Cauta

“Vind cavou de lux” si “local cu candelabre din cristale Swarowski”

Daca in urma cu doar doi ani, cind motoarele economiei duduiau, românii nu se
inghesuiau sa-si vinda sau sa-si cedeze afacerile, acum, in plina criza, situatia e fix pe dos. Daca veti cauta pe internet “cedez (vind) afacere” veti constata ca sint gasite peste o suta de mii de rezultate. Ce inseamna acest lucru? Inseamna ca, impinsi de nevoie, românii cedeaza sau vind aproape orice, de la afaceri la locuri de veci. Iata citeva exemple:

“Cedez afacere articole sportive Adidas import Franta. Cedez firma cu: leasing auto, punct de desfacere, stoc 250 perechi adidasi Adidas, Nike, Puma, Reebook etc, 550 perechi pantofi marci din Franta, furnizori Franta. Firma este fara datorii, cu actele la zi.

Se vind si adevarate afaceri „de lux”: „Vind afacere la cheie, bar – cafe – lounge, concept deosebit, completat utilat, amenajat si mobilat, ideal pentru organizare de petreceri, situat linga Primaria Capitalei cu toate aprobarile si avizele. Chiria este 2500 euro/luna, pret preluare afacere 240.000 euro. Floorspace total 130 mp, din care zona VIP de 30 mp, candelabre cristale Swarowski 40 si 60 cm, accente baroque date prin piese originale mobilier secolul XVIII(…)”.

Alti proprietari isi vind chiar afacerile profitabile („garantat”) pe care le deruleaza pe internet. Exemplu: „Vind firma de organizari evenimente cu o vechime de 3 ani + site profesionist, care apare pe prima pagina la google si care are 1500-2000 vizitatori pe luna + articole decor (huse, esarfe, vaze, suporti de fier forjat, boluri, arcade, inimi, butelie heliu…)”

Altcineva isi vinde o afacere ce pare profitabila chiar in situatie de criza: “Vind sau cesionez actiuni (85%) din afacere – fabrica de piine la Gara Catelu. Capacitate maxima de productie – 30-35.000 piini/zi. Pret cedare 140.000 euro cu TVA”.

O vinzare deosebita este a unui cetatean care vinde un cavou de lux cu termopane. “Vind cavou-capela cu 9 cripte in cimitirul Straulesti 2, constructie noua, placata cu gresie, termopan PVC cu geam mat. Pret: 25.000 euro”.

Ion Bogdan

Ultimele stiri

  • Eșec de proporții: consolidarea clădirilor, pusă pe pauză de Nicușor Dan
  • Doi angajaţi ai unei bănci din România, acuzaţi că i-au sustras unui client de 64 ani suma de 140.000 de euro. Cum au acţionat
  • Ce amendă rişti să încasezi dacă faci grătar pe balcon, de 1 Mai. Autorităţile au tras un semnal de alarmă
  • Anunţ despre pensiile românilor, înainte de Paştele 2024. Răsturnare de situaţie. Când vin banii. Ce a transmis Poşta Română
  • Marcel Ciolacu a răspuns printr-un atac la Mircea Geoană când a fost întrebat dacă va candida la alegerile prezidenţiale 2024
  • Pelerinaj de Florii 2024 la București. Care va traseul procesiunii. Trafic restricţionat în Capitală
  • O stradă din Cluj-Napoca a dispărut peste noapte! Trafic restricţionat din cauza unei alunecări de teren (FOTO)
  • Pericol cu peştele din magazine, înainte de Florii 2024! Ce au descoperit inspectorii sanitari
  • Tragedie pe şoselele din România. Doi tineri au murit la faţa locului!
  • Horoscop – sâmbătă, 27 aprilie 2024. Chiar şi în weekend, mai mulţi naitivi îşi doresc să se dezvolte pe plan profesional
  • Exit mobile version