Cauta

Becali, nasul sotilor Pandele

Cuplul Gabriela Vrânceanu Firea – Florentin Pandele pune la cale o a doua nunta, unde nas va fi Gigi Becali.

Realizatoarea de la Antena 3 si primarul din Voluntari si-au unit civil destinele, la inceputul toamnei trecute, in Antalya. Odata reveniti in tara, cei doi si-au jurat credinta si in fata lui Dumnezeu, tot in prima parte a lunii septembrie, intr-o biserica din parohia mirelui, Voluntari. Dupa nunta religioasa, insurateii au petrecut, impreuna cu vreo 80 de invitati, la Clubul Generalilor. Local ales probabil in armonie cu tineretea marinareasca a lui Pandele si in semn de omagiu fata de seful sau de partid, generalul Gabriel Oprea. Acum, sotii Pandele vor o nunta in toata puterea cuvântului, informatie confirmata de mire. Care a precizat si ca nas le va fi Gigi Becali, “un om cu mare teama de Dumnezeu, se culca si se trezeste cu Dumnezeu in gând”. Tot Pandele a afirmat ca Becali a primit cu bucurie sa le fie nas, accept care l-a bucurat, de asemenea, pe viitorul fin. (A.I.)

Ultimele stiri

  • Părinţii, revoltaţi în mediul online după ce un restaurant din Bucureşti a impus reguli stricte pentru copiii clienţilor
  • Cât costă un kilogram de cozonac, de Paştele 2024. A ajuns un desert pe care românii nu prea şi-l mai permit
  • Ce reprezintă Paştele 2024? Sfaturi şi îndrumări de la Părintele Pimen Vlad. Recomandări şi pentru slujba de Înviere
  • Litoralul, îndoliat! Protest la Vama Veche faţă de modul în care se desfăşoară procesul lui Vlad Pascu (VIDEO)
  • Cât plăteşti pentru o ciorbă la Mamaia, în minivacanţa de 1 Mai. Preţurile au luat-o „razna”
  • Tradiţii şi obiceiuri pentru Vinerea Mare înainte de Paştele 2024. Lucruri care sunt total interzise
  • Românii uitaţi de Guvern, de Paştele 2024! Categoria socială care nu primeşte pensia înainte de Sărbători
  • De la Olimpiada de Istorie, la spital, cu stare de rău, grețuri și vărsături. Organizatorii au încercat să mușamalizeze cazul?
  • Turcia suspendă orice fel de relație economică cu Israel
  • Scholz și Macron se întâlnesc înaintea vizitei lui Xi Jinping
  • Exit mobile version