Cauta

PD-L pierde razboiul pe internet

In vremurile bune ale democrat-liberalilor, multe dintre batalii se purtau nu doar in presa centrala sau locala, ci si pe internet, echipa de propagandisti diriguita de strategii din Modrogan fiind net superioara comandourilor de internauti PSD si PNL. Toate cele trei grupari politice foloseau cam aceeasi tehnica de raspindire a zvonurilor si discreditarilor: sute de comentarii partizane pe site-urile ziarelor, postarea de videoclipuri jenante pentru opozantii politici pe site-uri intens vizitate precum Youtube, crearea de pagini virtuale de propaganda sau de jocuri online in care Basescu, Geoana, Nastase sau Crin Antonescu erau pe rind victime sau eroi.

*Cinismul involuntar si miile de insulte*

Echipa de soc a PD-L era dintre toate cea mai creativa si cea mai dinamica. Astazi, vorbim despre degringolada: site-ul oficial al partidului este plin de postari nemoderate, in care ­PD-L-istii sint injurati in propria “casa”, pagina fiind neactualizata, prezentindu-le vizitatorilor in maniera triumfalista… rezultatul alegerilor prezidentiale si, involuntar cinic, stiri de tipul: “Emil Boc spune ca 5,6 milioane de pensionari nu pierd nimic la… recalcularea pensiilor”. Site-ul de campanie al lui Traian Basescu este actualizat doar de comentariile in care forumistii frustrati se injura intre ei sau isi dau sfaturi de viata – “Daca nu ai grija de femei, nu le meriti” –, asta dupa ce au asfaltat chatul cu invective la adresa presedintelui Basescu. Noi ne rezumam sa comentam, in acelasi spirit sententios: “Daca nu ai grija de site, mai bine suspenda-l.”

*Loviturile bine plasate*

Cum, pentru a beneficia de succes, o campanie negativa are nevoie si de o parte “serioasa”, “argumentata”, au aparut tot felul de site-uri care contabilizeaza greselile si malversatiunile celor de la putere. Un exemplu foarte bun este porcisme.ro, care preia din presa centrala si locala date cu privire la afaceri cu potential dubios facute cu statul de apropiati ai partidelor aflate la guvernare. Sumele cheltuite aiurea sint chipurile “evaluate”, cuantumul banilor publici deturnati fiind tradus apoi in echivalente de tipul X alocatii de stat pentru copii sau Y pensii medii irosite. Punct ochit, punct lovit – iar acesta este doar unul dintre multele site-uri de profil. Cum intregul razboi purtat in registrele PD-L contra opozitie/sindicate si Basescu contra moguli a ajuns la etapa macel, democrat-liberalii in retragere au abandonat pe cimpul de lupta citeva dintre armele lor altadata redutabile. Printre acestea – gherila pe internet, baile de multime si incredibila capacitate de a deturna agenda publica. Arme pe care opozitia le-a gasit, evident, insusindu-si-le.

Radu Lilea

Ultimele stiri

  • Jandarmii i-au căutat, pentru droguri, „la piele” pe petrecăreții din Mamaia. Unde au putut să le ascundă tinerii
  • Horoscop – sâmbătă, 4 aprilie 2024. Berbecii au idei ciudate, iar Racii au parte de întâmplări deosebite
  • Părinţii, revoltaţi în mediul online după ce un restaurant din Bucureşti a impus reguli stricte pentru copiii clienţilor
  • Cât costă un kilogram de cozonac, de Paştele 2024. A ajuns un desert pe care românii nu prea şi-l mai permit
  • Ce reprezintă Paştele 2024? Sfaturi şi îndrumări de la Părintele Pimen Vlad. Recomandări şi pentru slujba de Înviere
  • Litoralul, îndoliat! Protest la Vama Veche faţă de modul în care se desfăşoară procesul lui Vlad Pascu (VIDEO)
  • Cât plăteşti pentru o ciorbă la Mamaia, în minivacanţa de 1 Mai. Preţurile au luat-o „razna”
  • Tradiţii şi obiceiuri pentru Vinerea Mare înainte de Paştele 2024. Lucruri care sunt total interzise
  • Românii uitaţi de Guvern, de Paştele 2024! Categoria socială care nu primeşte pensia înainte de Sărbători
  • De la Olimpiada de Istorie, la spital, cu stare de rău, grețuri și vărsături. Organizatorii au încercat să mușamalizeze cazul?
  • Exit mobile version