1.Burtieră la România TV: „Cum scăpam de bolile dermatologice”. La cât de puțină lume e pe Litoral, pericolul de îmbolnăvire e mic, așa că mai interesant ar fi să aflăm cum scăpam de bolile deontologice. După Sf. Maria, pe Litoral va începe să bată vântul, dar nu vântul scumpirii, fiindcă ăla a bătut deja, nu Vântu Sorin Ovidiu și nici vântul cu semnificație „pe aici nu mai e nici naiba!” E vorba despre vântul la propriu, care dă otite și te bagă, în cel mai bun caz, pe Sinupret. Va fi vreme de team-buiding. În presa de deontologeală, team-buildingul se chema seminar. Din 2005 până prin 2015 ziaricii obedienți erau cărați pe banii oengeurilor ca să ovaționeze încătușarea afaceriștilor româi. Iar mulți dintre moguli erau la fel de aliniați. Dacă aș fi fost patron de ziar, i-aș fi dat afară pe tovarășii jurnalaci. „Io vă plătesc că să produceți pentru publicația mea, nu să faceți pe justițiarii de simpozion”, așa le-aș fi spus.
2. Am văzut imagini de la Untold. Un fel de Neversea fară mare, deci un fel de never pentru mine. Dar e muzica acestei generații, nu-i pot eu obliga pe niște digitalizați să accepte că un refren trebuie să aibă versuri. Oricum, prefer Neversea și Untold concertelor de bestializare rock. Ce nu mi-a plăcut la Untold a fost drogangeala de extracție trotinetistă. Nu mi-a plăcut nici că pe afișele Untold scria fie Cluj-Napoca, fie „Transylvania” cu „y”. România – deloc. Și a mai fost o chestie care nu mi-a plăcut. Referindu-se la bucureșteni, un domn important de la Cluj i-a identificat ca „oamenii din sud”. În sud, iubitorii de Untold ca nenea ăsta sunt numiți mâncători de karaoke.
3. Am văzut pe plajă și turiști care citesc cărți, am văzut și ziare, dar n-am mai văzut, de câțiva ani, integrame. Până prin 2010 erau tarabe de ziare lângă orice plajă și vânzătorii nu spuneau „am vândut 27 sau 89 de reviste cu integrame”. Integramele se numărau la kilogram. „Am vândut șapte kile de integrame.” A murit o lume. Integramele, sudoku îți antrenau mintea. Rebusul nu era cultură, era ceva de teleeurobingo (prezentat de cozonacul cu șorici Horia Brenciu), dar nu îți prăjea creierul ca smartpone-ul. „O abreviere a culturii” a fost rebusul, nu știu cine i-a zis așa. La integrame contracronometru pe teme culturale, de pildă, un inginer bun – și toți inginerii erau trecuți prin scoală serioasă – îl învingea pe orice critic literar, mai puțin pe Laurențiu Ulici, fost președinte al Uniunii Scriitorilor, care era un critic literar fără fior, dar cu minte de scanner. Am adus aminte de ingineri. Pe vremea lui Ceaușescu, aitiștii de elită de azi ar fi fost cel mult subingineri.
4. Se poate scrie și evitând covidul, Ucraina și Rusia.
