Cauta

Ponta da peste cap si PSD-ul

Daca PNL va incaleca PSD intr-o viitoare alianta, toate temerile subalternilor de partid ai lui Victor Ponta se vor adeveri.

Saltul de la Ion Iliescu si Adrian Nastase i-a naucit pe pesedisti, chiar daca acestora li s-a oferit o perioada de „acomodare” – in mandatul lui Mircea Geoana. Lideri incontestabili, Iliescu si Nastase au tinut PSD-ul in mâna, confirmând astfel mitul „partidului stat”. Dupa debarcarea lui Nastase „statul PSD” s-a fisurat sub obladuirea lui Mircea Geoana si pare gata sa o ia razna definitiv sub sceptrul lui Ponta. Un presedinte mult prea tânar, prea artagos si prea orgolios pentru a tine cont de vechii pesedisti si pentru a incerca sa cada la pace cu toate taberele formate in ultimii 6-7 ani in partid. Declinul a fost sesizat si de liberali, care astazi pretind cota egala cu PSD-ul. Culmea este ca ar putea sa o si obtina!

*Trage in jos partidul*

Nu de alta dar, ales la inceputul lui 2010 mai mult din fronda fata de Mircea Geoana decât din convingere, Ponta a demonstrat deja ca palaria de lider PSD ii este prea mare. Pâna si hazul pe care-l avea ca purtator de cuvânt s-a spulberat peste noapte, transformându-se intr-o seriozitate prost jucata, dublata de un discurs plin ochi de demagogie rasuflata. Demagogie total nepotrivita pentru o stânga moderna hotarâta sa atraga de partea sa si patura mijlocie, intre noi fie vorba. Dezamagiti de prestatia noului lor lider, pesedistii nu au strâns rândurile – asa cum s-ar cuveni daca vor sa revina la putere, ci s-au aplecat doar asupra intereselor personale, accentuând degringolada interna.
Incapabil sa asculte si pe altcineva in afara de el insusi, Ponta nu a reusit decât sa-si puna-n cap partidul, in frunte cu membrii de marca.
Cel mai bun exemplu este Ion Iliescu, care il mai si mustruluieste din când in când pe „cârlanul” Ponta, dar degeaba. Un Iliescu care nu va pricepe in veci cum de a ajuns PSD-ul pe mâna unuia preocupat mai degraba de raliuri decât de munca de partid. Aia ca la carte, care aduce voturi multe si beneficii pe masura. Ca nu pricepe Iliescu nu ar fi mare bai, daca electoratul traditional al PSD ar intelege. Este insa greu de crezut ca votantii fideli ai FSN-PSDR-PSD vor merge in bloc sa-l voteze pe unul preocupat sa-l imite pe Che Guevara si in plus isi creste copiii cu bone filipineze, isi face vacantele in Dubai, se rastoarna cu masina la curse iar printre picaturi sustine ca moare de grija pensionarilor, profesorilor, agricultorilor, cadrelor medicale, somerilor.

ADELINA IONICEL

Ultimele stiri

  • WhatsApp introduce o nouă funcţie aplicaţiei, prin care doreşte să „dribleze” sistemul Android al telefonului mobil
  • TAROM primeşte 95,3 de milioane de euro. Cum vor fi chelţuiti banii
  • Alege ce citești
  • Alea iacta est, America!
  • Gerard Depardieu a fost chemat la poliție și arestat preventiv!
  • Decizie majoră pentru românii care lucrează într-un mediu periculos pentru sănătate. Ce se întâmplă cu pensia lor
  • Secretele milenare ale longevității: beneficiile postului intermitent și exemplul preoților de pe Muntele Athos
  • Internațional englez, arestat în Spania
  • Lupta din MotoGP, mutată în ring?!
  • Povestea cuprului la 10.000 de dolari. “Ultimul risc de aprovizionare rămas pentru industria vehiculelor electrice”
  • Exit mobile version