Acasă Blog Pagina 1296

Israelul a înfuriat lumea arabă. Hamas atacă, Iranul jură răzbunare!/Domul de Fier, „testat” de palestinieni – FOTO&VIDEO

După eliminarea unui important membru al Gardienilor Revoluției și a doi experți militari iranieni, Republica Islamică pregătește răzbunarea împotriva Israelului.

Sirenele de alarmă au sunat în Ashkelon și în comunitățile de la granița cu Fâșia Gaza după ce o rachetă a fost trasă din Gaza în Israel sâmbătă, a informat armata israeliană (IDF).

Domul de Fier intră în acțiune

Sistemul de apărare antirachetă Domul de Fier a interceptat racheta. Sirenele au sunat la ora 3:10 a.m., iar locuitorii din zonă au declarat că au auzit explozii. Rapoartele palestiniene au spus că au fost lansate două rachete, dar IDF a declarat că a fost identificată doar o singură lansare. Un purtător de cuvânt al IDF a declarat că detaliile sunt în prezent în curs de investigare. Nu au fost raportate victime.

În cursul zilei de sâmbătă, avioanele IDF au atacat un atelier de muniții într-un avanpost al Hamas, precum și alte trei poziții ale Hamas.

Atacul de sâmbătă a avut loc după ce trei palestinieni au fost uciși în confruntări armate cu forțele IDF în Jenin, vineri, după care filiala din Jenin a Brigăzilor al-Quds ale Jihadului Islamic palestinian a avertizat că Israelul va „plăti un preț greu” pentru acest incident, scrie The Jerusalem Post.

Hamas a amenințat, de asemenea, că va riposta la aceste decese, afirmând pe site-ul său că „asasinatele lașe” nu vor rămâne „nepedepsite”.

Israelienii, vânați în Istanbul

Celulele teroriste iraniene „caută israelieni” pe străzile din Istanbul, după ce au primit ordinul de a comite atacuri în Turcia, a declarat vineri pentru Ynet un înalt oficial al instituției israeliene de apărare.

„Nu totul poate fi destructurat”, a spus oficialul, reiterând cererile ca israelienii să se întoarcă acasă din vacanțele din Turcia. Amenințarea la adresa vieții israelienilor care vizitează Turcia este acum un „incident în curs de desfășurare”.

Potrivit unor oficiali din domeniul securității citați de diverse canale noi din mass-media ebraică, există temeri că celule iraniene cu agenți locali turci vor efectua un atac imediat. Israelienii au fost avertizați, de asemenea, să își încuie camerele de hotel și să nu permită accesul în camera lor niciunui străin, nici măcar personalului de curățeniei.

Republica Islamică a jurat să se răzbune pe Israel, care ar fi responsabil pentru asasinarea colonelului Hassan Sayad Khoday din Corpul Gardienilor Revoluției Islamice în Teheran luna trecută. Ofițerul Forței Quds este unul dintre mai mulți oficiali de rang înalt ai IRGC uciși sau răpiți în ultimele săptămâni.

Doi experți iranieni otrăviți

Iranul suspectează că Israelul i-a ucis doi aspecialiști care lucrau în domeniul militar, potrivit unui oficial iranian și al altor două persoane cu legături cu guvernul care au vorbit sub condiția anonimatului din cauza sensibilității subiectului. Unul dintre ei, Ayoub Entezari, era inginer aeronautic care lucra la un centru de cercetare militară, iar celălalt, Kamran Aghamolaei, era geolog.

Pentru a agrava misterul din spatele morții lor, presa israeliană și canalele de știri persane din străinătate au raportat că Aghamolaei a lucrat la instalația nucleară iraniană Natanz.

Entezari avea un doctorat în aeronautică și a lucrat la proiecte legate de rachete și turbine de avioane pentru un centru aerospațial guvernamental din orașul Yazd, la aproximativ 390 de mile sud-est de capitală, Teheran. El a dezvoltat simptome de otrăvire alimentară după ce a participat la o cină la care a fost invitat în Yazd, potrivit unui membru al personalului unui înalt oficial iranian.

Aghamolaei tocmai se întorsese la Teheran dintr-o călătorie de afaceri în orașul din nord-vestul Tabriz, când a avut greață și diaree intense care s-au agravat pe zi ce trece până când organele i-au cedat și a murit, potrivit unui prieten.

 

America a copiat la indigo „scenariul Ucraina” în Taiwan. Va avea China soarta Rusiei?

Americanii au mai găsit un front de luptă. După cazul Ucraina, care este în plină desfăşurare, Casa Albă îşi centrează atenţia şi asupra conflictului Taiwan-China.

Reamintim că SUA au susținut afirmația Taiwanului potrivit căreia strâmtoarea care separă insula Taiwan de China este o cale navigabilă internațională.

Miliarde de dolari pentru Taiwan, cu dedicaţie de la Washington

Doi senatori americani au prezentat un proiect de lege menit să sporească în mod semnificativ sprijinul pentru Taiwan. Asta înseamnă intenţii de a „dona” miliarde de dolari în asistență de securitate din SUA, dar și modificări ale legii vechi de decenii, care susține legăturile neoficiale ale Washingtonului cu insula democratică revendicată de China, scrie asia.nikkei.com.

În ultimii ani, navele de război americane și, ocazional, cele ale unor națiuni aliate, precum Marea Britanie și Canada, au navigat prin strâmtoare, atrăgând furia Beijingului.

China, gata să intervină în Taiwan!

Premierul taiwanez Su Tseng-Chang a declarat că strâmtoarea nu este în niciun caz „o mare interioară a Chinei”.

Ambiția Chinei de a înghiți Taiwanul nu s-a oprit niciodată și nici nu a fost ascunsă. Strâmtoarea Taiwan este o zonă maritimă pentru libera navigație internațională”, a declarat Su Tseng-Chang.

Biroul chinez pentru afaceri cu Taiwan a declarat că guvernul de la Taipei „cooperează cu forțe externe pentru a amplifica această problemă”.

Acest lucru „dăunează intereselor compatrioților de pe ambele părți ale Strâmtorii Taiwan și trădează interesele națiunii chineze – este demn de dispreț”, a declarat la Beijing purtătorul de cuvânt al biroului, Ma Xiaoguang.

După vizita lui Scholz în Ucraina, Kievul anunţă că GERMANIA A INTRAT ÎN RĂZBOI! VIDEO controversat prezentat de tabăra lui Zelenski!

Președintele Franței, Emmanuel Macron, cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, premierul Italiei, Mario Draghi și președintele României, Klaus Iohannis s-au întâlnit cu Zelenski la Kiev, în această săptămână.

Emmanuel Macron a anunţat că ţara sa susţine, alături de Germania, Italia şi România, acordarea „imediată” a statutului de candidată la UE pentru Ucraina.

Scholz spune că vrea să discute neapărat cu Putin

Cancelarul german Olaf Scholz, care a vizitat Ucraina joi, alături de Iohannis, Macron și Draghi, a declarat că discuțiile cu Vladimir Putin nu trebuie întrerupte, fiindcă sunt absolut necesare pentru a pune capăt războiului. De cealaltă parte, liderul de la Kremlin a amenințat cu folosirea armelor nucleare.

Între timp, Ucraina se laudă, într-un video controversat prezentat de tabăra lui Zelenski, de faptul că Germania a intrat şi ea în război. Adevărul este însă departe de cel prezentat de Kiev, având în vedere că Scholz îşi doreşte un diaolg cu Vladimir Putin.

Comentariile lui Scholz vin la o zi după ce acesta și alți câțiva lideri europeni au vizitat Ucraina și au purtat discuții cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski. „Este nevoie de anumite țări și de anumiți lideri care să vorbească cu el – și este necesar ca aceștia să fie clari”, a spus acesta.

„Când vorbesc cu Putin, îi spun, de exemplu, aceleași lucruri pe care vi le-am spus și vouă… Vă rog să înțelegeți că nu va exista o pace dictată, iar dacă voi chiar credeți că veți jefui niște terenuri și apoi sperați că vremurile se vor schimba și că toate lucrurile vor redeveni normale, aceasta este o greșeală”, a adăugat acesta.

Au plecat Macron si Scholz, a venit Boris Johnson la Kiev. Ce a discutat cu Zelenski

Boris Johnson a făcut vineri după-amiază o a doua vizită surpriză la Kiev pentru o întâlnire cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, după ce s-a retras în ultimul moment de la o conferință importantă.

Vizita mea de astăzi, în adâncul acestui război, este pentru a trimite un mesaj clar și simplu poporului ucrainean: Marea Britanie este alături de voi și vom fi alături de voi până când veți învinge în cele din urmă”, a spus vineri Johnson.

De asemenea, premierul britanic Boris Johnson a afirmat că va lucra împreună cu Ucraina pentru a „elibera cerealele ținute ostatice de Putin”.

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat vineri că a discutat cu premierul britanic, Boris Johnson, despre livrările de arme grele și despre noi sancțiuni împotriva Rusiei.

Zelenski a adăugat că el și Boris Johnson au împărtășit o viziune comună asupra modului în care se poate ajunge la victorie.

PSD: Principiul solidarității trebuie să ocupe un loc central în reforma sistemului fiscal din România

PSD salută decizia coaliţiei de guvernare de a accepta propunerea social-democrată privind aplicarea unui sistem progresiv de deduceri pentru salariile sub 4.500 de lei astfel încât la nivelul salariului minim să se ajungă la un impozit de 0%.

PSD salută decizia Coaliției de guvernare de a accepta propunerea social-democrată privind aplicarea unui sistem progresiv de deduceri pentru salariile sub 4.500 de lei astfel încât la nivelul salariului minim să se ajungă la un impozit de 0%.

Totodată, PSD își manifestă încrederea că partenerii de guvernare vor agrea și celelalte două propuneri privind supraimpozitarea cu 40% a salariilor foarte mari și cu până la 90% a pensiilor speciale care depășesc semnificativ pensia medie din România.

„În aceste momente foarte dificile din punct de vedere economic, este profund inechitabil ca persoanele cu venituri foarte mari să se bucure de același regim fiscal aplicat celor cu venituri foarte mici. De aceea, am insistat și voi insista în continuare în Coaliție, ca acest principiu al solidarității între contribuabili să ocupe un loc central în reforma sistemului fiscal din România”, a declarat președintele PSD, Marcel Ciolacu.

În privința Contribuției pentru Sănătate și Educație, care să fie plătită de marile companii din România, PSD consideră că măsura ar asigura cu ușurință finanțarea în primii doi ani pentru „Programul Masă Caldă în Școală”, program care a fost deja agreat de toate partidele din Coaliție.

De asemenea, din această contribuție, s-ar mai putea finanța achiziția de echipamente medicale și dezvoltarea rețelei naționale de centre medicale comunitare, o altă măsură prevăzută deja în Programul de guvernare 2021-2024.

Fostul primar dezvăluie tot! „S-a descoperit ce-i lipsea cel mai mult Sectorului 1” – FOTO

Dincolo de îndelung discutata și supărătoarea problemă a gunoaielor din sectorul 1, în urbea în fruntea căreia se află Clotilde Armand s-au montat ceva borduri.

Dezvăluirea privind „operațiunea” denumită sugestiv „noua borduriadă” vine chiar de la Dan Tudorache, fostul primar al sectorului 1. Care remarcă, pe un ton ironic, că după ce s-a analizat situația, administrația locală de sub oblăduirea primăriței Armand a decis să se treacă la montarea de borduri.

(foto: Facebook/Dan Tudorache)

„În urma unei atente analize, s-a descoperit ce-i lipsea cel mai mult Sectorului 1: niște borduri! Și a început noua „borduriadă„”, a scris Tudorache, pe Facebook, în dreptul unor fotografii din care reiese că au surprins situația constată joi, 16 iunie, pe Bulevardul Kiseleff.

În poze se văd câțiva muncitori care lucrează, dar și un utilaj folosit în construcții.

(foto: Facebook/Dan Tudorache)
(foto: Facebook/Dan Tudorache)

Tudorache: Madamarmand aruncă fumigene pe Facebook, cu „mari realizări”

Semn că nu scapă din ochi situația din sectorul pe care l-a condus până în urmă cu aproape doi ani și cu atât mai puțin postările de pe Facebook ale lui Clotilde Armand, prin intermediul cărora aceasta își anunță „realizările”, Tudorache postase, în urmă cu două săptămâni, și o reacție la un mesaj triumfalist venit de la primărița de sector.

Cu tot cu câteva aspecte de la care a dat de înțeles că ar trebui să răspundă „Madamarmand”.

„În lipsa rezultatelor concrete, vizibile pentru cetățenii sectorului pe care îl păstorește, Madamarmand aruncă fumigene pe Facebook, cu „mari realizări”.
Cel mai recent exemplu este cel cu amenajarea spațiului aflat la intersecția străzii Jiului cu Bd. Poligrafiei.

Pentru exact 3 bănci reciclate, care încă aveau graffiti pe ele, 3 coșuri de gunoi și trei alei cu pietriș, aproape impracticabile, Madamarmand face mult zgomot. Pentru nimic, aș spune eu. Însă aș fi interesat să aflu următoarele:
– cine și cum a finanțat această amenajare, având în vedere că terenul respectiv face parte din domeniul public al Municipiului București, nu al Sectorului 1.
– de ce minte că timp de 10 ani locul a fost în paragină, când până nu demult (probabil până la începerea lucrărilor de amenajare) aici a fost o platformă betonată pe care se aflau trei „clopote” de reciclare ale Romprest.
– ce înseamnă acțiunea de identificare a tuturor locurilor „abandonate/neamenajate pentru a le pune în valoare și a le reda comunității locale”, pe care a cerut-o celor de la ADP.

Include și proprietăți private? Că pe cele ale PMB-ului le va epuiza rapid.
În rest, numai de bine”, scria Dan Tudorache, pe Facebook, în 3 iunie.

Vești pentru bucureștenii cu planuri de călătorie! Se prelungește programul Serviciului de Pașapoarte. Anunțul Prefecturii Capitalei

0

După ce recent au apărut cozi la biroul de eliberare pașapoarte dintr-un mall din Capitală (VEZI AICI), dar și având în vedere faptul că e sezonul vacanțelor, vara fiind anotimpul asociat cel mai adesea concediilor și călătoriilor, bucureștenii află că vor avea la dispoziție, de la începutul săptămânii viitoare, mai mult timp pentru a merge să parcurgă pașii necesari eliberării unui astfel de document de călătorie.

Și vor putea face acest lucru – de luni – începând de la ora 8 dimineața și până seara, la ora 20, nu doar până la orele după-amiezii, cum se întâmpla până acum. Cu excepția zilei de sâmbătă, când programul va fi până la ora 16.

Un anunț în acest sens a venit, vineri, de la Prefectura Capitalei. Instituția a transmis că prefectul Toni Greblă a decis, în 17 iunie, prelungirea programului de lucru cu publicul al Serviciului Public Comunitar de Pașapoarte, începând de luni, 20 iunie.

Care va fi programul, inclusiv cel de sâmbăta

„Astfel, prin ordin, Prefectul Capitalei a dispus că programul de lucru, inclusiv programul de lucru cu publicul al Serviciului Public Comunitar de Pașapoarte, se va desfășura de luni până vineri, în intervalul orar 08.00 – 20.00, și sâmbăta, în intervalul orar 08.00 – 16.00.

Decizia a fost adoptată pentru a veni în întâmpinarea nevoilor cetățenilor care se prezintă la punctele de lucru din București ale Serviciului Public Comunitar de Pașapoarte și în contextul creșterii numărului de solicitări în această perioadă”, se menționează într-un comunicat.

În același context, persoanelor interesate de eliberarea și de înnoirea acestor documente li se amintește faptul că „pot, în continuare, să se programeze online pe platforma web https://epasapoarte.ro/” – se menționează în același comunicat.

Doliu în lumea teatrului! S-a stins cunoscutul actor Alexandru Lulescu

4

O veste tristă s-a abătut, vineri, asupra breslei actorilor din România și a publicului amator de teatru. Și în special de spectacole ale teatrului de revistă. Cunoscutul actor Alexandru Lulescu s-a stins, la venerabila vârstă de 90 de ani, pe care îi împlinise pe 1 iunie.

Greaua veste a plecării din această lume a artistului a fost anunțată de Teatrul de Revistă “Constantin Tănase”, într-un mesaj emoționant în memoria celui care a fost Alexandru Lulescu „ actor emblematic al Revistei românești, căreia i-a dedicat întreaga sa viață și carieră”.

Reprezentanții teatrul din Piața Victoriei amintesc și de cea de pe urmă apariție pe scenă a actorului, în toamna anului trecut. „Maestrul ALEXANDRU LULESCU a fost omagiat pe scena Teatrului “Constantin Tănase”, anul trecut, în luna octombrie, în prima ediție a Galelor Savoy. Avea să fie ultima sa apariție pe scena pe care a slujit-o aproape 60 de ani”, transmit reprezentanții instituției.

Ultim omagiu, duminică, la Teatrul “Constantin Tănase”

Cei care vor să îi aducă o floare și să se reculeagă la căpătâiul celui care a fost Alexandru Lulescu pot venit în ultima zi a acestei săptămâni, la teatrul “Constantin Tănase”, din București.

„Corpul neînsuflețit va fi depus, pentru un ultim omagiu, Duminică, 19 iunie, ora 9:00, în foaierul Sălii Savoy a Teatrului “Constantin Tănase”, din Calea Victoriei nr.33”, se precizează într-un mesaj postat pe pagina de Facebook a unității teatrale.

De-a lungul carierei sale, Alexandru Lulescu a jucat în numeroase spectacole, printre care ”La Grădina Cărăbuș”, “Pagini alese din Revista de altădată”, ”Revista cu Tănase”, ”Minunile Revistei – Ca la Tănase”, ”Veselie la…Tănase”, ”De la Cărăbuș la Savoy”, ”Revista cu paiațe”, ”Scandal la Boema”, ”O seară la Revistă”. Mulți își amintesc și de faptul că, vreme de două decenii, Lulescu a format, alături de regretatul actor Nicu Constantin, un cuplet umoristic apreciat de public.

Rolurile actorului Alexandru Lulescu vor rămâne pentru totdeauna în memoria marelui public și a colegilor de teatru. „Rămânem cu amintirea splendidelor momente trăite împreună, pe scena Teatrului „Tănase”, momente minunate pentru care îi mulțumim cu adânc respect și aleasă recunoștință!
Rămas bun, nea Lulu! 🖤

Dumnezeu să vă odihnească în pace!”, au mai transmis colegii de teatru ai lui Alexandru Lulescu.

Sport și Educație: Cupa VOINICELUL la JUDO!

5

Săli pline cu sportivi! De la cei de-o șchioapă, la fete ”de primară” și adolescenți care au făcut deja legea la marile competiții, precum ”Petruț al nostru” !

Și părinți care își privesc entuziasmați copiii cum se ajută între ei și se coordonează perfect cu ”frații mai mari”, senseii CSȘ 5 –  AS Voinicelul.

”Domn profesor” Deliu! Tot el!

CSȘ nr. 5 – AS VOINICELUL București, ”marea familie” din judo

Pentru că, ei bine, ”minunea” de a avea săli pline de copii încă există chiar și într-un București altfel ”sufocat”! Și principalul  ”vinovat” de acest vis al oricărui părinte responsabil este același dintotdeauna prof. univ. dr. Dan Deliu. Sau ”domn profesor”, cum este cunoscut acesta în toată lumea bună a sportului, de atâția ani de zile. Încă de când viitorii campioni și idoli ai copiilor Ciprian Sora sau Daniel Ghiță erau învățați de ”domn profesor” primele ”căderi”.

Crezul micilor judoka

Și pentru că aici, la Clubul Sportiv Școlar nr 5 – Asociația Sportivă VOINICELUL București încă se face ”sport și educație”, și noua generație de judokani crescută ”în familia” Dan și Robert Deliu repetă  încă în cor, la sfârșitul oricărui antrenament, mândri nu doar de performanțele lor sportive, crezul care a dus la formarea atâtor generații de campioni, în viață și în sport : ”Voi lupta numai pentru adevăr, frumos și pentru bine”.

Săli de sport pline de băieți și fete! Ce își pot dori mai mult părinții?

Crez care a stat și la baza recentei Cupe ”VOINICELUL”. Acolo unde ”marea familie” de la CSȘ 5 – AS Voinicelul, sub auspiciile Federației Române de Judo  a avut invitați de marcă din  lumea sportului în general, dar și din alte domenii de activitate. Dovedind încă o dată, dacă mai era nevoie, că acolo unde pasiunea ține loc de orice altceva, se poate! A fost un concurs cum de mult, încă de dinainte de pandemie, iubitorii de judoka adevărat și-au dorit să mai vadă! Și vor mai fi! Pentru că CSȘ nr. 5 – AS VOINICELUL București este un nume care va spune și în continuare multe în judo! Fie și pentru a recompensa astfel pe ”părintele spriritual”, ”domn profesor” Dan Deliu, centura neagră 6 DAN…

Iar ”NAȚIONAL” își asumă plăcuta misiune de a vă ține la curent cu această mereu fascinantă lume a ”sportului și educației”, care este judo! Așa că felicitări ”voiniceilor” de la CSȘ nr. 5, vacanță binemeritată și să ne revedem cu toții cu bine pe Tatami…

Șeful ANAF a descoperit evazioniștii din România: persoanele fizice! „Șmecheri care sfidează cu opulența”/Corporațiile străine, ferite de controale!

15

Șeful ANAF a dat semnalul că e pus pe treabă! De luna viitoare, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) va începe controale de proporții. Persoanele fizice și veniturile acestora vor ajunge sub lupa inspectorilor ANAF.

Corporațiile străine par să fie ferite, însă, (și) de aceste controale. Mare parte din discursul lui Lucian Heiuș s-a centrat pe persoanele fizice.

Heiuș ieșit, vineri, în fața presei și a anunțat, din start, că din 1 iunie ANAF-ul va începe „controale masive” pentru „verificarea veniturilor persoanelor fizice ca sursă a obținerii averilor fiecărei persoane”.

Șeful instituției a ținut să evidențieze și către ce zone anume se vor concentra aceste verificări. „Avem peste tot exemple de șmecheri care sfidează cu opulența și luxul pe care îl afișează, care cheltuie sume de bani exorbitante sfidând pe omul de rând și care în viața lor n-au plătit niciun impozit, iar când verifici veniturile pe care le au constați că ele sunt aproape inexistente. În aceste zone ne vom concentra controalele pe care le începem, să verificăm dacă averile acumulate sunt în concordanță cu veniturile obținute”, a susținut Heiuș, vineri, 17 iunie, într-o conferință de presă.

Milioane de CNP-uri, la analiză de risc

Șeful ANAF a dezvăluit și că s-au analizat milioane de coduri numerice personale (CNP), pe un răstimp de patru ani, pornind din 2016, și că s-ar fi constatat o diferență uriașă între veniturile estimate de Fisc și cele declarate și impozitate.

„Am dat o sarcină Direcției Generale de Control venituri persoane fizice să-mi facă o analiză de risc și am pornit de la 20 de milioane de CNP-uri. Făcându-se această analiză de risc am constatat cu stupoare și cu revoltă de-a dreptul că 561.000 de persoane (…) au acumulat și am luat doar 4 ani – 2016, 2017, 2018, și 2019 (…) o diferență între veniturile estimate de noi și cele declarate și impozitate de 20 miliarde euro”, a susținut președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

Peste jumătate din capacitatea de control, direcționată spre persoanele fizice

Heiuș afirmă că se bucură de susținerea Coaliției în privința acestor acțiuni de control. Și că peste 50% din capacitatea de control a ANAF-ului va fi scoasă în teren pentru a face verificări.

„Voi direcționa mai mult de jumătate din capacitatea de control la persoane fizice. (…) Ne vom duce spre acești 561.000 de persoane la care există diferențe cumulate de 20 miliarde de euro. Nu vom sări nimic. (…) Vor exista lună de lună cel puțin 70 de echipe de control care vor merge și vor face aceste analize. Am susținerea totală a întregii Coaliții”, a mai spus Heiuș.

Cum arată Alexandru Arșinel după problemele medicale pe care le-a avut. Marele actor, de nerecunoscut! – FOTO

6

Actorul Alexandru Arșinel, în vârstă de 83 de ani, s-a confruntat în ultima perioadă cu mai multe probleme de sănătate. Artistul a participat la o ceremonie organizată de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților.

Acesta a fost decorat, împreună cu actorul Vasile Muraru, cu Ordinul „Crucea Bucovinei”, cea mai înaltă distincție a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, pentru contribuția majoră adusă teatrului românesc, televiziunii și filmului.

Alexandru Arșinel, decorat cu Ordinul „Crucea Bucovinei”

Din păcate, problemele de sănătate cu care s-a tot confruntat Alexandru Arșinel par să își fi spus cuvântul, iar imaginile publicate de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților vorbesc de la sine.

De altfel, spre deosebire de Vasile Muraru, actorul în vârstă de 83 de ani a primit distincția la domiciliu. Vizibil slăbit, actorul s-a bucurat, deși se afla într-un scaun cu rotile.

foto: www.arhiepiscopiasucevei.ro

Și-a primit distincția așezat într-un scaun cu rotile

„Conferirea ordinului Crucea Bucovinei, maestrului Alexandru Arșinel, a avut loc la reședința din București, în prezența membrilor familiei domniei sale. După citirea gramatei arhiepiscopale, părintele Constantin Oprea a transmis un cuvânt de apreciere și mulțumire din partea Părintelui Arhiepiscop Calinic, iar marele actor, vizibil emoționat, a mulțumit lui Dumnezeu pentru toate darurile primite de-a lungul vieții și pentru distincția acordată. Maestrul și-a exprimat dorința de a reveni pe meleagurile natale, la casa părintească din Dolhasca, la mormintele strămoșilor săi, precum și la mănăstirea Probota sub streașina căreia a crescut”, se arată în comunicatul transmis de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților.

Delegația Arhiepiscopiei s-a deplasat și la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase” – București, pentru conferirea ordinului Crucea Bucovinei actorului Vasile Muraru, directorul instituției. Membrii delegației au fost întâmpinați de maestrul Vasile Muraru, care în stitlul său, cunoscut românilor, a creat o atmosferă primitoare și veselă.”, mai arată comunicatul.

Taiwan a plătit milioane de dolari firmelor americane pentru propaganda anti-China!

Taiwanul a angajat lobby-iști americani pentru a „trage sforile” în fața guvernului și a Congresului american. Totul, în încercarea de a consolida legăturile cu Statele Unite, în fața amenințărilor militare tot mai mari din partea Chinei la adresa insulei autoguvernate. Dezvăluirile vin din presa chineză.

Din direcția ministerului de externe al Taiwanului au venit câteva declarații care nu au fost trecute cu vederea. A fost recunoscută practica insulei de a angaja companii de relații publice din SUA pentru a ajuta la consolidarea legăturilor Taiwan-SUA – o relație considerată atât de Taipei, cât și de Washington ca fiind solidă în ultimii ani, titrează South China Morning Post. Practica nu ar data de ieri, de azi, ci de ceva vreme.

„Aceasta este o practică de lungă durată pentru reprezentanța noastră din SUA de a angaja firme de relații publice care să ne ajute în consolidarea legăturilor cu Statele Unite”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe din Taiwan, Joanne Ou, joi, într-o conferință de presă.

Indiferent de partidul aflat la guvernare, a reieșit din spusele oficialului taiwanez. De altfel, aceasta a susținut că și actuala formațiune de opoziție, Kuomintang, a angajat experți în PR atunci când era la guvernare.

Relații consolidate încă din vremea lui Trump

Relațiile dintre Taiwan și Statele Unite s-au consolidat tot mai mult încă de când Trump a ajuns lider la Casa Albă, în 2017. Legăturile tot mai strânse au continuat de când Joe Biden a ajuns președinte, administrația sa urmând politica lui Trump de concurență puternică cu Beijingul pe aproape toate fronturile, în special în zona expansiunii militare chineze, pe care Washingtonul o vede sursa tensiunii regionale, potrivit finance.yahoo.com.

Cu toate acestea, publicația United Daily News, cu sediul în Taipei, susține că legăturile solide Taiwan-SUA au fost rezultatul plății de către guvernul DPP -Partidul Democrat Progresist – a unei sume considerabile către cel puțin trei companii politice de PR pentru a influența Casa Albă și Congresul SUA.

Ce sume s-ar fi plătit și cui anume

Publicația susținea că statul insular l-a angajat pe lobbystul american Bob Dole, fost senator al SUA, prin Biroul Reprezentant Economic și Cultural din Taipei din SUA – ambasada de facto a insulei la Washington – pentru a aranja un apel telefonic între președintele insulei Tsai Ing-wen și președintele ales de atunci, Trump, cu o lună înainte ca acesta să preia mandatul în ianuarie 2017.

Conversația – care a iscat furie la Beijing – ar fi fost rezultatul unui acord cu firma de avocatură a lui Dole din Washington, Alston & Bird, pentru care partea taiwaneză a plătit 140.000 de dolari în perioada mai și octombrie 2016 pentru eforturile lui Dole, conform aceleiași surse.

Publicația United Daily News a mai susținut că autoritățile guvernamentale DPP au plătit o altă firmă de lobby, Potomac International Partners, 30.000 de dolari pe lună „pentru a trage sfori” pe lângă fostul vicepreședinte american Mike Pence, pentru o mai bună conectare cu Casa Albă.

Mai mult, citând US Opensecrets, care se ocupă cu investigații online, United Daily News a dezvăluit că DPP a plătit mai mult de 3,2 milioane de dolari pentru lobby în 2017, primul an în care Trump a fost în funcție, potrivit finance.yahoo.com.

Scandal în familia regală britanică. Prințul William a pus ochii pe conacul fratelui său!/Meghan Markle va răbufni!

2

Prințul William și Kate Middleton ar putea ocupa Adelaide Cottage atunci când se mută din Londra cu cei trei copii ai lor, Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul Louis.

Ducii de Cambridge se pregătesc să se mute într-o nouă locuință pe domeniul Windsor Estate. Mutarea celor doi va avea loc în această vară.

Prințul William se mută în cabana fratelui său

Prințul William și Kate au confirmat că vor părăsi Palatul Kensington pentru a putea fi mai aproape de regina Elisabeta, în vârstă de 96 de ani.

Ridicat în 1831, noul refugiu de gradul II din Cambridge se află pe proprietatea regală de 655 de acri din Berkshire, la mică distanță de Capela St. George și Castelul Windsor.

Cabana, care a fost comandată de regele William al IV-lea, a fost renovată în onoarea Reginei și are două camere mari, ferestre franceze și mai multe șeminee, potrivit Daily Star.

Cabana Adelaide Cottage a fost oferită de regină prințului Harry

„Kate și William își doreau foarte mult o casă modestă pentru a-și începe o nouă viață în Windsor. Adelaide Cottage se potrivește pentru că este o casă cu patru dormitoare și nu au nevoie de mai mult, deoarece nu au personal locuit, a declarat o sursă a declarat pentru The Sun.

„Nu aveau alte pretenții decât o casă plăcută de familie, aproape de școli și de regină. Au fost fermi că nu vor nimic prea arătos sau ceva care să aibă nevoie de renovare sau de securitate suplimentară, pentru a nu fi o povară pentru contribuabil”, au mai arătat apropiați ai familiei regale.

Harry și Meghan s-au îndrăgostit și ei de cabană după ce au mers la o vizionare și se credea că li s-a oferit locuința în care să locuiască, relatează The Mail On Sunday. Dar cuplul a decis să părăsească Marea Britanie și să se mute în SUA, într-un conac din California, unde își cresc cei doi copii.

Ruptură la Washington. Biden i-a tras de urechi pe Blinken și șeful Pentagonului. Cu ce au greșit

Președintele SUA Joe Biden i-a îndemnat pe secretarul de stat Anthony Blinken și pe ministrul Apărării Lloyd Austin să „încetinească” retorica despre sprijinul Ucrainei, temându-se că astfel de declarații ar putea da naștere la așteptări nerealiste și ar putea crește riscul unui conflict direct între Statele Unite și Rusia.

Biden crede că Blinken și Austin au „mers prea departe”, potrivit mai multor oficiali ai administrației, citați de NBC News.

Biden, nemulțumit de retorica subalternilor săi

În timpul convorbirilor telefonice, președintele american și-a exprimat îngrijorarea că astfel de declarații ar putea ridica așteptări nerealiste și ar putea crește riscul unui conflict direct între Statele Unite și Rusia, iar lui Vladimir Putin atât i-ar trebui pentru a declanșa dezastrul.

Le-a spus să reducă tonul, au spus oficialii. „Biden nu a fost fericit când Blinken și Austin au vorbit despre câștigarea războiului în Ucraina”, a spus unul dintre ei. „Nu a fost mulțumit de retorică.”

SUA lasă din brațe Ucraina

Secretarii au explicat că afirmațiile lui Austin au fost interpretate greșit, a spus un alt oficial al administrației. Dar nemulțumirea transmisă inițial de Biden în timpul acelui apel telefonic, au spus oficialii, reflectă convingerea administrației sale că operațiunea specială din Ucraina se va transforma în cele din urmă într-un conflict prelungit în care Rusia va obține succese mici și stabile.

Oficialii americani sunt din ce în ce mai îngrijorați de faptul că traiectoria războiului din Ucraina este insuportabilă și se discută în spatele ușilor închise dacă președintele Volodimir Zelenski ar trebui să-și tempereze poziția publică dură conform căreia niciun teritoriu nu va fi cedat Rusiei ca parte a unui acord de încheiere a războiului, conform a șapte actuali oficiali americani, foști oficiali americani și oficiali europeni.

Atac armat în SUA. Un bărbat a început să tragă în faţa unei biserici, bilanțul tragediei – VIDEO

Doi oameni au murit şi unul a fost rănit într-un nou atac armat comis, joi, în SUA. Tragedia a avut loc în faţa unei biserici din Vestavia Hills, Alabama, a anunţat poliţia oraşului. Suspectul a fost arestat.

„Trei persoane de la biserica episcopală Sfântul Ştefan au fost atinse de gloanţe”, a transmis poliţia din Vestavia Hills, relatează CNN.

Victimele, secerate de gloanțe

Poliţia precizează de asemenea că un suspect este în prezent în arest şi că nu există „nicio ameninţare suplimentară” pentru oraş.

Incidentul a avut loc în faţa bisericii la scurt timp după ora 18.00 (23.00 GMT), în timp ce era organizat un potluck, masă comunitară unde fiecare aduce câte un fel de mâncare, potrivit CNN.

Doi oameni au murit

Poliţia a precizat că atacatorul a început să tragă și trei persoane au fost atinse de gloanțe: două au murit şi o alta a fost rănită.

Statele Unite este marcată în special de masacrul dintr-o şcoală primară în Uvalde (Texas) la 24 mai, ce a făcut 21 de morţi, dintre care 19 copii.

Suma uriașă promisă industriei de armament din SUA! Legea deja ajunge pe masa Congresului

O sumă uriașă e promisă promisă industriei de armament din SUA.

Senatorii susțin o creștere de 45 de miliarde de dolari ale cheltuielilor de apărare pentru anul viitor.

Membrii Comitetului pentru Servicii Armate din Senat au adăugat 45 de miliarde de dolari la ținta de cheltuieli pentru apărare a Casei Albe pentru anul fiscal 2023 în proiectul de lege anual de autorizare a apărării, dezvăluit joi, notează militarytimes.com.

Plan mai costisitor

Reprezentanții comisiei din Senatul american au avansat un plan mai costisitor ca urmare a ceea ce ei consideră a fi nevoi critice și a unei presiuni financiare suplimentare asupra programelor militare.

„Acest lucru abordează efectele inflației, care este semnificativă, și oferă asistență suplimentară de securitate Ucrainei”, a declarat președintele comitetului Jack Reed, într-o conferință de presă.

Proiectul de lege include, totodată, o majorare de salariu cu 4.6% pentru trupe și, între altele, crește finanțarea pentru achiziționarea unei serii de avioane de luptă, nave, vehicule blindate de luptă și muniție, conform aceleiași surse.

Proiectul ajunge pe masa Congresului.

Nou pachet de ajutor militar destinat Ucrainei, de un miliard de dolari

Recent, Administrația Biden anunțase un nou pachet de ajutor militar destinat Ucrainei, în valoare de un miliard de dolari, potrivit CNN. De altfel, președintele american a și discutat telefonic cu Volodimir Zelenski pe acest subiect.

Despre acest ajutor s-a aflat în ajunul vizitei pe care au făcut-o, joi, la Kiev președintele francez Emmanuel Macron, cancelarul german Olaf Sholz și premierul italian Mario Draghi.

„L-AM INFORMAT PE PREŞEDINTELE ZELENSKI CĂ SUA OFERĂ ÎNCĂ UN MILIARD DE DOLARI ÎN ASISTENŢĂ DE SECURITATE PENTRU UCRAINA, INCLUSIV ARTILERIE SUPLIMENTARĂ ŞI ARME PENTRU APĂRAREA COSTIERĂ, PRECUM ŞI MUNIŢIE PENTRU ARTILERIE ŞI SISTEME AVANSATE DE RACHETE DE CARE UCRAINENII AU NEVOIE PENTRU A-ŞI SUSŢINE OPERAŢIUNILE DEFENSIVE” – JOE BIDEN

Are milioane de fani în toată lumea, dar a căzut victima celui mai tare prank de pe TikTok. Incredibil ce i-au făcut rușii! – VIDEO

J.K. Rowling, autoarea cărților Harry Potter, a căzut pradă unei farse pusă la cale de doi ruşi, celebri pentru păcălelile făcute unor personalităţi. Autoarea britanică a căzut victima farsorilor Alexei Stolyarov şi Vladimir Kuznetsov, cunoscuţi pe YouTube pentru farsele lor.

Printre celebrităţile care au căzut cu graţie în capcanele întinse de youtuberii ruşi se numără cântăreţul Elton John, actorul Joaquin Phoenix, politicianul Bernie Sanders şi chiar preşedintele turc Erdogan.

JK Rowling, victima unor farsori ruși

Vovan și Lexus, așa cum sunt cunoscuți vloggerii, au prezentat joi videoclipul unei conversații cu JK Rowling la Forumul Economic Internațional din Sankt Petersburg.

Președintele Vladimir Zelenski a vorbit constant la telefon cu liderii occidentali în ultima vreme, așa că apelul său nu ar trebui să fie o surpriză, au explicat farsorii.

„Am sunat-o pe Joanne Rowling, am vorbit cu ea despre anularea culturii [rusești] și despre poziția ei față de Rusia”, a spus Stolyarov, potrivit agenției TASS.

Harry Potter și litera Z

Rowling a spus că este în favoarea punerii presiunii asupra Rusiei „din punct de vedere cultural și economic” și a susținut „sancțiuni mult mai dure împotriva Rusiei”, potrivit farsorilor.

Bloggerii au sugerat cu umor că ar trebui să se gândească să facă ceva cu cicatricea lui Harry Potter, care are formă de Z, deoarece această literă este un simbol al trupelor ruse, care luptă în Ucraina, iar Rowling a promis că „se va gândi la asta”.

Tudose, ironie maximă la adresa lui Cîțu: „Rămâne totuși o întrebare: ce ne facem dacă ne întâlnim cu el pe stradă exact atunci când…”

14

Fostul prim-ministru social-democrat Mihai Tudose îi dă replica ex-premierului Florin Cîțu, după ce acesta din urmă ieșise recent cu un mesaj în care susținea că ar trebui ca Marcel Ciolacu să le explice românilor „de ce pe noua legislație prețurile la energie și gaze au crescut brusc cu aproape 30%”.

Fostul șef al Guvernului, actualmente europarlamentar, nu a trecut cu vederea reacția venită de la fostul număr 1 în cadrul PNL-ului, formațiunea ce face parte, alături de PSD, din coaliția de guvernare.

„Lumea văzută prin ochii lu’ Cîțu…”

Replica lui Tudose către Cîțu mustește de ironie. Social-democratul „demolează” mesajul liberalului, menționând că în timpul în care Cîțu era premier s-a închis centrala de la Mintia.

„Lumea văzută prin ochii lu’ Cîțu… Printr-o postare care se vrea a fi devastatoare la adresa PSD, Cîțu (da, acel Cîțu) se arată indignat că PSD a crescut prețul la energie!!!”, susține Tudose, joi, într-o postare pe Facebook.

Fostul prim-ministru social-democrat își încheie mesajul cu întrebare, retorică și într-o notă vădit ironică. „Trecând peste ridicolul situației, trecând peste faptul că el ca Prim-ministru a închis centrala de la Mintia, trecând peste faptul că Ministrul Energiei de atunci este și acum același Popescu-PNL, trecând peste faptul că el Cîțu urla peste tot că nu se poate interveni cu o schemă de plafonare a prețurilor și că acum spune că PSD s-a opus și el a vrut, trecând peste toate acestea și peste multe altele, rămâne totuși o întrebare: ce ne facem dacă ne întâlnim cu el pe stradă exact atunci când el aude voci?”, susține Tudose.

Cîțu vrea ca șeful PSD să iasă cu explicații

Reacția lui Tudose a venit ca urmare a unei postări, de pe aceeași rețea de socializare, pe care o făcuse în 16 iunie Florin Cîțu, cu trimitere la cifrele de la Institutul Național de Statistică (INS), referitoare la prețul la gaze și energie electrică. În acest context, Cîțu i-a cerut lui Ciolacu să iasă cu explicații în fața românilor.

„Aceasta este diferența. Pe 4 octombrie 2021 am aprobat OUG 118/2021 privind stabilirea unei scheme de compensare pentru consumul de energie electrică̆ și gaze naturale pentru sezonul rece care a SCĂZUT prețul la gaze și energie electrică.

O spune negru pe alb INS. In comunicatul pentru Indicele Prețului de Consum. INS arată că prețul la gaze și energie electica a SCĂZUT în februarie și martie. INS a calculat, în februarie și martie, prețul gazelor și al energiei electrice în baza OUG 118/2021.

PSD a criticat vehement ordonanța 119/2021 și nu a vrut să o prelungească și după luna martie 2022. A impus O.U.G. nr. 27/2022 privind masurile aplicabile clienților finali din piața de energie și gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022-31 martie 2023.

Ordonanța PSD a intrat în vigoare la 1 aprilie 2022, iar prețul gazelor a CRESCUT în aprilie cu 26% și al energiei electrice cu 28%.

Marcel Ciolacu trebuie să le explice românilor de ce pe noua legislație prețurile la energie și gaze au crescut brusc cu aproape 30%”, a susținut Cîțu în postarea de pe Facebook.

Biden anunță că vine recesiunea peste America! „Este inevitabilă” – VIDEO

Economistul Larry Summers, un apropiat al democraților american, prezisese sosirea unei recesiuni cu un an și jumătate în urmă. Iar scenariul este pe cale să devină realitate, lucru confirmat recent de președintele american Joe Biden.

Liderul de la Casa Albă a declarat joi, 16 iunie, că poporul american este „foarte, foarte dezamăgit” după doi ani tumultuoși cu pandemia de coronavirus, volatilitatea economiei și creșterea prețurilor la benzină, care afectează bugetele familiilor. Biden a subliniat că o recesiune „este inevitabilă”.

Şocul inflaţiei se amplifică în SUA

Într-un interviu oferit jurnaliștilor The Associated Press, președintele a declarat că atunci când a preluat mandatul, economia SUA era deja afectată de pandemia de Covid-19. El s-a referit la afirmațiile parlamentarilor republicani conform cărora planul de ajutor pentru COVID-19 de anul trecut a fost pe deplin de vină pentru că inflația a atins maximul din ultimii 40 de ani, numind acest argument „bizar”.

Biden recunoaște că „americanii sunt cu adevărat, foarte dezamăgiți”. „Este consecința a ceea ce s-a întâmplat, a ceea ce s-a întâmplat ca o consecință a crizei COVID.”, spune președintele american. Acest pesimism s-a transmis în economie, deoarece prețurile record la pompă și inflația persistentă au pus în pericol capacitatea democraților de a păstra Camera și Senatul la alegerile intermediare. Biden a fost de acord cu economiștii care au transmis mai multe avertismente că lupta împotriva inflației ar putea duce Statele Unite în recesiune.

Joe Biden, cădere liberă în sondaje

Încrederea de care se bucură Joe Biden a scăzut la doar 33%, după cum arată un sondaj recent al Universității Quinnipiac. Datele obținute în urma acestui sondaj de opinie arată că liderul de la Casa Albă a scăzut mult chiar și în preferințele grupurilor demografice care, în mod tradițional, sunt asociate cu Partidul Democrat: tinerii și minoritățile rasiale, notează New York Post.

Sondajul, realizat între 3 și 6 iunie, a constatat că 22% dintre americanii cu vârste cuprinse între 18-34 și 24 de ani au încredere în politicile lui Biden, cel mai mic scor la toate categoriile de vârstă. Doar 24% dintre alegătorii hispanici și 49% dintre votanții de culoare au declarat că sunt de acord cu activitatea de până acum a președintelui.

Biden se bucură de o cotă de încredere mai ridicată în rândul persoanelor care au peste 65 de ani (43%), în rândul cetățenilor înregistrați ca democrați (79%) și în rândul persoanelor care au avut parte de o educație superioară (51%).

Vremea, 17 iunie. Se anunță ploi torențiale și intensificări ale vântului în mai multe zone din țară

0

Vremea de vineri se anunță capricioasă, meteorologii anunțând că vor fi perioade cu manifestări de instabilitate atmosferică. Și că se vor semnala ploi torențiale, dar și descărcări electrice și intensificări ale vântului.

Temperaturile maxime se vor situa, vineri, între 20 și 30 de grade.

foto: meteoromania.ro

La această oră este în vigoare o atenționare meteo COD GALBEN, emisă de Administrația Națională de Meteorologie, pentru 17 iunie, intervalul orar 03 – 11, prin intermediul căreia specialiștii ANM au anunțat că în vestul și nord-vestul țării, dar și în zona Munților Apuseni vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Ce vor aduce în peisaj frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului și vijelii (viteze la rafală de peste 55…75 km/h), averse torenţiale și izolat grindină, conform ANM. Potrivit meteorologilor, cantitățile de apă vor depăși 20…35 l/mp.

Informare meteo de vreme instabilă

De vineri de la ora 11 va intra în vigoare o informare meteo, de instabilitate atmosferică temporar accentuată, ce va rămâne valabilă până sâmbătă dimineață, 18 iunie, la ora 10.
Meteorologii atrag atenția că în intervalul avut în vedere, „manifestările de instabilitate atmosferică se vor extinde treptat, astfel că se vor semnala în cea mai mare parte a țării și se vor intensifica, îndeosebi după-amiaza și seara”.

Specialiștii ANM informează că vor fi perioade cu averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și izolat grindină, iar cantitățile de apă vor depăși pe arii restrânse 25…40 l/mp.

Vremea în București

Nici Capitala nu va fi ocolită de ploi. Dacă în prima parte a zilei vremea va fi frumoasă, după-amiază apar norii și aversele.

Conform unei prognoze speciale pentru București, în Capitală gradul de instabilitate atmosferică va fi în creștere din după-amiaza zilei de vineri, 17 iunie, și vor fi perioade cu averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și posibil vijelii și grindină.

Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 29 de grade.

Macron insistă. Ce trebuie să facă Ucraina pentru a obține pacea? Zelenski a răbufnit!

Aflat într-o vizită la Kiev, alături de alți lideri europeni, președintele Franței Emmanuel Macron a insistat pe lângă președintele ucrainean sa negocieze cu Moscova pentru pace.

Președintele francez a avut un discurs ferm. Pentru ca Ucraina să câştige războiul, trebuie să negocieze cu Rusia. „Preşedintele ucrainean va trebui să negocieze cu Rusia şi noi, europenii, vom fi şi noi prezenţi la această masă, aducând garanţii de securitate şi elemente care ţin de resortul nostru. Aceasta este realitatea, aceasta va trebui să se întâmple la un moment dat şi niciun discurs excesiv nu trebuie să vină să ne umbrească viitorul”, a declarat Macron.

Zelenski evită dialogul cu Putin

Volodimir Zelenski i-a spus joi omologului său francez Emmanuel Macron că se îndoieşte de rostul discuţiilor cu preşedintele rus Vladimir Putin pentru a pune capăt războiului din Ucraina.

„Nu sunt sigur că există vreo posibilitate ca preşedintele Federaţiei Ruse să fie gata să audă ceva”, a declarat Zelenski în timpul unei conferinţe de presă la Kiev, alături de lideri europeni.

Macron i-a amintit lui Zelenski și despre cedarea de teritoriu în favoarea Rusiei. Oficialul francez cere din nou ca Rusia să nu fie umilită, și să-i fie lăsat o cale de ieșire din acest război fără a fi obligată să atace și mai mult pentru a-și duce la îndeplinire obiectivele pe care și le-a setat din punct de vedere al teritoriilor care trebuie cucerite în cursul următoarelor luni de zile.

Ucraina vrea toate teritoriile înapoi

Dar liderul de la Kiev nici să nu audă de așa ceva, mai ales că a refuzat în repetate rânduri să accepte pierderi teritoriale doar pentru ca războiul cu Rusia să se incheie.

Emmanuel Macron crede că Ucraina trebuie ajutată în invazia cu Rusia, care va fi de durată, și făcute o serie de concesii cu Moscova: „Decide Ucraina. Datoria noastră este să fim de partea valorilor noastre, a dreptului internaţional. Trebuie să ajutăm Ucraina să reziste într-un război care va dura, dar nu putem decide pentru Ucraina. La un moment dat va avea loc o victorie militară sau o negociere, dar apoi concesiile în ceea ce priveşte teritoriul sunt la latitudinea Ucrainei.”

Or, Ucraina vrea să-și recâștige toate pământurile, inclusiv Crimeea, posibil cu ajutorul armelor de la parteneri, a declarat ministrul Apărării Alexei Reznikov.

DIALOG CU DIASPORA: DAN CHEBAC – „ARTISTUL INGINER”

DAN CHEBAC, „artistul inginer” sau „inginerul artist”, cel care în anii ’70 cucerise publicul la spectacolele Cenaclului Flacăra cântând: „Caii liberi”, „Celor ce nu iubesc arta”, „Toți” şi multe alte piese ce au rămas la fel de vii de-a lungul anilor în sufletul celor ce iubeau şi iubesc folk-ul şi arta în general.

Îl regãsesc tânăr şi frumos pe Dan Chebac…peste el timpul s-a încăpățânat să treacă cu blândețe. Unul dintre primii membrii ai Cenaclului Flacăra din anii ’70 şi unul dintre primii care a părăsit Cenaclul atunci când a considerat că spusese cam tot ce avea de spus…..În 1981 emigrează în Germania, iar din 1986 se stabileşte în Italia, la Roma. Revine sub lumina reflectoarelor în 2017, publicând albumul „Cântece despre…caii liberi” in 2019, iar în 2022 un al doilea album: „Nu mă cunoşti…”. La ambele albume este acompaniat de chitaristul Gianluca D’Alessio, nume foarte cunoscut şi apreciat in panorama muzicalã italiană şi cea la nivel internaţional.

De unde venea dorința aceasta aproape viscerală de a cânta, de a te exprima prin muzică?

Dan Chebac: Eu mi-am explicat dorința asta mult mai târziu….În acele vremuri, noi cei care ne exprimam prin muzică, cred de fapt că voiam să ne creem o „lume a noastră”, o lume liberă, fără constrângeri, iar prin muzică eram liberi să „zburăm”….Explicația asta mi-am dat-o după ani, la momentul respectiv însă a fost ceva instinctiv nu ceva gândit….Ascultând acum piesele pe care noi le cântam cu pasiune şi plăcere, îmi dau seama că era un fel de protest la vremea respectivă….Ce am înțeles eu de-a lungul timpului referitor la muzica folk, e faptul că nu era muzica în sine ci textul şi metafora cuvintelor care erau puse într-o formă muzicală ce devenea mai puțin „violentă” decât o poezie, pe care o poți recita în fața publicului şi evident că reuşeşti să accentuiezi sensul fiecărui cuvânt….După părerea mea Cenaclul Flacăra a fost un fenomen social şi politic înainte de a fi unul muzical.

Ai terminat o Facultate de 5 ani în cadrul Politehnicii Bucureşti. Muzica nu te-a îndepărtat de studiu…..

Dan Chebac: Am urmat Facultatea de Metalurgie, cu toate că îmi dorisem inițial Electronica. Am lucrat ca inginer în acest domeniu 6 ani în România, iar alți 6 ani în Germania. Când am venit în Italia însă, am schimbat sectorul, intrând în Informatică şi continuând în cercetarea din domeniul comunicațiilor informatice.

În 1975 ai terminat Facultatea şi exact în acelaşi an renunți la muzică, sau mai bine zis iei o pauzã de la muzică, ieşind din Cenaclul Flacăra. A fost o coincidență sau a fost altceva?

Dan Chebac: A fost o decizie personală. Am considerat că avusesem momentul meu aşa zis de glorie în Cenaclul Flacăra unde intrasem în 1973, iar acum venise timpul să fac altceva…..Am lucrat ca inginer la Întreprinderea de maşini unelte şi agregate Bucureşti până în 1981 când am plecat din țară.

Cum ai reuşit să urci pe scena Cenaclului Flacăra?

Dan Chebac: M-a prezentat Doru (Doru Stănculescu) pentru o audiție. Cu el fusesem coleg de liceu la Gheorghe Lazăr, unde eu eram la clasa specialã de matematică. Am avut şi un grup împreună cu el şi Sorin Minghiat, ne numeam „Folk cameral group”. Eu deja cântam într-un alt group rock and roll, numit „120”, nume care reprezenta suma anilor membrilor lui. Împreună  cu ei am făcut şi muzica de teatru pentru piesa „Sânziana şi Pepelea”, care era de fapt un fel de teatru rock. La început în Cenaclul Flacăra erau și actori, scriitori, poeți.

Dan, vocea ta are ceva din vocea lui Fabrizio de Andre (Faber), profundă, masculină dar in acelaşi timp catifelată şi mângâietoare. Cu aşa voce şi cu o aşa prezență scenică (aveai şi părul lung….) erai cuceritor, adorat de fetele acelor timpuri. Cum  ai perceput succesul?

Dan Chebac: Bine! (râde)…aveam buzunarele pline de numere de telefon. Lăsând gluma la o parte, când trăieşti momente ca acelea pe care le-am trăit eu, dacă nu eşti atent, există riscul să pierzi contactul cu realitatea, şi să crezi că lumea se învârte în jurul tău….

Cum era Adrian Păunescu?

Dan Chebac: Păunescu era foarte sensibil și inteligent. A reuşit să creeze acel spațiu pentru noi. Fără el nu ştiu câți din cei care sunt cântăreți de succes ar fi avut spațiu, pentru că el reuşea să pregăteasă publicul….înainte ca tu să cânți, îți pregătea publicul cu un vers cu o poveste, deci tu erai parte dintr-o poveste mai mare, era ca un puzzle, el încălzea sala…iar artistul care urma să intre, care avea emoții, intra într-o sală care deja îl cunoştea….Acesta era un ajutor enorm…..Păunescu reuşea să contextualizeze cântecele, el ne pregătea pe noi şi în acelaşi timp pregătea publicul.

De care din cântecele tale din timpul Cenaclului te simți cel mai legat?

Dan Chebac: Ma simt legat de primele mele cântece: „Balada mortii” pe versurile lui Topârceanu, „Rar” de Bacovia. Ma simt foarte mult legat de „Celor ce nu iubesc arta” pe versurile lui Adrian Păunescu….îmi place foarte mult această piesă.

Mă aşteptam să spui că te simți legat de „Caii liberi”….

Dan Chebac: (râde)….”Caii liberi” avea ritm…

Cum a fost contactul cu occidentul?

Dan Chebac: Deja învățasem limba germană. A fost uşor şi entuziasmant aş zice, pentru mine….Am fost primit bine în Germania, aveam 28 de ani. Am găsit verticalitatea nemțească, şi în acelaşi timp decența de a nu ți se invada propriul spațiu. Am lucrat ca inginer la Mannesmann, unde se produceau tuburi din oțel pentru reactoarele nucleare.

În Italia la inceput am lucrat la Olivetti, în informatică, cu totul alt sector decât domeniul meu, metalurgic, iar din 1995 în societatea multinațională Gartner, leader internațional in sectorul ICT Research& Advisory.

Eşti căsătorit cu Ștefania şi aveți doi băieți, Riccardo şi Marco….Cum a reacționat Ștefania cand i-ai spus că vrei să reîncepi să cânți?

Dan Chebac: M-a încurajat, mi-a fost alături mereu……vroia sa mă trimită şi la San Remo (râde)….

În 2017 te reîntorci la muzică, la prima iubire….În 2019 produci şi lansezi un disc „Cântece despre…caii liberi”, te reîntorci pe scenă, regăseşti acel public lăsat in urmă cu zeci de ani dar şi un public nou căruia îi place muzica ta. În 2022 un alt album:”Nu mă cunoşti…”.

Dan Chebac: Mă reîntorc la muzică şi am rămas foarte impresionat să vad – mai ales datorită internetului – că persoane care mă cunoşteau din tinerețe, persoane care m-au regăsit, care îşi aminteau de mine, mi-au spus „ați reprezentat ceva pentru mine, pentru viața mea”, asta m-a impresionat foarte mult, pentru că eu eram acolo, cântam, mã şi distram, sufeream (pe cât puteai să suferi acolo..) şi faptul că fără să îmi dau seama am avut un impact, un impact emotiv este fără îndoială un lucru care mi-a făcut plăcere şi m-a copleşit…..

Te consideri un om norocos sau un om frumos sau amândouă?

Dan Chebac: Frumos nu mă consider… alții îmi spun, asta poate gândesc alții,…eu mi-am dat seama cu întarziere într-un fel de acest lucru fără să îi acord însă nici o importanțã.

Cum a fost perioda în care ai cântat în Cenaclul Flacăra?

Dan Chebac: A fost o periodă splendidă…timpul şterge lucrurile mai puțin plăcute şi rămân doar cele frumoase….cand eşti tânăr eşti plin de idei, de idealuri…ai speranțe, dorința de a schimba, de a face ceva, de ați asuma riscuri….

Semeni, fizic vorbind, cu Preşedintele Iohannis…..Te-ai gândit vreodată să intri în politică?

Dan Chebac: Mi-au trebuit 40 de ani să mã reapuc de muzică, timp în care am muncit mult şi mereu. Nu am avut timp să mă gândesc la politică.

Am stat de vorbă cu artistul, inginerul, omul Dan Chebac. Am notat două lucruri: vorbeşte perfect româneşte, fără accent, cu toate că trăieşte de 41 de ani departe de România, iar al doilea că este de o modestie şi o sensibilitate ieşite din comun. Data viitoare vom vorbi mai mult despre artistul Dan Chebac, cel a cărui voce profundă şi fermecătoare, face sã vibreze corzile inimilor într-un fel aparte… şi inimile freamătă şi devin libere precum ai lui „cai liberi”…

 

 

 

 

Tragedii în Iași: Patru muncitori au murit într-un accident cumplit, produs de o șoferită băută/Două femei și o fată au pierit în urma unui incendiu

9

Două tragedii au avut loc în noaptea de joi spre vineri în județul Iași. Patru muncitori care lucrau la reabilitarea unui drum public au murit, după ce au fost loviți de o mașină condusă de o femeie. Alte trei persoane- o fată și două femei – au pierit după ce locuința în care se aflau a fost cuprinsă de un incendiu, fiind intoxicate cu fum.

Accidentul cumplit s-a produs în municipiul Iași. O șoferiță în vârstă de 38 de ani, care conducea o mașină ce venea dinspre cartierul Păcurari spre zona Bibliotecii Central Universitare din Iaşi a pierdut controlul volanului într-o curbă, lovind o clădire şi intrând în plin într-o autoutilitară staţionată pe dreapta, lângă care se aflau şapte muncitori, potrivit Agerpres. Patru dintre aceștia au murit.

Conform precizărilor purtătorului de cuvânt al ISU Iași, Georgică Onofreiasa, în urma accidentului mai multe victime au fost surprinse sub un autoturism al companiei care se ocupă de mentenanţa străzilor.

Salvatorii, trimiși de urgență la fața locului

După ce salvatorii au fost anunțați despre producerea accidentului, în zonă au fost trimise urgent mai multe ambulanțe și echipaje de la descarcerare, precum și o autospecială pentru transport personal şi victime multiple.

Din păcate, patru victime și-au pierdut viața. Alte patru persoane au fost transportate la spital. „Ajunse la locul intervenţiei echipajele au constatat că un autoturism a intrat în coliziune cu o autospecială de mentenanţă a drumului rutier şi a surprins opt muncitori care lucrau la reabilitarea drumului public.

În urma evenimentului au rezultat opt victime, dintre care patru au fost transportate la spital, iar patru au fost declarate decedate. Cauza producerii accidentului rutier va fi stabilită de echipajele poliţiei rutiere„, a declarat Georgică Onofreiasa.

La spital a fost dusă și femeia aflată la volanul autoturismului. Conform sursei citate, aceasta avea o alcoolemie de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Două femei și o fată au murit, în urma unui incendiu în județul Iași

Pompierii și cadrele medicale au intervenit, în noaptea de joi spre vineri, în localitatea Alexandru Ioan Cuza din județul Iași, acolo unde un incendiu a cuprins o casă în care se aflau trei persoane.

O fată de 14 ani și două femei – în vârstă de 47 și 84 de ani – au murit, după ce au fost intoxicate cu fum în urma incendiului izbucnit în locuință, potrivit news.ro.

La fața locului au intervenit două autospeciale cu apă și spumă, dar și cadre medicale. Cele trei victime au fost găsite în stop cardio-respirator, fiind intoxicate cu fum. Din păcate, deși au fost supuse manevrelor de resuscitare, cele trei victime nu au putut fi salvate, fiind declarate decedate.

Nu se cunosc exact cauzele care au dus la izbucnirea incendiului, aceste aspecte urmând să fie stabilite de către specialiști.

RĂZBOI ÎN UCRAINA. Americanii recunosc: au mai pierdut un om. Al treilea mercenar SUA luat prizonier de ruși?

Un al treilea american, veteran al Marinei militare, a fost dat dispărut în Ucraina. Identitatea sa a fost confirmată de familie. Grady Kurpasi a dispărut în Herson, în luna aprilie, și se bănuiește că și el a ajuns prizonierul rușilor.

Soţia lui Grady, Heeson Kim, şi alţi prieteni apropiaţi au vorbit pentru ultima dată cu el între 23 şi 24 aprilie, a declarat pentru CNN un prieten de familie, George Heath.

Grady Kurpasi a dispărut la sfârșitul lunii aprilie

Departamentul de Stat american l-a dat dispărut din data de 28 aprilie, dar nu a comentat nimic pe marginea subiectului.

Kurpasi a activat timp de 20 de ani în Marina militară americană, trecând în rezervă în noiembrie 2021. El a ales să meargă ca mercenar în Ucraina și acolo a fost trimis în linia întâi a frontului, a povestit Heath.

Americanul a ajuns în Ucraina în 7 martie, iar în 21 martie a sosit la Kiev. El şi alţi membri ai legiunii străine au avut sarcina să activeze la un post de observaţie în apropiere de Herson. Asta s-a întâmplat la sfârşitul lui aprilie, în perioada când Kurpasi a întrerupt legătura cu soţia sa şi cu prietenii din SUA.

Informația că un al treilea mercenar american ar fi putut cădea în mâinile rușilor a fost confirmată joi, 16 iunie, într-un briefing de presă, de purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price.

Americanul Grady, în aceeași echipă cu britanicul Andrew Hill, capturat de ruși

În Ucraina, Grady a făcut parte din același grup ca britanicul Andrew Hill, care a fost capturat în aceeași zonă și la aceeași dată.

Bărbatul s-a alăturat pușcașilor marini americani după atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 și a avut patru misiuni în timpul serviciului său, dintre care trei în Irak. A fost decorat de mai multe ori în timpul serviciului său militar și a obținut mai multe distincții, inclusiv medalia Purple Heart, medalia Serviciului Național de Apărare și medalia expediționară Războiul global împotriva terorismului. La un moment dat a slujit la USAG CAMP HUMPHREYS din Republica Coreea, de unde este și soția sa.

Vă amintim că doi veterani americani care luptau în Ucraina au fost capturați de ruși, în Ucraina. Este vorba despre Alex Drueke, fost sergent din US Army, de 39 de ani, care a servit în Irak, și de Andy Tai Ngoc Huynh, un fost pușcaș marin în vârstă de 27 de ani, scrie New York Times.

Poza Zilei

Alina Sorescu și culorile divorțului