miercuri, în cadrul unei audieri, la cererea judecătorului de instrucție” al secției de crime împotriva umanității din cadrul tribunalului judiciar din Paris, dovezi ale torturii” de care îl acuză pe Al-Raisi, scrie Rtbf.

Al-Raisi a fost ales președinte al organizației internaționale de poliție de către statele membre în noiembrie, spre disperarea activiștilor pentru drepturile omului și a politicienilor.

Pnat a deschis, de asemenea, o anchetă preliminară asupra generalului maior Al-Raisi, după o plângere de „tortură” și „acte barbare” depusă de ONG-ul Gulf Centre for Human Rights, în legătură cu soarta lui Ahmed Mansoor, unul dintre cei mai importanți apărători ai drepturilor omului din Emiratele Arabe Unite.

Într-o declarație emisă în ianuarie 2020, Ministerul Afacerilor Externe al Emiratelor Arabe Unite a respins afirmațiile „nefondate” ale ONG-urilor cu privire la soarta lui Mansoor. În această privință, Interpolul subliniase în ianuarie că disputa este „o chestiune între părțile implicate”.

1,6 milioane de oameni ar putea muri. Ce ascunde China? / Beijingul cenzurează criticile OMS

China a cenzurat, miercuri, 11 mai, comentariile făcute de directorul Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), după ce acesta a criticat public politica „zero Covid-19” a conducerii comuniste.

În timp ce restricțiile privind Covid-19 sunt ridicate în întreaga lume, țara asiatică, care se luptă cu un focar, continuă să impună închideri și carantine atunci când apar câteva cazuri. Împreună cu cvasi-închiderea frontierelor și reducerea conectivității aeriene internaționale, această politică provoacă o exasperare tot mai mare în China.

25 de milioane de locuitori, în lockdown la Shanghai

În special în Shanghai (est), ai cărui 25 de milioane de locuitori sunt în lockdown de la începutul lunii aprilie, plângându-se de probleme de aprovizionare și temându-se că vor fi trimiși în centre de carantină cu condiții de trai incerte.

În acest context, directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a declarat marți, în remarci neobișnuit de critice la adresa Chinei, că politica „zero Covid nu este „sustenabilă”. „Trecerea la o strategie diferită este foarte importantă”, a spus el, scrie Journal de Montreal.

În condițiile în care politica „zero Covid-19” a fost apărată cu tărie de liderii comuniști de vârf, inclusiv de președintele Xi Jinping, cenzorii au acționat rapid pentru a contracara răspândirea acestor comentarii. Pe site-ul de microblogging Weibo, #Tedros și #OMS nu au dat niciun rezultat miercuri.

În ceea ce-i privește pe utilizatorii rețelei sociale ultra-populare WeChat, aceștia nu pot republica sau transmite un articol de pe contul oficial al ONU, publicat pe platformă și care menționează criticile șefului OMS. „Întreb cu umilință: va asculta guvernul nostru recomandările directorului general al OMS?”, a scris un utilizator Weibo.

Părerile OMS, „irelevante”

La rândul său, presa chineză păstrează tăcerea. Cu toate acestea, fostul redactor-șef al tabloidului naționalist Global Times, Hu Xijin, foarte influent pe internet, consideră criticile OMS „irelevante”.

„Dacă spun că metoda chineză este nesustenabilă, ar trebui să vină cu una mai eficientă și mai durabilă. Dar ei nu oferă nimic!”, a scris el celor 24 de milioane de urmăritori ai săi pe Weibo. „OMS nu își va asuma nicio responsabilitate dacă China relaxează (politica sa de sănătate) și mulți oameni mor”.

Renunțarea la politica actuală ar putea duce la 1,6 milioane de decese în această țară, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Fudan din Shanghai, publicat marți în revista Nature.

Noaptea Muzeelor. Ce instituții de cultură își deschid porțile pentru vizitatori, în Capitală. Detalii de la PMB

2

Cum nu sunt puțini cei care nu găsesc timp în cursul săptămânii pentru a trece pragul unui muzeu sau al unei săli de spectacole, pentru a vedea o piesă de teatru sau un concert, evenimentul cunoscut drept Noaptea Muzeelor e cu atât mai mult așteptat.

Mai sunt doar câteva zile până când amatorii de vizite la muzeu se vor putea bucura de evenimentul devenit deja tradițional – Noaptea Muzeelor – și de expozițiile și spectacolele ce vor fi disponibile celor care aleg „o porție de cultură” după lăsarea serii.

Miercuri, 11 mai, din direcția instituției conduse de către Nicușor Dan s-a anunțat că 22 de instituții de cultură din subordinea Primăriei Capitalei își deschid porțile în Noaptea Muzeelor.

PMB: Expoziții la Palatul Șuțu, mini-recitaluri de jazz și muzică clasică la Muzeul Theodor Aman

„Primăria Municipiului Bucureşti, prin Direcția Cultură, Învățământ, Turism a Municipiului București şi instituţiile de cultură din subordine, se alătură Nopţii Europene a Muzeelor şi își așteaptă vizitatorii în data de 14 mai cu expoziții, spectacole de muzică și teatru, recitaluri, prezentări interactive și tururi ghidate ale unor case memoriale din Capitală.

Printre evenimentele organizate amintim:

– Expoziții la Palatul Șuțu (inclusiv expoziția permanentă ”Timpul Orașului”, care, pornind de la un obiect unicat al muzeului, ceasul cu rotație inversă fabricat de Casa Collin din Paris, propune o călătorie începută în prezent care se îndreaptă spre trecut);
– Mini-recitaluri de jazz și muzică clasică la Muzeul Theodor Aman;
– Observații astronomice la Observatorul Astronomic Amiral Vasile Urseanu;
– Înregistrări celebre în interpretarea pianistului Dinu Lipatti se vor putea auzi la Casa Artelor Dinu Lipatti, iar bursierii Fundației Regale Margareta a României vor susține un recital extraordinar de muzică clasică;
– prezentarea interactivă a păpușilor de la Teatrul Țăndărică unde vizitatorii pot vedea, printre altele, cum, dintr-o bucată de lemn, se realizează o păpușă sau o marionetă;

– Pe lângă numeroase alte evenimente culturale organizate pentru noaptea de 14 mai, la Muzeul Național al Literaturii Române vor cânta, în concert, cei de la Sarmalele Reci, iar apoi, invitatul de la miezul nopții va fi Florin Piersic Jr.”, s-a transmis pe pagina de Facebook a Primăriei Municipiului Bucureşti.

Ce instituții de cultură aflate în administrarea Primăriei Capitalei vor putea fi vizitate în Noaptea Muzeelor – LISTA

Totodată, s-a anunțat faptul că și Primăria Capitalei îşi va deschide porţile cu ocazia acestui eveniment şi va găzdui nu mai puțin de 9 expoziții, precum și o proiecție cu filme istorice din arhiva Muzeul Municipiului București și o instalație video despre București.

„Astfel, în Noaptea Muzeelor vor putea fi vizitate 22 de instituții de cultură aflate în administrarea Primăriei Capitalei: Teatrul Țăndărică, Muzeul Municipiului București, Muzeul George Severeanu, Casa Filipescu-Cesianu, Muzeul Theodor Aman, Muzeul Victor Babeș, Muzeul Fredric Storck și Cecilia Cuțescu Storck, Observatorul Astronomic Amiral Vasile Urseanu, Muzeul de Artă Populară Dr. Nicolae Minovici, Colecția de Artă Ligia și Pompiliu Macovei, Casa Artelor Dinu Lipatti, Muzeul Național al Literaturii Române, Casa Memorială Tudor Arghezi-Mărțișor, Casa Memorială George și Agatha Bacovia, Casa memorială Ion Minulescu și Claudia Millian, Casa Memorială Liviu și Fanny Rebreanu, Casa Memorială Anton Pann, Centrul Cultural ”Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului”, Opera Comică pentru Copii, ARCUB și Primăria Municipiului București”, s-a mai transmis de la nivelul Primăriei Capitalei.

Programul manifestărilor organizate cu ocazia Nopții Europene a Muzeelor poate fi consultat AICI.

Barjă nemțească, scufundată în Portul Constanța! Garda de Mediu a intrat în alertă – VIDEO

2

Un nou incident ecologic în apele teritoriale ale României. O barjă cu 1.500 de tone de cărbune din Rusia s-a scufundat în Portul Constanța.

Garda de Mediu a intrat imediat în alertă, din cauza riscului de poluare.

Barja era încărcată cu 1500 tone de cărbune

Barja fusese încărcată cu aproape 1500 tone de cărbune, în dana 119 a portului Constanța, iar apoi a fost dusă în dana 99 pentru a se alătura convoiului cu mai multe barje care urmau să plece spre Canalul Dunăre Marea Neagră.

Acolo, barja a început să ia apă și, deși muncitorii au încercat să o pompeze, barja s-a scufundat. Autoritățile portului Constanța au transmis că traficul naval nu a fost pus in pericol.

Momentan, sunt două ipoteze cu privire la acest incident: ori încărcarea defectuoasă a mărfii, ori apariția unei fisuri care a dus la situația în care barja să ia apă și să se scufunde.

Barja avea proprietar sârb

Potrivit informațiilor Digi24, barja era din Germania și avea proprietar sârb. Cele 1.500 de tone de cărbune erau din Rusia și trebuiau să ajungă în Serbia.

Muncitorii au montat un limitator pentru ca marfa să nu ajungă în larg. Deasupra apei au apărut urme de ulei, așa că a fost sesizată Garda de Mediu.

Se anunță protest în Capitală! Sindicaliștii din Industria Alimentară ies în stradă! Ce nemulțumiri au

0

Sindicaliștii din Industria Alimentară sunt deciși să iasă în stradă, joi, pentru a protesta la sediul Ministerului condus de către Adrian Chesnoiu.

Federația Sindicatelor din Industria Alimentară (SINDALIMENTA), condusă de către Dragoș Frumosu, a transmis, miercuri, prin intermediul unui comunicat de presă că va organiza, în 12 mai, de la ora 11, un miting de protest în fața sediului Ministerului Agriculturii din București.

Ce nemulțumiri au sindicaliștii la adresa Guvernului

Conform sursei citate, decizia luată de către conducerea Federației – de a se recurge la mitingul de protest – vine ca urmare a faptului că „Guvernul ignoră solicitarea noastră de a repara marea nedreptate făcută la adoptarea proiectului de lege privind stabilirea unui salariu minim garantat de 3.000 de lei brut în industria alimentară și agricultură”.

SINDALIMENTA acuză faptul că „în forma sa actuală, viitoarea lege face o mare nedreptate angajațiilor din sectoarele ape minerale și îmbutelierea altor ape, bauturi carbogazoase, sucuri din fructe și legume, bere, precum și angajațiilor din domeniul pisciculturii, deoarece aceștia nu vor beneficia de prevederile ei.

Este vorba despre circa 10.000 de angajați care s-au trezit că, deși activează în sectorul industrie alimentară, bauturi si tutun, au fost excluși de la prevederile viitoarei legi care așteaptă de ceva timp să fie promulgată de președintele Klaus Iohannis”.

„Problema este generată de faptul că sectorul Industria Alimentară a Băuturilor și Tutunului are activitatea împărțită în două coduri CAEN: 10 și 11. În codul CAEN 10, referitor la industria alimentară, figurează prelucrarea mâncării, a produselor lactate, a uleiului, a produselor de brutărie, prelucrarea și conservarea cărnii, a peștelui, crustaceelor și moluștelor, precum și fabricarea preparatelor pentru hrana animalelor. Proiectul de lege adoptat luna trecută de Camera Deputaților, în calitate de for decizional, precizează că se vor mări salariile din industria alimentară, numai angajațiilor din domeniile incluse în codul CAEN 10. La codul CAEN 11 figurează, printre altele, producerea sucurilor din fructe și legume, bauturi carbogazoase, producția de ape minerale și alte ape îmbuteliate (cod CAEN 1107) și a berii (cod CAEN 1105). Cum proiectul nu face referire la aceste activități, angajații din respectivele sectoare, deși sunt asimilați industriei alimentare, nu pot beneficia de creșterea salariului. Pe de altă parte, trebuie spus că, în mod inexplicabil, de la prevederile viitoarei legi au fost excluși și angajații din domeniul pisciculturii”, se mai menționează în comunicatul de presă.

Ce altă problemă reclamă sindicaliștii

Totodată, se acuză o neclaritate în privința momentului începerii aplicării viitoarei legi. „O alta problema rezulta din lipsa de claritate a momentului aplicării prevederilor legii, deoarece are date care se bat cap în cap. Dacă la art. 3 se precizează că ea își va produce efectele începând cu data de 1 iunie 2022, ceva mai jos citim că va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2023.

Lipsa de profesionalism cu care a fost adoptat acest proiect de lege demonstrează, dacă mai era nevoie, cam care este respectul pe care îl acordă parlamentarii salariațiilor din România”, transmite aceeași sursă.

În comunicatul de presă se susține, totodată, că „toate apelurile făcute de SINDALIMENTA către Ministerul Agriculturii și către Comisia pentru agricultură din Camera Deputaților pentru îndreptarea acestei mari gafe, au fost cu desăvârșire ignorate, deși drepturile salariale a 10.000 de angajați sunt călcate în picioare de reprezentantii statului roman”.

Celebră jurnalistă Al-Jazeera, ÎMPUȘCATĂ ÎN FAȚĂ de armata israeliană / „O crimă cu sânge rece” – VIDEO

Shireen Abu Akleh, una dintre cele mai cunoscute jurnaliste care lucra pentru canalul de limbă arabă Al-Jazeera, a fost ucisă miercuri dimineață de un tir al armatei israeliene în timp ce acoperea confruntările din zona orașului palestinian Jenin din Cisiordania ocupată.

Ministerul palestinian al Sănătății și Al-Jazeera au anunțat că femeia a fost ucisă de focurile armatei israeliene în timpul confruntărilor din Jenin, un bastion al facțiunilor armate palestiniene din nordul Cisiordaniei.

Al-Jazeera: „O crimă cu sânge rece”

Potrivit canalului din Qatar, jurnalista a fost ucisă „cu sânge rece” de către forțele israeliene. „În ceea ce este în mod clar o crimă, încălcând legile și normele internaționale, forțele de ocupație israeliene au ucis-o cu sânge rece pe corespondenta Al Jazeera în Palestina, Shireen Abu Akleh, după ce a fost împușcată cu muniție reală în această dimineață”, a declarat Al Jazeera într-un comunicat, informează France 24.

Ministrul adjunct de externe din Qatar, Lolwah Al Khater, a declarat într-un mesaj pe Twitter că jurnalista a fost împușcată în față de forțele israeliene. „Ocupația israeliană a ucis-o pe jurnalista Al Jazeera, Shireen Abu Akleh, împușcând-o în față în timp ce purta o jachetă de presă și o cască. Ea relata atacul lor în tabăra de refugiați din Jenin. Acest terorism de stat israelian trebuie să înceteze, sprijinul necondiționat pentru Israel trebuie să înceteze”, a scris ea.

Palestiniană și creștină

Palestiniană, creștină și în vârstă de 50 de ani, Shireen Abu Akleh a lucrat la „Vocea Palestinei”, la Radio Monte Carlo, înainte de a se alătura Al-Jazeera, unde a devenit cunoscută în tot Orientul Mijlociu pentru reportajele sale despre conflictul israeliano-palestinian.

Un alt jurnalist a fost rănit în confruntări, au declarat surse spitalicești și un fotograf AFP. Acest deces survine la aproape un an de la distrugerea Turnului Jalaa, unde se aflau birourile canalului qatarez din Fâșia Gaza, în timpul unui atac aerian israelian în plin război între mișcarea islamistă palestiniană Hamas și statul evreu.

Israel denunță activități teroriste în Jenin

Armata israeliană a precizat într-un comunicat că a desfășurat operațiuni în tabăra palestiniană din Jenin și în alte zone din Cisiordania în ultimele ore pentru a „prinde suspecți de terorism”. „În timpul acestor activități antiteroriste în tabăra palestiniană din Jenin, zeci de palestinieni înarmați au deschis focul și au aruncat cu obiecte explozive asupra forțelor israeliene, amenințându-le viața. Soldații au ripostat. Unele persoane au fost lovite”, a declarat armata israeliană.

„Armata investighează aceste evenimente și ia în considerare posibilitatea ca jurnaliștii să fi fost loviți de oameni înarmați palestinieni”, a adăugat comunicatul.

Începând cu 22 martie 2022, Israelul a fost ținta unei serii de atacuri care s-au soldat cu cel puțin 18 morți. Două dintre aceste atacuri au fost comise de arabi israelieni, iar patru de palestinieni, inclusiv trei tineri din Jenin, unde armata israeliană și-a intensificat operațiunile în ultimele săptămâni.

ALERTĂ! Deținut periculos, evadare ca-n filme dintr-un spital din Capitală! A fugit de sub nasul polițiștilor

3

Un deţinut periculos a evadat dintr-un spital din Capitală, după un scenariu demn de filmele de acțiune. Bărbatul s-a deghizat în medic şi astfel a scăpat de poliţişti.

Adrian Constantin Dincă a fost condamnat la 23 de ani și 10 luni pentru tâlhărie calificată și era încarcerat în regim de maximă siguranță. Individul a fost internat Spitalul „Bagdasar Arseni” din Capitală pentru investigații medicale.

Deținutul era condamnat la 23 de ani de închisoare

Profitând de neatenția medicilor și a polițiștilor care îl supravegheau, bărbatul s-a deghizat în medic și a fugit din salon.

La momentul evadării, deținutul era îmbrăcat cu pantaloni scurți de culoare bleumarin, tricou bleumarin, halat alb și mască chirurgicală și purta adidași de culoare neagră cu talpă albă.

„În vederea capturării deţinutului au fost dispuse măsuri specifice, respectiv: sesizarea Secției 15 și 26 Poliție, alarmarea personalului, trimiterea de echipe de căutare formate din personalul unităţii, precum şi Secția Urmăriri din cadrul Direcției Generale a Municipiului București, cooperarea cu Inspectoratul General al Poliției Române, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră. De asemenea, conducerea penitenciarului a dispus demararea unei verificări interne, care să stabilească circumstanțele procedurii evenimentului”, a declarat inspectorul de poliție penitenciară Raluca Gheorghe, purtător de cuvânt la Penitenciarul București-Rahova.

RĂZBOI ÎN UCRAINA. Lupte grele pe Insula Șerpilor, aproape de România. Rusia ar putea domina nord-vestul Mării Negre

Luptele dintre forțele rusești și cele ucrainene continuă pe Insula Șerpilor, Rusia încercând în mod repetat să își întărească trupele expuse.

„Dacă Rusia își consolidează poziția de pe Insula Șerpilor cu apărare aeriană strategică și rachete de croazieră de apărare de coastă, ar putea domina nord-vestul Mării Negre”, a transmis Ministerul britanic al Apărării într-un buletin periodic pe Twitter.

Moscova: „Ucraina duce o campanie de PR pe Insula Șerpilor”

 

Navele de reaprovizionare ale Rusiei au o protecție minimă în vestul Mării Negre, în urma retragerii marinei ruse în Crimeea după pierderea crucișătorului Moskva, se arată în comunicat.

Ministerul britanic precizează că trupele Kievului au „lovit cu succes sistemele de apărare antiaeriană rusă şi au reaprovizionat navele cu drone de tip Bayraktar”.

Comunicatul mai precizează că eforturile Rusiei de a-şi spori prezenţa forţelor pe insulă oferă Ucrainei mai multe şanse de angajare a trupelor ruse, precum şi a echipamentului militar pentru un război de uzură.

Anterior, Rusia a susținut că a oprit un efort ucrainean de „campanie de PR” de recucerire a Insulei Șerpilor din Marea Neagră înainte de Ziua Victoriei, pe 9 mai, menționând că forțele ruse au distrus mai multe drone ucrainene dar și avioane de luptă, elicoptere și ambarcațiuni de asalt amfibiu.

Bulgarii o iau înaintea românilor la moneda europeană. Când trec la Euro / România încă nu are un calendar

Bulgaria, una dintre cele mai sărace ţări ale Uniunii Europene, va trece la euro în 2024. Timp de o lună de la adoptarea monedei europene, leva și euro vor circula concomitent, moneda națională urmând a fi retrasă treptat din circulație.

„1 ianuarie 2024 este data”, a anunțat ministrul bulgar al inovării și creșterii, Daniel Lorer.

Leva și euro vor circula împreună timp de o lună

„Primul nostru pas este să cădem de acord asupra planului la nivelul consiliului de coaliţie, după care, presupun că va ajunge în parlament. Dar nu există nicio dezbatere despre dată. Acest lucru a fost acceptat de guvernul anterior, aşa că noi ne mişcăm după datele stabilite.

În ceea ce priveşte modul în care avansăm, mesajul meu către Parlamentul bulgar şi în special către partenerii de coaliţie este să arătăm o mare responsabilitate pentru acest proces, astfel încât să se poată desfăşura cât mai repede posibil”, a menţionat Lorer.

Bulgaria a fost admisă împreună cu Croaţia în anticamera euro încă din iulie 2020. Va adopta moneda europeană în mai puțin de 2 ani.

Când s-ar putea alătura și România Zonei euro

România, pe de altă parte, nu are o țintă stabilită privind intrarea în clubul statelor care folosesc moneda europeană. De-a lungul timpului, autoritățile au anunțat două date pentru trecerea la euro: 2019 și apoi 2024.

Acum, autoritățile spun că țară noastră trebuie mai întâi să-și restabilească echilibrul macroeconomic, inclusiv prin combaterea efectelor negative generate de pandemia Covid-19 și prin implementarea Planului Național de Redresare și Reziliență, iar abia apoi va stabili un (nou) calendar privind aderarea la zona euro.

Apple își pierde supremația! Un gigant din industria petrolieră devine cea mai valoroasă companie din lume

0

Este lovitura zilei pentru Apple! Pentru o lungă perioadă de timp, toată lumea a fost convinsă că gigantul tehnologic va rămâne cea mai valoroasă companie din lume. Dar iată că dezastrul s-a produs.

Un alt gigant, de data aceasta din domeniul petrolier, depășește compania din Cupertino și devine cea mai mare companie din lume în funcție de valoarea de piață.

Saudi Aramco este cea mai valoroasă companie din lume

Aramco, o companie din Arabia Saudită specializată în extracția de petrol și producția de carburant, a devenit cea mai valoroasă companie din lume, cu o valoare de piață estimată la 2.464 de miliarde de dolari, potrivit Arab News.

Această lovitură pentru Apple este cu atât mai ciudată cu cât, pe 3 ianuarie 2022, gigantul avea o putere financiară estimată la 3.000 de miliarde, fiind prima companie care a atins această performanță. De atunci, însă, a tot căzut și își menține chiar și în prezent traiectoria descendentă. Astfel, a pierdut 484 de miliarde de dolari, în timp ce prețurile ridicate ale petrolului au venit ca o veste senzațională pentru Aramco.

Acțiunile Apple, în scădere

Acţiunile producătorului iPhone-urilor au scăzut cu 15,7% de la începutul anului. Chiar dacă gigantul american a raportat rezultate puternice şi a oferit estimări solide pentru perioada următoare, evoluţia pe bursă a fost afectată de un selloff la nivelul acţiunilor de tip „growth” din industria tech.

Saudi Aramco a anunţat venituri de 32 de miliarde de dolari în T4/2021, când preţul bariului de petrol era cu circa 5 dolari sub nivelurile actuale, iar producţia era mai scăzută.

RĂZBOI ÎN UCRAINA. Biden trimite un munte de bani pentru Zelenski / Suma este cât PIB-ul unei țări

Congresul SUA a făcut marți primul pas spre deblocarea unui nou pachet masiv de aproape 40 de miliarde de dolari pentru Ucraina, ca urmare a sprijinului președintelui Joe Biden pentru Kiev.

„Prin acest pachet de ajutor, America transmite lumii un semnal privind determinarea noastră de nezdruncinat de a fi alături de poporul curajos al Ucrainei până la obținerea victoriei” împotriva Moscovei, a declarat Nancy Pelosi, președinta democrată a Camerei Reprezentanților, cu câteva ore înainte ca textul să fie adoptat de aleșii din ambele partide.

Congresul, presat de Biden să semneze

Pachetul trebuie acum să fie votat în Senat înainte de a fi promulgat de Joe Biden. El include 6 miliarde de dolari pentru a ajuta Ucraina să se doteze cu vehicule blindate și să își consolideze apărarea antiaeriană, într-un moment în care luptele continuă să facă ravagii în estul și sudul țării.

Aproape 9 miliarde de dolari sunt, de asemenea, alocate pentru a asigura, printre altele, „continuitatea instituțiilor democratice din Ucraina”, precum și o importantă componentă umanitară. Președintele Biden cerea de mai multe săptămâni o extindere bugetară uriașă de 33 de miliarde de dolari pentru a sprijini Ucraina împotriva invaziei rusești.

Dar luni seară, liderii democrați și republicani au convenit să meargă chiar mai departe, ajungând la un compromis asupra unui pachet de 40 de miliarde de dolari, echivalentul PIB-ului Camerunului în 2020.

„Adoptarea rapidă a acestei finanțări de urgență este esențială pentru a ajuta poporul ucrainean”, a insistat marți liderul democraților din Senat, Chuck Schumer, scrie Le Point. Camera superioară este așteptată să voteze asupra pachetului la sfârșitul acestei săptămâni sau la începutul săptămânii viitoare. Într-o declarație de luni, președintele american a îndemnat Congresul să voteze „imediat” finanțarea.

Zelenski le vorbește americanilor de Pearl Harbor

Potrivit executivului american, există o urgență. Șefa serviciilor secrete americane, Avril Haines, a avertizat marți că Vladimir Putin, care se pregătește pentru un conflict prelungit în Ucraina, se bazează pe slăbirea sprijinului occidental pentru Kiev.

Aliat tradițional al președinților americani în materie de politică externă, Congresul a deblocat deja, la jumătatea lunii martie, aproape 14 miliarde de dolari pentru criza ucraineană.

Într-un discurs virtual adresat aleșilor, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a comparat conflictul din țara sa cu cele mai întunecate date din istoria americană: Pearl Harbor, atacurile de la 11 septembrie.

Doi lideri ai Senatului, republicanul Lindsey Graham și democratul Richard Blumenthal, au făcut marți un pas mai departe în lupta împotriva Moscovei, prezentând o rezoluție care îl îndeamnă pe șeful diplomației americane să pună Rusia pe lista neagră a SUA a „statelor care sponsorizează terorismul”. Patru țări se află acum pe listă: Cuba, Iran, Siria și Coreea de Nord.

Situație explozivă în strâmtoarea Taiwan. China amenință navele SUA și trimite elicoptere / Un crucișător american, în stare de alertă

Armata chineză a declarat miercuri că a monitorizat și a avertizat o navă de război americană care a traversat sensibila strâmtoare Taiwan, o misiune care a avut loc la scurt timp după ce China a efectuat exerciții în apropierea insulei pe care Beijingul vrea să o reintegreze. La Taipei există mari temeri cu privire la o invazie a Armatei Populare, după un scenariu similar cu cel desfășurat de Rusia în Ucraina.

Flota a 7-a a marinei americane a declarat că crucișătorul cu rachete ghidate USS Port Royal a efectuat marți un tranzit „de rutină” prin strâmtoarea Taiwan, prin apele internaționale, „în conformitate cu legislația internațională”, a doua misiune de acest fel în două săptămâni.

„SUA provoacă tulburări și trimit semnale greșite”

SUA au efectuat astfel de călătorii aproximativ o dată pe lună, ceea ce a provocat furia Chinei, care le consideră un semn de sprijin pentru Taiwan, insula guvernată democratic pe care Beijingul o consideră teritoriu chinezesc.

Comandamentul Teatrului de Est al Armatei Populare de Eliberare a precizat într-o declarație că forțele sale au monitorizat nava pe tot parcursul și au „avertizat-o”. „Statele Unite pun frecvent în scenă astfel de drame și provoacă tulburări, trimițând semnale greșite forțelor pentru independența Taiwanului și intensificând în mod deliberat tensiunile din strâmtoarea Taiwan”, a adăugat comandamentul armatei chineze, informează US News.

„Trupele mențin în permanență o stare de alertă ridicată, contracarează cu hotărâre toate amenințările și provocările și apără cu hotărâre suveranitatea națională și integritatea teritorială”.

US Navy invocă dreptul internațional

Marina americană a precizat că nava „a tranzitat un coridor din strâmtoare care se află dincolo de marea teritorială a oricărui stat costier”. „Tranzitul navei Port Royal prin Strâmtoarea Taiwan demonstrează angajamentul Statelor Unite față de o regiune Indo-Pacifică liberă și deschisă. Armata Statelor Unite zboară, navighează și operează oriunde permite dreptul internațional”.

Ministerul taiwanez al Apărării a declarat că nava americană a navigat spre nord prin strâmtoare și că situația din calea navigabilă este „normală”. Marți seara, ministerul a declarat că un singur elicopter de atac chinezesc WZ-10 a traversat pentru scurt timp linia de mijloc neoficială a strâmtorii, pe care avioanele de luptă de ambele părți evită în mod normal să treacă, deși forțele aeriene chineze o fac ocazional.

De asemenea, ministerul a raportat că două elicoptere chinezești antisubmarin KA-28 au fost observate într-o zonă situată aproximativ la jumătatea distanței dintre coasta de sud-vest a Taiwanului și Insulele Pratas, controlate de Taiwan, în partea superioară a Mării Chinei de Sud.

Tensiuni crescute între Beijing și Washington

Forțele armate ale Chinei au efectuat săptămâna trecută o nouă rundă de exerciții în apropierea Taiwanului pentru a îmbunătăți operațiunile de luptă comune, a declarat luni Armata Populară de Eliberare, după ce insula revendicată de China a raportat o creștere a activității.

Distrugătorul de rachete ghidate USS Sampson a navigat prin strâmtoarea Taiwan la 27 aprilie, lucru pe care China l-a condamnat, afirmând că astfel de misiuni dăunează „în mod deliberat” păcii și stabilității. Statele Unite, la fel ca majoritatea țărilor, nu au legături diplomatice oficiale cu Taiwanul, dar sunt cel mai important susținător internațional și furnizor de arme al acestuia, ceea ce face ca această țară să fie o sursă constantă de tensiune între Beijing și Washington.

Sărăcim pe zi ce trece din cauza scumpirilor. Inflația a sărit de 13%!

5

Românii reușesc cu greu să mai facă față valului de scumpiri din această perioadă, iar previziunile BNR nu sunt deloc optimiste.

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 13,76% în luna aprilie 2022, față de aprilie 2021, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS). Mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 16,35%, cele alimentare cu 13,54%, iar serviciile cu 7,11%.

Cele mai mari scumpiri, la gaze

Cele mai mari scumpiri la alimente s-au înregistrat la cartofi (peste 40%), iar la energie, gazele aproape și-au dublat prețul (85%).

„Preţurile de consum în luna aprilie 2022, comparativ cu luna martie 2022, au crescut cu 3,7%. Rata inflaţiei de la începutul anului (aprilie 2022 comparativ cu decembrie 2021) este 7,9%. Rata anuală a inflaţiei în luna aprilie 2022 comparativ cu luna aprilie 2021 este 13,8%. Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (mai 2021 – aprilie 2022) faţă de precedentele 12 luni (mai 2020 – aprilie 2021) este 7,4%”, se arată într-un comunicat INS.

Cele mai mari scumpiri la alimente s-au înregistrat la cartofi (41%), ulei (38%), făină, mălai, pâine (20%). Gazele s-au scumpit cu 85%, iar combustibilii cu aproape 36%, potrivit INS.

Rata inflației va coborî sub două cifre abia în 2023

Inflaţia va crește peste nivelurile previzionate şi va coborî la niveluri de o cifră doar în semestrul II 2023, a anunţat marţi Banca Națională.

„Prognoza actualizată evidenţiază o nouă deteriorare considerabilă a perspectivei inflaţiei, în condiţiile în care traiectoria prognozată a dinamicii ei anuale cunoaşte o amplă revizuire suplimentară în sens ascendent, sub impactul puternic al şocurilor globale pe partea ofertei, amplificate şi prelungite de războiul din Ucraina şi de sancţiunile impuse Rusiei.

Astfel, rata anuală a inflaţiei este aşteptată să-şi accentueze ascensiunea în trimestrul II 2022 şi să descrească doar gradual în următoarele patru trimestre, dar mai alert ulterior, pe fondul unor ample efecte de bază şi în condiţiile restrângerii excedentului de cerere agregată spre valori cvasi-nule.

Prin urmare, dinamica inflaţiei va urca probabil considerabil peste nivelurile previzionate anterior şi va coborî la niveluri de o cifră doar în semestrul II 2023, rămânând deasupra intervalului ţintei la finele orizontului prognozei”, se arată într-un comunicat al BNR.

S-au aflat cifrele! Câte dosare au fost depuse pentru posturile de rezervişti voluntari. Ministrul Apărării a făcut anunțul

1

Precizări de ultim moment venite de la ministrul Apărării din Guvernul Ciucă vizează campania de recrutare pentru locurile de rezervişti voluntari rămase neîncadrate în anul 2021.

Vasile Dîncu a afirmat că au fost depuse 1400 de dosare pentru postul de rezervist – voluntar în urma campaniei desfăşurate în primele luni ale acestui an, potrivit news.ro.

Am avut pentru zona de rezervişti voluntari, am avut 440 de locuri rămase de anul trecut şi am făcut o campanie în ianuarie-februarie de înscrieri, am avut 1400 de dosare, deci asta înseamnă că este o cerere din ce în ce mai mare pentru zona militară, sigur că trebuie să mai îmbunătăţim şi noi condiţiile de salarizare, dar le-am îmbunătăţit şi cred că asta a fost un succes”, a precizat ministrul Apărării, pentru sursa citată.

Citește și: Vasile Dîncu pregăteşte stagiul militar în România. Iată bărbaţii care vor fi chemaţi sub arme!

Dîncu: ”Modul în care sunt plătiţi militarii este unul sub nivelul misiunii pe care o au”

Continuând să vorbească despre sistemul de salarizare în cazul militarilor, ministrul Dîncu a ales să dea și un exemplu considerat a fi concludent. „Va trebui să lucrăm un pic la sistemul de salarizare pentru că, lumea nu ştie, din nefericire modul în care sunt plătiţi militarii este unul sub nivelul misiunii pe care o au.

Vă dau un singur exemplu: un militar profesionist are echivalarea în sistemul civil 0 bază, adică muncitor necalificat, nu este normal să se întâmple asta. Încerc să schimbăm aceste lucruri refăcând sistemul de salarizare din Armată şi corelându-l cu adevărat cu sacrificiile care se cer unui militar”, a susținut ministrul Apărării.

Totodată, revenind la rezerviștii voluntari, Dîncu a mai ales să puncteze următoarele aspecte: „Am optimizat cele legate de voluntari, rezervist- voluntar, am optimizat veniturile pe care le primesc în perioada când nu se află în instrucţie sau cele din perioada de instrucţie, încercăm să ne adaptăm şi la nivelul de aspiraţie al populaţiei, pentru că acesta este un lucru esenţial pentru a putea aduce resursă umană de calitate”.

Ce anunța MApN la începutul anului, cu privire la campania de recrutare de rezervişti voluntari

Încă de la începutul lunii ianuarie a acestui an, Ministerul Apărării Naționale anunța public faptul că organizează o campanie suplimentară de recrutare și selecție pentru cetățenii care doresc să îndeplinească serviciul militar în rezervă, în calitate de rezervist voluntar în Armata României, pe locurile rămase neîncadrate în anul 2021.

„Astfel, campania de recrutare are ca scop ocuparea a 444 de locuri de rezervişti voluntari (maiștri militari, subofițeri, gradați și soldați), rămase disponibile în unităţi militare din 15 judeţe – Arad, Bacău, Bistrița-Năsăud, Brăila, Buzău, Călărași, Cluj, Constanța, Dolj, Galați, Ilfov, Olt, Prahova, Tulcea și Vrancea.

Procesul de recrutare şi selecţie pentru seria suplimentară, care are loc până pe data de 4 februarie, se desfăşoară în baza prevederilor Legii nr. 270/2015 privind Statutul rezerviştilor voluntari şi a Ordinului ministrului apărării naţionale nr.M. 25/2017 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 270/2015, cu modificările şi completările ulterioare”, se menționa într-un comunicat transmis de MApN în 4 ianuarie.

RĂZBOI ÎN UCRAINA. Putin ar putea folosi arme nucleare. Serviciile secrete din SUA spun în ce condiții

Liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, ia în considerare folosirea armelor nucleare în cazul unei „amenințări existențiale”, a spus șefa serviciilor secrete americane, Avril Haines.

Amenințarea unui conflict nuclear îngrijorează întreaga lume. Potrivit lui Avril Haines, directorul National Intelligence, liderul rus ar putea foarte bine să folosească arme nucleare.

Conflict în Transnistria, legea marțială în Rusia

Vladimir Putin nu intenționează să își limiteze dorința de ocupație la regiunea ucraineană Donbas, ci vrea să ducă conflictul în Transnistria, regiune din Republica Moldova care s-a separat în 1990, a declarat marți, Avril Haines.

Președintele rus, despre care a spus că se bazează pe faptul că sprijinul occidental pentru Ucraina se epuizează, se pregătește pentru un conflict prelungit, pentru care „probabil” va impune legea marțială în Rusia, a declarat Avril Haines în fața Congresului.

„Continuăm să credem că președintele Putin va autoriza utilizarea armelor nucleare doar dacă va percepe o amenințare existențială la adresa statului sau regimului rus”, a adăugat ea, informează Le Point.

Război prelungit în Ucraina

Președintele rus le-ar putea folosi „dacă crede că pierde războiul din Ucraina și NATO intervine sau se pregătește să intervină”, a spus ea. Dar chiar și atunci, „probabil că ar trimite semnale” înainte de a face acest lucru, a precizat Avril Haines.

„Credem că președintele Putin se pregătește pentru un conflict prelungit în Ucraina, în timpul căruia intenționează în continuare să atingă obiective dincolo de Donbas”, a declarat Avril Haines în cadrul unei audieri în Congres. Serviciile secrete americane consideră că armata rusă vrea să „extindă podul terestru (din sudul Ucrainei) către Transnistria”, a adăugat ea. Deși este „posibil” ca forțele rusești să atingă acest obiectiv în următoarele luni, „ele nu vor putea ajunge în Transnistria și să includă Odesa fără o formă de mobilizare generală”, a adăugat ea.

„Ambițiile lui depășesc capacitățile armatei ruse”

Președintele rus „se bazează probabil pe o slăbire a hotărârii Statelor Unite și a Uniunii Europene, pe măsură ce penuria de alimente și creșterea prețurilor la energie se agravează”, a avertizat ea.

Ambițiile lui Vladimir Putin, a spus ea, depășesc capacitățile armatei ruse, iar acest lucru „înseamnă probabil că ne vom îndrepta în următoarele câteva luni pe o traiectorie mai imprevizibilă și, eventual, o escaladare”, a adăugat Avril Haines. „Tendința actuală crește riscul ca președintele Putin să apeleze la măsuri mai drastice, inclusiv la legea marțială, reorientarea producției industriale sau o potențială escaladare militară pentru a elibera resursele necesare pentru a-și atinge obiectivele”, a continuat ea.

A murit primul președinte al Ucrainei independente. Ce rol major a avut Leonid Kravciuk în destrămarea URSS

Primul preşedinte al Ucrainei independente, Leonid Kravciuk, a murit marţi la vârsta de 88 de ani. El a avut jucat un rol important în destrămarea URSS.

Anunțul decesului a fost făcut de primarul Kievului, Vitali Kliciko, pe Telegram. „O mare pierdere pentru întreaga Ucraină. Astăzi, Leonid Kravciuk a murit – primul preşedinte al Ucrainei, primul preşedinte al Radei (parlamentul ucrainean – n.r.) şi omul care este la originea statului ucrainean modern”, a transmis Kliciko.

A fost considerat unul din „groparii” URSS

Leonid Kravciuk a fost preşedinte din 5 septembrie 1991 până la demisia sa la 19 iulie 1994.

La 8 decembrie 1991, preşedinţii Rusiei, Belarusului şi Ucrainei sovietice, Boris Elţin, Stanislav Şuşkevici şi Leonid Kravciuk, au semnat un tratat privind destrămarea URSS, forţându-l la scurt timp pe ultimul lider al acesteia, Mihail Gobarciov, să demisioneze, ceea ce a însemnat practic moartea puterii sovietice.

A încetat din viață și primul preşedinte al Belarusului independent

La 4 mai a decedat şi primul preşedinte al Belarusului independent, Stanislav Şuşkevici, la vârsta de 87 de ani. Conform mai multor media, el a murit după ce a fost extrem de slăbit de COVID-19, de care s-a îmbolnăvit în martie.

Din 1994, Şuşkevici a fost constrâns de deputaţi să plece, acuzat, alături de alţi responsabili, de corupţie într-un raport al şefului unei comisii parlamentare anticorupţie, Aleksandr Lukaşenko.

Câteva luni mai târziu, acesta din urmă câştiga alegerile prezidenţiale în faţa lui Şuşkevici şi a altor candidaţi.

Vaccinat cu schema completă, Jens Stoltenberg a făcut Covid-19. Ce se întâmplă cu NATO

Șeful NATO s-a infectat cu coronavirus. Potrivit primelor informații, se pare că Jens Stoltenberg era vaccinat împotriva virusului SARS-CoV-2 cu schema completă.

Vestea a fost transmisă chiar de purtătoarea de cuvânt a Alianţei Nord-Atlantice, Oana Lungescu, într-o postare pe contul său de Twitter.

Jens Stoltenberg a intrat în izolare

„Este vaccinat cu schema completă şi are simptome uşoare”, a scris purtătorul de cuvânt al NATO.

Secretarul general al NATO „ va continua să îşi îndeplinească de îndatoririle de acasă”, în acord cu „instrucţiunile medicale belgiene”, a mai explicat purtătorul de cuvânt.

Șeful NATO îi cere lui Putin să înceteze imediat războiul

În urmă cu doar o zi, Jens Stoltenberg a venit cu un mesaj pentru Vladimir Putin. Șeful NATO îi cere liderului de la Kremlin „să pună capăt războiului, să îşi retragă trupele din Ucraina şi să înceapă negocierile de pace”.

„Fac din nou apel la preşedintele Putin pe 9 mai să pună capăt imediat războiului, să îşi retragă trupele din Ucraina şi să înceapă negocierile de pace. Suntem ferm de partea Ucrainei şi vom continua să ajutăm ţara să îşi afirme dreptul la autoapărare”, a declarat Jens Stoltenberg pentru cotidianul german Die Welt.

Crește vârsta de pensionare la femei? Ce s-a aflat de la ministrul Muncii, Marius Budăi

6

Subiectul pensiilor este unul urmărit îndeaproape de către români. Atât de către cei care au ajuns deja la vârsta pensionării, cât și de către cei care mai au ani buni de muncă până la momentul la care urmează să iasă la pensie.

Social-democratul Marius Budăi aflat în fotoliul de ministru al Muncii în Guvernul Ciucă, a venit cu precizări pe tema vârstei de pensionare în cazul femeilor.

Ministrul Muncii: „Oricum vârsta de pensionare la femei creşte în baza legii actuale”

Budăi a fost întrebat, cu subiect și predicat, marți seară, într-o emisiune la un post TV, dacă va crește vârsta de pensionare la femei.

„Este un lucru asumat în PNRR. Oricum vârsta de pensionare la femei creşte în baza legii actuale, Legea 263, şi va ajunge până la 63 de ani, după care va mai urma o etapă, dar nu crește dintr-o dată, unde va fi egalizare la 65 de ani”, a răspuns Ministrul Muncii, la Antena3.

Când anume se va produce această egalizare? „Mai avem până acolo foarte mulți ani, v-am spus se întâmplă și acum etapizat creșterea vârstei de pensionare la femei, deci probabil va fi undeva prin 2030”, a susținut ministrul Budăi, la același post tv.

Ce s-a anunțat recent de la Guvern despre tichetele sociale. Vești pentru pensionari

La finalul ședinței de Guvern din 9 mai, ministrul investițiilor și proiectelor europene, Marcel Boloș, anunța că Guvernul a aprobat o măsură cuprinsă în programul „Sprijin pentru România”. Este vorba de cea referitoare la tichetele (voucherele) sociale.

Valoarea tichetului social aprobată de Guvernul României este de 250 de lei. Se va acorda o dată la două luni, pentru șase categorii importante de beneficiari, care se află, așa cum s-a prezentat, în risc de deprivare materială și risc de sărăcie extremă.

Prima categorie, sunt pensionarii cu venit net lunar sub 1500 de lei – numărul estimat al acestora este de 2,3 milioane, persoanele cu dizabilități, cu venit net lunar sub 1500 de lei – numărul estimat al acestora este 400.000, familii cu cel puțin doi copii în întreținere, cu venit net lunar pe membru de familie sub 600 de lei, familii monoparentale cu venit mediu net lunar pe membru de familie sub 600 de lei, familii care au drept la ajutor social potrivit legii privind ajutorul social și persoanele fără adăpost”, a precizat ministrul Boloș.

Din câte a mai anunțat oficialul guvernamental, voucherul „urmează să poată fi utilizat atât pentru achiziționarea de produse alimentare”, iar „valabilitatea unui card este de la 1 iunie 2022, până pe data de 31 decembrie 2022”.

Crimă șocantă în Caraibe. Procuror antimafia, ucis în luna de miere / Tragedia, în văzul lumii, pe o plajă paradisiacă

Procurorul Marcelo Pecci din Paraguay, un specialist în lupta împotriva traficului de droguri, a fost asasinat marți, 10 mai, de criminali care au debarcat cu un jet-ski pe plaja paradisiacă a unei insule columbiene din Caraibe, unde își petrecea luna de miere.

Cinci anchetatori columbieni au fost trimiși pe insula Baru, „unde a fost comisă crima”, pentru a efectua investigații cu sprijinul Paraguayului și al Statelor Unite, a anunțat presei, la începutul după-amiezii, șeful poliției columbiene, generalul Jorge Luis Vargas.

Ucis pe plaja hotelului

El nu a precizat data exactă sau circumstanțele crimei, care a avut loc în timp ce procurorul se afla în luna de miere pe insula turistică. Marcelo Pecci, în vârstă de 45 de ani, s-a căsătorit cu jurnalista columbiană Claudia Aguilera la Cartagena pe 30 aprilie, informează RFI.

„Da, este mort”, a confirmat soția sa, care este însărcinată, într-un scurt interviu acordat unui post de radio columbian. Crima a avut loc pe plaja privată a hotelului Decameron, în mijlocul turiștilor și în fața apelor limpezi și albastre ale Mării Caraibelor. „Doi bărbați au sosit (de pe mare) cu o ambarcațiune, s-au apropiat și au deschis focul, înainte de a fugi”, a spus ea. „Un gardian a încercat să intervină, l-au împușcat și pe el”. Procurorul Pecci „nu a primit nicio amenințare”, a mai spus femeia.

Complexul hotelier în care era cazat cuplul a dat mai multe detalii într-un comunicat, precizând că „ucigașii au sosit cu un jet-ski pe plaja din fața hotelului”.

Tineri căsătoriți, așteptau un copil

În ultima fotografie postată înainte de tragedie pe contul de Instagram al tinerei, cuplul era îmbrățișat pe o plajă, cu o pereche de botoșei de bebeluș în prim-plan, sugerând că tinerii căsătoriți așteptau un copil.

Potrivit ambasadorului paraguayan în Columbia, Sophia Lopez, „transferul” corpului neînsuflețit al procurorului Pecci în țara sa „nu va avea loc imediat”, din cauza necesităților anchetei. Procurorul se afla într-o călătorie „privată” și nu avea programate întâlniri de lucru în timpul șederii sale, a declarat diplomatul, potrivit presei columbiene.

Marți după-amiază, poliția columbiană a publicat o fotografie a unuia dintre presupușii ucigași, purtând bermude negre și o pălărie Panama bej.

„Modul de execuție, tipic mafiei”

Pe Twitter, președintele paraguayan Mario Abdo Benitez a condamnat „asasinarea lașă a procurorului Marcelo Pecci în Columbia”, care „îndoliază întreaga națiune paraguayană”.„Modul în care au acționat (criminalii), modul în care au executat, este tipic mafiei. Nu văd nicio altă explicație (…)”, a declarat președintele Asociației procurorilor din Paraguay, Augusto Salas.

Într-o intervenție la un post de radio columbian, procurorul general al Paraguayului, Sandra Quiñonez, a reamintit că Pecci obținuse „condamnări importante” în cei „11 ani de luptă împotriva traficului de droguri și a criminalității transnaționale”. „A vrut doar să se bucure de luna de miere, în intimitate, și de aceea nu a avut gărzi de corp” în jurul său. „Era un mare prieten (…) mi-a spus că soția lui așteaptă un copil”, a confirmat Quiñonez.

O „comisie de ofițeri de poliție” din Paraguay se va deplasa în Columbia pentru a participa la ancheta columbiană, a declarat generalul columbian Jorge Luis Vargas. Președintele columbian Ivan Duque a condamnat asasinatul prin intermediul contului său de Twitter și a declarat că este în comunicare cu omologul său paraguayan pentru a asigura „toată cooperarea (necesară) pentru a-i găsi pe cei responsabili”.

L-a trimis după gratii și pe Ronaldinho

Marcelo Pecci a fost procuror specializat în crimă organizată, trafic de droguri, spălare de bani și finanțare a terorismului. El era cunoscut pentru implicarea sa în ancheta care l-a trimis după gratii pe fotbalistul Ronaldinho între martie și august 2020 pentru că a intrat în Paraguay cu documente false.

În ultimii ani, Paraguay și Columbia și-au consolidat cooperarea împotriva criminalității organizate internaționale. În ciuda deceniilor de luptă împotriva cartelurilor și a traficanților de droguri, Columbia rămâne cel mai mare producător și exportator de cocaină din lume.

Ce decizie va lua Elon Musk în privința lui Donald Trump, dacă va prelua controlul Twitter

Elon Musk a anunțat că va ridica interdicția lui Donald Trump de pe Twitter, dacă va prelua controlul asupra rețelei de socializare.

Musk a spus că decizia de a-l bloca pe Trump pe Twitter în ianuarie 2021, după evenimentele de la Capitoliu, a fost o „greșeală” din punct de vedere moral și una lipsită de sens.

Elon Musk îi permite lui Donald Trump să revină pe Twitter

„Nu cred că a fost corectă blocarea lui Donald Trump, cred că a fost o greșeală. Voi anula acea interdicție permanentă. Vreau, totuși, să spun că nu dețin încă Twitter, așa că acesta nu este un lucru care se va întâmpla cu siguranță pentru că, dacă nu voi fi proprietarul Twitter?

Dar părerea mea, și Jack Dorsey (n. red. – cofondatorul Twitter) e de acord cu ea, este că nu ar trebui să avem blocări permanente de conturi”, a spus Musk.

Contul lui Donald Trump a fost suspendat în 2021

Contul de Twitter al lui Donald Trump avea peste 88 de milioane de urmăritori. Acesta a fost închis cu câteva zile înainte de finalul mandatului său.

Amintim că acest cont a fost suspendat permanent la scurt timp după asaltul asupra Capitolului, care a avut loc pe data de 6 ianuarie 2021. La vremea respectivă, Twitter a anunțat că decizia a fost luată din cauza riscului unor noi incitări la violență, scrie Reuters.

Meteo, 11 mai. Vremea se încălzește – la ce valori ajung, miercuri, temperaturile maxime

0

Vremea se va încălzi, în a treia zi a săptămânii, în toată țara, astfel că vor fi temperaturi ridicate pentru această perioadă a anului. Nu vor lipsi, însă, ploile, în unele zone, chiar dacă vor fi slabe cantitativ.

Astfel, temperaturile maxime se vor situa, miercuri, între 17 grade și vor ajunge spre 27-28 de grade Celsius.

Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare, pe timpul zilei, când vor fi averse slabe, pe arii restrânse, în sud, centru și la munte. Vântul va sufla slab și moderat.

Atenționări nowcasting COD GALBEN de ceață

În prima parte a zilei, se va semnala ceața. De altfel la această oră sunt în vigoare atenționări nowcasting COD GALBEN de ceață emise de Administrația Națională de Meteorologie în dimineața zilei de 11 mai și valabile astfel:

– de la ora 7:25 până la ora 9:00

În zona : Județul Alba: Alba Iulia, Aiud, Sebeș, Blaj, Teiuș, Jidvei, Galda de Jos, Șona, Mihalț, Valea Lungă, Lopadea Nouă, Daia Română, Stremț, Sâncel, Șpring, Sântimbru, Ciugud, Bucerdea Grânoasă, Berghin, Fărău, Crăciunelu de Jos, Cergău, Roșia de Secaș, Rădești, Cut, Ohaba;

Județul Braşov: Brașov, Făgăraș, Codlea, Râșnov, Prejmer, Ghimbav, Dumbrăvița, Hărman, Bod, Cristian, Șinca, Sânpetru, Mândra, Voila, Șercaia, Viștea, Ucea, Beclean;

Județul Mureş: Târgu Mureș, Târnăveni, Luduș, Iernut, Sângeorgiu de Mureș, Ungheni, Sâncraiu de Mureș, Cristești, Sânpaul, Sântana de Mureș, Gheorghe Doja, Ogra, Băgaciu, Cuci, Cucerdea, Bogata;

Județul Sibiu: Mediaș, Avrig, Săliște, Copșa Mică, Miercurea Sibiului, Bazna, Porumbacu de Jos, Dârlos, Arpașu de Jos, Târnava, Brateiu, Blăjel, Apoldu de Jos, Cârța;

Se vor semnala : local ceață care determină reducerea vizibilității sub 200 m și izolat sub 50 m

– de la ora 6:20 până la ora 9:00

În zona : Județul Harghita: zona depresionară;

Se vor semnala : local ceață care determină reducerea vizibilității sub 200 m și izolat sub 50 m.

Vremea în București

Și în Capitală se mai încălzește vremea, față de ziua precedentă, astfel că valorile termice maxime vor fi în jurul a 24-25 de grade Celsius.

Cerul va fi variabil, fiind posibil ca în prima parte a zilei să apară ceva nori și să plouă slab. Vântul va sufla slab până la moderat.

Ucraina lovește Europa de Vest. Zelenski a aprobat „nucleara” economică pentru Occident

Autoritățile din Ucraina au blocat tranzitul gazului din Rusia care se îndreaptă spre Europa de Vest, în regiunea Lugansk. Kievul spune că ocuparea teritoriului estic de către forțele rusești face imposibilă supravegherea fluxurilor.

Decizia înseamnă că 32,6 milioane de metri cubi de gaz pe zi vor înceta să mai circule miercuri, la ora locală 7.00. Aceasta reprezintă aproximativ o treime din ceea ce exportă Rusia pe teritoriul ucrainean pe zi, potrivit autorităților de reglementare ucrainene. Ucraina a declarat că ocupația a făcut imposibilă accesarea unui nod la Sohranovka și direcționarea gazului pe alte rute.

Gazprom îi contrazice pe ucraineni

Kievul a citat cel puțin un incident de „violență sporită”. Gazprom, care furnizează gazul care este trimis prin conducte, a contestat argumentul, spunând că „nu a avut absolut nicio confirmare a unor cazuri de violență sporită”. Totodată, gigantul rus a precizat că nu există nicio modalitate tehnică de redirecționare a gazului afectat pe alte rute, scrie Yahoo News.

De la începutul războiului din Ucraina, țările europene au temeri privind aprovizionarea cu gaze. Occidentul vrea măsuri punitive din punct de vedere economic împotriva Moscovei însă nu are nici o alternativă la gazul furnizat de Rusia. Astfel încât să regăsește în situația de a oferi finanțare unei țări împotriva căreia aplică, de asemenea, sancțiuni economice.

Din 24 februarie au existat îngrijorări că Rusia va opri gazul pentru a pedepsi un continent care primește cea mai mare parte a combustibilului din această țară. Până acum, în ciuda războiului, gazul a continuat să curgă.

Acestea fiind spuse, o mare parte din aprovizionarea Europei cu gaz din Rusia vine prin conducta Nord Stream 1, care se află sub Marea Baltică. Potrivit contractelor, prin conductele care traversează Ucraina este permisă o cantitate maximă de 109 milioane de metri cubi pe zi.

Terminale GNL, alternativa europenilor

Având în vedere incertitudinile, țările europene caută surse alternative de aprovizionare cu combustibil. De exemplu, planurile de construcție accelerată a terminalelor de gaz natural lichefiat (GNL) au primit marți aprobarea cabinetului german.Pentru a deveni lege, măsura trebuie acum să ajungă la parlamentari și să obțină aprobarea atât în Bundestag, camera inferioară, cât și în Bundesrat, camera superioară.

Propunerea este menită să faciliteze atât terminalele de GNL plutitoare, cât și cele terestre, ceea ce ar permite Germaniei să accepte transporturi aduse cu barca de la producătorii de gaze din afara Rusiei.

Cu toate acestea, pentru ca acest lucru să funcționeze, Germania are nevoie de o infrastructură adecvată.Propunerea permite autorităților de reglementare să sară peste procese în interesul construirii mai rapide a terminalelor, în special în ceea ce privește controalele de mediu. Se speră ca primul terminal nou de GNL să funcționeze până la sfârșitul anului.

RĂZBOI ÎN UCRAINA. Mobilizare totală la granița cu Ucraina! Au fost trimise trupele speciale

1

Belarus va continua să sprijine Rusia în conflictul cu Ucraina și NATO. Președintele belarus a transmis un mesaj clar către Aliați, chiar de Ziua Victoriei, pe 9 mai.

„Belaruşii nu sunt agresori. Însă, rămânând aliat şi partener strategic al Rusiei frăţeşti, noi o vom sprijini prin toate mijloacele”, a spus Aleksandr Lukaşenko.

Belarus trimite trupele speciale la granița cu Ucraina

În acest context, Belarus va trimite și mai multe trupe la graniţa sa cu Ucraina, „pentru a răspunde amenințării” din partea Forțelor Armate ucrainene. Au fost mobilizate trupele de operațiuni speciale, potrivit CNN.

De asemenea, astfel de trupe, împreună cu forțe de apărare aeriană, au fost mobilizate de Belarus de-a lungul graniței cu Polonia și Lituania.

„Pentru a asigura securitatea Republicii Belarus în direcţie sudică, trupele unităţilor din forţele de operaţiuni speciale sunt desfăşurate în trei direcţii tactice”, a transmis şefului Statului Major General al Forţelor Armate Victor Gulevich.

Lukaşenko se simte amenințat

Belarus consideră apariţia în apele mărilor Mediterană şi Baltică a unui grup care transportă rachete de croazieră ce pot fi lansate de pe mare sau din aer, o creştere a grupărilor aeriene în ţări precum Polonia şi statele baltice drept o ameninţare în creştere.

Lukaşenko a afirmat de mai multe ori că Moscova, care a lansat la 24 februarie invazia asupra Ucrainei, parţial şi de pe teritoriul Belarusului, a fost nevoită să acţioneze deoarece Kievul „provoca Rusia”.