Cauta

Atac cumplit la Nisa, chiar de Ziua Nationala a Frantei

Seara zilei de 14 iulie s-a incheiat cum nu se poate mai trist pentru oamenii – francezi, dar nu numai- care iesisera sa vada focurile de artificii, la Nisa.

Un camion a intrat cu viteza in multimea aflata in strada, ucigand zeci de persoane care nu au mai avut timp sa se fereasca din calea autovehiculului condus, din cate anunta presa internationala, de un francez de origine tunisiana.

 

Atacul – condamnat de lumea intreaga- s-a soldat cu 84 de decese si zeci de raniti. Printre victime sunt si multi copii, dar si doi romani. Totul s-a intamplat in jurul orei 23.30, ora Romaniei, iar din cate mentioneaza media internationala, soferul autocamionului care a semanat groaza la Nisa a fost impuscat de fortele de ordine. Pe langa persoanele ranite, multi dintre cei aflati pe Promenade des Anglais au avut nevoie de medic pentru ca, desi nu au avut leziuni, au intrat in stare de soc, vazand cele intamplate foarte aproape de ochii lor.

Din cate s-a putut vedea din imaginile surprinse de martori, odata intrat in scuarul in care se aflau sute de persoane, indreptandu-se catre o zona in care nu ar fi fost firesc sa ajunga, oamenii legii prezenti in piata respectiva au incercat sa il opreasca. Nu a fost chip, insa.

[youtube]gHuRI3uHicE[/youtube]

[youtube]rLwNLSeSLGs[/youtube]

sursa foto: captura youtube/RT

Ultimele stiri

  • Părinţii, revoltaţi în mediul online după ce un restaurant din Bucureşti a impus reguli stricte pentru copiii clienţilor
  • Cât costă un kilogram de cozonac, de Paştele 2024. A ajuns un desert pe care românii nu prea şi-l mai permit
  • Ce reprezintă Paştele 2024? Sfaturi şi îndrumări de la Părintele Pimen Vlad. Recomandări şi pentru slujba de Înviere
  • Litoralul, îndoliat! Protest la Vama Veche faţă de modul în care se desfăşoară procesul lui Vlad Pascu (VIDEO)
  • Cât plăteşti pentru o ciorbă la Mamaia, în minivacanţa de 1 Mai. Preţurile au luat-o „razna”
  • Tradiţii şi obiceiuri pentru Vinerea Mare înainte de Paştele 2024. Lucruri care sunt total interzise
  • Românii uitaţi de Guvern, de Paştele 2024! Categoria socială care nu primeşte pensia înainte de Sărbători
  • De la Olimpiada de Istorie, la spital, cu stare de rău, grețuri și vărsături. Organizatorii au încercat să mușamalizeze cazul?
  • Turcia suspendă orice fel de relație economică cu Israel
  • Scholz și Macron se întâlnesc înaintea vizitei lui Xi Jinping
  • Exit mobile version