Cauta

Rompetrol anunta scumpirea cu 40 de bani pe litru a carburantilor

Vicepresedintele Rompetrol, Catalin Dumitru, estimeaza ca, din aprilie, carburantii s-ar putea scumpi cu 40 de bani pe litru, ca urmare a introducerii supra-accizei de sapte eurocenti pe litru.

Scumpirea motorinei va aduce pagube, nu castiguri la bugetul de stat

Oficialul Rompetrol sustine ca supra-acizarea va duce la scaderea consumului, cel putin pe termen scurt. „Anticipam, fara sa avem certitudinea, ca impactul va fi de 0,4 lei pe litru. Nu exista miracole si cu siguranta aceasta evolutie se va regasi in pretul la pompa”, a spus Dumitru El a estimat ca scaderea consumului de carburanti ar putea fi chiar de doua procente, apoi va reveni la normal. Transportatorii sunt insa de alta parere si sustin ca, in proportie de 70%, ei vor alimenta de la benzinariile din statele vecine, fapt ce va aduce minusuri de sute de milioane de euro la bugetul de stat al Romaniei.

Ultimele stiri

  • Părinţii, revoltaţi în mediul online după ce un restaurant din Bucureşti a impus reguli stricte pentru copiii clienţilor
  • Cât costă un kilogram de cozonac, de Paştele 2024. A ajuns un desert pe care românii nu prea şi-l mai permit
  • Ce reprezintă Paştele 2024? Sfaturi şi îndrumări de la Părintele Pimen Vlad. Recomandări şi pentru slujba de Înviere
  • Litoralul, îndoliat! Protest la Vama Veche faţă de modul în care se desfăşoară procesul lui Vlad Pascu (VIDEO)
  • Cât plăteşti pentru o ciorbă la Mamaia, în minivacanţa de 1 Mai. Preţurile au luat-o „razna”
  • Tradiţii şi obiceiuri pentru Vinerea Mare înainte de Paştele 2024. Lucruri care sunt total interzise
  • Românii uitaţi de Guvern, de Paştele 2024! Categoria socială care nu primeşte pensia înainte de Sărbători
  • De la Olimpiada de Istorie, la spital, cu stare de rău, grețuri și vărsături. Organizatorii au încercat să mușamalizeze cazul?
  • Turcia suspendă orice fel de relație economică cu Israel
  • Scholz și Macron se întâlnesc înaintea vizitei lui Xi Jinping
  • Exit mobile version