Acasă Blog Pagina 1331

ADIO, Asia Express! Antena 1 pregăteşte America Express. Iată cine s-a „înhămat” la aventură!

Antena 1 va produce, în această vară, show-ul America Express, care înlocuieşte Asia Express. Emisiunea va fi difuzată în toamnă. Concurenţii vor trece prin cele mai grele probe prin Mexic, Guatemala și Columbia.

Noul sezon al emisiunii America Express vine cu multe surprize pentru fani, dar şi pentru concurenţi.

Iată cele 9 perechi de la America Express

  • Chef Cătălin Scărlătescu și iubita lui, actrița Doina Teodoru,
  • Puya și soția lui Melinda,
  • Andreea Antonescu și Andreea Bălan,
  • Cătălin Bordea și Nelu Cortea,
  • stilistul Ovidiu Buta și directorul artistic Joaquin Bonilla,
  • Jean Gavril și fratele lui Dinu,
  • cântăreața Bruja și prietenul ei, Pufeh,
  • gimnastele Larisa Iordache și Diana Bulimar,
  • Bie Adam, unul dintre cei mai cunoscuți creatori de conținut din mediul on-line și mama ei, Mihaela

Acestea de mai sus sunt vedetele ce pornesc pe Drumul Aurului, însă doar o singură echipă va câştiga marele premiu.

Până atunci însă, aceştia vor trece prin multe probe şi vor ţine cont de câteva reguli deja cunoscute de public: au la dispoziție un dolar pe zi, trebuie să își găsească singuri mâncare, cazare și transport, să iasă din zona de confort și să își depășească limitele fizice și psihice.

Trupe Andre se reuneşte la emisiune

Am crescut si am trecut prin multe împreună. Această experiență unică, America Express, cu siguranță ne va uni și mai mult ca prietene și ca trupă”, au spus Andreea Antonescu și Andreea Bălan.

„Pentru noi America Express înseamnă să vedem America Latină așa cum niciun turist nu are cum să o vadă, să trăim o experiență completă. Pentru mine mai înseamnă și să dau burta jos”, a zis şi Puya.

Arme NATO pentru Republica Moldova. Moscova amenință: „Vom urmări reacția Chișinăului”

Rusia va monitoriza reacția autorităților din Republica Moldova la posibilele livrări de arme NATO către această țară, a declarat luni, 23 mai, ministrul rus adjunct de Externe, Andrei Rudenko.

„Nu suntem atât de surprinși de declarațiile Marii Britanii, cât de posibila reacție a Chișinăului. Dar vom urmări cu atenție această reacție, deoarece Constituția Republicii Moldova afirmă clar statutul său de neutralitate”, a declarat diplomatul, comentând declarațiile Marii Britanii privind posibilitatea livrărilor de arme NATO către Republica Moldova.

Maia Sandu: Neutralitatea nu ne oferă garanții

Rudenko a subliniat, de asemenea, că o astfel de perspectivă ridică întrebări din partea Rusiei. Săptămâna trecută, ministrul britanic de Externe, Liz Truss, a declarat pentru ziarul Daily Telegraph că aliații NATO discută problema ca nu doar Ucraina, ci și Republica Moldova să fie înarmată conform standardelor Alianței.

Truss a răspuns afirmativ la întrebarea dacă presupusa amenințare militară a Rusiei la adresa Republicii Moldova a fost motivul pentru care s-a ajuns la această situație.

La rândul său, președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a subliniat că „nu vede nicio garanție că neutralitatea consfințită în Constituția țării o va proteja”.

Igor Dodon: Nu vrem să fim carne de tun

În replică, fostul președinte al țării, Igor Dodon, a declarat că o Republică Moldova neutră nu are nevoie de asistență militară din partea NATO, „pentru că poporul său nu vrea să fie carne de tun în scenariile cinice ale marilor jucători”, scrie Tass.

Potrivit sondajelor, majoritatea populației moldovene este împotriva aderării țării la NATO. Cu toate acestea, în ciuda prevederilor constituționale, republica cooperează cu alianța din 1994, în cadrul unui plan de parteneriat individual.

Cu câțiva ani în urmă, la Chișinău a fost deschis un birou de legătură NATO, iar centrul de informare continuă să funcționeze. Planul de interacțiune cu NATO pentru perioada 2022-2023, adoptat recent de guvernul moldovean, relevă consolidarea capacităților de luptă ale armatei moldovenești cu ajutorul blocului militar, extinderea participării acesteia la misiuni de pacificare sub egida ONU, UE și OSCE.

De asemenea, se subliniază obiectivul de a realiza retragerea militarilor ruși din Moldova și de a transforma operațiunea de menținere a păcii cu participarea căștilor albastre rusești din Transnistria într-o misiune civilă sub mandat internațional, la care se opune Tiraspolul.

Zelenski, mesaj DUR pentru Europa: „Să nu trăiți cu impresia că Ucraina poate proteja întreaga lume!”

Volodimir Zelenski s-a adresat, luni, liderilor politici și de afaceri prezenți la Forumul Economic de la Davos (Elveţia). Este momentul în care se decide dacă forța brută va stăpâni lumea, a spus preşedintele ucrainean.

Zelenski e de pătrere că ţara lui nu ar fi trebuit să îndure acest război și să aibă atâtea victime, dacă s-ar fi impus sancțiuni dure în toamna anului trecut.

Sancţiunile timpurii ar fi blocat războiul

Războiul ar fi putut fi prevenit cu sancțiuni, crede preşedintele de la Kiev. Volodimir Zelenski cere şi mai multe „pedepse” pentru Rusia.

Am oprit armata rusă cu costul unor lupte grele, mii de vieți pierdute. Ar fi trebuit să facem noi asta. Dacă s-ar fi aplicat sancțiuni Rusiei la timp, poate acest agresor ar fi fost oprit.

În trei luni am văzut unitate fără precedent între democrații, admirație pentru poporul ucrainean, acum lumea pune presiune pe Rusia pentru a se asigura că limitează relațiile cu acest stat agresor.

Asta se întâmplă abia acum, deși Rusia a început războiul contra Ucrainei în 2014. Suntem recunoscători pentru sprijin, dar dacă presiunea, unitatea s-ar fi întâmplat atunci, nu știm dacă Rusia ar mai fi început acest război și dacă Ucraina nu ar mai fi suferit aceste pierderi.

Sancțiunile trebuie să fie maxime, pentru ca Rusia și orice alt potențial agresor care vrea să își atace vecinii să știe că vor exista consecințe. Cred că încă nu sunt destul de puternice sancțiunile contra Rusiei. Toate băncile din Rusia trebuie interzise„, a spus Zelenski.

Ucraina cere arme

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski cere Occidentului lansatoare multiple de rachetă și anunță că ”victoria va fi sângeroasă”, dar va fi posibilă tot unui progres diplomatic și nu prin adâncirea războiului.

Pe de altă parte, Turcia, care se opune aderării Finlandei și Suediei la NATO, le cere celor două state candidate să ”acționeze privind organizațiile teroriste” și adepții lui Fethullah Gülen, opozantul președintelui Recep Tayyip Erdogan.

Toate acestea în timp ce Rusia a interzis intrarea pe teritoriul său a aproape 1000 americani, între care Joe Biden, Antony Blinken, șeful CIA și Mark Zuckerberg.

Accident cu urmări grave. Șapte oameni, inclusiv un copilaș, duși la spital/A intervenit descarcerarea

0

Mai multe autospeciale ale salvatorilor au intervenit, luni, pe o stradă din Cluj-Napoca, după ce s-a anunțat producerea unui accident rutier. Nu mai puțin de trei autoturisme au fost implicate, iar mai multe persoane, între ele și un copilaș, au ajuns la spital.

Accidentul a avut loc pe Calea Turzii, din Cluj-Napoca. Doi adulți au rămași blocați într-una dintre mașinile implicate în nefericitul eveniment rutier. În ajutorul lor au intervenit pompierii, cu echipamente de descarcerare. E vorba despre un bărbat în vârstă de 85 de ani și despre o femeie de 50 de ani, ambii fiind transportați la spital.

Șapte persoane, transportate la spital

Tot la spital au ajuns și alți patru adulți, dar și un copilaș. „În accident au fost implicate trei autoturisme, două persoane fiind blocate într-unul dintre acestea. Pompierii au extras în siguranţă un bărbat de 85 de ani şi o femeie de 50 de ani, care au fost transportaţi la spital.

De asemenea, au fost transportaţi la spital alţi patru adulţi, precum şi un minor de un an şi patru luni. Cu toţii erau conştienţi şi cooperanţi”, a anunțat ISU Cluj, potrivit news.ro.

Către locul unde s-a produs accidentul rutier în care au fost implicate cele trei autoturisme au fost direcționate două autospeciale de la ISU, cu modul de descarcerare, precum și un echipaj de terapie intensivă mobilă şi o ambulanţă pentru transport personal şi victime multiple. Totodată, au fost trimise în sprijin și trei ambulanţe de la Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ).

Accident cu trei persoane rănite, în Vrancea

foto: ISUVrancea

Din păcate, nu a fost singurul accident la care a fost necesară, luni, intervenția salvatorilor. Din câte a anunțat ISU Vrancea, trei echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani au intervenit, în jurul orei 11.00, la un accident rutier produs pe Calea Moldovei din municipiul Focșani.

S-a aflat că două autocamioane și un autoturism au fost implicate în acest accident, iar în urma impactului trei femei au rămas blocate în autoturism.

„Pentru gestionarea situației de urgență, la fața locului pompierii s-au deplasat cu 1 autospecială de descarcerare, 1 autospecială de stingere cu apă și spumă și 1 ambulanță SMURD. Totodată, la locul evenimentului s-au deplasat și 2 ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean Vrancea (S.A.J.).

Până la sosirea forțelor de intervenție persoanele surprinse în autoturism au fost evacuate. Acestea au fost preluate și transportate la spital de ambulanțele S.A.J.”, au mai precizat reprezentații ISU Vrancea.

În ambele cazuri, polițiștii urmează să lămurească, în cadrul unoer cercetări, condițiile în care s-au produs aceste accidente rutiere.

Cine era omul de afaceri găsit mort la un solar din Botoşani. Poliţia nu-şi explică decesul lui

2

Gabriel, un cunoscut om de afaceri din Botoșani, a murit în incinta solarului pe care-l deţine în oraşul moldav. Bărbatul de 47 de ani a fost găsit de un electrician cu fața în jos, la podea.

La faţa locului a fost dirijat echipajul cu medic al SMURD, însă din păcate nu s-a mai putut face nimic pentru pacient. Acesta era în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul”, a spus Liviu Stan, coordonatorul dispeceratului SJA-ISU.

Cine era patronul de solar?

Gabriel era un cunoscut om de afaceri din Botoșani. Acesta deținea cel mai modern salon de bronzat din oraș. Acolo și-a găsit și sfârșitul. A lăsat în urmă o soție îndurerată și un băiețel care va crește fără tată. Rudele omului de afaceri se pregătesc acum de înmormântare.

Având în vedere că Gabriel nu suferea de afecţiuni cronice, poliţia a demarat o anchetă. Potrivit presei locale, se ia în calcul ca afaceristul să se fi electrocutat.

A fost dispusă efectuarea unei autopsii pentu a se stabili cu exactitate cauza decesului. A fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă”, a declarat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt al IPJ Botoșani.

Ciolacu, înainte de ședința Coaliției: „În România, munca e impozitată mult prea mult, faţă de…” – VIDEO

Până să aibă loc ședința de luni a Coaliției, în cadrul căreia liderii PSD și PNL urmează să discute pe marginea unor subiecte importante, Marcel Ciolacu a făcut o serie de declarații, de la Palatul Parlamentului.

Inclusiv despre impozitarea muncii, comparativ cu impozitarea capitalului.

„Ce pot să vă spun din analizele pe care le-am avut cu specialiștii de la PSD, în România, munca este impozitată mult prea mult, față de impozitarea capitalului. Aici trebuie, în cadrul Coaliției, și e normal să avem aceste discuții, pentru că unii suntem de stânga, alții de dreapta, să găsim linia de echilibru între impozitarea muncii care e foarte mare în România şi impozitarea capitalului.

Cu alte cuvinte, în acest moment, clasa medie și cei cu venituri foarte mici duc tot greul societății românești. Venim și echilibrăm totuși acest lucru sau nu?”, a susținut Ciolacu în fața presei.

Ciolacu: „Nu poți să ții tot deficitul României pe cei care muncesc”

Liderul PSD a continuat prin a spune că ar trebui căutat un „echilibru” între impozitarea muncii și a capitalului. „De aceea nu o să fiu niciodată de acord cu o mărire, de exemplu, acum a TVA-ului, pentru că este iarăși o taxă pe care o plătesc în mod deosebit 80% dintre români, cei cu venituri medii și mici”, a mai susținut Ciolacu.

Președintele formațiunii social-democrate a ales să sublinieze că în 2022 nu vor apărea taxe noi. „Anul acesta categoric nu vor fi taxe noi și nu se vor mări taxele, fiindcă faci o analiză. În primul rând suntem în prag de criză economică. Posibil nici la anul. (…) Nu poți să ții tot deficitul României pe cei care muncesc, mai ales pe cei cu venituri mici, nu se poate”, a mai afirmat Marcel Ciolacu în fața presei.

Va câștiga Ucraina cu armele Americii?

Bătălia crucială pentru Ucraina se desfășoară în est, pe terenul periculos și deschis din Donbas. Deoarece va fi câștigată cu o putere de foc grea, cu rază lungă de acțiune, Rusia ar trebui să aibă un avantaj uriaș.

La urma urmei, a petrecut decenii construind o armată menită să își copleșească inamicii cu un număr mare de tancuri, trupe și artilerie, luptând pe un teren exact ca acesta.

Dar chiar și în aceste condiții favorabile, planurile Moscovei nu funcționează.

Poate că ucrainenilor le lipsește superioritatea numerică, dar ar putea foarte bine să recupereze cea mai mare parte a teritoriului ocupat de Rusia din 2014, folosind arme occidentale care vor sosi după luni de întâziere.

Majoritatea armelor și a informațiilor în timp real vin din SUA, completate de unele de la aliații din NATO, cum ar fi racheta de ultimă generație Starstreak a Marii Britanii.

Aceste arme moderne vor fi cruciale în lupta viitoare, deoarece permit forțelor ucrainene să doboare tancurile și artileria inamice din poziții aflate dincolo de raza de acțiune a contracarării rusești.

Strategia este ca SUA și aliații să aducă acest armament pe frontul de luptă și să se asigure că militarii ucraineni știu să îl folosească.

Instruirea operatorilor are loc acum, iar proviziile se deplasează pe sute de kilometri în Ucraina, fără a fi împiedicate de atacurile Rusiei asupra nodurilor rutiere și feroviare, cum ar fi Liev.

Kremlinul nu poate conduce un război modern

Chiar și cu aceste noi arme, încă nu se știe dacă Ucraina îi poate învinge pe ruși, dar are șanse la victorie.

Armata rusă, care și-a demonstrat deja deficiențele în bătălia pentru Kiev, este acum grav afectată și are un moral scăzut. În esență, este blocată în ultimul său efort de a cuceri mai mult teritoriu și de a elimina formațiunile ucrainene prin deplasarea spre vest din zonele pe care le deține în prezent în Luhansk și Donețk (regiunea Donbas).

În întreaga regiune estică, ultima ofensivă a Rusiei a obținut doar câștiguri modeste. Și chiar și acestea sunt slabe. Atunci când Rusia își redistribuie forțele după ce a cucerit un teritoriu, luptătorii ucraineni îl iau adesea înapoi.

Pe scurt, Rusia nu poate conduce un război modern, cu arme combinate, care combină puterea aeriană, resursele cibernetice, informațiile pe câmpul de luptă, tancuri, artilerie și drone.

“Acest tip de luptă este coloana vertebrală a strategiei NATO, iar Ucraina o folosește eficient, deși nu este membră”, susține analistul militar Charles Lipson(The Spectator). Ucraina urmează procedurile SUA/NATO și într-un alt mod. Comandanților și subofițerilor de nivel inferior li se acordă o autoritate și o flexibilitate considerabile. Aceștia pot schimba tacticile în mijlocul bătăliei.

Doctrina operațională a Rusiei este mult diferită și mult mai puțin eficientă. Se bazează pe o comandă de sus în jos, care este fragilă atunci când se confruntă cu eșecuri neașteptate. Deoarece ofițerii de nivel inferior nu pot corecta problemele tactice, generalii și coloneii (și chiar liderul general al armatei) trebuie să se deplaseze pe front pentru a le rezolva. Atunci când o fac, dronele și lunetiștii ucraineni îi vizează cu succes.

Armele de la SUA și NATO ar fi trebuit să sosească în Ucraina în urmă cu două luni, dar administrația Biden refuzase să le trimită de teamă să nu-l provoace pe Putin.

Politica SUA s-a schimbat în ultimele două săptămâni, parțial din cauza crimelor de război ale Rusiei, parțial pentru că Rusia a sugerat că vrea să continue să meargă dincolo de Ucraina și parțial pentru că lupta pentru Donbas este crucială pentru rezultatul războiului și poate fi câștigată doar cu arme grele.

Noul echipament ar trebui să ajungă pe front în următoarele două sau trei săptămâni, imediat ce soldații ucraineni își vor finaliza pregătirea pentru a-l utiliza. Aceste arme includ artilerie mobilă cu o putere de foc precisă și cu rază lungă de acțiune, drone cu încărcături utile mai mari și timpi de zbor mai lungi, transportoare blindate de trupe, baterii antiaeriene și depozite vaste de muniție.

Sosirea lor va semnala o nouă fază în bătălia pentru Donbas. Răspunsul Rusiei, ca întotdeauna, va depinde de cantitate și brutalitate. Pericolul este ca un Vladimir Putin încolțit și pierzător să poată recurge la arme de distrugere în masă.

RĂZBOI ÎN UCRAINA. Un „tribunal internațional” pentru „azoviști”. Unde se plănuiește înființarea instanței

Soldații ucraineni care s-au predat în timp ce apărau combinatul siderurgic Azovstal din Mariupol, asediat, se vor confrunta cu un „tribunal internațional”, a declarat luni șeful autoproclamatei Republicii Populare Donețk (DNR), susținută de Rusia.

Liderul DNR, Denis Pușilin, a declarat pentru Interfax că toți cei 2.439 de prizonieri de la Azovstal se află în prezent pe teritoriul republicii separatiste. „Plănuim să organizăm un tribunal internațional în republică”, a declarat Pușilin. El a afirmat că o cartă pentru tribunal este deja „în lucru”.

Printre prizonieri, 78 de femei

Pușilin a mai spus că 78 dintre cei reținuți erau femei și a afirmat că printre combatanți se aflau mai mulți cetățeni străini. Predarea în masă a soldaților ucraineni la uzina Azovstal, săptămâna trecută, a marcat sfârșitul unei bătălii sângeroase, care a durat luni de zile, pentru controlul orașului Mariupol, un port strategic din sudul Ucrainei.

Rezistența soldaților în fața forțelor rusești care au încercuit vasta oțelărie a devenit unul dintre simbolurile durabile ale războiului început de Rusia în țara vecină.

Soldații care au luat ultima poziție în interiorul fabricii au reprezentat un amestec de trupe ucrainene și luptători din Batalionul Azov, un grup cu rădăcini de extremă dreapta care s-a îndepărtat între timp de politică pentru a lupta în mod oficial în cadrul armatei ucrainene.

În timp ce Ucraina afirmă că va încerca un schimb de prizonieri pentru a-i readuce acasă pe apărătorii din Azovstal, Moscova nu a dat o indicație clară cu privire la soarta luptătorilor, scrie The Moscow Times.

Rusia îl lasă pe Viktor Medvedciuk ucrainenilor

Negociatorul rus de rang înalt Leonid Sluțki a sugerat sâmbătă că prizonierii din Azov ar putea fi schimbați cu Viktor Medvedciuk, aliat al lui Vladimir Putin, aflat în închisoare, o sugestie reluată de ministrul adjunct de Externe al Moscovei, Andrei Rudenko, luni.

Dar Kremlinul a respins această propunere. „Am spus deja că Medvedciuk este un cetățean al Ucrainei, nu are nimic de-a face cu Rusia și nu este militar”, a declarat  purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. „Iar în cazul celor care s-au predat la Azovstal, este vorba despre militari și membri ai formațiunilor naționaliste”.

Tehnologie și drepturi. Invazia Inteligenței Artificiale în viața noastră

Inteligența artificială poate reprezenta o amenințare serioasă la adresa drepturilor noastre și a societății în ansamblu.

IA  folosește algoritmi care simulează inteligența umană, mimând comportamente precum „învățare” și „rezolvarea problemelor”. Pare să sune inocent, dar este departe de a fi nevinovat.

Recunoașterea facială

Tehnologia de recunoaștere facială a devenit treptat experiența noastră de zi cu zi, fie prin intermediul CCTV-urilor montate în locuri publice, fie prin smartphone-uri. Există întrebări cu privire la eficacitatea tehnologiei în prevenirea criminalității. Astfel de sisteme amenință viața privată, dreptul la anonimat și libertatea personală, notează Liberties. Nu se poate trăi o viață bună sub supraveghere constantă. Nu se pot exprima și împărtăși liber opiniile potențial controversate sau critice la adresa guvernelor, nu se poate fi pur și simplu ceea ce se este.

Cumpărături Big Brother

De unde știe Amazon că un utilizator tocmai se pregătește să cumpere un anumit model de pantofi Nike? Tehnologia IA este utilizată pe scară largă de site-urile de cumpărături online pentru a crea recomandări personalizate pentru client. Site-urile culeg istoricul de navigare, preferințele și interesele dumneavoastră, urmărindu-vă, de asemenea, activitatea pe aplicațiile altor companii. Tehnologia poate prezice comportamentul clienților. Este foarte îngrijorător cât de multe date pe care companiile Big Tech le colectează despre noi și modul în care profilarea lor, împreună cu interesele financiare, se poate întoarce împotriva noastră.

Asistență medicală

Impactul inteligenței artificiale asupra asistenței medicale este de mare anvergură și profund. Tehnologiile în domeniul sănătății variază de la chatbots pentru a ajuta pacienții să trieze simptomele unei boli, la dispozitive de urmărire a fitnessului, până la algoritmi de învățare automată pentru a eficientiza sălile de așteptare din spitale.

Dar a apărut o ciocnire  între lumea ambițioasă și iterativă a ingineriei IA – unde problemele pot fi rezolvate cu algoritmul potrivit – și lumea medicinei, care apelează pentru o abordare mai prudentă. Cercetătorii medicali de la firmele de tehnologie a sănătății s-au plâns că sunt afectați de abordarea inginerilor de software foarte bine plătiți. Tehnicienii, la rândul lor, se plâng că nu pot experimenta liber într-o lume obsedată de siguranța și reglementarea pacienților. Efectele acestor nepotriviri amenință să corodeze încrederea pacienților în sistemele de sănătate din lume.

Semnele indică faptul că inteligența artificială nu își îndeplinește promisiunea în general în medicină. Mai multe studii clinice publicate anul trecut au arătat că aproape toate instrumentele de IA folosite pentru a prezice un diagnostic de Covid- 19 nu au făcut nicio diferență reală sau au fost potențial dăunătoare.

Revine turismul, cresc tarifele. Europenii și americanii se întorc în Orașul Luminilor

1

Turismul la Paris își revine pe măsură ce vizitatorii europeni și americani se întorc pentru a admira atracțiile capitalei franceze după doi ani de blocaje și restricții legate de Covid.

Orașul este a doua cea mai căutată destinație la nivel mondial în acest an, după Londra, a declarat compania de rezervări Trivago. Acest lucru a dus la creșterea constantă a tarifelor și a gradului de ocupare a camerelor de hotel de la începutul anului.

Prețul mediu al unui hotel din Paris a fost de aproximativ 173 de euro (252 de dolari) în ultima săptămână din aprilie, o creștere de 17% față de aceeași perioadă din 2019 și o creștere și mai accentuată față de începutul anului, potrivit firmei de cercetare turistică MKG Consulting.

Parisul este în mod tradițional unul dintre cele mai vizitate orașe din lume și, înainte de Covid, cheltuielile legate de turism reprezentau peste 7 % din economia Franței, conform Orgnizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică.

După ce țara a renunțat luna aceasta la unele dintre ultimele cerințe privind purtarea măștii, creșterea numărului de vizitatori ar trebui să se accelereze, a estimat Jean-Bernard Falco, fondatorul grupului de industrie hotelieră și turistică Atop.

Boom-ul turismului s-a impus doar în ultimele câteva săptămâni, cu veniturile hoteliere actuale în creștere cu 20% și ocuparea la egalitate cu prima jumătate a lunii mai 2019, la aproximativ 80-90%.

Pentru acest an, Accor, cel mai mare grup hotelier din Franța, se aștepta la o “îmbunătățire continuă a veniturilor per cameră disponibilă la Paris”, cu un salt major din aprilie.

Căutările de hoteluri pentru Paris în prima jumătate a lunii mai au crescut cu 60% față de 2019, datorită fluxului de turiși europeni și americani – ultimii bucurându-se de efectele unui euro mai slab, care a scăzut cu aproximativ 7% în 2022 față de dolar.

Alte orașe mari, cum ar fi Londra, înregistrează, de asemenea, o revenire la activitatea pre-pandemică și se pregătesc pentru o creștere mare a vizitatorilor.

Pizza Bitcoin.Negustorii de criptomonede, desant la Davos

1

Cu ocazia Forumului Economic Mondial, companiile implicate în blockchain și criptomonede au preluat strada principală din Davos, închiriind aproape jumătate din spațiile comerciale, în ciuda prăbușirii recente a valorii monedelor digitale.

Un stand gratuit de “pizza Bitcoin” și un „ Lichidity Lounge ” au fost printre răsfățurile participanților la întâlnirea din acest an din stațiunea alpină elvețiană.

Directorii din sectorul cripto vor să încurajeze adoptarea mai rapidă a tehnologiei lor, care este în mare parte nereglementată.

Această campanie de comunicare vine pe măsură ce criptomonedele au pierdut 800 de miliarde de dolari (749,20 miliarde de euro) la începutul acestei luni.

Micii comercianți au apelat la criptomonede în speranța unor profituri rapide, în ciuda avertismentelor autorităților de reglementare că activele digitale pot prezenta un risc ridicat.

Luna, până de curând a opta cea mai mare monedă digitală și susținută de investitori instituționali în cripto, și-a pierdut aproape toată valoarea. “M-a surprins cât de repede a explodat în nimic”, a declarat pentru AFP Jeremy Allaire, președintele și co-fondatorul Circle Internet Financial, a cărui monedă stabilă, USDC, este legată de dolarul american.

Aceste pierderi nu au afectat dorința companiilor de criptomonede de a-și prezenta produsele și serviciile în cadrul forumului.

Securrency Inc, o infrastructură de piață digitală susținută de Abu Dhabi, a venit la Davos pentru prima dată în acest an „pentru a construi relații și rețea” și pentru a arăta cum poate face legătura între noile tehnologii și finanțele tradiționale, a explicat directorul general Dan Doney.
„Există un boom în afara și în interiorul magazinelor”, susține Stan Stalnacker, director de strategie al rețelei sociale Hub Culture, care gestionează și o monedă digitală.

El estimează că aproximativ 50% din vitrinele orașului sunt ocupate de afaceri legate de blockchain sau criptomonede pe durata evenimentului.

Pandemia bogătașilor. Un nou miliardar, la fiecare 30 de ore

0

Un nou miliardar a apărut la fiecare 30 de ore în timpul pandemiei Covid-19, iar aproape un milion de persoane ar putea cădea în sărăcie extremă cam în același ritm în 2022, potrivit unui raport Oxfam.

În martie 2022, în lume existau cu 573 de miliardari mai mulți decât în 2020, când a început pandemia, a precizat organizația caritabilă globală în prima zi a summitului Forumului Economic Mondial de la Davos, Elveția.

Oxfam a estimat că 263 de milioane de oameni ar putea fi împinși în sărăcie extremă în acest an din cauza pandemiei, a creșterii inegalităților la nivel mondial și a creșterii prețurilor la alimente, care au fost exacerbate de războiul din Ucraina. Aceasta este echivalentul a aproape un milion de persoane la fiecare 33 de ore.

Raportul a subliniat că miliardarii aveau o valoare colectivă de 12,7 trilioane de dolari în martie. În 2021, averea lor a reprezentat echivalentul a aproape 14% din produsul intern brut global.

De asemenea, averile miliardariilor din alimentație și energie au crescut cu 453 de miliarde de dolari în ultimii doi ani, echivalent cu un miliard de dolari la două zile.

Pandemia a creat 40 de noi miliardari și în sectorul farmaceutic. Miliardarii sunt cei care au profitat de pe urma monopolurilor companiilor lor asupra vaccinurilor, tratamentelor, testelor și echipamentelor individuale de protecție.

Pentru a preveni o inegalitate și mai accentuată a veniturilor și pentru a ajuta oamenii să facă față costurilor tot mai mari cu alimentele și energia, Oxfam a recomandat ca guvernele să impună taxe unice de solidaritate pe profiturile pandemice ale miliardarilor.

Prioritate națională: parcări pentru biciclete

Variola maimuței, războiul din Ucraina, cele peste o sută de milioane de vaccinuri cumpărate pentru nici 20 de milioane de oameni, scumpirile aberante – astea nu sunt probleme. Marea problemă a unor oengiști e că nu sunt parcări pentru trotinete în București. „Să fie mai multe rasteluri pentru biciclete în fața instituțiilor”! După pistele pentru biciclete, acum vor și parcări. Au prins-o și ei pe-asta, sistem Monte Carlo sau St. Tropez: cine are o parcare e mai tare decât un proprietar de cârciumă sau de hotel. Până la urmă e normal ca parțial eclozații să aibă tupeu în lumea asta în care tiranii spun că sunt nealiniați și hapciupaliticii cu acte se cred rebeli.

Daca îl auziți pe vreunul povestind că vrea parcare pentru biciclete sau trotinete, trebuie să-i ziceți „du-te, bă, la doza a patra! Vaccinează-ți și copilul! Pe al tău, da? Că pe al meu nu apuci să-l înțepi.” Ați citit vreodată un prospect pentru medicamente? Are între 8 și 12 contraindicații. Am înțeles că un anumit vaccin, produs de o firmă de prestigiu, ar avea câteva sute de contraindicații. O fi o exagerare, habar n-am. Știu, însă, sigur că eu m-am vaccinat de două ori. Asta înseamnă că sunt de două ori mai inteligent.

Și, cum ar spune taximetristul interpretat de Ion Fiscuteanu în filmul Filantropica, „ar mai fi un aspect.” Să presupunem că un ziarist se apucă să critice o corporație cu un buget de cinci ori mai mare decât Europa de Est. Managerii de acolo, în loc să râda și să zică „noi luăm banii și fraierul ăsta scrie”, îl dau și în judecată pe gazetar, fiindcă le lipsește umorul. Cum să pretinzi că un ziarist ți-a adus prejudicii? Există prejudicii mai mari decât efectele secundare ale unui vaccin făcut și scos pe piață în grabă? Sau era deja făcut?

Acțiunile astea de biciclism sindical (ciclismul e altceva) sunt susținute tot de corporații. Facem parcări pentru biciclete și șoferul exemplar Traian Băsescu nu mai are loc pe carosabil. În timp ce își conducea automobilul proletar, matelotul a lovit oglinda unei alte mașini. Așa sunt tinerii la volan. Precipitați. Corăbierul din trafic are 71 de anișori, dar e ca Ulise după ce Penelopa a plecat în Bulgaria.

A apărut Național – Italia, ziarul românilor din Italia. Se găsește la chioșcurile de ziare, în aeroporturi și în magazinele românești.

Accesați www.nationalro.it sau https://www.facebook.com/nationalitalia și veți fi la curent cu toate informațiile de ultimă oră despre comunitatea românească din Italia.

Maria Zaharova, portavocea Kremlinului, îl „rescrie” pe Orwell: „1984” e despre cum trăiți voi în Occident

Maria Zaharova l-a reinterpretat pe George Orwell şi al său roman, „1984”: opera ar arata cum trăiesc oamenii în Occident. Purtătoarea de cuvânt a ministerului rus de Externe a făcut comentariul în timpul unui eveniment de tip „Q & A” susținut sâmbătă în orașul Ekaterinburg, capitala regiunii Sverdlovsk din zona munților Urali.

Ea a fost întrebată cum ar trebui rușii să răspundă rudelor sau prietenilor din străinătate care spun că Rusia a devenit ca în romanul „1984” scris de George Orwell.

Orwell ar fi scris despre prăbușirea liberalismului

Timp de mulți ani am crezut că Orwell descria totalitarismul. Este unul dintre falsurile lumii. Orwell scria despre sfârșitul liberalismului. El a scris despre cum liberalismul va duce lumea într-o fundătură.

El nu scria despre URSS, el scria despre societatea în care trăia el, despre prăbușirea ideii de liberalism. Dar vi s-a impus noțiunea că scria despre voi”, a răspuns ea.

„Așadar, spuneți-le că [Orwell] nu scria despre noi, ci despre ei. Spuneți-le ‘voi cei din străinătate trăiți într-o lume fantezistă în care oamenii sunt anulați’”, a adăugat Maria Zaharova.

Afirmațiile Mariei Zaharova vin după ce săptămâna trecută un deputat al Dumei de Stat, camera inferioară a parlamentului de la Moscova, a depus un proiect de lege care propune ca Rusia să revină în mod oficial la folosirea steagului sovietic.

500 de miliarde de dolari pot înfrunta Amazon

0

Ambițiile sunt mari: transportatori maritimi de containere se asociază cu diferite companii aeriene. Se pot naște giganți ai logisticii end-to-end, rivali ai Amazon sau Fed Ex.

Un mare jucător al industriei de shipping, CMA CGM Group(Franța) a anunțat săptămâna trecută un parteneriat de marfă cu Air France-KLM.

Mediterranean Shipping Co. încearcă să achiziționeze o participație de control în compania italiană ITA Airways.

Hapag Lloyd(Germania) a obținut o participație de 10% în cadrul Lufthansa AG.

Maersk(Danemarca) a acceptat să achiziționeze specialistul în expediere de mărfuri aeriene Senator International.

Porturile lumii sunt încă blocate, iar tarifele de transport rămân vertiginoase. Până la sfârșitul acestui an, industria de transport maritim de containere va fi obținut un profit operațional uimitor de jumătate de trilion de dolari, estimează firma de cercetare și consultanță Drewry.

Transportul maritim se extinde mult dincolo de aeronave, incluzând depozite, porturi și camioane de livrare. Ideea de integrare verticală – un mod sofisticat de a spune că se controlează fiecare etapă a lanțului de aprovizionare – face legătura între nenumăratele tranzacții anunțate recent.

Din perspectiva investitorilor, este o schimbare revigorantă, deoarece din punct de vedere istoric, această industrie a avut tendința de a-și cheltui banii de rezervă pe nave noi.

Este logic ca aceste grupuri să se dezvolte prin diversificare, deoarece transportul maritim de containere este deja foarte consolidat, subliniază analiștii de la Bloomberg. Doar opt companii controlează 80% din capacitatea mondială iar acestea sunt organizate în trei alianțe majore.

Mai mult de patru cincimi din comerțul internațional de mărfuri este transportat pe mare, astfel încât acest nivel ridicat de concentrare – posibil datorită scutirilor antitrust de care se bucură – le conferă o putere imensă.

La rândul lor, companiile aeriene – marii perdanți din pandemie – caută cu disperare recapitalizare, iar giganții de shipping își vor înmulți profiturile lor extraordinare.

Enoriașul Ștefănescu din Sfântu Gheorghe

Cine s-ar fi gândit cu ceva vreme în urmă că o echipă fără tradiție precum Sepsi, pornită în 2011 din Liga a cincea, apoi promovând an de an până în eșalonul fruntaș al fotbalului mioritic, poate ajunge să câștige în 2022 Cupa României?! Eu, unul, nu am prevăzut deloc acest lucru, întrucât gândeam că echipele noastre de… top, CFR, FCSB, U Craiova, Farul, nu se vor lăsa pe tânjală pierzând destul de devreme partidele de calificare ce aveau drept miză acest trofeu.

Așa se face că o formație ajunsă în Liga întâi abia în 2017, după ce a trecut precum acceleratul prin eșaloanele inferioare, s-a instalat confortabil în ierarhia fotbalului autohton, unde în 2021 s-a clasat pe locul al patrulea al campionatului, iar anul acesta a câștigat mult-râvnita Cupă! Echipa Sepsi din orașul Sfântu Gheorghe a fost încropită și susținută de un domn cu aspect rubicond, cu față de copil și zâmbet bonom, pe nume Laszlo Dioszegi, despre care nu știu cât dintr-ale fotbalului cunoaște, dar a dovedit că are o inimă mare, în care s-a născut dorința de a cheltui și sprijini acest iubit sport. Cât despre componență, echipa este alcătuită din tineri ambițioși adunați de prin diverse locuri și puși în valoare actualmente de un nepotolit iubitor al fotbalului, antrenorul Cristiano Bergodi. Acest italian simpatic, serios, care a învățat destul de bine limba noastră, s-a lipsit de traiul din orașul lui natal, Bracciano, poposind într-un final pe malul covăsnean al Oltului, unde a produs uimirea câștigând, cu echipa locală, Cupa României.

Finala acestei competiții s-a disputat joi seară, pe noul stadion al Rapidului, în prezența a vreo nouă mii de spectatori, mulți veniți din inima Ardealului să-și vadă idolii. Adversara formației conduse de guralivul italian a fost FC Voluntari, antrenată de calmul Liviu Ciobotariu. Meciul s-a dovedit spectaculos, pe alocuri furtunos, cu câteva ratări și cu destule cotonogeli, evidențiați la capitolul ortopedic fiind ilfovenii Rață, Marcelo și Briceag. Ardelenii au atacat încă din start, și deja în minutul 22, cu un șut puternic, Marius Ștefănescu a marcat ‒ pentru ca apoi, după un sfert de oră, tot el să înscrie un gol de excepție, cu o traiectorie ce o umilește până și pe cea a rachetelor ce se plimbă pe cerul Ucrainei. Maniera sigură de joc a celor din Sfântu Gheorghe nu a lăsat o clipă loc de dubiu în privința câștigătoarei, scorul de 2-1 pentru Sepsi fiind absolut meritat. De altfel, golul ilfovenilor, înscris în minutul 94, a fost rodul întâmplării, o minge respinsă de portarul covăsnean ricoșând din pieptul fundașului stânga Dumitrescu în propria poartă! În desfășurarea partidei, am remarcat doi fotbaliști, pe care cred că ar trebui să și-i noteze, măcar atât, în carnețelul cu coperte din piele Edi Iordănescu.

Mă refer la fundașul Bogdan Mitrea și la eroul meciului, Marius Ștefănescu, despre care se spune că e un tip religios, el mergând duminicile la biserică, alături de alți enoriași, pentru a se ruga Domnului. Ce ar mai fi de spus? Doar că încrâncenarea cu care simbriașii edilului Pandele au jucat împotriva FCSB, „scoțând” un 2-2, scor care le-a înmormântat slujbașilor lui Becali speranța de a se duela cu CFR-ul pentru primul loc al campionatului, nu s-a mai repetat la întâlnirea din Cupă, când au cam tras targa pe uscat! Greu de înțeles totuși! Deh, de-ale fotbalului mioritic! *Iar el „se consumă” în continuare. Vineri, FC Craiova a jucat cu Farul. Meciul a fost la dispoziția oltenilor, care au câștigat cu 4-1 *Sâmbătă seară s-a disputat prima manșă a barajului de promovare/menținere în Liga întâi, între U Cluj și Dinamo. Mulți spectatori s-au strâns pe arena de pe Someș pentru a-și susține echipa favorită. Jucând dezlânat, „câinii roșii” au pierdut cu 2-0 întâlnirea cu „șepcile roșii”, rezultat care-i trimite cu două labe în liga secundă. Returul, care se va juca la București, întreține bruma de speranță a antrenorului Uhrin jr., care a declarat sibilinic: „Mai avem un meci, 90 de minute…”! Hm!

*Tot sâmbătă, la vremea siestei, la Chiajna, echipa primarului Mircea Minea a întâlnit trupa lui Emil Săndoi, Chindia, în cadrul aceluiași baraj de promovare/menținere în prima ligă. La sfârșitul partidei, tabela de marcaj arăta scorul de 2-1 în favoarea ilfovenilor. Returul, care se va desfășura la Ploiești, va decide câștigătoarea. *Duminică s-a disputat meciul dintre FCSB și CFR Cluj. Interesul pentru rezultatul confruntării fiind foarte scăzut, deoarece ardelenii au câștigat încă din etapa trecută campionatul. Așa că partida se anunța animată doar de orgolii, care mi se par cam… adormite. Alergând mai mult, „berbecuții” lui Becali au reușit să înscrie trei goluri, iar „bursucii” lui Petrescu, mai toți din garnitura de rezerve a echipei, doar unul. Victoria bucureștenilor, care termină campionatul pe locul secund, este presărată cu praf de chinină! În schimb, clujenii au îmbrăcat tricourile de campioni și, fericiți, și-au pus în vitrină pocalul argintat cu sprâncene aurite pe un fagure cu miere!

Ungaria, RUPTĂ de UE! Germania şi-a dat acordul

Una dintre cele mai importante decizii din UE se va lua fără a se ţine cont de părerea Ungariei. Un embargo la nivelul Uniunii Europene asupra importurilor de petrol rusesc ar urma să fie impus chiar dacă-i convine sau nu lui Viktor Orban.

Germania ar fi dispusă chiar să renunțe la participarea Ungariei în luarea acestei decizii, astfel încât embargoul să fie impus cât mai repede, a avertizat ministrul german al Economiei, Robert Habeck.

UE încă discută embargoul

Habeck a mai zis că este dezamăgit că Uniunea Europeană nu a ajuns încă la un acord cu privire la embargoul planificat asupra petrolului din Rusia, care este în lucru de câteva săptămâni, și că Germania ar fi dispusă să renunțe la participarea Ungariei pentru a accelera procesul.

Dacă președinta Comisiei Europene va spune că facem asta (impunerea embargoului – n.r.) în format de 26 fără Ungaria, eu voi susține varianta aceasta”, a declarat Robert Habeck told the la postul Deutschlandfunk, potrivit Reuters.

„Dar nu am auzit încă acest lucru din partea UE”, a adăugat el, înaintea unei întâlniri cu lideri politici și industriași la Forumul Economic de la Davos.

Dintre cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, Ungaria este cel mai vocal critic al embargoului planificat asupra petrolului rusesc.

România rămâne fără TIR-işti! Nivelul salarial e COLOSAL, dar un şofer a refuzat dintr-un motiv incredibil

Este criză de personal în piaţa muncii. Nu se găsesc nici şoferi de TIR. Cu toate că nivelul salarial este unul colosal pentru nivelul economic al României, oamenii nu se înghesuie.

Preşedintele Asociaţiei Patronale a Transportatorilor „Europa 2002” (APTE 2002), Adrian Pop, a declarat că firmele din domeniu se confruntă cu „o gravă problemă” privind ocuparea posturilor de şoferi existente, ceea ce afectează livrările de mărfuri.

Salariul poate ajunge şi la 2000 euro

Doar în judeţul Arad se caută, de exemplu, 750 de oameni.

În acest moment, doar în judeţul Arad am avea nevoie să angajăm circa 750 de şoferi profesionişti, însă nu găsim forţă de muncă calificată, ceea ce ne afectează grav activitatea.

Timpii de livrare a mărfurilor cresc considerabil, dezvoltarea este blocată. Problema s-a accentuat în ultimii ani, iar o cauză este migrarea şoferilor profesionişti către ţările din Vest, asta deşi salariile oferite sunt competitive şi la noi”, a spus Adrian Pop, preşedintele Asociaţiei Patronale a Transportatorilor „Europa 2002” (APTE 2002).

Patronul unei importante companii de transport marfă din Arad, Dorin Pop, spune că deşi salariile acordate şoferilor ajung la 2.000 de euro, sunt puţini oameni care merg la interviurile de angajare.

Un şofer, interesat de boxele din cabină

Omul de afaceri a menţionat că, din cauza posturilor neocupate, are camioane care stau în garaj de luni de zile, dar pentru care plăteşte foarte multe taxe.

În general, la nivelul firmelor de transport din judeţ se oferă salarii cuprinse între 1.500 şi 2.000 de euro, dar cu toate acestea avem puţini candidaţi, iar şi dintre ei majoritatea nu corespund postului.

Vă dau doar un exemplu de săptămâna trecută. Unul a venit la interviu şi m-a întrebat ce boxe am în cabină.

Asta a fost prima lui preocupare – cât de tare poate da muzica în maşină, probabil ca să facă live-uri pe Facebook. I-am spus că nu angajez DJ, ci caut şofer serios”, a spus patronul.

Directorul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Arad, Marinel Henteş, declara că lipsa de forţă de muncă afectează economia şi că ar fi nevoie de un „import masiv de muncitori din ţări non-UE”.

Kourtney Kardashian, nuntă de lux în Italia! Rochia atipică purtată de mireasă

2

Clanul Kardashian a luat cu asalt Italia pentru nunta lui Kourtney Kardashian și Travis Barker. Aceasta este a treia petrecere de nuntă pentru cei doi.

Kourtney Kardashian s-a măritat, duminică (22 mai), cu bateristul trupei Blink 182 într-o ceremoni luxoasă şi extrem de scumpă. Evenimentul a avut loc în Porofino.

În vârstă de 42, respectiv 46 de ani, Kourtney și Travis au avut parte de două ceremonii până acum. După o ceremonie rapidă în Las Vegas şi una intimă în Santa Barbara, cei doi și-au jurat iubire veșnică în Portofino, la Castello Brown, un castel din secolul 16. Kourtney Kardashian a purtat o rochie atipică, scurtă și mulată. Voalul dramatic, extrem de lung, prezintă icoana Fecioarei Maria înconjurată de mai multe flori specifice orașului Portofino, în care mirii s-au căsătorit. Totodată, pentru a marca uniunea dintre ei, Kourtney Kardashian a cerut să brodeze și cuvintele „Loialitate”, „Respect” și „Familie”, inspirată fiind de tatuajele soțului ei. Look-ul vedetei a fost completat de mănuși din tulle și pantofi stiletto din dantelă. Kourtney Kardashian este cea mai mare soră din familia Kardashian, fiind precedată de Kim, Khloe, Rob, Kendall și Kylie. A fost împreună vreme de zece ani cu Scott Disick, alături de care are trei copii. După despărțire, ea a avut o relație relatie scurtă cu Younes Bendjima.

RĂZBOI ÎN UCRAINA. Primul soldat rus condamnat de Kiev pentru crimă de război / Ce pedeapsă a primit tânărul de 21 de ani

Vadim Șișimarin, primul soldat rus care a fost judecat pentru crime de război, de la începutul ofensivei din Ucraina, a fost condamnat, luni, la închisoare pe viață de un tribunal din Kiev pentru uciderea lui Oleksandr Șelipov, un civil, în timp ce trupele rusești intrau în satul Ciupahivka, la patru zile după începerea invaziei în Ucraina.

În timpul procesului de săptămâna trecută, Vadim Șișimarin a declarat că îi pare „sincer rău” și că „i-a cerut iertare” văduvei victimei, justificându-și fapta prin „ordinele” primite la momentul respectiv.

„Era conștient că îndeplinea un ordin criminal”

Soldatul în vârstă de 21 de ani, care a apărut de miercuri în fața unui tribunal ucrainean, a fost condamnat, luni, la închisoare pe viață după ce a împușcat un civil de 62 de ani, Oleksandr Șelipov, în nord-estul Ucrainei, la 28 februarie. Procurorii ceruseră închisoare pe viață. „El îndeplinea un ordin criminal și era conștient de acest lucru”, a declarat unul dintre procurori, scrie Le Parisien.

„Având în vedere toate probele și mărturiile, cred că domnul Șișimarin nu este vinovat de crima de care este acuzat”, a declarat vineri avocatul său, Viktor Ovsiannikov, susținând achitarea. El a declarat că clientul său, din Irkutsk, în Siberia, nu a vrut să execute ordinul de a trage, argumentând că nu s-a supus în primă instanță. Apărarea a subliniat, de asemenea, că acesta s-a predat de bunăvoie forțelor ucrainene și nu a negat faptele.

„Nu am vrut să ucid”

„Îmi pare sincer rău”, a declarat Vadim, care recunoaște faptele și spune că a ascultat de un superior. „Regret ceea ce am făcut (…) Am fost nervos în acea situație. Nu am vrut să ucid”. Vorbind în limba rusă, soldatul a avut alături un interpret care a tradus în ucraineană cuvintele celorlalți participanți.

Potrivit acuzării, Vadim Șișimarin era comandantul unei mici unități dintr-o divizie de tancuri când convoiul său a fost atacat. Împreună cu alți patru militari, acesta furase o mașină. În timp ce conduceau în apropiere de satul Ciupahivka, în regiunea nord-estică Sumî, au trecut pe lângă Oleksander Șhelipov, care își împingea bicicleta în timp ce dădea un telefon, înainte ca Vadim să-l împuște mortal.

Risc de criză alimentară în România? Mesajul de ultimă oră venit de la ministrul Agriculturii

1

Dincolo de scumpirile apărute în ultima vreme la multe alimente pe care românii obișnuiesc să le pună în coș când merg să-și cumpere mâncare, situația care îi preocupă nu doar pe cei cu venituri modeste, nu sunt puțini cei care s-au îngrijorat la gândul ca ar putea urma o criză alimentară, mai ales ca urmare a recentelor estimări ale unor experți, pe fondul războiului din Ucraina – VEZI AICI și AICI.

În tot acest context, un mesaj venit luni la prânz, în 23 mai, de la ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Chesnoiu, e menit să îi liniștească pe români.

Ministrul Chesnoiu: „Nu sunt premise ca în România să avem o criză alimentară!”

Oficialul guvernamental dă asigurări că „NU avem motive de panică!”, susținând, într-o postare pe pagina de Facebook, faptul că „nu sunt premise ca în România să avem o criză alimentară!”

Este mesajul meu responsabil pentru toți cei care simt nevoia să dezbată problema crizelor și din perspectiva unei posibile crize alimentare care ar afecta țara noastră”, susține Chesnoiu.

Ce alte asigurări vin de la ministrul Agriculturii

Ministrul menționează că țara noastră reușește, chiar și în anii dintre cei mai secetoși sau cu condițiii meteo nefavorabile, să obțină un surplus de producție faţă de nevoile de consum la principalele materii prime din sfera de producție vegetală.

Desigur, la nivel global se discută de această criză alimentară şi este vorba, în general, de statele care nu-şi pot asigura materiile prime din care se obțin produsele agro-alimentare procesate.

România nu este în această situaţie. Noi reușim an de an, chiar și în cei mai secetoși sau meteo nefavorabili, să obținem un surplus de producție faţă de nevoile de consum, la principalele materii prime din sectorul de producție vegetală”, a mai transmis Chesnoiu, pe Facebook, cu tot cu mențiunea că e permanent în contact cu fermierii și cu procesatorii din România, pentru a se asigura că necesarul de consum intern este stabil.

Pe de altă parte, și liderul PSD, Marcel Ciolacu, declarase încă de săptămâna trecută, că „nu avem o criză alimentară în România”. Citiți mai multe AICI: Marcel Ciolacu, declarație halucinantă: „Nu avem criză alimentară”! Incredibil, care este, de fapt, cauza reală a scumpirilor!

Covid-19. Milioane de oameni, trimiși să lucreze de acasă / „Controlul epidemiei se află în moment critic”

Autoritățile din capitala Chinei, Beijing, îndeamnă milioane de oameni să continue să lucreze de acasă pe fondul amenințării epidemiei Covid-19.

Autoritățile din Beijing au prelungit îndrumările privind munca de acasă pentru mulți dintre cei 22 de milioane de locuitori pentru a stăvili o epidemie persistentă de Covid-19, în timp ce în Shanghai s-au desfășurat mai multe teste și restricții pentru a-și păstra statutul de „zero Covid”, obținut cu greu după două luni de izolare.

„Un pas înainte și victoria este la vedere”

Luni, capitala chineză a raportat că la 22 mai au fost detectate 99 de cazuri noi, față de 61 în ziua precedentă – cel mai mare număr zilnic de până acum în timpul unei epidemii care durează de o lună și care a înregistrat în mod constant zeci de noi infecții în fiecare zi.

În Shanghai, mai puțin de 600 de cazuri zilnice au fost raportate pentru 22 mai, niciunul în afara zonelor aflate în carantină, așa cum a fost cazul în cea mai mare parte a săptămânii trecute.

Analiștii de la Gavekal Dragonomics au estimat săptămâna trecută că mai puțin de 5% din orașele chinezești raportau infecții, în scădere față de un sfert la sfârșitul lunii martie, în cadrul unei epidemii de Covid-19 care a aruncat o umbră asupra creșterii celei de-a doua economii a lumii. Dar vigilența, și îngrijorarea, rămân acute în Shanghai și în capitală.

Deși nu au existat noi anunțuri de închidere a unor zone din Beijing, cinci din cele 16 districte ale orașului au sfătuit locuitorii să lucreze de acasă și să evite adunările. Cei care trebuie să meargă la serviciu trebuie să aibă un rezultat negativ la un test PCR efectuat în termen de 48 de ore și nu trebuie să se abată de la drumul de la domiciliu la locul de muncă.

„Prevenirea și controlul epidemiei din oraș se află într-un moment critic”, a postat districtul Tongzhou din Beijing pe contul său de WeChat, cerându-le rezidenților care lucrează în alte cinci districte să lucreze de acasă în această săptămână. „Un pas înainte și victoria este la vedere. Un pas înapoi, și eforturile anterioare ar fi irosite”.

Beijingul a redus deja transportul public, a cerut închiderea unor centre comerciale și a altor magazine și localuri și a sigilat clădirile în care au fost detectate noi cazuri. Restricțiile din Beijing, Shanghai și din alte părți ale Chinei lasă în urmă pagube economice semnificative și perturbări ale lanțurilor de aprovizionare globale și ale comerțului internațional.

Covid-19. Big Pharma dă iar lovitura în UE / A treia doză pentru adulți

Compania farmaceutică britanică AstraZeneca a anunțat luni, 23 mai, că vaccinul său anti Covid-19, Vaxzevria, a fost aprobat pentru o a treia doză pentru adulți în UE.

„Profesioniștii din domeniul sănătății pot utiliza acum Vaxzevria ca a treia doză la pacienții care au primit anterior doze de Vaxzevria sau un vaccin cu ARN mesager aprobat în Uniunea Europeană”.

„Amenințarea Covid-19 se îndepărtează”

Agenția Europeană pentru Medicamente a acordat joi autorizația „după ce un număr suficient de dovezi au demonstrat un răspuns imunitar crescut după o a treia doză de Vaxzevria”, după două doze de vaccin de la Astrazeneca sau de un alt vaccin aprobat în UE, potrivit unui comunicat, scrie Le Figaro.

Gigantul farmaceutic și-a văzut vânzările crescând în primul trimestru datorită, în parte, medicamentelor sau vaccinurilor legate de Covid-19, dar a declarat că se așteaptă ca vânzările acestor medicamente să scadă brusc în restul anului pe măsură ce „amenințarea Covid-19 se îndepărtează”.

Vaccinul, dezvoltat în colaborare cu Universitatea Oxford, nu a fost ales de guvernul britanic pentru campania de rapel, deși a fost unul dintre primele lansate și vaccinul preferat pentru primele două doze în Marea Britanie. De asemenea, nu este aprobat în SUA.

Unul din doi români și-ar cumpăra o mașină electrică. Care este principalul motiv

3

Jumătate dintre români vor să-şi cumpere maşini electrice pentru a reduce costul cu alimentarea, dar şi a proteja mediul, arată un studiu. Deficiențele în infrastructura de încărcare rămân însă principalul motiv de reticenţă.

Maşinile hibride şi electrice sunt preferate de aproape jumătate dintre consumatorii români (46%), care spun că ar alege o astfel de motorizare pentru viitoarea maşină, reiese din studiul Deloitte 2022 Global Automotive Consumer Study, realizat în 25 de ţări din întreaga lume, inclusiv în România, scrie News.ro.

Motivele pentru care ar trece românii la mașini electrice

Dintre aceştia, cei mai mulţi (63%) ar face o astfel de achiziţie datorită costului cu alimentarea, care rămâne încă scăzut faţă de motorizarea pe benzină sau motorină, 49% sunt motivaţi de protecţia mediului, 47% de sănătatea personală, iar 40% sunt atraşi de stimulentele acordate de stat.

Dintre ţările europene analizate în studiu, în cinci se remarcă faptul că numărul consumatorilor care intenţionează să îşi cumpere o maşină pe combustie internă a scăzut sub 50%. Este vorba de cele mai mari pieţe din regiune, respectiv Germania (49%), Franţa (48%), Marea Britanie (47%), Spania (35%) şi Italia (31%).

50% dintre români rămân fideli mașinilor pe motorină sau benzină

În România, procentul celor care rămân fideli unei maşini pe motorină sau benzină este de 50%. Dintre participanţii din România care preferă o maşină electrică, cei mai mulţi ar opta pentru un model hibrid, în timp ce interesul pentru maşinile pe baterie rămâne încă redus, doar 7% din totalul respondenţilor români având o astfel de opţiune.

În primul trimestru din 2022, cota de piaţă a autovehiculelor electrice hibride a crescut la 25,1% din vânzările din Uniunea Europeană, de la 21% în aceeaşi perioadă din 2021, potrivit Asociaţiei Europene a Producătorilor de Automobile. Şi în România, vânzările de maşini electrice hibride au crescut cu 45% în perioada analizată, iar în cazul celor pe baterie avansul a fost de peste 400%.

Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni, pe regiuni. Când vor fi maxime de peste 30 de grade și unde va ploua

0

Vin vești despre vremea din următoarele două săptămâni, pentru fiecare regiune a țării, inclusiv la munte. Meteorologii au furnizat detalii cu privire la regimul termic, fiind anunțate și zonele în care vor cădea ploi și se vor semnala manifestări specifice instabilității atmosferice.

La începutul acestei săptămâni, de la Administrația Națională de Meteorologie au fost făcute publice estimări cu privire la evoluția valorilor termice și a precipitațiilor, pentru intervalul 23 mai-5 iunie. Sunt, așadar, vești despre vremea de pe final de mai, ultima lună de primăvară calendaristică, și început de iunie, prima lună de vară.

Cum vor fi temperaturile în următoarele două săptămâni

Aflăm că nu vor fi surprize foarte mari, sub aspect termic, în sensul în care în temperaturile vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă din an, în mare parte a zilelor din intervalul avut în vedere. Vor fi și zile în care în unele zone ale țării temperaturile maxime vor trece de 30 de grade Celsius, semn că vremea va fi călduroasă.

Nu vor lipsi, în unele regiuni, nici zilele în care se vor semnala fenomene de instabilitate atmosferică.

Iată, mai exact, ce detalii s-au anunțat de la ANM pentru fiecare regiune în parte:

BANAT

În majoritatea zilelor, regimul termic va fi apropiat de cel specific acestei perioade din an(respectiv medii ale temperaturilor maxime de 23…26 de grade şi ale minimelor de 10…13 grade). Vor fi totuşi şi perioade (în special în 25 mai şi posibil în jurul datei de 2 iunie) caracterizate de o vreme călduroasă, cu valori diurne, în medie regională, de 31…33 de grade şi nocturne de 13…18 grade, dar şi zile mai răcoroase, cel mai probabil cea de 29 mai, când sunt estimate maxime de 21…23 de grade.

În prima săptămână, în special în orele după-amiezilor, pe arii restrânse vor fi manifestări de instabilitate atmosferică, iar după data de 30 mai ploile se vor semnala local, însă în ansamblu regimul pluviometric se va menţine deficitar.

CRIŞANA

Regimul termic va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă din an în majoritatea zilelor din intervalul de prognoză (respectiv medii ale temperaturilor maxime de 22…25 de grade şi ale minimelor de 10…12 grade). Vor fi însă şi perioade caracterizate de o vreme călduroasă, cu valori diurne, în medie regională, de 30…32 de grade şi nocturne de 14…18 grade, în 25 mai şi posibil în jurul datei de 2 iunie, dar şi zile mai răcoroase, cel mai probabil 28 şi 29 mai, când sunt estimate maxime termice de 19…22 de grade.

În perioada 24-26 mai, local vor fi manifestări de instabilitate atmosferică, iar aversele vor fi în general moderate cantitativ. Ploi temporare sunt estimate şi după data de 31 mai.

TRANSILVANIA

În mare parte a intervalului, regimul termic va fi caracterizat de valori în jurul celor climatologic specifice, cu medii ale maximelor de 21…25 de grade şi ale minimelor de 8…12 grade. Mai cald decât normal va fi în 25 mai (cu valori diurne de 25…30 de grade) şi posibil în jurul datei de 2 iunie, dar în 28 mai vremea va fi răcoroasă, cu maxime termice de 18…22 de grade şi minime de 4…8 grade, mediat regional.

În 25 şi 26 mai se vor semnala local fenomene asociate instabilităţii atmosferice, iar probabilitatea pentru ploi mai frecvente va creşte după data de 29 mai.

MARAMUREŞ

În majoritatea zilelor, regimul termic va fi apropiat de cel specific acestei perioade din an (respectiv medii ale temperaturilor maxime de 22…24 de grade şi ale minimelor de 10…11 grade). Vor fi totuşi şi perioade (îndeosebi în 25 mai şi posibil în jurul datei de 2 iunie) caracterizate de o vreme caldă, cu valori diurne, în medie regională, de 26…28 de grade şi nocturne de 13…16 grade, dar şi zile mai răcoroase, cel mai probabil cea de 28 mai, când sunt estimate maxime de 18…19 grade şi minime de 6…8 grade.

În perioada 25-26 mai, pe arii extinse vor fi averse în general moderate cantitativ (prima săptămână având un regim pluviometric apropiat de cel normal), iar ploi temporare sunt estimate şi după data de 30 mai.

MOLDOVA

Între 25 şi 27 mai vremea va fi caldă, cu temperaturi maxime de 25…29 de grade şi minime de 11…16 grade, mediat regional. Valori termice mai modeste vor caracteriza perioada 28-30 mai, în special pentru jumătatea de nord a regiunii, iar în restul intervalului temperaturile se vor situa în jurul celor climatologic specifice (în medie 22…25 de grade ziua şi 9…13 grade noaptea).

În special în jurul datei de 26 mai, fenomene de instabilitate atmosferică se vor semnala local, iar probabilitatea pentru ploi va crește şi după data de 30 mai.

DOBROGEA

Valorile temperaturii aerului vor fi în general apropiate de mediile multianuale ale perioadei, cu maxime de 22…25 de grade (18…22 de grade pe litoral) şi minime de 12…15 grade.

Vreme mai caldă va fi în perioada 26-28 mai şi posibil în jurul datei de 3 iunie când vor fi 24…26 de grade în zona costieră şi 28…31 de grade în partea continentală.

Ploi mai frecvente se vor semnala în perioada 29-30 mai şi posibil în jurul datei de 2 iunie, în rest doar pe spaţii mici fiind posibile fenomene de instabilitate atmosferică, astfel că regimul pluviometric al întregului interval de referinţă va fi deficitar.

MUNTENIA

Cea mai mare parte a intervalului va fi caracterizată de vreme caldă, cu temperaturi maxime de 26…29 de grade şi minime de 12…16 grade, iar în perioada 26-27 mai şi posibil în jurul datei de 3 iunie va fi chiar călduroasă, în medie cu 30…32 de grade la amiază. Valori termice mai modeste vor fi posibile în 29 şi 30 mai când, mediat regional, se vor înregistra 22…24 de grade ziua şi 9…13 grade noaptea.

Ploi mai frecvente sunt estimate pentru perioada 29-30 mai, în restul timpului fenomene de instabilitate atmosferică fiind posibile pe arii restrânse, astfel că regimul pluviometric al întregului interval de referinţă va fi deficitar.

OLTENIA

Vremea caldă va caracteriza majoritatea zilelor din interval, astfel că vor fi, mediat regional, temperaturi maxime de 25…29 de grade şi minime de 13…16 grade, iar în perioada 25-27 mai şi posibil în jurul datei de 3 iunie, va fi chiar călduroasă, cu 30…32 de grade la amiază. Valori termice mai modeste vor fi posibile în jurul datei de 30 mai când, mediat regional, se vor înregistra 22…24 de grade ziua şi 10…13 grade noaptea.

Ploi pe arii mai extinse sunt estimate pentru perioada 29-30 mai, în restul timpului fenomene de instabilitate atmosferică fiind posibile pe spaţii mici, astfel că regimul pluviometric al întregului interval de referinţă va fi deficitar.

LA MUNTE

Vremea va fi caldă în perioada 25-27 mai şi posibil în jurul datei de 3 iunie, când se vor înregistra maxime termice de 17…24 de grade şi minime de 7…14 grade, uşor mai coborâte la altitudini mari. Pentru celelalte zile, este estimat un regim termic apropiat sau chiar uşor sub cel climatologic specific acestei perioade, cu medii ale valorilor diurne de 12…18 grade şi ale celor nocturne de 3…8 grade.

Temporar, mai ales în orele după-amiezilor, se vor semnala averse, mai frecvente şi mai însemnate cantitativ în jurul datei de 26 mai şi, cu probabilitate mare, şi după data de 28 mai.

Regimul pluviometric va fi în limitele normale acestei perioade din an.

Indicele ROBOR începe săptămâna în creștere: a trecut de 6%

0

Indicele ROBOR la trei luni, folosit pentru calcularea dobânzilor variabile la creditele în lei contractate înainte de luna mai 2019, a fost cotat luni la 5,79%, de la 5,71% luni, informează Mediafax.

Indicele ROBOR la 6 luni, utilizat la calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a crescut la 6%, în timp ce indicele ROBOR la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase de băncile comerciale de la alte bănci comerciale pentru o perioadă de 12 luni, a crescut la 6,17%.

Indicele ROBOR la 6 luni a explodat

Evoluţia ROBOR este influenţată de mai mulţi factori, dintre care cei mai importanţi se referă la politica monetară a BNR, lichiditatea de pe piaţa, inflaţia şi politica fiscală. BNR a decis la cea mai recentă ședința a CA să majoreze dobânda-cheie de la 3% la 3,75%, precum şi rata dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 4,75% pe an.

BNR: Indicele ROBOR va continua să crească și până la finalul anului

Dobânzile la credite vor continua să crească, spune Adrian Vasilescu (BNR). Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, va continua să crească și până la finalul anului, spune Adrian Vasilescu, consilier de strategie la Banca Națională a României (BNR).

„Sigur că vor crește, pentru că dacă ne uităm numai la când a început războiul, din 24 februarie și până vineri, când avem ultima rată calculată, nu a fost zi de la Dumnezeu în care ROBOR să nu crească. Zi de zi, fără nicio excepție. Va crește în continuare tot așa”, a spus Vasilescu, la Antena 3, întrebat ce se va întâmpla cu dobânzile la credite, până la finalul acestui an.