Povestioara si intrebare pentru politrucii de tip nou, care le reproseaza, cu superioritate capitalista si minie bolsevica, oamenilor de la tara ca „nu au cultura asigurarilor”. Asadar, un sportiv român, care a pus-o in America, s-a insurat si a facut nunta la Mariott-ul din Bucuresti. Ţinind la reziduurile denumite traditii, si-a chemat si rudele din satul natal. 40 de bucati de linga Galati, suite intr-un autocar. Cind au intrat in Mariott si au vazut covorul ala gros si pufos ca o plapuma, distinsii invitati au dat o grea lovitura civilizatiei metropolitane. S-au descaltat, da, s-au descaltat, si-au luat pantofii negri, luciosi, de carton in miini si au urcat scara spre restaurant in ciorapi, strivindu-si greierii din calciie de treptele de marmura. Recent, in Galati au fost inundatii. Cum aveti, ma, tupeul sa le cereti acestor oameni sa-si asigure casele de chirpici? In comparatie cu voi, care sinteti niste tarani de oras, aia sint tarani puri, ei reprezinta o forma de noblete patriarhala. Tot la oras traieste si specia de tarani basiti. E usor de recunoscut, ofera indicii cu sutele. Va furnizez unul. Ţaranul basit se duce la crisma, iar printre mese incep sa treaca domnisoare care promoveaza firmele de tigari. Ţaranul basit se apuca sa le faca avansuri cu delicatete de hamal. „Haidi, draga, ca te duc la Nisa, cu iahtul meu!”. Fetele sint antrenate sa se eschiveze cu politete, determinind prostoboul sa nu mai insiste aiurea. Vazind ca-i refuzat, taranul basit isi arata adevarata valoare. „Puteai sa-mi dai si mie, moca, un pachet de tigari sau macar o bricheta!”.