Printre frumoasele obiceiuri vechi de milenii ale neamului nostru (nu le reluam acum, le cunoasteti cu siguranta), unul ne deosebeste de orice popor de pe aceasta planeta. E vorba de descaltatul musafirilor atunci cind intra in casa.
Din pacate, nu ni s-a pastrat paragraful din Herodot unde acesta mentiona originea acestui obicei inca de la vechii geti, dar se pare ca, atunci cind renumitul istoric din Halicarnas a facut prima sa vizita in coliba unui stramos de-al nostru, acesta i-a spus, politicos: “Nu va suparati, nu vreti sa va scoateti sandalele? Stiti, abia am facut curat si n-as vrea sa stricati paiele de pe jos. Sint proaspete si se zgirie foarte usor”.
Desi de atunci au trecut doua milenii si jumatate, neamul românesc continua sa pastreze cu mindrie aceasta traditie. In Versailles, la Casa Alba sau pe Statia Spatiala Internationala nu vi se va cere sa va scoateti incaltarile; in schimb, in cel mai umil apartament confort II din Berceni o sa fiti rugat sa lasati pantofii la intrare, ca sa nu zgiriati gresia si sa nu faceti mizerie. Desi ati putea crede opusul, de fapt cererea este absolut intemeiata, deoarece gresia, mai ales cea de trafic, este un material sensibil, aproape la fel de fragil precum cristalul de Boemia, astfel ca trebuie tratata cu aceeasi gingasie ca un bebelus.
Indeobste, traditia descaltatului se imbina armonios cu o alta datina strabuna: cea a utilizarii sosetelor pina la ultima suflare. Cum unii musafiri nu vin direct de acasa, ci poate au mai fost inainte si 8-9 ore la munca, vizita poate oferi un bun prilej atit pentru un festin olfactiv, cit si pentru rememorarea unor clipe de neuitat din perioada stagiului militar. De asemenea, deoarece in ultima vreme s-a impamintenit si la noi purtarea sosetelor albe, foarte potrivite la costum (pentru cititorii din Moldova precizam ca este vorba de o forma de trening, ce se poarta in mod traditional la ocazii festive in alte zone ale tarii), a aparut un nou risc. Mai precis, purtarea unor ciorapi noi, in cazul in care sint de culoare deschisa, nu garanteaza neaparat o seara perfecta, proprietarul sosetelor albe nefiind pretuit tocmai pentru rafinamentul sau.
Pentru a preveni astfel de incidente ce pot afecta intrucitva o cina apetisanta, unii amfitrioni le ofera oaspetilor papuci de casa. Traditia cere ca acestia sa nu fie nou-nouti, ci sa mai fi fost purtati inainte macar un an – doi, preferabil de o ruda virstnica sau de un membru al familiei care a fost cadru activ al armatei; de asemenea, sa fie facuti din material textil, nu din plastic, care nu transmite in niciun fel simturilor amintirea melancolica a fostului purtator al papucilor.
In fine, la finalul vizitei musafirul neavizat ar putea sa mai aiba parte de o surpriza placuta, mai ales in cazul in care a remarcat si alti oaspeti care au plecat inaintea lui si mai ales daca acesti oaspeti purtau trening (pentru cititorii din Valahia si Transilvania, precizam ca este vorba de o forma de costum, ce se poarta in mod traditional la ocazii festive in alte zone ale tarii). Surpriza consta in disparitia incaltarilor lasate la usa. Fiti insa fara grija: o gazda perfecta poate sa le ofere musafirilor macar o pereche de bocanci de epoca. Ca un beneficiu suplimentar, aceste incaltari vor atrage invidia pensionarilor de la scara, care stiu ca in ziua de azi nu se mai fac lucruri trainice, ca pe vremuri. Oaspetele trebuie sa aiba insa mare grija sa nu arunce bocancii dupa utilizare, deoarece la urmatoarea vizita ii vor fi ceruti
inapoi. Cu aceasta ocazie va afla si in ce consta valoarea lor sentimentala. “Au fost ai lui strabunicu’, i-a purtat doua luni incontinuu in transee la Marasesti. Dupa aceea l-au demobilizat, ca l-au gasit cu lepra”.
Julius & Pirca