Atit de trista-i aceasta disparitie a Madalinei Manole! Si, poate, ca-n tristetea pe care am resimtit-o si noi nu a fost altceva decit tristetea ei. Ce se ascunde, oare, in umbrele tainice ale acestei tristeti, in adinca deprimare ce te poate impinge catre un gest – dupa unii disperat, dupa altii curajos? Ce se poate spune despre ceva ce se petrece in adincul sufletului si al mintii altei fiinte, cind ea si numai ea „stie” cele ce s-au petrecut? Orice am spune, doar presupunem, dar nu stim. Numai fiinta ce traieste in drama ei interioara „stie adevarul”, caci ceea ce ea a trait era unicul adevar vizibil, palpabil si acela ce a condus-o catre decizie”. Logica noastra, oricit de mareata si imbatabila ar parea, nu poate cuprinde, intelege si evalua, nu poate vibra in ritmurile adevarului launtric al nici unei alte fiinte. Starea interioara a omului conduce catre fapta, iar fapta dezvaluie uneori ascunsa povara a fiintei launtrice, ce se zbate intre mrejele navalnice ale unui destin de succes si viltoarea amagitoare a implinirii in lume. Succesul in lume nu inseamna fericire interioara. Adesea, chiar succesul in lume devine povara, piatra de moara ce atirna greu si incontrolabil de omul care esti. Omul din fiecare dintre noi palpita in slabiciune, dar – pentru ca imaginea lui in lume il prezinta ca pe unul puternic – el trebuie sa se prefaca puternic. Succesul in lume nu-ti permite sa te arati in straiele tale omenesti; ochii celorlalti te cer si te vor in stralucire, pentru a se hrani – la rindul lor – din iluzia acestei fericiri confectionate. Omul firav din launtrul nostru se poate revolta cind „nu ni se permite sa-l aducem la viata”, sa-l aratam si sa-I marturisim. Omul nefericit din noi insine este o realitate a experientei umane. Multi oameni de succes l-au aratat de-a lungul timpului pe cel firav si inchis in suferinta, pe acela ce — in numele aparentelor — a fost ascuns, impins in umbra, neinteles si profund zbuciumat. Poate ca Madalina Manole ne daruieste o lectie despre fragilitatea umana. Poate (spunem „poate”!) ca aceasta-i lectia ce-i implineste intru totul misiunea de viata. Poate ca ea incearca sa ne faca atenti la partea cea mai sensibila a fiintei noastre, la acea parte launtrica, atit de usor de ranit, atit de usor de abuzat! Sa fim cu mult mai vigilenti, deopotriva la starea firava a fiintei noastre, ca si la starea firava a celor din jur. Caci, adesea, dusi de valurile mintii si ale dorintelor egoiste, abuzam in noi insine si-n altii fiinta sensibila si frumoasa care-am putea fi. Acea fiinta firava ce ne-ar completa daca i-am accepta prezenta si ne-ar darui puterea de a fi mai buni, mai sensibili, mai calzi si mai prietenosi unii cu altii. Sensibilitatea noastra adusa in lumina ne-ar ajuta sa fim mai intelepti si mai predispusi la apreciere, la valorizare si la incredere (poate ca de acestea avea nevoie fiinta sensibila din Madalina Manole). Dar, pentru ca ne inhibam lacrimile si neputinta, pentru ca ne sfiim sa ne aratam raniti si sa ne aducem sensibilitatea la lumina constientei, uitam ca fiecare dintre noi sintem „firavi”. Si, citeodata, cineva vine sa ne aminteasca. Sintem fiinte fragile, zbuciumate si nefericite prin insasi conditia umana! Daca am pastra vie in noi imaginea propriei fragilitati, am izbuti sa apreciem zbuciumul firesc si necesar al omului de a fi ceea ce este si poate in fiecare moment. Poate ca-n tristetea unui destin se ascunde tristetea fiecarui destin. Si, dincolo de toate explicatiile rationale ale unui gest, insasi ratiunea destinului isi intinde mina in deplina taina pentru a se implini. Si-n roua ce picura peste fiinte sub forma lacrimilor am putea vedea mai profund ceea ce fiecare dintre noi putem vedea.
National