De aproape o luna, românii se pot delecta nu doar cu una, ci cu doua reviste de umor politic: batrina “Academie Catavencu” si copilul ei nelegitim, “Kamikaze”, rezultat al inmultirii prin diviziune a echipei editoriale pe motive de incompatibilitate cu patronatul, tardiv asumata. Lipsit de banii, reteaua de distributie si dragostea paterna a mogulului pe care l-a renegat, “Kamikaze” incearca sa-si faca loc pe piata media, dind din coate cu acea forta pe care ti-o imprima frustrarea.
Conceptul revistei preia ADN-ul genitorului. La fel ca “Academia Catavencu”, noua publicatie mizeaza pe un colaj foto de deschidere, pe calambururi in denumirile sectiunilor si in semnaturi, pe rubrici clonate cu mai mult sau mai putin talent. De exemplu, una dintre multiplele personalitati ale lui Tetelu a “dezertat” din “Academie”, cuvintele sale de duh aparind acum in “Kamikaze” (“Jurnalul Mafiei”), dupa o superficiala operatiune de lifting & rebranding. Celebrele dialoguri purtate in irealitatea imediata au in noul (si totusi invechitul) “Kamikaze” un alt titlu de rubrica, “Un microfon pe cerul gurii”, si pe Alexandru Cautis drept semnatar, dar un stil care le mentine cit mai aproape posibil de interviurile luate pentru “Catavencu” de Eugen Istodor. Registrul glumelor imunde s-a extins – in “Kamikaze” avem acum benzi desenate cu “iepurasii homosexuali” si o pagina intreaga dedicata destrabalarilor stilistice. Asta pentru ca sexul vinde. Sau pentru ca obsesiile pot fi date la liber, acum ca monitorizarea represiva a mogulului e istorie.
Sint oare suficiente aceste schimbari pentru a vorbi despre o idee noua de produs media? Mie imi pare mai degraba un remake al episodului “Libertatea”–“Click”: format asemanator, materiale cvasiidentice si, daca se poate, aceeasi echipa redactionala. Si, iata, s-a putut si in cazul “Click”-ului, si in acela al revistei “Kamikaze”.
Intregul trust al lui Vintu face abstractie de aparitia copilului din flori ce revendica aceeasi mostenire satirico-spirituala. I s-a dat “ignore” definitiv, asta mai ales in reteaua de distributie pe care o controleaza: cum sa preiei la chiosc o revista despre care nu ai auzit, care nu exista in realitate, pe care totusi o pomenesti in notele interne mai mult ca pe o festa a imaginatiei?! De cealalta parte, tratata cu asemenea indiferenta frustranta, “Kamikaze” aplica bine-cunoscutul principiu de succes in presa româneasca: “Ieri colegi, astazi dusmani.” Numele trustului Realitatea TV e proiectat doar in contexte negative (nu ca n-ar exista si temei pentru asta). Iar salariile fostilor camarazi sint luate la tocat. Catavencii refugiati la “Kamikaze” dau din (fosta) casa cu naduful celor care au scapat de umilinta de a birfi pe la colturi, permitindu-si acum sa strige in gura mare. La chenzina n-are cine sa-i mai arda. Au a se teme doar de titlul premonitoriu pe care singuri si l-au ales, lipindu-l in fruntea revistei: kamikaze, adica luptator plus eroism sinucigas egal final subit. Nu le ramine decit sa spere ca nimeni nu-i profet in redactia lui.
Radu Lilea