Cauta

Fitch: Relaxarea fiscala va da o gaura de 3,3 miliarde de euro la buget

Comenzile in industria prelucratoare au crescut cu peste 17 la suta in acest an

Agentia de rating Fitch a mentinut nemodificate calificativele pentru datoriile negarantate in valuta si in lei, la BBB minus si BBB.  Expertii sustin ca ratingurile Romaniei sunt bune, iar economia evolueaza corespunzator, insa atrag atentia ca relaxarea fiscala din acest an va duce la scaderea veniturilor bugetare cu peste 3,3 miliarde de euro.

Ministrul Finantelor, Anca Dragu, este magulita de aprecierile Fitch, dar constienta de riscurile relaxarii fiscale

Conform analistilor Fitch, ratingurile Romaniei sunt sustinute de perspectiva economica mai sanatoasa, de imbunatatirea pozitiei fiscale si de indicatorii de guvernanta mai buni comparativ cu cei ai altor tari cu ratinguri in categoria BBB. Acesta a fost si motivul pentru care ministrul Finantelor, Anca Dragu, s-a aratat aproape magulita de calificativele agentiei de rating. „Ne bucura recunoasterea progreselor in zona finantelor publice si a stabilitatii financiare, estimarea Fitch cu privire la cresterea economica fiind peste cea medie aferenta tarilor europene si a celor cu un rating similar. De asemenea, suntem constienti de factorii de risc indicati de catre Fitch”, a declarat Anca Dragu. Iar factori de risc nu sunt deloc neglijabili.

An electoral = deficit bugetar

Conform agentiei de rating, relaxarea fiscala prevazuta pentr perioada 2016-2017 reprezinta un risc, iar prevederile noului Cod fiscal pun in pericol sustenabilitatea bugetara. Analistii estimeaza ca reducerile totale de taxe, inclusiv reducerea cu patru puncte procentuale a TVA la 20%, vor diminua veniturile bugetare cu 2% din PIB in 2016. In conditiile in care PIB pentru acest an este estimat la 746 de miliarde de lei (aproape 166 de miliarde de euro), se estimeaza ca veniturile in minus la buget ar fi de aproape 15 miliarde de lei (peste 3,3 miliarde de euro). Conform Fitch, acest fapt pune presiune pe deficitul bugetar structural, estimat de Ministerul Finantelor sa creasca de la 0,7% in 2015 la 2,7% din PIB in 2016 si 2,9% din PIB in 2017. Pentru 2016 este prognozat un deficit bugetar de 3%, iar pentru 2017, de 2,9%. Analistii agentiei de rating atrag atentia ca riscurile fiscale pot duce la incetinirea cresterii economice, iar faptul ca acest an este unul electoral favorizeaza cresterea cheltuielilor publice si nerespectarea politicii preventive a Pactului de Stabilitate si Crestere al Comisiei Europene.

Ultimele stiri

  • Eșec de proporții: consolidarea clădirilor, pusă pe pauză de Nicușor Dan
  • Doi angajaţi ai unei bănci din România, acuzaţi că i-au sustras unui client de 64 ani suma de 140.000 de euro. Cum au acţionat
  • Ce amendă rişti să încasezi dacă faci grătar pe balcon, de 1 Mai. Autorităţile au tras un semnal de alarmă
  • Anunţ despre pensiile românilor, înainte de Paştele 2024. Răsturnare de situaţie. Când vin banii. Ce a transmis Poşta Română
  • Marcel Ciolacu a răspuns printr-un atac la Mircea Geoană când a fost întrebat dacă va candida la alegerile prezidenţiale 2024
  • Pelerinaj de Florii 2024 la București. Care va traseul procesiunii. Trafic restricţionat în Capitală
  • O stradă din Cluj-Napoca a dispărut peste noapte! Trafic restricţionat din cauza unei alunecări de teren (FOTO)
  • Pericol cu peştele din magazine, înainte de Florii 2024! Ce au descoperit inspectorii sanitari
  • Tragedie pe şoselele din România. Doi tineri au murit la faţa locului!
  • Horoscop – sâmbătă, 27 aprilie 2024. Chiar şi în weekend, mai mulţi naitivi îşi doresc să se dezvolte pe plan profesional
  • Exit mobile version