Cauta

Secretele din spatele modei frantuzesti

O noua carte din Franta, care a iesit pe piata de curind, promite sa spuna adevarul care se ascunde in spatele deciziilor frantuzoaicelor, din punct de vedere al modei. Valerie Domain, autoarea cartii „Total Look”, a analizat tinutele preferate a peste 30 dintre cele mai puternice figuri feminine din Franta si iata la ce concluzii a ajuns. Spre exemplu, atunci cind Carla Bruni (42 de ani) renunta la rochiile Dior in favoarea unor blugi stersi si a unui pulovar vechi, nu arata numai ca s-a saturat de eticheta, ci arata si contradictiile din viata ei. „Carla spune «Nu sint numai Prima doamna perfecta, ci si cintareata misto devenita compozitoare, libera sa fac ce vreau». Cit despre fostul ministru al justitiei, Rachida Dati (45 de ani), atunci cind apare la un eveniment purtind tocuri inalte si geaca de piele vrea sa transmita mesajul «Iubesc luxul si ador ca oamenii sa se uite la mine»”, este de parere scriitoarea.

Ana-Maria Calciu

Ultimele stiri

  • Părinţii, revoltaţi în mediul online după ce un restaurant din Bucureşti a impus reguli stricte pentru copiii clienţilor
  • Cât costă un kilogram de cozonac, de Paştele 2024. A ajuns un desert pe care românii nu prea şi-l mai permit
  • Ce reprezintă Paştele 2024? Sfaturi şi îndrumări de la Părintele Pimen Vlad. Recomandări şi pentru slujba de Înviere
  • Litoralul, îndoliat! Protest la Vama Veche faţă de modul în care se desfăşoară procesul lui Vlad Pascu (VIDEO)
  • Cât plăteşti pentru o ciorbă la Mamaia, în minivacanţa de 1 Mai. Preţurile au luat-o „razna”
  • Tradiţii şi obiceiuri pentru Vinerea Mare înainte de Paştele 2024. Lucruri care sunt total interzise
  • Românii uitaţi de Guvern, de Paştele 2024! Categoria socială care nu primeşte pensia înainte de Sărbători
  • De la Olimpiada de Istorie, la spital, cu stare de rău, grețuri și vărsături. Organizatorii au încercat să mușamalizeze cazul?
  • Turcia suspendă orice fel de relație economică cu Israel
  • Scholz și Macron se întâlnesc înaintea vizitei lui Xi Jinping
  • Exit mobile version