Cauta

Ancheta in cazul accidentului lui Condrea, preluata de Parchetul General/ „resurse superioare in vederea instrumentarii cauzei”

Verificarile in privinta accidentului rutier de seara trecuta, in care ar fi pierit afaceristul Dan Condrea, au fost preluate, in cursul acestei prime zile a saptamanii, de catre procurorii de la Urmarire Penala, din cadrul Parchetului General.

Anuntul a fost facut chiar de catre seful de la Ministerul Public, motivul fiind acela ca „exista resurse superioare in vederea instrumentarii cauzei”. Trebuie spus ca un dosar in acest caz, referitor la o fapta de ucidere din culpa, fusese deschis de catre procurorii din Buftea.

Ca urmare a stramutarii cauzei, probele adunate seara trecuta, la locul accidentului, precum si martorii la coliziune urmeaza sa ajunga in fata procurorului de la Parchetul General, care preia acest caz controversat. De altfel, si la aceasta ora se fac cercetari in zona in care masina a ajuns sa se izbeasca de un copac aflat pe marginea drumului, anchetatorii ajungand in zona respectiva inca de la primele ore.

Tot in cursul acestei zile de luni se face si necropsia in acest caz, pentru ca specialistii sa stabileasca motivele care au cauzat decesul soferului masinii implicate in accidentul produs, seara trecuta, inainte de ora 19, pe drumul ce leaga localitatile ilfovene Corbeanca si Buftea.

Ulterior precizarilor procurorului Lazar, din directia Parchetului General a fost dat publicitatii un comunicat, cu urmatoarele precizari in privinta urmatorilor pasi care se vor face in aceasta ancheta:

„Procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a dispus, la data de 23 mai 2016, in temeiul dispozitiilor art. 325 Cod procedura penala, preluarea de catre Sectia de urmarire penala si criminalistica din cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie de la Parchetul de pe langa Judecatoria Buftea, a cauzei privind accidentul rutier produs la data de 22 mai 2016.

Dosarul a fost inregistrat, initial, la Parchetul de pe langa Judecatoria Buftea, avand ca obiect savarsirea infractiunii de ucidere din culpa.

In seara zilei de 22 mai 2016, o echipa mixta formata din politisti si criminalisti din cadrul I.P.J. Ilfov, coordonata de un procuror, s-a deplasat la locul accidentului pentru efectuarea cercetarii la fata locului. Totodata, au fost identificati doi martori oculari care au fost audiati.

In cauza s-a dispus efectuarea necropsiei, urmand a se dispune efectuarea unei expertize tehnice auto pentru stabilirea dinamicii si a imprejurarilor producerii accidentului, autoturismul fiind ridicat si transportat la sediul organelor de politie in vederea efectuarii de cercetari.

Din primele verificari si acte efectuate a rezultat ca, la data de 22 mai 2016, ora 18:30, in timp ce conducea un autoturism marca Opel din directia Buftea catre Corbeanca, conducatorul auto a iesit in afara carosabilului, izbindu-se violent de copacii de pe marginea drumului. Accidentul s-a soldat cu decesul conducatorului auto.

In cursul zilei de astazi se continua cercetarea la fata locului de catre politisti si experti ai Institutului National de Criminalistica din cadrul Inspectoratului General al Politiei Romane, sub coordonarea unui procuror”.

Ultimele stiri

  • Părinţii, revoltaţi în mediul online după ce un restaurant din Bucureşti a impus reguli stricte pentru copiii clienţilor
  • Cât costă un kilogram de cozonac, de Paştele 2024. A ajuns un desert pe care românii nu prea şi-l mai permit
  • Ce reprezintă Paştele 2024? Sfaturi şi îndrumări de la Părintele Pimen Vlad. Recomandări şi pentru slujba de Înviere
  • Litoralul, îndoliat! Protest la Vama Veche faţă de modul în care se desfăşoară procesul lui Vlad Pascu (VIDEO)
  • Cât plăteşti pentru o ciorbă la Mamaia, în minivacanţa de 1 Mai. Preţurile au luat-o „razna”
  • Tradiţii şi obiceiuri pentru Vinerea Mare înainte de Paştele 2024. Lucruri care sunt total interzise
  • Românii uitaţi de Guvern, de Paştele 2024! Categoria socială care nu primeşte pensia înainte de Sărbători
  • De la Olimpiada de Istorie, la spital, cu stare de rău, grețuri și vărsături. Organizatorii au încercat să mușamalizeze cazul?
  • Turcia suspendă orice fel de relație economică cu Israel
  • Scholz și Macron se întâlnesc înaintea vizitei lui Xi Jinping
  • Exit mobile version