Cauta

Reprezentanti ai KazMunayGaz, in fata procurorilor

La o zi de cand s-a aflat ca s-a pus sechestru pe rafinaria Petromidia, masura fiind luata de procurori in dosarul cunoscut drept „Rompetrol 2”, reprezentanti ai KazMunayGaz au ajuns inca de la primele ore ale zilei la sediul central al anchetatorilor Antimafia.

„Am primit instiintarea de la procurori, astfel ca trebuie sa o analizam. (…) Vom fi de buna credinta si vom coopera, in conditii normale, cu procurorii”, a precizat unul dintre vicepresedintii KazMunayGaz, care a fost prezent, in prima parte a zilei, la sediul DIICOT din Capitala.

La randul sau, un avocat al partii a explicat faptul ca in decursul acestei zile s-au comunicat anumiti pasi procedurali, dar si ca se va face o analiza in acest caz. „O sa analizam faptele cu privire la care exista invinuirile si in ce masura astfel de fapte ar justifica sechestre asupra bunurilor companiei”, a detaliat aparatorul legii.

Deunazi, din directia institutiei se anunta, prin intermediul unui comunicat, faptul ca „prin ordonanta din data de 06.05.2016 procurorii  Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism – Structura Centrala  au dispus instituirea sechestrului asigurator, în vederea recuperarii pagubei cauzate prin infractiuni si a confiscarii speciale, pana la concurenta sumelor de  1.724.168.825 Ron, 290.786.616 USD si 34.941.924 EURO asupra bunurilor mobile si imobile apartinand unui numar de 4 suspecti cat si asupra bunurilor mobile si imobile apartinand  KAZ MUNAY GAZ INTERNATIONAL NV(fosta THE ROMPETROL GROUP NV), SC OILFIELD EXPLORATION BUSINESS SOLUTIONS SA(fosta SC ROMPETROL SA) si SC ROMPETROL RAFINARE SA în calitate de parti responsabile civilmente”.

Ultimele stiri

  • Meteorologii ANM anunţă, după ploi şi vijelii, canicula în mijlocul lunii mai. Zonele afectate
  • Cutremur în România, marți dimineață/Ce magnitudine a avut seismul din 7 mai
  • Motivul pentru care Guvernul e la un pas să „îngheţe” salariile şi pensiile. Anul electoral îi încurcă mult
  • Cinci muncitori au murit în Sicilia, într-o stație de epurare – VIDEO
  • Israelul bombardează intens oraşul Rafah, din Fâşia Gaza, deşi Hamas a acceptat o propunere pentru un armistiţiu. Cel puţin 12 morţi (VIDEO)
  • Polonia verifică dacă judecătorul care a cerut azil în Belarus a fost spion
  • VIDEO| Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer „armistițiu olimpic”
  • Poza Zilei
  • Iohannis, din nou turist. De această dată se va întâlni cu Joe Biden la Casa Albă
  • Horoscop 7 mai 2024 – Mergi la căldura casei tale
  • Exit mobile version