Cauta

Prietenul unor tineri raniti din club: I-am dus cu taxiul la spital. Am avut noroc ca ei au iesit printre primii

Fum, haos, panica. Asa descrie un prieten al unor tineri care au fost raniti in incendiul din Clubul Colectiv din Bucuresti momentele la care a asistat, la destul de scurta vreme dupa declansarea focului, odata ce a ajuns in zona, chemat de o amica. Amicii lui au avut sansa sa iasa la timp din cladire, s-au ales cu leziuni mai putin grave ca alte persoane aflate in interiorul clubului cuprins de incendiu, si deja au primit unda verde de la medici pentru a parasi spitalul. Dar nu la fel de norocosi au fost alti oameni aflati in localul respectiv, la concertul de vineri seara.

Din cate a povestit Octavian, duminica dimineata, cand a venit sa-si ia acasa amicii, pe care medicii de la Universitar se pregateau sa ii externeze in scurta vreme, imaginile care s-au derulat prin fata ochilor sai sunt greu de uitat.

Baiatul marturiseste ca a fost invitat sa mearga si el, alaturi de prietenii sai, in Clubul Colectiv, dar ca a ales alta destinatie. A mers intr-un suflet, insa, sa-si ajute amicii, odata ce a aflat de izbucnirea focului. „M-a sunat o prietena si mi-a spus ce s-a intamplat (…) Am incercat sa ajutam cum am putut”, a relatat tanarul, adaugand ca isi aminteste ca erau „foarte multe sirene, foarte multi oameni dezorientati, foarte mult haos (…) ambulantele nu faceau fata, a trebuit sa ii ducem cu taxiul la spital, a fost haos”.

Realist, Octavian intelege ca sansa amicilor lui a fost aceea ca se aflau aproape de iesirea din clubul respectiv, astfel ca, odata ajunsi in strada, i-au putut prelua si duce la spital. N-au mai asteptat o salvare, ci au ales un taxi. „Am avut noroc ca ei au iesit printre primii din club si i-am gasit repede (…) in schimb altii…a fost o tragedie. Da, i-am adus cu taxiul”, a mai marturisit tanarul.

Din cate povesteste tanarul, amicii lui s-au numarat printre cei care au avut sansa sa iasa la timp din  cladire, pana ca incinta sa fie distrusa de foc. Alti peste 180 de oameni aflati in clubul din sectrul 4 au suferit rani – majoritatea arsuri. Din pacate, duminica dimineata s-a aflat ca bilantul deceselor a crescut, in prezent stiindu-se faptul ca 29 de oameni au murit in tragedia din Clubul Colectiv.

Ultimele stiri

  • Eșec de proporții: consolidarea clădirilor, pusă pe pauză de Nicușor Dan
  • Doi angajaţi ai unei bănci din România, acuzaţi că i-au sustras unui client de 64 ani suma de 140.000 de euro. Cum au acţionat
  • Ce amendă rişti să încasezi dacă faci grătar pe balcon, de 1 Mai. Autorităţile au tras un semnal de alarmă
  • Anunţ despre pensiile românilor, înainte de Paştele 2024. Răsturnare de situaţie. Când vin banii. Ce a transmis Poşta Română
  • Marcel Ciolacu a răspuns printr-un atac la Mircea Geoană când a fost întrebat dacă va candida la alegerile prezidenţiale 2024
  • Pelerinaj de Florii 2024 la București. Care va traseul procesiunii. Trafic restricţionat în Capitală
  • O stradă din Cluj-Napoca a dispărut peste noapte! Trafic restricţionat din cauza unei alunecări de teren (FOTO)
  • Pericol cu peştele din magazine, înainte de Florii 2024! Ce au descoperit inspectorii sanitari
  • Tragedie pe şoselele din România. Doi tineri au murit la faţa locului!
  • Horoscop – sâmbătă, 27 aprilie 2024. Chiar şi în weekend, mai mulţi naitivi îşi doresc să se dezvolte pe plan profesional
  • Exit mobile version