Cauta

Anglia si Serbia continua cu aceiasi looseri, si e treaba lor!

Federatiile de fotbal din Anglia (FA) si Serbia (FSS) au decis sa reincalzeasca ciorba cu Fabio Capello, respectiv Radomir Antici. Amindoi au fost reconfirmati, ieri, in posturile de selectioneri, in ciuda evolutiilor jenante avute de reprezentativele celor doua tari la Cupa Mondiala 2010. In schimb, tot ieri, antrenorul Coreei de Sud, Huh Junh-Moo, si-a anuntat demisia. Decizia acestuia a fost luata in semn de protest pentru ca, in timp ce penibilul Kim Jong-Hun, omologul sau nord-coreean, a fost trimis la mina, el – care a atins “optimile” – a fost trimis la dracu’.

Pozitia de-misionarului

Ultimele stiri

  • Burduja depune plângere penală, după ce i-au fost vandalizate panourile electorale: „De cine le este frică nu vor scăpa”
  • Credem că acum ne este greu cu banii? Economistul care a prevăzut criza din 2008 vine cu veşti şi mai proaste decât în urmă cu 16 ani
  • De ce importă România forţă de muncă? Şcoala formează specialişti în domenii fără căutare, iar pe alţii îi alungă statul. Cum e fentat bugetul public
  • Polițiștii locali ies în stradă, miercuri, să protesteze în fața Guvernului. Lista revendicărilor sindicaliștilor
  • Care este presiunea corectă din cauciucurile de la maşină. E scrisă pe caroserie, chiar în faţa ta. Tu o vezi?
  • Încă un cutremur în România. În ce zonă s-a produs seismul de miercuri dimineață
  • Comunicat de presă SC ATEMPORAL FILM SRL
  • De ce a mers Klaus Iohannis, „în vizită”, la Joe Biden: ca să-l convingă pe liderul american să-l susţină pentru şefia NATO. Ce risc s-a născut
  • Noi vești despre starea actorului Florin Piersic, după ce a fost adus în Capitală, la „Matei Balș”
  • Cum putem evita risipa alimentară, după Paşte. Fiecare român irosește cel puţin 129 kg de mâncare pe an
  • Exit mobile version