Cauta

Anunț important pentru toți pensionarii. „Următoarele pensii vor ajunge și mărite și la timp”

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru a anunțat, luni, că toți pensionarii vor primi pensiile mărite și la timp.

Violeta Alexandru a postat pe pagina sa de socializare un mesaj adresat poștașilor prin care îi roagă să nu mai dezinformeze populația că pensiile vor întârzia.

„Oamenii în vârstă nu merită nici zvonuri false, nici minciuni”, a spus ministrul Muncii.

„Vor ajunge la timp! Următoarele pensii vor ajunge și mărite și la timp. Aud că strategii PSD sugerează pregătirea liniei de atac contra Guvernului pe tema întârzierilor în plata pensiilor din luna septembrie. Ar cheltui oricât ca să câștige politic și speră că nu va funcționa, până la capăt, mobilizarea pe care am făcut-o. Cu o mână de oameni serioși din CNPP cărora le mulțumesc pentru tot efortul din aceste zile! De dragul câștigului politic, PSD s-ar bucura dacă întârzie livrarea pensiilor în septembrie.

Pensiile vor ajunge la timp!

Vom duce lucrurile cu bine până la final! Pensiile vor ajunge la timp. Pensionarii nu merită nici zvonuri false, nici minciuni despre pensiile din septembrie. Merită respect! Respectul se câștigă prin seriozitate.

Foto – taloane de pensie pregătite pentru a pleca spre Poșta Română și de acolo la pensionari. Sunt într-o permanentă legătură la nivelul conducerii Poștei și văd că se implică punându-și la punct ultimele detalii.

Îi rog pe poștașii care le (mai) spun pensionarilor că nu vor primi pensiile la timp, să rămână angajați serioși. Am cunoscut mulți angajați serioși în Poștă. Celor care au intrat în campanie electorală sau celor care sunt obișnuiți să nu aibă încredere, le spun că #sepoate face treabă și în administrație sau în companiile de stat. Cu seriozitate, în fiecare zi – nu din când în când – și cu un autentic spirit de echipă”, a scris, luni, pe Facebook, Violeta Alexandru.

Ludovic Orban despre pensii

Guvernul va creşte pensiile cu 14%, precizând că este o creştere „extrem de mare” pe care Guvernul se angajează să o poată finanţa atât anul viitor, cât şi în anii următori.

„Este o creştere extrem de mare care ne angajăm să o putem finanţa atât pe anul viitor, cât şi pe anii care vor urma. În ceea ce priveşte alte creşteri ulterioare, orice altă decizie de creştere a pensiilor va fi luată doar pe baza unor analize economice extrem de serioase”, a explicat Orban.

Ultimele stiri

  • Doi bătrâni din Brașov, tâlhăriți în casă. Lăsați fără bani și bijuterii după ce au fost legați
  • A crescut într-un orfelinat și a ajuns să scrie legile pentru copiii abandonați. Povestea impresionantă a lui Andreeas Novacovici, membru al campaniei „100 de tineri pentru dezvoltarea României”
  • ANAF începe executarea silită în cazul lui Marian Vanghelie. Ce sumă vrea să recupereze Fiscul de la fostul primar
  • Gaura de 10 milioane de euro de la Piața Gorjului: cum a ajuns administrația Ciprian Ciucu să mențină un contract neplătit de opt ani
  • BREAKING NEWS. Ionuț Moșteanu și-a anunțat demisia din funcția de ministru al Apărării/Cine preia interimatul la șefia MApN (Update)
  • Cum va fi vremea de Crăciun. Ce vești vin de la ANM: prognoza meteo până pe 29 decembrie
  • Bilanţul deceselor în urma incendiului devastator din Hong Kong se ridică la 94. „Este un dezastru” – VIDEO
  • Tânăra din Garda Naţională împuşcată în apropiere de Casa Albă a murit/Vestea dramatică, anunțată de președintele Trump – VIDEO
  • Anunț de presă Lansarea proiectului INFORMĂM, DEZVOLTĂM – APTITUDINI ȘI MENTORAT PENTRU VIITOR – ID -AMV
  • Premierul Ilie Bolojan nu-l demite pe Moșteanu, după scandalul CV-ului: „I-am spus capul sus, încearcă să îți faci o analiză”
  • Exit mobile version