Cauta

Cristian Adomnitei, presedintele CJ Iasi, retinut de DNA pentru 24 de ore

Un reprezentant al clasei politice primeste o noua lovitura din partea procurorilor anticoruptie. Este vorba despre Cristian Adomnitei, fost ministru al Educatiei, actualmente presedinte de consiliu judetean, functie pe care o ocupa de la finele lui 2012.

Dupa audierile de vineri, de la DNA Iasi, procurorii anticoruptie ieseni au dispus retinerea pentru 24 de ore a sefului Consiliului Judetean Iasi, liberalul Adomnitei, precum si a doua reprezentante ale institutiei, dar si a unei administartore de firma.

Concret, s-a dispus punerea in miscare a actiunii penale atat in cazul lui Cristian Adomnitei, pentru favorizarea faptuitorului si fals intelectual, cat si a Cristinei Teodora Jinga, care, in calitate de director executiv al Directiei Proiecte si Dezvoltare Durabila din cadrul Consiliului Judetean Iasi, este cercetata pentru „abuz in serviciu, daca functionarul public a obtinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit”,  fals intelectual, in forma continuata, dar si instigare la fals intelectual, in forma continuata.

De asemenea, potrivit DNA, au fost retinute si Carmen Ingrid Irimescu, sefa Serviciului Proiecte si Parteneriate din Directia Proiecte si Dezvoltare Durabila din cadrul CJ Iasi, suspectata de „abuz in serviciu, daca functionarul a obtinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit”, fals intelectual, in forma continuata si complicitate la fals intelectual, dar si Letitia Elena Popa, administrator al unei societati comerciale. Aceasta din urma a fost retinuta pentru „instigare la abuz in serviciu daca functionarul a obtinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit”, complicitate la fals intelectual, in forma continuata si fals in inscrisuri sub semnatura privata, in forma continuata.

Procurorii sustin ca, in august 2013, la Directia Proiecte si Dezvoltare Durabila, din cadrul CJ Iasi, a fost redactat caietul de sarcini in vederea achizitionarii unor servicii de tiparire de materiale de promovare a judetului Iasi, contractul fiind adjudecat de societatea comerciala administrata de inculpata Letitia Popa si semnat la 27 septembrie 2013. „Pentru ca acest contract sa fie atribuit firmei pe care o administra, inculpata Popa Letitia Elena a intocmit si utilizat documente false, (cv-urile unor angajati), pentru a crea aparenta indeplinirii criteriilor de admisibilitate si conformitate a ofertei, depunand apoi toate aceste inscrisuri la autoritatea contractanta Consiliul Judetean Iasi”, sustin anchetatorii.

Procurorii precizeaza, de asemenea, ca anumite bunuri nu ar fi fost predate CJ Iasi decat pe hartie, iar cele doua reprezentante ale insitutitiei, cercetate in acest dosar, ar fi facut „demersuri pentru a crea aparenta receptionarii tuturor reperelor prevazute in contract, astfel incat sa poata fi efectuata plata catre firma inculpatei Popa Letitia Elena”.Mai mult, reprezentantii DNA sustin ca, in intervalul martie-aprilie anul curent, seful CJ Iasi, in calitatea de presedinte al Consiliului si de ordonator principal de credite, „cu intentie directa, le-a ajutat pe inculpatele Jinga Teodora si Irimescu Carmen Ingrid, in urma unei intelegeri prealabile cu acestea, pentru a se evita descoperirea infractiunilor pe care acestea le comisesera si tragerea lor la raspundere penala”.DNA anunta ca atat Adomnitei, cat si Jinga, Irimescu si Popa urmeaza sa fie prezentati, vineri, tribunalului Iasi, cu propunere de arestare preventiva.

Ultimele stiri

  • Eșec de proporții: consolidarea clădirilor, pusă pe pauză de Nicușor Dan
  • Doi angajaţi ai unei bănci din România, acuzaţi că i-au sustras unui client de 64 ani suma de 140.000 de euro. Cum au acţionat
  • Ce amendă rişti să încasezi dacă faci grătar pe balcon, de 1 Mai. Autorităţile au tras un semnal de alarmă
  • Anunţ despre pensiile românilor, înainte de Paştele 2024. Răsturnare de situaţie. Când vin banii. Ce a transmis Poşta Română
  • Marcel Ciolacu a răspuns printr-un atac la Mircea Geoană când a fost întrebat dacă va candida la alegerile prezidenţiale 2024
  • Pelerinaj de Florii 2024 la București. Care va traseul procesiunii. Trafic restricţionat în Capitală
  • O stradă din Cluj-Napoca a dispărut peste noapte! Trafic restricţionat din cauza unei alunecări de teren (FOTO)
  • Pericol cu peştele din magazine, înainte de Florii 2024! Ce au descoperit inspectorii sanitari
  • Tragedie pe şoselele din România. Doi tineri au murit la faţa locului!
  • Horoscop – sâmbătă, 27 aprilie 2024. Chiar şi în weekend, mai mulţi naitivi îşi doresc să se dezvolte pe plan profesional
  • Exit mobile version