Cauta

Ioana Petrescu merge la BEI in locul lui Mihai Tanasescu

Fostul ministru al Finantelor, Ioana Petrescu, a fost propusa de premierul Victor Ponta in functia de vicepresedinte la Banca Europeana de Investitii (BEI), in locul lui Mihai Tanasescu, numele acestuia aparand in dosarul Microsoft.

Ioana Petrescu il inlocuieste pe Mihai Tanasescu la BEI

Mandatul alocat Romaniei in board-ul BEI se incheie peste un an, iar functia este o pozitie de reprezentare ce revine Romaniei in urma negocierilor politice la nivelul UE. Se pare ca actualul reprezentant al tarii noastre la BEI, Mihai Tanasescu, nu mai este dorit ca vicepresedinte, deoarece numele sau apare in dosarul Microsoft. In consecinta, premierul Victor Ponta  a discutat cu presedintele Klaus Iohannis, stabilind drept succesoare la BEI pentru Tanasescu pe Ioana Petrescu, fost ministrul al Finantelor. De numele ei se leaga doua intamplari care au facut  valuri in opinia publica. Prima a fost cea in care,, proaspat intoarsa in Romania de la studii in SUA, tanara a constatat ca o batrana, in loc sa-si vada de nepoti si de telenovele, vindea usturoi pe trotuar. Un alt moment penibil a fost acela in care, chemata cu Ponta la Cotroceni, pe vremea prezidentiatului lui Traian Basescu, nu a stiut sa spuna de unde va aduce la buget cinci miliarde de lei dupa scaderea CAS. Acestea sunt istorie, iar la BEI, Ioana Petrescu va castiga 35.000 de euro pe luna.

Ultimele stiri

  • Eșec de proporții: consolidarea clădirilor, pusă pe pauză de Nicușor Dan
  • Doi angajaţi ai unei bănci din România, acuzaţi că i-au sustras unui client de 64 ani suma de 140.000 de euro. Cum au acţionat
  • Ce amendă rişti să încasezi dacă faci grătar pe balcon, de 1 Mai. Autorităţile au tras un semnal de alarmă
  • Anunţ despre pensiile românilor, înainte de Paştele 2024. Răsturnare de situaţie. Când vin banii. Ce a transmis Poşta Română
  • Marcel Ciolacu a răspuns printr-un atac la Mircea Geoană când a fost întrebat dacă va candida la alegerile prezidenţiale 2024
  • Pelerinaj de Florii 2024 la București. Care va traseul procesiunii. Trafic restricţionat în Capitală
  • O stradă din Cluj-Napoca a dispărut peste noapte! Trafic restricţionat din cauza unei alunecări de teren (FOTO)
  • Pericol cu peştele din magazine, înainte de Florii 2024! Ce au descoperit inspectorii sanitari
  • Tragedie pe şoselele din România. Doi tineri au murit la faţa locului!
  • Horoscop – sâmbătă, 27 aprilie 2024. Chiar şi în weekend, mai mulţi naitivi îşi doresc să se dezvolte pe plan profesional
  • Exit mobile version