„De ce oamenii care ne iubesc, ne lovesc cel mai tare? De ce prefera sa-si arate ura si iubirea nu? Cit sa iubesti un om care te jigneste, te umileste? Cit sa induri?”, intreaba o cititoare a noastra. Iata o problema general valabila in relatiile interumane, deopotriva in cele de dragoste, de prietenie, de afaceri, de serviciu etc. Se poate spune ca frecventa acestui tip de relatie este o constanta a experientei umane, fie ca sintem constienti sau nu. Ar fi indeajuns sa deschidem televizorul sau presa scrisa si vom remarca imediat frecventa fenomenului de tip „victima-agresor”, care descrie un cimp extins al experientei. Iar un „cimp” inseamna o stare extinsa a constiintei si a energiei, o mentalitate ce sustine fenomenul si genereaza comportamente, atitudini, reactii si actiuni de tip „victima/agresor”! Esenta „legii atractiei”, despre care am spus zilele trecute ca actioneaza deopotriva in gindurile, in sentimentele, in comportamentele si actiunile noastre, ne dezvaluie ca „ceea ce se aseamana, se aduna”! Ca urmare, „atragem” in experienta de zi cu zi oameni, lucruri, situatii si probleme care ne dezvaluie ceva despre felul nostru de a gindi. Un om care agreseaza, de ce o face? El traieste in interior o profunda stare de autovictimizare care-l face nervos, suparat, iritat si predispus la violenta, fie fizica, verbala sau numai comportamentala. In ochii agresorului victima este vinovata; victima este agresorul. In mintea victimei agresorul este vinovat. Aruncarea vinovatiei catre „celalalt” ramine un factor comun si, in fapt, acela ce intretine perechea victima/agresor, precum si relatia de acest tip. De indata ce un om isi asuma responsabilitatea de a fi atras in experienta sa „o relatie dificila”, un partener care-l jigneste constant, il terorizeaza fizic, psihic sau in orice alt mod si renunta la tendinta de a proiecta vinovatia asupra celuilalt (dar si asupra propriei persoane), relatia incepe sa se desfaca de la sine. Simpla schimbare de atitudine in interiorul mintii noastre schimba energia, starea de constiinta si realitatea exterioara. Orice revolutie incepe printr-o schimbare mentala, pe parcursul careia restabilim procesul de gindire corecta. Iar gindirea corecta este posibila atunci cind ne asumam responsabilitatea pentru orice ni se intimpla, caci abia atunci renuntam la cautarea unui „vinovat”. Vinovatia este starea de spirit care atrage agresorul si victima. Fie ca ne simtim vinovati, fie ca invinovatim pe cineva, atragem tot mai multe ginduri, argumente, intimplari si oameni care ne confirma scenariul mental. Ca urmare, partenerul care „ne loveste” poate inceta s-o faca fara sa-i spunem nici un cuvint, daca ne convingem in interiorul nostru ca nu sintem victime, nici vinovati. Autovictimizarea creeaza agresorul si victima; ei sint – cum bine observam – parti ale aceleiasi monede. De indata ce vom inceta sa ne vedem pe noi insine ca niste victime, sa ne plingem de mila si sa credem ca nu avem scapare dintr-o situatie grea, de indata ce ne vom asuma ceea ce se intimpla, se schimba energia, modul de a gindi, dar si oamenii pe care-i atragem in viata noastra.