Cauta

Noua condamnare pentru fratii Becali. Si fosta judecatoare Terceanu si-a aflat pedeapsa

Atat judecatoarea Geanina Terceanu, cat si fostii impresari Ioan si Victor Becali, precum si fostul boss din Stefan cel Mare, Cristian Borcea, au aflat decizia -in prima instanta- a magistratior in dosarul cunoscut opiniei publice drept „mita la judecatoare”.

Astfel, Ioan si Victor Becali au primit fiecare cate o pedeapsa de 3 ani de inchisoare, pentru dare de mita, in timp ce magistratii Curtii de Apel Bucuresti au dispus o condamnare de 5 ani si 6 luni de inchisoare pentru judecatoarea Terceanu (fost magistrat la Tribunalul Bucuresti).

In acelasi dosar a primit o condamnare si fostul actionar al clubului Dinamo Bucuresti. Cristian Borcea, acuzat la randul sau de dare de mita si aflat in regim privativ de libertate, a primit o pedeapsa de 3 ani si 6 luni de inchisoare.

Trebuie spus ca instanta a decis si anularea eliberarii conditionate a lui Ioan Becali, dispusa la mijlocul lunii septembrie, dar si ca pedepsele primite de cei doi frati Becali, dar si de catre fostul sef de la Dinamo, sa fie cumulate cu cele din „Dosarul transferurilor”. Astfel ca in cazul lui Ioan Becali este vorba despre un cumul de 7 ani si 4 luni de inchisoare, in timp ce Victor Becali ar avea de executat, in total, 5 ani si 8 luni de detentie, iar Borcea de 7 ani si 10 luni de inchisoare.

E important de mentionat faptul ca fiind vorba despre o hotarare in prima instanta, ea poate fi contestata cu apel, iar masura anularii eliberarii conditionate nu se aplica pana la momentul solutionarii apelului. Dar si ca acuzatiile aduse celor patru au legatura cu „Dosarul Transferurilor”, cauza care ii fusese repartizata judecatoarei Terceanu, la momentul respectiv magistrat la TB, dosar in care fratii Becali si Borcea au fost judecati, alaturi de alti oameni cunoscuti din fotbalul autohton.

foto: romaniatv.net

Ultimele stiri

  • Ce program au supermarketurile Kaufland, Lidl şi Carrefour, de Paşte 2024. Surpriză! Unele magazine sunt deschise şi duminică, 5 mai
  • Patriarhul Daniel, cu gândul la Diaspora în Pastorala de Paşte 2024: „Să arătăm semne de iubire frăţească şi tuturor românilor aflaţi printre străini”
  • Cât au ajuns să coste ouăle în pieţe, înainte de Paştele 2024. În supermarket, se găsesc şi la preţ dublu
  • Mesaje de Paște 2024. Felicitări, urări şi gânduri bune pentru cei apropiaţi cu ocazia Sărbătorilor Pascale
  • Guvernul vrea să mărească pensiile de la 1 septembrie, dar cine le mai apucă? Speranţa de viaţă, în România, s-a PRĂBUŞIT!
  • Dramă în judeţul Neamţ: un bărbat s-a aruncat în faţa trenului. A murit pe loc!
  • Jandarmii i-au căutat, pentru droguri, „la piele” pe petrecăreții din Mamaia. Unde au putut să le ascundă tinerii
  • Horoscop – sâmbătă, 4 aprilie 2024. Berbecii au idei ciudate, iar Racii au parte de întâmplări deosebite
  • Părinţii, revoltaţi în mediul online după ce un restaurant din Bucureşti a impus reguli stricte pentru copiii clienţilor
  • Cât costă un kilogram de cozonac, de Paştele 2024. A ajuns un desert pe care românii nu prea şi-l mai permit
  • Exit mobile version