Cauta

Numarul insolventelor s-a dublat in primul trimestru

Numarul companiilor care au intrat in insolventa s-a dublat in primele trei luni ale anului, la 9.766 de firme, pe fondul deteriorarii economiei, dar si a aminarii proceselor de anul trecut, potrivit informatiilor Coface.

*Ne indreptam spre un record “negru”*

Vestea si mai proasta este insa ca se creeaza astfel premisele unui numar record de insolvente in acest an. “Pe linga deteriorarea economiei ce a determinat aceasta situatie de fapt, companiile inregistrind tot mai putine resurse pentru a se proteja in fata creditorilor, termenele foarte mari (uneori de 6 luni) pronuntate de instantele de judecata si aminarile din timpul anului 2009 datorate grevei magistratilor au contribuit la cresterea numarului de insolvente de aproape doua ori, fata de aceeasi perioada a anului trecut. Astfel, se creeaza premisele ca in anul 2010 sa se inregistreze un numar record de insolvente”, se arata intr-un comunicat al Coface România. In primul trimestru din anul trecut, 5.173 de companii se aflau intr-una din fazele procedurii de insolventa. “România ramine in continuare in plutonul tarilor codase in ceea ce priveste reluarea cresterii economice, numarul falimentelor din primul trimestru reflectind slabiciunea si greutatile cu care se confrunta companiile românesti”, a declarat, intr-un comunicat, Cristian Ionescu, Country Cluster Manager la Coface România, Bulgaria, Slovacia.

Ultimele stiri

  • Părinţii, revoltaţi în mediul online după ce un restaurant din Bucureşti a impus reguli stricte pentru copiii clienţilor
  • Cât costă un kilogram de cozonac, de Paştele 2024. A ajuns un desert pe care românii nu prea şi-l mai permit
  • Ce reprezintă Paştele 2024? Sfaturi şi îndrumări de la Părintele Pimen Vlad. Recomandări şi pentru slujba de Înviere
  • Litoralul, îndoliat! Protest la Vama Veche faţă de modul în care se desfăşoară procesul lui Vlad Pascu (VIDEO)
  • Cât plăteşti pentru o ciorbă la Mamaia, în minivacanţa de 1 Mai. Preţurile au luat-o „razna”
  • Tradiţii şi obiceiuri pentru Vinerea Mare înainte de Paştele 2024. Lucruri care sunt total interzise
  • Românii uitaţi de Guvern, de Paştele 2024! Categoria socială care nu primeşte pensia înainte de Sărbători
  • De la Olimpiada de Istorie, la spital, cu stare de rău, grețuri și vărsături. Organizatorii au încercat să mușamalizeze cazul?
  • Turcia suspendă orice fel de relație economică cu Israel
  • Scholz și Macron se întâlnesc înaintea vizitei lui Xi Jinping
  • Exit mobile version